ICCJ. Decizia nr. 1361/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1361/2011
Dosar nr.6896/2/2010
Şedinţa publică din 5 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin sentinţa penală nr. 291/F din 28 septembrie 2010, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul T.E., împotriva ordonanţei din 28 iunie 2010 dată în dosarul nr. 2004/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitorii B.S. avocat, B.P. şi R.M.R.
Pentru a hotărî astfel a reţinut următoarele:
Prin ordonanţa din 28 iunie 2010 s-a dispus măsura de neîncepere a urmăririi penale faţă de intimatul B.S. (avocat) sub aspectul comiterii infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. şi faţă de intimaţii B.P. şi R.M.R. sub aspectul comiterii infracţiunilor de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 290 alin. (1) C. pen. şi uz de fals prev. de art. 291 C. pen.
S-a dispus totodată şi disjungerea cauzei şi continuarea cercetărilor de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1 faţă de intimaţii B.P. şi R.M.R. sub aspectul comiterii infracţiunilor prev. de art. 214 alin. (2) C. pen., art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 214 alin. (2) C. pen., art. 9 din Legea nr. 241/2005.
În motivarea ordonanţei se arată că între PFA T.E., prin mandatar B.P. şi SC F.M. SRL, reprezentată de R.M. s-a încheiat în luna martie 2007 un contract de închiriere a unui spaţiu comercial situat în Bucureşti, sector 1, pentru o perioadă de 5 ani, cu o chirie de 2000 lei, apreciată de petent cu mult sub preţul zonei, spaţiul fiind subînchiriat către alte două societăţi la care este acţionar B.S., soţia intimatului.
Acest contract a fost atestat de intimatul B.S., în calitate de avocat, a fost înregistrat în registrul de atestare a actelor juridice la 25 iulie 2007, figurând ca părţi B.P. şi R.M.
Această înregistrare este efectuată în urma contractului de asistenţă juridică încheiat între B.S. şi R.M., contract cu nr. 20016 din 28 mai 2007, fiind întocmită şi o chitanţă cu nr. 018 din 06 octombrie 2007 în care se face referire la contractul cu nr. 20016 …."am primit de la Radu M…… conform contractului 20016".
Procurorul a arătat că nu se poate reţine în sarcina avocatului B.S. infracţiunea reclamată, situaţie în care nu se poate reţine nici instigarea la infracţiunea prev. de art. 290 C. pen. şi art. 291 C. pen. în sarcina celorlalţi doi intimaţi, temeiul avut în vedere fiind cel prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc. pen. (fapta nu există).
Prin rezoluţia procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti din 19 iulie 2010 a fost respinsă plângerea petentului, ca nefondată, constatându-se că înregistrarea contractului în registrul de atestare a actelor juridice s-a făcut în ordine cronologică, nr. 20016 apărând după nr. 015, a existat un contract de asistenţă juridică încheiat între B.S. şi R.M. cu obiect atestare contract încheiere şi cu nr. 20016, existând şi copia autocolantă a contractului, în ordine crescătoare, astfel că infracţiunile reclamate nu pot fi reţinute în sarcina intimaţilor.
Curtea a reţinut şi motivat că în mod corect s-a apreciat că faptele penale reclamate nu există, lipsind orice indiciu constitutiv al laturii obiective.
Iniţial între petent şi B.P. au existat relaţii comerciale, profesionale şi de reprezentare, cu privire la imobilul situat în Bucureşti, sector 1, ce fusese închiriat de petent de la Primăria Municipiului Bucureşti (contract nr. 202 din 05 iunie 2000), petentul împuternicind „să administreze cu puteri depline imobilul" pe intimatul B.P. (procură autentificată cu nr. 2313 din 22 decembrie 2000 de BN B.G. - fila 95).
Ulterior, imobilul a fost cumpărat de petent în baza Legii nr. 550/2002, după care, la 11 iunie 2004, cei doi încheie la notariat o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare privind imobilul menţionat, un contract de închiriere (fila 100) şi o procură de administrare.
