ICCJ. Decizia nr. 1370/2011. Penal
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1370/2011
Dosar nr. 2457/2/2011
Şedinţa publică din 5 aprilie 201.
Asupra recursului de faţă ;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin încheierea din 29 martie 2011, pronunţată în dosarul nr. 2457/2/2011 /1072/2011), Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a admis în principiu cererea de liberare provizorie sub control judiciar şi a respins, ca nefondată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul V.G.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut următoarele.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea a constatat că cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată pentru inculpatul V.G., îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege sub aspectul admisibilităţii în principiu.
Astfel, s-a constatat că la termenul la care au avut loc dezbaterile, inculpatul V.G. şi-a însuşit cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulată pentru acesta de către apărătorul său, conform art. 1606 şi urm. C. proc. pen., atât prin declaraţia orală făcută în faţa instanţei, cât şi printr-o declaraţie scrisă depusă în şedinţă.
Totodată, s-a observat că, deşi inculpatul este cercetat sub aspectul săvârşirii unor infracţiunii care pot fi comise numai cu intenţie, pedepsele prevăzute de lege pentru acestea nu depăşesc limita de 18 ani închisoare, prevăzută în art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., cea mai mare dintre acestea fiind pedeapsa de 15 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, pedeapsă ce nu poate fi depăşită nici pentru infracţiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003, pentru care, de asemenea, este cercetat inculpatul. Sub acest aspect, legat de infracţiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a stabilit, fiind sesizată prin promovarea unui recurs în interesul legii, că cererile de liberare provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune sunt admisibile în ipoteza săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea cea mai gravă care intră în scopul grupului infracţional organizat nu depăşeşte 18 ani.
Astfel că, susţinerile procurorului în sensul că ar fi depăşite limitele de pedeapsă (18 ani închisoare) în cazul infracţiunilor pentru care este cercetat inculpatul, nu pot fi reţinute, acesta nefiind cercetat pentru infracţiunea prevăzută de art. 6, art. 7 alin. (1) şi art. 9 din Legea nr. 78/2000.
Faţă de cele reţinute, Curtea a constatat că cererea de liberare provizorie formulată îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, motiv pentru care a admis-o în principiu, conform art. 1608 C. proc. pen.
Referitor la fondul cererii de liberare provizorie sub control judiciar, Curtea a reţinut următoarele.
Prin încheierea dată în Camera de consiliu din data de 09 februarie 2011, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului V.G. pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 09 februarie 2011 până la data de 09 martie 2011, inculpatul fiind cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., art. 6 şi art. 7 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Pentru a lua această măsură instanţa a reţinut că din datele existente până la acel moment al anchetei, există indicii temeinice în sensul art. 681 C. proc. pen., de natură a forma bănuiala raţională că inculpatul a comis activitatea infracţională pentru care este cercetat, fiind astfel îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 143 C. proc. pen.
În fapt, s-a reţinut că în perioada octombrie 2010 – ianuarie 2011, acţionând în cadrul grupului infracţional organizat, în calitate de lucrător vamal a permis introducerea ilegală de ţigări în ţară, în mod susţinut, a împărţit mita rezultată în schimbul său cu lucrătorii de poliţie, a încurajat traficanţii în comiterea actelor de contrabandă şi le-a furnizat în mod constant acestora informaţii de interes legate de momentele oportune comiterii actelor ilegale.
În realizarea sarcinilor asumate, inculpatul a acţionat după cum urmează:
- în data de 05 decembrie 2010, în jurul orelor 19,00, în timpul exercitării atribuţiunilor de serviciu în PTF Naidăş, în calitate de controlor vamal, împreună cu T.OG, a pretins şi primit de la unul din ocupanţii autovehiculului marca Dacia, cu nr. de înmatriculare, suma de 100 lei, pentru a-i permite acestuia şi persoanelor care îl însoţeau introducerea în mod fraudulos în ţară a 20 cartuşe de ţigări.
- în data de 06 decembrie 2010, în jurul orelor 22,50, a primit de la conducătorul autoturismului cu nr. de înmatriculare, pe nume „N.", o sticlă de coniac Passion, în schimbul unui control sumar al autovehiculului;
- în data de 09 decembrie 2010, în jurul orelor 18,40, a pretins şi primit de la un bărbat, angajat ISU, o sticlă de vin, pentru a-i permite introducerea în ţară, în mod fraudulos, a 7 cartuşe de ţigări;
- în data de 13 decembrie 2010, în jurul orelor 19,30, a primit de la o femeie, împreună cu controlorul vamal T.OG, suma de 75 Euro şi 33 lei, pentru a-i permite acesteia să introducă, în mod fraudulos, ţigări în ţară.
