ICCJ. Decizia nr. 1594/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1594/2011
Dosar nr. 6058/30/2009
Şedinţa publică din 20 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 438 din 24 septembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. 6058/30/2009, în baza art. 197 alin. (1) rap. la art. 197 alin. (2) lit. b)1 şi alin. (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) a fost condamnat inculpatul N.I., la o pedeapsă de 10 (zece) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de viol în formă continuată.
În baza art. 65 alin. (2) C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d) şi e) C. pen. pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 203 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de incest în formă continuată.
În baza art. 33 lit. b) rap. la art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul a executat pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare, sporită cu 1 (unu) an, pedeapsa rezultantă fiind de 11 (unsprezece) ani închisoare
În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen. pe durata executării pedepsei.
În baza art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen. s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă N.A.R., sens în care a fost obligat inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 20.000 Euro daune morale, respingând în rest pretenţiile.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 3000 lei cheltuieli judiciare către stat.
S-a luat act că părţile nu au solicitat cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş nr. 1478/P/2009, înregistrat pe rolul Tribunalului Timiş la data de 16 octombrie 2009 sub număr unic de dosar nr. 6058/30/2009 a fost trimis în judecată inculpatul N.I. sub aspectul comiterii infracţiunilor de viol şi incest, prevăzute de art. 197 alin. (1) C. pen. rap. la alin. (2) lit. b) indice 1 şi alin. (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), şi art. 203 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), totul cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen.
În fapt s-a reţinut că, la data de 27 februarie 2009, numita N.G., mama minorei N.A.R., a depus la Postul de Poliţie Jamu Mare o plângere prin care a reclamat faptul că de aproximativ 3 ani de zile, soţul ei, N.I. a întreţinut relaţii sexuale cu fiica lor minoră N.A.R.
În fapt, în urma cercetărilor efectuate, s-a reţinut că în perioada 2005-2009 învinuitul a abuzat sexual de partea vătămată de mai multe ori, ameninţând-o cu moartea dacă va spune cuiva despre cele întâmplate.
Familia N. este compusă din mama N.G., tatăl N.I. şi 14 copii. În anul 2004 familia N., cu ajutorul uneia dintre fiice – N.C.I., a cumpărat o casă în satul Crivina, comuna Nădrag, judeţul Timiş. Ulterior, N.C.I. a mai cumpărat o casă nelocuibilă în vecinătate, unde familia adăpostea animalele pe care le deţinea şi unde, deseori, N.I. împreună cu fiica sa A.R. veneau să hrănească animalele.
Într-una din zile N.I. a luat-o în braţe pe fiica sa şi a început să o mângâie, a dezbrăcat-o, sugerându-i să tacă şi să facă ce i se spune. Tatăl a întreţinut relaţii sexuale cu fiica sa, atrăgându-i atenţia să nu spună cuiva că o omoară.
Abuzurile sexuale ale tatălui au continuat până în anul 2007 când, după ce s-au mutat în satul Clopodia, comuna Jamu Mare, judeţul Timiş, A.R. a povestit surorii sale N.T.R. ceea ce îi făcea tatăl lor. Aceasta le-a spus celorlalte surori N.C.I. şi N.C.E. Acestea au denunţat abuzul părintelui la Poliţia din Jamu Mare şi la Serviciul „Telefonul Copilului 983" din cadrul D.G.A.S.P.C. Timiş. Reprezentanţii Direcţiei împreună cu poliţiştii s-au deplasat la Clopodia, însă mama N.G. a afirmat că soţul său nu este în stare de o astfel de faptă şi că cele afirmate de către copii nu sunt adevărate.
Ca urmare, văzând că nu a păţit nimic, N.I. a continuat să-şi abuzeze sexual fiica pe un câmp situat între Jamu Mare şi Clopodia, unde familia avea o parcelă de pământ pe care cultiva pepeni. N.A.R. nu a mai discutat cu mama despre faptul că învinuitul continuă să întreţină relaţii sexuale cu ea, întrucât în anul 2007 aceasta nu a făcut nimic şi a dezminţit cele susţinute de copii în faţa reprezentanţilor Poliţiei şi D.G.A.S.P.C. Timiş.
