ICCJ. Decizia nr. 1685/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
- SECŢIA PENALĂ -
Sentinţa nr. 1685/2011
Dosar nr. 635/1/2011
Şedinţa publică din 12 decembrie 2011
Asupra plângerii penale de faţă,
În baza actelor dosarului, constată următoarele:
Prin plângerea penală formulată iniţial, persoana vătămată D.P., prin mandatar D.C., a solicitat a se efectua cercetări faţă de O.G., judecător la Judecătoria Suceava, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzut de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), comisă prin aceea că aceasta şi-a îndeplinit în mod necorespunzător îndatoririle de serviciu cu prilejul soluţionării dosarului civil nr. 7336/314/2009 al Judecătoriei Suceava.
Cu ocazia audierii, D.C. a declarat că îşi menţine plângerea penală formulată, arătând că judecătorul O.G. nu a dat dovadă de rol activ cu ocazia soluţionării dosarului civil nr. 7336/314/2009 al Judecătoriei Suceava, prin aceea că nu a verificat afirmaţia făcută de reclamantă, prin avocat, că ar fi divorţată de fratele lui, nu a constatat că actul de la fila 7 dosar nu se regăseşte în conţinutul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 391 din 21 ianuarie 2003 la B.N.P. „I.V.";, nu l-a introdus în cauză pe D.P., deşi acesta era cumpărător în contractul cu privire la care s-a cerut declararea simulaţiei, iar la pronunţarea soluţiei, pe care o consideră nelegală şi netemeinică, nu a luat în considerare înscrisurile pe care le-a depus după închiderea dezbaterilor, inclusiv cererea de intervenţie.
Persoana vătămată a declarat, totodată, că solicită a se efectua cercetări şi faţă de judecătorii I.G., M.M.C. şi V.O.D. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzut de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), pentru faptul că magistraţii, cu ocazia soluţionării recursului, în mod abuziv au procedat la evacuarea sa din sala de judecată, în condiţiile în care, aflându-se în acel loc şi făcându-se strigarea dosarului civil nr. 7336/314/2009, a adus la cunoştinţa completului de judecată faptul că instanţa de fond nu s-a pronunţat cu privire la cererea de intervenţie formulată, că nu a cercetat fondul cauzei, impunându-se astfel casarea hotărârii cu trimitere spre rejudecare.
Procurorul a constatat din actele premergătoare efectuate în cauză, următoarele:
La data de 02 septembrie 2009 D.M.E. s-a adresat Judecătoriei Suceava cu acţiune civilă în contradictoriu cu pârâţii B.C. şi B.A., părinţii săi, prin care a solicitat să se constate caracterul simulat al contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 391 din 21 ianuarie 2003 de B.N.P. „V.I.” din Suceava, prin care pârâţii i-au vândut imobilul constând în 250 mp teren curţi, cu o casă de locuit şi anexe gospodăreşti, situate în intravilanul comunei Salcea, judeţul Suceava, cu preţul de 30.000.000 lei, întrucât adevărata înţelegere dintre părţi a fost în sensul încheierii unui contract de donaţie către reclamantă, aşa cum rezultă din înscrisul intitulat „act de donaţie"; din 20 ianuarie 2003, prin care este menţionată doar casa.
La termenul de judecată din 29 octombrie 2009 a avut loc dezbaterea în fond a cauzei, pronunţarea fiind amânată pentru data de 03 noiembrie 2009, iar în acest interval de timp, D.C., în calitate de mandatar al fratelui său, D.P., a formulat cerere de intervenţie în cauză.
Împotriva sentinţei pronunţate în cauza menţionată a formulat recurs reclamanta D.M.E., acesta făcând obiectul dosarului civil nr. 7336/314/2009 al Tribunalului Suceava, secţia civilă, repartizat spre soluţionare completului de judecată format din judecătorii M.M.C., V.O.D. şi I.G.