- tot în data de 13 decembrie 2010, în jurul orelor 19,40, a primit de la un bărbat, care avea împreună cu o femeie 15 cartuşe de ţigări aduse din Republica Serbia, 20 lei pentru a-i lăsa să între în ţară cu cartuşele.
- în data de 19 decembrie 2010, în jurul orelor 0,20, a pretins şi primit de la R.A.L. 20 Euro, pentru a-i permite acesteia să introducă în ţară, în mod fraudulos, 20 cartuşe de ţigări.
- în data de 03/04 ianuarie 2011, în jurul orelor 23,50, a primit de la o persoană de sex feminin, suma de 70 lei pentru a-i permite acesteia să introducă în ţară, în mod fraudulos, 20 cartuşe de ţigări.
- în data de 14/15 decembrie 2010, în jurul orelor 00:20, a pretins şi primit de la un traficant de ţigări 10 Euro şi 2 cartuşe de ţigări, pentru a-i permite acestuia introducerea în ţară a 10 cartuşe, în mod fraudulos.
- în data de 14/15 decembrie 2010, în jurul orelor 01,50, a primit împreună cu investigatorul, de la traficanta „C." suma de 100 lei, pentru a-i permite acesteia introducerea frauduloasă în ţară a 25 cartuşe de ţigări.
- în data de 06/07 decembrie 2010, i-a pretins bani conducătorului autovehiculului cu nr. de înmatriculare, după ce îi verifica maşina, iar acesta i-a lăsat pe birou o sumă de bani.
- în data de 17 decembrie 2010, în jurul orelor 19,40 a primit împreună cu investigatorul şi T.O. suma de 5 Euro şi 20 lei, pentru a-i permite unei traficante de ţigări să introducă, în mod fraudulos, mai multe cartuşe de ţigări în ţară.
- în data de 03/04 ianuarie 2011, în jurul orelor 23,25, a luat de la un traficant însoţit de către o femeie şi de la o altă femeie câte un cartuş de ţigări din cele 5 şi respectiv trei deţinute de fiecare, pentru a le permite introducerea în ţară, în mod fraudulos, a altor câteva cartuşe;
- în data de 14/15 decembrie 2010, în jurul orelor 20,40, a primit de la o traficantă, care dorea să introducă în ţară, în mod fraudulos, cu un autovehicul, în care se aflau mai multe persoane, 15 cartuşe de ţigări, suma de 40 lei pentru a-i permite acest lucru;
- în data de 05 decembrie 2010, în jurul orelor, 18,35, a pretins şi primit împreună cu T.OG, suma de 25 Euro, de la ocupanţii unui auto cu numere de înmatriculare străine, pentru a le permite acestora introducerea în ţară, în mod fraudulos, a peste 20 cartuşe de ţigări.
- în data de 14/15 decembrie 2010, în jurul orelor 01,50, a colectat şi i-a dat investigatorului I.M.D., suma de 10 Euro, provenind din sumele încasate cu titlu de mită de la traficanţii de ţigări, pentru a fi împărţită poliţiştilor.
- în data de 15 decembrie 2010, în jurul orelor 07,35, i-a dat investigatorului I.M.D., suma de 15 lei, provenind din sumele încasate cu titlu de mită de la traficanţii de ţigări, pentru a fi împărţită poliţiştilor;
- în data de 06 ianuarie 2011, în jurul orelor 19,30, i-a dat investigatorului I.M.D., suma de 5 Euro, provenind din sumele încasate cu titlu de mită de la traficanţii de ţigări, pentru a fi împărţită poliţiştilor;
- în data de 07/08 ianuarie 2011, în jurul orelor 20,40, i-a dat investigatorului I.M.D., trei cartuşe de ţigări, luate cu titlu de mită de la traficanţi, reprezentând „cota" pentru lucrătorii de poliţie;
- în data de 07/08 ianuarie 2011, în jurul orelor 0,55, i-a dat investigatorului I.M.D., suma de 50 lei şi 15 Euro, provenind din sumele încasate cu titlu de mită de la traficanţii de ţigări şi reprezentând partea poliţiştilor de frontieră.
- în data de 07/08 ianuarie 2011, în jurul orelor 07,40, a colectat şi i-a dat investigatorului I.M.D., partea cuvenită lucrătorilor de poliţie, din mita încasată de la traficanţi pe timpul turei de noapte, respectiv 7 cartuşe de ţigări şi 15 lei, pentru a fi împărţită poliţiştilor;
- în data de 14/15 decembrie 2010, în jurul orelor 06,20, a colectat şi i-a dat investigatorului suma de 15 lei, reprezentând parte din mita strânsă pe timpul turei de la traficanţii de ţigări, pentru a fi împărţită poliţiştilor.
