ICCJ. Decizia nr. 1229/2011. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1229/2011
Dosar nr. 7165/110/2008
Şedinţa publică din 29 martie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 109/ D din 22 martie 2010 pronunţată de Tribunalul Bacău, secţia penală, s-au dispus următoarele:
I. În baza art. 334 C. proc. pen. schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată, după cum urmează:
- pentru inculpatul A.V.V., din 4 infracţiuni prev. de art. 254 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, în 1 infracţiune prev. de art. 254 alin. (1) raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (fapta din 28 februarie 2001) şi în 3 infracţiuni prev. de art. 254 alin. (1), (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (fapta din 18 aprilie 2008, 17 martie 2008 şi aprilie 2008).
- pentru inculpatul U.V., din infracţiunea prev. de art. 26 raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 în infracţiunea prev. de art. 26 raportat la art. 254 alin. (1), (2) din C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (faptă din 18 aprilie 2008).
II. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) cu art. 10 lit. d) din C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului A.V.V., fiul lui G. şi E., pentru următoarele infracţiuni:
- luare de mită prev. de art. 254 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (faptă din 28 februarie 2001);
- 3 infracţiuni de luare de mită prev. de art. 254 alin. (1), (2) din C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (fapte din 18 aprilie 2008, 17 martie 2008 şi aprilie 2008).
III. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) cu art. 10 lit. d) din C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului U.V., fiul lui M. şi E., pentru complicitate la infracţiunea de luare de mită, prev. de art. 26 raportat la art. 254 alin. (1), (2) din C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (faptă din 18 aprilie 2008).
În baza art. 163 şi următoarele din C. proc. pen. s-a dispus ridicarea sechestrului asigurător aplicat prin ordonanţa din 21 aprilie 2008 în Dosarul nr. 147/P/2007 a Parchetului de pe lângă I.C.C.J. - D.N.A. - Secţia de Combatere a Corupţiei (fila 251 vol. II urmărire penală) şi menţinut prin ordonanţa din 25 noiembrie 2008 (fila 253 vol. II urmărire penală), asupra sumei de 3250 euro ridicaţi de la inculpatul A.V.V. şi consemnată la C.E.C.B. - Agenţia V. pe numele inculpatului şi la dispoziţia organului de urmărire penală.
Potrivit art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a dispune în acest sens, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă I.C.C.J. - D.N.A. - Secţia de Combatere a Corupţiei nr. 147/P/2007 din 03 decembrie 2008 s-au dispus următoarele:
1) trimiterea în judecată a inculpatului A.V.V., fiul lui G. si E., pentru săvârşirea a 4 (patru) infracţiuni de luare de mită, prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a) C.pen.;
2) punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului U.V., fiul lui M. şi E., pentru complicitate la comiterea infracţiunii de luare de mită, faptă prev. de art. 26 rap. la art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000;
3) neînceperea urmăririi penale faţă de denunţătorii M.D., S.C., R.I., G.I., R.F., M.A., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită, prev. de art. 255 alin. (1) C. pen., şi faţă de B.P., pentru complicitate la infracţiunea de dare de mită, prev. de art. 26 rap. la art. 255 alin. (1) C. pen., întrucât este incidenţă cauza de nepedepsire prev. de art. 255 alin. (3) C. pen.
4) disjungerea cauzei faţă de învinuiţii D.M.V., P.E., T.A.A., B.M.Ş., P.I. şi S.A., precum şi cu privire la T.L., L.V., A.G., B.V., S.L., P.V., I.C., L.G., A.F., P.D., B.D., P.I., U.I., N.D., B.M.Ş., R.C., A.I., P.C., I.V. şi A.N., sub aspectul comiterii infracţiunilor de luare de mită, prev. de art. 254 C. pen. şi trafic de influenţă, prev. de art. 257 C. pen. şi declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău pentru instrumentarea cauzei cu privire la aceştia.
5) disjungerea cauzei cu privire la chestor S.M. şi cms. şef N.P., sub aspectul comiterii, de către aceştia, a infracţiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 248 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cauza urmând a fi reţinută pentru competentă soluţionare la D.N.A.
Potrivit actului de sesizare a instanţei s-au reţinut următoarele:
Inculpatul A.V.V., având gradul de comisar şef de poliţie, a îndeplinit, până la data de 18 aprilie 2008 inclusiv, funcţia de şef al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi înmatriculare a Vehiculelor Bacău. Anterior, până la data numirii în această funcţie - 01 iunie 2004, a activat ca ofiţer de poliţie în cadrul aceleiaşi instituţii. în calitate de şef de serviciu, potrivit fişei postului întocmită de Prefectura Bacău, instituţie în a cărei subordine se află direct şi nemijlocit, potrivit legii, Serviciul Public Comunitar menţionat, inculpatul avea, între altele, următoarele atribuţii:
- îndrumă, coordonează şi controlează activitatea desfăşurată de lucrătorii din cadrul serviciului,
- urmăreşte respectarea prevederilor metodologice privind activităţile pe linie de examinare, eliberare a permiselor de conducere şi înmatriculare/radiere a vehiculelor,
- organizează, coordonează şi controlează activitatea de examinare a persoanelor în vederea obţinerii permisului
de conducere, organizează şi coordonează activitatea de primire şi eliberare a documentelor.
Înregistrarea, la diferite instituţii ale statului, a unor sesizări repetate ale Asociaţiei Instructorilor Auto Bacău şi a unor denunţuri formulate de persoane fizice, a constituit punctul de plecare a unor investigaţii complexe demarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău şi, apoi, după declinarea competenţei de soluţionare, continuate de D.N.A. - Structura Centrală, cercetări efectuate cu privire la fapte de corupţie săvârşite de comisarul şef de poliţie A.V.V.
Menţionează procurorul că practica promovării „probei practice a examenului de obţinere a permisului de conducere" prin oferirea unor sume de bani angajaţilor din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor devenise extrem de cunoscută şi uzitată de membri comunităţii judeţului Bacău, împrejurare care a impus necesitatea monitorizării acestui fenomen în scopul identificării unor elemente cu potenţial de valorificare probatorie, a unor momente operative care să permită confirmarea unor situaţii de fapt cunoscute până atunci doar la nivel de zvon public sau ca urmare a unor sesizări anonime repetate.
Astfel, activităţile derulate în perioada august 2007 - aprilie 2008 au permis identificarea unui mare număr de persoane care, în modalităţi extrem de variate, facilitau obţinerea permisului de conducere, sau doar pretindeau că realizează acest lucru, obţinând în acest mod sume de bani de la candidaţii convinşi, prin raportare la percepţia generală, că acesta este modul cel mai sigur de a obţine dreptul de a conduce autovehicule. Focalizând investigaţiile asupra activităţilor cu caracter infracţional desfăşurate de inculpatul A.V.V., sprijinit de apropiaţi aflaţi în cercul său relaţional imediat, conturat de datele şi informaţiile obţinute, s-a reuşit identificarea unui modus operandi extrem de eficient în direcţia protejării inculpatului de eventuala identificare a participaţiei sale penale.
S-a arătat că sumele de bani remise de candidaţii la obţinerea permisului de conducere erau colectate de către persoane apropiate inculpatului, cu care acesta se afla în relaţii consolidate în timp, bazate pe încredere şi discreţie, iar aceste persoane remiteau inculpatului, cu prilejul unor întâlniri planificate „din scurt", codificat, în locuri neutre (de regulă benzinării, spălătorii auto, fast-food-uri etc), atât sumele de bani cuvenite cât şi listele cu numele candidaţilor pe care inculpatul urma să le comunice subordonaţilor săi examinatori.
Inculpatul A.V.V., folosindu-se de prerogativele funcţiei, planifica, de regulă, sesiunile de examen în aşa fel încât candidaţii care trebuiau ajutaţi susţineau examen la aceeaşi dată, fiind examinaţi de poliţiştii desemnaţi de inculpat dintre cei care se bucurau de încrederea sa. Ulterior, simpla comunicare a numelor candidaţilor de către inculpat examinatorilor, echivala cu necesitatea imperativă ca aceştia să beneficieze de clemenţă cu ocazia susţinerii probei practice, îndeplinirea misiunii primite fiind ulterior confirmată de examinatori inculpatului prin referiri directe sau codificate la numele persoanelor care fuseseră ajutate să promoveze examenul. Poliţiştii examinatori care se bucurau de încrederea inculpatului, ei înşişi reclamaţi în prezenta cauză pentru un mare număr de fapte de corupţie, reacţionau întotdeauna pozitiv şi prompt la solicitările inculpatului A.V.V., şeful lor, fără a cărui bunăvoinţă astfel câştigată nu ar fi reuşit, ei înşişi, să-şi valorifice poziţia deţinută, necircumscrisă, în contextul dat, nici unei cenzuri din partea conducerii Serviciului Public Comunitar Regim Permise Auto.
Persoanele aflate în cercul relaţional al inculpatului se bucurau de încrederea acestuia de mai bine de 20 de ani, din perioada în care inculpatul A.V.V. lucrase şi el ca instructor auto, relaţiile de prietenie şi colaborare fiind menţinute şi după încadrarea acestuia ca poliţist în cadrul Poliţiei Rutiere şi, mai ales, după numirea lui ca şef al Serviciului Public Comunitar Regim Permise Auto.
Cercetările efectuate de organele de urmărire penală au relevat numeroase situaţii de tipul celor prezentate generic anterior, fără a se fi reuşit, în absenţa, logică prin prisma interesului reciproc satisfăcut, a unor denunţuri (cu excepţiile ce vor fi în continuare prezentate), dar şi din cauza modului de operare folosit (primire şi pretindere indirectă, prin interpuşi, de foloase materiale), probarea comiterii unor fapte de corupţie în aceste cazuri.
De asemenea, s-a menţionat că inculpatul A.V.V. nu ezita să sprijine fără rezerve, în modul arătat, pe acei candidaţi la obţinerea permisului de conducere pentru care interveneau rude şi cunoscuţi ai săi, notabilităţi ale comunităţii, transformând practic examenul de obţinere a permisului de conducere într-o simplă formalitate pentru candidaţii care ajungeau să se bucure de sprijinul său, lipsa unor criterii obiective în examinare conducând atât la o inegalitate a şanselor celor care susţineau examenul, dar şi la crearea unei premise generatoare de pericol social în condiţiile în care promovau examenul practic de obţinere a permisului de conducere persoane care erau verificate doar formal cu privire la aptitudinile practice de conducere a vehiculului.
Pe de altă parte, s-a arătat că inculpatul U.V. este administrator al SC A. SRL, firmă din municipiul Oneşti, judeţul Bacău, în cadrul căreia funcţionează şcoala de şoferi cu acelaşi nume. Inculpatul activează de mai bine de 20 de ani şi ca instructor auto, aflându-se, aşa cum relevă probele administrate, între persoanele care se bucura de încrederea inculpatului.
Şaptezeci şi şapte dintre elevii Şcolii de Şoferi A. Oneşti, condusă de inculpatul U.V., erau programaţi să susţină examenul în ziua de 14 aprilie 2008. La data de 08 aprilie 2008, inculpatul A.V.V. ia hotărârea de a crea o sesiune de examene specială în ziua de 18 aprilie 2008, la Oneşti, dedicată exclusiv candidaţilor acestei şcoli şi celor care absolviseră cursurile Şcolii M. SRL, condusă de U.I., un alt instructor auto - administrator de şcoală de şoferi agreat de inculpat. Decizia este comunicată de inculpat personal lui U.I. şi telefonic lui U.V., aşa cum rezultă din conţinutul notei de redare:
"U.V. – Da şefu!
A. V. V. - Măi, câţi oameni ai la examen tu pe 14!
U.V. - Vreo 18..
A.V.V. - ... Da... N-am ce face cu 18.... (dezamăgit)
U. V. - Vine mâine D....(să-i aducă ceva)
A. V. V. - Păi nu!...Câţi oameni ai de toţi în sală?
U. V. - Din toată şcoala vreo 77.
A. V. V. - (nedumerit) Deci cate dosare ai băgat tu pentru 14?
U. V. - 76 de dosare.
A.V.V. - 76 de dosare?!
U. V - Da domnul colonel/Da!
A. V. V. - Da. Deci nu mai dai pe 14...Băi m-auzi?!
U. V. - Da!.... (neinteligibil)...
A.V.V.- Poţi să-i anunţi pe oamenii tăi...şi-a Iu ....N. (U.I.) e-aice a.. .Oamenii tăi să dea pe data de 18?
U. V. - îi anunţ şefu. Ce să fac!"
U.V. şi-a anunţat imediat colaboratorii apropiaţi (instructorii de la şcoala sa de şoferi) de modificarea datei de susţinere a examenului pentru cei ce fuseseră programaţi pe data de 14 august 2008.
Totodată, U.V. a făcut demersurile necesare pentru colectarea sumelor de bani şi finalizarea listei candidaţilor care vor avea asigurată promovarea probei practice, listă ce va fi remisă apoi inculpatului A.V.V. Acesta, potrivit uzanţelor, urma să se deplaseze la data stabilită în municipiul Oneşti pentru organizarea examenului şi verificarea modului în care se derulează acesta, atribuţii conforme fişei postului. Concret, încă înaintea modificării datei de susţinere a examenului, inculpatul pretinsese şi primise sume de bani, direct sau prin instructorii de la şcoala sa de şoferi, de la elevi interesaţi de promovarea facilă a probei practice.
Astfel, aşa cum rezultă din denunţul formulat la data de 18 aprilie 2008 de numita S.C., inculpatul U.V. a pretins şi a primit de la eleva sa suma de 100 euro în schimbul garantării promovării, de către aceasta, a probei practice a examenului pe care era programată să-l susţină la data de 18 aprilie 2008. Denunţătoarea a acceptat să remită suma de bani respectivă întrucât cunoştea faptul că aceasta era o practică generalizată în judeţul Bacău, o conduită contrară diminuându-i substanţial şansele de obţinere a permisului de conducere.
De asemenea, R.I., tatăl candidatului R.I.O., a denunţat faptul că inculpatul U.V. i-a pretins în cursul lunii aprilie 2008, suma de 150 de euro pentru ca fiul său să fie ajutat să promoveze proba practică a examenului pentru obţinerea permisului auto din data de 18 aprilie 2008. Cunoscând din zvon public împrejurarea că promovarea examenului este condiţionată de oferirea unor sume de bani persoanelor cu putere de decizie din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise Auto, şi dorind foarte mult ca fiul său, a cărui angajare depindea de obţinerea permisului de conducere, să promoveze examenul, R.I. a acceptat să ofere inculpatului suma de bani pretinsă, întâlnindu-se cu acesta în acest scop, aşa cum rezultă, de altfel, explicit, din cuprinsul notei de redare a convorbirilor telefonice purtate la data de 04 aprilie 2008, ora 16,34:
"R.I.: Da, şefu, deci îl băgaţi la examen pe data de 14, da?
U.V.: da, da, da!
R.I.: Şi dacă o fi ceva la oraş...
U.V.: Nu discutăm la telefon!
R.I.: Am înţeles, da. Cănd ne putem întâlni?
U.V.: Sâmbătă, duminică, luni după-amiază încolo, vino încoace ca să stăm de vorbă ca bărbaţii
R.I.: Bine, şefu !"
Totodată, un alt candidat la obţinerea dreptului de a conduce autovehicule, M.D., care în vara anului 2007 fusese respins la proba practică, a denunţat faptul că a oferit suma de 150 de euro instructorului auto L.V., colaborator apropiat al instructorului T.L. şi al inculpatului U.V., care i-a garantat că îl va ajuta să promoveze examenul. Numele denunţătorului se va regăsi pe lista remisă la data de 18 aprilie 2008 de instructorul T.L. inculpatului A.V.V., înscrisul fiind găsit asupra ultimului cu ocazia percheziţiei corporale efectuate în circumstanţele flagrantului realizat la data menţionată.
Colectarea sumelor de bani de la candidaţii interesaţi de promovarea, în acest mod, a probei practice a examenului este relevată şi de discuţiile telefonice purtate de U.V. în perioada premergătoare sesiunii programate la 18 aprilie 2008, l.D., T.L., A.V., etc.
De asemenea, în discuţiile purtate cu alţi instructori, U.V., care îşi confirmă prin acest comportament statutul de "persoană de legătură", are acelaşi gen de conexiuni şi cu persoane care susţineau examenul în sesiunea din 14 aprilie 2008, chiar dacă nu erau elevii săi (care, aşa cum am arătat, fuseseră reprogramaţij.
În opinia procurorului, expunerea activităţilor precedente, desfăşurate de U.V., permite o corectă înţelegere a succesiunii evenimentelor derulate la 18 aprilie 2008, dată la care acesta va remite inculpatului A.V.V. atât lista persoanelor care urmează a fi ajutate să promoveze proba practică cât şi suma de bani colectată în modul arătat de la acestea.
Din analiza notelor de redare a convorbirilor telefonice purtate de cei doi în perioada anterioară datei de 18 aprilie 2008, ambii manifestă, de regulă, o deosebită prudenţă cu privire la discutarea aspectelor legate de examen, finalizând abrupt orice discuţie referitoare la eventualele aranjamente, aşa cum este şi cazul discuţiei purtate între ei în după-amiaza zilei de 17 aprilie 2008, orele 16,09, când U.V. apelează pe A.V.V. şi discută următoarele:
A.V.V.: Da.
U.V: Mâine dimineaţă ne vedem la benzinărie, acolo, e bine?
A.V.V.: Da.
U.V.: Atât, să trăiţi!
În dimineaţa zilei de 18 aprilie 2008, potrivit atribuţiilor sale, inculpatul A.V.V. a alcătuit comisia de examinare pentru sesiunea din ziua respectivă de la Oneşti şi a remis şefului acesteia, insp. G.O., seturile de formulare necesare probei teoretice. Potrivit uzanţelor, inculpatul a făcut, la sediul Serviciului Public Comunitar Regim Permise Auto Bacău, instructajul membrilor comisiei anunţându-şi, totodată, prezenţa la faţa locului în scopul verificării modului în care se derulează examenul. A fost întocmit un proces verbal cu privire la acest instructaj, semnat de inculpat şi de membri comisiei de examinatori.
În acest timp, inculpatul U.V. şi U.I., ultimul instructor auto ai cărui elevi erau programaţi pentru aceeaşi zi, stabilesc telefonic meniul pentru masa la care urmau să fie invitaţi, după sesiunea de examen, poliţiştii examinatori D.V., T.A.A., P.E. şi P.R., nu însă şi pentru A.V.V., a cărui prezenţă pe raza municipiului Oneşti se limita la durata sesiunii de examene.
S-a procedat la supravegherea operativă - încuviinţată de Tribunalul Bacău care a emis autorizaţia nr. 137/2008 - a inculpatului A.V.V. şi a inculpatului U.V.