Prin decizia civilă nr. 204 din 25 ianuarie 2010 s-a admis calea de atac exercitată, s-a modificat sentinţa, în sensul admiterii în parte a acţiunii şi s-a constatat caracterul simulat sub forma donaţiei deghizate a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 391 din 21 ianuarie 2003 de B.N.P. „V.I."; din municipiul Suceava, în ceea ce priveşte imobilul compus din casă de locuit şi anexe gospodăreşti, situate în intravilanul comunei Salcea, judeţul Suceava.
Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut că actul public, contractul de vânzare-cumpărare care ascunde donaţia, a fost încheiat în forma autentică, condiţie îndeplinită pentru a se constata simulaţia, chiar dacă actul secret a fost încheiat sub forma unui înscris sub semnătură privată şi nu în forma solemnă prevăzută pentru donaţii, iar în speţă voinţa reală a părţilor a fost cea exprimată în actul secret, care este valabil, întrunind condiţiile esenţiale prevăzute de lege pentru validitatea unei convenţii.
Având în vedere probele aflate la dosar, procurorul a considerat că judecătorii M.M.C., V.O.D. şi I.G. nu au săvârşit nici o faptă de natură să atragă răspunderea penală, nedovedindu-se că aceştia, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cu ştiinţă, nu au îndeplinit un act ori l-au îndeplinit în mod defectuos şi prin aceasta au cauzat vătămări intereselor legale ale persoanei vătămate.
Conform prevederilor Legii nr. 303/2004 privind Statutul magistraţilor, judecătorii nu pot fi traşi la răspundere penală pentru soluţiile pronunţate.
Legalitatea şi temeinicia hotărârii judecătoreşti poate fi verificată de către instanţa de control judiciar, cu ocazia soluţionării căii de atac prevăzute de lege şi exercitate de către partea nemulţumită, lucru care s-a şi întâmplat în cauză.
Pe de altă parte, interpretarea probatoriului administrat, cu consecinţa stabilirii unei anumite situaţii de fapt şi a regulii de drept aplicabile, este atribuţia esenţială a judecătorului, iar eventualele erori strecurate la judecarea cauzelor pot fi invocate, verificate şi înlăturate doar într-un cadru jurisdicţional, stabilit de lege.
Persoanei vătămate nu i-a fost încălcat nici un drept procesual de către magistraţi, aceştia hotărând numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii şi acţionând în scopul aflării adevărului în cauză, prin administrarea tuturor probelor necesare pentru aflarea adevărului, lămurirea împrejurărilor de fapt şi de drept, în scopul stabilirii faptelor şi aplicării corecte a legii şi în vederea pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.
În ce priveşte cererea de intervenţie în interes propriu, pentru a fi luată în considerare, trebuie depusă la dosarul cauzei, în faţa primei instanţe şi înainte de închiderea dezbaterilor, şi nu ulterior, cum s-a făcut.
După închiderea dezbaterilor şi rămânerea în pronunţare cu privire la recursul declarat de D.M.E., s-a prezentat în faţa completului de judecată D.C., care a arătat că a depus cerere de intervenţie, că nu a fost legal citat şi nu s-a formulat cerere de recuzare.
Instanţa i-a făcut cunoscut faptul că nu are calitatea de parte în proces şi, întrucât acesta nu a respectat solemnitatea şedinţei de judecată, refuzând să părăsească sala de judecată, l-a evacuat cu ajutorul unui jandarm, fiind totodată amendat de jandarmi, cu 500 lei, pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice.
Măsura evacuării lui D.C. a fost legală, fiind dispusă de preşedintele completului de judecată, în conformitate cu art. 122 C. proc. pen.
Parchetul a considerat că cererea formulată de D.C., de administrare în cauză a unor probe, respectiv efectuarea de confruntări cu magistraţii, audierea avocatului S. a jandarmilor, ori a altor persoane, care au fost în sala de şedinţă sau pe holul instanţei, ori transcrierea fişierelor cu înregistrările convorbirilor telefonice privind apelurile de urgenţă la 112 şi aflate pe CD-ul transmis de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, nu se justifică probele, nefiind concludente şi utile soluţionării cauzei.