În ianuarie 2009 N.T.R. a vorbit cu C.E. şi au hotărât să meargă din nou la Poliţie pentru ca A.R. să depună plângere împotriva lui N.I. pentru viol.
Astfel, N.C.E., studentă în Timişoara, împreună cu un prieten care avea maşină, au venit şi le-au luat de la Clopodia pe N.A.R. şi mama lor şi au mers la Poliţia Jamu Mare, unde au depus plângere. Ulterior, de frica învinuitului, care este o persoană violentă, N.G. împreună cu copiii s-au mutat la cealaltă soră N.C.I., care locuieşte în Satu Mare, unde au rămas până în luna aprilie anul acesta, când s-au întors la Crivina, în casa cumpărată de N.C.I.
În prezent locuiesc la Crivina, împreună cu N.A.R. şi N.G. locuiesc şi fraţii I.E., T.R., N.G., C.I. şi A.C., cu N.I., la Clopodia rămânând fiul I.B.
Familia N. a fost luată în evidenţă DGASPC Timiş încă din anul 2000, cu sesizare de abuz fizic şi neglijare şi ca urmare, majoritatea copiilor au fost instituţionalizaţi în diferite centre de ocrotire în judeţul Timiş, unde au stat până în 2004 când sora mai mare, C.I. a cumpărat casa de la Crivina.
Învinuitul N.I. nu a recunoscut săvârşirea faptelor, susţinând că fiica sa N.C.I. împreună cu concubinul ei, cetăţean italian, G.P., au pus totul la cale întrucât el nu este de acord ca soţia sa să recurgă la fertilizarea în vitro cu sperma donată de italian, pentru că fiica C.I. nu poate avea copii.
Învinuitul susţine că, fiind baptist, religia nu-i permite acest lucru, pentru că este un păcat.
De asemenea, arată că fiica sa C.I. împreună cu cetăţeanul italian, cu care aceasta trăieşte la Satu Mare, vor să-l despartă de soţie.
Fiind citat la data de 23 septembrie 2009 pentru prezentarea materialului de urmărire penală, învinuitul a prezentat o altă variantă, susţinând că fiica sa A.R. a întreţinut raporturi sexuale cu numitul C.I.R., solicitând audierea acestuia şi a altor persoane care pot dovedi cele susţinute de el.
Învinuitul N.I. este pensionat pe caz de boală psihică, fiind diagnosticat cu psihoză afectivă bipolară (tulburare cu episod depresiv, astenie nervoasă - care împreună cu spondiloze cervicală realizează sindromul Barre-Lieou, ulcer gastrointestinal).
Din anul 1997 şi până în anul 2005 a fost internat în repetate rânduri în Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Jebel şi Spitalul de Neuro-Psihiatrie Gătaia, majoritatea internărilor făcându-se la cererea învinuitului. Din anul 2005 acesta a avut o perioadă de remisie de circa 4 ani şi jumătate, perioadă în care a rămas doar cu tulburare de personalitate, aşa cum rezultă din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică dispusă în cauză prin Ordonanţa din 16 iunie 2009 (fila 57).
Conform aceluiaşi raport, în urma examinării psihiatrice a învinuitului, s-a stabilit că acesta a avut discernământul uşor diminuat în raport cu fapta pentru care este cercetat.
Ca urmare a plângerii depuse împotriva lui N.I. la 27 februarie 2009 s-a efectuat şi o anchetă socială de către Primăria comunei Jamu Mare, reţinându-se că N.A.R. provine dintr-o familie legal constituită, având încă 13 fraţi, iar minorii au fost instituţionalizaţi de mai multe ori, acest caz fiind monitorizat începând din 29 martie 2007 când minorii au fugit de acasă la D.G.A.S.P.C. pe motiv că părinţii ar fi violenţi.
