ICCJ. Decizia nr. 17/2011. Penal. Cerere de liberare provizorie pe cauţiune (art. 160 ind. 4 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 17/2011
Dosar nr. 750/32/2010
Şedinţa publică din 05 ianuarie 2011
Asupra recursului penal de faţă.
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 30 decembrie 2010 pronunţată în dosarul nr. 750/32/2010, Curtea de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie, a respins cererea de liberare pe cauţiune formulată de inculpatul C.C.C., reţinându-se, în esenţă, că deşi, pedeapsa stabilită de lege pentru infracţiunea pentru care este cercetat nu depăşeşte 18 ani închisoare, iar actele dosarului de urmărire penală nu relevă date din care să rezulte că o dată pus în libertate ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă, cererea nu este întemeiată în raport de natura şi gravitatea faptelor, modalitatea de comitere a infracţiunilor, de timpul foarte scurt scurs de la luarea măsurii arestării preventive şi de faptul că inculpatul a suferit o condamnare definitivă pentru luare de mită, faptă comisă în calitate de magistrat.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul C.C.C. solicitând cercetarea sa în stare de libertate pe cauţiune întrucât lăsarea sa în libertate nu prezintă pericol pentru ordinea publică.
Analizând încheierea recurată atât prin prisma criticilor formulate, dar şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept ale cauzei, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că inculpatul C.C.C. este cercetat pentru infracţiunea trafic de influenţă, întrucât în calitate de avocat a primit suma de 1000 Euro pentru a interveni pe lângă judecătorii învestiţi cu soluţionarea dosarului nr. 3525/279/2008 al Judecătoriei Piatra Neamţ, în vederea obţinerii unei hotărâri favorabile denunţătorilor C.V. şi C.D.
Inculpatul a fost arestat preventiv prin încheierea de şedinţă din 04 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bacău, constatându-se incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 143 raportat la art. 681 C. proc. pen. şi ale art. 148 lit. f) C. proc. pen.
Înalta Curte constată că cererea de liberare provizorie formulată de inculpat întruneşte cerinţele de admisibilitate prevăzute de lege, aşa cum corect a constatat prima instanţă, acesta fiind sub puterea unui mandat de arestare preventivă pentru infracţiuni intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani.
Cu toate că actele şi lucrările de urmărire penală nu relevă vreo dată sau indiciu pe care să se întemeieze, în mod rezonabil, aprecierea că inculpatul C.C.C. ar întreprinde acţiuni de natură a influenţa probatoriul administrat în încercarea de a zădărnicii adevărul, cererea de liberare sub control judiciar nu este întemeiată, existând temerea că odată pus în libertate ar putea comite fapte de corupţie, dat fiind că acesta a fost condamnat definitiv pentru luare de mită, faptă comisă în calitate de judecător, chiar dacă la dosar nu există niciun indiciu că ar urmări comiterea vreunei infracţiuni.
Îndeplinirea condiţiilor impuse nu conduce automat la admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, întrucât pe lângă vocaţia legală a inculpatului C.C.C. de a formula oricând în cursul procesului o cerere de liberare provizorie, vocaţie ce se analizează prin prisma dispoziţiilor art. 1601 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., se examinează şi temeinicia unei astfel de cereri, în raport de prevederile art. 136 alin. (2) şi (8) C. proc. pen., instanţa având, astfel, posibilitatea de a admite cererea sau, dimpotrivă, de a o respinge motivat, atunci când aceasta nu serveşte scopului recunoscut de legea procesual penală.
Examinarea gradului de pericol social al faptei şi a pericolului concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta punerea în libertate a inculpatului C.C.C. nu pot fi ignorante cu ocazia verificării temeiniciei cererii de liberare provizorie, în acest sens pronunţându-se în mod constant şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a se vedea în acest sens cauzele Calmanovici împotriva României, Letellier împotriva Franţei, Hendriks împotriva Olandei).
Astfel, natura infracţiuni săvârşite (infracţiune de corupţie), gradul de pericol social concret al acesteia, astfel cum este conturat de modalităţile şi împrejurările comiterii (inculpatul, în calitate de avocat, a pretins şi primit de la părţile din dosar o sumă de bani pentru a interveni pe lângă judecători în vederea obţinerii unei soluţii favorabile acestora), frecvenţa pe care o înregistrează în prezent acest tip de infracţiune şi urmările negative pe care le produce, respectiv sporirea neîncrederii cetăţenilor în actul de justiţie, împrejurare de natură a afecta imaginea autorităţilor publice, precum şi antecedentele penale ale inculpatului pentru fapte de corupţie comise în calitate de magistrat, relevă că punerea în libertate a acestuia ar prezenta pericolul concret pentru ordinea publică.
Or, faţă de toate aceste aspecte, în mod justificat Curtea a apreciat că scopul pentru care s-a dispus luarea măsurii arestării preventive a inculpatului C.C.C. (prin prisma dispoziţiilor art. 136 alin. (1) C. proc. pen.) nu poate fi atins în cauză prin punerea acestuia în libertate provizorie, un argument în plus în acest sens constituindu-l şi timpul scurt scurs de la momentul luării arestării preventive a inculpatului (o lună). Se are în vedere faptul că la soluţionarea propunerii de arestare preventivă a inculpatului, s-a statuat că scopul prevăzut de art. 136 alin. (1) C. proc. pen. nu poate fi atins în alt mod decât prin luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, iar de la aceste moment procesual (situat aproape în timp) nu au intervenit niciun fel de schimbări care să justifice atingerea acestui scop altcumva, respectiv prin liberarea provizorie a acestuia.
Faţă de cele reţinute, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul C.C.C.
În raport de soluţia ce se va pronunţa, instanţa îl va obliga pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat C.C.C. împotriva încheierii din 30 decembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 225 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea avocatului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 05 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1699/2011. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1748/2011. Penal → |
|---|
