ICCJ. Decizia nr. 14/2011. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 14/2011
Dosar nr. 10686/1/2010
Şedinţa publică din 5 ianuarie 2011
Asupra recursurilor penale de faţă;
Prin încheierea de şedinţă din 14 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaţilor M.M., M.G.N., Z.M., C.C., C.M. şi s-a menţinut starea de arest preventiv a inculpaţilor.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut că probatoriul administrat, contrar celor susţinute de inculpaţi, nu a făcut să înceteze presupunerea rezonabilă că inculpaţii au săvârşit faptele reţinute în sarcina lor, fiind îndeplinită condiţia prevăzută de art. 143 C. proc. pen. De altfel, relevanţă sub acest aspect are şi faptul că a intervenit o hotărâre de condamnare a inculpaţilor în primă instanţă pentru faptele pentru care au fost trimişi în judecată.
În acest sens, relevante sunt procesele verbale de redare a declaraţiilor martorului colaborator cu nume de cod „M.C.", procesele verbale de redare a rapoartelor întocmite de investigatorul sub acoperire „D.I.", procesele verbale de redare a discuţiilor în mediu ambiental cu ocazia tranzacţiilor privind drogurile, concluziile rapoartelor de constatare tehnico-ştiinţifice, inclusiv declaraţiile inculpaţilor care au recunoscut comiterea faptelor.
Curtea a reţinut ca fiind incidente şi dispoziţiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor este mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a acestora prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. La aprecierea acestei ultime condiţii, Curtea a avut în vedere natura şi gravitatea infracţiunilor presupus a fi fost comise de inculpaţi (trafic de droguri de mare risc), modalitatea concretă de săvârşire a acestora, frecvenţa pe care o înregistrează în prezent aceste tipuri particulare de infracţiune şi urmările nefaste pe care le produc asupra sănătăţii publice şi siguranţei persoanei, având în vedere predispoziţia consumatorilor şi traficanţilor de droguri de a comite infracţiuni, de cele mai multe ori în scopul obţinerii sumelor de bani necesare procurării de droguri, modalitatea de comitere a faptelor, puternica rezonanţă socială negativă pe care activităţile ilicite legate de traficul de stupefiante o generează în rândul membrilor societăţii civile şi împrejurarea că asemenea fapte se constituie tot mai frecvent în importante surse de venituri ilicite pentru autorii lor, amploarea activităţii desfăşurate pe o perioadă de timp îndelungată, precum şi datele ce caracterizează persoana inculpaţilor - care au un nivel redus de şcolarizare, deşi au avut un loc de muncă, au acţionat în cadrul unui cerc relaţional specific şi propice comiterii unor astfel de fapte, circumstanţele personale ale inculpaţilor - inculpaţii C.C. şi C.M. fiind cunoscuţi cu antecedente penale, faptele reţinute în prezenta cauză fiind comise în stare de recidivă postexecutorie şi respectiv postcondamnatorie, care demonstrează pericolul pentru ordinea publică prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., avut în vedere la luarea măsurii preventive, pericol care subzistă şi în prezent şi determină menţinerea stării de arest preventiv a inculpaţilor, existând suficiente date care justifică temerea rezonabilă că, puşi în libertate, aceştia ar relua activitatea infracţională în vederea obţinerii mijloacelor materiale necesare întreţinerii şi procurării de droguri pentru consumul propriu.
În privinţa circumstanţelor personale ale apelanţilor inculpaţi, invocate de apărare respectiv, faptul că au recunoscut comiterea faptelor şi au colaborat cu organele de cercetare, situaţia familială, faptul că au în întreţinere copii minori şi au avut un loc de muncă înainte de luarea măsurii arestării, Curtea a apreciat că nu pot fi evaluate, cu privire la necesitatea menţinerii arestării preventive, decât în contextul gravităţii concrete a faptelor şi al scopului urmărit prin privarea în continuare de libertate, după cum prevăd şi dispoziţiile art. 136 alin. (1) C. proc. pen.
Or, în cauză faptele inculpaţilor M.M., M.G.N., Z.M., C.C. şi C.M. prezintă, în concret, o gravitate sporită şi au o puternică rezonanţă negativă în rândul opiniei publice, conduita antisocială a acestora reclamând o reacţie fermă din partea autorităţilor.
Pe de altă parte, datele personale - pretins a fi favorabile ale celor 5 inculpaţi apelanţi nu constituie argumente pertinente care să justifice reconsiderarea necesităţii privării de libertate, conduita socială avută înainte şi după comiterea pretinselor fapte ori situaţia familială, pot fi avute în vedere la individualizarea pedepselor, de altfel aceste aspecte au şi fost evaluate de către instanţa de fond.
Curtea a constatat că durata arestării preventive în ceea ce îl priveşte pe inculpatul Z.M. (măsura fiind luată faţă de inculpat la data de 28 aprilie 2010) nu depăşeşte limitele unui termen rezonabil, sub acest aspect reţinând că, deşi cauza are un grad de complexitate ridicat determinat de numărul mare de persoane implicate, natura infracţiunilor cercetate, urmărirea penală şi judecata în primă instanţă s-au finalizat deja, iar în desfăşurarea procesului, până în prezent, nu s-au înregistrat perioade de inactivitate ale organelor judiciare.
Împotriva acestei încheieri au formulat recurs inculpaţii M.M., M.G.N., C.C. şi C.M. criticând soluţia ca netemeinică şi nelegală şi solicitând punerea în libertate.
Înalta Curte, analizând recursurile prin prisma criticilor formulate, cât şi din oficiu, conform dispoziţiilor art. 3856 C. proc. pen. constată că acestea sunt nefondate.
Inculpaţii au fost trimişi în judecată pentru infracţiunea de trafic de droguri de mare risc în formă agravată, infracţiuni pentru care au fost condamnaţi de tribunal.
Curtea constată că în cauză există probe de natură să formeze convingerea unui observator independent că faptele reţinute în rechizitoriu au fost comise de inculpaţi, o asemenea convingere fiind întărită şi de soluţia de condamnare a primei instanţe.
Gravitatea faptelor comise justifică aprecierea că şi în prezent inculpaţii prezintă pericol pentru ordinea publică, circumstanţele personale constând în faptul că au copii, iar inculpatul C.C. avea un loc de muncă la data săvârşirii faptei, nu sunt de natură să înlăture concluzia privind pericolul pe care inculpaţii îl prezintă pentru ordinea publică.
Înalta Curte constată că în raport de complexitatea cauzei, de numărul inculpaţilor trimişi în judecată precum şi de gravitatea concretă a faptelor comise nu se poate vorbi de o depăşire a termenului rezonabil privind durata arestării preventive, având în vedere că de la luarea măsurii preventive au trecut 10 luni de zile.
Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte va respinge conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. recursurile formulate, motiv pentru care în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. îi va obliga la cheltuieli judiciare către stat pe recurenţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpaţii M.M., M.G.N., C.C. şi C.M. împotriva încheierii din 14 decembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. 24719/3/2010.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei reprezentând onorariul apărătorilor desemnaţi din oficiu se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 5 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1390/2011. Penal. Infracţiuni privind... | ICCJ. Decizia nr. 1407/2011. Penal → |
|---|
