ICCJ. Decizia nr. 1716/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1716/2011
Dosar nr. 8176/2/2010
Şedinţa publică din 28 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 369/F din 10 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins ca nefondată plângerea petiţionarului L.D. împotriva rezoluţiei dată la 05 iulie 2010 în dosarul penal nr. 447/P/2010 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi menţinută prin rezoluţia din 16 august 2010 dată în dosarul nr. 1657/11-2/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
S-au reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin cererea înregistrată la 21 septembrie 2010 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, sub nr. 8176/2/2010, petentul L.D. a formulat plângere întemeiată pe disp. art. 2781 C. proc. pen., împotriva rezoluţiei dată la 05 iulie 2010 în dosarul penal nr. 447/P/2010 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Petentul s-a plâns că în mod greşit procurorul care a instrumentat cauza a reţinut că intimatul T.B. ar fi audiat persoanele vătămate, iniţial olograf şi ulterior pe formular tip, în prezenţa apărătorului din oficiu, întrucât declaraţia numitei L.I., dată olograf, face obiectul prezentului dosar, astfel încât temeiul indicat de procuror - disp. art. 75 C. proc. pen., nu-şi găseşte aplicabilitatea în speţă.
Analizând actele dosarului penal instrumentat de parchet, instanţa a reţinut că prin rezoluţia din 05 iulie 2010 dată în dosarul penal nr. 447/P/2010 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numitul T.B.C., inspector de poliţie, organ de cercetare penală a poliţiei judiciare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 266 alin. (2) C. pen., întrucât fapta nu există.
Pentru a da această soluţie, s-a reţinut că la 18 martie 2010 au fost înregistrate la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti plângerile formulate de L.D. şi L.I. in vederea efectuării de cercetări faţă de numitul T.B.C., ofiţer de poliţie in cadrul Secţiei 22 Poliţie, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 266 alin. (2) C. pen.
Petenţii au arătat că la 01 noiembrie 2009 au fost conduşi la sediul Secţiei 22 Poliţie pentru lămurirea unei sesizări făcută de agenţii de pază ai magazinului Real din cadrul AFI Cotroceni, ocazie cu care numitul T.B.C. i-a ameninţat cu bătaia şi cu închisoarea pentru a declara conform celor indicate de acesta. Urmare acestor ameninţări, persoanele vătămate au dat, fără a fi asistaţi de apărători, o declaraţie care Ie-a fost dictată de lucrătorul de poliţie. în baza acestei declaraţii au fost reţinuţi timp de 24 de ore.
Deşi au fost citaţi în vederea precizării plângerilor formulate, numiţii L.D. şi L.I. nu s-au prezentat. Fiind audiat de către parchet, intimatul T.B.C. a declarat că nu i-a ameninţat în niciun fel pe cei doi şi că nu Ie-a dictat acestora declaraţia. Intimatul a precizat că cei doi petenţi au fost aduşi la Secţia 22 Poliţie ca urmare a unei sesizări formulate de reprezentanţii magazinului Real din AFI Cotroceni, cu privire la săvârşirea unei infracţiuni de furt. Intimatul a menţionat că a luat declaraţie celor doi petenţi, iniţial olograf iar ulterior pe formulat tipizat, după care a întocmit ordonanţele de reţinere.
Martora B.I. - ofiţer de poliţie in cadrul Secţiei 22 a declarat că i-a adus la poliţie pe cei doi petenţi, care au fost audiaţi în prezenţa unui apărător din oficiu. în cursul audierii, aceştia nu au menţionat că au fost ameninţaţi cu bătaia de numitul T.B.C.
Numitul T.B. - agent la Compartimentul de ordine publică din cadrul Secţiei 22 Poliţie şi S.E., apărător din oficiu al persoanelor vătămate au declarat că nu au cunoştinţă de exercitarea unor ameninţări cu bătaia de către intimat.
De aceea, procurorul a reţinut că nu au fost identificate date temeinice şi concludente cu privire la întrebuinţarea in data de 1/2 noiembrie 2009 de promisiuni sau ameninţări de către numitul T.B.C. împotriva celor doi petenţi, persoane cercetate pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, în scopul obţinerii de declaraţii.
Susţinerile persoanelor vătămate nu se coroborează cu niciun alt mijloc de proba, ori conform disp. art. 75 C. proc. pen. declaraţiile persoanei vătămate pot servi la aflarea adevărului numai in măsura in care sunt coroborate cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente in cauză.
Împotriva acestei rezoluţii au formulat plângere la procurorul ierarhic superior cei doi petenţi.
