ICCJ. Decizia nr. 1767/2011. Penal. Recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1767/2011
Dosar nr. 7482/2/2010
Şedinţa publică din 2 mai 2011
Asupra recursului de faţă:
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 270/F din 23 septembrie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. 7482/2/2010 (2272/2010) s-a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
S-a recunoscut sentinţa penală emisă în data de 20 mai 2009 de către Tribunalul pentru Cauze Penale din Viena, în dosarul nr. 092 Hv 132/08 t, privindu-l pe condamnatul N.I. şi s-a dispus executarea în România a pedepsei în forma continuării executării pedepsei aplicate în statul de condamnare, conform art. 145 din Legea nr. 302/200.
S-a dispus transferarea condamnatului în România pentru continuarea executării pedepsei de 3 ani şi 4 luni închisoare (constituită din pedeapsa principală de 2 ani şi 6 luni închisoare şi cea de 10 luni închisoare, reprezentând revocarea suspendării condiţionate, aplicate prin sentinţa din data de 9 februarie 2006 a Tribunalul pentru Cauze Penale din Viena, în dosarul nr. 066 Hv 7/06 m), aplicată prin sentinţa emisă în data de 20 mai 2009 de către Tribunalul pentru Cauze Penale din Viena, în dosarul nr. 092 Hv 132/08 t.
Onorariul avocatului din oficiu, în cuantum de 200 lei, s-a dispus a fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că prin rezoluţia nr. 1292/II-5/2010 din 20 august 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, a fost sesizată în vederea recunoaşterii sentinţei emisă în data de 20 mai 2009 de către Tribunalul penal Viena, în conformitate cu disp. art. 145 din Legea nr. 302/2004, modificată.
Prin sentinţa susmenţionată, N.I. a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de furt grav în mod profesional în formă consumată şi tentativă, prevăzute de art. 128 alin. (1) cif. 4, art. 130 şi art. 15 din Codul penal austriac, precum şi pentru săvârşirea infracţiunii de suprimare de înscrisuri, prev. de art. 229 alin. (1) din acelaşi cod, ţinându-se cont de perioada cât a fost arestat preventiv de la 9 decembrie 2008 la 20 mai 2009 (fila 11 dosar). Prin aceeaşi sentinţă s-a dispus revocarea suspendării condiţionate a unei părţi de 10 luni dintr-o pedeapsă de 15 luni închisoare, la care susnumitul a fost condamnat prin sentinţa definitivă din 9 februarie 2006, pronunţată în dosarul nr. 062 HV/06m al Tribunalului Penal Viena şi la care, de asemenea, s-a ţinut cont de perioada cât acesta a fost arestat preventiv, respectiv de la 30 noiembrie 2005 la 9 februarie 2006 ( fila 10 dosar).
În fapt s-a constatat că N.I., în perioada 27 mai 2008-13 octombrie 2008 a sustras diferite sume de bani de la 7 persoane fizice şi că în perioada mai 2008-9 februarie 2009 a încercat în aceeaşi modalitate să sustragă bani de la mai multe persoane rămase neidentificate. De asemenea, în lunile mai, iunie şi octombrie 2008 a suprimat în mod neautorizat înscrisuri aparţinând unor persoane fizice, cu intenţia de a evita folosirea lor pe cale legală.
S-a stabilit că în cauză este îndeplinită condiţia dublei incriminări prevăzută de art. 129 lit. e) din Legea nr. 302/2004 modificată şi de art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983, faptele care au atras condamnarea inculpatului N.I. având corespondent în legislaţia penală română.
Astfel, faptele reţinute în sarcina condamnatului N.I. de către autorităţile judiciare austriece realizează conţinutul constitutiv al infracţiunilor de furt calificat, prev. de art. 208 - 209 C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), respectiv de tentativă la furt calificat, prev. de art. 20 rap. la art. 208-209 C. pen. şi distrugere, prev. de art. 217 C. pen., conform certificatului de legislaţie aplicabilă în cauză.
Totodată, a rezultat că în cauză sunt îndeplinite şi celelalte condiţii prevăzute în dispoziţiile art. 129 lit. a)-d) din Legea nr. 302/2004 modificată, în sensul că numitul N.I. este cetăţean român şi are domiciliul în România, conform înscrisului existent la fila 8 din dosar, hotărârea de condamnare a susnumitului este definitivă, acesta şi-a manifestat consimţământul în vederea transferării sale într-un penitenciar din România pentru a continua executarea pedepsei, la data primirii cererii de transferare, susnumitul având de executat mai mult de 6 luni din durata pedepsei finale, potrivit înscrisurilor privind stadiul executării pedepsei.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea a constatat că sesizarea este întemeiată.
