ICCJ. Decizia nr. 1664/2011. Penal

Decizii penale ICCJ 2011

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1664/2011

Dosar nr. 7438/99/2008

Şedinţa publică din 26 aprilie 2011

Deliberând asupra recursului de faţă pe baza lucrărilor şi materialului aflate la dosarul cauzei a constatat următoarele:

I. Tribunalul Iaşi, secţia penală, Încheierea nr. 263 din 11 mai 2010 pronunţată în Dosar nr. 7438/99/2009 a condamnat pe inculpatul I.D.D. pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală gravă din culpă prevăzută de art. 184 alin. (2) şi alin. (4) C. pen. cu aplicarea de circumstanţe atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen. („conduita bună a infractorului înainte de săvârşirea infracţiunii şi respectiv atitudinea infractorului după săvârşirea infracţiunii rezultând din prezentarea sa în faţa autorităţii, comportarea sinceră în cursul procesului") cu consecinţele prevăzute în art. 76 alin. (1) lit. e) teza I C. pen. la pedeapsa principală de: 4 (patru) luni închisoare, a cărei executare alături de pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., au fost suspendată condiţionat potrivit art. 81 şi art. 71 alin. (5) C. pen. pe un termen de încercare de 2 ani şi 4 luni atrăgându-se atenţia totodată asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen., privind revocarea pedepselor amintite.

Pe latură civilă a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă F.D. victima infracţiunii în cauză fiind obligat asiguratorul de răspundere civilă SC A.R.A. SA către aceasta – pentru asiguratul său inculpatul I.D.D. – la 8.223,35 lei daune materiale şi 30.000 lei daune morale.

De asemenea, inculpatul I.D.D. singur, în baza art. 313 din Legea nr. 95/2006 modificată, a fost obligat la despăgubiri civile reprezentând contravaloarea cheltuielilor de îngrijiri medicale şi transportul victimei în sumă de 11.692 lei către partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Ioan" Iaşi în sumă de 156,45 lei către partea civilă Spitalul Clinic de Recuperare Iaşi şi respectiv în sumă de 1.500 lei către partea civilă Serviciul de Ambulanţă al Judeţului Iaşi (cu dobânzi legale aferente de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la achitare).

Conform art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul I.D.D. la suma de 700 lei cheltuieli judiciare către stat (iar în baza art. 50 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România raportat la art. 193 C. proc. pen. a fost obligată SC A.R.A. SA pentru inculpat către partea civilă F.D. la plata cheltuielilor judiciare în sumă de 2.272,10 lei reprezentând onorariu apărător ales şi c/valoare taxă pentru efectuarea raportului de primă expertiză medico-legală).

Hotărând astfel instanţa a constatat şi reţinut în fapt şi în drept următoarele.

La data de 19 ianuarie 2009, ora 18,55, Dispeceratul Poliţiei Rutiere Iaşi a fost sesizat cu privire la faptul că pe Bd. Carol I din municipiul Iaşi, pe banda a II-a a sensului de mers Rond Agronomie - Fundaţie s-a produs un accident de circulaţie soldat cu victime omeneşti.

Echipa operativă dirijată la faţa locului a identificat autoturismul implicat în accident, marca V.G şi pe şoferul acestuia, în persoana inculpatului I.D.D.

Din cercetările preliminare efectuate la faţa locului s-a stabilit că victima accidentului – identificată ulterior în persoana numitei F.D., de 61 de ani, din Iaşi, a fost transportată la Spitalul Clinic din Iaşi, fiind diagnosticată cu multiple fracturi, unde a fost internată în perioada 20 ianuarie 2009 – 06 februarie 2009.

În urma leziunilor suferite, partea vătămată a necesitat iniţial pentru vindecare 65 – 70 zile de îngrijiri medicale, conform raportului de constatare medico – legală, depus în original la dosarul cauzei (a suferit în urma impactului fractură sub – tuberozitară - tibie dreaptă cu deplasare redusă chirurgical, fractură maleolă internă stângă fără deplasare, fractură unghi superoextern omoplat stâng fără deplasare, fractură arc lateral C2, C3, C4 stg., hematurie macroscopică).

Fiind reexaminată de către medicii legişti la data de 18 februarie 2010, s-a stabilit că partea vătămată a mai necesitat încă 24 de zile de îngrijiri medicale, deci în total 89-94 zile de îngrijiri medicale, cu incapacitate totală de muncă pentru această perioadă, leziunile constatate conferindu-i o incapacitate adaptativă de 50% pentru un an de zile, când va fi reexaminată ortopedic, reumatologic, psihiatric şi medico - legal.