Inculpatul A.V.V. s-a deplasat cu autoturismul personal A., spre ieşirea din mun. Bacău, oprindu-se la staţia P. unde s-a întâlnit, la ora 10,15 cu instructorul auto S.A., ca urmare a solicitării telefonice a acestuia. Problema abordată de cei doi cu ocazia întâlnirii a fost, potrivit afirmaţiilor lor, coroborate cu conţinutul discuţiei telefonice purtate, aceea a reprogramării la examen a unui elev.
În acest interval de timp, U.V., care, potrivit înţelegerii din seara precedentă, urma să se întâlnească cu inculpatul la o benzinărie din mun. Oneşti, îl apelează pe acesta, dar apelul îi este respins.
Pentru a evita folosirea propriului telefon mobil, A.V.V. îl roagă pe S.A. să-i transmită lui U.V. ora şi locul întâlnirii, iar acesta se conformează rezultând convorbirea telefonică purtată la ora 10,28:
"U.V.: Da!
S.A.: Băi, şeful zice că la şi zece (n.n. ora 11,10) să-l aştepţi în staţia M.!
U.V.: Ara înţeles, să trăiţi!"
Comisarul şef A.V.V. îşi continuă deplasarea spre Oneşti, fiind aşteptat la benzinăria M. de la intrarea în municipiu de U.V., cu care se întâlneşte şi discută în apropierea autoturismului său, oprit la o pompă de alimentare.
Inculpatul U.V. remite în timpul discuţiei inculpatului A.V.V. o bucată de hârtie pliată pe care acesta o introduce în buzunarul interior - stânga al uniformei de poliţist, moment după consumarea căruia ambii se deplasează în interiorul staţiei P. din care ies împreună după câteva minute, plecând apoi în tandem spre oraş.
Inculpatul A.V.V. a intrat apoi în sediul Colegiului Naţional D.C., locul în care era organizată susţinerea probei teoretice de către candidaţii la obţinerea permisului de conducere instruiţi doar de către şcolile de şoferi aparţinând inculpatului U.V. şi lui U.I. Inculpatul a purtat discuţii cu membrii comisiei de examinare şi a părăsit sediul colegiului după circa o oră de la sosire, când proba teoretică se încheiase.
Inculpatul se întâlneşte la ieşirea din colegiu cu U.I. şi U.V., cu care schimbă câteva cuvinte, plecând apoi cu autoturismul său, în tandem cu cele ale celor doi instructori menţionaţi, spre spălătoria auto a SC M. SRL, aparţinând firmei lui U.I. Toţi trei se deplasează la biroul situat în incinta spălătoriei, A.V.V. lăsând-şi maşina pentru a fi spălată. La scurt timp soseşte în locul respectiv şi T.L., instructor auto, apropiat al lui U.V., acesta intrând, de asemenea, în biroul respectiv.
Momentele reunirii celor patru persoane coincid cu cele anterioare susţinerii, de către candidaţi, a probei practice a examenului de obţinere a permisului de conducere.
Cunoscând, din analiza situaţiilor anterioare, că inculpatul foloseşte acest gen de întâlniri pentru primirea folosului material cuvenit favorizării, la proba practică, a candidaţilor aflaţi pe listele remise de instructorii auto, echipa de anchetă care desfăşura activităţi de supraveghere operativă a descins în biroul situat în incinta spălătoriei auto unde se aflau, aşa cum s-a arătat, inculpatul A.V.V., inculpatul U.V. şi instructorii auto U.I. şi T.L.
A menţionat procurorul că, după identificarea persoanelor găsite şi prezentarea motivului prezenţei echipei de anchetă în acel loc, s-a solicitat inculpatului A.V.V. să prezinte de bună voie bunurile şi sumele de bani pe care le avea asupra sa, acesta prezentând, pe lângă alte bunuri personale, suma de 1103 RON, aflată în portofelul său, precum şi un bilet pe care figurau două nume: M.D. (denunţătorul menţionat mai sus) şi I.C., precum şi menţiunea T.
Fiind întrebat dacă mai are asupra sa alte sume de bani, inculpatul a negat, spunând că biletul fusese primit de la instructorul T.L. cu puţin timp înainte, aspect confirmat şi de acesta din urmă.
S-a procedat la percheziţia corporală a inculpatului A.V.V., ocazie cu care în buzunarul interior stânga a vestonului de poliţist a fost găsită suma de 2900 de euro, bancnotele fiind pliate. întrebat fiind despre suma de bani respectivă, inculpatul a afirmat că îi aparţine, dar nu a oferit o motivaţie logică refuzului de a o prezenta de bună voie la solicitarea echipei de anchetă.
Continuându-se percheziţia asupra inculpatului U.V. au fost identificate asupra acestuia trei liste cu nume de persoane care susţineau examenul de obţinere a permisului de conducere la acea dată, una dintre liste având trecut în paranteză numele instructorului auto C. Observarea listelor a permis identificarea numelor denunţătorilor S.C. şi R.I., dar şi a persoanelor la care U.V. făcea referire în convorbirile lui telefonice, respectiv C.V., C.A., U.M., L.C., G.F., L.F.
În scrumiera aflată pe biroul din incintă se găsea o bucată de hârtie carbonizată ce a fost ridicată în vederea cercetărilor.
S-a arătat că atât inculpatul A.V.V., cât şi inculpatul U.V. au avut o atitudine nesinceră în cursul urmăririi penale.
Astfel, A.V.V. a negat atât provenienţa banilor cât şi întâlnirile repetate premeditate cu U.V., afirmând că s-a întâlnit cu acesta, ca şi cu ceilalţi instructori, absolut întâmplător la spălătoria auto a SC M. SRL, acceptând să servească cu ei o cafea în perioada în care maşina sa era spălată. Inculpatul neagă orice înţelegere cu aceştia referitoare la favorizarea unor candidaţi la proba practică, afirmând că nu a făcut acest lucru niciodată. În legătură cu lista găsită asupra sa inculpatul declară că acceptase, la rugămintea lui T.L., să verifice dacă persoanele respective, care nu promovaseră anterior examenul, fuseseră reprogramate să susţină examenul de obţinere a permisului de conducere. Inculpatul afirmă că avea suma de bani respectivă, în valută, întrucât vânduse anterior un apartament al fiului său către R.I. Este adevărat că în autoturismul lui A.V.V., în portbagaj, a fost găsită, împachetată alături de un contract de vânzare - cumpărare şi suma de 40.000 de euro, dar aceasta era compusă exclusiv din bancnote în cupluri de 500 de euro, prinse cu elastice de uz bancar şi introduse, aşa cum am arătat într-o mapă de plastic transparent, alături de contract. Inculpatul a motivat depozitarea acestor bani în portbagajul maşinii prin faptul că nu dorea ca alţi membri ai familiei să cunoască despre vânzarea apartamentului. în mod evident, suma de bani găsită asupra inculpatului nu avea aceeaşi provenienţă cu cea găsită în portbagajul maşinii, suma de 40.000 de euro fiind, de altfel, restituită acestuia în cursul urmăririi penale. A arătat procurorul că tot în portbagajul maşinii a fost identificat şi un raport întocmit de A.V.V., adresat M.I.R.A., prin care acesta solicita menţinerea sa în activitate după data de 21 septembrie 2008, la care împlinea vârsta legală de pensionare, raportul având avizul Directorului Direcţiei Regim Permise Auto Bucureşti, chestorul S.M., dar nu şi avizul reprezentantului prefecturii.
Aşa cum rezultă din probele administrate, inculpatul derula în acea perioadă o serie de demersuri pentru obţinerea avizului care lipsea, lovindu-se constant de refuzul reprezentanţilor prefecturii, în pofida sprijinului primit de la funcţionari din cadrul M.I., între care se remarca şeful Serviciului Resurse Umane din cadrul M.I.R.A., N.P.
A mai menţionat procurorul că, tot pentru a evita angajarea răspunderii sale penale pentru faptele comise, inculpatul A.V.V. şi-a reconsiderat poziţia imediat după punerea în mişcare a acţiunii penale, reţinerea sa pe timp de 24 de ore şi după dispunerea, de către Tribunalul Bacău, a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea, întocmind un raport prin care a solicitat pensionarea sa anticipată, începând cu data de 18 aprilie 2008. Directorul Direcţiei Regim Permise Auto a dispus efectuarea de urgenţă a demersurilor necesare încetării raporturilor de muncă ale inculpatului, ignorând situaţia juridică de ultim moment a acestuia. Şeful Biroului Resurse Umane, N.P., făcând abstracţie de comunicările primite la data de 22 aprilie 2008 din partea Prefecturii Bacău, Tribunalului Bacău şi D.N.A., verifică doar îndeplinirea condiţiilor de vechime şi propune, la data de 29 aprilie 2008, încetarea raporturilor de muncă ale inculpatului şi pensionarea anticipată şi retroactivă a acestuia începând cu data de 18 aprilie 2008 (la care A.V.V. îndeplinise atribuţii specifice postului ocupat), cu drept la pensie raportată la venitul din ultima lună, corespunzătoare gradului şi funcţiei avute la acea dată. Propunerea formulată a fost însuşită de ministrul de resort, care a semnat ordinul nr. 2735 din 06 mai 2008 prin care se dispune încetarea raporturilor de serviciu de la data solicitată de acesta.
S-a arătat că, la scurt timp după declanşarea cercetărilor în cauză, au fost formulate mai multe denunţuri de către persoane care aveau cunoştinţă despre fapte de corupţie comise de inculpatul A.V.V., fiind dispusă, prin ordonanţă, extinderea cercetărilor penale şi cu privire la aceste fapte penale.
Primul denunţ, formulat la data de 21 aprilie 2008, aparţine instructorului auto B.P., preşedinte al Asociaţiei Instructorilor Auto Bacău. Din conţinutul denunţului formulat a rezultat că denunţătorul a remis personal, în ziua de 28 februarie 2001, inculpatului A.V.V. suma de 100 dolari SUA pentru ca acesta, în calitate de poliţist examinator, să faciliteze promovarea probei practice a examenului de obţinere a permisului de conducere de către candidatul G.I.
Acelaşi denunţ a fost formulat la 21 aprilie 2008 de G.I., persoană cu deficienţe de vorbire şi auz, care a afirmat că avea cunoştinţă despre faptul că promovarea probei practice era condiţionată de oferirea de bani poliţistului examinator, astfel că, dorindu-şi foarte mult să obţină permisul de conducere, l-a rugat pe instructorul său, B.P., să intermedieze acest lucru.
La data menţionată, inculpatul A.V.V. avea gradul de locotenent - colonel în cadrul Poliţiei Rutiere Bacău, având ca atribuţii, între altele, şi participarea, ca poliţist examinator, la sesiunile de examene organizate pentru obţinerea permisului de conducere, denunţătorul G.I. fiindu-i repartizat pentru verificarea deprinderilor şi cunoştinţelor la proba practică.
Imediat după promovarea, de către G.I., a probei teoretice, inculpatul l-a întrebat pe B.P. dacă elevul său are banii pregătiţi pentru proba practică. La rugămintea instructorului de a-l scuti pe elev de plata sumei de bani, pe motiv că este surdo-mut şi are o situaţie materială dificilă, A.V.V. a afirmat: "Ce, P., banii lui nu merg?".
După susţinerea probei practice, la coborârea din maşină, B.P. - care asistase la examinare, i-a remis inculpatului A.V.V., în prezenţa candidatului - denunţător G.I., suma de 100 dolari SUA pretinsă de poliţist pentru promovarea probei practice.
Situaţia de fapt expusă este confirmată de martora G.G., soţia denunţătorului, şi ea hipoacuzică, aceasta aflând din relatarea soţului ei despre banii oferiţi poliţistului examinator , bani pe care G.I. îi împrumutase de la CAR-ul fabricii A. SA Bacău, unde lucra la acea dată. Şi martora, la fel ca denunţătorul, au fost audiaţi în prezenţa unui interpret autorizat pentru persoanele cu handicap, cei doi menţinându-şi declaraţiile şi în prezenţa apărătorului inculpatului.
Inculpatul nu a recunoscut fapta, afirmând că motivaţia denunţului formulat de B.P. ar fi mai vechea preocupare nejustificată a acestuia de a-l reclama, ca reprezentant al Asociaţiei Instructorilor Auto din Bacău, la diferitele instituţii ale statului.
La data de 15 octombrie 2008 M.A. a denunţat faptul că în ziua de 17 martie 2008 a remis, prin intermediul lui I.V., cunoştinţă apropiată, suma de 150 de euro inculpatului A.V.V., pentru ca acesta din urmă să-i faciliteze promovarea probei practice a examenului de obţinere a permisului de conducere pe care era programată să-l susţină la data de 19 martie 2008. Denuntătoarea a acceptat să ofere respectiva sumă de bani întrucât, aşa cum afirmă, devenise notorie posibilitatea aranjării examenului practic şi ea dorea să aibă certitudinea promovării acestuia. Astfel, aşa cum se proceda îndeobşte în astfel de cazuri, denuntătoarea a promovat în cadrul sesiunii din 13 februarie 2008 doar proba teoretică şi nu s-a prezentat la proba practică, fiind reprogramată să o susţină la data de 19 martie 2008. La data menţionată denuntătoarea a promovat fără probleme proba practică, având ca examinator pe agentul P.R., subordonat care se bucura de încrederea inculpatului. La data de 20 martie 2008, orele 09.42, agentul examinator P.R. l-a sunat pe inculpatul A.V.V. pentru a-i confirma faptul că M.A. a promovat examenul.
După reţinerea inculpatului, denuntătoarea a fost contactată de I.V., care a avertizat-o să manifeste discreţie maximă cu privire la aceste împrejurări.
La data de 15 octombrie 2008 R.F. a denunţat faptul că la începutul lunii aprilie 2008, cunoscând posibilitatea oferirii de bani pentru promovarea cu certitudine a examenului de obţinere a permisului auto, a remis intermediarului A.I., care-i fusese prezentat de colegul său de serviciu P.C., suma de 200 de euro, acesta garantându-i promovarea probei practice. în discuţia purtată la 03 aprilie 2008, ora 17.12, inculpatul, care uitase numele candidatului pe care urma să-l ajute, află de la intermediar că acesta se numeşte R.F. şi că are examenul în ziua următoare. La doar două minute după această convorbire, inculpatul A.V.V. îl sună pe agentul examinator P.R. (alintat P.), căruia îi transmite numele candidatului respectiv, programat să susţină examenul în ziua următoare. În ziua de 04 aprilie 2008, R.F. a promovat fără probleme proba practică a examenului fiind examinat de agentul P.R. În cursul aceleiaşi zile, după-amiaza la ora 18,42, inculpatul l-a apelat pe P.R. pentru a afla dacă denunţătorul promovase examenul, discuţia decurgând după cum urmează:
P.R.: Ordonaţi!
A.W.: Băi, ai luat legătura cu doctorul acela?
P.R.: Cum să nu?
A.W.: Da?
P.R.: Da, şefu. Cum? O fost azi, s-o prezentat, s-o rezolvat, totul îi bine... în actul de sesizare al instanţei se menţionează următoarele mijloace de probă: declaraţii denunţători S.C., R.I., R.F., M.A., M.D., G.I., B.P.; proces verbal de constatare a infracţiunii flagrante, înregistrări video activitate, planşe foto anexă ; înscrisuri olografe ridicate (liste candidaţi); proces verbal supraveghere operativă, înregistrări video activitate şi planşe foto anexă; procese verbale valorificare înregistrări convorbiri telefonice purtate de inculpat şi învinuit; declaraţii martori, declaraţii alte persoane cercetate; documente ridicate de la Prefectura Bacău, Direcţia Regim Permise Auto Bucureşti, Serviciul Public Comunitar Regim Permise Bacău.
În cursul cercetării judecătoreşti au fost audiaţi cei doi inculpaţi şi toţi martorii din lucrări, cu excepţia martorei I.L.M., pentru care instanţa a constatat imposibilitatea audierii acesteia, avându-se în vedere menţiunile din mandatul de aducere, astfel că - potrivit art. 327 alin. (3) din C. proc. pen. - instanţa de fond a dat citire depoziţiei acesteia din cursul urmăririi penale.
De asemenea, la termenul din 03 februarie 2010, instanţa de fond a pus în discuţia părţilor schimbarea de încadrare juridică a faptelor pentru care cei doi inculpaţi au fost trimişi în judecată pentru următoarele considerente:
Prin actul de sesizare s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A.V.V. pentru săvârşirea a 4 infracţiuni prev.de art. 254 alin. (1) raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu art. 33 lit. a) din C. pen. şi a inculpatului U.V. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 26 raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Or, menţionează instanţa de fond, potrivit art. 254 alin. (2) din C. pen., săvârşirea infracţiunii de luare de mită de către un funcţionar cu atribuţii de control constituie o condiţie agravantă. Prin expresia „atribuţii de control" al cărui conţinut nu este explicat în codul penal, trebuie înţeleasă, potrivit sensului acceptat al unor cuvinte uzuale o activitate complexă de verificare şi analiză a unor situaţii sau sectoare în vederea urmăririi evoluţiei acestora şi care se desfăşoară pentru moment sau periodic în baza unor sarcini şi atribuţii concrete menţionate expres în fişa postului sau în lege. în varianta agravată introdusă prin art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, subiectul activ este de asemenea calificat. Astfel infracţiunile de corupţie mai pot fi săvârşite şi de persoane care, conform legii au atribuţii de constatare sau de sancţionare a contravenţiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracţiunilor.
În cauză, având în vedere fişa postului, reţine instanţa de fond că funcţia de şef al Biroului Public Comunitar Regim Permis de Conducere şi înmatriculare a Vehiculelor Bacău deţinută de inculpatul A.V.V. în perioada 01 iunie 2004 – 18 aprilie 2008, conferă acestuia atât atribuţii de coordonare şi conducere, cât şi atribuţii de control al activităţii subordonaţilor, astfel că s-a impus schimbarea de încadrare juridică pentru faptele din 18 aprilie 2008, 17 martie 2008 şi aprilie 2008, pentru care inculpatul A.V.V. a fost trimis în judecată prin actul de sesizare, din 3 infracţiuni prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, în 3 infracţiuni prev. de art. 254 alin. (1), (2) din C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.
Pentru aceleaşi considerente, s-a dispus schimbarea încadrării juridice şi pentru inculpatul U.V. din infracţiunea prev. de art. 26 rap. la art. 254 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 în art. 26 rap. la art. 254 alin. (1), (2) din C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.
