ICCJ. Decizia nr. 1724/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1724/2011
Dosar nr. 5477/116/2010
Şedinţa publică din 28 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 122 din 09 decembrie 2010, Tribunalul Călăraşi, secţia penală, a respins cererea de revizuire formulată de condamnatul T.I. împotriva sentinţei penale nr. 112 din 06 octombrie 2008 a Tribunalului Călăraşi, definitivă prin decizia penală nr. 4153/2008 a Î.C.C.J.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că revizuientul T.I. a solicitat revizuirea sentinţei penale nr. 112/2008 a Tribunalului Călăraşi, arătând că în dosarul de fond s-au produs anumite nereguli ce au condus la schimbarea încadrării juridice din vătămare corporală în tentativă de omor şi la majorarea pedepsei în calea de atac a apelului formulată de către inculpat, încălcându-se astfel dispoziţiile art. 372 C. proc. pen.. Totodată, a susţinut că nu s-a avut în vedere starea de provocare a sa de către partea vătămată.
Prima instanţă a apreciat că cererea de revizuire este inadmisibilă deoarece motivele invocate de către condamnat au fost analizate şi soluţionate definitiv de către instanţe în căile ordinare de atac, situaţia de fapt, încadrarea juridică şi pedeapsa neputând fi reanalizate în procedura de revizuire.
Împotriva acestei hotărâri, a formulat apel, în termen legal, revizuientul T.I., care a criticat soluţia instanţei pentru motive de netemeinicie, solicitând, în esenţă, admiterea în principiu a cererii de revizuire, deoarece sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege în acest sens.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin decizia penală nr. 17/A din 17 ianuarie 2011 a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnatul revizuent, reţinând, în esenţă, următoarele considerente:
Instanţa de fond a interpretat în mod corect dispoziţiile art. 394 şi urm. C. proc. pen. şi a concluzionat pe deplin întemeiat că motivele invocate în susţinerea cererii de revizuire nu se subsumează vreunuia dintre cazurile de revizuire expres şi limitativ prevăzute de lege.
Astfel, dat fiind caracterul revizuirii de a fi o cale extraordinară de atac, admisibilitatea ei în principiu este strict condiţionată de existenţa vreunuia dintre cazurile prevăzute de dispoziţiile art. 394 lit. a)-e) C. proc. pen., de natură a dovedi nelegalitatea sau netemeinicia hotărârii de condamnare în condiţiile art. 394 alin. (2), (3) C. proc. pen.
Greşita încadrare juridică a infracţiunii invocată de către condamnat drept motiv de revizuire nu implică descoperirea unor fapte sau împrejurări noi, necunoscute de către instanţele ordinare şi de natură a conduce la o soluţie diametral opusă celei de condamnare, ci se constituie într-o cerere de reanalizare exclusiv a condiţiilor legale în care se plasează regimul sancţionator aplicabil.
Pe cale de consecinţă, invocarea greşitei încadrări juridice dată faptei de către instanţa care a soluţionat calea de atac ordinară a apelului tinde la repunerea în discuţie a unei chestiuni de drept, iar nu de fapt, aspect ce nu poate fi cenzurat în procedura revizuirii.
De altfel, apelantul-condamnat T.I. se află în eroare atunci când susţine că soluţia de condamnare pentru infracţiunea de tentativă la omor calificat a survenit în apelul său, încălcându-se astfel dispoziţiile art. 372 C. proc. pen. Din examinarea actelor cauzei rezultă că o atare soluţie a fost dispusă subsecvent admiterii apelului declarat de către Ministerul Public împotriva hotărârii de condamnare, iar nu a celui promovat de către inculpat, care a fost respins ca nefondat prin decizia penală nr. 41/A/2008 a Curţii de Apel Bucureşti.
Pe de altă parte, în ceea ce priveşte pretinsa neluare în considerare a stării de provocare de către instanţele ordinare, Curtea reţine că ea tinde, de asemenea, la repunerea în discuţie a unor aspecte relevante exclusiv asupra cuantumului pedepsei, aspecte ce nu pot fi cenzurate în procedura de revizuire doar ca efect al simplei lor invocări de către condamnat şi fără a fi incident vreunul din cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. b)-d) C. proc. pen.
Aceleaşi considerente evidenţiază şi lipsa de pertinenţă a susţinerii revizientului T.I. referitoare la cuantumul ridicat al pedepsei aplicate, o atare susţinere nesubsumându-se vreunuia dintre cazurile de revizuire expres prevăzute de lege şi nefiind admisibil a fi reanalizată într-o cale extraordinară de atac.
Pentru aceste considerente, instanţa de apel a apreciat neîntemeiate criticile apelantului şi ca legală soluţia primei instanţe de respingere a cererii de revizuire.
Împotriva acestei decizii, revizuientul condamnat a declarat recurs, susţinând că au fost încălcate dispoziţiile art. 372 C. proc. pen., prin agravarea în propria cale de atac, schimbarea încadrării juridice şi majorarea pedepsei, fără a se ţine seama de starea de provocare.
Recursul nu este fondat.
Recurentul revizuent nu a invocat expres unul dintre cazurile de revizuire prevăzute de lege, însă din analiza criticilor sale scrise şi orale în şedinţa de judecată, se constată că acestea vizează cazul prevăzut de art. 394 lit. a) C. proc. pen.
Din examinarea lucrărilor şi actelor dosarului, rezultă, că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 394 lit. a) C. proc. pen., care ar impune revizuirea sentinţei penale atacate.
Din economia textului de lege sus-menţionat, rezultă că hotărârile penale definitive pot fi supuse revizuirii, dacă sunt întrunite cumulativ condiţiile expres prevăzute de lege: faptele şi împrejurările noi descoperite să nu fi fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei şi, respectiv, condiţia ca aceste fapte şi împrejurări noi să fi condus la o soluţie diametral opusă celei pronunţate, în situaţia în care ar fi fost cunoscute de instanţe.
Or, în cauză, împrejurările invocate de revizuient - greşita schimbare a încadrării juridice şi majorarea pedepsei, fără a se ţine seama de starea de provocare - reprezintă critici care au fost invocate în cursul judecării cauzei şi au fost avute în vedere de instanţe la soluţionarea cauzei, astfel că nu sunt întrunite condiţiile expres prevăzute de art. 394 C. proc. pen., care să impună revizuirea sentinţei atacate.
Criticile invocate de revizuient au fost avute în vedere de instanţe în cursul procesului penal, recurentul invocând împrejurări care constituie apărări de fond, ceea ce echivalează cu o solicitare de suplimentare a probatoriului administrat în cursul cercetării judecătoreşti, aceasta fiind inadmisibilă în calea extraordinară de atac a revizuirii.
De altfel, se constată că nici celelalte cazuri de revizuire prevăzute de dispoziţiile art. 394 C. proc. pen. nu sunt incidente în cauză.
Pentru aceste considerente, urmează ca recursul revizuientului condamnat T.I. să fie respins, ca nefondat, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul revizuent T.I. împotriva deciziei penale nr. 17/A din 17 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 400 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1720/2011. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1806/2011. Penal → |
|---|