Fiind audiată în cauză, numita F.D. a declarat că doreşte să se judece cu inculpatul I.D.D. pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă şi formulează pretenţii civile pentru vătămarea suferită, precizând expres că doreşte să fie despăgubită de asiguratorul de răspundere civilă.

Din coroborarea materialului probator administrat în cauză cu declaraţiile inculpatului a rezultat faptul că la data de 19 ianuarie 2009, ora 18,55, în timp ce se deplasa cu autoturismul marca V.G. pe Bd. C. din municipiul Iaşi, pe banda a doua (de lângă axul drumului), ajungând în dreptul trecerii pentru pietoni din dreptul intersecţiei din Bd. C. şi strada B., inculpatul a accidentat pe partea vătămată care se angajase în traversare regulamentar, pe marcajul pietonal vopsit aflat în zonă.

Faţă de actele dosarului, se observă că în sarcina părţii vătămate F.D. nu se reţine atitudini neconforme cu regulile de circulaţie pe drumurile publice prin care să fi declanşat stări de pericol. De altfel, potrivit dispoziţiilor art. 72 alin. (2) din OUG nr. 195/2002 republicată prin Legea nr. 49/2006, „pietonii au prioritate de trecere faţă de conducătorii de vehicule atunci când sunt angajaţi în traversarea drumurilor publice prin locuri special amenajate, marcate şi semnalizate corespunzător". De asemenea, potrivit art. 135 lit. h) din OUG nr. 195/2002 (HG nr. 1391/2006) „conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate de trecere pietonului care traversează drumul public prin loc special amenajat, marcat şi semnalizat corespunzător, atunci când acesta se află pe sensul demers al vehiculului".

Împrejurarea potrivit căreia victima a fost lovită pe marcajul pietonal nu este contrazisă de inculpat, acesta asumându-şi culpa producerii accidentului. Fiind audiat în cauză în ambele faze procesuale, inculpatul a arătat că s-a trezit cu victima brusc în faţa autoturismului, şi nu a observat-o la timp deoarece un alt autoturism, care circula pe banda I i-a obturat vizibilitatea. Inculpatul a arătat că deşi a frânat,maşina nu s-a oprit (probabil datorită carosabilului umed şi şinelor de tramvai), astfel încât a lovit victima cu partea din faţă a autoturismului, cea din urmă fiind ulterior proiectată pe carosabil.

Culpa inculpatului constă în aceea că, deşi în deplasarea sa pe Bd. C. s-a apropiat de trecere de pietoni, nu şi-a luat nici o măsură de prevedere sau de preîntâmpinare a producerii vreunui accident, deşi putea şi trebuia să facă acest lucru, având în vedere dispoziţiile art. 158 din Regulamentul pentru aplicarea OUG nr. 195/2002, respectiv să acorde prioritate celor angajaţi în traversare.

Situaţia de fapt expusă este dovedită cu procesul - verbal de cercetare la faţa locului întocmit de către lucrătorii de poliţie, în prezenţa martorilor asistenţi C.G. şi J.M.D., precum si in prezenta inculpatului, din care rezulta ca accidentul rutier a avut loc pe Bulevardul C. din municipiul Iaşi, pe marcajul pietonal din dreptul str. G.I., coroborat cu declaraţiile de recunoaştere date de către inculpat, precum si cu declaraţiile martorilor din lucrări şi ale părţii vătămate, date în ambele faze procesuale.

Instanţa a constatat că la locul producerii accidentului este marcaj pietonal, care - la momentul producerii evenimentului rutier - era semnalizat cu indicator rutier şi semafor electric de culoare galbenă intermitentă, iar în urma accidentului s-a efectuat inspecţia tehnică privind autoturismul marca V.G., condus de către inculpat, stabilindu-se că acesta corespunde din punct de vedere tehnic, conform procesului-verbal de constatare tehnică, precum şi faptul că, viteza cu care circula inculpat la momentul producerii accidentului de circulaţie - potrivit propriilor sale declaraţii, era de aproximativ 30 - 40 km/h.

Fata de toate datele şi elementele probatorii ale cauzei, instanţa a constatat că inculpatul I.D.D. se face vinovat in exclusivitate de producerea accidentului de circulaţie, partea vătămata neavând nici o culpa sau vreo atitudine neconformă cu regulile privind circulaţia pe drumurile publice prin care să fi contribuit la declanşarea stării de pericol ce a stat la baza producerii accidentului rutier.

