ICCJ. Decizia nr. 1766/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1766/2011
Dosar nr.49166/3/2010
Şedinţa publică din 2 mai 2011
Deliberând asupra recursului de faţă, pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei, constată următoarele :
1.Tribunalul Bucureşti, secţia penală prin sentinţa penală nr. 938 din 13 decembrie 2010 a dispus conform art. 334 C. proc. pen. schimbarea încadrării juridice a faptelor săvârşite de inculpata C.L. din art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr.143/2000 şi art.4 alin. (1) şi (2) din aceeaşi lege, în art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 şi art.4 alin. (2) din aceeaşi lege. În temeiul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 320 alin. (7) C. proc. pen., art. 74 lit. a) şi art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. a fost condamnată inculpata C.L. la pedeapsa de 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.
În baza art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu art. 320 alin. (7) C. proc. pen. şi art. 74 lit. a) – art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. a fost condamnată inculpata la pedeapsa de 10 luni închisoare, în temeiul art. 33 lit. a) – art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen. dispunându-se ca aceasta să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.
S-au aplicat prevederile art. 71 – art. 64 lit. a), b) C. pen., iar conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a computat prevenţia inculpatei de la 23 septembrie 2010 până la 13 decembrie 2010 şi s-a menţinut starea de arest a inculpatei.
S-a constatat consumată în procesul analizelor de laborator cantitatea de 0,25 grame heroină.
Inculpata a fost obligată la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului.
Instanţa a fost sesizată prin rechizitoriul nr.1867/D/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Bucureşti (înregistrat la 12 octombrie 2010 cu nr. 49166/3/2010 pe rolul primei Instanţe), consecutiv căruia potrivit art. 300 C. proc. pen. s-a şi investit cu judecarea cauzei în vederea tragerii la răspundere penală a inculpatei C.L. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) şi alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 şi art. 4 alin. (1) şi (2) din aceeaşi lege, constând în aceea că în data de 23 septembrie 2010 inculpata a vândut martorului G.S. cu suma de 40 lei, două doze de heroină şi a deţinut, pentru consum propriu, fără drept, trei doze de heroină.
Hotărând soluţionarea în fond a cauzei penale prin condamnare în conformitate cu dispoziţiile art. 345 alin. (2) C. proc. pen. în condiţiile cadrului procesual conferit de dispoziţiile art. 320 indice 1 C. proc. pen., inculpata recunoscându-şi vinovăţia în săvârşirea faptelor reţinute în actul de inculpare şi solicitând ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, fără a solicita administrarea de probe – Instanţa a examinat şi apreciat materialul probator strâns în faza urmăririi penale, constând în procesul verbal de constatare a infracţiunii flagrante, procesele verbale de percheziţie domiciliară şi corporală, rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică, declaraţiile inculpatei, declaraţiile martorilor G.Ş., P.F.A., – confirmând existenţa faptelor ilicite deduse judecăţii şi vinovăţia penală a autorului acestora, în care a reţinut următoarele :
În data de 20 septembrie 2010 inculpata în timp ce se afla în incinta apartamentului nr.91, (unde locuia fără forme legale), a vândut martorului G.S. două doze de heroină (0,10 gr.), în schimbul sumei de 40 lei.
În aceeaşi dată, organele de cercetare penala au efectuat o percheziţie domiciliară la adresa menţionată mai sus, ocazie cu care asupra inculpatei s-au găsit trei doze de heroină (0,15 gr.), deţinută de aceasta fără drept, pentru consumul propriu, precum şi suma de 40 lei, primită de la martorul G.S.
Faptele săvârşite de inculpată aşa cum au fost descrise mai sus întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 şi de deţinere de asemenea droguri, fără drept, pentru consum propriu prev. de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, pentru care aceasta urmează să fie condamnată, tribunalul urmând să facă aplicarea dispoziţiilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. (potrivit cărora inculpata beneficiază de reducerea cu 1/3 din limitele de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii).
Tribunalul a reţinut că încadrarea juridică a faptelor este cea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 şi art. 4 alin. (2) din aceeaşi lege pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cultivarea, producerea fabricarea, experimentarea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, transportul procurarea, cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.
În conformitate cu alin. (2) al aceluiaşi articol, dacă faptele prevăzute la alin. (1) au ca obiect droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.
Potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deţinerea de droguri de risc pentru consumul propriu, fără drept, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 2 ani sau amendă.
În conformitate cu alin. (2) al aceluiaşi articol, dacă faptele prevăzute la alin. (1) privesc droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 5 ani.
Din textele de lege la care s-a făcut referire mai sus rezultă că în alin. (1) se face referire la drogurile de risc iar în alin. (2) la drogurile de mare risc.
În condiţiile în care obiectul material este diferit, rezultă existenţa a câte două infracţiuni, iar nu a câte două variante ale aceleiaşi infracţiuni. Faptul că modalităţile normative ale infracţiunilor prevăzute de alin. (2) şi alin. (4) sunt raportate la cele din alin. (1) nu constituie un argument pentru a reţine existenţa a câte două variante ale aceleiaşi infracţiuni, întrucât în acest caz suntem în prezenta unei norme de trimitere al cărei conţinut a fost stabilit astfel din raţiuni de tehnică legislativă.
În contextul în care în cauză este vorba de droguri de mare risc, tribunalul, în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor săvârşite de inculpată din cea reţinută în actul de sesizare în cea menţionată mai sus.
La individualizarea pedepselor, tribunalul a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul de pericol social şi modalitatea concretă de săvârşire a faptelor, precum şi persoana inculpatei care este necunoscută cu antecedente penale şi care a avut o atitudine sinceră pe parcursul procesului penal.
În raport cu criteriile arătate, tribunalul a apreciat că în favoarea inculpatei se poate reţine circumstanţa atenuantă prevăzută de art.74 lit. a) C. pen. şi dând dispoziţiilor art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a orientat la o pedeapsă de 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. (pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc) şi la o pedeapsă de 10 luni închisoare (pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri de mare risc, fără drept, pentru consumul propriu).
Având în vedere că faptele comise de inculpată se află în concurs real, tribunalul a făcut aplicarea art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen. şi a procedat la contopirea pedepselor, urmând ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., apreciind că această pedeapsă este de natură a asigura scopul preventiv prevăzut de art. 52 C. pen.
Tribunalul a apreciat că, în raport cu gradul de pericol social al faptelor comise, circumstanţele favorabile inculpatei nu impun aplicarea prevederilor art. 861 C. pen., scopul pedepsei putând fi atins numai prin executarea acesteia în regim de detenţie, în condiţiile art. 57 C. pen.
2. Împotriva hotărârii amintite a declarat apel inculpata C.L., în termen legal, care a criticat soluţia pentru motive de netemeinicie.
În dezvoltarea orală a motivelor de apel, inculpata a apreciat că se impunea acordarea unei eficienţe mai mari a circumstanţelor atenuante reţinute în beneficiul său şi faţă de cantitatea mică de droguri traficată, a solicitat reducerea cuantumului pedepsei şi suspendarea sub supraveghere a executării acesteia.
Curtea, verificând sentinţa atacată pe baza materialului probator aflat la dosar, strâns în cursul urmăririi penale, în raport cu criticile formulate, cât şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, în conformitate cu dispoziţiile art. 371 alin. (2) C. proc. pen. – a constatat următoarele:
Instanţa de fond a analizat judicios probele administrate în cauză şi a reţinut în mod corect situaţia de fapt şi încadrarea juridică a infracţiunilor, din examinarea probatoriului existent rezultând în mod neîndoielnic că, la data de 23 septembrie 2010, inculpata C.L. a vândut martorului denunţător G.S. două doze de heroină cu greutatea de 0,10 grame în schimbul sumei de 40 lei şi a deţinut alte trei doze conţinând aceeaşi substanţă interzisă, cu o greutate de 0,15 grame.
Procesul verbal de constatare a infracţiunii flagrante, procesul verbal de percheziţie domiciliară, rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică întocmite în cauză, declaraţiile martorului denunţător G.S., dar şi declaraţiile martorilor P.F.A., S.C.A. şi F.M.C., precum şi declaraţiile succesive ale inculpatei C.L. au relevat în mod neechivoc săvârşirea faptelor în modalitatea reţinută, acest aspect nefăcând, de altfel, obiect de critică în apel.
În acest context, Curtea a constatat că încadrarea juridică a faptelor a fost corect reţinută de către instanţa de fond, faptele inculpatei C.L. întrunind atât sub aspect obiectiv, cât şi sub aspect subiectiv, elementele constitutive ale infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc şi deţinere de droguri de mare risc pentru consum propriu, fără drept, prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 şi art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.