Totodată, s-a efectuat şi o evaluare psihologică a numitei N.A.R., întocmindu-se Raportul de evaluare psiho-socială nr. 15628 din 27 martie 2009 al D.G.A.S.P.C. Timiş ( filele 36-41).
Concluziile evaluării psihologice au fost că aceasta prezintă semnele comportamentale ale abuzului emoţional, fizic şi sexual, constând în tulburări de adaptare, impulsivitate şi agresivitate, instabilitate psihio-emoţionale, anxietate, ostilitate, ură, depresie, eşec şcolar, sexualitate refulată.
O evaluare psihologică a victimei N.A.R. s-a efectuat şi în anul 2007, reţinându-se că aceasta prezintă semnele comportamentale ale abuzului emoţional ( filele 42-44).
Prin raportul de constatare medico-legal nr. 800 din 05 martie 2009 al I.M.L. Timişoara se constată că numita N.A.R. prezintă o deflorare veche a cărei dată nu poate fi precizată ( fila 48).
În drept, s-a constatat că fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 197 alin. (2) lit. b)1 (fapta săvârşită asupra unui membru al familiei) şi alin. (3) teza I C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (în cursul anului 2005, când victima a fost prima dată agresată sexual de inculpat, aceasta nu împlinise vârsta de 15 ani), în concurs cu infracţiunea de incest prev. de art. 203 C. pen.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul N.I., care nu l-a motivat în scris şi nici nu s-a prezentat la judecată, deşi a fost legal citat.
Apărătorul din oficiu, desemnat pentru inculpat a solicitat redozarea pedepsei.
Instanţa de apel, verificând din oficiu hotărârea apelată, sub toate aspectele de fapt şi de drept, a apreciat că aceasta este legală şi temeinică, situaţia de fapt a fost corect stabilită, precum şi vinovăţia inculpatului, pe baza probelor administrate, iar individualizarea pedepsei a fost făcută corespunzător, printr-o aplicare corectă a criteriilor generale prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
În consecinţă, prin Decizia penală nr. 17/A din 24 ianuarie 2011, Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul N.I., care a invocat, în principal, cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., solicitând achitarea în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen., întrucât nu este autorul faptei şi, subsidiar, cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., solicitând redozarea pedepsei.
Recursul este neîntemeiat.
Înalta Curte, analizând Decizia penală recurată, atât prin prisma cazurilor de casare invocate de recurent, cât şi în conformitate cu prevederile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., apreciază că aceasta este legală şi temeinică.
Motivul de recurs invocat de inculpat, prin care acesta solicită achitarea, întrucât nu este autorul infracţiunii (caz de casare prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.) nu este fondat.
Inculpatul şi-a făcut această apărare şi în faţa primei instanţe, arătând că partea vătămată ar fi întreţinut raporturi sexuale cu o altă persoană, dar ea a fost corect înlăturată de prima instanţă.
Vinovăţia inculpatului a fost corect stabilită pe baza probelor administrate, respectiv declaraţia părţii vătămate, a mamei acesteia, precum şi a fraţilor săi.
Partea vătămată a arătat că a fost violată de tatăl său prima dată în anul 2005, după ce a împlinit vârsta de 14 ani, însă nu a spus nimănui, întrucât a fost ameninţată de tatăl său cu moartea şi abuzurile sexuale au continuat şi după aceea dată.
În cursul anului 2007, după mai multe abuzuri sexuale din partea tatălui său, a povestit ce i s-a întâmplat surorii sale T., care la rândul său a povestit surorilor sale C. şi C., iar acestea au depus o plângere la Protecţia Copilului. Despre cele întâmplate a aflat şi mama sa, care nu a crezut-o, astfel că tatăl său a continuat să o abuzeze sexual, văzând că nu i s-a întâmplat nimic, ameninţând-o cu moartea dacă va mai face vreo plângere. Partea vătămată a continuat să se plângă surorii sale T., iar în luna ianuarie a hotărât să depună o nouă plângere.