În drept, fapta inculpatului I.D.D., care la data de 19 ianuarie 2010, în timp ce conducea autoturismul marca V.G., pe Bd. C. a accidentat pe trecerea de pietoni pe partea vătămată F.D., cauzându-i acesteia leziuni corporale care au necesitat pentru vindecare un număr de 89 - 90 zile de îngrijiri medicale, a fost apreciată de instanţă a realiza elementele constitutive ale infracţiunii de „vătămare corporală din culpă", prevăzută de art. 184 alin. (2) si alin. (4) C. pen.

Sub aspectul laturii obiective a infracţiunii in discuţie, instanţa a reţinut că s-a consumat acţiunea care reprezintă elementul material al infracţiunii de vătămare corporală şi anume pricinuirea unei vătămări integrităţii corporale a părţii vătămate, care, pentru vindecare, a necesitat un număr de 89-90 de zile de îngrijiri medicale; instanţa a constatat totodată că fapta a fost săvârşită de către inculpat ca urmare a nerespectării unor dispoziţii legale referitoare la îndeplinirea unei activităţi şi anume la conducerea autovehiculelor pe drumurile publice.

Sub aspectul laturii subiective a infracţiunii, instanţa a reţinut culpa exclusivă a inculpatului, ca formă a vinovăţiei; în acest sens, instanţa a constatat că inculpatul I.D.D. a nesocotit dispoziţiile art. 35 alin. (1) din OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, potrivit cărora: „Participanţii la trafic trebuie să aibă un comportament care să nu afecteze (…) şi siguranţa circulaţiei, să nu pună în pericol viaţa sau integritatea corporală a persoanelor …", dispoziţiile art. 72 alin. (2) din OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, potrivit cărora: „Pietonii au prioritate de trecere faţă de conducătorii de vehicule numai atunci când sunt angajaţi în traversarea drumurilor publice prin locuri special amenajate, marcate şi semnalizate corespunzător, ori la culoarea verde a semaforului destinat pietonilor" - aşa cum este cazul in speţa data, precum si dispoziţiile art. 135 lit. h) din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002, potrivit cărora: „Conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate de trecere pietonului care traversează drumul public prin loc special amenajat, marcat şi semnalizat corespunzător, la culoarea verde a semaforului, atunci când acesta se află pe sensul de mers al vehiculului", obligaţie pe care insa inculpatul nu a respectat-o.

La individualizarea judiciară a pedepsei şi a modalităţii de executare a acesteia, faţă de criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), instanţa, a avut in vedere - pe de o parte - dispoziţiile părţii generale a Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială a Codului penal, gradul de pericol social concret al faptei comise de către inculpat, modalitatea şi împrejurările concrete ale săvârşirii infracţiunii (respectiv, accidentarea unui pieton angajat în traversarea regulamentară a străzii pe trecerea de pietoni, gravitatea leziunilor provocate părţii vătămate, leziuni corporale care au necesitat pentru vindecare un număr mare de zile de îngrijiri medicale), iar - pe de altă parte - persoana inculpatului, care nu este cunoscut cu antecedente penale, a avut o atitudine procesuală corectă in cursul procesului penal, in ambele faze procesuale, de recunoaştere şi regret, a avut un comportament bun în societate anterior săvârşirii faptei (aşa cum rezultă din actele de circumstanţiere depuse la dosarul cauzei), dar si după aceea (având in vedere in special grija manifestată de către inculpat faţă de victimă pe perioada spitalizării acesteia, concretizată în vizitele regulate pe care le-a făcut victimei in această perioadă, conform declaraţiei martorului M.V.A., funcţie de care a aplicat inculpatului o pedeapsa cu închisoarea, sub limita minima speciala prevăzuta de legea penala pentru infracţiunea săvârşită, consecinţă a reţinerii în favoarea acestuia a circumstanţelor prevăzute de art. 74 lit. a), lit. c) şi art. 76 lit. e) C. pen.

În baza dispoziţiilor art. 71 C. pen., instanţa a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei principale a închisorii, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.; în ceea ce priveşte aplicarea pedepsei accesorii, instanţa a avut in vedere Decizia 74 din data de 5 noiembrie 2007, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie , secţiile unite, a decis că dispoziţiile art. 71 C. pen. referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza I – lit. c) C. pen. nu se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanţei, în funcţie de criteriile stabilite în art. 71 alin. (3) C. pen., precum şi jurisprudenţa recentă a Curţii Europene a Drepturilor Omului (cauza S. şi P. contra României, C. şi M. contra României), direct aplicabilă în dreptul intern odată cu ratificarea de către România a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, potrivit art. 20 alin. (2) din Constituţia României; or, din aceasta perspectiva, analizând aplicabilitatea pedepsei accesorii în cauză, în raport cu natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite de către inculpat, raportat la ansamblul circumstanţelor personale ale inculpatului, instanţa apreciază că acesta este nedemn în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.

