ICCJ. Decizia nr. 1185/2011. Penal. Infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002). Recurs. Infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
- SECŢIA PENALĂ -
Decizia nr. 1185/2011
Dosar nr.797/44/2010
Şedinţa publică din 24 martie 2011
Asupra recursului penal de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 175/F din 30 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală, a fost condamnat inculpatul B.A.L.I. pentru săvârşire infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, fără a poseda permis de conducere, prevăzută de art. 86 alin. (1) din OUG nr. 195/2002, republicat, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), la o pedeapsă de 8 luni închisoare, reţinând în favoarea acestuia, dispoziţiile art. 3201 alin. (6) C. proc. pen.
A fost condamnat acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de fals privind identitatea, prevăzută de art. 293 alin. (1) C. pen., la o pedeapsă de 1 lună închisoare reţinând în favoarea acestuia dispoziţiile art. 3201 alin. (6) C. proc. pen.
În baza dispoziţiilor art. 33 lit. a) – art. 34 lit. b) C. pen. s-a dispus ca inculpatul B.A.L.I. să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 8 luni închisoare.
În baza dispoziţiilor art. 71 C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II şi b) C. pen.
În baza dispoziţiilor art. 81 - 82 C. pen. a fost dispusă suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale de 8 luni închisoare, aplicată inculpatului pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 8 luni iar în baza dispoziţiilor art. 71 pct. 5 C. pen. s-a dispus şi suspendarea executării pedepselor accesorii aplicate prin prezenta hotărâre pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale.
S-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării dispoziţiilor art. 83 C. pen.
În baza dispoziţiilor art. 189 - 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 1281/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi a fost trimis în judecată inculpatul B.A.L.I. - avocat în cadrul Baroului Bucureşti, pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, în formă continuată, prevăzută de art. 86 alin. (1) din OUG nr. 195/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
S-au reţinut, în fapt, următoarele :
În ziua de 13 iulie 2009 în jurul orelor 9.30, inculpatul B.A.L.I., împreună cu martora O.N.A. şi fiul acesteia, a plecat cu autoturismul marca „Dacia Super Nova" cu număr de înmatriculare, din municipiul Adjud spre municipiul Bucureşti, deoarece urma să revină acasă şi numitul B.M.L.
S-a reţinut că în timp ce conducea autoturismul pe raza comunei Pufeşti, judeţul Vrancea, inculpatul B.A.L.I. a fost oprit regulamentar de către agentul de poliţie C.C.I. care i-a solicitat acestuia documentele legale în vederea stabilirii identităţii, precum şi a calităţii de conducător auto, împrejurări în care inculpatul a afirmat că nu deţine actele solicitate asupra sa, însă a precizat că se numeşte „A.V.V.", sens în care inculpatul a mers la maşina poliţiei, unde a dat o declaraţie în care a menţionat toate datele de stare civilă ale numitului „A.V.V.".
În urma verificărilor efectuate s-a constatat că de fapt inculpatul a dat datele altei persoane şi acestuia i s-a solicitat de către agentul de poliţie să-1 însoţească 1a sediul Poliţiei Municipiului Adjud, în vederea finalizării cercetărilor.
În jurul orei 14.00 inculpatul a recunoscut că se numeşte B.A.L.I. şi că nu deţine permis de conducere.
Martora O.N.A. şi fiul acesteia au plecat spre domiciliul părinţilor săi din municipiul Adjud, judeţul Vrancea.
Prin adresa nr. 2143 din data de 17 iulie 2009 emisă de Primăria comunei Pufeşti, judeţul Vrancea, s-a comunicat că sectorul de drum pe care a fost surprins inculpatul B.A.L.I., face parte din categoria drumurilor naţionale şi europene, având indicativul DN 2.
Prin adresa nr. 111006 din 19 noiembrie 2009 emisă de Direcţia Permise de Conducere şi înmatriculare a vehiculelor s-a precizat că inculpatul B.A.L.I. nu figurează ca posesor de permis de conducere românesc.
Fiind audiat, cu respectarea drepturilor procesuale, inculpatul B.A.L.I. a recunoscut, parţial, comiterea faptelor.
Astfel, inculpatul a recunoscut că în ziua de 13 iulie 2009, fiind oprit regulamentar de către organele de poliţie s-a prezentat sub o identitate falsă, deoarece nu avea permis de conducere.
Inculpatul a mai declarat că a condus maşina deoarece fiul martorei O.N.A. era bolnav şi trebuia să ajungă urgent la Bucureşti, deşi erau unităţi medicale şi în municipiul Adjud.
În cursul cercetărilor, inculpatul B.A.L.I. a precizat că a urmat cursurile de pregătire la trei şcoli pentru şoferi din municipiul Bucureşti însă nu a obţinut permisul de conducere.
