ICCJ. Decizia nr. 1368/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1368/2011
Dosar nr. 2810/1/2011
Şedinţa publică din 5 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 25 martie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, învestită cu soluţionarea cauzei privind pe inculpaţii N.B., N.E., B.N.M., P.M., P.C.O., P.V., N.C., H.E. şi C.P., a dispus următoarele:
- în baza art. 1608a alin. (2) C. proc. pen., admiterea cererilor de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpaţii N.B. şi P.V. şi punerea lor în libertate, dacă nu sunt arestaţi în altă cauză.
În baza art. 1602 alin. (3) şi (3)1 C. proc. pen., pe durata liberării provizorii sub control judiciar, s-a dispus ca inculpaţii să respecte anumite obligaţii, aşa cum rezultă din dispozitivul încheierii, iar în baza art. 1602 alin. (3)2 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpaţilor asupra consecinţelor încălcării cu rea credinţă a acestor obligaţii.
- în baza art. 1608a alin. (2) C. proc. pen., admiterea cererii de liberare provizorie pe cauţiune formulată de inculpatul N.E. şi punerea lui în libertate, dacă nu este arestat în altă cauză.
În baza art. 1604 alin. (2) coroborat cu art. 1602 alin. (3) şi (3)1 C. proc. pen., pe durata liberării provizorii pe cauţiune, s-a dispus ca inculpatul să respecte anumite obligaţii, aşa cum rezultă din dispozitivul încheierii, iar în baza art. 1604 alin. (2) raportat la art. 1602 alin. (3)2 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor încălcării cu rea credinţă a acestor obligaţii.
- în baza art. 1608a alin. (6) C. proc. pen., respingerea cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul P.M.
În baza art. 3002 coroborat cu art. 160b alin. (1), (3) C. proc. pen., a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive dispuse faţă de inculpaţii B.N.M., P.M. şi P.C.O., măsură pe care a menţinut-o.
Au fost respinse, ca neîntemeiate, cererile formulate de inculpaţii B.N.M., P.M. şi P.C.O. privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu cea a obligării de a nu părăsi localitatea.
S-au reţinut, în esenţă, următoarele:
Examinând cu prioritate cererile de liberare provizorie formulate de cei trei inculpaţi, Curtea a apreciat că ele sunt întemeiate în considerarea următoarelor argumente:
Sub un prim aspect, a constatat că cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpaţii N.B. şi P.V. îndeplinesc toate condiţiile de admisibilitate în principiu prevăzute de art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., respectiv inculpaţii sunt trimişi în judecată pentru infracţiuni intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani.
S-a reţinut că cererea formulată de inculpatul N.E. îndeplineşte, la rândul său, condiţiile de admisibilitate in principiu prevăzute de art.1604 alin. (1) C. proc. pen., respectiv inculpatul este trimis în judecată pentru cinci infracţiuni intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani şi a fost depusă dovada de consemnare a cauţiunii în cuantumul fixat de instanţă.
Sub aspectul temeiniciei cererilor:
În privinţa inculpatului N.B., a constatat că acesta a fost trimis în judecată pentru trei fapte de şantaj şi două fapte de ultraj contra bunelor moravuri, suspiciunile de desfăşurare a altor activităţi ilicite (ce au planat asupra inculpatului în faza de urmărire penală) ori cercetările continuate de către organele de urmărire în alte cauze nemaiavând relevanţă, odată cu sesizarea instanţei, nici din perspectiva obiectului judecăţii şi nici a oportunităţii menţinerii măsurii arestării în prezenta cauză.
Totodată, a reţinut că inculpatul N.E. a fost trimis în judecată pentru o faptă continuată de şantaj şi patru fapte de ultraj contra bunelor moravuri, iar P.V. pentru faptele de fals în declaraţii, mărturie mincinoasă şi favorizarea infractorului.
Drept urmare, raportându-se exclusiv la faptele ce fac obiectul judecăţii conform art. 317 C. proc. pen., a reţinut că cei trei inculpaţi sunt acuzaţi de infracţiuni a căror gravitate se reflectă, pe de o parte, în limita maximă de pedeapsă prevăzută de lege pentru aceste fapte (limită ce nu depăşeşte 5 ani închisoare în cazul primilor doi inculpaţi, respectiv 7 ani în cazul celui de al doilea inculpat) iar, pe de altă parte, în împrejurările obiective în care se presupune că au fost comise faptele şi care, cel puţin până la acest moment, nu evidenţiază incidenţa unor variante calificate ale infracţiunilor deduse judecăţii.