Deşi Curtea nu a împărtăşit opinia instanţei de fond referitoare la necesitatea înlăturării din încadrarea juridică a faptelor a dispoziţiilor alin. (1) al art. 2, respectiv art. 4 din Legea nr. 143/2000, nu a apreciat necesar să analizeze ori să valorifice această chestiune, întrucât singurul apel declarat în cauză este cel al inculpatei, iar reţinerea în încadrarea juridică şi a dispoziţiilor alin. (1) al textelor de lege invocate ar fi de natură să contravină exigenţelor art. 372 C. proc. pen.
Sub aspectul individualizării pedepselor aplicate, Curtea a apreciat că prima instanţă a analizat în mod just toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), iar stabilirea acestora într-un cuantum situat sub limita minimă prevăzută de lege reflectă în mod corespunzător toate circumstanţele în care au fost săvârşite faptele şi datele ce caracterizează persoana inculpatei.
Astfel, natura şi împrejurările concrete în care inculpata a vândut martorului denunţător două doze de heroină, circumstanţele în care aceasta a deţinut celelalte 3 doze destinate consumului propriu, motivaţia preponderent pecuniară a activităţii ilicite desfăşurate, astfel cum rezultă din propriile declaraţii ale inculpatei, gradul de pericol social ridicat ce caracterizează acest gen de infracţiuni şi consecinţele lor negative asupra sănătăţii publice relevă, fără îndoială, o periculozitate socială sporită a faptelor, ce justifică aplicarea unor pedepse cu închisoarea.
Pe de altă parte, conduita bună avută de inculpată anterior săvârşirii faptei, concretizată în lipsa antecedentelor penale şi integrarea sa familială (inculpata fiind căsătorită şi având patru copii minori) a fost valorificată cu prisosinţă de către tribunal care, reţinând în beneficiul inculpatei circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., i-a aplicat acesteia, pentru infracţiunea de trafic de droguri, o pedeapsă mult redusă sub limita minimă specială, apropiată de maximul până la care s-ar putea reduce pedeapsa în caz de circumstanţe atenuante.
La stabilirea pedepsei, prima instanţă a avut în vedere, de asemenea, şi dispoziţiile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., valorificând în acest context atitudinea sinceră şi cooperantă a inculpatei pe parcursul procesului penal.
Curtea a apreciat că o reducere suplimentară a pedepselor ar fi însă excesivă, deoarece ar echivala cu luarea în considerare a datelor personale ale inculpatei, în mod exclusiv şi în detrimentelor celorlalte împrejurări obiective ale cauzei.
Or, deşi datele personale ale inculpatei sunt favorabile, ele nu evidenţiază totuşi atitudini sau conduite substanţial pozitive ale acesteia, în condiţiile în care lipsa antecedentelor penale reprezintă o stare de normalitate într-un stat de drept şi nu poate primi valenţe juridice exclusive în procesul de individualizare a pedepsei.
Pe de altă parte, deşi vânzarea de droguri reprezenta pentru inculpată un mijloc de procurare a dozelor necesare consumului propriu, totuşi nu se poate face abstracţie de împrejurarea că actele de trafic constituiau unica sursă de obţinere a unor venituri constante în mod ilicit, împrejurare ce potenţează pericolul social al faptelor deduse judecăţii şi trebuie avută în vedere la evaluarea pedepselor.
Totodată, lipsa unei ocupaţii stabile, consumul de substanţe stupefiante chiar de către inculpată şi implicarea sa într-un anturaj predispus, de asemenea, la consumul de substanţe interzise reprezintă elemente pe baza cărora Curtea a apreciat că atingerea scopului pedepsei, mai ales a finalităţii educative, reclamă cu necesitate nu doar menţinerea pedepselor, ci şi executarea acestora în regim de detenţie, în vederea iniţierii unui proces de conştientizare de către inculpată a consecinţelor negative ale faptelor sale, a necesităţii de a-şi conforma conduita normelor de drept şi de a nu mai săvârşi alte infracţiuni.
