ICCJ. Decizia nr. 1650/2011. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs

Comentarii

0

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1650/2011

Dosar nr.3425/1/2011

Şedinţa publică din 22 aprilie 2011

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Prin încheierea de şedinţă din data de 05 aprilie 2011, pronunţată în dosarul nr. 1628/36/2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-au respins cererile de revocare formulate de inculpatul P.T.N., respectiv de înlocuire a arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea formulate de inculpatul A.F.N., ambii la datele de 31 martie 2011 şi 05 aprilie 2011, ca nefondate.

În baza art. 300² cu ref. la art. 160^b alin. (3) C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest preventiv a inculpaţilor A.F.N. şi P.T.N., pe o perioada de până la 60 zile, cu începere de la 05 aprilie 2011.

S-a reţinut că asupra legalităţii şi temeiniciei măsurii arestării preventive faţă de inculpaţii A.F.N. şi P.T.N., precum şi asupra cererilor de revocare a măsurii arestării preventive formulată de inculpatul P.T.N. şi de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu formulată de inculpatul A.F.N. (la termenele din 31 martie 11, respectiv 05 aprilie 2011), prin rechizitoriul nr. 92/P din 8 decembrie 2010, Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Alba Iulia a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv (alături de alţi 5 inculpaţi, dintre care 4 în stare de libertate) a inculpaţilor:

1. A.F.N. pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- „luare de mită” prev. de art. 254 alin. (1), (2) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 ( 7 fapte );

- „trafic de influenţă” prev. de art. 257 C. pen. rap. la art. 7 din Legea nr. 78/2000 (2 fapte);

- „reţinere sau distrugere de înscrisuri” prev. de art. 272 C. pen.;

- „favorizarea infractorului” prev. de art. 264 C. pen.;

- „fals material în înscrisuri oficiale” prev. de art. 288 alin. (2) C. pen., rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) ( 2 acte materiale);

- „uz de fals” prev. de art. 291 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000;

- „fals în declaraţii” prev. de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 (4 fapte);

- „favorizarea infractorului” prev. de art. 264 C. pen.;

- „fals material în înscrisuri oficiale” prev. de art. 288 alin. (2) C. pen. (56 fapte);

- „uz de fals” prev. de art. 291 C. pen. (56 fapte), totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.;

2. P.T.N. pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- „dare de mită” prev. de art. 255 C. pen. rap. la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. (3 fapte);

- complicitate la infracţiunea de „favorizarea infractorului” prev. de art.26 C. pen. - art. 264 C. pen.;

- complicitate la infracţiunea de „reţinere sau distrugere de înscrisuri” prev. de art. 26-art. 272 C. pen.;

- complicitate la infracţiunea de „fals material în înscrisuri oficiale” prev. de art. 26 - art. 288 alin. (2) C. pen., rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (2 acte materiale);

- complicitate la infracţiunea de „uz de fals” prev. de art. 26 -art. 291 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

În fapt, acuzarea susţine, în principal, pe baza probatoriului administrat până în prezent, că în perioada 2006 -21 octombrie 2010, în calitate de prim procuror al parchetului de pe lângă judecătoria Sibiu, inculpatul A.F.N. a efectuat mai multe acte de corupţie de la pretinderea, primirea de mite până la favorizarea unor infractori prin influenţarea cercetaţilor şi falsificarea semnăturilor procurorilor din subordine, declaraţii false de avere 206-2010, iar în perioada 05 august 2010-27 septembrie 2010, inculpatul P.T.N. a remis inculpatului A.F.N. un plic conţinând suma de 400 Euro şi ulterior suma de 1500 lei în scopul determinării acestuia să procedeze la soluţionarea favorabilă a dosarului penal nr. 94/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu privind pe B.R.M., participând la falsificarea a două declaraţii din dosar pentru facilitarea emiterii soluţiei, apoi a oferit o sumă de bani inculpatului A.F.N. asupra cuantumului căruia urmau să se pronunţe ulterior pentru soluţionarea favorabilă a dosarului penal nr. 4496/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu privind pe numita F.A., dosar înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu şi în cele din urmă a oferit inculpatului A.F.N. contravaloarea a 20% dintr-o creanţă avută de creditorul C.S.D. împotriva debitorului H.C. după ce acesta din urmă era determinat la plata acesteia prin demersul infracţional desfăşurat de inculpatul A.F.N. respectiv constituirea unui dosar penal împotriva debitorului H.C. (dosar penal nr. 670/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu).