În cazul inculpaţilor N.B. şi N.E., s-a reţinut că, deşi infracţiunea de şantaj asupra părţii vătămate M.M. implică acte repetate şi mijloace variate (provocarea de scandal public şi solicitarea de publicare a unor articole de presă negative), totuşi niciunul dintre aceste acte nu reliefează o amplificare progresivă a violenţei şi periculozităţi metodelor utilizate, pentru a se reţine pertinent o predispoziţie a inculpaţilor spre adoptarea unor conduite similare în cazul lăsării în libertate. Plasarea incidentelor ce au implicat recurgerea la acte de presiune în intervalul februarie-aprilie 2010 (cu singura excepţie a incidentului din 29 august 2010 în cazul inculpatului N.B.), urmată de adoptarea unor mijloace ce nu au mai presupus forme de violenţă, reliefează existenţa unor date insuficiente pentru a justifica pertinent temerea că, lăsaţi în libertate, aceştia ar putea săvârşi fapte de acelaşi gen.
Pe de altă parte, în condiţiile în care numiţii H.E. şi N.C. sunt la rândul lor inculpaţi în prezenta cauză, supuşi unor măsuri restrictive de drepturi, relaţiile avute anterior de aceştia cu inculpaţii N.B. şi N.E. nu pot conduce în mod automat, şi în absenţa altor date concrete, la prezumţia că liberarea provizorie ar facilita recurgerea celor doi inculpaţi la acte menite să îngreuneze aflarea adevărului.
Sub acest aspect, Curtea a avut în vedere inexistenţa oricăror date din care să rezulte efectiv că cei doi inculpaţi ar fi încercat în faza de urmărire penală sau ar putea să încerce în prezent să influenţeze martorii sau să altereze în vreun fel mijloacele de probă. Totodată, interzicerea expresă a oricărui contact al inculpaţilor N.B. şi N.E. cu părţile vătămate – ca obligaţie ce poate fi impusă pe parcursul liberării, cu toate consecinţele inerente nerespectării acesteia – preîntâmpină orice risc ca inculpaţii să încerce în vreun fel influenţarea părţilor vătămate.
Evaluând, în acest context şi circumstanţele personale favorabile ale inculpaţilor N.B. şi N.E., care nu sunt cunoscuţi cu antecedente penale, au legături familiale şi sociale solide şi s-au prezentat la chemările organelor judiciare anterior arestării preventive, Curtea a constatat că ele oferă (alături de suma plătită cu titlu de cauţiune de către N.E.) garanţii adecvate că inculpaţii se vor prezenta la judecarea cauzei şi nu vor influenţa buna desfăşurare a acesteia.
Făcând trimitere la principiile ce se desprind din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia măsurilor preventive şi plecând de la premisa că arestarea preventivă constituie „o gravă derogare de la principiile libertăţii individuale şi de la prezumţia de nevinovăţie", instanţa a concluzionat că gravitatea faptelor şi rezonanţa lor socială nu mai pot justifica în mod pertinent neacordarea liberării provizorii. Această măsură alternativă, raportat la conţinutul şi la finalitatea ei, apare în mod obiectiv ca singura măsură proporţională cu ponderea interesului public spre a cărui protejare se tinde.
Evaluând în aceleaşi coordonate şi cererea inculpatului P.V., Curtea a avut în vedere împrejurările concrete în care s-a reţinut că au fost săvârşite faptele deduse judecăţii (declaraţiile necorespunzătoare adevărului fiind consemnate în cuprinsul celor trei procese verbale de contravenţie, precum şi al declaraţiei date în calitate de martor la data de 12 octombrie 2010), dar şi faptul că mijloacele de probă relevante sub acest aspect se află depuse la dosar. Drept urmare, s-a reţinut că datele ce rezultă din ansamblul mijloacelor de probă existente nu evidenţiază nici riscul efectiv al zădărnicirii aflării adevărului prin denaturarea acestor mijloace de probă şi nici riscul ca inculpatul să încerce o influenţare a martorilor sau a părţilor din prezenta cauză.
