ICCJ. Decizia nr. 1740/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1740/2011
Dosar nr. 02173/89/200.
Şedinţa nepublică din 29 aprilie 2011
Asupra recursului penal de faţă:
Analizând actele şi lucrările din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 368 din 28 octombrie 2009, Tribunalul Vaslui a condamnat pe inculpatul I.N. la pedeapsa de:
- 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de viol în forma prev. de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen.
Pe durata executării pedepsei, după împlinirea vârstei de 18 ani, a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în condiţiile art. 71 C. pen.
A menţinut starea de arest a inculpatului I.N. şi a dedus din pedeapsa aplicată acestuia durata reţinerii şi arestării preventive de la data de 04 iunie 2009 la zi.
A admis acţiunea civilă exercitată din oficiu de reprezentantul Ministerului Public şi obligă inculpatul I.N. în solidar cu părţile responsabile civilmente, I.G. şi I.D., să achite părţii vătămate D.D.A. prin reprezentanţi legali D.G. şi D.M. suma de 10.000 lei cu titlu de daune morale.
Obligat inculpatul I.N. în solidar cu părţile responsabile civilmente, I.G. şi I.D., să achite statului suma de 1.200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 650 lei reprezentând onorarii pentru apărători desemnaţi din oficiu în cursul urmăririi penale inculpatului I.N. şi la cercetarea judecătorească pentru inculpatul I.N. şi partea vătămată D.D.A., va fi suportată din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că inculpatul I.N. locuieşte în satul Iveşti, jud. Vaslui.
În vara anului 2008, în cursul lunii august, partea vătămată D.D.A., a mers la scăldat la gârla satului Iveşti, împreună cu minorii B.I.M., H.A. şi V.C.L.M., care au vârste apropiate de el.
În timp ce minorii se aflau în apă, dezbrăcaţi complet, la gârlă şi-a făcut apariţia inculpatul I.N., care s-a dezbrăcat şi el complet de haine. Inculpatul a intrat în apă, însă la un moment dat l-a prins de mână pe partea vătămată D.D.A., pe care l-a scos din apă, l-a întins pe sol cu faţa în jos, apoi a întreţinut cu el un act sexual anal.
Fiind cel mai mic de vârstă, respectiv având 8 ani, minorul B.I.M. s-a speriat şi a fugit din locul respectiv, însă în cursul zilei s-a întâlnit cu partea vătămată, care i-a spus că inculpatul „ i-a băgat cucul în fund şi a făcut prostii cu el".
La faţa locului au rămas minorii H.A., în vârstă de 11 ani şi V.C.L.M., în vârstă de 12 ani, care s-au îndepărtat şi ei câţiva metri, dar au pândit să vadă ce face inculpatul. Având vârste reduse, fiind lipsiţi de experienţă şi pentru că se temeau de inculpat, minorii sus menţionaţi nu au intervenit, ci au plecat spre sat.
Potrivit declaraţiilor părţii vătămate D.D.A. pentru că a fost ameninţat cu moartea de către inculpat, nu a spus surorii sale sau părinţilor cele la care a fost supus.
La solicitarea organelor de poliţie, la data de 4 iunie 2009, minorul D.D.A. a fost examinat în cadrul Cabinetului Medico – Legal Bârlad, iar din raportul de expertiză medico-legală nr. 112/E din 4 iunie 2009 rezultă că minorul nu prezintă semne de violenţă la nivelul regiunii anale şi perianale în prezent, dar prezintă orificiul anal dilatat, permeabil de 2 degete.
Situaţia de fapt astfel cum a fost reţinută de instanţa de fond a fost dovedită cu declaraţiile părţii vătămate, raport de expertiză medico – legală, raport de evaluare psiho - socială, raport de expertiză medico – legală psihiatrică, declaraţiile martorilor, toate coroborate cu declaraţiile inculpatului.
Fiind audiat în faza de urmărire penală şi cu ocazia soluţionării propunerii de arestare preventivă, inculpatul I.N. a recunoscut comiterea faptei, declarând în amănunţime modul cum a agresat-o sexual pe victima în vârstă de 11 ani, încercând însă să acrediteze ideea că a comis această faptă fiind la rândul său, victima unei agresiuni sexuale din partea numitului B.M. În faza de cercetare judecătorească, inculpatul s-a prevalat de dreptul la tăcere.
La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului, instanţa de fond a avut în vedere criteriile prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul I.N. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., motivând că martorii nu şi-au menţinut declaraţiile date în faza de urmărire penală, declaraţii care au fost dictate de poliţişti.
În subsidiar, a solicitat reducerea pedepsei aplicate, invocând apărătorul inculpatului că acesta a fost victima unui viol.
Prin Decizia penală nr. 201 din 9 decembrie 2010, Curtea de Apel Iaşi a respins, ca nefondat apelul declarat de inculpatul I.N., împotriva sentinţei penale nr. 368 din 28 octombrie 2009 a Tribunalului Vaslui pe care o menţine.
A menţinut măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara fără încuviinţarea instanţei, dispusă asupra inculpatului I.N. prin încheierea de şedinţă din 6 mai 2010.
A dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestului preventiv de la 28 octombrie 2009 la 6 mai 2010.
A constatat că inculpatul este arestat în altă cauză.