A mai arătat inculpatul B.A.L.I. că a urcat la volanul maşinii la solicitarea martorului B.M.L., care cunoştea faptul că nu deţine permis de conducere, afirmaţiile inculpatului fiind infirmate de declaraţiile martorilor C.C.I., O.N.A. şi B.M.L.
S-a reţinut că martorul A.V.I. a declarat în cursul urmăririi penale că este prieten cu inculpatul B.M.L., din copilărie şi că acesta cunoşteau toate datele sale de stare civilă, întrucât a mers de mai multe ori, la societatea pe care o administra şi a avut acces la toate informaţiile de acest gen.
S-a reţinut că în declaraţia iniţială din data de 13 iulie 2009, inculpatul a recunoscut faptul că a plecat în Bucureşti la data de 10 iulie 2009, afirmaţii care coincid cu declaraţiile martorei O.N.A.
Instanţa de fond, în urma analizei materialului de urmărire penală, a probelor administrate în această fază (declaraţiile martorilor C.C.I., B.V.V., O.N.A., A.V.I., B.M.L., C.C.I., declaraţia inculpatului) a reţinut că în drept, fapta inculpatului, care la 13 iulie 2009, ora 10,55 fiind oprit regulamentar de către organele de poliţie s-a prezentat sub o identitate falsă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 293 alin. (1) C. pen.
De asemenea, fapta inculpatului care în perioada 10.07 - 13 iulie 2009 a condus autoturismul marca Dacia Super Nova, cu numărul de înmatriculare , din Adjud spre Bucureşti şi retur, fără a poseda permis de conducere, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, dar la diferite intervale de timp, fiind surprins de către organele de poliţie, în localitatea Pufeşti, jud. Vrancea, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, în formă continuată, prevăzută de art. 86 alin. (1) din OUG nr. 195/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Fiind audiat în faţa instanţei de judecată, inculpatul a solicitat aplicarea prevederilor art. 3201 C. proc. pen., iar ca sancţiune pentru faptele sale, o amendă administrativă.
Instanţa de fond a apreciat că faptele inculpatului prezintă gradul de pericol social al unor infracţiuni, iar aplicarea unei pedepse rezultante de 8 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei conduce la atingerea scopului pedepsei aplicate.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs inculpatul B.A.L.I. invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 171, 172 şi 14 C. proc. pen. apreciind că în mod greşit nu s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 181 C. proc. pen., iar în subsidiar a învederat că pedeapsa aplicată poate fi redusă.
Concluziile apărătorului inculpatului, ale Reprezentantului Ministerului Public şi ultimul cuvânt al inculpatului au fost consemnate în practicaua prezentei hotărâri.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie examinând recursul declarat de inculpat împotriva sentinţei penale nr. 175 F din 30 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală, prin prisma motivelor invocate şi din oficiu, conform art. 385 alin. (3) C. proc. pen. îl consideră nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 181 C. pen. „Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin conţinutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanţă nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni".
La evaluarea pericolului social concret al faptei se au în vedere prevederile art. 181 alin. (2) C. pen. care conţin criterii pentru stabilirea acestora, cum ar fi modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, scopul urmărit, împrejurările în care fapta a fost comisă, urmarea produsă ori care s-ar fi putut produce, persoana şi conduita făptuitorului.
Raportând faptele săvârşite şi recunoscute de inculpat la aceste criterii, Înalta Curte apreciază că nu se poate vorbi de fapte care nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni.
Astfel, pornind de la faptul că inculpatul avea la bază o pregătire juridică (avocat), fapt ce presupune din start o bună cunoaştere a legislaţiei şi a consecinţelor încălcării legii, în mod voluntar şi perfect conştient a condus, în mod repetat autoturismul, fără să posede permis de conducere, pe drumuri publice şi pe distanţe lungi (Bucureşti - Adjud şi retur), iar în momentul în care a fost oprit de organele de poliţie şi-a declinat o altă identitate, fiind de neconceput să se poată reţine în aceste împrejurări că faptele sale nu prezintă gradul de pericol social al unor infracţiuni.
Conducerea autoturismului fără a poseda permis de conducere de către inculpat, nu poate fi considerat un act singular, izolat, săvârşit pe un drum lăturalnic, ci este vorba de un fapt care avea caracter de continuitate (martorul B.M. - f. 60 dosar urmărire penală precizează că inculpatul „a făcut drumuri pe ruta Adjud-Bucureşti de două ori a mers cu mine şi prin Bucureşti mergea în fiecare zi, declaraţie ce se coroborează şi cu a martorei O.N.A. f. 54 dosar urmărire penală) şi dura în timp.
Mai mult, inculpatul a încercat să evite o eventuală răspundere penală oferindu-le organelor de poliţie o explicaţie verosimilă aceea că a fost determinat în săvârşirea faptei de o împrejurare neprevăzută, şi anume îmbolnăvirea copilului numitei O.N.A., fapt ce a impus transportarea acestuia de urgenţă la spital.