Cât priveşte fapta din 28 februarie 2001 pentru care inculpatul A.V.V. a fost trimis în judecată, instanţa de fond a pus în discuţia părţilor schimbarea de încadrare juridică numai în ceea ce priveşte Legea nr. 78/2000, în sensul că inculpatul, la acea dată, conform adresei aflată la fila 10 vol. III dosar instanţă, îndeplinea funcţia de ofiţer operativ II la Serviciul Poliţiei Rutiere, iar în principal avea următoarele atribuţii; îndrumare şi control al traficului rutier, controlul participanţilor la trafic, constatarea şi sancţionarea contravenţiilor şi constatarea de infracţiuni (până la întocmirea „referatului" cu propuneri corespunzătoare); instruirea, controlul şi analiza activităţilor desfăşurate de agenţii de circulaţie şi a lucrătorilor de poliţie de la posturile de poliţie comunale. Aşa fiind, în calitatea sa, s-a apreciat de judecătorul fondului că inculpatul desfăşura doar o activitate de constatare şi sancţionare a contravenţiilor şi constatarea de infracţiuni, îndrumare şi control în traficul rutier şi control a activităţii agenţilor de circulaţie şi lucrătorilor de poliţie de la posturile de poliţie comunale, ceea ce diferă de activitatea de control pe care o impune alin. (2) al art. 254 din C. pen. Mai mult agravanta din alin. (2) al art. 254 C. pen. are în vedere funcţionarul cu atribuţii de control, care în exercitarea acestora pretinde sau acceptă bani sau foloase necuvenite tocmai pentru a nu îndeplini un act legal, legat de exercitarea atribuţiilor de control, condiţie care evident nu este realizată în cauză în ceea ce priveşte fapta din 28 februarie 2001 pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A.V.V.
Faţă de această situaţie, s-a dispus de către instanţa de fond schimbarea încadrării juridice pentru fapta din 28 februarie 2001 din art. 254 alin. (1) rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 în art. 254 alin. (1) rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr.78/2000, avându-se în vedere atribuţiile acestuia de la acea dată. În final, după terminarea cercetării judecătoreşti, examinând actele şi lucrările dosarului, atât cele din cursul urmăririi penale, cât şi cele din faza de cercetare judecătorească, instanţa de fond a apreciat că situaţia de fapt expusă prin rechizitoriu nu se confirmă, nefiind susţinută de probele administrate, pentru următoarele considerente:
Infracţiunea de luare de mită prev. în art. 254 din C. pen. constă în fapta funcţionarului care, direct sau indirect, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă permisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea uni act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri.
„Pretinderea" unei sume de bani presupune o acţiune (comisiune), constând în formularea unor pretenţii neechivocă, precisă, exactă cu privire la o sumă de bani în scopul prevăzut de legiuitor (de a îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle de serviciu, sat de a nu face un act ori a efectua un act contrat acestor îndatoriri).
„Primirea" unei sume de bani presupune o acţiune(comisiune), constând în o activitate de luare în posesie, de preluare a sumei de bani în scopul prevăzut de legiuitor(de a îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle de serviciu, sat de a nu face un act ori a efectua un act contrar acestor îndatoriri).
Activitatea de luare în posesie trebuie să fie voluntară şi presupune o relativă simultaneitate, concomitentă cu acceptarea sumei de bani care o precede. Luarea în posesie a banilor este într-o legătură necesară cu acceptarea prealabilă a sumei de bani.
„Acceptarea promisiunif de bani presupune o acţiune (comisiune), constând în activitatea prin care să îşi fi exprimat expres sau tacit acordul cu privire la promisiunea de bani în schimbul serviciilor pe care acestea ar fi trebuit să le îndeplinească (de a îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle de serviciu, sau de a nu face un act ori a efectua un act contrar acestor îndatoriri). Trebuie să fie o acceptare voluntară şi spontană a promisiunii privind primirea sumei de bani fără a exista vreun dubiu sau confuzie.
În fine, a patra modalitate de săvârşire a infracţiunii de luare de mită, constă în fapta funcţionarului de a „nu respinge promisiunea" de bani sau alte foloase care nu i se cuvin. Prin „nu o respinge", se înţelege conduita persoanei care nu dă la o parte, nu refuză, nu-şi manifestă dezacordul faţă de promisiunea mituitorului. Nerespingerea unei promisiuni nu poate fi nici ea concepută fără actul corelativ al formulării unei promisiuni de către o altă persoană. Nerespingerea promisiunii de mită nu este decât o acceptare tacită, doar că a fost incriminată separat pentru a se stabili clar obligaţia funcţionarului de a respinge asemenea promisiune şi a-l sili să iasă din apatie faţă de solicitările exterioare, asociindu-l astfel la opera de prevenire a infracţiunilor şi de apărare a onoarei şi prestigiului funcţiei pe care o ocupă.
Pretinderea, primirea, acceptarea sau nerespingerea promisiunii să aibă ca obiect bani sau alte foloase. Prin expresia „alte foloase" utilizată în cuprinsul art. 254 C. pen. se înţeleg orice fel de avantaje patrimoniale dar şi nepatrimoniale.
Sub aspectul laturii subiective, infracţiunea de luare de mită se realizează numai dacă acţiunea ori inacţiunea făptuitorului este săvârşită cu intenţie directă şi este calificată prin scopul urmărit şi reglementat de art. 254 din C. pen.
În opinia instanţei de fond, în privinţa laturii obiective, nu sunt satisfăcute nici una din modalităţile alternative ale elementului material al infracţiunii şi nici cerinţa esenţială a elementului material.
Astfel, cu privire la fapta reţinută în sarcina celor doi inculpaţi, faptă din data de 18 aprilie 2008, instanţa de fond a constatat următoarele:
Inculpatul A.V.V. în perioada 01 iunie 2004 - 18 aprilie 2008 inclusiv, având gradul de comisar şef de poliţie a îndeplinit funcţia de şef al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi înmatriculare a Vehiculelor Bacău iar anterior datei de 01 iunie 2004 a activat ca ofiţer de poliţie în cadrul aceleiaşi instituţii. în calitate de şef de serviciu, potrivit fişei postului întocmită de Prefectura Bacău, instituţie în a cărei subordine se află direct şi nemijlocit, potrivit legii, Serviciul Public Comunitar menţionat, inculpatul avea, între altele, următoarele atribuţii: îndrumă, coordonează şi controlează activitatea desfăşurată de lucrătorii din cadrul serviciului, urmăreşte respectarea prevederilor metodologice privind activităţile pe linie de examinare, eliberare a permiselor de conducere şi înmatriculare/ radiere a vehiculelor, organizează, coordonează şi controlează activitatea de examinare a persoanelor în vederea obţinerii permisului de conducere, organizează şi coordonează activitatea de primire şi eliberare a documentelor.
Inculpatul U.V. era administrator al SC A. SRL Oneşti, în cadrul căreia funcţionează şcoala de şoferi cu acelaşi nume. La data de 14 aprilie 2008, elevi ai şcolii condusă de inculpatul U.V. erau programaţi să susţină examenul, însă la data de 08 aprilie 2008 se lua hotărârea de către inculpatul A.V.V. de a se reprograma acest examen pentru data de 18 aprilie 2008 la Oneşti, dată la care urmau să susţină examenul şi elevi de la Şcoala M. SRL condusă de numitul U.I. În dimineaţa zilei de 18 aprilie 2008, potrivit atribuţiilor sale, inculpatul A.V.V. a alcătuit comisia de examinare pentru sesiunea din ziua respectivă de la Oneşti şi a remis şefului acesteia, insp. G.O., seturile de formulare necesare probei teoretice. Potrivit uzanţelor, inculpatul a făcut, la sediul Serviciului Public Comunitar Regim Permise Auto Bacău, instructajul membrilor comisiei anunţându-şi, totodată, prezenţa la faţa locului în scopul verificării modului în care se derulează examenul. A fost întocmit un proces verbal cu privire la acest instructaj, semnat de inculpat şi de membri comisiei de examinatori.
S-a procedat la supravegherea operativă - încuviinţată de Tribunalul Bacău care a emis autorizaţia nr. 137/2008 - a inculpatului A.V.V. şi a inculpatului U.V. Inculpatul A.V.V. s-a deplasat cu autoturismul personal A., spre ieşirea din mun. Bacău, oprindu-se la staţia P. unde s-a întâlnit, la ora 10,15, cu instructorul auto S.A., ca urmare a solicitării telefonice a acestuia. Problema abordată de cei doi cu ocazia întâlnirii a fost, potrivit afirmaţiilor lor, coroborate cu conţinutul discuţiei telefonice purtate, aceea a reprogramării la examen a unui elev. Inculpatul A.V.V. şi-a continuat deplasarea spre Oneşti, unde s-a oprit la staţia de benzină M. În staţie, inculpatul şi-a alimentat maşina cu carburant şi în timp ce angajatul presta acest serviciu, inculpatul a rămas lângă maşină. Este adevărat că în staţie a venit la el inculpatul U.V. însă din examinarea casetei şi a imaginilor filmate în mişcare se constată că cei doi nu s-au apropiat prea mult unul de altul iar la un moment dat inculpatul U.V. îi remite acestuia un bilet pe care îl desface, îl citeşte, însă îl dă înapoi. Rezultă deci, în opinia instanţei de fond, că orice gest putea să fie observat şi înregistrat. Or, în opinia instanţei de fond, filmul acestei întâlniri demonstrează că inculpatul nu a primit nici o sumă de bani de la U.V. în staţia P. şi, cu atât mai mult, nu rezultă că acea bucată de hârtie pliată a fost băgată în buzunarul interior-stânga al uniformei de poliţist, aşa cum se susţine şi se reţine în actul de sesizare al instanţei (fila 15). Mai mult, din nici o fotografie ataşată la dosar şi nici din CD cu imagini în mişcare nu rezultă că inculpatul avea bani în mână.
S-a mai reţinut că inculpatul A.V.V. a intrat apoi în sediul Colegiului Naţional D.C., locul în care era organizată susţinerea probei teoretice de către candidaţii la obţinerea permisului de conducere instruiţi doar de către şcolile de şoferi aparţinând inculpatului U.V. şi lui U.I. Inculpatul a purtat discuţii cu membrii comisiei de examinare şi a părăsit sediul colegiului după circa o oră de la sosire, când proba teoretică se încheiase. După ieşirea de la Liceul D.C., inculpatul a mers la o spălătorie auto unde a cerut să i se efectueze un serviciu de spălare a maşinii. în staţie se aflau mai multe persoane astfel încât acesta a putut să fie observat tot timpul. Opinează instanţa de fond că din imaginile examinate rezultă că în exteriorul spălătoriei auto inculpatul nu a fost contactat de nimeni. La un moment dat, acesta a intrat într-un birou al spălătoriei, incintă care era un geam mare de sticlă îndreptat observării şi înregistrării fiecărui gest în parte. În această incintă au venit inculpatul U.V., precum şi numiţii T. şi U. care au discutat cu inculpatul despre organizarea examenului numărul 2 la Oneşti deoarece aveau candidaţii amânaţi şi restanţieri care doreau să susţină proba fiind în criză de timp. În opinia instanţei de fond, aceste discuţii nu constituie indicii că inculpatul a primit sume de bani de la vreuna din persoanele cu care discuta. De alt fel acest aspect era absolut exclus deoarece cea ce se petrece în birou putea să fie văzut în afară şi în plus urmărirea şi filmarea acestor evenimente nu confirmă acest lucru. în timpul discuţiilor, directorul T. i-a dat inculpatului o bucată de hârtie pe care erau trecute numele a două persoane pentru care i-a cerut acestuia să verifice programarea pentru examenul 2 deoarece din greşeală fuseseră omişi la programare. Acest aspect nu constituie însă, în opinia instanţei de fond, un indiciu că inculpatul a primit bani de la interlocutorii săi.
Mai mult, a menţionat instanţa de fond că, din punct de vedere al regulamentelor, nu există nici o dispoziţie care să interzică unui conducător al unui asemenea serviciu de a purta discuţii cu directorii de şcoli, care sunt implicaţi în activitatea organizatorică întrucât trebuie să asigure participarea candidaţilor la examene şi să le depună spre înregistrare dosarele. Din analiza conţinutului concret a fiecărei convorbiri purtate cu subalterni sau alţi participanţi la organizarea acestor activităţi, în opinia instanţei de fond nu rezultă nici un fel de referiri la primirea de sume de bani ori pretinderea ori încurajarea primirii unor sume de bani de către inculpat.
Or, menţionează instanţa de fond, prezenţa inculpatului A.V.V. în aceeaşi încăpere cu inculpatul U.V. şi cu cei doi directori de şcoli de şoferi, încăpere care a fost permanent monitorizată şi prin geamurile căreia se putea observa absolut tot ce se întâmpla înăuntru, fără să pretindă, să primească, să accepte promisiuni sau să nu refuze promisiuni de bani, nu poate fi calificată ca o activitate săvârşită cu intenţie directă în scopul de a îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle de serviciu, sau de a nu face un act ori a efectua un act contrar acestor îndatoriri.
Referitor la sumele de bani găsite asupra inculpatului A.V.V., în portbagajul maşinii în mapa cu acte, şi în torpedo, în opinia instanţei de fond s-a făcut dovada că ele provin din banii pe care acesta îi dobândise cu trei zile înainte din vânzarea unui apartament în Bacău operaţiune din care a dobândit suma de 55.000 de euro conform contractului de vânzare cumpărare încheiat în formă autentică notarială. Cu privire la prezenţa acestor sume asupra sa inculpatul a motivat că intenţiona să-i schimbe petoţi în bancnote mai mari de 500 de euro.
Este adevărat, reţine instanţa de fond, că inculpatul A.V.V. a purtat mai multe convorbiri telefonice cu inculpatul U.V., că s-a întâlnit cu acesta în ziua de 18 aprilie 2008, dar nu rezultă din nici un mijloc de probă că inculpatul a pretins ori a primit bani sau alte foloase.
În legătură cu suma de 2.900 euro găsită asupra inculpatului A.V.V. cu ocazia percheziţiei corporale, şi despre care în actul de sesizare se susţine că i-a fi fost dată de inculpatul U.V., în urma colectării acestei sume de la diverşi elevi care urmau să susţină examenul din 18 aprilie 2008, în opinia instanţei de fond aceasta nu este confirmată de probele aflate la dosar. Astfel, din declaraţia martorei S.C. se reţine că aceasta într-adevăr a dat suma de 100 euro inculpatului U.V. însă pentru ca acesta să-şi repare maşina, neavând cu el nici o discuţie în legătură cu examenul de şoferi. De asemenea, R.I. a arătat atât în cursul urmăririi penale, cât şi la instanţă, faptul că a dat bani inculpatului U.V., însă impresia pe care i-a lăsat-o a fost aceea că banii erau pentru el şi nu pentru o altă persoană. Mai mult, a arătat că nu ştie dacă inculpatul a dat banii unei alte persoane şi cu atât mai puţin inculpatului A.V.V., despre care nici nu au discutat. În acelaşi timp, martorul M.D. a învederat instanţei că pentru examenul susţinut nu i-a cerut nimeni nici un ban şi nici el personal nu a oferit bani pentru obţinerea permisului de conducere.
Reţine instanţa de fond că în volumele 3 şi 4 ale dosarului de urmărire penală sunt depuse transcrierile după toate convorbirile telefonice purtate de inculpat cu superiorii şi subalternii săi, sau cu directorii de scoli de şoferi. Din aceste înregistrări rezultă că, pe linia atribuţiunilor ce-i reveneau în calitate de sef serviciu, inculpatul a purtat convorbiri telefonice cu directorii de scoli din judeţ cu scopul de a clarifica chestiuni organizatorice sau de programare, amânare, reprogramare ori desfăşurare a examenelor pentru obţinerea permiselor de conducere auto.
În concluzie, apreciază instanţa de fond că din nici una din aceste convorbiri nu se poate reţine că inculpatul A.V.V. ar fi pretins în mod direct vreo sumă de bani sau că inculpatul U.V. a solicitat, la rândul său, sume de bani pentru inculpatul A.V.V. de la elevii şcolii pe care o administra.
Aşadar, din probele administrate legal, în opinia instanţei de fond rezultă că activitatea celor doi inculpaţi din data de 18 aprilie 2008 nu întruneşte sub aspectul obiectiv sau subiectiv elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită prev. de art. 254 din C. pen., respectiv complicitate la infracţiunea de luare de mită prev. de art. 26 rap. la art. 254 C. pen. Mai mult, din nici o probă administrată nu rezultă că inculpatul U.V. a pretins, primit sau acceptat promisiunea de bani de la martorii denunţători S.C., R.I. şi M.D., martori a căror depoziţii au fost expuse mai sus şi din care nu se poate reţine vreo activitate infracţională din partea inculpatului.
Referitor la fapta de luare de mită din data de 28 februarie 2001 reţinută prin rechizitoriu în sarcina inculpatului A.V.V., urmare a denunţului formulat la 21 aprilie 2007 de către B.P., instanţa de fond a menţionat următoarele:
Din conţinutul denunţului, ca şi din depoziţia martorului denunţător, rezultă că acesta la data de 28 februarie 2001 ar fi remis personal inculpatului A.V.V. suma de 100 dolari SUA pentru ca acesta, în calitate de poliţist examinator, să faciliteze promovarea probei practice a examenului de obţinere a permisului de conducere de către G.I. Acelaşi denunţ a fost formulat la 21 aprilie 2008 de G.I., persoană cu deficienţe de vorbire şi auz, care a afirmat că avea cunoştinţă despre faptul că promovarea probei practice era condiţionată de oferirea de bani poliţistului examinator, astfel că, dorindu-şi foarte mult să obţină permisul de conducere, l-a rugat pe instructorul său, B.P., să intermedieze acest lucru. La data menţionată, inculpatul A.V.V. avea gradul de locotenent - colonel în cadrul Poliţiei Rutiere Bacău, având ca atribuţii, între altele, şi participarea, ca poliţist examinator, la sesiunile de examene organizate pentru obţinerea permisului de conducere, denunţătorul G.I. fiindu-i repartizat pentru verificarea deprinderilor şi cunoştinţelor la proba practică.
În opinia instanţei de fond, declaraţia martorului denunţător B.P. nu se coroborează cu niciun alt mijloc de probă administrat legal în cauză, în sensul că inculpatul A.V.V. ar fi pretins şi primit suma de 100 dolari SUA, pe care denunţătorul ar fi primit-o la rândul său de la G.I. De asemenea, se constată că există contradicţii chiar între declaraţiile date de denunţător la urmărirea penală şi cele date în faţa instanţei de judecată. Astfel, în cursul urmăririi penale (fila 2 vol. II), martorul denunţător arată că după coborârea din maşină a lui G.I., inculpatul i-ar fi cerut bani, pe care de altfel i-a şi dat, însă în faţa instanţei (fila 42 vol. I), acesta nu-şi mai aminteşte dacă atunci când a dat banii inculpatului era de faţă sau nu G.I. Astfel, concluzionează instanţa de fond că susţinerea din actul de sesizare, cum că cei 100 dolari SUA au fost daţi inculpatului A.V.V. în prezenţa candidatului G.I. (fila 22 rechizitoriu) nu este confirmată nici de depoziţia acestuia din urmă, care atât la urmărirea penală, cât şi la instanţă a arătat în mod constant faptul că nu a fost de faţă când B.P. ar fi dat banii inculpatului, însă a făcut şi precizarea că niciodată B.P. nu i-a spus că banii vor fi pentru inculpat sau pentru o altă persoană. În acelaşi sens, a declarat şi soţia lui G.I., respectiv G.G., din depoziţia căreia se reţine că banii au fost daţi de către soţul ei lui B.P., însă acesta nu i-a spus pentru ce anume vroia aceşti bani, nu i-a indicat o persoană anume, în schimb i-a spus că toată lumea trebuie să dea bani (fila 80 vol. I instanţă).