Prin încheierea nr. 3793 din 27 octombrie 2010, admiţând recursul declarat de DNA - ST Alba Iulia împotriva încheierii 26/MP din 22 octombrie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus luarea măsurii arestării preventive în temeiul art. 148 lit. f) C. proc. pen., pentru o durată de 30 de zile faţă de inculpaţii A.F.N. şi P.T.N., începând cu data punerii în executare a mandatelor de arestare preventivă nr. 9/U din 27 octombrie 2010 şi nr. 10/U din 27 octombrie 2010, măsură prelungită prin încheierea nr. 30/MP din 19 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia încă 30 zile până la data de 24 decembrie 2010 şi menţinută periodic, prin încheierea instanţei de fond din 14 decembrie 2010, în temeiul art. 300¹ alin. (3) C. proc. pen., ulterior conform art. 160^b C. proc. pen. prin decizia penală nr. 587 15 februarie 2011 (pronunţată în dosarul nr. 1229/1/2011) a instanţei supreme (care admiţând recursul formulat de procuror, a casat încheierea din 11 februarie 2011 de înlocuirea măsurii arestării preventive pentru cei doi inculpaţi cu o măsură preventivă mai puţin restrictivă de libertate).

Conform art. 300² C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa este datoare să verifice, în cursul judecăţii, legalitatea şi temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160^b C. proc. pen.

Potrivit art. 160^b C. proc. pen., în cursul judecăţii, instanţa verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 zile, legalitatea şi temeinicia arestării preventive şi, constatând că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, menţine prin încheiere motivată măsura preventivă.

În acest stadiu procesual, când, cercetarea judecătorească s-a finalizat la 31 martie 11 (acordându-se o scurtă amânare, la cererea apărării, pentru desfăşurarea dezbaterilor), au fost ascultaţi în mod nemijlocit inculpaţii, s-au administrat toate probele necesare soluţionării cauzei, temeiurile primare avute în vedere la momentul luării măsurii de excepţie a arestării preventive sunt confirmate în parte de probele în acuzare (chiar şi de declaraţiile celor 2 inculpaţi precum şi de ale inculpaţilor C., coroborate la „pipăirea” fondului cel puţin cu declaraţiile martorilor A. şi L.), în sensul disp. art. 143 alin. (1) în referire la art. 68¹ C. proc. pen. şi art. 5 par. 1 lit. c) C.E.D.O., din datele existente rezultând presupunerea rezonabilă că aceştia au comis fapte prevăzute de legea penală, cu un conţinut periculos şi impun în continuare privarea de libertate a acestora, fiind satisfăcute cerinţele prevăzute de acest text de lege.

Cazul de arestare preventivă prevăzut de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. rămâne incident, cele două condiţii continuând să fie îndeplinite cumulativ şi în prezent deoarece fiecare inculpat este cercetat pentru săvârşirea unor infracţiuni sancţionate exclusiv cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani [fiind îndeplinite astfel cerinţele prevăzute de art. 136 alin. (6) C. proc. pen.] şi totodată la dosar există date că prin lăsarea în libertate a acestora s-ar crea un pericol concret pentru ordinea publică.

Riscurile vizând punerea în libertate a fiecărui inculpat se concretizează în pericolul concret pentru ordinea publică exprimat de natura şi gravitatea faptelor, multitudinea actelor materiale infracţionale săvârşite cu repetitivitate demonstrate în majoritate de probele administrate în cursul urmăririi penale dar şi în cursul judecăţii (aşa cum am menţionat anterior prin referirea la declaraţiile părţilor şi martorilor), în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, împrejurările concrete în care se reţine în actul de inculpare că s-ar fi acţionat, în scopul obţinerii de foloase de la persoane intrate în conflict cu legea, uzarea de mijloace frauduloase pentru comiterea infracţiunilor de corupţie prin imitarea semnăturilor procurorilor din subordine, înlocuirea documentelor originale cu falsuri-acţiuni necombătute de nicio probă a apărării, rezonanţa socială negativă şi valorile sociale însemnate lezate-autoritatea şi prestigiul autorităţilor statului, sentimentul de indignare, frustrare care s-a creat în rândul colectivităţii şi puternica reacţie negativă a acesteia împotriva faptelor de corupţie în general dar mai ales, în speţă, împotriva inculpaţilor chemaţi tocmai să asigure respectarea legii şi ordinii de drept.

