ICCJ. Decizia nr. 1163/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1163/2011
Dosar nr. 952/59/2010
Şedinţa publică din 23 martie 2011
Asupra cauzei penale de faţă;
Prin sentinţa penală nr. 204/PI/20 septembrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul N.V. împotriva rezoluţiei nr. 186/P/2010 din 8 iunie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin rezoluţia din 08 iunie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de judecătorul C.L. şi grefierul P.A. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 246, art. 2481, art. 249 alin. (2) şi art. 264 C. pen.
S-a reţinut, în esenţă, că simplele acuze aduse judecătorului şi grefierului intimaţi, prin ele însele, necoroborate cu alte date sau indicii, şi în mod evident influenţate de frustrările generate de hotărârea adoptată, nu sunt de natură a conduce la concluzia că ele sunt întemeiate.
Această rezoluţie a fost menţinută prin rezoluţia din 21 iulie 2010, nr. 723/II/2/2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
Prin plângerea din data de 11 mai 2010, petentul a solicitat tragerea la răspundere penală a intimatului judecător C.L. şi a grefierului P.A. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246, art. 2481, art. 249 alin. (2) şi art. 264 C. pen., fiind nemulţumit de faptul că în cuprinsul sentinţei penale nr. 62 din 15 ianuarie 2010 a Judecătoriei Timişoara au fost inserate afirmaţii necorespunzătoare adevărului, cum ar fi faptul că persoana vătămată s-a sustras de la efectuarea unei confruntări, iar în încheierea de şedinţă din data de 11 ianuarie 2010 s-a consemnat că petentul a lipsit, deşi în realitate avocatul său a fost prezent şi a pus concluzii precum şi un set de acte, aspecte care reies din caietul grefierului.
S-a considerat că nu se poate reţine în sarcina intimatului magistrat în prezenta cauză săvârşirea infracţiunilor invocate prin plângere, întrucât acesta s-a pronunţat în limitele competenţelor stabilite prin lege cu privire la cauza dedusă judecăţii.
În aceste sens, a dispus şi legiuitorul, care, reglementând statutul judecătorilor şi procurorilor, în art. 2 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 republicată a statuat: „Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii şi trebuie să fie imparţiali".
De asemenea, potrivit art. 17 din Legea nr. 304/2004, desfiinţarea unei hotărâri judecătoreşti poate fi obţinută prin exercitarea căilor de atac, iar nu urmare răspunderii penale a judecătorului care a pronunţat-o sau a procurorului de şedinţă care a pus concluzii potrivit legii.
În mod corect s-a reţinut prin rezoluţia contestată faptul că în baza întregului material probator s-a constatat absenţa oricăror indicii temeinice de săvârşire de către intimaţi a infracţiunilor imputate prin plângere.
Curtea a constatat că actele întocmite de procuror sunt temeinice şi legale, nemulţumirile petentului faţă de soluţia pronunţată, inclusiv faţă de consemnările din încheierea de şedinţă putând fi remediate, dacă se dovedeşte că sunt reale, prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege.
Împotriva sentinţei penale nr. 204/PI din 20 septembrie 2010, în termen legal, a declarat recurs petiţionarul N.V., criticând-o pentru netemeinicie.
Astfel, prima instanţă nu a efectuat o analiză a probelor prin raportare la toate infracţiunile cu a căror cercetare a fost învestită, iar, pe de altă parte, probele administrate sunt incomplete.
În opinia petiţionarului, intimaţii se fac vinovaţi de infracţiunile pentru care au fost reclamaţi, motiv pentru care solicită admiterea plângerii şi reţinerea cauzei spre judecare, iar dacă se va aprecia că mai este necesară administrarea de probe, trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale sau continuării cercetărilor.
Examinând legalitatea şi temeinicia hotărârii recurate, sub toate aspectele, conform dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte reţine că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează.
Petiţionarul a formulat plângere penală împotriva intimatului C.L. – judecător în cadrul Judecătoriei Timişoara şi P.A. – grefier la aceeaşi instanţă, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 246, art. 2481, art. 249 alin. (2) şi art. 264 C. pen.
În motivarea plângerii sale, se arată de către petiţionar că judecătorul C.L., în încheierea de şedinţă din 11 ianuarie 2010 dispusă în dosarul nr. 22019/325/2009 a consemnat în fals că acesta a lipsit, când în caietul grefierului apare consemnat că avocatul petiţionarului a fost prezent şi a pus concluzii de admitere a plângerii.
De asemenea, au fost înlăturate din dosar actele depuse de avocatul C.V., iar în cuprinsul sentinţei penale nr. 62 din 15 ianuarie 2010 a Judecătoriei Timişoara pronunţată în dosarul nr. 22019/325/2009 au fost consemnate aspecte nereale în legătură cu confruntarea dintre petiţionar şi numitul B.A.I.
Potrivit art. 228 alin. (1) C. proc. pen., organul de urmărire penală sesizat în vreunul din modurile prevăzute la art. 221 dispune prin rezoluţie începerea urmăririi penale, când din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate nu rezultă vreunul dintre cazurile de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzute la art. 10.
În speţă, în mod corect s-a dispus prin rezoluţia atacată neînceperea urmăririi penale faţă de cei doi intimaţi, constatându-se incidenţa dispoziţiilor art. 10 lit. a) C. proc. pen.
Din actele premergătoare efectuate în cauză nu rezultă indicii în sensul comiterii de către intimaţi a infracţiunilor reclamate sau a altor infracţiuni cu prilejul soluţionării dosarului nr. 22019/325/2009 al Judecătoriei Timişoara.
Hotărârea pronunţată este rezultatul convingerii judecătorului formată pe baza probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile în materie.
Eventualele erori cuprinse în hotărârile judecătoreşti pot fi îndreptate prin exercitarea căilor de atac, petiţionarul putând formula criticile pe care le consideră utile, inclusiv cele referitoare la conţinutul încheierii de şedinţă şi considerentele hotărârii, în calea de atac a recursului.
Faţă de considerentele expuse, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul N.V. împotriva sentinţei penale nr. 204 PI din 20 septembrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1159/2011. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 118/2011. Penal → |
|---|