Din înscrisurile existente la dosar rezultă că prin sentinţa nr. 092 Hv 132/08t din 20 mai 2009, N.I. a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de furt grav în mod profesional în formă consumată şi tentativă, prevăzute de art. 128 alin. (1) cif. 4, art. 130 şi art. 15 din Codul penal austriac, precum şi pentru săvârşirea infracţiunii de suprimare de înscrisuri, prev. de art. 229 alin. (1) din acelaşi cod. Prin aceeaşi sentinţă s-a dispus revocarea suspendării condiţionate a unei părţi de 10 luni dintr-o pedeapsă de 15 luni închisoare, la care a fost condamnat prin sentinţa definitivă din 9 februarie 2006, pronunţată în dosarul nr. 062 HV/06m a Tribunalului Penal Viena şi la care, de asemenea, s-a ţinut cont de perioada cât acesta a fost arestat preventiv, respectiv de la 30 noiembrie 2005 la 9 februarie 2006.
În fapt s-a constatat că, în perioada 27 mai 2008-13 octombrie 2008, N.I. a sustras diferite sume de bani de la 7 persoane fizice şi că în perioada mai 2008-9 februarie 2009 a încercat în aceeaşi modalitate să sustragă bani de la mai multe persoane rămase neidentificate. De asemenea, în lunile mai, iunie şi octombrie 2008 a suprimat în mod neautorizat înscrisuri aparţinând unor peroane fizice, cu intenţia de a evita folosirea lor pe cale legală.
Curtea a constatat că sunt îndeplinite condiţiile dublei incriminări prevăzută de art. 129 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară în materie penală, fiind vorba despre o hotărâre de condamnare definitivă pronunţată împotriva unui cetăţean român, la o pedeapsă cu închisoarea pentru fapte care sunt incriminate, deopotrivă, de legea statului de condamnare şi de legea statului de executare.
În plus, ambele state sunt de acord asupra acestui transfer, iar măsura este consimţită şi de către persoana condamnată, aspect ce rezultă din înscrisurile existente la dosar( fila 29 dosar).
Având în vedere aceste aspecte, Curtea a recunoscut sentinţa penală emisă în data de 20 mai 2009 de către Tribunalul pentru Cauze Penale din Viena, în dosarul nr. 092 Hv 132/08 t, privindu-l pe condamnatul N.I. şi a dispus executarea pedepsei în România în forma continuării executării pedepsei aplicate în statul de condamnare, conform art. 145 din Legea nr. 302/2004.
Totodată a dispus transferarea condamnatului în România pentru continuarea executării pedepsei de 3 ani şi 4 luni închisoare, constituită din pedeapsa principală de 2 ani şi 6 luni închisoare şi cea de 10 luni închisoare, reprezentând revocarea suspendării condiţionate, aplicate prin sentinţa din data de 9 februarie 2006 a Tribunalului pentru Cauze Penale din Viena, în dosarul nr. 066 Hv 7/06 m, în raport de înscrisurile existente la fila 21 (din care rezultă că este vorba de o revocare parţială a suspendării condiţionate), fila 33 (în raport de care, revocând suspendarea, infractorul va executa pedeapsa sau restul pedepsei), respectiv fila 9 (din care rezultă că pedeapsa se consideră executată la 9 aprilie 2012).
Din pedeapsa de executat a dedus perioada de la 30 noiembrie 2005 la 2 februarie 2006 şi de la 9 decembrie 2008 la zi ( fila 31 dosar).
Împotriva sentinţei a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, critica vizând greşita deducere din pedeapsa aplicată condamnatului N.I. a perioadei cuprinsă între 30 noiembrie 2005 şi 9 februarie 2006. În raport de înscrisurile aflate la dosar, în opinia procurorului, perioada ce urma să fie dedusă din pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare pentru care s-a dispus transferarea persoanei condamnate N.I. era de la 9 decembrie 2008 la zi.
În consecinţă, procurorul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii şi înlăturarea din pedeapsă a perioadei executată de condamnat de la 30 noiembrie 2005 la 9 februarie 2006.
Examinând hotărârea atacată, atât prin prisma motivului invocat de parchet, cât şi din oficiu în conformitate cu disp. art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este fondat dar pentru un alt motiv decât cel invocat în scris de procuror.