În consecinţă, instanţa de fond a arătat că din nici un mijloc de probă administrat legal în cauză, cu excepţia declaraţiei martorului - denunţător, între afirmaţiile căruia există contradicţii, aşa cum s-a menţionat mai sus, nu rezultă că inculpatul A.V.V. ar fi pretins şi primit suma de 100 dolari SUA, activitatea acestuia neîntrunind, sub aspect obiectiv sau subiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită.
S-a mai arătat că inculpatul A.V.V. a fost trimis în judecată şi pentru săvârşirea unei fapte de luare de mită urmare a denunţului făcut la data de 15 octombrie 2008 de către denunţătorul M.A. Aceasta a arătat în denunţ faptul că la data de 17 martie 2008 a remis lui I.V., cunoştinţă apropiată, suma de 150 euro pentru a fi dată apoi inculpatului A.V.V. în vederea facilităţii promovării probei practice a examenului de obţinere a permisului de conducere pe care era programată să o susţină la data de 19 martie 2008. De asemenea, se arată că examenul din data de 19 martie 2008 a fost promovat, iar examinator a fost agentul P.R. Instanţa de fond a reţinut că atât în cursul urmăririi penale, cât şi la instanţă martora-denunţător a arătat faptul că a dat banii lui I.V., însă declaraţia acesteia este irelevantă, întrucât relatările se termină în momentul în care a dat banii lui I.V., în cauză nefiind demonstrat prin nici o probă faptul că aceşti bani au ajuns la A.V.V. În esenţă, singura concluzie care se poate trage din materialul probator înfăţişat este că probele existente la dosar nu pot crea convingerea, şi nici măcar aparenţa, realităţii faptei prin actul de sesizare. În opinia instanţei de fond, nu poate fi reţinută nici susţinerea din actul de sesizare cum că I.V. era o cunoştinţă apropiată a denunţătoarei, în condiţiile în care aceasta atât la urmărirea penală, cât şi la instanţă a arătat că acest I.V. era un şofer de taxi cu care a circulat şi pe care îl cunoştea doar din vedere. Mai mult se invocă o convorbire telefonică din data de 20 martie 2008 ora 09,42, între inculpat şi P.R., prin care se reţine că acesta din urmă l-ar fi sunat pentru a-i confirma promovarea examenului de către M.A. Instanţa de fond a menţionat că a verificat această convorbire aflată în vol. III fila 95 din dosarul de urmărire penală, însă nu se poate reţine că între cei doi a avut loc o discuţie pe tema promovării unui examen de obţinere a permisului de conducere, se spune la un moment dat doar un nume M. fără a se da alte detalii. Astfel, declaraţia denunţătoarei nu se coroborează cu nici un alt mijloc de probă administrat legal în cauză, în sensul că banii daţi lui I.V. ar fi fost pretinşi sau primiţi de către inculpat.
S-a mai arătat că instanţa de fond s-a aflat în imposibilitate de a-l audia pe I.V., avându-se în vedere disjungerea cauzei şi continuarea cercetărilor cu privire la acesta şi la alte persoane, dosarul aflându-se încă în lucru la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, aşa cum de altfel rezultă din adresa aflată la fila 310 vol. II dosar instanţă, prin care se învederează faptul că Dosarul nr. 470/P/2008 privind pe învinuiţii D.M.V., I.V., P.C., L.V. ş.a. nu a fost finalizat. Mai mult, instanţa de fond a considerat că audierea în calitate de martori a acestor persoane nu este posibilă, întrucât nimeni nu poate avea calitatea de martor în propria cauză; o persoană nu poate avea calitatea de învinuit (continuându-se cercetările în alt dosar) iar în faţa instanţei să fie audiat ca martor în legătură cu aceeaşi faptă.
Cu privire la fapta de luare de mită de la începutul lunii aprilie 2008, reţinută în sarcina inculpatului prin rechizitoriu, s-a arătat că la data de 15 octombrie 2008 denunţătorul R.F. a menţionat faptul că a remis intermediarului A.I. suma de 200 euro, acesta din urmă fiindu-i recomandat de către colegul său de serviciu P.C. pentru a i se garanta promovarea probei practice la examenul pentru obţinerea permisului de conducere. Martorul denunţător R.F., atât în cursul urmăririi penale, cât şi în declaraţia dată la instanţă, a susţinut faptul că a dat 200 euro lui A.I. chiar acasă la acesta, unde a fost însoţit de P.C., însă nu a pronunţat numele nici unei persoane căreia urma să-i dea această sumă de bani. Fiind audiat atât la urmărirea penală, cât şi în faţa instanţei de judecată, martorul A.I. a învederat faptul că la el acasă nu a venit niciodată R.F., pe care de altfel nici nu îl cunoaşte, nu cunoaşte nici un poliţist din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi nici nu intervenit pentru nici o persoană în vederea obţinerii permisului de conducere. Verificându-se convorbirea telefonică despre care se face vorbire în actul de sesizare, s-a constatat de instanţa de fond că la data de 03 aprilie 2008 are loc o discuţie între inculpat şi P.R. în legătură cu „doctorul R.F.", însă s-a apreciat că nu se poate reţine că aceasta s-a purtat pe marginea promovării unui examen pentru obţinerea permisului de conducere şi cu atât mai puţin despre pretinderea sau primirea unei sume de bani din partea inculpatului.
În final, faţă de cele expuse, instanţa de fond a apreciat că prezumţia de nevinovăţie a inculpaţilor nu a fost înfrântă, neexistând probe care să dovedească cu certitudine că aceştia au comis faptele pentru care au fost trimişi în judecată. Principiul prezumţiei de nevinovăţie are o vocaţie universală, fiind unul din drepturile fundamentale ale omului. în legislaţia noastră, prezumţia este reglementată atât de Constituţie, cât şi de C. proc. pen. Legea procesual penală reglementează prezumţia de nevinovăţie în art. 52: orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăţiei sale printr-o hotărâre penală definitivă. Prezumţia de nevinovăţie nu poate fi răsturnată decât prin probe certe, sigure de vinovăţie. Atunci când din probele administrate se ajunge la îndoială asupra vinovăţiei, prezumţia nu este răsturnată, regula fiind că îndoiala profită inculpatului (in dubio pro reo).
Astfel, faţă de considerentele expuse s-a apreciat de către instanţa de fond că din coroborarea tuturor mijloacelor de probă administrate legal în cauză, nu rezultă săvârşirea infracţiunii de luare de mită, respectiv complicitate la luare de mită de către inculpaţii A.V.V. şi U.V., nefiind întrunite elementele constitutive ale acestor infracţiuni, motiv pentru care s-a dispus achitarea acestora.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Bacău, în motivele scrise de apel, sentinţa fiind criticată sub următoarele aspecte de nelegalitate şi de netemeinicie:
În cazul inculpatului A.V.V., raportat la infracţiunea de luare de mila reţinută în sarcina acestuia prin rechizitoriul nr. 147/P/2007 al D.N.A., fapta din data de 28 februarie 2001, instanţa de fond, cu prilejul schimbării încadrării juridice în conformitate cu art. 334 C. proc. pen., trebuia sa reţină si alin. (2) al art. 254 C. pen. având în vedere calitatea deţinută la acea dată de către inculpaţi. Astfel, acesta era ofiţer operativ II în cadrul Serviciul Politiei Rutiere al Inspectoratului Judeţean de Politie Bacău si în principal avea următoarele atribuţiuni de serviciu:
- îndrumare si control al traficului rutier, controlul participanţilor la trafic, constatarea si sancţionarea contravenţiilor si constatarea de infracţiuni (până la întocmirea „referatului" cu propuneri corespunzătoare);
- instruirea, controlul si analiza activităţilor desfăşurate de agenţii de circulate si a lucrătorilor de poliţie de la posturile de poliţie comunale.
Or, în raport de aceste sarcini de serviciu s-a considerat că este întrunită cerinţa legii pentru a fi fost reţinută şi agravanta prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. întrucât / atribuţiile de control" constituie condiţie de calificare a subiectului activ al infracţiunii şi nu o componenta a conţinutului constitutiv lărgit al infracţiunii sub aspectul laturii obiective. De altfel, instanţa de fond în cazul celorlalte trei infracţiuni pentru care a dispus schimbarea încadrării juridice în cazul aceluiaşi inculpat pentru o situaţie similara a reţinut aceasta agravantă.
S-a apreciat că instanţa de fond în mod incorect a dispus ulterior achitarea inculpaţilor A.V.V. si U.V. pentru infracţiunile reţinute în sarcina acestora prin actul de sesizare al instanţei şi după schimbarea încadrării juridice în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., raţiunea soluţiei procesuale adoptate fundamentându-se pe principiul „in dubio pro reo".
La motivarea hotărârii judecătoreşti nu a fost avută în vedere o interpretare a mijloacelor de probă atât din cursul urmăririi penale, cât şi al cercetării judecătoreşti, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 63 alin. (2) C. proc. pen. „Probele nu au valoare mai dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului". Aceste dispoziţii trebuiau coroborate şi cu cele ale art. 356 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. privitor la conţinutul unei hotărâri judecătoreşti potrivit cărora instanţa are obligaţia de a „analiza probele ce au servit ca temei pentru soluţionarea laturii penale a cauzei, cât şi a celor care au fost înlăturate".
Or, arată procurorul, în cuprinsul sentinţei penale criticate s-a făcut o expunere a condiţiilor de existenţa a infracţiunii de luare de mită „in abstracto" în ceea ce priveşte latura subiectiva (cerinţa intenţiei directe) cât si a modalităţilor de realizare a elementului material din cadrul laturii obiective (pretindere, primire, oferire, etc), concluzionându-se că „nu sunt satisfăcute niciuna din modalităţile alternative ale elementului material al infracţiunii si nici cerinţa esenţială a elementului material, în raport de probatoriul administrat".
S-a apreciat că instanţa de fond, în mod incorect, s-a rezumat la o analiza a infracţiunii de luare mită, în ceea ce priveşte existenta sau inexistenta, construita pe formele clasice de comitere a acesteia (pretindere, primire) deşi modalitatea de comitere a infracţiunilor presupunea o formulă mai complexa, atipica, datorita existentei intermediarilor si a imposibilităţii obiective de a se realiza contactul fizic dintre predător si primitor. Astfel, chiar în cuprinsul rechizitoriului, pe baza probatoriului rezultat, şi in urma administrării de probe în conformitate cu art. 911 si următoarele C. proc. pen., s-a demonstrat că inculpatul A.V.V., in calitate de şef al Serviciului Public Regim Permise Auto Bacău, într-o perioada îndelungată de timp, cu sprijinul unor persoane racolate din rândul instructorilor auto (inclusiv inculpatul U.V.), si a unora din subordonaţii săi, a permanentizat un mod de operare standard prin intermediul căruia obţinea foloase necuvenite (sume de bani) in schimbul promovării candidaţilor la examenul de obţinere a permisului de conducere auto. Acest aspect este întărit si de faptul că, pentru orice intervenţie privitoare la obţinerea permisului auto, inclusiv fără conotaţie penală, era necesar a se lua legătura direct cu inculpatul A.V.V. (în acest sens declaraţiile martorilor: C.I., P.N., A.N., HG, C.T., V.M., V.V., B.R.M.). În raport de aceasta situaţie probată, s-a considerat că, in mod indubitabil inculpatul A.V.V., deşi nu era implicat direct in activitatea de examinare in vederea obţinerii permisului auto, prin dispoziţiile pe care le dădea subordonaţilor săi, facilita si promovarea examenului în condiţii oneroase (aspecte reieşite din conţinutul convorbirilor telefonice pe care acesta le avea cu subordonaţii săi ori instructorii auto agreaţi). Mai mult, pentru a-şi asigura confidenţialitatea convorbirilor purtate cu aceste persoane, inculpatul A.V.V. folosea mai multe cartele telefonice corespunzătoare aceleiaşi reţele de telefonie aspect cu privire la care cu prilejul audierii acesta nu a dat vreo explicaţie veridică.
Privitor la infracţiunea de luare de mită (din data de 28 februarie 2001) a apreciat procurorul că instanţa de fond a avut suficiente probe pentru a stabili existenta acesteia, în modalitatea specificată în cuprinsul rechizitoriului, respectiv declaraţiile lui G.I., G.G., B.P., inadvertenţele depoziţiilor de la urmărirea penală şi cele din cursul judecăţii nefiind de natură a modifica împrejurarea esenţială de pretindere şi primire a sumei de 100 dolari SUA.
În ceea ce priveşte infracţiunile denunţate de către M.A. şi R.F. din datele de 17 martie 2008 si 04 aprilie 2008, s-a considerat de către procuror că depoziţiile acestor doi martori, coroborate cu conţinutul convorbirilor telefonice dintre inculpatul A.V.V. şi agentul examinator P.R. pe marginea examenului susţinut de cei doi, sunt relevante si concludente pentru a stabili faptul că, şeful S.P.C.R.V., la acea dată, a intervenit pentru ca aceştia să promoveze proba practică, iar faptul că subordonatul său i-a comunicat imediat acest aspect, după ce examenul a fost susţinut, vine să complinească şi faptul că intervenţia a avut un caracter oneros respectiv obţinerea ilicită a unor sume de bani, respectiv 150 si 200 euro ce fuseseră date drept mită.
Referitor la activităţile monitorizate ce au necesitat intervenţia organelor de urmărire penală în data de 18 aprilie 2008, s-a apreciat de către procuror că, de asemenea, au fost administrate suficiente probe din care să rezulte implicarea inculpatului A.V.V. cu sprijinul inculpatului U.V., în promovarea probei practice (examen auto ce se desfăşura în acea zi în municipiul Oneşti) a candidaţilor care oferiseră sume de bani prin intermediari în acest scop. Astfel, prezenţa inculpatului A.V.V. la fata locului nu s-a datorat supravegherii pe care acesta avea posibilitatea de a efectua în calitate de şef al S.P.C.R.V., aşa cum susţine acesta pe parcursul declaraţiilor date, ci pentru a interveni, de data aceasta în mod direct, prin indicarea agenţilor examinatori a acelor candidaţi „cotizând" ce urmau să fie favorizaţi la proba practică nume ale cărora le putea afla doar după promovarea probei teoretice. În sprijinul acestor susţineri stau următoarele mijloace de probă: materialul de filaj din data de 17 aprilie 2008 conţinând supravegherea inculpatului U.V. în timp ce acesta schimba lei în euro, sume ce proveneau de la unele persoane ce urmau să susţină a doua zi examenul de obţinere a permisului auto; întâlnirea dintre cei doi inculpaţi la spălătoria aparţinând SC M. SRL. unde U.V. i-a arătat celuilalt o listă cu 18 candidaţi (aspect confirmat de A.V.V.) tocmai pentru ca acesta să ia cunoştinţă de persoanele care au promovat examenul teoretic şi astfel să se poată acţiona asupra examinatorilor auto în sensul favorizării candidaţilor care au oferit mita; de altfel, prin aceasta se explica şi prezenţa inculpatului A.V.V. în municipiul Oneşti într-un loc nespecific exercitării unei atribuţiuni oficiale; reacţia inculpatului la surprinderea în flagrant (mijloc material de probă - înregistrare audio video) şi faptul ca în buzunarul vestonului avea stima de 2900 euro primită de la celălalt inculpat reprezentând bani oferiţi de candidaţii care urmau a li favorizaţi la examinarea practică; faptul că asupra sa în autovehiculul proprietate avea o sumă mare de bani (dovedită a fi licită) dar menita a-l proteja de eventualitatea surprinderii în flagrant; privitor la bileţelul găsit asupra lui A.V.V. la data de 18 aprilie 2008 pe care figurau numele M.D., denunţător şi l.C. şi menţiunea numelui instructorului auto T., declaraţiile date de către inculpatul susmenţionat şi martorii T.L. şi U.I. (depoziţii din data de 07 aprilie 2009) au caracter contradictoriu încercându-se astfel a se ascunde scopul pentru care au fost făcute menţiunile de pe acel înscris, respectiv indicarea candidatului ce urma a fi favorizat şi nu reprogramat.
Se arată în motivele de apel că împrejurarea potrivit căreia în cursul cercetării judecătoreşti mai mulţi martori (şi denunţători) au retractat declaraţiile date la urmărirea penală, fără a oferi argumente plauzibile, nu este de natură a înlătura aceste probe (declaraţiile de martori) instanţa de judecată fiind obligată să aprecieze şi cu privire la valoarea probantă a acestora în întregime sau în parte (în cazul lui S.C., M.D., M.L.Z., C.M., G.M. si B.C.).
În finalul motivelor de apel s-a menţionat, având în vedere cele expuse, că există probe suficiente de natură a formă convingerea cu privire la existenţa infracţiunilor reţinute prin actul de sesizare în sarcina inculpaţilor A.V.V. şi U.V., infracţiuni comise în circumstanţele şi modalităţile expuse în cuprinsul rechizitoriului, fiind întrunite elementele constitutive ale acestora, atât sub aspectul laturii obiective, cât şi a celei subiective, inculpaţii având reprezentarea consecinţelor faptelor comise şi urmărind prin acestea obţinerea de foloase materiale necuvenite.
Faţă de acestea şi materialul probator legal administrat s-a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii atacate, rejudecarea cauzei şi pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti legale şi temeinice, prin care să fie reţinută vinovăţia inculpatului A.V.V. pentru patru infracţiuni de luare de mită, prevăzute de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. raportat la art. 6, 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (fapte din datele de 28 februarie 2001, 17 martie 2008 şi 18 aprilie 2008) şi, respectiv, a inculpatului U.V. pentru infracţiunea de complicitate la luare mită prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6, 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, precum şi aplicarea unor pedepse în regim privativ de libertate.
Prin Decizia penală nr. 85 din data de 12 august 2010 Curtea de Apel Bacău, secţia penală, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Bacău împotriva Sentinţa penală nr. 109/D din 22 martie 2010 pronunţată de Tribunalul Bacău. A desfiinţat sentinţa apelată în totalitate, a reţinut cauza spre rejudecare şi, rejudecând în fond, a dispus următoarele:
În baza art. 334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinută în actul de sesizare al instanţei în ceea ce îl priveşte pe inculpatul A.V.V. din 4 (patru) infracţiuni de luare de mită prev. de 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. în 4 (patru) infracţiuni de luare de mită prevăzute de 254 alin. (1), (2) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.
