ICCJ. Decizia nr. 1743/2011. Penal. Omorul calificat (art. 175 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
- SECŢIA PENALĂ -
Decizia nr. 1743/2011
Dosar nr.12390/2/2010
Şedinţa publică din 29 aprilie 2011
Asupra recursului penal de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 88 din 07 octombrie 2010, Tribunalul Călăraşi, secţia penală, a respins cererea de achitare formulată de inculpata R.G. pentru fapta săvârşită de art. 20 C. pen. raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a dispus achitarea inculpatei R.G. pentru săvârşirea faptei prevăzute de art. 11 pct. 1 din Legea nr. 61/1991.
În baza art. 20 raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 74 şi 76 C. pen. a dispus condamnarea inculpatei R.G. la 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
A menţinut starea de arest a inculpatei şi în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a dedus prevenţia acesteia de la 08 martie 2010 la zi.
În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatei R.G., pe durata executării pedepsei exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
A obligat inculpata R.G. la plata către Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti a sumei de 3063,19 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare pentru partea vătămată T.D.C., precum şi a dobânzilor legale aferente sumei calculate de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri până la data achitării efective.
A admis în parte cererea de despăgubiri civile formulată de partea vătămată T.D.C., prin reprezentantul său legal T.E. şi a obligat inculpata R.G. la plata către aceasta a sumei de 1000 Ron daune morale şi 1000 Rom daune materiale.
În baza art. 118 lit. b) C. pen. a dispus confiscarea specială în folosul statului atât de la inculpata R.G. cât şi de la inculpata R.L.S. câte un cuţit sau contravaloarea acestuia în sumă de 10 lei pentru fiecare.
A obligat inculpata R.G. la 1000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că în după amiaza zilei de 13 ianuarie 2010, în jurul orelor 15,00, numita N.S. a fost anunţată că fratele ei R.F., zis „F." a avut un conflict cu un băiat „K." (C.I.V.B.), motiv pentru care a plecat împreună cu fratele său în centrul localităţii Dragalina, la barul administrat de rudele respectivului (fam. C.) pentru a lămuri situaţia.
Ajunşi în zonă, în timp ce N.S. şi fratele său se certau cu „K." din bar a ieşit N.S.F. împreună cu verişoara sa T.D.C. care au sărit în apărarea rudei lor „K.", iar în cele din urmă N.S. fiind înjurată şi lovită cu o sticlă de bere în zona umărului de către T.D.C.
Imediat după aceea, N.S. şi fratele său au plecat acasă, dar după câteva ore surorile acestora – inculpata R.L.S. şi inculpata R.G. – fiind anunţate despre conflictul surorii lor cu cei din familiile T. şi C., s-au hotărât să afle ce s-a întâmplat, motiv pentru care R.L., R.G. împreună cu „cumnata" lor M.E. (concubina fratelui lor R.F.) s-au deplasat la locuinţa surorii N.S., care le-a povestit despre conflictul avut anterior cu T.D.C. şi N.S.F. Hotărâte să-şi răzbune sora, cele trei au plecat pe strada principală a localităţii, pe unde ştiau că de obicei se plimbau tinerii şi unde le puteau găsi şi pe cele două verişore în drum trecând şi pe la domiciliul numitei G.C.S. (prietenă cu K.) pe care au agresat-o şi ameninţat-o cu un cuţit.
Ajunse pe Bulevardul nr. 1, în zona bisericii, R.G., R.L.Ş., M.E. s-au întâlnit cu N.S.F. şi T.D.C., înjurându-se reciproc după care R.L.Ş. cu N.S.F. au început să se pălmuiască şi să se lovească reciproc cu pumnii şi picioarele.
La un moment dat, N.S.F. a fost pusă la pământ de R.L.Ş., motiv pentru care T.D.C. a sărit în ajutorul verişoarei sale, trăgând de R.L.Ş., fapt ce a determinat-o pe R.G. să intervină şi să se ia la bătaie cu T.D.C., în tot acest timp M.E. stând deoparte, fără a se implica în scandal.
În timp ce M.E. continua să privească la ce se întâmplă, R.L.S. şi N.S. pe de o parte, iar R.G. şi T.D.C. pe de altă parte, au continuat să se lovească reciproc, scena conflictului mutându-se către un fost magazin aflat în apropiere.