Apreciind ca scopul pedepsei, conform dispoziţiilor art. 52 C. pen., si implicit reeducarea inculpatului se pot realiza chiar fără executarea acesteia, fiind întrunite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 81 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen., instanţa a dispus suspendarea condiţionată privind executarea pedepsei cu închisoarea aplicata inculpatului prin prezenta sentinţa penala; instanţa va fixa inculpatului termenul de încercare prevăzut de art. 82 alin. (1) C. pen. si va învedera acestuia dispoziţiile art. 83 si art. 84 C. pen., referitoare la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii.

În ce priveşte latura civila a cauzei, instanţa constata ca partea vătămata F.D. s-a constituit parte civilă în procesul penal împotriva asiguratorului RCA, în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 136/1995 si ale Ordinului C.S.A. nr. 20/2008, cu suma de 40.000 lei, cu titlu de despăgubiri materiale, reprezentând cheltuielile efectuate cu ocazia spitalizării si in perioada de convalescenta, cu plata unei persoane care a ajutat-o la menaj, diferenţa între retribuţia încasată înainte de accident şi indemnizaţia de concediu medical, precum şi cu suma de 100.000 lei, cu titlu de daune morale, reprezentând suferinţele fizice si psihice, precum si diminuarea capacitaţilor fizice pentru o perioadă de un an, cu posibilitatea prelungirii în urma reexaminării la un interval de un an; partea civila a solicitat totodată obligarea asiguratorului RCA si la plata cheltuielilor judiciare făcute de către aceasta in cadrul procesului penal, cu ocazia dezbaterilor asupra fondului cauzei.

În ce priveşte daunele materiale solicitate de partea vătămata F.D., instanţa a constatat ca prin înscrisurile depuse la filele 30-32, 103-106, precum şi prin depoziţia martorei B.L.D. s-a făcut in cauza dovada cuantumului daunelor materiale solicitate de către victima infracţiunii (astfel, instanţa arata ca din totalizarea bonurilor fiscale care atestă procurarea medicamentelor rezultă suma de 2.586,35 lei, iar martora audiată in cauza a relevat instanţei ca partea vătămata a urmat tratament de recuperare respectiv masaj terapeutic postoperator si a avut nevoie de îngrijiri medicale la domiciliu, in perioada postaccident, martora personal ajutând-o pe victimă la menaj, la efectuarea cumpărăturilor, servicii pentru care a primit suma de 1.920 lei, în total 4.506,35 lei).

Instanţa a constatat totodată ca partea civila a depus la dosarul cauzei adeverinţa din 11 noiembrie 2009 emisă de SC E. SRL din care rezultă că F.D. este angajata societăţii cu contract de muncă înregistrat la I.T.M., din 20 ianuarie 2009 figurează în concediu medical, precum şi salariul de încadrare şi indemnizaţia de concediu medical efectiv primită, făcând dovada diferenţei dintre salariul sau si indemnizaţia de concediu medical pentru perioada cat a fost in incapacitate de munca, respectiv suma de 3.717 lei, conform indemnizaţiei de 100%, respectiv 75% din salariu de 1.652 lei.