Prin promisiunea de vânzare-cumpărare, petentul se obligase să vândă imobilul până la 11 iunie 2007, dar la 29 mai 2007 a revocat procura din 11 iunie 2004 (fila 101 verso) despre care susţine că i-a comunicat-o lui B.P., fără însă a produce dovezi în cauză. Acesta, necunoscând (după cum susţine) revocarea împuternicirii din 2005, încheie la 28 mai 2007, în numele petentului (ca persoană fizică autorizată – fila 88) un contract de închiriere cu SC F.M. SRL, reprezentată de R.M.R.
Acest contract a fost atestat de intimatul B.S., ca avocat (filele 88 – 89).
Petentul susţine că acest contract a fost antedatat pentru a fi situat anterior revocării împuternicirii din 2004.
Din actele dosarului nu rezultă nici această antedatare a contractului, nici existenţa unei înţelegeri „dolosive" între intimaţii B.P. şi B.S., ori între B.S. şi R.M.
Contractul de închiriere a fost înregistrat de intimatul avocat în registrul de evidenţă a actelor juridice, a existat un contract de asistenţă juridică încheiat între avocat şi SC F.M. SRL (fila 606) cu nr. 20015 – 20016 din 28 mai 2007, cu acest obiect – atestare contract închiriere, notare carte funciară a acestui contract şi depunerea DITI, Sector 1.
Intimatul B.P. a făcut dovada în recurs că intimatul B.S. s-a ocupat de înscrierea în Cartea Funciară a dreptului de închiriere (încheierea nr. 866095 din 12 iunie 2007- fila 33) astfel că nu poate fi vorba de o acţiune a intimaţilor care nu se regăseşte în înscrisuri emise de instituţii abilitate.
Înregistrarea contractelor s-a făcut în ordine cronologică, în registrele intimatului avocat, iar simpla presupunere a petentului că ar fi ceva nelegal, nu poate conduce la reţinerea faptelor.
De altfel, la 16 martie 2010 şi 19 martie 2010 (filele 54 şi 58) procurorul de caz a efectuat verificări asupra registrelor intimatului B.S., constatând chiar în prezenţa avocatului petentului existenţa tuturor înregistrărilor din registru a contractelor de închiriere şi de asistenţă juridică, ordinea cronologică a acestora, existenţa chitanţei cu nr. 018 din 06 octombrie 2007 pe numele intimatei R.M., care a plătit serviciul prestat pentru contractul nr. 20016, existând cronologie şi cu privire la chitanţele ulterioare, cu nr. 017, 019.
Din susţinerile petentului, prin prisma lucrărilor dosarului reiese că nemulţumirea sa ar fi generată de închirierea imobilului de către B.P. cu o chirie cu mult sub cea practicată în zonă, ceea ce nu poate constitui un indiciu al existenţei faptelor penale.
Toate aceste considerente conduc la constatarea legalităţii şi temeiniciei actelor procesuale ale procurorului, temeiul avut în vedere, respectiv art. 10 lit. a) C. proc. pen. găsindu-şi susţinerea în actele premergătoare efectuate şi pe cale de consecinţă, plângerea petentului va fi respinsă ca neîntemeiată.
Împotriva sentinţei a declarat recurs în termenul legal petentul T.E., care a criticat-o ca nelegală şi netemeinică.
Prin motivele de recurs scrise a susţinut că instanţa a reţinut şi motivat greşit că în mod corect s-a apreciat că faptele reclamate nu există, lipsind orice indiciu constitutiv al laturii obiective, cu toate că aşa cum a arătat şi în plângere există o serie de neconcordanţe ce necesită cercetări suplimentare.
Astfel, numărul sub care a fost înregistrat contractul de închiriere în Registrul de înregistrare a actelor juridice atestate de avocat, acesta este acelaşi cu numărul Contractelor de asistenţă juridică încheiat de avocat B.S. cu R.M.R., excedând ordinii din acest registru, întrucât este trecut numărul 20016 după nr. 015 şi nu după numărul 20015. În plus contractul de închiriere nu a avut ca părţi pe B.P. şi R.M.R. ci pe PFA T., prin procurist în calitate de Locator respectiv SC F.M. SRL, prin reprezentant R.M.R., prin urmare înscrierea în Registrul de Atestare a acestor persoane ca fiind părţi nu corespunde condiţiilor contractului.