- în data de 07/08 ianuarie 2011, în jurul orelor 07,50, a colectat şi i-a predat investigatorului 5 cartuşe de ţigări, reprezentând jumătate din mita obţinută de la traficanţi pe tura de noapte, datorată lucrătorilor de poliţie.
- în data de 12 ianuarie 2011, în jurul orelor 07,30, a colectat şi i-a dat investigatorului 4 cartuşe de ţigări, reprezentând partea din mita colectată în timpul schimbului de noapte şi cuvenită poliţiştilor.
De asemenea, s-a reţinut de către instanţă că sunt îndeplinite condiţiile şi sub aspectul dispoziţiilor prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile pentru care este cercetat, fiind închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea sa în libertate prezintă un pericol pentru ordinea publică. Sub acest ultim aspect s-a reţinut că gradul de pericol social sporit al activităţii infracţionale presupusă a fi săvârşită de inculpatul V.G., calitatea de lucrător vamal, durata relativ mare de desfăşurare a activităţii infracţionale, conivenţa intenţionată cu celelalte persoane cercetate în cauză.
Prin încheierea din Camera de consiliu de la data de 03 martie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. 1915/2/2011, s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului pe o perioadă de 30 de zile de la 10 martie 2011 la 08 aprilie 2011, inclusiv.
Examinând cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpat, Curtea a apreciat că, în raport de dispoziţiile art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., liberarea provizorie este o măsură facultativă şi nu un drept al inculpatului, neputând fi luată această măsură în mod automat, după verificarea îndeplinirii condiţiilor formale prevăzute de acesta, ci trebuind a fi văzută oportunitatea luării acesteia şi prin raportare la dispoziţiile art. 136 C. proc. pen., care reglementează scopul şi categoriile măsurilor preventive.
În speţă, având în vedere natura infracţiunilor reţinute a fi săvârşite de inculpat (infracţiuni de corupţie, constituire de grup organizat), gradul de pericol social al acestor infracţiuni, dat în primul rând de limitele de pedeapsă prevăzute pentru acestea, de calitatea inculpatului, modalitatea de săvârşire, perioada de timp pe durata căreia s-a desfăşurat activitatea reţinută în sarcina sa, apartenenţa sa la un grup infracţional organizat, constituit în vederea săvârşirii unor infracţiuni de corupţie, Curtea a apreciat că nu se impune lăsarea în libertate a inculpatului, iar aspectele favorabile, ţinând de persoana inculpatului şi familia acestuia, nu pot fi avute în vedere în mod exclusiv, cu ignorarea circumstanţelor reţinute mai sus.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul V.G., solicitând admiterea acestuia astfel cum s-a reţinut în practicaua prezentei decizii.
Examinând recursul declarat de inculpat, Înalta Curte constată că este fondat pentru următoarele considerente:
În conformitate cu dispoziţiile art. 1601 C. proc. pen., în tot cursul procesului penal învinuitul sau inculpatul arestat poate cere punerea sa în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauţiune.
Potrivit art. 1602 din acelaşi cod, liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracţiunilor pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani şi nu există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
Din examinarea actelor dosarului se constată că inculpatul V.G. este cercetat în stare de arest în dosarul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen., art. 6 şi art. 7 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., reţinându-se în sarcina inculpatului 23 de acte materiale.
Arestarea preventivă a inculpatului s-a dispus în baza art. 148 lit. f) C. proc. pen., prin încheierea dată în Camera de Consiliu din data de 9 februarie 2011, fiind prelungită ulterior potrivit art. 155 din acelaşi cod.
Referitor la cererea de liberare provizorie sub control judiciar, Curtea constată că pentru a se aprecia asupra temeiniciei acesteia se va ţine cont de faptul că în cauză au fost audiaţi martorii pe care se bazează acuzarea (în majoritate agenţi sub acoperire, aşa cum rezultă din referatul cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive), ceea ce înseamnă că nu pot fi influenţaţi de inculpat.
Pe de altă parte, deşi organul de urmărire penală a vorbit despre extinderea cercetărilor penale, nu s-au mai realizat acte de urmărire penală care să îl vizeze pe inculpat.
Din modul în care s-au derulat cercetările până în prezent nu au rezultat elemente care să ducă la presupunerea că inculpatul ar putea influenţa bunul mers al desfăşurării actului de justiţie în cazul în care ar fi judecat în stare de libertate sau că scopul măsurii preventive nu s-ar putea realiza prin impunerea altor obligaţii care să permită desfăşurarea procesului în condiţii corespunzătoare.