Mama părţii vătămate a declarat că a observat chiar înainte de plângerea depusă în anul 2007 că inculpatul avea un comportament aparte faţă de victimă, însă nu a crezut că soţul său ar fi fost în stare de aşa ceva, iar din vara anului 2008 a observat câteva semne din care rezulta că inculpatul întreţine relaţii cu minora, arătând că în timp ce lucra toată familia la un teren de lubeniţă, într-o noapte, inculpatul a trimis-o pe minoră la cel mai îndepărtat loc şi după o vreme s-a dus şi la ea, iar într-o dimineaţă a găsit o pereche de pantaloni scurţi cu urmă de spermă şi i-a reproşat acest lucru inculpatului, însă el a făcut scandal şi a dat foc pantalonilor şi nu a recunoscut vreo implicare în această poveste. Martora a mai arătat că inculpatul era o fire violentă şi îşi agresa copii.
Fraţii părţii vătămate au fost audiaţi în calitate de martori şi au confirmat că cele relatate de partea vătămată sunt reale şi că o dată l-au urmărit pe inculpat, în timp ce se aflau la plantaţia de lubeniţă şi au văzut că acesta i-a cerut părţii vătămate să se dezbrace şi s-a pus peste ea.
În cursul urmăririi penale s-a dispus efectuarea unui raport de evaluare psiho-socială a minorei de către Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, în care se arată că minora prezintă semnele comportamentale ale abuzului emoţional, fizic şi sexual şi că explicaţiile oferite de minoră au fost convingătoare şi au convins evaluatorul că cele relatate s-au petrecut în fapt, iar copilul nu prezintă un comportament simulat.
Inculpatul a negat acuzaţiile aduse, însă instanţa de fond în mod întemeiat a respins susţinerile sale precum că minora a întreţinut raporturi sexuale cu o altă persoană şi aşa se explică faptul că la examinarea medicală minora prezintă o deflorare mai veche.
Astfel, nici unul dintre martorii propuşi de inculpat şi audiaţi de instanţă nu au confirmat cele susţinute de inculpat, ci dimpotrivă, aceştia au declarat că partea vătămată este o fire liniştită, nu frecventează discotecile şi când ieşea din curte era însoţită de unul din părinţi şi nu au auzit că minora ar fi întreţinut relaţii sexuale cu alţi bărbaţi. Ei au mai arătat că inculpatul le-a cerut să spună organelor de anchetă că fiica sa a întreţinut raporturi sexuale cu numitul C.I.R.
Nici critica subsidiară formulată de inculpat, vizând individualizarea pedepsei (caz de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.) nu este fondată.
Inculpatului i s-a aplicat o pedeapsă rezultantă de 10 (zece) ani sporită cu 1 (unu) an, acesta urmând să execute 11 ani închisoare, cuantum pe care Înalta Curte îl apreciază ca fiind corespunzător gradului ridicat de pericol social al faptei comise.
Pentru că s-au avut în vedere circumstanţele personale ale inculpatului, respectiv boala psihică, de care acesta suferă (psihoză afectivă bipolară) acestuia i sa aplicat o pedeapsă egală cu minimul prevăzut de textul incriminator pentru infracţiunea de viol în agravanta alin. (3) al art. 197 C. pen., ori o reducere a pedepsei ar însemna reţinerea circumstanţelor atenuante care în cauză nu se regăsesc.
Dimpotrivă, pedeapsa se impune a fi menţinută, având în vedere natura valorilor sociale lezate de fapta inculpatului şi consecinţele acesteia asupra victimei, minoră ce a prezentat la evaluarea psihologică semnele comportamentale ale abuzului emoţional, constând în tulburări de adaptare, impulsivitate şi agresivitate, instabilitate psiho – emoţională, anxietate, ostilitate, ură, depresie, eşec şcolar, sexualitate refulată.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat, recursul declarat de inculpat.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va dispune obligarea inculpatului la cheltuieli judiciare către stat, onorariul apărătorului desemnat din oficiu, urmând a fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul N.I. împotriva deciziei penale nr. 17/A din 24 ianuarie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 20 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1590/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1598/2011. Penal. Violarea de domiciliu... → |
|---|
