ICCJ. Decizia nr. 1371/2011. Penal. Mandat european de arestare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1371/2011
Dosar nr. 378/36/2011
Şedinţa publică din 5 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă;în baza actelor şi lucrărilor din dosarului cauzei, constată următoarele:
Prin încheierea din 4 aprilie 2011 pronunţată în dosarul nr. 378/36/2011, Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, a constatat, în baza art. 90 alin. (12) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, că se impune solicitarea de informaţii şi garanţii suplimentare din partea autorităţii judiciare emitente privind neconcordanţele dintre semnalare şi mandatul de arestare european cu privire la hotărârea de condamnare în baza căruia s-a emis acesta şi la infracţiunile cu privire la care s-a dispus condamnarea şi implicit emiterea mandatului de arestare european.
De asemenea, s-a constatat că nu se precizează în mandatul de arestare european dacă persoana solicitată poate solicita rejudecarea în caz de predare.
Pentru solicitarea de informaţii şi garanţii suplimentare din partea autorităţii judiciare emitente a fixat termen la data de 14 aprilie 2011.
Totodată, instanţa a respins cererea privind menţinerea măsurii arestării preventive faţă de persoana solicitată L.P.G.
În baza art. 90 alin. (11) din Legea nr. 302/2004 în referire la art. 145 C. proc. pen., a dispus luarea faţă de persoana solicitată a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, respectiv comuna Valu lui Traian, jud. Constanţa.
A dispus punerea în libertate a persoanei solicitate la rămânerea definitivă a prezentei încheieri.
În baza art. 145 alin. (1)1 C. proc. pen., persoanei solicitate i s-a impus respectarea obligaţiilor prevăzute de art. 145 alin. (1)1 lit. a), b), c) şi d) C. proc. pen., respectiv:
- să se prezinte la instanţa de judecată, ori de câte ori este chemat.
- să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea, respectiv, Poliţia comunei Valu lui Traian, conform programului de supraveghere sau ori de câte ori este chemat.
- să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme.
În conformitate cu dispoziţiile art. 145 alin. (2)2 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului că, în caz de încălcare a obligaţiilor impuse se va lua măsura arestării preventive.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în esenţă că la data de 1 aprilie 2011, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa a formulat sesizarea având ca obiect punerea în executare a semnalării privind mandatul de arestare european, eliberat la data de 22 februarie 2011 de autorităţile judiciare din Italia - Procura Generale prin Sez. Dictaccata Corte Di Apellop Sassari, prin care se solicita predarea cetăţeanului român L.P.G.
Mandatul de arestare a fost emis, potrivit conţinutului semnalării, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic ilicit cu substanţe narcotice, prevăzută de art. 73 Legea nr. 309/90 şi art. 63 P.C., persoana solicitată urmând a executa 7 ani, 2 luni şi 27 de zile.
Fapta, incriminată şi de legea română, a constat în achiziţionarea şi livrarea de doze de cocaină.
Prin încheierea nr. 23/P din 01 aprilie 2011, instanţa a dispus, în temeiul art. 883 şi art. 90 alin. (2) din Legea 302/2004, arestarea preventivă în vederea predării a persoanei solicitate L.P.G., pe o perioadă de 5 zile, cu începere de la 01 aprilie 2001 până la 05 aprilie 2011, inclusiv.
S-a stabilit data de 04 aprilie 2011, ca termen de depunere la dosarul instanţei, de câtre parchet, a mandatului european de arestare, tradus în două exemplare.
La data de 04 aprilie 2011 a fost depus la dosarul Curţii de Apel Constanţa mandatul de arestare european, transmis la aceeaşi dată de Biroul SIRENE din cadrul INTERPOL.
Acest mandat prevedea însă la încadrarea juridică alte două infracţiuni, respectiv recrutarea, îndemnarea şi exploatarea prostituţiei şi favorizarea şi exploatarea activităţii de prostituţie a numeroase femei străine, fapte prevăzute de art. 416 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., art. 10, alin. (1) şi (3) din Legea 40/1998, art. 3 alin. (1) nr. 4, 5, 6, 7, 8 şi 4 alin. (1) şi (2) şi (7) din Legea 75/1958, precum şi art. 81 şi art. 110 C. pen., art. 3 alin. (1) nr. 8, nr. 75 din 20 februarie 1958.
Având în vedere aceste neconcordanţe constatate între conţinutul semnalării şi cel al mandatului de arestare, curtea de apel a dispus amânarea cauzei pentru a se solicita informaţii şi garanţii suplimentare din partea autorităţilor judiciare emitente.
Totodată, instanţa a apreciat că nu se impune menţinerea măsurii arestării preventive a persoanei solicitate şi, având în vedere faptul că aceasta are un loc de muncă şi un domiciliu stabil, este integrată social şi familial, s-a prezentat de bunăvoie la solicitarea organelor de poliţie, a dispus luarea faţă de aceasta a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu şi punerea sa în libertate.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, criticând-o pentru nelegalitate şi ne temeinicie, invocându-se cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen.