Având în vedere că inculpatul se altă în stare de arest preventiv de aproximativ două luni, că acesta a avut o conduită corespunzătoare înainte de a fi cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa, iar după trecerea acestui interval de timp reacţia opiniei publice nu mai este de aceeaşi amploare, chiar dacă gravitatea faptelor a motivat, pentru o anumită perioadă de timp, menţinerea inculpatului în arest preventiv, la acest moment nu mai este justificată.
Persistenţa presupunerii rezonabile că inculpatul a săvârşit infracţiunile pentru care este cercetat nu justifică menţinerea acestuia în detenţie prin raportare doar la gravitatea faptelor, până la judecarea pe fond a cauzei, fără posibilitatea de a fi pus în libertate, în condiţiile în care datele care ţin de persoana inculpatului, de modul de desfăşurare a procesului penal, de perioada de timp scursă de la momentul arestării justifică aceasta.
În acord cu jurisprudenţa CEDO, se constată că instanţa Europeană a dezvoltat patru motive acceptabile pentru a se refuza eliberarea sub control judiciar sau pe cauţiune: riscul ca acuzatul să nu se prezinte la proces, posibilitatea ca, în cazul eliberării, acesta să încerce să împiedice desfăşurarea procesului, să comită alte infracţiuni ori să tulbure ordinea publică.
O mare pondere în aprecierea temeiniciei unei cereri de liberare sub control judiciar trebuie să aibă datele care ţin de circumstanţierea persoanei inculpatului.
În acest sens, CEDO s-a pronunţat statuând că, la menţinerea unei persoane în detenţie, instanţele de judecată nu trebuie să se raporteze numai la gravitatea faptelor, ci şi la alte circumstanţe, în special cu privire la caracterul persoanei în cauză, la moralitatea, domiciliul, profesia, resursele materiale, legăturile cu familia.
Având în vedere că, în acest moment, nu mai există motive pertinente şi suficiente pentru a justifica menţinerea inculpatului în arest preventiv, neexistând riscuri ca acesta să pericliteze buna desfăşurare a procesului penal, să se sustragă de la proces sau să comită alte infracţiuni, se va considera că cererea formulată de inculpat este întemeiată, urmând a fi admis recursul declarat de inculpat; se va casa încheierea atacată şi, rejudecând, se va admite cererea de eliberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul V.G., iar, în baza art. 1602 alin. (3) C. proc. pen., pe timpul eliberării provizorii sub control judiciar, se va institui în sarcina inculpatului obligaţii, conform dispozitivului.
Se va dispune punerea în libertate provizorie sub control judiciar a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare emis în baza încheierii din 9 februarie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. 1211/2/2011, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul V.G. împotriva încheierii din 29 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în dosarul nr. 2457/2/2011 (1072/2011).
Casează încheierea atacată şi, rejudecând, în baza art. 1608a alin. (2) C. proc. pen., admite cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul V.G.
În baza art. 1608a alin. (3) C. proc. pen., raportat la art.1602 alin. (3) C. proc. pen., pe timpul liberării provizorii sub control judiciar instituie în sarcina inculpatului următoarele obligaţii:
a) să nu depăşească limita teritorială a ţării decât în condiţiile stabilite de instanţă;
b) să se prezinte la organul de urmărire penală şi la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;
c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea de instanţă, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat;
d) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei care a dispus măsura;
e) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme;
f) să nu se apropie şi să nu ia legătura cu inculpaţii, precum şi cu martorii, experţii din cauză şi să nu comunice cu aceştia, direct sau indirect.
în baza art. 1608a alin. (3) raportat la art. 1602 alin. (3)1 C. proc. pen., pe timpul liberării provizorii sub control judiciar instituie în sarcina inculpatului următoarea obligaţie:
f) să nu desfăşoare activitatea în exercitarea căreia a săvârşit fapta.
În baza art. 1604 alin. (2) raportat la art. 1602 alin. (3)2 C. proc. pen., atrage atenţia inculpatului V.G. că în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin se va lua faţă de acesta măsura arestării preventive.
În baza art. 1602 alin. (4) C. proc. pen., dispune comunicarea prezentei decizii administraţiei locului de deţinere, inculpatului V.G. şi tuturor instituţiilor prevăzute la art. 145 alin. (2)1 C. proc. pen.
Dispune punerea în libertate provizorie sub control judiciar a inculpatului V.G de sub puterea mandatului de arestare emis în baza încheierii din 9 februarie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. 1211/2/2011, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 aprilie 2011.
← ICCJ. Decizia nr. 1368/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1371/2011. Penal. Mandat european de arestare.... → |
---|