Înalta Curte, constată că la data pronunţării sentinţei penale nr. 270/F din 23 septembrie 2010, instanţa de fond reţinând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 129 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală modificată, în mod corect a dispus transferarea intimatului persoană condamnată N.I. în România pentru continuarea executării pedepsei de 3 ani şi 4 luni închisoare constituită din pedeapsa principală de 2 ani şi 6 luni închisoare şi cea de 10 luni închisoare, reprezentând revocarea suspendării condiţionate aplicate prin sentinţa din data de 9 februarie 2006 a Tribunalului pentru Cauze Penale din Viena în dosarul nr. 062 HV/06, după ce în prealabil a recunoscut sentinţa penală emisă în data de 20 mai 2009 în dosarul nr. 092 Hv 132/08 t de către Tribunalul pentru Cauze Penale din Viena.
Una din condiţiile ce se cer a fi îndeplinite pentru a se dispune transferarea persoanei condamnate este cea prevăzută la art. 129 lit. f) din Legea nr. 302/2004 modificată şi anume aceea ca statul de condamnare şi statul de executare să se pună de acord asupra transferării, în caz contrar transferarea neputând avea loc.
Ulterior pronunţării hotărârii care face obiectul recursului de faţă, autoritatea competentă a statului solicitant - în speţă, Ministerul Federal al Justiţiei din Republica Austria - a comunicat autorităţii competente a statului de executare – Ministerul Justiţiei din România - cu adresa nr. BMJ4038136/0001-IV 4/2011, că Tribunalul Korneubur a renunţat, conform dispoziţiilor art. 133 a din Legea austriacă privind executarea penală, prin încheierea nr. 820 BE 382/10y din data de 12 ianuarie 2011 la continuarea executării pedepsei aplicate împotriva cetăţeanului român N.I., având în vedere faptul că acesta a fost obligat să părăsească teritoriul Republicii Austria. Se mai arată în susmenţionata adresă că Ministerul Federal al Justiţiei îşi retrage cererea, având ca obiect preluarea executării pedepsei aplicate împotriva lui N.I., acesta urmând a părăsi ţara la data de 1 martie 2011 (filele 23, 34, 42 instanţa recurs).
Ulterior, cu adresa nr. BMJ4038136/0001-IV 4/2011 transmisă prin fax la data de 29 aprilie 2011, Ministerul Federal al Justiţiei din Austria a comunicat faptul că executarea pedepsei aplicate cetăţeanului român N.I. a fost încheiată, iar acesta a fost pus în libertate, în conformitate cu sec.133 a din Legea Federală din Austria privind executarea pedepselor cu modificările ulterioare, potrivit căreia executarea unei pedepse aplicate unei persoane care nu deţine calitatea de cetăţean al Austriei se poate încheia după executarea a jumătate din pedeapsa aplicată, dacă persoana face obiectul interdicţiei de a rămâne în Austria şi declară că este dispusă să părăsească teritoriul Austriei. Se mai arată în sus-menţionata adresă că N.I. a părăsit Austria după ce a fost pus în libertate la 1 martie 2011.
Având în vedere manifestarea de voinţă a statului de condamnare de a-şi retrage cererea, având ca obiect preluarea executării pedepsei aplicate intimatului persoană condamnată, N.I., precum şi faptul că pedeapsa la care acesta a fost condamnat a şi fost executată în Penitenciarul Sonnberg din Austria, critica adusă în scris sentinţei pronunţată de instanţa de fond de către procuror şi care vizează greşita deducere a perioadei executate de către condamnat în arest preventiv, rămâne ca lipsită de obiect.
În consecinţă, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. se va admite recursul declarat de parchet, se va casa sentinţa şi, în rejudecare, se va lua act de retragerea cererii privind transferarea persoanei condamnate N.I. într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei de 3 ani şi 4 luni închisoare aplicate prin sentinţa emisă la data de 20 mai 2009 de Tribunalul pentru Cauze Penale din Viena, în dosarul nr. 092 Hv 132/08 t.
Potrivit art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar suma de 320 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul persoană. condamnată N.I. se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 270F din 23 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează sentinţa atacată şi, în rejudecare, ia act de retragerea cererii privind transferarea persoanei condamnate N.I. într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei de 3 ani şi 4 luni închisoare aplicate prin sentinţa emisă la data de 20 mai 2009 de Tribunalul pentru Cauze Penale din Viena în dosarul nr. 092 Hv 32/08 t.
Suma de 320 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata persoană condamnată N.I. se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1766/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1784/2011. Penal → |
|---|