S-a susţinut că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a legii atunci când a dispus ca, pe motiv de obţinere a unor informaţii suplimentare asupra mandatului european de arestate, să fi pus în libertate pe inculpatul-persoană solicitată, contravenind, astfel, prevederilor art. 90 alin. (12) din Legea nr. 302/2004.
Persoana solicitată a fost condamnată pentru o infracţiune cu un grad deosebit de ridicat de pericol social, iar aceasta nu prezintă garanţia că se va supune măsurilor de predare, în acest sens pledând conduita sa oscilantă cu privire la această măsură avută în faţa procurorului.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi luarea măsurii arestării preventive a persoanei solicitate pe timp de 24 de zile, începând cu data de 5 aprilie 2011.
Examinând hotărârea atacată în conformitate cu dispoziţiile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Atât semnalarea privind mandatul de arestare european, cât şi mandatul în sine, cu excepţia încadrării juridice a faptelor, conţin date identice privind autoritatea emitentă - Procuratura Generală din Cagliari pe lângă Secţia Detaşată a Curţii de Apel Sassari, datele de identificare ale persoanei solicitate, numărul ordinului de executare, respectiv 32/2010 SIEP şi cuantumul pedepsei la care persoana a fost condamnată, precum şi pedeapsa rămasă de executat de către persoana solicitată.
Singura deosebire a constat în faptul că în cuprinsul semnalării se afirma că mandatul de arestare european a fost emis pentru infracţiunea de trafic ilicit cu substanţe narcotice prevăzută de art. 73 din Legea nr. 309/1990 şi art. 63 P.C., în timp ce mandatul prevedea la încadrarea juridică alte două infracţiuni, respectiv recrutarea, îndemnarea şi exploatarea prostituţiei şi favorizarea şi exploatarea activităţii de prostituţie a numeroase femei străine, fapte prevăzute de art.416 alin. (1), 2, 3 C. pen., art. 10 alin. (1) şi 3 din Legea nr. 40/1998, art. 3 alin. (1) nr. 4, 5, 6, 7, 8 şi 4 alin. (1) şi 2 din Legea 75/1958, precum şi art. 81 şi art. 110 C. pen., art. 3 alin. (1) nr. 8, nr. 75 din 20 februarie 1958.
Instanţa de fond, solicitând transmiterea unor informaţii suplimentare (care au şi fost înaintate în timp util, de altfel), poate fixa, cu respectarea termenelor maxime prevăzute de lege, un termen pentru administrarea acestor dovezi.
Această amânare a cauzei nu presupune, în mod automat şi obligatoriu, punerea în libertate a persoanei solicitate. Starea de arest constituie regula în cadrul procedurii executării mandatului european de arestare, iar nu excepţia, această concluzie desprinzându-se inclusiv din dispoziţiile art.90 alin. (12) din Legea nr.302/2004, modificată, care stabileşte modul de soluţionare a unor astfel de situaţii, respectiv acordarea unui termen de amânare pentru obţinerea informaţiilor necesare.
Pe de altă parte, condamnarea suferită de persoana solicitată, atât prin natura faptei săvârşite (trafic ilegal de droguri), cât şi prin cuantumul pedepsei de executat (7 ani, 2 luni şi 27 de zile) prezintă un grad ridicat de pericol social care nu poate primi alt tratament juridic decât arestarea preventivă.
Înalta Curte constată că în mod greşit instanţa de fond a dispus faţă de persoana solicitată măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara, în cauză neexistând temeiuri reale pentru a dispune astfel, informaţiile solicitate fiind transmise în timp util şi confirmând conţinutul semnalării.
Pentru aceste considerente, constatând întemeiat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, Înalta Curte va dispune admiterea acestuia şi casarea încheierii atacate cu privire la greşita respingere a cererii privind menţinerea măsurii arestării preventive şi dispunerea obligării de a nu părăsi ţara de către persoana solicitată L.P.G.
Rejudecând, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte va dispune admiterea cererii şi luarea măsurii arestării preventive a persoanei solicitate L.P.G. pe timp de 24 de zile, începând cu data de 6 aprilie 2011, până la 29 aprilie 2011, inclusiv.
Celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate vor fi menţinute. Văzând dispoziţiile art. 192 alin. (3) şi art. 189 C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGI.
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa împotriva încheierii penale din 4 aprilie 2011 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 378/36/2011.
Casează încheierea atacată cu privire la greşita respingere a cererii privind menţinerea măsurii arestării preventive şi cu privire la greşita luare a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, luată faţă de persoana solicitată L.P.G.
Rejudecând, dispune admiterea cererii şi luarea măsurii arestării în vederea predării persoanei solicitate L.P.G. pe timp de 24 de zile, începând cu data de 6 aprilie 2011 până la data de 29 aprilie 2011, inclusiv.
Menţine celelalte dispoziţii ale încheierii atacate.
Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a persoanei solicitate, în sumă de 320 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 5 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1370/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1381/2011. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