De asemenea, în baza art. 334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în actul de sesizare al instanţei în ceea ce îl priveşte pe inculpatul U.V., din complicitate la infracţiunea de luare de mită prevăzută, de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 în complicitate la infracţiunea de luare de mită prev. de art. 26 raportat, la 254 alin. (1), (2) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
1) a fost condamnat inculpatul A.V.V., fiul lui G. şi E., pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1), (2) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (faptă comisă la data de 28 februarie 2001) la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare. A aplicat inculpatului, pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b), c) C. pen. pe o durată de 2 ani.
A fost condamnat acelaşi inculpat, pentru săvârşirea infracţiunii luare de mită prev. de art. 254 alin. (1), (2) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (faptă comisă la data de 18 aprilie 2008) la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare. A aplicat inculpatului, pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b), c) C. pen. pe o durată de 2 ani.
În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b), 35 alin. (3) C. pen. au fost contopite pedepsele principale, în pedeapsa cea mai grea, alături de care a fost aplicătă pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), c) C. pen. pe o durată de 2 ani.
În final, s-a dispus ca inculpatul A.V.V. să execute 3 (trei) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b), c) C. pen. pe o durată de 2 ani.
A fost interzis inculpatului A.V.V., exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b), c) C. pen., în condiţiile şi pe durata prevăzute de art. 71 C. pen.
În baza art. 11 pct. 1 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A.V.V. pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni:
- luare de mită prev. de art. 254 alin. (1), (2) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (faptă reţinută a fi fost comisă la data de 17 martie 2008)
- luare de mită prev. de art. 254 alin. (1), (2) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (faptă reţinută a fi fost comisă în aprilie 2008)
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedeapsa principală rezultantă, durata reţinerii de 24 de ore, din data de 18 aprilie 2008.
2) a fost condamnat inculpatul U.V., fiul lui M. şi E., pentru complicitate la infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 26 rap. la 254 alin. (1), (2) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. c) C. pen. la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare.
A fost interzis inculpatului U.V., exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., în condiţiile şi pe durata prev. de art. 71 C. pen.
În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000 coroborat cu art. 255 alin. (5) C. pen. a obligat inculpatul A.V.V. să restituie denunţătorului G.I. suma de 100 dolari USD, ce a format obiectul mitei.
În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000 coroborat cu art. 255 alin. (5) C. pen., a obligat pe inculpaţii A.V.V. şi U.V. în solidar să restituie denunţătorului R.I. suma de 150 euro, ce a format obiectul mitei.
În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000 coroborat cu art. 255 alin. (5) C. pen., a obligat pe inculpaţii A.V.V. şi U.V. în solidar să restituie denunţătoarei S.C. suma de 100 euro, ce a format obiectul mitei.
S-a constatat că suma de 150 euro reprezentând obiectul mitei oferite de denunţătorul M.D. a fost recuperată de către acesta.
A fost ridicat sechestrul asigurător instituit asupra sumei de 3250 euro aparţinând inculpatul A.V.V. prin ordonanţa procurorului din data 21 noiembrie 2008. în baza art. 191 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., au fost obligaţi la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat după cum urmează: inculpatul A.V.V. - 5000 RON; inculpatul U.V. - 2000 RON.
Pentru a dispune în acest sens, instanţa de prim control judiciar a reţinut următoarele:
Motivul de apel referitor la greşita încadrare juridică dată faptei de luare de mită ce se pretinde a fi comisă de inculpatul A.V.V. la data de 28 februarie 2001, a fost apreciat ca întemeiat de către Curtea de Apel pentru următoarele considerente:
Prin examinarea lucrărilor dosarului, instanţa de apel a reţinut că inculpatul A.V.V. la data de 28 februarie 2001 avea calitatea de ofiţer activ operativ II în cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere al I.P.J. Bacău. În această calitate profesională inculpatul A.V.V. avea mai multe atribuţii de serviciu,unele dintre ele fiind de „control".
Astfel principalele atribuţii de serviciu ale inculpatului (la data de 28 februarie 2001) erau următoarele:
- îndrumare şi control al traficului rutier, controlul participanţilor la trafic, constatarea şi sancţionarea contravenţiilor şi constatarea săvârşirii de infracţiuni.
- instruirea, controlul şi analiza activităţilor desfăşurate de agenţii de circulaţie şi a lucrătorilor de poliţie de la posturile de poliţie comunale.
Analizând, în concret, natura atribuţiilor de serviciu mai sus enunţate, curtea de apel - contrar opiniei primei instanţe - a constatat că cele mai multe dintre acestea sunt în mod evident atribuţii de control, împrejurare care impune reţinerea în sarcina inculpatului şi faţă de această faptă a formei agravate a infracţiunii de luare de mită, faptă incriminată de legiuitor prin alin. (2) din art. 254 C. pen. Curtea de Apel nu a acceptat opinia primei instanţe, şi a inculpatului A.V., conform căreia agravanta prev. la alin. (2) din art. 254 C. pen. este îndeplinită numai în situaţia când fapta de luare mită a fost comisă în legătură cu exercitarea atribuţiilor de control. O asemenea interpretare strictă nu poate fi admisă, din moment ce legiuitorul în norma de incriminare, nu condiţionează existenţa agravantei de la alin. (2) din art. 254 C. pen. de săvârşirea faptei penale ilicite în cadrul atribuţiilor de serviciu. în opinia instanţei de apel, agravanta prev. la alin. (2) din art. 254 C. pen. există ori câte ori elementul material al laturii obiective a infracţiunii de laure de mită (în oricare din conţinuturile alternative) a fost comis un funcţionar cu atribuţii de control, fiind lipsit de relevanţă juridică împrejurarea dacă fapta a fost comisă în legătură cu aceste atribuţii sau în afara acestora. Mai mult decât atât, fapta ce se pretinde a fi comisă de inculpatul A.V. la data de 28 februarie 2001 (pretinderea şi primirea unei sume de 100 dolari SUA de la denunţătorul G.I. prin intermediul instructorului B.P.), a fost săvârşită în sfera atribuţiilor de serviciu de control a acestuia, întrucât în viziunea instanţei de apel, activitatea de examinare a persoanelor în vederea obţinerii permisului de conducere constituie o atribuţie de serviciu de control.
Referitor la critica M.P. de netemeinicie privind greşita achitare a inculpaţilor A.V.V. şi U.V. pentru cele patru infracţiuni de luare de mită reţinute în sarcina primului, respectiv complicitate la o infracţiune de luare de mită, instanţa de apel a apreciat că este întemeiată doar în parte, impunându-se schimbarea soluţiei de achitare, în soluţie de condamnare pentru unele dintre infracţiunile supuse judecăţii.
Examinând actele şi lucrările dosarului din cele două faze procesuale, instanţa de prim control judiciar a remarcat că instanţa de fond a procedat la o evaluare eronată a probelor în acuzare administrate, pronunţând în mod netemeinic achitarea inculpaţilor pentru infracţiunile de luare de mită comise la datele de 28 februarie 2001 şi 18 aprilie 2008 în cazul inculpatului A.V.V., respectiv complicitate la infracţiunea ultim amintită în cazul inculpatului U.V. De asemenea, s-a apreciat că hotărârea atacată este criticabilă şi în ceea ce priveşte temeiul juridic al soluţiei de achitare pentru infracţiunile de luare de mită din datele de 17 martie 2008 şi aprilie 2008.
Astfel, privitor la fapta din data de 28 februarie 2001, Curtea de Apel a constatat că prima instanţă a pierdut din vedere conţinutul şi calitatea informativă a unor probe directe şi indirecte administrate în cursul procesului penal, de natură a releva precis şi decisiv existenţa faptei, urmarea ei socialmente periculoasă şi vinovăţia inculpatului A.V.V.
Contrar opiniei primei instanţe, curtea de apel a constatat că declaraţiile martorului denunţător B.P. care îl incriminează direct pe inculpatul A.V., în sensul susţinerii tezei potrivit căreia, inculpatul prin intermediul său a pretins şi a încasat de la martorul G.I., persoană cu grav handicap (surdo-mut) suma de 100 dolari SUA în scopul facilitării obţinerii de către acesta a permisului de conducere în condiţii nelegale, se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, conducând astfel la stabilirea neechivocă a existenţei acestei fapte şi a vinovăţiei inculpatului faţă de aceasta. Astfel declaraţia denunţătorului B.P. se coroborează pe deplin cu declaraţiile martorului G.I. care confirmă susţinerile denunţătorului amintit, în sensul că a remis acestuia suma de 100 dolari SUA cu titlu de mită, ce urma să fie încasată de inculpatul A.V.V. care avea la acel moment calitatea de poliţist examinator la proba practică a examenului de obţinere a permisului de conducere ce urma să fie susţinută de către martor. Aceste două probe directe concordă, în mod explicit, cu declaraţiile martorei G.G., soţia martorului G.I., care a confirmat şi ea că soţul său a remis suma de 100 dolari SUA ce urma să fie însuşită de poliţistul examinator (A.V.V.) în scopul de a-i facilita martorului ultim menţionat, obţinerea permisului de conducere. Declaraţia martorei sus menţionate este deosebit de relevantă în stabilirea neechivocă a împrejurării că martorul G.I. a remis inculpatului prin intermediul lui B.P., suma de bani menţionată cu titlu de mită, având în vedere cele învederate de martoră - că soţul său a obţinut suma de bani în discuţie, făcând un împrumut la C.A.R.-ul fabricii unde lucra.
De asemenea, instanţa de prim control judiciar nu a fost de acord cu argumentele expuse de instanţa de fond în conţinutul părţii expozitive ale sentinţei apelate, argumente pe care şi-a întemeiat soluţia de achitare a inculpatului pentru fapta din 28 februarie 2001. Contradicţiile sesizate de instanţa de fond referitoare la inconsecvenţa martorului denunţător B.P. în declaraţiile sale date în cele două faze procesuale, cu privire la prezenţa martorului G.I. la momentul remiterii sumei de 100 dolari SUA inculpatului A.V., nu constituie un fapt probatoriu de natură a pune la îndoială credibilitatea denunţătorului B.P. Faptul că la urmărirea penală B.P. a susţinut că a remis banii inculpatului după de G.I. coborât din maşină, în timp ce, în instanţă, acelaşi denunţător a afirmat că nu-şi mai aminteşte dacă G.I. era sau nu prezent în momentul remiterii banilor, această inadvertenţă este absolut lipsită de relevanţă juridică, nealterând în nici un mod conţinutul informativ al declaraţiilor martorului B.P.
Cât priveşte concluzia primei instanţe în stabilirea nevinovăţiei inculpatului A.V. potrivit căreia nici un mijloc de probă administrat legal, cu excepţia declaraţiilor martorului denunţător B.P., nu dovedeşte faptul că inculpatul ar fi pretins şi primit suma de 100 dolari SUA, curtea de apel nu a acceptat un asemenea punct de vedere, apreciind că este în totală contradicţie cu ansamblu probelor administrate. S-a arătat că în mod injust instanţa de fond a apreciat că susţinerile martorilor G.I. şi G.G. referitoare la împrejurarea că niciodată B.P. nu i-a spus lui G.I. că banii oferiţi de acesta erau destinaţi inculpatului sau pentru o altă persoană constituie elemente probatorii de natură a demonstra lipsa de temeinicie a acuzaţiilor aduse inculpatului prin actul de sesizare al instanţei. Examinând declaraţiile celor doi martori date în cursul procesului penal, a reţinut curtea de apel că aceştia au fost deosebit de expliciţi arătând că suma de bani a fost remisă martorului B.P. cu titlu de mită, reprezentând contraechivalentul conduitei inculpatului de a facilita martorului G.I. promovarea probei practice a examenului de obţinere a permisului de conducere. Curtea de Apel, în contradicţie cu opinia primei instanţe, a apreciat că elementele de fapt ce rezultă din declaraţiile acestor martori confirmă pe deplin denunţul martorului B.P. şi contribuie decisiv la stabilirea existenţei faptei de luare de mită şi a vinovăţiei inculpatului faţă de aceasta.
în afara probelor în acuzare, enunţate şi analizate mai sus, instanţa de prim control judiciar a subliniat şi existenţa unui fapt probatoriu care conduce în mod complet la stabilirea vinovăţiei inculpatului pentru această faptă, şi anume atitudinea inculpatului A.V. de a accepta facilitarea obţinerii permisului de conducere de către martorul G.I., persoană care suferă de un handicap definitiv şi ireversibil (surdo-mut), ce prezintă un pericol cert pentru siguranţa circulaţiei vehiculelor pe drumurile publice în calitatea de conducător de autovehicule. Având în vedere că handicapul martorului G.I. este evident, putând fi sesizat foarte uşor de orice persoană cu care acesta intra în interacţiune, deci şi de inculpat, în mod rezonabil curtea de apel a apreciat că promovarea probei practice de către acest martor, ce suferă de un handicap grav şi ireversibil, s-a datorat coruperii ofiţerului examinator (în speţă inculpatul A.V.) prin primirea de către acesta a sumei de 100 dolari SUA în condiţiile arătate mai sus. Handicapul martorului G.I. a putut fi observat cu uşurinţă şi cu ocazia audierii acestuia în cele două faze procesuale, întrucât - pentru realizarea audierii acestuia - organele judiciare au solicitat serviciile unui interpret al limbajului mimico-gestual.
În ceea ce priveşte faptele de luare de mită, respectiv complicitate la această infracţiune, reţinute în sarcina inculpaţilor A.V.V. şi U.V. la data de 18 aprilie 2008, Curtea de Apel a constatat, de asemenea, că soluţia de achitare pronunţată de prima instanţă faţă de inculpaţii sus menţionaţi este greşită, critica procurorului formulată în acest sens fiind întemeiată.
Astfel, s-a menţionat că prima instanţă a pierdut din vedere valoarea probantă a probelor indirecte administrate în cauză, limitându-se a constata absenţa probelor directe care ar fi putut dovedi nemijlocit vinovăţia inculpatului. Sub aspectul legăturii probelor cu obiectul probaţiunii (faptele sau împrejurările care au relevanţă asupra fondului unei cauze penale), probele pot fi directe şi indirecte. Dacă probele directe dovedesc în mod nemijlocit vinovăţia sau nevinovăţia inculpatului, ele conţinând informaţii care pun în lumina fără ajutorul altor probe aspectele legate de rezolvarea problemelor esenţiale în cauza penală, probele indirecte nu furnizează informaţii care pot dovedi în mod direct vinovăţia sau nevinovăţia inculpatului, însă aceste probe pot conduce la stabilirea adevărului în măsura în care se coroborează cu conţinutul altor probe directe sau indirecte.
Examinând lucrările dosarului, curtea de apel a apreciat că probele administrate, prin conţinutul lor informativ, permit formularea unor deducţii logice din care se poate se poate stabili, fără echivoc, existenţa faptelor de luare de mită comise în participatie penală, precum şi vinovăţia celor doi inculpaţi.
Aplicând aceste considerente de ordin teoretic la prezenta cauză, instanţa de apel, în baza caracterului devolutiv al apelului, a procedat - în continuare - la o nouă analiză a probelor care au servit ca temei pentru soluţionarea dosarului.
Astfel, instanţa de apel a reţinut ca deosebit de relevante la stabilirea adevărului declaraţiile martorilor S.C. (vol. l, filele 122-123), R.I. (vol. l, fila 128-129) şi M.D. (vol. l filele 124-127) date în cursul urmăririi penale. Examinând elementele de fapt ale acestor declaraţii, s-a observat că cei trei martori cunoşteau împrejurarea că, pentru a fi admişi la examenul pentru obţinerea permisului de conducere, este necesar să remită poliţiştilor examinatori, prin intermediul instructorilor, sume de bani în valută, ce reprezintă contraechivalentul conduitei pe care poliţiştii examinatori s-au angajat să o aibă - facilitarea promovării examenului susmenţionat de către persoanele „plătitoare". De asemenea, cei trei martori au arătat, în concret, că instructorii auto U.V. (în cazul martorilor S.C. şi R.I.) şi L.V. (în cazul martorului M.D.) le-au pretins sume de bani în valută pentru a le facilita promovarea examenului de obţinere a permisului de conducere. Acţiunile de pretindere a sumelor de bani, cu titlu de mită, au fost acceptate de către cei trei martori, motiv pentru care S.C. şi R.I. au remis inculpatului U.V. sumele de 100 euro, respectiv 150 euro, iar martorul M.D. a remis instructorului L.V. suma de 150 euro.
Curtea de Apel a apreciat că un element de fapt, deosebit de important pentru dovedirea vinovăţiei celor doi inculpaţi, este momentul în care martorii S.C., M.D. şi R.I. au remis sumele de bani cu titlu de mită - la un interval scurt de timp înainte de susţinerea examenelor de obţinere a permisului de conducere ce urmau să aibă loc la datele de 18 aprilie 2008 şi 21 aprilie 2008, cuprins între câteva zile şi aproximativ două săptămâni - împrejurare care contribuie la formularea unei deducţii logice că aceste sume de bani urmau să fie, în totalitate sau în parte, remise inculpatului A.V.
Curtea de Apel, potrivit principiului liberii aprecieri a probelor, a înlăturat declaraţiile martorilor S.C. şi M.D. date în cursul cercetării judecătoreşti prin care îşi retractează declaraţiile de la urmărirea penală, având în vedere lipsa unor motive pertinente şi credibile care să justifice această schimbare de atitudine procesuală. Elementele de fapt ce rezultă din declaraţiile denunţătorilor S.C., M.D. şi R.I. ilustrează începutul succesiunii evenimentelor derulate la data de 18 aprilie 2008, dată la care sumele de bani plătite de aceştia au fost remise inculpatului A.V. prin actele de complicitate a coinculpatului U.V. Astfel, declaraţiile martorilor denunţători S.C., M.D. şi R.I., din care rezultă că au plătit sume de bani în vederea facilitării de către inculpatul A.V. a promovării probei practice a examenului de obţinere a permisului de conducere din data de 18 aprilie 2008 (S.C. şi R.I.), respectiv 21 aprilie 2008 (în cazul martorului M.D.), se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză şi relevă vinovăţia inculpatului A.V. pentru infracţiunea de luare de mită din data de 18 aprilie 2008, respectiv complicitate la această faptă în ceea ce îl priveşte pe coinculpatul U.V.
Examinând actele de supraveghere operativă a inculpatului A.V., efectuate în cursul urmăririi penale, instanţa de apel a observat că acţiunile sau inacţiunile sale din data de 18 aprilie 2008 au un vădit caracter de clandestinitate şi contribuie, alături de celelalte probe, la stabilirea împrejurării că acesta, prin intermediul coinculpatului U.V., a pretins şi a primit de la martorii denunţători S.C., M.D. şi R.I. suma de 400 euro în scopul facilitării acestora a promovării probei practice a examenului de obţinere a permisului de conducere a avut loc în datele de 18 aprilie 2008 şi 21 aprilie 20008. Astfel, legătura şi colaborarea infracţională a celor doi inculpaţi din ziua de 18 aprilie 2008 rezultă, în principal, din atitudinea deosebit de precaută a inculpatului, care - cu prilejul întâlnirii acestuia cu instructorul auto S.A. în dimineaţa acelei zile la o staţie P. situată la ieşirea din mun. Bacău - a evitat folosirea propriului telefon mobil (prin respingerea apelului inculpatului U.V.), rugându-l pe S.A. să-i transmită lui U.V. (care îl apelase telefonic anterior) ora şi locul întâlnirii dintre acesta din urmă şi inculpatul A.V. (interceptarea convorbirii telefonice fila 15 rechizitoriu).