În timp ce se băteau, R.G. a lovit-o cu un cuţit în zona gâtului pe T.D.C. strigând către celelalte rude să meargă „întrucât a tăiat-o", imediat R.L. lăsând-o în pace pe N.S.C. şi retrăgându-se către sora sa, R.G.. În timp ce a trecut pe lângă victima înjunghiată, R.L. a lovit-o şi ea cu alt cuţit în zona braţului stâng, după care cele două surori împreună cu M.E., s-au deplasat către casă.
T.D.C. a strigat că a fost tăiată, motiv pentru care a fost luată şi ajutată de N.S. şi dusă înapoi spre casă, apoi urcată într-un autoturism de câteva persoane ce se aflau în zonă şi care observaseră altercaţia, după care a fost transportată la Spitalul din Slobozia.
Împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond au declarat apeluri Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi şi inculpata R.G., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Ministerul Public a criticat soluţia primei instanţe sub următoarele aspecte:
- greşita achitare a celor două inculpate pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 11 pct. 1 din Legea nr. 61/1991.
S-a arătat că există contradicţie evidentă între considerentele şi dispozitivul sentinţei, instanţa dispunând achitarea inculpatelor în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., iar motivarea soluţiei se întemeiază pe dispoziţiile art. 10 lit. d) C. proc. pen.
De asemenea, s-a arătat că deşi s-a dispus achitarea pentru portul de cuţit în mod ilegal în loc public, instanţa a dispus confiscarea specială în folosul statului de la fiecare dintre inculpate a cuţitelor sau a contravalorii acestora, măsură ce vine în contradicţie cu pronunţarea achitării;
- nu a fost motivată, în considerente, aplicarea circumstanţelor atenuante în favoarea inculpatei R.G., nelegalitate ce nu poate fi înlăturată de instanţa de apel, aşa încât s-a arătat că se impune rejudecarea cauzei de către Tribunalul Călăraşi;
- instanţa nu a motivat în considerente nici în cazul inculpatei R.L. alegerea celor două sancţiuni distincte aplicate acesteia pentru două infracţiuni de lovire, ambele prevăzute de art. 180 alin. (2) C. pen.;
- tribunalul nu a motivat în fapt, condamnarea inculpatei R.L. pentru infracţiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., comisă împotriva părţii vătămate T.D.C.;
- greşita soluţionare a laturii civile a cauzei cu consecinţa obligării inculpatelor la sume arbitral stabilite, fără a se baza pe probe şi în contradicţie cu solicitările de constituire de părţi civile, apelantul apreciind că se impunea obligarea ambelor inculpate la plata daunelor morale în cuantum stabilit proporţional cu gravitatea leziunilor şi suferinţelor cauzate părţii vătămate de fiecare în parte;
- cuantumurile pedepselor ce le-au fost aplicate inculpatelor pentru faptele reţinute în sarcina lor, au fost apreciate de apelant ca fiind extrem de blânde, în raport de circumstanţele reale ale săvârşirii infracţiunilor, de premeditarea faptelor şi agresarea celor două părţi vătămate cu o deosebită violenţă, în loc public, utilizând ambele câte un cuţit, în opinia apelantului acestea trebuind a fi orientate către maximul prevăzut de lege pentru faptele comise.
Inculpata R.G. a criticat hotărârea primei instanţe sub aspectul individualizării pedepsei ce i-a fost aplicată, solicitând atât redozarea cuantumului în raport de datele ce o circumstanţiază cât şi schimbarea modalităţii de executare a acesteia în sensul aplicării unei pedepse a cărei executare să fie suspendată sub supraveghere.
Prin Decizia penală nr. 12/A din 13 ianuarie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi împotriva sentinţei penale nr. 88 din 07 octombrie 2010 pronunţate de Tribunalul Călăraşi.
A desfiinţat în parte sentinţa penală mai sus menţionată şi rejudecând, în fond:
În temeiul art. 11 din Legea nr. 61/1991 republicată cu aplicarea art. 74 lit. a) raportat la art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen. a condamnat pe inculpata R.G. la o pedeapsă de 1 lună închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de port ilegal de cuţit.
În temeiul art. 20 raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. a condamnat inculpata R.G. la pedeapsa închisorii de 5 ani pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat.
În temeiul art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) C. pen. a aplicat inculpatei R.G. pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare.
În temeiul art. 383 raportat la art. 350 C. proc. pen. a menţinut starea de arest a inculpatei R.G., iar în temeiul art. 381 C. proc. pen. a dedus din pedeapsa durata prevenţiei de la 08 martie 2010 la zi.
În temeiul art. 180 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) raportat la art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen. a condamnat pe inculpata R.L.S. la o pedeapsă de 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lovire în dauna părţii vătămate T.D.C.