Pentru aceste considerente, Curtea a apreciat că pedepsele cu închisoarea aplicate apelantei au fost just individualizate, atât sub aspectul cuantumului, cât şi al modalităţii de executare, iar o reducere a acestora ar fi nejustificată în raport de particularităţile cauzei şi de persoana inculpatei. Aceste elemente, alături de conduita de ansamblu a inculpatei, nu formează Curţii convingerea că pronunţarea condamnării constituie un avertisment suficient şi că, fără executarea pedepsei, ea nu va mai săvârşi alte infracţiuni.
Prin urmare, în baza deciziei penale nr. 49/A din 14 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpata C.L. împotriva sentinţei penale nr. 938 din 13 decembrie 2010, a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, s-a menţinut starea de arest preventiv a inculpatei şi s-a dedus prevenţia de la data de 23 septembrie 2010 la zi. Apelanta inculpată a fost obligată la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului.
3. Împotriva acestei decizii a declarat în termen recurs inculpata C.L. invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. şi învederând Înaltei Curţi că pedeapsa, atât în planul cuantumului cât şi al modalităţii de executare a fost greşit individualizată, în împrejurarea în care s-ar impune reducerea cuantumului, dar şi dispunerea suspendării condiţionate a executării pedepsei.
Înalta Curte, examinând atât motivul de recurs invocat, prin prisma criticilor formulate, cât şi din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., constată că prima instanţă a reţinut, în mod corect, situaţia de fapt şi a stabilit vinovăţia inculpatei, pe baza probelor strânse în cursul urmăririi penale, în condiţiile în care inculpata a declarat că recunoaşte în totalitate faptele reţinute în actul de sesizare a instanţei şi nu a solicitat administrarea de probe, conform dispoziţiilor art.3201 C. proc. pen.
Situaţia de fapt, astfel cum a reieşit din probele administrate în faza de urmărire penală a fost reţinută în mod judicios de Instanţa fondului, în cauză constatându-se întrunite, atât sub aspect obiectiv, cât şi subiectiv, elementele constitutive ale infracţiunilor de care inculpata a fost acuzată.
În planul individualizării judiciare a pedepselor aplicate inculpatei C.L., cu reţinerea art. 320 alin. (7) C. proc. pen., dar şi a prevederilor art. 74 lit. a) C. pen., Înalta Curte apreciază că au fost respectate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), pedeapsa aplicată reflectând în mod adecvat atât circumstanţele concrete ale săvârşirii faptelor, gradul de pericol social al acestora, dar şi elementele ce caracterizează persoana inculpatei.
De asemenea, Instanţele au efectuat o justă individualizare a pedepsei aplicate, atât sub aspectul naturii şi al cuantumului acesteia, cât şi ca modalitate de executare.
Astfel cum Instanţa de apel a constatat, în efectuarea controlului judiciar cu privire la hotărârea primei Instanţe, conduita bună manifestată de către inculpată anterior săvârşirii faptei, constând în lipsa antecedentelor penale şi integrarea sa familială (căsătorită şi având 4 copii minori) a fost valorificată în mod suficient de către tribunal, astfel încât o reducere suplimentară a sancţiunii penale aplicate nu se justifică, în condiţiile în care materialul probator al cauzei a relevat că actele de trafic de droguri constituiau pentru inculpată unica sursă de obţinerea unor venituri constante în mod ilicit.
Aspectele reţinute în motivarea Curţii, în cuprinsul deciziei penale nr. 49/A din 14 februarie 2011, prin care s-a respins ca nefondat apelul inculpatei, cu referire la datele ce caracterizează inculpata, dar şi la natura şi gravitatea faptelor comise, la împrejurările concrete ale derulării actelor ilicite sunt pertinente şi în măsură să ofere argumente suficiente în sensul că pedeapsa aplicată de Instanţă corespunde scopului restabilirii ordinii de drept încălcate, dar şi atingerii obiectivului unei reale reinserţii sociale a inculpatei.
Prin urmare constatând ca neîntemeiate criticile aduse hotărârii pronunţate în cauză, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca nefondat recursul formulat de inculpata C.L.
Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatei durata reţinerii şi arestării preventive de la data de 23 septembrie 2010 la zi.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta inculpată C.L. va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului, cheltuieli ce să includă şi onorariul apărătorului desemnat din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata C.L. împotriva deciziei penale nr. 49/A din 14 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatei, durata reţinerii şi arestării preventive de la 23 septembrie 2010 la 2 mai 2011.
Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1755/2011. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1767/2011. Penal. Recunoaşterea hotărârilor... → |
|---|