În ce priveşte daunele morale solicitate in cadrul procesului penal de către partea civila, instanţa a avut în vedere - în aprecierea existenţei prejudiciului moral suferit de victima - întregul ansamblu probator administrat în cauză, raportat la următoarele criterii de apreciere: importanţa valorii lezate prin săvârşirea faptei ilicite, personalitatea victimei, gravitatea şi intensitatea durerilor fizice şi psihice ale părţii vătămate - victimă a accidentului de circulaţie, precum şi repercusiunile prejudiciului cauzat asupra situaţiei sociale a victimei, dar şi pe plan profesional şi familial. În acest context instanţa a apreciat existenţa unui prejudiciu moral cauzat părţii vătămate F.D., raportat la: persoana părţii vătămate, ce a fost caracterizată de ca fiind, înainte de accident, o persoană energică, activă, pasionată de călătorii, excursii; la leziunile fizice suferite de către victima - respectiv, leziuni corporale de gravitate si intensitate ridicata, de natură a imobiliza victima pe o perioadă îndelungată de timp; la numărul total, mare, al zilelor de îngrijiri medicale necesare vindecării leziunilor corporale suferite de către partea vătămata; or, în strânsă legătură cu gravitatea leziunilor suferite de către victima, instanţa apreciază ca în speţa dată a avut loc o amplificare a consecinţelor iniţiale ale vătămării, prin impunerea in viata victimei a mediului spitalicesc (unde victima a fost nevoita sa stea o perioada considerabila de timp in vederea restabilirii stării sale de sănătate), raportat si la împrejurarea că victima a fost supusă unei intervenţii chirurgicale, având in vedre si timpul de recuperare şi readaptare postoperatorie - aspecte care, in opinia instanţei, au determinat privarea părţii vătămate de o viaţă socială normală şi corespunzătoare vârstei pe care aceasta o avea la momentul producerii accidentului de circulaţie (de 61 de ani), vârstă care implica şi o accentuare a traumei psihice. În considerarea elementelor de fapt sus-menţionate instanţa a reţinut cu relevanţă în cauză la stabilirea prejudiciului nepatrimonial cauzat victimei accidentului de circulaţie produs din culpa exclusivă a inculpatului şi realitatea dramatic trăită de partea vătămată F.D. în intervalul care s-a scurs între ziua accidentului şi aceea a însănătoşirii sale, raportat la: internarea acesteia în spital, conştiinţa de a fi bolnavă, spitalizarea îndelungată şi intervenţiile chirurgicale la care a fost supusă, suferinţa de a fi privată de o viaţă normală corespunzătoare, dar şi la toate acele sechele posttraumatice (inerente victimelor unor accidente de circulaţie), care afectează implicit (în mod negativ) participarea părţii vătămate la viaţa socială, profesională şi de familie; în acest context toate aceste consecinţe negative constituie în mod cert privări şi frustrări ale vieţii normale, adică un prejudiciu de agrement, în sens larg; or, fiind un prejudiciu corporal, prejudiciul de agrement decurge din atingerea adusă integrităţii fizice şi psihice a fiinţei umane, motiv pentru care se exprimă atât prin dureri fizice consecutive vătămărilor, cât şi prin suferinţe psihice, ca urmare a perceperii de către partea vătămată a unor situaţii de restrângere în ce priveşte unele agremente ale vieţii (divertisment, destindere, plăcerile şi satisfacţiile pe care viaţa le poate oferi, etc.).

În raport de constatările sus-menţionate instanţa a statuat că despăgubirile morale acordate victimei trebuie să constituie o justă şi integralã reparaţie a pagubei cauzate prin fapta ilicită, urmând a fi stabilite într-un cuantum suficient a reprezenta o recompensare corectă a traumelor suferite de către victima infracţiunii; ca atare, instanţa a apreciat - faţă de toate datele şi elementele probatorii ale cauzei, funcţie de aspectele sus-relevate şi considerentele deja expuse - că suma de 30 000 (RON) - cu titlu de daune morale - este suficientă şi de natură a realiza o reparaţie echitabilă şi suficientă a prejudiciului moral cauzat părţii vătămate F.D.

Pe cale de consecinţă, în baza dispoziţiilor art. 14 - 15 şi art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 - 999 C. civ., coroborate cu dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 136/1995, cu referire la dispoziţiile Ordinului C.S.A. nr. 20/2008, va obliga pe asiguratorul SC A.R.A. SA Bucureşti, prin reprezentanţii săi legali, să plătească părţii civile, pentru inculpat, cu titlu de despăgubiri civile, suma de 8.223.35 lei cu titlu de daune materiale, din care 3.717 lei reprezintă diferenţa dintre retribuţia avută înainte de accident şi indemnizaţia de concediu medical şi 30.000 lei, cu titlu de daune morale.

În baza dispoziţiilor art. 313 din Legea nr. 95/2006, modificata si completata prin OUG nr. 72/2006, publicata in M. Of. nr. 803 din 25 septembrie 2006, coroborate şi cu dispoziţiile art. 14 - 15 si art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 - 999 C. civ., a obligat inculpatul să plătească părţii civile Spitalul Clinic de Urgenţe „Sf. Ioan" Iaşi, cu sediul in municipiul Iaşi, prin reprezentanţii săi legali, cu titlu de despăgubiri civile, suma de 11.692 lei, reprezentând cheltuielile de spitalizare ocazionate de asistenta medicala acordata victimei, la care se va adaugă dobânda de referinţa practicata de B.N.R. pana la achitarea prejudiciului, conform art. 3 alin. (3) din OG nr. 9/2000, modificata si completata prin Legea nr. 356/2002; părţii civile Serviciul de Ambulanta Judeţean Iaşi, cu sediul in municipiul Iaşi, prin reprezentanţii săi legali, cu titlu de despăgubiri civile, suma de 1.500 lei, reprezentând costul transportului parţii vătămate; părţii civile Spitalul Clinic de Recuperare Iaşi suma de 156,45 lei, la care se va adăuga dobânda de referinţa practicata de B.N.R. pana la achitarea prejudiciului.