În temeiul art. 180 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) raportat la art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen., a condamnat pe inculpata R.L.S. la o pedeapsă de 1 lună închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lovire în dauna părţii vătămate N.S.F.
În temeiul art. 11 din Legea nr. 61/1991 republicată, cu aplicarea art. 74 lit. a) raportat la art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen., a condamnat pe inculpata R.L.S. la o pedeapsă de 1 lună închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de port ilegal de cuţit.
În temeiul art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) C. pen., a aplicat inculpatei R.L.S. pedeapsa cea mai grea de 2 luni închisoare.
În temeiul art. 81 C. pen. a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 luni închisoare pe o durată de 2 ani şi 2 luni, ce constituie termen de încercare, conform art. 82 C. pen.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.
A respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpata R.G. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.
A obligat inculpata R.G. la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către stat din care 300 lei,onorariul apărătorului din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpata R.L.S. în cuantum de 300 lei se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a decide astfel instanţa de apel a reţinut următoarele:
Mijloacele de probă administrate în faza de urmărire penală şi în timpul cercetării judecătoreşti dovedesc vinovăţia inculpatelor.
Faptele săvârşite de cele două inculpate au fost dovedite printre altele şi prin depoziţiile martorilor: M.F.E., P.N., V.N., C.C.M., T.L.
Prin rapoartele de constatare privind pe partea vătămată T.D.C. s-a constatat că aceasta a prezentat o plagă înjunghiată subclaviculară dreaptă, hemopneumotorax drept, plagă înţepată brahială stânga ce s-au produs prin înjunghiere cu corp tăietor-înţepător, au necesitat 25 zile de îngrijiri medicale şi au pus viaţa victimei în primejdie.
Totodată s-a constatat că a prezentat o cicatrice verticală de 1,5/0,2 cm pe faţa laterală a braţului stâng care a putut fi produsă la 13 ianuarie 2010 prin lovire cu un corp tăietor înţepător şi a necesitat 7-8 zile îngrijiri medicale.
Cât priveşte infracţiunea de port ilegal de cuţit prevăzută de art. 11 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, instanţa de apel a considerat că în mod întemeiat prima instanţă a dispus achitarea inculpatelor R.G. şi R.L.Ş.
Referitor la elementele constitutive ale acestei infracţiuni, Curtea a constatat că acestea sunt întrunite, faţă de împrejurarea că fiecare inculpată a purtat asupra ei, fără drept, câte un cuţit, în locuri şi împrejurări în care s-ar putea primejdui viaţa şi integritatea corporală a persoanelor şi s-ar putea tulbura ordinea şi liniştea publică.
Prin urmare, Curtea a considerat ca întemeiată critica Parchetului privind greşita achitare a inculpatelor, acestea urmând să fie condamnate şi pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 11 pct. 1 din Legea nr. 61/1991.
Sub aspectul individualizării pedepselor aplicate inculpatei R.G., instanţa de apel a constatat că în mod întemeiat au fost reţinute dispoziţiile privind circumstanţele atenuante judiciare, dar instanţa de fond trebuia să le şi indice, în conformitate cu criteriile reglementate de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Ţinând seama de aceste criterii s-a apreciat că sunt incidente dispoziţiile prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen. referitoare la conduita bună a inculpatei R.G. înainte de săvârşirea infracţiunilor pentru care este cercetată, fiind fără antecedente penale şi neexistând la dosar date privind un eventual comportament negativ în societate de natură a face inaplicabil acest text de lege.
Circumstanţa atenuantă judiciară prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen. a fost reţinută şi în ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 11 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, pedeapsa aplicată fiind coborâtă sub minimul special prevăzut de lege pentru această infracţiune,
Pedeapsa aplicată de prima instanţă pentru tentativa la omor calificat a fost majorată de instanţa de apel faţă de natura şi gravitatea faptei prin care s-a adus atingere vieţii unei persoane şi faţă de împrejurarea că inculpata a acţionat împotriva unei persoane minore, partea vătămată T.D.C. fiind în vârstă de 15 ani la data la care a fost agresată.
Relativ la cererea inculpatei vizând suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, instanţa de apel a apreciat că o astfel modalitate de individualizare a executării pedepsei nu este în măsură să asigure scopul preventiv-educativ al acesteia.
Cât priveşte individualizarea pedepselor aplicate inculpatei R.L.Ş., Curtea a considerat echitabil ca şi pentru aceasta să se dea eficienţă dispoziţiilor art. 74 lit. a) C. pen., faţă de împrejurarea că nu a mai intrat în conflict cu legea penală până la acest moment şi nu există date că ar fi avut anterior un comportament care să contravină normelor de convieţuire socială.
