ICCJ. Decizia nr. 1755/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1755/2011
Dosar nr.1210/35/2010
Şedinţa publică din 29 aprilie 201.
Asupra recursurilor de faţă ;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin sentinţa penală nr. 16/PI/2011 din 16 februarie 2011, Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) teza a II-a C. proc. pen., a respins ca nefondată plângerea formulată de petiţionarii M.C. şi M.L. împotriva rezoluţiei din 25 octombrie 2010 dată în dosarul nr. 155/P/2010 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, menţinută prin rezoluţia din 9 decembrie 2010 emisă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. 651/II.2/2010.
În temeiul prevederilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat petenţii la plata sumei de câte 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.
În baza art. 193 C. proc. pen. a obligat petenţii la plata sumei de 150 lei cheltuieli judiciare către intimatul M.I.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recursuri petiţionarii M.C. şi M.L.
Recursurile declarate de petiţionari sunt inadmisibile urmând a fi respinse ca atare pentru următoarele considerente:
Prin Legea nr. 202/2010 au fost aduse modificări Codului de procedură penală, de natură a contribui la accelerarea soluţionării proceselor, între acestea regăsindu-se şi suprimarea unor căi de atac, cum este cazul recursului împotriva hotărârilor pronunţate în procedura prevăzută în art. 2781 C. proc. pen.
În acest sens, potrivit art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010, hotărârea prin care judecătorul soluţionează plângerea împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată este definitivă.
Aceste modificări au impus inserarea în cuprinsul legii a unor dispoziţii tranzitorii, care se regăsesc în dispoziţiile art. XXIV.
În privinţa căilor de atac, singura normă tranzitorie se regăseşte în alin. (1) al art. XXIV, iar aceasta stabileşte, cu claritate, drept criteriu pentru aplicarea modificărilor prevăzute de lege, data pronunţării hotărârii ce se doreşte a fi atacată.
Acest criteriu corespunde atât principiului potrivit căruia legea procesual penală este de imediată aplicare, cât şi spiritului Legii nr. 202/2010, care s-a dorit a fi un instrument de simplificare şi accelerare a procedurilor, cu efecte imediate.
În consecinţă, constatând că în speţă sentinţa instanţei de fond a fost pronunţată la data de 16 februarie 2011, aşadar ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că aceasta este o hotărâre definitivă, menţiune existentă de altfel şi în dispozitivul sentinţei atacate.
Ca urmare a faptului că petiţionarii au formulat o cale de atac neprevăzută de legea în vigoare, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. va respinge ca inadmisibile recursurile acestora.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de petiţionarii M.C. şi M.L. împotriva sentinţei penale nr. 16/PI din 16 februarie 2011 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurenţii petiţionari la plata sumei de câte 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1754/2011. Penal. Infracţiuni privind... | ICCJ. Decizia nr. 1766/2011. Penal → |
|---|