Raţiunea pentru care angajarea răspunderii civile delictuale în cazul acestor părţi civile se face exclusiv în sarcina inculpatului I.D.D. rezidă în principiul disponibilităţii care guvernează soluţionarea acţiunii civile în cadrul procesului penal, iar unităţile spitaliceşti, în mod explicit, în notele de constituire ca părţi civile au înţeles să formuleze cerere de dezdăunare (de despăgubiri civile) numai împotriva inculpatului, astfel că nu poate fi obligat asigurătorul de răspundere civilă la suportarea acestor cheltuieli.

În baza dispoziţiilor art. 193 C. proc. pen., coroborate cu dispoziţiile Legii nr. 136/1995 si ale Ordinului C.S.A. nr. 8/2008, a obligat asiguratorul SC A.R.A. SA, prin reprezentanţii săi legali, sa plătească, pentru inculpatul I.D.D., părţii civile F.D., cu titlu de cheltuieli judiciare făcute de către aceasta din urmă în cadrul prezentului proces penal, suma de 2.200 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul său ales şi 72,10 lei reprezentând taxe pentru efectuarea expertizei.

II. În cauză au declarat în termen apeluri părţile şi participanţii la judecată în primă instanţă după cum urmează:

a) partea civilă F.D. pentru motivele de nelegalitate şi netemeinicie privind: schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea intenţionată de vătămare corporală prevăzută de art. 182 C. pen. avându-se în vedere că a fost accidentată de autoturismul condus de inculpat pe trecerea de pietoni aflându-se angajată regulamentar în traversarea bulevardului din centrul municipiului Iaşi, acordarea în totalitate a despăgubirilor civile solicitate la prima instanţă precum şi stabilirea în mod direct de către instanţa de apel a unei prestaţii periodice avându-se în vedere că i-a fost diminuată capacitatea de muncă în proporţie de 50% potrivit actelor medicale noi anexate cererii de apel;

b) asigurătorul SC A.R.A. SA pentru motivele privind obligarea nelegală a acesteia în numele inculpatului la plata cheltuielilor către partea civilă şi respectiv stabilirea greşită de către prima instanţă a sume lor acordate cu titlu de daune materiale părţii civile, prin reducerea acesteia la cuantumul de numai 6.098,35 lei astfel cum acesta este dovedit cu probele administrate în cauză (2.586,35 lei procurare medicamente 960 lei renumeraţia îngrijitorului şi 2.552 lei diferenţa dintre salariu şi indemnizaţia de concediu medical pe perioada de 90 zile de incapacitate temporară de muncă);

c) inculpatul I.D.D. pentru motivele de netemeinicie privind reducerea pedepsei principale sub cuantumul actual de 4 luni închisoare prin reaprecierea criteriilor de individualizare din art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi a cheltuielilor de spitalizare considerate nedovedite în suma actuală de 5.331 lei acordată de prima instanţă părţii civile Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Ioan" Iaşi respectiv înlăturarea ca nejustificată în raport cu dispoziţiile art. 71 C. pen. şi funcţie deţinută de ajutor de şef de post poliţie a pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. aplicată de prima instanţă.

Curtea verificând sentinţa atacată pe baza materialului aflat în dosarul cauzei şi a înscrisurilor noi depuse în apel în raport cu motivele de nelegalitate şi netemeinicie invocate cât şi din oficiu sub toate aspectele de fapt şi de drept, în conformitate cu dispoziţiile art. 371 alin. (2) C. proc. pen., a constatat următoarele:

Prima instanţă a reţinut o situaţie de fapt conformă cu probele administrate, a soluţionat latura penală şi civilă în raport de probe şi de dispoziţiile legale incidente.

În favoarea inculpatului s-au reţinut circumstanţe atenuante şi s-a coborât pedeapsa sub minimul special prevăzut de lege.

Pedeapsa principală dar şi pedepsele accesorii aplicate de instanţă, executarea acestora, a fost suspendată pe perioada termenului de încercare.

În condiţiile în care este suspendată executarea nu este îngrădit exerciţiul drepturilor enumerate la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. proc. pen.

Cuantumul daunelor materiale reprezentând cheltuieli cu spitalizarea părţii vătămate, cheltuieli făcute de unităţile sanitare, a fost stabilit în raport de tratamentul şi serviciile prestate de acestea, înscrisurile depuse de părţile civile dovedind cuantumul stabilit de prima instanţă.

