ICCJ. Decizia nr. 1762/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1762/2011
Dosar nr. 3384/89/2010
Şedinţa publică din 2 mai 2011
Asupra recursului penal de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 322 din 28 decembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Vaslui, secţia penală, în Dosarul nr. 3384/89/2010, s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei pentru care inculpatul G.C.R. a fost trimis în judecată, din infracţiunea de tentativă de omor prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen. în infracţiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 181 C. pen. şi,
A fost condamnat inculpatul G.C.R., născut în Negreşti, jud. Vaslui, cu domiciliul în Negreşti, str. N.I., judeţul Vaslui, cetăţean român, studii - 2 clase, fără ocupaţie, necăsătorit, 3 copii minori, cu antecedente penale, deţinut în P. Iaşi, la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.
Pe durata executării pedepsei, i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut măsura arestării preventive luată faţă de inculpat şi în temeiul art. 88 alin. (1) C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată, durata reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 04 septembrie 2010 la zi.
S-a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă S.A.J. Vaslui şi în temeiul art. 313 din Legea nr. 95/2006 modificată prin O.U.G. nr. 72/2006, a fost obligat inculpatul să plătească acesteia cu titlu de cheltuieli de transport suma de 886,80 RON, sumă urmează a fi actualizată la data executării.
A fost obligat inculpatul să plătească părţii vătămate N.P., constituită parte civilă, suma de 25.000 RON, cu titlu de daune morale.
S-a respins acţiunea civilă a S.J.U. Vaslui, ca nedovedită.
A fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă totală de 1330 RON, din care suma de 400 RON reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu de la urmărirea penală s-a dispus a se avansa din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul nr. 460/P/2010 întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui la data de 27 septembrie 2010, a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv inculpatul G.C.R. pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 20 raportat la art. 174 C. pen.
În actul de sesizare a instanţei s-a reţinut, în esenţă, că la data de 25 august 2010, inculpatul G.C.R. i-a aplicat lovituri repetate cu un cuţit părţii vătămate N.P., cauzându-i leziuni traumatice care au impus transportarea acestuia la S.J.U. Vaslui unde i s-au acordat îngrijiri medicale de specialitate, fiindu-i salvată viaţa.
Examinând actele şi lucrările dosarului instanţa de fond a reţinut că în ziua de 25 august 2010, inculpatul G.C.R. s-a deplasat la magazinul ";C."; din oraşul Negreşti, iar la întoarcerea spre domiciliu, în apropierea locuinţei sale, s-a întâlnit cu partea vătămată N.P. care era împreună cu fraţii lui, N.C. şi N.L.
La rândul său, inculpatul era însoţit de unchiul său, G.C. şi de numitul D.L.
Pe fondul unui conflict spontan, inculpatul a scos din buzunarul pantalonilor un cuţit cu mâner din lemn cu care în ziua anterioară îl tăiase pe N.";L.";, fratele părţii vătămate şi a început să lovească haotic cu cuţitul după care, ajungând lângă partea vătămată N.P. l-a lovit pe acesta, iniţial în flancul stâng al abdomenului, apoi, în alte zone ale corpului, cea mai importantă lovitură fiind cea din zona umărului stâng.
Apoi inculpatul a fugit acasă de unde, după ce în ziua următoare a petrecut în barurile din Gara Vaslui, a plecat în localitatea P. din municipiul Bucureşti, la locuinţa concubinei sale P.V. unde a rămas până în data de 3 septembrie 2010 când a fost identificat de lucrătorii de poliţie cu ocazia unei percheziţii domiciliare.
Partea vătămată N.P. a fost transportat cu ambulanţa la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui unde a fost internat în perioada 25 - 31 august 2010.
Din certificatul medico-legal din 3 septembrie 2010 şi din raportul de expertiză medico-legală nr. 266/E.3 septembrie 2010, ambele întocmite de Serviciul de Medicină Legală Judeţean Vaslui, rezultă că la data examinării medico-legale, N.P. a prezentat leziuni traumatice de tipul plăgii tăiat-înţepate penetrante intraperitoneale cu interesarea mezocolonului transvers şi marele epilon, hematomului parietal abdominal, hemoperitoneului şi plăgilor tăiate. Leziunile de la nivelul abdomenului au putut fi produse prin lovire cu obiect tăietor înţepător, posibil cuţit aplicat pe faţa anterioară a corpului părţii vătămate la nivelul abdomenului, cel mai probabil lovire unică la acest nivel, într-o poziţie victimă agresor cel mai probabil de faţă în faţă. Celelalte leziuni au putut fi produse, de asemenea, prin lovire cu obiect tăietor, respectiv tăietor-înţepător, posibil cuţit, aplicat la nivelul membrului superior stâng, în număr de aproximativ 2 - 3 lovituri, într-o succesiune ce nu se poate preciza. S-a concluzionat de către medicul legist că leziunile prezentate de partea vătămată pot data din 25 august 2010, necesită 24 - 26 zile de îngrijiri medicale de la data producerii, au pus în primejdie viaţa părţii vătămate şi nu produc, cel mai probabil, nici un alt efect prevăzut de art. 182 C. pen.
În raport de situaţia de fapt dedusă judecăţii, dovedită cu probele administrate în cauză şi anume, procesul-verbal de cercetare la faţa locului, planşe foto anexă, raportul de constatare medico-legală nr. 266/E.3 septembrie 2010, declaraţiile martorilor, ale părţii vătămate şi ale inculpatului, în sarcina acestuia din urmă s-a reţinut vinovăţie pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 20 raportat la art. 174 C. pen.