Ca urmare, pedepsele aplicate acestei inculpate au fost coborâte sub minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunile prevăzute de art. 180 alin. (2) C. pen. şi de art. 11 pct. 1 din Legea nr. 61/1991.
Pentru cele două infracţiuni de loviri sau alte violenţe s-au aplicat pedepse cu închisoarea întrucât inculpata a avut abilitatea şi determinarea necesară pentru a agresa fizic două persoane dintre care una minoră, folosind un corp tăietor înţepător.
Sub aspectul cuantumului pedepselor ce au fost aplicate pentru cele două infracţiuni de loviri sau alte violenţe, Curtea a considerat că nu poate fi acelaşi deoarece inculpata a acţionat diferit asupra celor două părţi vătămate (asupra uneia cu cuţitul iar asupra alteia cu mâinile şi picioarele).
Privitor la latura civilă a cauzei, s-a constatat mai întâi că suma acordată părţii civile T.D.C. cu titlu de daune morale, la plata cărora a fost obligată inculpata R.L.Ş., este de 500 lei, aşa cum s-a consemnat atât în minută cât şi în dispozitivul sentinţei penale, situaţie în care menţiunea din considerentele hotărârii privind suma de 5000 lei, nu reprezintă decât o evidentă eroare materială.
La termenul de judecată din 10 iunie 2010, partea vătămată T.D.C. a precizat că se constituie parte civilă cu 10.000 lei daune morale şi 5000 lei daune materiale, reprezentând cheltuieli efectuate în spital şi după externare, în sarcina ambelor inculpate în proporţie de 50% fiecare, iar partea vătămată N.S.F. a menţionat că se constituie parte civilă cu suma de 10.000 lei daune morale în sarcina inculpatei R.L.Ş..
Diferenţa de cuantum a daunelor morale la care au fost obligate, prin sentinţa penală, inculpatele R.G. (1000 lei) şi R.L.S.(500 lei) către partea civilă T.D.C. este justificată faţă de împrejurarea că prin acţiunea primei inculpate (cercetată pentru tentativă la omor calificat), s-au cauzat evident suferinţe fizice şi psihice mai mari decât cele provocate prin acţiunea inculpatei R.L.S.(cercetată pentru loviri sau alte violenţe).
S-a constatat de către instanţa de apel că valoarea daunelor morale, la plata cărora au fost obligate inculpatele, este corect stabilită, ţinându-se seama şi de faptul că acţiunea civilă este guvernată de principiul disponibilităţii, iar părţile civile nu au criticat temeinicia sentinţei sub acest aspect.
Relativ la despăgubirile materiale, în cuantum de 1000 lei, reprezentând cheltuieli efectuate în spital şi după externare, pe care inculpata R.G. a fost obligată să le plătească părţii civile T.D.C., s-a constatat că acestea au fost dovedite cu înscrisuri, din care a rezultat perioada de timp cât partea vătămată a fost internată în spital (13 ianuarie -20 ianuarie 2010) şi regimul igienico-dietetic pe care a trebuit să-l respecte după externare, aşa cum rezultă din indicaţiile medicilor.
Curtea nu a primit cererea formulată în motivele scrise ale Parchetului vizând trimiterea cauzei la prima instanţă pentru rejudecare, pentru parţiala nemotivare a sentinţei penale criticate, faţă de dispoziţiile art. 379 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen. care enumeră expres şi limitativ cazurile în care instanţa de apel poate pronunţa o astfel de soluţie, motivul invocat de procuror în scris, neregăsindu-se printre acestea.
Împotriva acestei decizii în termen legal a declarat recurs inculpata R.G. motivele întemeiate pe dispoziţiile art. 3859 pct. 18 şi 14 C. proc. pen. fiind arătate în practicaua prezentei decizii.
Criticile aduse nu sunt fondate.
Analizând legalitatea şi temeinicia deciziei recurate sub aspectul motivelor de recurs invocate conform art. 3856 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte reţine că recursul declarat în cauză nu este fondat urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează:
În fapt se reţine că la data de 13 ianuarie 2010, în jurul orei 19,00, inculpata R.G. a lovit-o în loc public cu un cuţit în zona gâtului, pe partea vătămată T.D.C., cauzându-i leziuni care au necesitat 25 de zile îngrijiri medicale şi i-au pus viaţa în primejdie, faptă care întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen.