Din actele şi lucrările dosarului nu rezultă că inculpatul a prevăzut rezultatul faptei, rezultat pe care l-a urmărit ori a acceptat posibilitatea producerii lui, condiţie în care nu sunt incidente dispoziţiile art. 182 C. pen., ci ale art. 184 alin. (2) şi alin. (4) C. pen. aşa cum în mod corect a reţinut prima instanţă.

Partea vătămată F.D. s-a constituit parte civilă solicitând daune materiale rezultate din contravaloarea tratamentului pentru refacerea sănătăţii, activitatea în gospodărie efectuată de o altă persoană, diferenţa dintre retribuţie şi asistenţa socială pentru concediu medical, cheltuieli de spitalizare şi daune morale.

În cererea de constituire ca parte civilă partea vătămată F.D. nu a solicitat stabilirea unei prestaţii periodice lunare, cererea formulată în acest sens în faza apelului fiind contrară dispoziţiilor art. 15 alin. (2) C. proc. pen.

În condiţiile în care astfel de prejudiciu s-a născut după pronunţarea hotărârii partea poate formula acţiune civilă în condiţiile art. 20 alin. (3) C. proc. pen.

Cuantumul daunelor materiale acordate părţii civile F. a fost stabilit în raport de probele care s-au administrat, înscrisurile şi declaraţia martorului audiat susţinând cuantumul despăgubirilor acordate de prima instanţă, suma acordată cu titlu de echivalent bănesc al daunelor morale, în raport de suferinţa fizică şi psihică a părţii civile poate acoperi prejudiciu de agrement de care a fost lipsită partea în stare de invaliditate.

Daunele materiale la care a fost obligat asiguratorul au fost corect stabilite de prima instanţă, probele care s-au administrat susţin cuantumul acestora.

Obligarea asiguratorului la plata cheltuielilor judiciare s-a făcut în baza art. 50 din Legea nr. 136/1995, dispoziţii care obligă asiguratorul şi la plata unor astfel de cheltuieli făcute în cursul procesului penal de părţile civile.

În consecinţă, Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, prin Decizia penală nr. 206 din 14 decembrie 2010 în baza art. 279 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins ca nefondate apelurile declarate de partea civilă asigurator şi inculpat. Obligându-l pe fiecare, potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., la plata sumei de câtre 100 lei cheltuieli judiciare statului.

III. Împotriva deciziei amintite au declarat în termen legal recursuri partea civilă F.D., asiguratorul SC A.R.A. SA şi inculpatul I.D.D. reiterându-se criticile de netemeinicie şi nelegalitate din apel circumscrise cazurilor de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 14 şi 172 C. proc. pen.

Înalta Curte, verificând Decizia atacată în raport cu motivele invocate, pe baza actelor şi lucrărilor aflate în dosarul cauzei – în conformitate cu dispoziţiile art. 385⁶ alin. (2) raportat la art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen. – a constatat următoarele:

A. Referitor la recursul declarat de partea civilă F.D.

Partea civilă a solicitat daune materiale rezultate din contravaloarea tratamentului pentru refacerea sănătăţii, activitatea în gospodărie efectuată de o altă persoană, diferenţa dintre retribuţie şi asistenţa socială pentru concediu medical, cheltuieli de spitalizare şi daune morale.

În condiţiile în care astfel de prejudiciu s-a născut după pronunţarea hotărârii partea poate formula acţiune civilă în condiţiile art. 20 alin. (3) C. proc. pen.

În consecinţă rezolvările juridice asupra acţiunii civile sus-menţionate adoptate de primă instanţă – şi ulterior menţinute în apel – sunt în concordanţă cu dispoziţiile art. 14 şi urm. C. proc. pen. şi art. 998, art. 999 C. civ., iar reformarea acestora de către instanţa de recurs nu se justifică.

B. Referitor recursul asigurătorului de răspundere civilă SC A.R.A. SA.

Asigurătorul de răspundere civilă amintit a criticat Decizia pronunţată de instanţa de apel – prin care a fost menţinută sentinţa adoptată de prima instanţă – în sensul diminuării sumelor acordate părţilor civile cu titlu de daune morale şi înlăturării obligaţiei la plata cheltuielilor judiciare ocazionate de fapta ilicită comisă de inculpat.

Daunele materiale în cuantum de 8.223,35 lei la care a fost obligat asiguratorul pentru asiguratul său inculpatul I.D.D., către partea civilă, având ca bază legală dispoziţiile Legii nr. 136/1995 şi Ordinul C.S.A. nr. 20/2008 reprezintă procurare de medicamente în sumă de 2.586,35 lei – dovedite cu depoziţia martorei B.L.D. – în sumă de 1.920 lei, îngrijiri medicale la domiciliu în perioada post-accident, menaj – dovedite cu declaraţiile aceleiaşi martore şi respectiv suma de 3.717 lei reprezentând diferenţa dintre salariu şi indemnizaţia de concediu medical pe perioada de incapacitate temporară de muncă conform înscrisurilor în acest sens aflate la dosar.