O altă neconcordanţă se referă la faptul că avocatul S.B. declară că el este cel care a redactat şi atestat contractul de închiriere, cum de altfel, reiese şi de pe pagina 2 a contractului („Redactat şi procesat"), ca ulterior să declare că întrucât şi-a uitat ştampila de atestare la cabinet, a intrat în calculatorul unde se afla documentul (unde?) şi a adăugat la pagina 2 a contractului conţinutul ştampilei. Aşadar, nu el a redactat documentul, ci doar l-a atestat.
Nici procurorii şi nici instanţa de fond nu au fost în măsură să lămurească aceste aspecte contradictorii.
Pe lângă cele arătate cu privire la antedatarea contractului de închiriere şi atestarea în fals a acestuia, consideră că o altă dovadă a falsificării actului este şi neînregistrarea acestuia în contabilitatea SC F.M. SRL şi nici în vreunul dintre registrele societăţii.
Instanţa de fond a reţinut în mod eronat că „petentul a revocat procura din 11 iunie 2004 despre care susţine că i-a comunicat-o lui B.P., fără însă a produce dovezi în cauză".
Nu se poate reţine că nu au fost produse dovezi în cauză, în condiţiile în care au fost depuse dovezile trimiterii scrisorilor recomandate către B.P. s-a făcut prin depunerea Tichetelor Recomandate nr. 32780 din 30 mai 2007 şi nr. 33463 din 31 mai 2007, precum şi a chitanţelor aferente.
Într-adevăr, astfel cum reţine şi instanţa de fond, s-au realizat verificări asupra registrelor intimatului B.S., însă cu această ocazie s-au constat neconcordanţele pe care le-a arătat. Prezentarea chitanţei nr. 018 din 06 octombrie 2007 care atestă plata unei sume de bani de către R.M. pentru contractul nr. 20016 nu este menită să răstoarne ipoteza antedatării contractului de închiriere.
Verificând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs invocate Înalta Curte constată că recursul este întemeiat.
Persoana vătămată T.E. s-a adresat la data de 1 iulie 2008 cu plângere penală împotriva numiţilor B.P. şi R.M.R. pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, fals şi înscrisuri sub semnătură privată şi evaziune fiscală, fapte prevăzute şi pedepsite de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), art. 290 C. pen. şi art. 9 din Legea nr. 241/2005.
Având în vedere că în cauză s-a reclamat participarea la săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 214 şi art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP) a numitului B.S. - avocat în cadrul Baroului Bucureşti, prin ordonanţa din 30 octombrie 2009 dată în dosarul nr. 9091/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în temeiul art. 210 C. proc. pen., art. 42 raportat la art. 45 C. proc. pen. cu referire la art. 281 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. s-a dispus declinarea competenţei personale de soluţionare a cauzei privind plângerea formulată de T.E. împotriva intimaţilor B.P., R.M.R. şi B.S. (avocat în cadrul Baroului Bucureşti) în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Cauza a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti sub nr. 2004/P/2009, iar în urma actelor premergătoare efectuate prin ordonanţa din 28 iunie 2010 procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de B.S. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. şi neînceperea urmăririi penale faţă de B.P. şi R.M. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. şi uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen.
Aceasta este soluţia împotriva căreia a formulat plângere în temeiul art. 2781 C. proc. pen. petentul T.E.
Instanţa de judecată verificând ordonanţa, potrivit art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei, a constatat că ordonanţa este legală şi temeinică şi a respins plângerea, fără să observe că procurorul nu s-a pronunţat şi cu privire la infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP)
Cum din cele expuse anterior, rezultă că prin ordonanţa de declinare a competenţei cauza a fost trimisă la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti pentru efectuarea de cercetări faţă de B.P., R.M.R. şi B.S. (avocat în cadrul Baroului Bucureşti, instanţa de judecată trebuia să desfiinţeze soluţia şi să trimită cauza procurorului în vederea începerii urmăririi penale pentru infracţiunea prevăzută de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP)
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte urmează să admită recursul în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., să caseze sentinţa şi să trimită cauza pentru rejudecare la aceeaşi instanţă.
Cu ocazia rejudecării vor fi analizate şi celelalte motive de recurs invocate de petent.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de petiţionarul T.E. împotriva sentinţei penale nr. 291/F din 28 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Casează sentinţa penală atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, respectiv Curtea de Apel Bucureşti.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 5 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 136/2011. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1374/2011. Penal. Cerere de liberare... → |
|---|