În opinia instanţei de apel, participaţia infracţională a celor doi inculpaţi este reliefată, în continuare, de momentul întâlnirii celor doi inculpaţi, în aceiaşi zi, la benzinăria M. de la intrarea în municipiul Oneşti, loc unde inculpatul U.V. îi remite inculpatului A.V. o bucată de hârtie pliată (planşe fotografice vol. l fila 61 d.u.p.). Alte probe indirecte importante, care conduc la stabilirea vinovăţiei inculpaţilor prin coroborare cu celelalte probe administrate în cauză, constituie listele cu anumiţi candidaţi care susţineau examenul de obţinere a permisul de conducere din aceeaşi zi de 18 aprilie 2008, respectiv 21 aprilie 2008 găsite asupra inculpaţilor U.V. şi A.V. cu ocazia percheziţiei corporale efectuate (vol. l, filele 66 şi 67). Făcând o analiză a numelor candidaţilor trecuţi în aceste liste, în opinia instanţei de apel se poate observa că pe lista găsita asupra inculpatului A.V. se regăseşte numele martorului denunţător M.D. (care a recunoscut că a remis suma de 150 euro cu titlu de mită), iar pe listele găsite asupra inculpatului U.V. se regăsesc numele celorlalţi doi de martori denunţători R.I. şi S.C. cărora inculpatul ultim menţionat le-a pretins şi a primit sumele de 150 euro, respectiv 100 de euro.
Curtea de Apel, în opoziţie cu opinia primei instanţe, a reţinut că sunt lipsite de credibilitate apărările inculpaţilor conform cărora întâlnirea inculpatului A.V. cu coinculpatul U.V., precum şi cu alţi doi instructori auto (U.I. şi T.L.) în ziua organizării examenului, la scurt timp după susţinerea probei practice, la spălătoria martorului U.I., a fost absolut întâmplătoare. în opinia instanţei de apel, apărările inculpaţilor sunt lipsite de verosimilitate, atâta vreme cât împotriva acestora există o multitudine de fapte probatorii incriminatoare care nu pot fi ignorate, şi anume:
- regăsirea numelor martorilor denunţători S.C., M.D. şi R.I. pe listele găsite asupra celor doi inculpaţi;
- suma de 2900 euro găsită în buzunarul uniformei inculpatului A.V. pe care a încercat să o ascundă iniţial de organele judiciare în momentul organizării flagrantului în incinta biroului administrativ al spălătoriei M. din municipiul Oneşti;
- existenţa unei bucăţi de hârtie carbonizată aflată în scrumiera pe biroul din incintă;
- existenţa unor interceptări efectuate în data de 16 aprilie 2008 precum şi în după amiaza zilei de 17 aprilie 2008 privind două convorbiri telefonice purtate între inculpatul A.V. şi U.V., a căror conţinut întăreşte existenţa conexiunii infracţionale dintre inculpaţi în sensul remiterii inculpatului A.V. de către inculpatul ultim menţionat, a listei persoanelor care urmează a fi favorizate, cât şi suma de bani reprezentând contraechivalentul conduitei ilicite pe care inculpatul A.V. s-a angajat să o aibă (fila 51 şi 52 vol. III d.u.p.);
- existenţa unei interceptări din data de 18 aprilie 2008 privind o convorbire purtată între instructorul S.A. şi inculpatul U.V. prin care primul dintre ei a programat o întâlnire a celor doi inculpaţi în aceeaşi zi la ora 11.10 la sediul unei staţii de benzină M. din mun. Oneşti.
Astfel, se menţionează că listele cu numelor martorilor denunţători S.C., M.D. şi R.I., găsite asupra inculpaţilor cu ocazia percheziţiei corporale la data susţinerii examenului de obţinere a permisului de conducere, se coroborează perfect cu declaraţiile acestora date la urmărirea penală prin care au recunoscut că au oferit sume de bani pentru a fi favorizaţi la examenul de obţinere a permisului de conducere auto, precum şi cu împrejurarea că toţi cei trei denunţători au fost declaraţi admişi la proba practică a examenului amintit.
În opinia instanţei de apel, şi discuţiile telefonice ale celor doi inculpaţi, interceptate autorizat, relevă date deosebit de importante în ceea ce priveşte modalitatea de acţiune a inculpaţilor, faptul că inculpatul A.V. era personajul care controla în totalitate examenele de obţinere a permisului de conducere auto pe raza judeţului Bacău, că acesta se bucura de sprijinul unor persoane apropriate, de maximă încredere, atât din rândurile examinatorilor, cât şi din rândurile instructorilor auto, mai precis a unor directori de şcoli de şoferi. Se relevă faptul că inculpaţii foloseau un limbaj extrem de precaut, pe alocuri chiar codificat, care trăda o practică îndelungată în acest sens, că aceştia cunoşteau că este posibil ca telefoanele să fie ascultate (într-o convorbire cu o terţă persoană inculpatul A.V. îi spune acesteia să nu vorbească prin telefon întrucât „merge banda şi îmi faci rău", de asemenea acelaşi inculpat schimba extrem de des cartelele cu numerele de telefon şi chiar telefoanele mobile) însă, cu toate acestea, inculpaţii s-au folosit şi de comunicaţiile prin telefonia mobilă pentru desfăşurarea activităţii infracţionale, în special din conţinutul convorbirilor telefonice purtate de inculpatul U.V., mai puţin precaut şi experimentat decât inculpatul A.V., reieşind date privind activitatea infracţională. Astfel, la data de 08 aprilie 2008 între cei doi inculpaţi are loc o discuţie telefonică prin care inculpatul A.V. îl anunţă pe inculpatul U.V. că o parte dintre candidaţi vor fi reprogramaţi pentru data de 18 aprilie 2008 pentru susţinerea examenului. La scurt timp după această convorbire, inculpatul U.V. iniţiază o discuţie cu un alt instructor auto, martorul T.L., prin care îi solicită să se prezinte într-o anumită locaţie (la Roata) cu „8" alături de alte persoane, tot instructori auto, respectiv L. care trebuie să aducă „5" şi C., cu „3". Această discuţie este deosebit de relevantă întrucât, coroborată cu faptul că la percheziţia corporală găsită asupra inculpatului U.V. a fost găsită o listă cu elevii instructorului C., demonstrează faptul că inculpatul U.V., ca principală persoană de încredere a inculpatului A.V., era cel desemnat să colecteze banii de la ceilalţi instructori şi să-i remită ulterior inculpatului A.V., aşa cum s-a demonstrat în legătură cu fapta din 18 aprilie 2008. Pe de altă parte, tot din discuţiile telefonice, rezultă că inculpatul A. deţinea un control deplin asupra poliţiştilor examinatori, dintre aceştia detaşându-se ca persoană de maximă încredere numitul P.R., zis P. În opinia instanţei de apel, elementele de fapt ce derivă din probele sus enunţate, permit formularea unor deducţii logice care nu lasă loc de echivoc şi conduc la stabilirea certă a faptului că inculpatul A.V., la data de 18 aprilie 2004, în biroul administrativ al spălătoriei SC M. SRL aparţinând firmei lui U.I., prin intermediul coinculpatului U.V., şi-a însuşit suma de 400 euro de la martorii denunţători S.C., M.D. şi R.I. (ce a fost colectată anterior de inculpatul U.V. de la aceştia, direct sau indirect prin alţi instructori auto), în vederea favorizării acestora în sensul promovării sigure a probei practice a examenului de obţinere a permisului de conducere. În opinia instanţei de apel, din construcţia logică privind identificarea activităţii infracţionale a inculpaţilor, există puternice indicii de natură a sugera că întreaga sumă de 2900 euro găsită asupra inculpatului A.V. la percheziţia corporală ar fi fost primită de acesta de la inculpatul U.V. pentru facilitarea promovării examenului auto de către mai multe persoane, în acest sens fiind avute în vedere listele conţinând o serie de nume ale candidaţilor găsite asupra ambilor inculpaţi. Însă, arată instanţa de apel că în lipsa unui ansamblu probator care să demonstreze, mai presus de orice dubiu, că întreaga sumă de 2900 euro are provenienţă infracţională, urmează a se reţine că valoarea sumei primită de inculpatul A.V. la data de 18 aprilie 2008 în scopul îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu este de 400 euro, aşadar sumele primite de la denunţătorii mai sus menţionaţi şi cu privire la care s-a reuşit administrarea unui ansamblu probator de vinovăţie indubitabil. Modalitatea de favorizare a candidaţilor la examenul de obţinere a permisului de conducere de către inculpatul A.V. se realiza prin folosirea prerogativelor funcţiei de şef al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi înmatriculare a Vehiculelor Bacău, astfel încât planifica de regulă sesiunile de examen în aşa fel încât candidaţii care trebuiau favorizaţi, susţineau examenul la acea dată, fiind examinaţi de poliţiştii desemnaţi de inculpat dinte cei care se bucurau de încrederea sa.
Reţine instanţa de apel că maniera concretă în care inculpatul A.V. favoriza candidaţii la examenul de obţinere a permisului de conducere cu titlu de contraechivalent al sumelor de bani primite indirect cu titlu de mită de la aceştia, consta în comunicarea numelor candidaţilor poliţiştilor examinatori aflaţi în subordinea inculpatului şi cu care acesta avea relaţii de maximă încredere.
Curtea de Apel a înlăturat apărările inculpatului A.V., privitoare la întâlnirea întâmplătoare a celor doi inculpaţi împreună cu instructorii U.V. şi T.L., precum şi justificarea acestuia în legătură cu lista cu cei doi candidaţi găsită asupra sa, în sensul că i s-a cerut să verifice dacă persoanele trecute în listă au fost reprogramate să susţină examenul de obţinere a permisului de conducere, şi în raport cu atribuţiile de serviciu ale inculpatului care nu justificau în nici un mod întâlniri cu instructorii auto sau verificări a reprogramărilor unor candidaţi la examenul amintit. Caracterul nereal al ipotezei expuse de inculpatul A.V. potrivit căreia lista cu cei doi candidaţi găsită asupra sa, i-a fost înmânată de martorul T.L. în vederea verificării dacă persoanele trecute în listă au fost reprogramate să susţină examenul de obţinere a permisului de conducere pentru o sesiune următoare, rezultă şi din incoerenţa declaraţiilor martorilor T.L. (fila 73 dosar instanţă) şi U.I. (fila 73 dosar instanţă). Astfel, martorul T.L. în declaraţia sa din faţa instanţei de fond a arătat că inculpatul A.V. a avut o atitudine de necolaborare, refuzând primirea biletului pe care erau trecuţi cei doi candidaţi, aruncându-l, după care, în urma insistenţelor martorului, l-a acceptat introducându-l în buzunarul de la cămaşă. Situaţia expusă de martorul T.L., menţionează instanţa de apel, nu este în concordanţă cu elementele factuale arătate de martorul ocular U.I., potrivit cărora inculpatul a acceptat fără rezerve biletul de la T.L. fără a exista un refuz anterior din partea acestuia astfel cum a susţinut martorul ultim menţionat. Aceste contradicţii contribuie, alături ce celelalte probe în acuzare analizate mai sus, la stabilirea caracterului nereal al apărărilor inculpatului A.V., făcute în scopul disculpării sale.
Se reţine că o altă apărare a inculpatului A.V. a constituit-o susţinerea că suma de 2900 euro găsită asupra sa provine din preţul primit pentru vânzarea unui apartament. în acest sens s-a menţionat şi faptul că în portbagajul maşinii acestui inculpat se aflau contractul de vânzare - cumpărare, precum şi suma de 40.000 euro. În opinia Curţii de Apel faptul că inculpatul A.V. deţinea în portbagajul maşinii o sumă atât de importantă cu privire la care nu s-a interesat să ia nici-o serie de măsuri de precauţie (inculpatul s-a deplasat în ziua respectivă de la Oneşti la Bacău, a lăsat maşina într-o spălătorie, ne supravegheată) demonstrează că inculpatul dorea să îşi preconstituie o probă în apărare în eventualitatea surprinderii sale de către organele judiciare, să demonstreze provenienţa licită a sumelor găsite asupra sa. Trebuie însă subliniat şi că, spre deosebire de suma de 2900 euro găsită într-un buzunar al vestonului purtat de inculpat în bancnote pliate, suma de 40.000 euro găsită în portbagaj se afla într-o mapă de plastic, compusă exclusiv din bancnote de 500 euro, alături de contractul de vânzare - cumpărare.
În lumina celor expuse, curtea de apel a apreciat că probele administrate pe parcursul procesului penal, necesare şi suficiente pentru aflarea adevărului cu privire la faptele luare de mită comise de inculpatul A.V. din datele de 28 februarie 2001 şi 18 aprilie 2008, respectiv complicitate la infracţiunea ultim enunţată săvârşită de inc. U.V., atestă netemeinicia soluţiei de achitare adoptată de instanţa de fond cu privire la acest fapte şi, pe cale de consecinţă, impun reformarea acestei sentinţei atacate în sensul condamnării inculpaţilor la pedeapsa închisorii.
Concluzionează curtea de apel că faptele mai sus descrise se probează cu declaraţiile denunţătorilor, declaraţii de martori, proces verbal de constatare a infracţiunii flagrante, proces verbal de supraveghere operativă, înscrisuri, procese verbale de valorificare a înregistrărilor convorbirilor telefonice interceptate autorizat şi declaraţiile inculpaţilor.
În drept, s-a reţinut de instanţa de apel că fapta inculpatului A.V.V., ofiţer de poliţie examinator, comisă la data de 28 februarie 2001, de a pretinde şi primi, prin intermediul martorului B.P., suma de 100 dolari SUA în scopul favorizării la examenul de obţinere a permisului de conducere auto pe martorul G.I., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită în formă agravată, prev. de art 254 alin. (1), (2) rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000. Fapta inculpatului A.V.V. comisă la data de 18 aprilie 2008, care în calitate de comisar şef de poliţie având funcţia de şef al Serviciului Public Comunitar Regim Permise Auto Bacău, de a pretinde indirect şi de a primi suma de 400 de euro prin intermediul inculpatului U.V., de la martorii S.C., M.D. şi R.I., pentru a face acte contrare îndatoririlor de serviciu, în sensul favorizării promovării examenului practic de obţinere a permisului de conducere de către candidaţii sus menţionaţi, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită în formă agravată, prev. de art. 254 alin. (1), (2) rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000. Fapta inculpatului U.V., comisă la data de 18 aprilie 2008, de a intermedia dobândirea sumei de 400 de euro de la martorii S.C., M.D. şi R.I., persoane care au dorit să fie favorizate de către poliţiştii examinatori în sensul certei promovări a examenului practic de obţinere a permisului de conducere, întruneşte elementele constitutive ale complicităţii la infracţiunea de luare de mită în formă agravată, prev. de art. 254 alin. (1), (2) rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
În ceea ce priveşte motivele de apel ale M.P. referitoare la greşita soluţie de achitare pentru faptele de luare de mită ce se pretind a fi comise la datele de 17 martie 2008 şi aprilie 2008, curtea de apel le-a apreciat ca neîntemeiate, soluţia de achitare dispusă de prima instanţă fiind justă, eronat fiind apreciat doar temeiul juridic al achitării reţinut în cauză, pentru următoarele considerente:
În C. proc. pen. român, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 281/2003, prezumţia de nevinovăţie este înscrisă între regulile de bază ale procesului penal, în art. 52 statuându-se că „orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăţiei sale printr-o hotărâre penală definitivă." Prin adoptarea prezumţiei de nevinovăţie ca principiu de bază, distinct de celelalte drepturi care garantează şi ele libertatea persoanei - dreptul la apărare, respectarea demnităţii umane - s-au produs o serie de restructurări ale procesului penal şi a concepţiei organelor judiciare, care trebuie să răspundă următoarelor cerinţe:
- vinovăţia se stabileşte în cadrul unui proces, cu respectarea garanţiilor procesuale, deoarece simpla învinuire nu înseamnă şi stabilirea vinovăţiei;
- sarcina probei revine organelor judiciare, motiv pentru care interpretarea probelor se face în fiecare etapă a procesului penal, concluziile unui organ judiciar nefiind obligatorii şi definitive pentru următoarea fază a procesului;
- la adoptarea unei hotărâri de condamnare, până la rămânerea definitivă, inculpatul are statutul de persoană nevinovată; la adoptarea unei hotărâri de condamnare definitive prezumţia de nevinovăţie este răsturnată cu efecte „erga omnes";
- hotărârea de condamnare trebuie să se bazeze pe probe certe de vinovăţie, iar în caz de îndoială, ce nu poate fi înlăturată prin probe, trebuie să se pronunţe o soluţie de achitare.
Toate aceste cerinţe sunt argumente pentru transformarea concepţiei asupra prezumţiei de nevinovăţie, dintr-o simplă regulă, garanţie a unor drepturi fundamentale, într-un drept distinct al fiecărei persoane, de a fi tratată ca nevinovată până la stabilirea vinovăţiei printr-o hotărâre penală definitivă.
S-a arătat că prima instanţă - în mod corect şi în opinia instanţei de apel - a constatat că nu există suficiente probe directe sau indirecte de natură a releva vinovăţia inculpatului A.V. cu privire la faptele de corupţie din datele de 17 martie 2008 şi aprilie 2008, fapte reţinute în sarcina sa prin actul de sesizare a instanţei. Astfel, declaraţia martorei denunţătoare M.A., din care rezultă că la data de 17 martie 2008, prin intermediul lui I.V. a remis suma de 150 euro inculpatului A.V.V., pentru ca acesta din urmă să-i faciliteze promovarea probei practice a examenului de obţinere a permisului de conducere ce urma sa-l susţină la data de 19 martie 2008, este singulară şi nu se coroborează cu alte probe directe sau indirecte administrate în cauză care să dovedească că suma de bani în discuţie a fost însuşită de inculpat cu titlu de contraprestaţie a conduitei sale ilicite. Împrejurarea menţionată în actul de sesizare privitoare la promovarea de către martoră a probei practice din data de 19 martie 2008 ce a fost susţinută în faţa poliţistului examinator P.R., subordonat care se bucura de încrederea inculpatului, nu constituie o probă în acuzare, fiind cel mult un indiciu probator care ar putea avea eficienţă numai prin coroborarea cu alte mijloace de probă. De asemenea nici convorbirea telefonică din data de 20 martie 2008 purtată între inculpat şi P.R., prin conţinutul său informativ, nu constituie o probă temeinică în acuzarea inculpatului, întrucât simpla menţionare a numelui martorei M. pe parcursul acestui dialog, în absenţa altor informaţii incriminatoare suplimentare reprezintă un doar element probator vag, lipsit de forţă de persuasiune.