Susţinerea inculpatului este infirmată de probele dosarului. Martora O.N.A., mama copilului, a declarat că acesta era perfect sănătos, declaraţia acesteia fiind coroborată cu cele ale martorului B.M.: „copilul nostru era sănătos".
De altfel, nu exista nici un act medical la dosar care să ateste existenţa vreunui consult al minorului efectuat în acea zi, vreun diagnostic pus de medic la data respectivă.
Inculpatul a încercat să se prevaleze de o situaţie inexistentă, practic refuzând să accepte realitatea evidentă: faptul că a condus pe drumurile publice un autovehicul fără a poseda permis de conducere pe o distanţă mare, încercând să ajungă la Bucureşti, însoţit de martora O. şi copilul acesteia, care era perfect sănătos.
Mai mult, oprit în trafic, inculpatul, fiind conştient de consecinţele penale ale faptei sale nu şi le-a asumat, ci a încercat să inducă în eroare organele de urmărire penală cu privire la identitatea sa, prezentându-se sub o falsă identitate, şi anume ca fiind A.V.I., dând şi o declaraţie în care a menţionat toate datele de stare civilă ale acestuia.
Astfel, scopul urmărit de către inculpatul B.A.L.I. nu a fost altul decât de a se sustrage sancţiunilor legale.
Urmarea produsă de faptele inculpatului a constat în crearea unei stări de pericol social atât cu privire la siguranţa traficului rutier (deşi inculpatul a susţinut că a urmat cursurile unei şcoli de şoferi, acest fapt nu duce la concluzia existenţei unor aptitudini necesare pentru a asigura deplasarea în bune condiţii în traficul rutier, cu atât mai mult cu cât nu a promovat examenul pentru obţinerea permisului de conducere), cât şi cu privire la încrederea publică în înscrisurile producătoare de consecinţe juridice, în autenticitatea sau veridicitatea acestor înscrisuri, în adevărul pe care trebuie să-l exprime.
În ceea ce priveşte persoana inculpatului este adevărat că se bucură de o bună reputaţie profesională, dar acest fapt, nu poate constitui un motiv pentru reducerea cuantumului pedepsei sau aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ, întrucât tocmai profesia pe care acesta o exercita - avocat - impunea o altă conduită, corespunzătoare respectării legii, astfel răspunderea sa trebuie să fie corespunzătoare încălcărilor aduse ordinii sociale.
Astfel nu se poate face în cauză aplicarea dispoziţiilor art. 181 C. pen. ţinând seama de gravitatea faptelor săvârşite de inculpat, numărul acestora, persoana inculpatului (calitatea acestuia, modul în care a acţionat).
Examinând cauza prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază atât pedeapsa, cât şi modalitatea de executare ca fiind judicios individualizate în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi ţinând seama de art. 52 C. pen.
Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este totuşi un proces arbitrar subiectiv, ci din contră el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu, studiat după anumite reguli şi criterii precis determinate.
Înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului alegerii sancţiunii, aşa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanţă.
De altfel, ca să-şi poată îndeplini funcţiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât şi atitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa sancţiunii.
Funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancţiunii, care să ţină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe în sensul adaptării la condiţiile socio-etice impuse de societate.
Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât şi asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situaţia de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare şi de a se abţine de la săvârşirea de infracţiuni.
Fermitatea cu care o pedeapsă, este aplicată şi pusă în executare, intensitatea şi generalitatea dezaprobări morale a faptei şi a făptuitorului, condiţionează caracterul preventiv al pedepsei care totdeauna, prin mărimea privaţiunii, trebuie să reflecte gravitatea infracţiunii şi gradul de vinovăţie al făptuitorului.
Numai o pedeapsă justă şi proporţională este de natură să asigure atât exemplaritatea cât şi finalitatea acesteia, prevenţie specială şi generală înscrise şi în Codul penal român art. 52 alin. (1) potrivit căruia scopul pedepsei este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.
Faptele sunt grave, astfel că în operaţia complexă a individualizării tratamentului penal, Înalta Curte va ţine seama de modul şi împrejurările săvârşirii faptei, scopul urmărit, urmarea produsă şi persoana inculpatului, aspecte ce demonstrează că resocializarea sa viitoare pozitivă nu este posibilă decât prin aplicarea unei pedepse ferme care să fie în deplin acord cu dispoziţiile Codul penal, ce prevăd că „legea penală apără…. persoana, drepturile şi libertăţile precum şi întreaga ordine de drept".
Pentru aceste considerente, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul inculpatului.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.A.L.I. împotriva sentinţei penale nr. 175 F din 30 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 118/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1192/2011. Penal. Extrădare activă (Legea... → |
|---|