Deşi faptele reţinute în sarcina inculpatului P.V. sunt îndreptate contra relaţiilor sociale ce vizează înfăptuirea justiţiei, s-a reţinut specificul liberării provizorii (care nu implică dispariţia temeiurilor arestării) şi faptul că, în aprecierea oportunităţii acordării liberării, esenţiale sunt argumentele ce ţin cu precădere de desfăşurarea în bune condiţii a procesului penal şi mai puţin de constatarea menţinerii temeiurilor măsurii privative de libertate dispuse anterior.
În consecinţă, evaluând şi circumstanţele personale ale inculpatului, a cărui condamnare anterioară la pedeapsa amenzii pentru o faptă de furt (dispusă de autorităţile germane) nu relevă efectiv riscul comiterii altor infracţiuni, precum şi legăturile familiale solide ale inculpatului (evidenţiate de sprijinul acordat membrilor familiei aflaţi în dificultate, respectiv mama şi sora sa), Curtea a apreciat că obligaţiile restrictive ce însoţesc măsura liberării provizorii constituie, şi în acest caz, garanţii suficiente că inculpatul nu se va sustrage şi nu va influenţa buna desfăşurare a judecăţii.
Pentru aceste considerente, în baza art. 1608a alin. (2) C. proc. pen., a admis cererile de liberare provizorie sub control judiciar, respectiv pe cauţiune, formulate de inculpaţii N.B., P.V., respectiv N.E. şi a dispus punerea în libertate provizorie a celor trei inculpaţi, dacă nu sunt arestaţi în altă cauză, urmând a le impune acestora obligaţiile prevăzute de art. 1602 alin. (3) şi (3)1 C. proc. pen.
S-a atras atenţia inculpaţilor că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a oricăreia dintre obligaţiile ce le revin, se va lua faţă de aceştia măsura arestării preventive.
În privinţa cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul P.M., Curtea a apreciat-o ca neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Deşi sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate în principiu prevăzute de art. 1602 alin. (1) C. proc. pen. sub aspectul limitei maxime a pedepsei închisorii, s-a apreciat că, faţă de circumstanţele cauzei şi de datele personale ale inculpatului P.M., liberarea provizorie sub control judiciar este lipsită de aptitudinea de a asigura realizarea scopului prevăzut de art. 136 alin. (1) C. proc. pen.
Astfel, făcând trimitere la consideraţiile expuse anterior cu privire la specificul liberării provizorii, s-a reţinut că inculpatul P.M. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea a patru fapte de ultraj contra bunelor moravuri şi o faptă de complicitate la şantaj asupra părţii vătămate M.M., fapte comise în intervalul 17 februarie 2010-06 martie 2010.
S-a reţinut că împrejurările ce circumstanţiază gravitatea faptelor imputate inculpatului N.E. sunt similare şi în cazul acestui coinculpat, deosebirea constând în datele ce caracterizează persoana inculpatului P.M. şi care nu constituie garanţii suficiente că liberarea sa provizorie este o măsură adecvată pentru a se asigura buna desfăşurare a cercetării judecătoreşti.
În acest sens, Curtea a reţinut că modalitatea concretă în care se presupune că inculpatul a contribuit la comiterea faptelor capătă o relevanţă deosebită în contextul antecedentelor sale penale, neputându-se face abstracţie de împrejurarea că inculpatul a suferit anterior condamnări pentru fapte de violenţă. Constatarea definitivă a implicării inculpatului în săvârşirea unor fapte de vătămare corporală gravă ori tâlhărie, evidenţiate de fişa de cazier judiciar, s-a reţinut că este de natură a releva un anumit profil al inculpatului, caracterizat de tendinţa de a comite fapte îndreptate contra persoanei.
Din ansamblul datelor cauzei nu rezultă alte împrejurări, de natură a caracteriza substanţial pozitiv legăturile de familie, caracterul inculpatului ori preocupările acestuia pentru obţinerea unor venituri licite, pentru a se reţine că, lăsat în libertate, inculpatul prezintă suficiente garanţii că îşi va însuşi exigenţele desfăşurării în bune condiţii a procesului penal şi nu va încerca să împiedice în niciun fel buna desfăşurare a acestuia.