Soluţia de menţinere a măsurii arestării preventive în acest moment procesual este de altfel în acord şi cu exigenţele art. 5² şi art. 6 par. 2 din Convenţia Euro peană a Drepturilor Omului şi cu Jurisprudenţa CEDO, fiecare inculpat beneficiind într-adevăr de prezumţia de nevinovăţie şi de regula judecării persoanei în stare de libertate, dar împrejurările particulare de excepţie au prioritate în protejarea ordinii publice faţă de interesul individual. Ori, în condiţiile în care corupţia este percepută la un nivel îngrijorător în România, la 6 luni de la arestare, judecată în primă instanţă fiind aproape de finalizare, apărarea nereuşind să răstoarne în mod esenţial temeinicia acuzaţiilor, când probele acuzării s-au confirmat în mare măsură şi au dat o puternică consistenţă faptelor imputate inculpaţilor, privarea de libertate continuă să fie legitimă.

În concluzie, se impune pentru ambii inculpaţi menţinerea arestării preventive conform art. 300² cu ref. la art. 160^b alin. (3) C. proc. pen. pe o perioada de până la 60 zile, cu începere de la 05 aprilie 2011.

La data de 31 martie 11 şi cu ocazia susţinerii dezbaterilor la 05 aprilie 2011, inculpatul P.T.N. a solicitat revocarea arestării preventive, iar inculpatul A.F.N. înlocuirea arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea, susţinând că nu mai există pericolului influenţării probelor.

Potrivit art. 139 C. proc. pen., măsura preventivă se înlocuieşte cu altă măsură preventivă când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea acelei măsuri.

Cererile formulate de inculpaţi, susţinute prin apărători, de a se proceda conform art. 139 alin. (1) C. proc. pen. la revocarea, respectiv la înlocuirea măsurii arestării preventive sunt nefondate întrucât nu sunt îndeplinite cerinţele acestui text de lege. Într-adevăr, cercetarea judecătorească fiind la final, riscul influenţării probelor nu mai este decât teoretic (având în vedere că hotărârea Curţii este supusă recursului şi, pe de o parte, instanţa de recurs va fi chemată să se pronunţe atât asupra situaţiei de fapt cât şi a celei în drept, iar pe de altă parte, ar putea dispune reluarea judecăţii). Însă, acest considerent ar fi condus la modificarea arestării dacă ar fi intervenit şi schimbări substanţiale ale temeiurilor iniţiale, ori, când dimpotrivă acuzaţiile sunt confirmate în majoritate, iar judecata nu a depăşit o durată rezonabilă, în aşteptarea hotărârii pe fond, este nejustificată revocarea măsurii preventive sau aplicarea unei măsuri mai puţin restrictive de libertate, nefiind aplicabile disp. art. 139 C. proc. pen.; pe cale de consecinţă, cererile de revocare, înlocuire a arestării preventive formulate de inculpaţi a fi respinse.

II. Împotriva a cestei încheieri de şedinţă au declarat recurs inculpaţii A.F.N. şi P.T.N., criticând-o ca nelegală şi netemeinică.

În principal, inculpaţii recurenţi au solicitat admiterea recursului de faţă, casarea încheierii atacate ca nelegală şi netemeinică şi să se trimită cauza spre rejudecare, întrucât la termenul din 5 aprilie 2011 nu a fost pusă în discuţie menţinerea arestării preventive.

În condiţiile în care s-a verificat în cursul judecăţii potrivit art. 300² C. proc. pen. legalitatea şi temeinicia arestării preventive, hotărârea atacată cu recurs în termenul prevăzut de lege şi în condiţiile în care dosarul a fost trimis la ÎCCJ a intervenit pronunţarea pe fondul cauzei şi menţinerea arestării inculpatului potrivit art. 350 C. proc. pen., consecinţa fiind aceea că din moment ce în şedinţa din 5 aprilie 2011 s-a discutat numai cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive şi nu s-a dispus menţinerea arestării, încheierea prin care s-a menţinut arestarea pe o perioadă de 60 de zile este nelegală, ea încetând de drept potrivit art. 140 lit. a) C. proc. pen. S-a concluzionat, cu privire la această hotărâre şi trimiterea spre rejudecare, întrucât menţinerea potrivit art. 300/2 C. proc. pen. prevalează soluţiei pronunţate pe fond potrivit art. 350 C. proc. pen. şi de aici în colo va urma efectul legii, iar în cazul judecării pe fond, să se constate că a încetat de drept măsura arestării preventive.

În subsidiar, s-a cerut revocarea măsurii arestării preventive, invocându-se faptul că inculpaţii nu mai pot influenţa cercetarea judecătorească, cât şi unele date personale favorabile acestora.

Apărătorul inculpatului A.F. a solicitat, de asemenea, în subsidiar, înlocuirea măsurii arestării preventive cu aceea a obligării de a nu părăsi localitatea, pentru motivele invocate la termenele anterioare.