Daunele morale în sumă de 30.000 lei la care a fost obligată aceiaşi parte în condiţiile anterior arătate către victima accidentului de circulaţie au fost stabilite de instanţă prin apreciere pe baza elementelor de evaluare indicate în sentinţă, însuşite în totalitate şi de instanţa de recurs şi reprezintă o acoperire corespunzătoare prin echivalent a prejudiciului nepatrimonial suferit de partea civilă.

Critica privind suportarea greşită de către asigurător a cheltuielilor de judecată efectuate în procesul penal este însă întemeiată. Societatea de asigurări nu poate fi obligată nici singură, nici solidar cu inculpatul la plata cheltuielilor de judecată efectuate în cursul procesului penal de către proprietarul, utilizatorul sau conducătorul autovehiculului asigurat răspunzător de producerea prejudiciului.

În acest sens, sunt dispoziţiile art. 27 din Norme în aplicarea Legii nr. 136/1995 ce prevăd la pct. 7 că asigurătorii RCA nu acordă despăgubiri pentru cheltuielile făcute în procesul penal de către persoanele sus –menţionate chiar dacă în cadrul procesului penal s-a solicitat şi latura civilă.

Relevantă în acest sens este şi jurisprudenţa constantă a instanţei supreme ce a statuat că societatea asigurătoare nu poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată efectuate pe parcursul derulării procesului cu motivarea că „răspunderea societăţii de asigurare derivă din contractul încheiat între aceasta şi asigurat fiind de natură contractuală, răspunzând doar în limitele stipulate expres prin contractul încheiat şi doar cu privire la bunul asigurat".

C. Referitor la recursul inculpatului I.D.D.

Prima instanţă a reţinut o situaţie de fapt conformă cu probele administrate, a soluţionat latura penală şi civilă în raport de probe şi de dispoziţiile legale incidente.

În favoarea inculpatului s-au reţinut circumstanţe atenuante şi s-a coborât pedeapsa sub minimul special prevăzut de lege.

Pedeapsa principală dar şi pedepsele accesorii aplicate de instanţă, executarea acestora, a fost suspendată pe perioada termenului de încercare.

În condiţiile în care este suspendată executarea nu este îngrădit exerciţiul drepturilor enumerate la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. proc. pen.

În consecinţă reducerea pedepsei, modificarea cuantumului despăgubirilor civile la care acesta a fost obligat către partea civilă Spitalul Clinic „Sf. Ioan" Iaşi respectiv înlăturarea interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. modificări ale deciziei atacate solicitate de inculpat sunt neîntemeiate.

Ca atare,în baza art. 385¹⁵ pct. 2 lit. d) C. proc. pen. se va admite recursul declarat de asiguratorul SC A.R.A. SA, sucursala Moldova împotriva Deciziei penale nr. 206 din 14 decembrie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, casându-se în parte Decizia sus-menţionată şi sentinţa penală nr. 263 din 11 mai 2010 a Tribunalului Iaşi. secţia penală, în sensul că înlătură obligarea recurentului asigurator SC A.R.A. SA, sucursala Moldova la plata cheltuielilor judiciare către partea civilă.

Recursurile declarate de partea civilă F.D. şi de inculpatul I.D.D. împotriva aceleiaşi decizii, se vor respinge ca nefondate în baza art. 385¹⁵ pct.1 lit. b) C. proc. pen.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligată recurenta parte civilă la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat iar recurentul inculpat la plata sumei de 800 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de asiguratorul SC A.R.A. SA, sucursala Moldova împotriva Deciziei penale nr. 206 din 14 decembrie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Casează, în parte, Decizia sus-menţionată şi Sentinţa penală nr. 263 din 11 mai 2010 a Tribunalului Iaşi, secţia penală, în sensul că înlătură obligarea recurentului asigurator SC A.R.A. SA, sucursala Moldova la plata cheltuielilor judiciare către partea civilă.

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de partea civilă F.D. şi de inculpatul I.D.D. împotriva aceleiaşi decizii.

Obligă recurenta parte civila la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 800 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 26 aprilie 2011.

← ICCJ. Decizia nr. 1372/2011. Penal. Traficul de droguri (Legea...		ICCJ. Decizia nr. 2286/2011. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 1664/2011. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1664/2011. Penal