ICCJ. Decizia nr. 1638/2011. Penal. Excepţie de neconstituţionalitate. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1638/2011
Dosar nr. 9582/1/2010
Şedinţa publică din 21 aprilie 2011
Asupra contestaţiei în anulare de faţă
În baza actelor şi lucrărilor dosarului reţine următoarele:
Prin decizia penală nr. 1584 din 23 aprilie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie, secţia penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizarea Curţii Constituţionale, formulată de recurentul-inculpat C.M.P.
În temeiul art. 385/15, punctul 1, lit. b), C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-inculpat C.M.P. împotriva încheierii de şedinţă din data de 3 iunie 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, din Dosarul nr. 63/314/2005.
În temeiul art. 192, alin. (2), C. proc. pen., a fost obligat recurentul-inculpat la plata sumei de 800 lei, cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Cu drept de recurs în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru dispoziţia de respingere, ca inadmisibilă, a sesizării Curţii Constituţionale.
Curtea a respins, ca neîntemeiată, această nouă cerere de sesizare a Curţii Constituţionale, formulată de contestator, întrucât excepţiile de neconstituţionalitate ale dispoziţiilor art. 29, alin. (6) din Legea nr. 47/1992, republicată, şi ale art. 385, C. proc. pen. sunt inadmisibile, pentru neîndeplinirea cerinţei legăturii cu fondul, prevăzută de art. 29, alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată.
Astfel, instanţa de recurs a fost învestită cu judecarea recursului declarat de recurentul-inculpat împotriva măsurii de respingere, ca neîntemeiată, a sesizării Curţii Constituţionale, pentru a se pronunţa asupra excepţiilor de neconstituţionalitate a tuturor dispoziţiilor Legii nr. 78/2000, inclusiv a dispoziţiilor art. 10, lit. a) din Legea nr. 78/2000.
Ca atare,s-a reţinut că invocarea neconstituţionalităţii art. 29, alin. (6) din Legea nr. 47/1992, republicată, care prevede calea de atac a recursului, într-un termen de 48 de ore de la pronunţare, împotriva unei asemenea hotărâri judecătoreşti, este nu numai lipsită de logica simplă, atâta timp cât această dispoziţie legală este în favoarea sa, prin posibilitatea exercitării unei căi de atac, iar recursul a fost declarat în termenul legal, ci şi în afara fondului recursului, prin natura sa strict procedurală.
Înalta Curte a reţinut totodată, că invocarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (6) din Legea 47/1992 este, astfel cum a concluziona prima instanţă, nu numai lipsit de logică, respectiva prevedere legală fiind în favoarea contestatorului, dar şi în afara fondului cauzei. Tot astfel, şi excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385 C. proc. pen., a fost apreciată ca fiind situată în afara fondului recursului, cauzei de fată.
Împotriva acestei decizii, contestatorul C.M.P. a formulat contestaţie în anulare, înregistrată pe rolul instanţei la 22 noiembrie 2010 invocând prevederile art. 386 lit. a) C. proc. pen.
Astfel, contestatorul a arătat că pentru termenul de judecată din 4 noiembrie 2010, dată la care a fost pronunţată hotărâre contestată nu au fost citate părţile din dosarul nr. 63/314/2005. Astfel, contestatorul a arătat că instanţa a procedat la soluţionarea cauzei cu încălcarea dispoziţiilor referitoare la citarea părţilor reglementate de dispoziţiile art. 291 C. proc. pen.
Contestaţia în anulare formulată este nefondată.
Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că, în cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 386 lit. a) C. proc. pen., care să impună admiterea în principiu a contestaţiei formulate.
Verificând actele dosarului şi hotărârile pronunţate, se constată următoarele:
Potrivit art. 387 alin. (1) şi (2) cererea de contestaţie poate fi făcută de oricare dintre părţi iar în cererea de contestaţie trebuie să se arate toate cazurile de contestaţie pe care le poate invoca contestatorul şi toate motivele aduse în sprijinul acestora.
Examinând, conform art. 391 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., contestaţia formulată se constată că aceasta este introdusă în termen legal, nefiind începută executarea, fiind invocate dispoziţiile art. 386 lit. a) C. proc. pen.
Astfel, conform art. 386 lit. a) C. proc. pen. există motiv de contestaţie în anulare când " procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii".
Din dispoziţia legală menţionată rezultă expres că una dintre condiţiile esenţiale pentru a exista acest caz de contestaţie în anulare este ca inculpatul să nu fi fost citat în mod legal la termenul fixat pentru judecarea recursului.
Or, în speţă această condiţie nu este îndeplinită din verificările efectuate în cauză rezultând că inculpatul a fost citat în mod legal pentru termenul din 4 noiembrie 2010, dată la care acesta a şi fost prezent la dezbateri, cauza amânându-se la cererea sa, în vederea angajării unui apărător la data de 18 noiembrie 2010, acesta primind termen în cunoştinţă.
La acest termen din 18 noiembrie contestatorul a formulat o nouă cerere de amânare pentru imposibilitate de prezentare, cerere respinsă de instanţă ca fiind nefondată, cauza fiind la al doilea termen de judecată, acordându-se cuvântul în dezbateri.
Drept urmare, procedura de citare a contestatorului în cauză fiind legal îndeplinită, Înalta Curte constată că în cauză nu este incident cazul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 386 lit. a) C. proc. pen. invocat de contestator.
Având în vedere considerentele expuse Curtea va respinge ca nefondată contestaţia în anulare formulată de contestatorul C.M.P. împotriva deciziei penale nr. 4121 din 18 noiembrie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 5096/2/2010.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatorul C.M.P. împotriva deciziei penale nr. 4121 din 18 noiembrie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 5096/2/2010.
Obligă contestatorul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1637/2011. Penal. Asocierea pentru... | ICCJ. Decizia nr. 1639/2011. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