Pentru aceste considerente, apreciind că în cazul său nu se justifică pertinent liberarea provizorie sub control judiciar, în baza art. 1608a alin. (6) C. proc. pen., Curtea a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată.
Asupra legalităţii şi temeiniciei măsurii arestării preventive a inculpaţilor B.N.M., P.M. şi P.C.O., în raport de dispoziţiile art. 3002 C. proc. pen. şi art. 160b alin. (1), (3) C. proc. pen., Curtea a constatat că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării nu s-au schimbat şi ele impun in continuare privarea acestora de libertate.
Astfel, prin rechizitoriul nr. 326/P/2010 din data de 04 februarie 2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cei trei inculpaţi au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni:
- B.N.M.: o infracţiune de şantaj, prevăzută de art. 194 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., constând în aceea că, la data de 28 aprilie 2010, la instigarea inculpatului N.B., împreună cu P.C.O., a exercitat violenţe psihice şi ameninţări asupra martorului „C.V." în vederea recuperării unei cantităţi de8,4 kg aur; o infracţiune de şantaj prevăzută de art. 194 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. (parte vătămată C.M.C.) constând în aceea că, la data de 24 februarie 2010, împreună cu inculpatul N.B., i-a adresat părţii vătămate ameninţări cu moartea, cu lipsirea de libertate şi molestarea sexuală a acestuia în cazul în care va mai depune plângeri la poliţie; o infracţiune de complicitate la şantaj în formă continuată, prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 194 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (parte vătămată M.M.) şi ultraj contra bunelor moravuri prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., constând în aceea că, la data de 24 februarie 2010, în aceleaşi împrejurări, i-a solicitat părţii vătămate C.M.C. să-i comunice părţii vătămate M.M. că o va omorî pe aceasta din urmă în cazul în care nu-i va plăti taxă de protecţie numitului N.B.; la data de 18 februarie 2010, împreună cu N.B., N.E., P.M., P.E. şi N.E., s-a deplasat la Unitatea 129 Neptun, unde au provocat scandal public prin profesarea de cuvinte şi expresii injurioase la adresa martorilor C.M.C., M.M., a agentului de pază, a lucrătorilor care efectuau activităţi de renovare şi a părţii vătămate M.M., prin exercitarea de ameninţări cu privire la aceştia, prin distrugerea de bunuri, acţiuni ce au culminat cu sesizarea Serviciului Apel Unic de Urgenţă 112 şi deplasarea organelor de poliţie la faţa locului.
- P.M.: patru infracţiuni de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, prevăzute de art. 321 alin. (1) cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. şi o infracţiune de complicitate la şantaj în formă continuată, prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 194 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (parte vătămată M.M.) constând în aceea că, la data de 17 februarie 2010, împreună cu N.E. şi o altă persoană rămasă neindentificată, s-a deplasat la Unitatea 129 Neptun, unde au provocat scandal public prin proferarea de cuvinte şi expresii injurioase la adresa martorilor C.M.C., M.M., a agentului de pază, a lucrătorilor care efectuau activităţi de renovare şi a părţii vătămate M.M., prin exercitarea de ameninţări cu privire la aceştia, prin distrugerea de bunuri; la data de 18 februarie 2010, împreună cu N.B., B.N.M., N.E., P.E. şi N.E., s-a deplasat la Unitatea 129 Neptun, unde au provocat scandal public prin proferarea de cuvinte şi expresii injurioase la adresa martorilor C.M.C., M.M., a agentului de pază, lucrătorilor care efectuau activităţi de renovare şi a părţii vătămate M.M., prin exercitarea de ameninţări cu privire la aceştia, distrugerea de bunuri; la data de 04 martie 2010, împreună cu N.E. şi o altă persoană rămasă neidentificată, s-a deplasat la Unitatea 129 Neptun, unde au provocat scandal public prin proferarea de cuvinte şi expresii injurioase la adresa martorilor C.M.C., a părţii vătămate M.M., a agentului de pază, a lucrătorilor care efectuau activităţi de renovare, prin exercitarea de ameninţări cu privire la aceştia, acţiuni ce au culminat cu refugierea părţii vătămate M.M. în sediul Poliţiei Neptun, loc unde au continuat ameninţările; la data de 06 martie 2010, împreună cu N.E. şi o altă persoană rămasă neindentificată, s-a deplasat la Unitatea 129 Neptun, unde au provocat scandal public prin proferarea de cuvinte şi expresii injurioase la adresa martorului C.M.C. şi a agentului de pază I.S., prin exercitarea de ameninţări cu privire la aceştia şi la adresa părţii vătămate M.M., acţiuni ce au culminat cu sesizarea de către martorul I.S. a Poliţiei Neptun.