A obligat inculpatul la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care suma de 200 lei către Baroul Iaşi, reprezentând onorariu apărător din oficiu va fi avansată din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a avut în vedere că probele administrate în cauză dovedesc vinovăţia inculpatului sub aspectul comiterii infracţiunii de viol, iar pedeapsa aplicată corespunde criteriilor prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul I.N., criticând-o pentru netemeinicie, motivând că pedeapsa aplicată este prea aspră atât sub aspectul cuantumului cât şi a modalităţii de executare, solicitând reducerea pedepsei şi stabilirea unei modalităţi de executare neprivative de libertate.
Inculpatul invocă în susţinerea recursului, cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Critica adusă nu este fondată.
Analizând legalitatea şi temeinicia deciziei recurate prin prisma cazului de casare invocat, conform art. 3856 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursul declarat de inculpat nu este fondat, urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Înalta Curte apreciază că situaţia de fapt a fost corect stabilită de instanţa de fond, în urma coroborării tuturor probelor administrate atât în faza de urmărire penală cât şi în faza de cercetare judecătorească, încadrarea juridică dată faptei este justă, corespunzând situaţiei de fapt reţinute, în mod justificat stabilind instanţa de fond că sunt întrunite condiţiile tragerii la răspundere penală a inculpatului sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen.
Probele administrate în cauză dovedesc mai presus de orice dubiu că, inculpatul I.N. se face vinovat de săvârşirea infracţiunii ce i se reţine în sarcină, relevante în acest sens fiind declaraţiile părţii vătămate, declaraţiile martorilor, toate coroborate cu declaraţiile inculpatul date în faza de urmărire penală, cât şi în faţa judecătorului cu ocazia soluţionării propunerii de arestare preventivă.
Faptul că în faza de cercetare judecătorească martorii şi-au schimbat declaraţiile nu poate determina adoptarea unei soluţii contrare celei dispuse de instanţa de fond, cât timp această situaţie prezentată de martori nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.
Astfel, expertiza medico-legală efectuată în cauză concluzionează că partea vătămată D.D.A., prezintă „orificiul anal dilatat, permeabil la două degete, posibil în urma unor raporturi sexuale anale repetate".
Şi pedeapsa aplicată inculpatului a fost corect dozată, instanţa de fond având în vedere în procesul de individualizare judiciară a pedepsei toate criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv, gradul de pericol social ridicat al faptei comise, limitele speciale ale pedepsei cuprinse între 10 şi 25 de ani reduse însă la jumătate, având în vedere că inculpatul era minor la data comiterii infracţiunii, modalitatea şi împrejurările comiterii faptei, respectiv, profitând de vârsta victimei a supus-o pe aceasta unei agresiuni sexuale după care a ameninţat-o cu moartea în cazul în care va povesti cuiva ceea ce s-a întâmplat.
Poziţia relativ sinceră a inculpatului şi lipsa antecedentelor penale au fost avute în vedere de instanţa de fond care a orientat pedeapsa spre minimul special prevăzut de lege. Înalta Curte apreciază, în urma propriei analize, că nu există în cauză împrejurări care să constituie circumstanţe atenuante şi să conducă la aplicarea unei pedepse într-un cuantum diminuat, fapta comisă de inculpat prezentând un grad ridicat de pericol social ce impune un regim sancţionator corespunzător.
Fapta comisă de inculpat trebuie analizată nu numai din perspectiva gradului de pericol social concret pe care o prezintă ci şi din perspectiva consecinţelor ei şi, în acest sens, trebuie să facem referire la raportul de evaluare psiho-socială căruia a fost supusă victima D.D.A. din concluziile acestuia rezultând că atitudinea psiho-comportamentală şi cea emoţională a copilului sunt evidenţiate prin nesiguranţă, stare de alertă, nelinişte, blocaje emoţionale, sindrom de stres posttraumatic în contextul abuzului sexual. Se comunică că formele de abuz exercitate asupra copilului au fost abuz psiho-emoţional: ameninţare cu cuţitul şi bătaia pentru păstrarea secretului, abuz sexual: sex anal.
Ca atare, fapta comisă de inculpat prezintă un grad de pericol ridicat de pericol social, caracterizat atât prin modalitatea de comitere cât şi prin consecinţele acesteia şi anume urmările produse asupra psihicului minorului şi a dezvoltării sale ulterioare.
Toate aceste considerente conduc la concluzia că nu se impune adoptarea unui regim sancţionator mai blând cu atât mai mult cu cât şi referatul de evaluare concluzionează că inculpatul dispune de resurse personale reduse în vederea însuşirii comportamentelor pro-sociale, iar ancheta socială efectuată la domiciliul inculpatul relevă faptul că părinţii acestuia nu se ocupă de creşterea şi educaţia minorilor, toate aceste împrejurări justificând menţinerea pedepsei aplicate de instanţa de fond, numai în acest mod putând fi atinsă finalitatea prev. de art. 52 C. pen.
Neexistând alte cazuri de casare care, luate în considerare din oficiu să facă posibilă reformarea deciziei recurate, Înalta Curte urmează ca în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să respingă ca nefondat recursul inculpatului.
Văzând şi disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.N. împotriva deciziei penale nr. 201 din 9 decembrie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori .
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1703/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1743/2011. Penal. Omorul calificat (art. 175... → |
|---|