De asemenea, curtea de apel şi-a însuşit argumentele primei instanţe şi în ceea ce priveşte infracţiunea de luare de mită ce se pretinde că a fost comisă de inculpatul A.V. în luna aprilie 2008, soluţia de achitare pronunţată fiind corectă. Examinând probele în acuzare administrate în vederea relevării existenţei faptei şi vinovăţiei inculpatului A.V., Curtea de Apel a constatat că acuzaţia nu este dovedită cu certitudine. Astfel, în acord cu opinia instanţei de fond, Curtea de Apel a constatat că declaraţia martorului denunţător R.F. care a afirmat că a remis lui A.I. suma de 200 de euro cu titlu de mită în vederea favorizării sale la examenul de obţinere a permisului de conducere, fără a indica numele inculpatului A.V. ca persoană „beneficiară" a sumei de bani menţionate, nu se coroborează în mod complet şi decisiv cu celelalte probe administrate în cauză, neputând fi astfel răsturnată prezumţia de nevinovăţie ce operează în favoarea inculpatului. Astfel, convorbirile telefonice purtate între inculpatul A.V. şi o persoană intermediară, precum şi cele două convorbiri purtate de acelaşi inculpat cu agentul examinator P.R. în după amiaza zilei 3 aprilie 2008, prin conţinutul lor, nu pot releva convingător existenţa faptei de luare mită, în sensul însuşirii de către inculpatul A.V. a sumei de 200 euro provenită de la martorul R.F., astfel cum s-a reţinut în rechizitoriu. Cu toate acestea, curtea de apel a apreciat că interceptările sus menţionate, deşi nu au forţa probantă de a contribui la demonstra existenţa faptei de luare de mită din luna aprilie 2008 reţinută în sarcina inculpatului, au o relevanţă informativă importantă în dovedirea vinovăţiei acestuia cu privire la infracţiunea de luare de mită din data de 18 aprilie 2008. În opinia instanţei de apel, elementele de fapt ce rezultă din conţinutul interceptărilor telefonice amintite, prin coroborare cu celelalte mijloace de probă analizate mai sus, contribuie şi întăresc existenţa faptei din data de 18 aprilie 2008 şi vinovăţia inculpatului, relevând modalitatea de acţiune infracţională a acestuia, în sensul comunicării numelor candidaţilor ce urmau a fi favorizaţi, poliţiştilor examinatori care se bucurau de încrederea sa şi care reacţionau întotdeauna prompt şi pozitiv la solicitările inculpatului.
Revenind la critica procurorului referitoare la netemeinicia soluţiei de achitare privind faptele din datele de 17 martie 2008 şi aprilie 2008, întrucât în cauză probele în acuzare nu au un caracter cert, nu sunt decisive sau sunt incomplete, lăsând loc unei nesiguranţe în privinţa vinovăţiei inculpatului A.V., în opinia instanţei de apel se impune a se da eficienţă regulii potrivit căreia „orice îndoială este în favoarea inculpatului" (in dubio pro reo).
Însă, Curtea de Apel a apreciat că soluţia de achitare privind aceste fapte este criticabilă în ceea ce priveşte temeiul juridic al achitării reţinut de prima instanţă. în raport cu argumentele expuse, s-a apreciat că cele două fapte de corupţie imputate inculpatului nu există în materialitatea lor, nefiind confirmate, aşa cum s-a arătat, de probele în acuzare administrate în cauză, nedovedindu-se că inculpatul a pretins şi a primit sumele de bani reţinute în actul de sesizare.
În consecinţă, curtea de apel a apreciat că se impune modificarea temeiului juridic al achitării pentru aceste fapte, din dispoziţiile art. 10 lit. d) C. proc. pen. cum a reţinut prima instanţă în art. 10 lit. a) C. proc. pen.
În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepselor ce au fost aplicate celor doi inculpaţi, Curtea de Apel a arătat următoarele:
Tratamentul sancţionator al infracţiunilor de corupţie şi, implicit, individualizarea judiciară a pedepselor aplicate în astfel de cauze, precum şi a modalităţilor de executare a acestora sunt aspecte importante de politică penală care, pentru a-şi atinge scopul, trebuie să aibă caracter unitar şi previzibil. Curtea de Apel a considerat că, în acest context, corupţia se impune a fi considerată un fenomen infracţional cu un grad sporit de pericol social, realitate ce determină imperativul adoptării de măsuri în consecinţă. Pentru ca politica penală, privită sub aspectul acţiunii de luptă împotriva corupţiei, să-şi atingă scopul - reducerea treptată a fenomenului infracţional - este necesar ca fiecare pedeapsă aplicată să-şi îndeplinească funcţiile sale, întrucât doar în acest mod scopul pedepsei va putea fi atins; în acest sens, o pedeapsă este aptă să-şi îndeplinească funcţiile şi să-şi realizeze scopul numai dacă, atât în faza judecăţii, cât şi în faza executării, este perfect individualizată, ca instrument adecvat de realizare practică a politicii penale.
Cu atât mai mult, arată curtea de apel, în cazul infracţiunilor de corupţie, trebuie avute în vedere în egală măsură persoana infractorului şi, respectiv, reeducarea şi reintegrarea sa socială, cât şi dimensiunea fenomenului infracţional şi aşteptările societăţii faţă de mecanismul justiţiei penale, pentru a realiza o proporţionalitate reală între cele două aspecte.
În raport cu aceste considerente generale, la individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor pentruinfracţiunile de corupţie pentrucare au fost găsiţi vinovaţi, instanţa de apel - în conformitate cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) - a avut în vedere pericolului concret ridicat al faptelor, constând în comiterea repetată a unor infracţiuni de luare de mită, una dintre ele fiind comisă în participaţie penală, persoana inculpaţilor şi finalitatea preventivă a sancţiunii penale stabilite prin art. 52 C. pen., astfel că a dispus condamnarea fiecărui inculpat la pedeapsa închisorii ce va fi executată efectiv într-o unitate de detenţie. în opinia instanţei de apel, pericolul social concret al faptelor comise de inculpatul A.V.V. este deosebit de mare, decurgând din faptul că inculpatul, prin calitatea sa de ofiţer de poliţie care fost chemat să vegheze la apărarea valorilor sociale ocrotite de lege şi să aplice legea în limitele competenţelor sale, a săvârşit el însuşi fapte de natură penală care au avut drept consecinţă directă producerea unei grave vătămări valorilor sociale referitoare la buna desfăşurare a atribuţiilor de serviciu, activitate incompatibilă cu suspiciunea uzitării funcţiei în scopuri ilicite. De asemenea, s-a apreciat că gravitatea faptelor inculpatului este deosebit de mare şi în considerarea existenţei unei stări de pericol create pentru siguranţa circulaţiei autovehiculelor pe drumurile publice, stare cauzată de verificarea formală a aptitudinilor practice de conducere a autovehiculelor a candidaţilor care au oferit mită în condiţiile arătate mai sus. Ilustrativ, în acest sens, este promovarea examenului de dobândire a permisului de conducere auto de către martorul G.I., persoană care suferă de un handicap grav şi ireversibil (surdomut), handicap care, în mod cert, îi afectează capacitatea de conducere a autovehiculelor, constituind implicit un pericol pentru siguranţa circulaţiei publice. Referitor la persoana inculpatului, curtea de apel, în raport cu materialul probator administrat în cauză, a apreciat că aceasta prezintă o periculozitate socială deosebit de ridicată având în vedere componenta cognitivă (intelectivă) - capacitatea acestuia de a avea reprezentarea elementele infracţiunilor comise şi adeziunea sa psihologică faţă de aceste fapte ilicite. În acest sens, s-a remarcat abilitatea şi viclenia inculpatului A.V. de a se proteja împotriva identificării participaţiei sale infracţionale, folosind acţiuni de implicare indirecte, înfăptuite cu sprijinul unui cerc de persoane apropiate (subordonaţi şi instructori auto) atent selectate de către acesta, ceea ce asigurat inculpatului un mod de operare extrem de eficient şi sigur. Periculozitatea socială ridicată a inculpatului este reliefată, în opinia instanţei de apel, şi de mobilul şi scopul urmărit de acesta în momentul luării hotărârii infracţionale - obţinerea cu caracter de repetabilitate şi continuitate de foloase materiale importante ce reprezintă contraechivalentul conduitei sale ilicite, contrare îndatoririlor sale de serviciu.
În ceea ce priveşte pedeapsa aplicată inculpatului U.V., curtea de apel a avut în vedere aceleaşi criteriile de individualizare enunţate mai sus, ţinându-se cont de gradul de pericol social concret al faptei săvârşite, contribuţia infracţională a acestuia, dimensiunea stării de pericol produse prin săvârşirea celor două fapte de corupţie de către inculpatul A.V. prin actele sale de complicitate, precum şi persoana sa. Având în vedere că inculpatul U.V. se află la primul conflict cu legea penală, curtea a apreciat că în favoarea acestuia se poate circumstanţa atenuantă judiciară prev. de art. 74 lit. a) C. pen., astfel încât, în conformitate cu dispoziţiile art. 76 lit. d) C. pen. pedeapsa ce a fost aplicată acestui inculpat a fost orientată sub minimul special prevăzut de norma juridică.
În raport cu natura infracţiunilor comise şi calitatea specială profesională de care s-a folosit, inculpatului A.V.V. în săvârşirea acestora, alături de fiecare pedeapsă principală la care va fi condamnat inculpatul, instanţa de apel i-a aplicat şi câte o pedeapsă complementară ce constă în interzicerea exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) şi c) C. pen. pe o durată limitată, proporţională cu scopul urmărit.
În timpul executării pedepselor principale, ambii inculpaţi vor executa şi pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. iar în cazul inculpatului A.V. i se va interzice şi exerciţiul dreptului prev. la lit. c) al aceluiaşi articol.
Având în vedere că martorii denunţători S.C., M.D. şi R.I. care au dat mită inculpatului s-au autodenunţat, beneficiind astfel de cauza de nepedepsire prev. de art. 255 alin. (3) C. pen. Curtea de Apel, în baza art. 19 din Legea nr. 78/2000 coroborat cu art. 255 alin. (5) C. pen. a apreciat că se impune ca inculpaţii să restituie acestora sumele de bani remise.
S-a constatat că suma de 150 de euro reprezentând obiectul mitei oferite de denunţătorul M.D. a fost recuperată de către acesta, având în vedere declaraţiile acestuia date în cursul procesului.
Având în vedere lipsa unor acţiuni civile, precum şi absenţa necesităţii luării măsurii de siguranţă a confiscării speciale faţă de inculpatul A.V.V., Curtea de Apel a apreciat că se impune ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra sumei de 3250 euro aparţinând inculpatului prin ordonanţa procurorului din data 21 noiembrie 2008.
Împotriva deciziei, în termen legal, M.P. şi inculpaţii au declarat prezentele recursuri, motivele fiind menţionate în încheierea de dezbateri şi amânare a pronunţării deciziei.
M.P. a depus la dosar motive scrise de recurs (fii. 6-11 d.r.) şi, prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 18 şi 14 C. proc. pen., în sinteză solicitând, pe de o parte, condamnarea inculpatului A.V. şi pentru celelalte infracţiuni, iar pe de altă parte, aplicarea - în cazul ambilor inculpaţi - a unor pedepse privative de libertate situate peste minimul special prevăzut de textul incriminator al faptelor.
Inculpaţii, prin avocat ales, au depus la dosar motive scrise de recurs (fii. 21-31), fiind invocate cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct.17, 171 şi 18 C. proc. pen., solicitând - în sinteză - casarea deciziei şi menţinerea sentinţei instanţei de fond. De asemenea, au fost depuse de către apărătorul ales şi „concluzii scrise" (fii. 40-44) în care, în esenţă, au fost reluate aspectele de fapt şi de drept expuse în motivele scrise de recurs.
Înalta Curte, prealabil examinării pe fond a recursurilor, constată următoarele:
a) în primă instanţă, cu acordul lor, ambii inculpaţi au fost ascultaţi, declaraţiile lor, extrem de ample, fiind consemnate şi ataşate la dosar (fii. 14-16, fii. 17-18). Ambii inculpaţi au fost asistaţi Juridic de către un avocat ales (fii.8, 13, fii. 19), prima instanţă administrând probatoriul propus de acuzare şi de către apărare.
Din examinarea încheierii de dezbateri, rezultă că, la dezbateri, ambii inculpaţi au fost prezenţi şi au fost asistaţi de către avocatul ales, că a fost pusă în discuţie, şi acceptată de către acuzare şi apărare - potrivit art. 327 alin. (3) C. proc. pen. - citirea declaraţiei martorei I.L.M. dată de către aceasta în cursul urmăririi penale. De asemenea, înaintea declarării ca terminată a cercetării judecătoreşti, nici acuzarea şi nici apărarea nu au formulat alte cereri şi nu au solicitat administrarea de probe noi (pag. 1-2 a încheierii).
b) inculpaţii nu au declarat apel, sentinţa fiind atacată numai de M.P. La primul termen de judecată, inculpaţii au fost prezenţi şi au fost asistaţi de către acelaşi avocat ales care a solicitat amânarea judecării cauzei pentru pregătirea apărării (fii. 24).
Din examinarea încheierii de dezbateri (fii. 26), la noul termen de judecată s-au prezentat ambii inculpaţi, asistaţi de avocatul ales, situaţia procesuală la acest termen fiind următoarea:
- acuzarea şi apărarea au menţionat că nu au cereri prealabile;
- la solicitarea instanţei de apel, după ce aceasta a atras atenţia inculpaţilor asupra prevederilor legale care se refereau la necesitatea ascultării acestora - în raport, pe de o parte, cu soluţia de achitare dispusă de instanţa de fond, soluţie atacată cu apel de către M.P. şi, pe de altă parte, cu jurisprudenţa C.E.D.O. - atrăgând atenţia şi asupra prevederilor art. 70 alin. (2) C. proc. pen. referitoare la „dreptul de tăcere", ambii inculpaţi, în şedinţă publică şi în condiţiile asistării de către un avocat ales, au menţionat că „nu doresc să dea o nouă declaraţie în faţa instanţei de apel;
- atât acuzarea, cât şi apărarea, au menţionat expres că „ nu solicită noi probe în apel şi nu solicită readministrarea probatoriului de la prima instanţă";
- în final, nici acuzarea şi nici apărarea nu au formulat alte cereri prealabile trecerii la dezbaterile în apel;
- ambilor inculpaţi, la dezbateri, li s-a acordat cuvântul pentru a-şi expune, personal, poziţia cu privire la apelul declarat de M.P. şi cu privire la acuzaţiile care li s-au adus prin actul de acuzare (pag. 4 a încheierii).
Instanţa de apel a amânat pronunţarea deciziei peste o săptămână, de la 05 august 2010, până la data de 12 august 2010.
Din examinarea dosarului instanţei de apel nu rezultă că inculpaţii ar fi depus concluzii scrise sau memorii pentru combaterea motivelor de apel ale M.P., argumentele apărării fiind susţinute oral şi consemnate în cuprinsul încheierii de dezbateri (pag. 2-4 a încheierii).
3) în recurs, atât acuzarea, cât şi apărarea au depus motive scrise de recurs (fii. 6-11, respectiv, fii. 21-31), avocatul inculpaţilor depunând şi „concluzii scrise" (fii. 40-44).
Inculpaţii au beneficiat, la cerere, de un nou termen pentru angajarea unui avocat şi pregătirea apărării (fii.20), la noul termen acordat fiind prezenţii ambii, asistaţi de avocat ales (fii. 35).
Având în vedere soluţiile pronunţate anterior, precum şi dispoziţiile legale referitoare la necesitatea ascultării inculpaţilor, Înalta Curte a făcut cunoscute aceste dispoziţii legale inculpaţilor, precum şi cele ale art. 70 alin. (2) C. proc. pen. referitoare la „dreptul la tăcere".
Cu acordul lor, în şedinţă publică şi asistaţi de către avocatul ales, ambii inculpaţi au fost ascultaţi, declaraţiile fiind consemnate şi ataşate la dosarul cauzei (fii. 38, 39).
Nici apărarea, şi nici acuzarea, nu au formulat alte cereri şi nici nu au solicitat administrarea unor probe noi. Ambilor inculpaţi, în finalul dezbaterilor, li s-a acordat cuvântul pentru a-şi prezenta personal poziţia cu privire la recursul declarat de M.P., la recursurile declarate de ei şi, evident, cu privire la acuzaţiile care li s-au adus prin actul de acuzare.
Procedând la examinarea pe fond a recursurilor M.P.şi inculpaţilor, Înalta Curte constată următoarele:
a) asupra criticii apărării privind neascultarea inculpaţilor de către instanţa de apel.
Aşa cum s-a arătat deja, din conţinutul încheierii de dezbateri şi amânare a pronunţării rezultă că, în şedinţă publică, în condiţiile asistării juridice de către un avocat ales, ambii inculpaţi au invocat „dreptul la tăcere", precizând că „nu doresc să dea o nouă declaraţie în faţa instanţei de apel" (pag. 1 a încheierii - fii. 26 d.a.).
Or, în condiţiile arătate, invocarea neascultării lor de către instanţa de apel - după ce aceasta a dispus o soluţie de condamnare, alta decât cea a instanţei de fond (de achitare, soluţia convenabilă inculpaţilor) - apare, cu evidenţă, ca fiind făcută în unicul scop al casării deciziei de condamnare, hotărâre nefavorabilă acestora.
Înalta Curte mai reţine şi poziţia procesuală în faţa instanţei de apel a inculpaţilor şi a apărătorului ales care au arătat, expres, că „nu solicită noi probe în apel şi nu solicită re administrare a probatoriului de la prima instanţă"; în final, nici acuzarea şi nici apărarea nu au formulat alte cereri prealabile trecerii la dezbaterile în apel.
În concluzie, invocarea de către apărare - cu titlu de „critici" ale judecăţii în apel - a propriei poziţii procesuale, după adoptarea de către instanţa de apel a unei soluţii nefavorabile, constituie o încercare de înlăturare a deciziei instanţei de prim control judiciar prin utilizarea unor critici vădit neîntemeiate.
b) asupra criticii apărării referitoare la încadrarea juridică, în sensul greşitei reţineri a calităţii de „funcţionar cu atribuţii de control".
Această critică este, de asemenea, vădit neîntemeiată, atât sub aspect procedural, cât şi sub aspect substanţial deoarece:
- cu ocazia dezbaterilor la instanţa de fond, procurorul a arătat că „în cursul judecăţii s-a solicitat schimbarea încadrării juridice", prin reţinerea dispoziţiilor alin. (2) al art. 254 C. pen. (pag. 2 a încheierii de dezbateri).