Vinovăţia inculpatelor R.G. şi R.L.S. este cu certitudine dovedită de probele administrate în cauză: procesul verbal de cercetare la faţa locului, fotografii judiciare, rapoartele medico-legale privind partea vătămată T.D.C., raportul de constatare medico-legală privind partea vătămată N.S.F., înscrisurile medicale, declaraţiile martorilor P.N., C.M.C., V.A., B.M., V.N., M.F.E., C.I., G.C.S., T.L.
Altercaţia dintre inculpate şi părţile vătămate a fost percepută în mod direct de martorii V.N. şi C.C.M., acesta din urmă relatând că atunci când părţile vătămate au trecut prin dreptul său a înţeles că D. fusese tăiată cu cuţitul, iar după ce au dat colţul străzii, D. a căzut la pământ, iar S. a strigat la cei din preajmă după ajutor.
În raportul de constatare medico-legală privind pe partea vătămată T.D.C. se arată că aceasta a prezentat o plagă înjunghiată subclaviculară dreaptă, hemopneumotorax drept, plagă înţepată brahială stângă, ce s-au produs prin înjunghiere cu un corp tăietor înţepător, au necesitat 25 zile de îngrijiri medicale şi au pus viaţa victimei în primejdie.
Înalta Curte apreciază că situaţia de fapt a fost corect stabilită în urma coroborării tuturor probelor administrate atât în faza de urmărire penală cât şi în faza de cercetare judecătorească iar încadrarea juridică dată faptelor corespunde situaţiei de fapt reţinute, în mod corect stabilind instanţa de apel că în cauză sunt întrunite condiţiile tragerii la răspundere penală a inculpatei R.G. atât pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat cât şi pentru săvârşirea infracţiunii de port ilegal de cuţit.
Cu privire la cea din urmă infracţiune, respectiv aceea de port ilegal de cuţit, examinând actele şi lucrările dosarului se constată că instanţa de fond a procedat greşit achitând-o pe inculpata R.G. pentru săvârşirea acestei infracţiuni în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. întrucât fapta nu există.
Aşa cum rezultă din situaţia de fapt reţinută, pe baza probelor administrate, inculpata R.G. împreună cu coinculpata R.L.S. au plecat în căutarea părţilor vătămate înarmate cu câte un cuţit pe care fiecare l-a folosit în agresiunea exercitată asupra părţii vătămate T.D.S. şi aşa fiind achitarea inculpatei pentru motivul că fapta nu ar exista apare ca nejustificat, iar solicitarea apărătorului formulată în faţa instanţei de recurs în sensul achitării inculpatei pentru săvârşirea acestei infracţiuni nu poate fi primită.
Acţiunea de port a cuţitului a durat o anumită perioadă de timp înainte de a fi folosite împotriva părţii vătămate. Astfel din derularea faptelor rezultă că pentru a cere lămuriri părţilor vătămate, inculpatele au plecat de acasă, au trecut pe la sora lor N.S. apoi au mers la locuinţa martorei G.C.S. pe care au ameninţat-o cu un cuţit plecând în cele din urmă pe Bulevardul nr. 1 din comuna Daraglina jud. Călăraşi pentru a le întâlni pe părţile vătămate ceea ce s-a şi întâmplat.
Pedeapsa aplicată inculpatei a fost corect individualizată atât sub aspectul cuantumului cât şi a modalităţii de executare, instanţele având în vedere la individualizarea pedepsei toate criteriile generale de individualizare a pedepsei reglementate de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi anume, gradul de pericol social concret al faptelor comise, limitele speciale ale pedepsei, modalitatea şi împrejurările comiterii faptelor, urmările produse. S-a mai avut în vedere de asemenea în vedere la individualizarea pedepsei şi împrejurarea că inculpata R.G. nu are antecedente penale, împrejurarea că are în întreţinerea sa un copil minor, precum şi că aceasta a recunoscut săvârşirea faptelor.
Înalta Curte apreciază că nu există alte împrejurări care fac posibilă reducerea pedepsei aplicate, numai în acest mod putând fi atinsă finalitatea prevăzută de art. 52 C. pen. referitoare la scopul educativ şi preventiv al pedepsei.
Neexistând alte împrejurări care luate în considerare din oficiu să facă posibilă reformarea deciziei recurate, Înalta Curte urmează ca în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să respingă recursul declarat în cauză, ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata R.G. împotriva deciziei penale nr. 12/A din 13 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatei, durata reţinerii şi arestării preventive de la 08 martie 2010 la 29 aprilie 2011.
Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1740/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1754/2011. Penal. Infracţiuni privind... → |
|---|