- P.C.O.: o infracţiune de şantaj, prevăzută de art.194 alin. (1) C. pen., constând în aceea că, la data de 28 aprilie 2010, la instigarea inculpatului N.B., împreună cu B.N.M., a exercitat violenţe psihice şi ameninţări asupra martorului „C.V." în vederea recuperării unei cantităţi de 8,4 kg aur.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea a constatat că măsura arestării preventive a fost dispusă cu respectarea cerinţelor legale în materie, fiind îndeplinite în continuare atât condiţiile prevăzute de art. 143 C. proc. pen., cât şi cerinţele cumulative ale art. 148 lit. f) C. proc. pen.
Sub aspectul indiciilor temeinice de comitere a unor fapte prevăzute de legea penală, probatoriul administrat în faza de urmărire penală evidenţiază date suficiente, în accepţiunea prevăzută de art. 681 C. proc. pen., ce justifică în mod rezonabil presupunerea că inculpaţii au fost implicaţi, fiecare în parte şi uneori împreună, în săvârşirea unor fapte ce sunt prevăzute de legea penală ca infracţiuni. S-a reţinut că, până în acest moment procesual, din coroborarea declaraţiilor părţilor vătămate şi ale martorilor audiaţi în cauză, a proceselor verbale de transcriere a convorbirilor telefonice interceptate în mod autorizat, a înscrisurilor aflate la dosar, astfel cum se face referire la acestea în actul de sesizare, rezultă date de natură a convinge un observator independent că inculpaţii au desfăşurat activităţi ce au conotaţii penale, temeinicia tuturor acestor mijloace de probă urmând a fi verificată nemijlocit pe parcursul judecăţii.
În ceea ce priveşte condiţiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., se constată că pedeapsa prevăzută de lege pentru faptele reţinute în sarcina inculpaţilor este închisoare mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea acestora în libertate prezintă în continuare un pericol concret pentru ordinea publică.
În cazul inculpaţilor B.N.M. şi P.M. (suspectaţi de comiterea unor acte de tulburare a ordinii şi liniştii publice şi şantaj, în principal asupra părţii vătămate M.M., iar în cazul inculpatului B.M. şi asupra altor două persoane), s-a reţinut că riscul tulburării ordinii publice în cazul punerii lor în libertate rezultă din înseşi consecinţele acestui gen de fapte asupra securităţii activităţilor desfăşurate în mod firesc în spaţiul public, din nesiguranţa pe care actele de violenţă desfăşurate în public o generează în rândul cetăţenilor şi din rezonanţa socială negativă pregnantă a acestui tip de acte.
Modalitatea concretă în care s-au derulat conflictele, amploarea urmărilor lor şi mai ales caracterul repetat al acestora evidenţiază atât riscul unei tulburări însemnate a ordinii publice în sensul celei de a doua condiţii a art. 148 lit. f) C. proc. pen., cât şi persistenţa acestui risc în cazul lăsării în libertate a inculpaţilor după aproximativ cinci luni şi jumătate de detenţie preventivă.
Aceste elemente cu caracter obiectiv, corelate în cazul inculpaţilor B.N.M. şi P.M. şi cu antecedentele lor penale, s-a reţinut că justifică în actualul stadiu al procedurii (în care nu a fost începută cercetarea judecătorească) preponderenţa acordată interesului protejării ordinii publice în detrimentul dreptului inculpaţilor la libertate individuală, fără a aduce atingere prezumţiei de nevinovăţie în privinţa lor.
Pentru aceste considerente, s-a apreciat că măsura arestării preventive este legitimată în cazul celor doi inculpaţi de motive pertinente şi suficiente, impunându-se menţinerea ei la acest moment procesual, iar luarea unei măsuri alternative mai puţin restrictive nu este oportună, în raport de împrejurările cauzei şi de stadiul procedurii, astfel că cererile subsidiare de înlocuire formulate de cei doi inculpaţi sunt neîntemeiate şi vor fi respinse.