Or, din examinarea încheierii de la termenul din 06 octombrie 2009, rezultă că procurorul a formulat această cerere de schimbare a încadrării juridice a faptei, iar apărătorul ale al inculpaţilor a menţionat că „va formula concluzii pe fondul cauzei cu privire la schimbarea încadrării juridice" (fii. 300-300 veros, vol. II d.p.i.), în cauză - ulterior - fiind acordate alte termene de judecată.
După punerea în discuţie contradictorie a cererii de schimbare a încadrării juridice, chiar instanţa de fond a admis cererea şi a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei, prin reţinerea alin. (2) al art. 254 C. pen. (dispoziţiile pct. 1 ale dispozitivului sentinţei). Această dispoziţie se corelează cu aspectele reţinute de instanţa de fond, astfel cum sunt menţionate la paginile 30, 43-44 ale sentinţei - partea expozitivă a hotărârii judecătoreşti.
Din examinarea aceleiaşi sentinţe rezultă că prima instanţă, la adoptarea soluţiei dispuse, s-a raportat la noua încadrare Juridică a faptelor (pag. 44 sentinţă - partea expozitivă, pct. 2 al dispozitivului sentinţei).
Inculpaţii nu au atacat sentinţa deşi - potrivit art. 362 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. - aceştia puteau declara apel şi în ce priveşte temeiurile achitării, mai ales că soluţia de achitare se întemeia pe dispoziţiile art. 10 lit. d) C. proc. pen. (adică, potrivit doctrinei juridice, fapta există în materialitatea ei, a fost săvârşită de inculpat, însă îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii).
Chiar în situaţia neapelării de către inculpaţi, în soluţionarea apelului declarat de M.P., instanţa de prim control judiciar, printre altele, a observat şi contradicţia dintre motivarea sentinţei şi temeiul achitării şi, în consecinţă, a modificat temeiul juridic al achitării pentru unele fapte (din art. 10 lit. d) C. proc. pen. în art. 10 lit. a) din C. proc. pen., pag. 30 a deciziei - partea expozitivă, pag. 33 a dispozitivului deciziei).
Cu ocazia dezbaterilor în apel, apărarea a acceptat că, cel puţin cu începere din luna aprilie 2008, inculpatul A.V. a avut „atribuţii de control" (pag. 2 a încheierii de dezbateri în apel - fii. 26 verso d.a.).
Însă, instanţa de apel a apreciat că şi în anul 2001 inculpatul A.V. a avut „atribuţii de control" (cu motivarea aflată la pag. 21-22 a deciziei) şi, totodată, a argumentat şi opinia, contrară celei a instanţei de fond, cu privire la ipotezele faptice incriminate de dispoziţiile art. 254 alin. (2) C. pen. (pag. 22, decizie apel). În raport cu cele menţionate în actele şi lucrările dosarului (fii. 20-21 vol. III, d.p.i. şi fii. 107-112 d.u.p.), se constată că în mod corect instanţa de apel a reţinut că inculpatul A.V. a avut „atribuţii de control", atât în anul 2001, cât şi în anul 2008, la data faptelor pentru care a fost trimis în judecată.
c) asupra criticilor apărării referitoare la eroarea comisă de instanţa de apel prin pronunţarea condamnării inculpaţilor.
Conform art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare sau de condamnare. Eroarea gravă trebuie să fie constatată din compararea faptelor reţinute cu probele administrate.
Potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au valoare mai dinainte stabilită iar aprecierea fiecărei probe se face de organul judiciar în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului. Instanţa de apel a motivat convingător situaţia de fapt şi vinovăţia inculpaţilor prin coroborarea probelor administrate în cursul procesului penal.
Este adevărat că inculpatul beneficiază de „prezumţia de nevinovăţie", nefiind obligat să-şi dovedească nevinovăţia (art. 66 alin. (1) C. proc. pen.), revenind organelor judiciare (acuzării) obligaţia să administreze probe în vederea dovedirii vinovăţiei acestuia (art. 4, art. 62 şi art. 65 alin. (1) C. proc. pen.). Este însă deopotrivă adevărat că, potrivit art. 66 C. proc. pen., inculpatul, în cazul în care există probe de vinovăţie, are dreptul să probeze lipsa lor de temeinicie. în înţelesul legii „a proba lipsa lor de temeinicie", este un drept şi o obligaţie procesuală care nu se rezumă la negarea vinovăţiei, la negarea conţinutului informativ al unei probe ori la negarea evaluării corecte a probelor de către instanţă. în măsura în care inculpatul nu reuşeşte să probeze lipsa de temeinicie a probelor în acuzare, prezumţia de nevinovăţie a acuzatului este răsturnată, această prezumţie având caracter relativ, iar nu absolut.
Argumentele de natură probatorie şi juridică ale instanţei de apel referitoare la soluţia condamnării inculpaţilor pentru faptele din data de 28 februarie 2001 şi, respectiv, din data de 18 aprilie 2008, sunt amplu prezentate la paginile 22-24 şi respectiv, paginile 24-28 ale deciziei atacate, înalta Curte însuşindu-şi toate aceste argumente şi apreciind că nu se justifică reluarea lor.
În completarea argumentelor deja prezentate de instanţa de apel, şi care nu sugerează pretinsa eroare gravă de fapt invocată de apărare pentru greşita condamnare a inculpaţilor, Înalta Curte adaugă următoarele:
1) o critică a apărării s-a referit la „contradicţiile" dintre declaraţiile succesive date de martori sau denunţători, concluzionându-se că greşit au fost înlăturate unele declaraţii date în faţa instanţei, în favoarea celor date în cursul urmării penale.
Critica nu este întemeiată.
Legea internă nu reglementează o „ierarhie a probelor", nici în raport de natura sau felul probei, şi nici în raport de faza procesului penal în care proba a fost administrată, ori în raport de subiectul procesual care a propus-o sau a administrat-o (în acest sens, dispoziţiile art. 62-67 C. proc. pen., unitar interpretate în jurisprudenţa internă).
De asemenea, potrivit art.356 lit. c) C. proc. pen., rezultă că instanţa poate înlătura unele probe, total sau parţial, sub condiţia motivării acestei înlăturări. Or, printre motivele de înlăturare a unor probe/mijloace de probă este şi cel referitor la existenţa unor contradicţii între declaraţiile aceleiaşi persoane, prin revenirea fără o justificare temeinică, rezonabilă, asupra celor declarate anterior (art. 325 alin. (1), art. 326 alin. (2) cu ref. la art. 325 alin. (1), art. 327 alin. (4) C. proc. pen.).
Dispoziţiile legale menţionate, precum şi jurisprudenţa naţională, sunt în acord cu jurisprudenţa C.E.D.O. care, în numeroase cauze, a arătat că nu intră în competenţa sa posibilitatea de a aprecia asupra temeiniciei încuviinţării şi administrării mijloacelor de probă în cauză, ce se realizează potrivit normelor procedurale stipulate în legislaţia procesual penală a fiecărui stat, instanţa europeană fiind chemată să aprecieze dacă procedura, în ansamblu, a avut un caracter echitabil. Astfel, s-a arătat constant că instanţa europeană nu poate retine „in abstracto" că declaraţiile unui martor audiat în şedinţă publică, sub prestare de jurământ, ar trebui întotdeauna să prevaleze în faţa altei declaraţii date de acelaşi martor în cursul procesului penal, această apreciere fiind tot în sarcina instanţelor interne. În cuprinsul motivării deciziei atacate, instanţa de apel s-a conformat obligaţiilor anterior menţionate, arătând ce probe/mijloace de probă a înlăturat, şi motivele înlăturării acestora, precum şi ce probe au servit ca temei pentru soluţionarea cauzei.
2) o altă critică a apărării s-a referit la „precaritatea" ori la „lipsa cu desăvârşire a probelor" în acuzare.
Critica apărării este neîntemeiată chiar şi prin examinarea celor menţionate de instanţa de apel la pag. 22-28 ale deciziei atacate, în care se expune, în amănunt, desfăşurarea activităţii infracţionale, precum şi probele care dovedesc faptele respective şi vinovăţia inculpaţilor.
În mod corect instanţa de apel a dezvoltat, în limitele impuse de o hotărâre judecătorească, aspecte teoretice referitoare la valoarea probelor clasificate doctrinar ca fiind „directe* şi „indirecte" - şi la posibilitatea legală de evaluare a tuturor acestor probe de către organele judiciare - precum şi la noţiunea de „fapt probatoriu".
3) apărarea a criticat şi recurgerea instanţei de apel la „deducţii logice" sau la „prezumţii".
Critica apărării este neîntemeiată.
În accepţiunea juridică, hotărârea judecătorească este definită, după caz, fie ca o construcţie logică („un silogism generat) ce reflectă înlănţuirea raţionamentelor judecătorului care au condus la o anumită concluzie (soluţie), fie ca „un silogism" în care premisa minoră este fapta dedusă judecăţii, premisa majoră este norma juridică iar concluzia o reprezintă deducţia ce rezultă din compararea celor două premise, fie - în sfârşit - ca „o serie de silogisme".
Motivarea hotărârii judecătoreşti este o expunere sistematică şi logică a considerentelor de fapt şi de drept care au condus la soluţia pronunţată, în care materialul demonstraţiei îl constituie materialul probator, susţinerile părţilor şi normele legii.
În consecinţă, aşa-zisele „deducţii logice" sau „prezumţii", la care a făcut referire apărarea, constituie silogisme absolut necesare în activitatea legală de coroborare şi evaluare a probelor/mijloacelor de probă de către judecător.
De altfel, în subsidiar, Înalta Curte a constatat că în jurisprudenţa C.E.D.O. a fost examinată admisibilitatea chiar şi a „prezumţiilor de fapt" (C.E.D.O., Camera, hotărârea Salabiaku versus Franţa, 7 octombrie 1988, 10519/83; C.E.D.O., secţia I, Decizia Falk contra Olanda, 19 octombrie 2004, 66273/01; C.E.D.O., secţia IV, hotărârea Phillips contra Marea Britanie, 5 iulie 2001, 41087/98).
4) în sfârşit, apărarea a criticat şi modul de interpretare a probelor, susţinând că din înregistrările video şi audio nu se pot reţine date certe în sensul că au fost pretinse/primite sume de bani.
Nici această critică nu este întemeiată.
Instanţa de apel a examinat şi a înlăturat, prin ample argumente, toate apărările inculpaţilor (cele arătate cu începere de la pag. 25 a deciziei, paragraful 4 şi următoarele, până la pag. 28 a deciziei, fiind elocvente), Înalta Curte apreciind că nu se impune reluarea lor.
Astfel, în mod corect a arătat instanţa de apel că pregătirea specială a inculpatului A.V. (ofiţer superior de poliţie) a permis acestuia conceperea unei activităţi infracţionale care să fie imposibil sau greu de probat judiciar, constatările probatorii justificând şi o concluzie a instanţei de prim control judiciar în sensul că a remarcat „abilitatea şi viclenia inculpatului A.V. de a se proteja împotriva identificării participaţiei sale infracţionale, folosind acţiuni de implicare indirecte, înfăptuite cu sprijinul unui cerc de persoane apropiate (subordonaţi şi instructori auto) atent selectate de către acesta, ceea ce asigurat inculpatului un mod de operare extrem de eficient şi sigur" (pag. 31 a deciziei).
d) asupra criticilor M.P. referitoare la grava eroare de fapt comisă de instanţa de apel prin nepronunţarea condamnării inculpatului A.V.V. pentru două dintre infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată (critici astfel cum sunt prezentate la paginile 7-9 ale motivelor scrise de recurs).
În motivele scrise de recurs, se face trimitere la unele probe /mijloace de probă care, în opinia procurorului, ar justifica concluzia existenţei unei grave erori de fapt care ar fi avut drept consecinţă greşita achitare a inculpatului pentru 2 dintre infracţiuni (pag. 7, 8 şi 9 ale motivelor de recurs depuse la dosar: denunţuri şi conţinutul unor convorbiri interceptate şi înregistrate).
Înalta Curte constată că, în combaterea motivelor de recurs ale M.P., apărarea a depus la dosar „concluzii scrise" (fii. 42-44 d.r.). De asemenea, se constată, în sinteză, că opiniile apărării exprimate în „concluziile scrise" sunt dezvoltări ale amplelor argumentelor de natură probatorie şi juridică menţionate în Decizia atacată, argumente care au justificat soluţia achitării inculpatului în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen. (pag. 28-30 ale deciziei instanţei de apel) şi pe care Înalta Curte şi le însuşeşte, apreciind că nu se impune reluarea acestora.
Cu privire la recursul M.P., întemeiat tot pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., sunt valabile aspectele de drept expuse anterior în legătură cu cerinţele acestui caz de casare.
În sinteză, instanţa de apel - după o examinare amplă a probatoriului administrat cu privire la cele două fapte supuse judecăţii - a concluzionat corect că sunt probe insuficiente pentru a răsturna prezumţia de nevinovăţie a inculpatului, fiind deci incidenţă regula „in dubio pro reo".
Aşa cum s-a menţionat anterior, corect s-a apreciat de instanţa de apel că numai denunţurile, coroborate cu conţinutul lapidar al înregistrărilor de convorbiri telefonice, nu sunt suficiente pentru a proba, dincolo de orice îndoială rezonabilă, existenţa celor 2 fapte/infracţiuni pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, pretinsul silogism la care acuzarea face referire neavând o bază probatorie suficientă pentru a răsturna prezumţia de nevinovăţie a acestuia.
Or, în accepţiunea juridică „ce nu este probat (dincolo de orice îndoială rezonabilă), nu există", această opinie fiind cea care, în final, a justificat achitarea inculpatului pe temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen. („fapta nu există"), nefiind menţinută achitarea dispusă de instanţa de fond pe temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. („faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii").
În consecinţă, Înalta Curte apreciază că soluţia achitării inculpatului pentru celelalte 2 infracţiuni - soluţie dispusă de instanţa de prim control judiciar - nu este cauzată de o gravă eroare în stabilirea situaţiei de fapt, astfel cu se susţine în motivele de recurs ale M.P., ci este o corectă aplicare a regulii „in dubio pro reo".
e) asupra criticii M.P. referitoare la ridicarea sechestrului asigurător pentru suma de 3.250 euro (pag. 9 a motivelor scrise de recurs).
Dispoziţia de ridicare a sechestrului asigurător asupra sumei menţionate a fost motivată la pag. 32 a deciziei atacate.
În condiţiile, pe de o parte, a dispunerii restituirii sumelor de bani către denunţători ori a recuperării altei sume de către un alt denunţător şi a celor 2 dispoziţii de achitare, iar pe de altă parte, a inexistenţei altor temeiuri legate de admiterea unor acţiuni civile ori legate de confiscări speciale, corect instanţa de apel a apreciat că se impune ridicarea măsurii asigurătorii.
f) asupra criticii referitoare la individualizarea pedepselor, astfel cum aceasta a fost expusă cu ocazia dezbaterilor în recurs atât de acuzare, cât şi de apărare (solicitându-se, pe de o parte, aplicarea unor pedepse privative de libertate peste minimul special, în conformitate cu dispoziţiile art. 52 şi 72 C. pen., iar pe de altă parte, reducerea pedepselor şi aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen.).
Potrivit art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) sau în alte limite decât cele prevăzute de lege. Conform art. 72 din C. pen., care stabileşte criteriile generale de individualizare, la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama: de dispoziţiile părţii generale a C. pen.; de limitele de pedeapsă fixate în partea specială a C. pen.; de gradul de pericol social al faptei săvârşite; de persoana infractorului; de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Înalta Curte constată că atât infracţiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., cât şi cea prevăzută de art. 254 alin. (2) C.pen., sunt sancţionate cu pedeapsa închisorii având limita minimă specială de 3 ani închisoare.
Inculpatul A.V.V. a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare, adică egală cu minimul special al textului incriminator al faptelor, fără a se da nici-un efect juridic unor împrejurări care, potrivit legii, ar fi justificat o sancţionare mai severă (concursul de infracţiuni - art. 33 lit. a) C. pen., calitatea subiectului activ al infracţiunii - art. 254 alin. (2) C. pen., art. 6 din Legea nr. 78/2000).
Inculpatului U.V. i-a fost aplicată o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare, sub minimul special al textului incriminator al faptei (în principiu, pedeapsa de 3 ani închisoare, potrivit art. 27 C. pen. cu referire la art. 254 alin. (2) C. pen.), reţinându-se în favoarea acestuia circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., forma participaţiei penale (complicitate la dare de mită), dar şi împrejurarea condamnării pentru o singură infracţiune, iar nu pentru un concurs de infracţiuni.
La stabilirea pedepselor, instanţa de apel a avut în vedere şi criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), argumentele instanţei de apel cu privire la individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor fiind amplu expuse la paginile 30-32 ale deciziei atacate, Înalta Curte însuşindu-şi aceste argumente şi apreciind că nu se impune reluarea lor.
În consecinţă, instanţa de recurs apreciază că nu este justificată nici critica M.P. de majorare a pedepselor, şi nici cererea inculpaţilor de reducere a pedepselor deja aplicate de instanţa de apel, cuantumul acestora răspunzând criteriului proporţionalităţii necesare între gravitatea infracţiunii (infracţiunilor) comise şi datele personale ale fiecărui inculpat. Nu în ultimul rând, cu referire la dispoziţiile art. 52 C. pen. la care se face trimitere în motivele scrise de recurs ale M.P., Înalta Curte - în acord cu instanţa de prim control Judiciar - apreciază că atăt cuantumul pedepselor, cât şi modalitatea de executare dispusă de instanţa de apel, asigură realizarea scopului pedepsei astfel cum este definit de art. 52 C.pen.
Este neîntemeiată şi critica apărării referitoare la neaplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen. sau ale art. 861 C. pen.
În doctrină şi jurisprudenţă este acceptată opinia potrivit căreia în operaţiunea de individualizare judiciară a pedepsei (cuantum şi modalitate de executare) se recurge, printre altele, la criteriile generale prevăzute de art. 72 din C. pen., criterii la care face trimitere şi cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 din C. proc. pen.
În acord cu opinia exprimată de curtea de apel, se apreciază - în raport cu gravitatea faptelor pentru care au fost condamnaţi - că atitudinea procesuală a inculpaţilor pe parcursul întregului proces penal sugerează ca nejustificată convingerea instanţei că „pronunţarea condamnării constituie un avertisment pentru acesta şi, chiar fără executarea pedepsei, condamnatul nu va mai săvârşi infracţiuni" (art. 861 alin. (1) lit. c) din C. pen.) şi, respectiv, că „se apreciază că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia" (art. 81 alin. (1) lit. c) din C. pen.).
Faţă de cele reţinute, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge ca nefondate recursurile declarate de M.P. şi inculpaţi.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea recursului declarat de M.P. vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Bacău şi de inculpaţii A.V.V. şi U.V. împotriva Deciziei penale nr. 85 din 12 august 2010 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul M.J.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 29 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1009/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1372/2011. Penal. Traficul de droguri (Legea... → |
|---|