Probele indicate de către persoana vătămată nu sunt de natură să conducă la constatarea unor fapte sau împrejurări care au legătură cu infracţiunea reclamată de abuz de serviciu contra intereselor persoanelor şi nu servesc la dovedirea unor împrejurări de care depinde lămurirea cauzei şi justa ei soluţionare.
Aşa fiind, în temeiul dispoziţiilor art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de O.G., I.G., M.M.C. şi V.O.D., judecători, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzut de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), întrucât în cauză nu s-a comis nici o faptă de natură să atragă răspunderea penală.
Plângerea formulată de către petentul D.C. împotriva Rezoluţiei nr. 400/P/2009 din 03 mai 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, privind pe numitele O.G., judecător la Judecătoria Suceava, faţă de care s-au efectuat verificări, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), a fost respinsă ca neîntemeiată, de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava.
În această situaţie, Rezoluţia nr. 400 din 03 mai 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava a fost atacată de petiţionarul D.P., prin mandatar D.C., la această Înaltă Curte, prin intermediul sentinţei penale nr. 84 din 10 septembrie 2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, care şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, ca urmare a faptului că judecătorul M.M.C. are grad de curte de apel.
Petiţionarul D.P., prin mandatar, nu a fost de acord cu competenţa de soluţionare a plângerii, de către Înalta Curte, motiv pentru care a şi atacat sentinţa nr. 84 din 10 septembrie 2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, cu recurs, dar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin decizia nr. 4413 din 7 decembrie 2010 a respins recursul ca inadmisibil, hotărârile de declinare fiind definitive, conform art. 42 alin. (4) C. proc. pen.
În 26 septembrie 2011, petiţionarul a formulat o cerere de recuzare a judecătorilor I.M. şi V.A., a procurorului M.M. şi magistratului asistent C.I.V., cerere ce a fost respinsă ca nefondată, prin încheierea din 07 octombrie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 635/1/2011.
De-a lungul procesului, în faţa Înaltei Curţi, mandatarul petiţionarului, care nu are studii juridice, a solicitat o serie de amânări tergiversând soluţionarea procesului, a formulat alte cereri de recuzare, fără însă a-şi angaja un avocat, care să-i apere în mod calificat, interesele.
Înalta Curte, examinând plângerea pe fond, prin prisma actelor dosarului, constată că nemulţumirea petiţionarului este determinată de soluţia pronunţată de o instanţă civilă din judeţul Suceava, soluţie pe care în loc să o atace, în cadrul procesului civil, doreşte să o desfiinţeze pe cale penală sub pretextul comiterii unei infracţiuni de abuz în serviciu împotriva interesului persoanei, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), deşi din nici un act al dosarului, nu rezultă comiterea vreunei infracţiuni, de către membrii completului de judecată, reclamaţi de petiţionar, aşa cum, corect au reţinut procurorii, inclusiv prin rezoluţia atacată, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de aceştia.
Din verificările nemijlocite ale actelor dosarului rezultă cu certitudine lipsa oricăror acte ilicite comise de judecătorii reclamaţi şi implicit, legalitatea şi temeinicia Rezoluţiei nr. 400/P/2009 din 03 mai 2010, ce este în deplină concordanţă cu principiul reangajării răspunderii penale a magistraţilor, pentru soluţiile date în cauzele rezolvate.
În raport cu cele arătate, Curtea va trebui să privească plângerea formulată de petiţionarul D.P. prin mandatarul său D.C., împotriva Rezoluţiei nr. 400/P/2009 din 3 mai 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, ca nefondată şi a o respinge, ca atare, menţinând astfel, rezoluţia atacată.
Văzând şi reglementarea plăţii cheltuielilor judiciare către stat,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul D.P., prin mandatar D.C., împotriva rezoluţiei nr. 400/P/2009 din 3 mai 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava.
Menţine rezoluţia atacată.
Obligă petiţionarul D.P. la plata sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 decembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1686/2011. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1684/2011. Penal. Infracţiuni de corupţie... → |
|---|