Prin rezoluţia din 16 august 2010, dată in dosarul nr. 1657/11-2/2010 procurorul ierarhic superior a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de numitul L.D. împotriva soluţiei adoptate in dosarul penal nr. 447/P/2010, cu motivarea că susţinerile petenţilor relativ la faptul că au fost citaţi la o adresă la care nu mai locuiau de aproximativ 7 ani nu sunt fondate deoarece petenţii au fost citaţi la locul indicat în plângerile formulate, iar din probele administrate în cauză rezultă că nu a existat din partea numitului T.B.C. vreo ameninţare la adresa celor doi petenţi.
Curtea, analizând plângerea formulată de petentul L.D., a constatat că aceasta este nefondată, întrucât din actele efectuate în dosarul nr. 447/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti nu a rezultat niciun indiciu că aceştia au fost ameninţaţi, în vederea obţinerii unor declaraţii, de inspectorul de poliţie care îi cerceta pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.
Deşi petentul a invocat aspectul că i-a fost luată atât lui, cât şi soţiei sale, o declaraţie olografă fără ca apărătorul să fie prezent, instanţa a constatat că în dosarul în care petentul L.D. împreună cu soţia sa, L.I. erau cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, au fost luate declaraţii şi pe formular tipizat, în care soţia sa a recunoscut săvârşirea faptelor, în prezenţa apărătorului din oficiu, descriind modul în care a încercat să sustragă cele 12 sticle de wisky din magazinul Real.
Având în vedere că în cauză există declaraţiile numiţilor T.B., B.I. care au arătat că au fost de faţă la audieri şi că colegul lor T.B.C. nu a exercitat presiuni asupra celor doi petenţi şi că aceste declaraţii se coroborează cu cea dată de apărătorul din oficiu S.A.E. care i-a asistat pe cei doi petenţi când aceştia erau cercetaţi penal şi că nu există vreun alt indiciu cu privire la cele indicate de petent prin plângerea sa, s-a reţinut că rezoluţia dată de procuror este temeinică şi legală, motiv pentru care a menţinut-o şi, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins ca nefondată plângerea petiţionarului.
Împotriva sentinţei a declarat recurs petiţionarul.
Recursul declarat de petiţionar împotriva sentinţei este nefondat.
Din examinarea lucrărilor dosarului, se constată că, în mod corect, instanţa de fond a dispus respingerea plângerii formulate de petiţionar, ca nefondată, reţinându-se că intimatul şi-a îndeplinit, în mod corect, atribuţiile de serviciu, fără a cauza vreo vătămare intereselor legale ale petiţionarului.
Din actele premergătoare efectuate în cauză, nu au rezultat indicii cu privire la împrejurarea că intimatul, în calitate de inspector de poliţie, organ de cercetare penală a poliţiei judiciare, a exercitat vreo ameninţare la adresa celor petiţionarului L.D. şi a soţiei sale, în vederea obţinerii unor declaraţii.
Astfel, se constată că în dosarul în care petiţionarul şi soţia sa erau cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, le-au fost luate declaraţii olografe şi pe formular tipizat, în prezenţa apărătorului desemnat din oficiu. Acesta din urmă a confirmat susţinerile numiţilor B.I., ofiţer de poliţie şi T.B., agent la Compartimentul de ordine publică din cadrul Secţiei 22 Poliţie, în sensul că petiţionarii au fost audiaţi în prezenţa unui apărător din oficiu, iar în cursul audierii nu au menţionat că au fost ameninţaţi de numitul T.B.C.
În ce priveşte criticile petiţionarului, referitoare la faptul că nu s-au administrat probele necesare soluţionării cauzei, acestea sunt neîntemeiate.
În urma investirii cu soluţionarea unei cauze penale, prin unul din actele de sesizare prevăzute de art. 221 C. proc. pen., organul de urmărire penală efectuează toate acele verificări şi strângeri de date în cadrul fazei actelor premergătoare, prevăzute de dispoziţiile art. 224 C. proc. pen., care nu fac parte din procesul penal.
Nefiind început procesul penal, prin neînceperea urmăririi penale în cauză, nu se pot strânge probe, întrucât, conform reglementărilor procesual penale acestea se pot efectua doar în cadrul legal al procesului penal.
Pentru aceste considerente, urmează ca recursul declarat de recurentul petiţionar L.D. împotriva sentinţei penale nr. 369/F din 10 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, să fie respins, ca nefondat, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul petiţionar L.D. împotriva sentinţei penale nr. 369/F din 10 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1650/2011. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 1720/2011. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