Examinând actele şi lucrările dosarului, încheierea recurată în raport de motivele comune de critică iterate prin recursul de faţă, cât şi din oficiu sub toate aspectele, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 385/6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte are în vedere că recursurile declarate de inculpaţii A.F.N. şi P.T.N. se privesc ca nefondate şi urmează a fi respinse ca atare, în baza dispoziţiilor art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

a) Cu referire la prima critică iterată de ambii recurenţi inculpaţi A.F.N. şi P.T.N., în sensul că în condiţiile în care dosarul a fost trimis la ÎCCJ a intervenit pronunţarea pe fondul cauzei şi menţinerea arestării inculpatului potrivit art. 350 C. proc. pen., consecinţa fiind aceea că din moment ce in şedinţa din 5 aprilie 2011 s-a discutat numai cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive şi nu s-a dispus menţinerea arestării, încheierea prin care s-a menţinut arestarea pe o perioadă de 60 de zile este nelegală, ea încetând de drept potrivit art. 140 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte are în vedere nepertinenţa acesteia.

Aceasta, deoarece în mod legal instanţa de fond a Curţii de Apel Constanţa, la punctul 1 al considerentelor din încheierea recurată a procedat la verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii arestării preventive a celor doi recurenţi inculpaţi; iar pe de altă parte, la evaluarea cererilor de revocare a măsurii arestării preventive formulată de inculpatul P.T.N. şi de înlocuire a măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea de domiciliu formulată de A.F.N.

Pe de altă parte, la punctul 2 al considerentelor aceleiaşi încheieri s-a consemnat expres că „având nevoie de timp pentru a delibera asupra fondului cauzei se va amâna pronunţarea asupra fondului cauzei la data de 12 aprilie 2011.”

Rezultă astfel fără echivoc că în mod legal prin dispoziţia de la punctul 1 a încheierii recurate s-a menţinut în baza art. 300/2 raportat la art. 160/b alin. (3) C. proc. pen. starea de arest preventiv ambilor recurenţi inculpaţi; dispoziţie care face obiectul controlului de legalitate şi temeinicie în urma exercitării recursurilor de faţă în raport de dispoziţia de amânare a pronunţării pe fondul cauzei şi care urmează regimul încheierilor instituit prin prevederile art. 385/1 alin. (2) teza I C. proc. pen., potrivit cu care „pot fi atacate cu recurs odată cu sentinţa recurată.”

Aşa fiind, rezultă fără echivoc că măsura arestării preventive a celor doi recurenţi inculpaţi nu a încetat de drept, în sensul dispoziţiilor art.140 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

b) Înalta Curte, în examinarea dispoziţiilor de menţinere a stării de arest preventiv a celor doi recurenţi inculpaţi A.F.N. şi P.T.N., are în vedere că în mod legal şi temeinic, judecătorul instanţei de fond a constatat că se menţin în cauză temeiurile de fapt ce au determinat luarea măsurii arestării preventive a acestora.

Din acest punct de vedere, Înalta Curte reţine că acuzarea susţine, în principal, pe baza probatoriului administrat până în prezent, că în perioada 2006 -21 octombrie 2010, în calitate de prim procuror al parchetului de pe lângă judecătoria Sibiu, inculpatul A.F.N. a efectuat mai multe acte de corupţie de la pretinderea, primirea de mite până la favorizarea unor infractori prin influenţarea cercetaţilor şi falsificarea semnăturilor procurorilor din subordine, declaraţii false de avere 206-2010, iar în perioada 05 august 2010-27 septembrie 2010, inculpatul P.T.N. a remis inculpatului A.F.N. un plic conţinând suma de 400 Euro şi ulterior suma de 1500 lei în scopul determinării acestuia să procedeze la soluţionarea favorabilă a dosarului penal nr. 94/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu privind pe B.R.M., participând la falsificarea a două declaraţii din dosar pentru facilitarea emiterii soluţiei, apoi a oferit o sumă de bani inculpatului A.F.N. asupra cuantumului căruia urmau să se pronunţe ulterior pentru soluţionarea favorabilă a dosarului penal nr. 4496/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu privind pe numita F.A., dosar înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu şi în cele din urmă a oferit inculpatului A.F.N. contravaloarea a 20% dintr-o creanţă avută de creditorul C.S.D. împotriva debitorului H.C. după ce acesta din urmă era determinat la plata acesteia prin demersul infracţional desfăşurat de inculpatul A.F.N. respectiv constituirea unui dosar penal împotriva debitorului H.C. (dosar penal nr. 670/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu).