În privinţa inculpatului P.C.O., trimis în judecată pentru implicarea sa în săvârşirea unei fapte de şantaj, modul în care se presupune, cel puţin până în acest moment, că a fost desfăşurată activitatea ilicită, suspiciunea existenţei unor conexiuni cu alţi coinculpati şi rezonanţa socială negativă a faptelor ce aduc atingere libertăţii psihice a persoanei justifică menţinerea măsurii arestării preventive şi la acest moment procesual, în intervalul de timp scurs de la data ultimei verificări a măsurii preventive neintervenind aspecte noi, de natură a releva o schimbare a acestor temeiuri.
Totodată, s-a reţinut că intervalul de timp de aproximativ 5 luni şi jumătate scurs de la data privării iniţiale de libertate a inculpatului nu este excesiv având în vedere stadiul actual al procedurii şi necesitatea începerii cercetării judecătoreşti în bune condiţii.
Împotriva încheierii sus-menţionate, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpaţii P.C.O., P.M. şi B.N.M.
Prin recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, s-a solicitat casarea încheierii cu privire la dispoziţiile referitoare la admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpaţii N.B. şi P.V. şi a cererii de liberare provizorie pe cauţiune formulată de inculpatul N.E., pentru motivele expuse în partea introductivă a hotărârii şi în scris la dosar.
Prin recursurile declarate de inculpaţii P.C.O., P.M. şi B.N.M., aceştia au solicitat casarea încheierii şi revocarea măsurii arestării preventive.
Analizând recursurile declarate prin prisma criticilor invocate şi sub toate aspectele, potrivit dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., se constată următoarele:
I. Referitor la recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, se constată că acesta este fondat şi va fi admis pentru considerentele ce urmează:
II. Examinarea cererii de liberare provizorie sub control judiciar presupune verificarea condiţiilor formale prevăzute de textul art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., cât şi cele privind temeinicia cererii, prevăzute de alin. (2) al aceluiaşi text de lege.
Potrivit art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar nu se poate acorda în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
În aprecierea temeiniciei cererii de liberare provizorie, instanţa trebuie să facă analiza condiţiilor prevăzute de textul de lege sus-menţionat, atât din perspectiva dispoziţiilor art. 136 alin. (2) C. proc. pen., cât şi a oportunităţii liberării inculpaţilor la momentul procesual respectiv.
În cauză, analizând actele şi probele dosarului, Înalta Curte constată că buna desfăşurare a procesului penal nu poate fi asigurată la acest moment procesual, prin judecarea inculpaţilor în stare de libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauţiune.
Din examinarea lucrărilor şi actelor dosarului, rezultă că, în raport de natura şi gradul deosebit de ridicat de pericol social al faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor – şantaj în formă continuată şi instigare la şantaj, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, respectiv fals în declaraţii, mărturie mincinoasă şi favorizarea infractorului pentru inculpatul P.V. – pentru care au fost trimişi în judecată şi pentru care nu s-a pronunţat o hotărâre în primă instanţă, precum şi de faptul că cercetarea judecătorească nu a fost începută, lăsarea inculpaţilor în libertate ar putea crea riscul ca aceştia să repete asemenea fapte, menţinerea măsurii preventive impunându-se pentru buna desfăşurare a procesului penal.
Pe de altă parte, măsura arestării se impunea a fi menţinută şi, pe cale de consecinţă, să fie respinse cererile inculpaţilor de liberare provizorie sub control judiciar, în raport de modalitatea concretă de comitere a infracţiunilor de o gravitate sporită pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii (prin folosirea unor instituţii publice în comiterea faptelor, respectiv un lucrător de poliţie, agenţi constatatori ai Primăriei Mangalia şi a unor jurnalişti, inculpatul N.B. fiind cunoscut ca liderul interlopilor din Mangalia), care relevă o periculozitate şi o perseverenţă infracţională deosebită.
Astfel, se poate concluziona că, în această etapă procesuală, menţinerea inculpaţilor în stare de arest preventiv reprezintă singura modalitate de asigurare a unei normale desfăşurări a procesului penal, pentru ordinea publică, activitatea infracţională presupus a fi fost desfăşurată implicând o reacţie proporţională a autorităţii.
Durata privării de libertate a inculpaţilor nu a depăşit-o pe cea rezonabilă, având în vedere complexitatea cauzei, numărul mare de persoane implicate şi diligenţele depuse de către autorităţi în scopul derulării cu celeritate a procedurilor judiciare.
II. Referitor la recursurile declarate de inculpaţii P.C.O., P.M. şi B.N.M. împotriva aceleiaşi încheieri, se constată că acestea sunt nefondate şi urmează să fie respinse pentru următoarele considerente:
Din examinarea lucrărilor şi actelor dosarului, rezultă într-adevăr, că temeiurile care au impus luarea măsurii arestării preventive se menţin.
Potrivit Codului nostru de procedură penală, similar reglementărilor din majoritatea legislaţiilor europene, menţinerea unei măsuri preventive privative de libertate este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a trei condiţii de fond: să existe probe sau indicii temeinice privind săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală; fapta respectivă să fie sancţionată de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi să fie prezent cel puţin unul dintre temeiurile de arestare expres şi limitativ prevăzute de art. 148 C. proc. pen.
În cauză, se constată că temeiul care a stat la baza luării şi menţinerii măsurii arestării preventive, prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen. subzistă şi în prezent: inculpaţii au săvârşit infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Referitor la acest temei, în practica C.E.D.O., s-a stabilit că menţinerea detenţiei este justificată atunci când se face dovada că asupra procesului penal planează cel puţin unul dintre următoarele pericole care trebuie apreciate in concreto pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârşire a unei noi infracţiuni, pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de dispariţie a inculpatului sau pericolul de a fi tulburată ordinea publică.
Din examinarea lucrărilor şi actelor dosarului, rezultă, într-adevăr, că în raport de natura şi gradul deosebit de ridicat de pericol social al faptelor pentru care au fost trimişi în judecată – şantaj, complicitate la şantaj, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice – şi pentru care nu s-a pronunţat încă o hotărâre în primă instanţă, precum şi de faptul că cercetarea judecătorească nu a fost începută, lăsarea inculpaţilor în libertate ar putea crea riscul zădărnicirii aflării adevărului, precum şi ca aceştia să repete asemenea fapte.
Pe de altă parte, în raport de complexitatea cauzei, dată de natura infracţiunilor de o gravitate sporită şi de numărul mare al inculpaţilor, prin lăsarea în libertate s-ar induce un sentiment de insecuritate în ordinea publică.
Drept urmare, în raport de dispoziţiile art. 136 C. proc. pen., se constată că în cauză scopul măsurilor preventive poate fi atins doar prin privarea de libertate a inculpaţilor.
Pentru aceste considerente, urmează ca recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti să fie admis, să fie casată încheierea atacată, numai cu privire la greşita admitere a cererilor de liberare provizorie sub control judiciar a inculpaţilor N.B. şi P.V. şi a cererii de liberare provizorie pe cauţiune a inculpatului N.E. şi, rejudecând, să fie respinse, ca nefondate, aceste cereri.
Se va menţine măsura arestării preventive a inculpaţilor N.B., P.V. şi N.E.
Vor fi respinse, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii P.C.O., P.M. şi B.N.M. împotriva aceleiaşi încheieri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva încheierii din 25 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în dosarul nr. 1144/2/2011 (483/2011).
Casează încheierea atacată numai cu privire la greşita admitere a cererilor de liberare provizorie sub control judiciar a inculpaţilor N.B. şi P.V. şi a cererii de liberare provizorie pe cauţiune a inculpatului N.E. şi, rejudecând, respinge cererile, ca nefondate.
Menţine măsura arestării preventive a inculpaţilor N.B., P.V. şi N.E.
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii P.C.O., P.M. şi B.N.M. împotriva aceleiaşi încheieri.
Obligă inculpaţii N.B., P.V. şi N.E. la cheltuieli judiciare ocazionate de judecarea cauzei în fond, în sumă de câte 300 lei, din care onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleşi, în sumă de câte 100 lei, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă recurenţii inculpaţi P.C.O., P.M. şi B.N.M. la plata sumei de câte 600 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 400 lei, reprezentând onorariile apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 5 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1364/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1370/2011. Penal → |
|---|