Se mai reţine că prin încheierea nr. 3793 din 27 octombrie 2010, admiţând recursul declarat de DNA - ST Alba Iulia împotriva încheierii 26/MP din 22 octombrie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus luarea măsurii arestării preventive în temeiul art. 148 lit. f) C. proc. pen., pentru o durată de 30 de zile faţă de inculpaţii A.F.N. şi P.T.N., începând cu data punerii în executare a mandatelor de arestare preventivă nr. 9/U din 27 octombrie 2010 şi nr. 10/U din 27 octombrie 2010, măsură prelungită prin încheierea nr. 30/MP din 19 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia încă 30 zile până la data de 24 decembrie 2010 şi menţinută periodic, prin încheierea instanţei de fond din 14 decembrie 2010, în temeiul art. 300¹ alin. (3) C. proc. pen., ulterior conform art. 160^b C. proc. pen. prin decizia penală nr. 587 din 15 februarie 2011 (pronunţată în dosarul nr. 1229/1/2011) a instanţei supreme (care admiţând recursul formulat de procuror, a casat încheierea din 11 februarie 2011 de înlocuirea măsurii arestării preventive pentru cei doi inculpaţi cu o măsură preventivă mai puţin restrictivă de libertate).

Concomitent, în cauză se menţin şi temeiurile de drept ale aceleiaşi măsuri de arestare preventivă, relative la cazul de arestare preventivă prevăzut de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. rămâne incident, cele două condiţii continuând să fie îndeplinite cumulativ şi în prezent deoarece fiecare inculpat este cercetat pentru săvârşirea unor infracţiuni sancţionate exclusiv cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani (fiind îndeplinite astfel cerinţele prevăzute de art. 136 alin. (6) C. proc. pen.) şi totodată la dosar există date că prin lăsarea în libertate a acestora s-ar crea un pericol concret pentru ordinea publică.

Riscurile vizând punerea în libertate a fiecărui recurent inculpat se concretizează în pericolul concret pentru ordinea publică, generat de natura şi gravitatea faptelor, multitudinea actelor materiale infracţionale săvârşite cu repetitivitate dovedite de probele administrate în cursul urmăririi penale, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, împrejurările concrete în care se reţine în actul de inculpare că s-ar fi acţionat, în scopul obţinerii de foloase de la persoane intrate în conflict cu legea, uzarea de mijloace frauduloase pentru comiterea infracţiunilor de corupţie prin imitarea semnăturilor procurorilor din subordine, înlocuirea documentelor originale cu falsuri (pentru recurentul inculpat A.F.N.), rezonanţa socială negativă şi valorile sociale lezate - autoritatea şi prestigiul autorităţilor statului, sentimentul de indignare, frustrare care s-a creat în rândul colectivităţii şi puternica reacţie negativă a acesteia împotriva faptelor de corupţie în general dar mai ales, în speţă, împotriva inculpaţilor chemaţi tocmai să asigure respectarea legii şi ordinii de drept.

Soluţia de menţinere a măsurii arestării preventive în acest moment procesual este totodată în acord şi cu exigenţele art. 5² şi art. 6 par.2 din Convenţia Euro peană a Drepturilor Omului şi cu Jurisprudenţa CEDO, fiecare inculpat beneficiind de prezumţia de nevinovăţie şi de regula judecării persoanei în stare de libertate, dar împrejurările particulare de excepţie au prioritate în protejarea ordinii publice faţă de interesul individual al recurenţilor inculpaţi.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii A.F.N. şi P.T.N. împotriva încheierii din 5 aprilie 2011 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr.1628/36/2010.

Obligă recurentul inculpat A.F.N. la plata sumei de 225 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Obligă recurentul inculpat P.T.N. la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 aprilie 2011.

← ICCJ. Decizia nr. 1639/2011. Penal. Plângere împotriva...		ICCJ. Decizia nr. 1716/2011. Penal. Plângere împotriva... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 1636/2011. Penal ICCJ. Decizia nr. 1637/2011. Penal. Asocierea pentru săvârşirea de infracţiuni (art. 323 C.p.). Contestaţie în anulare - Recurs ICCJ. Decizia nr. 1638/2011. Penal. Excepţie de neconstituţionalitate. Contestaţie în anulare - Recurs ICCJ. Decizia nr. 1639/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Contestaţie în anulare - Recurs ICCJ. Decizia nr. 1716/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 1720/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 1724/2011. Penal ICCJ. Decizia nr. 1806/2011. Penal