Cererea inculpatului formulată în cadrul dezbaterilor, după ce a recunoscut fapta dedusă judecăţii şi a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. introdus prin Legea nr. 202/2010, de a se dispune schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 181 C. pen. a fost respinsă de instanţa de fond cu motivarea că din modul în care a acţionat - lovind partea vătămată cu cuţitul în flancul stâng al abdomenului, după care i-a aplicat şi alte lovituri cu cuţitul, cea mai importantă în zona umărului stâng, cu un obiect apt a produce moartea şi cu intensitate mare - rezultă că inculpatul, chiar dacă nu a urmărit uciderea victimei, a prevăzut şi a acceptat posibilitatea survenirii rezultatului letal ca urmare a acţiunii sale.
În raport de declaraţia inculpatului la primul termen de judecată, că recunoaşte săvârşirea faptei aşa cum a fost reţinută în rechizitoriu şi că solicită judecarea în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le recunoaşte şi le însuşeşte conform art. 3201 C. proc. pen., instanţa de fond, verificând din oficiu şi constatând că actul de sesizare a instanţei a fost legal întocmit, că este competentă să judece cauza, că a fost legal sesizată, că din probele administrate în faza de urmărire penală rezultă că faptei inculpatului i s-a dat o corectă încadrare juridică şi că sunt suficiente date cu privire la persoana inculpatului pentru a permite stabilirea unei pedepse, a admis cererea de judecare a inculpatului potrivit procedurii simplificate reglementată de dispoziţiile legale sus-menţionate.
La individualizarea judiciară a pedepsei, judecătorul fondului a avut în vedere în cadrul criteriilor prevăzute în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), gradul de pericol social al faptei, urmările produse şi cele care s-ar fi putut produce, datele ce caracterizează persoana inculpatului care are antecedente penale, precum şi dispoziţiile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., apreciind că executarea de către inculpat a pedepsei de 4 ani închisoare este de natură să-şi atingă scopul preventiv şi educativ cerut de art. 52 C. pen.
Pe durata executării pedepsei principale, inculpatului i s-au interzis exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut măsura arestării preventive luată faţă de inculpat, şi în temeiul art. 88 alin. (1) C. pen., din pedeapsa aplicată acestuia s-a dedus durata reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 4 septembrie 2011 la zi.
În ce priveşte latura civilă a cauzei, în temeiul art. 313 din Legea nr. 95/2006 modificată prin O.U.G. nr. 72/2006 s-a dispus obligarea inculpatului la plata către partea civilă Serviciul de Ambulanţă Vaslui, a sumei de 886,80 RON cu titlu de cheltuieli transport, sumă ce va fi actualizată la data executării.
De asemenea, inculpatul a fost obligat să plătească părţii vătămate N.P., constituită parte civilă în cauză, suma de 25.000 RON cu titlu de daune morale.
Împotriva deciziei au declarat apeluri Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui şi inculpatul G.C.R.
Parchetul a criticat sentinţa pentru omisiunea instanţei de fond de a face aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 65 alin. (2) C. pen. cu privire la pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, care era obligatorie. Reţinerea în favoarea inculpatului a prevederilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. şi coborârea pedepsei sub limita minimului special prevăzut de lege nu înlătură această obligativitate. Nefiind reţinute în favoarea inculpatului circumstanţe atenuante, instanţa de fond nu putea opta pentru aplicarea sau nu a pedepsei complementare, hotărârea pronunţată fiind sub acest aspect, vădit nelegală.
A mai susţinut parchetul că sentinţa este şi netemeinică, pedeapsa aplicată inculpatului fiind greşit individualizată în raport de gradul ridicat de pericol social concret al faptei, de împrejurările în care a fost comisă, precum şi de persoana inculpatului care are antecedente penale, fiind condamnat pentru furturi săvârşite în perioada 2002 - 2006 la pedepse din a căror executare a fost liberat condiţionat la data de 21 aprilie 2004.
Inculpatul a criticat sentinţa pentru netemeinicie, susţinând că pedeapsa aplicată este prea mare, solicitând reducerea cuantumului acesteia prin reţinerea de circumstanţe atenuante deoarece a recunoscut fapta, nu s-a sustras de la urmărirea penală, este singurul întreţinător al familiei. Inculpatul a invocat şi faptul că încadrarea juridică corectă a faptei pentru care a fost deferit justiţiei este în dispoziţiile art. 181 C. pen. care incriminează infracţiunea de vătămare corporală.
Prin Decizia penală nr. 29/2011 din 15 februarie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. 13384/89/2010 s-au respins ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui şi de inculpatul G.C.R., s-a menţinut starea de arest a inculpatului şi s-a dedus la zi arestarea preventivă de la 28 decembrie 2010.
În considerentele deciziei, instanţa de apel a constatat că încadrarea juridică dată faptei comisă de inculpatul G.C.R. în dispoziţiile art. 20 raportat la art. 174 C. pen. este corectă, neputându-se reţine în raport de probele administrate, că fapta inculpatului G.C.R. care a pus în primejdie viaţa părţii vătămate N.P. este de fapt o vătămare corporală în raport de numărul de zile de îngrijiri medicale (24 - 26) necesare pentru vindecarea leziunilor suferite de acesta.
Situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond este corectă şi corespunde probelor administrate care au fost judicios interpretate.
În ziua de 25 august 2010, pe fondul unui conflict spontan, inculpatul G.C.R. a scos din buzunarul pantalonilor un cuţit cu mâner din lemn şi a început să lovească haotic cu el, iar când a ajuns lângă partea vătămată N.P., l-a lovit pe acesta în flancul stâng al abdomenului, după care i-a aplicat şi alte lovituri cu cuţitul, cea mai importantă fiind cea aplicată în zona umărului stâng.
Din certificatul medico-legal din 3 septembrie 2010 şi din expertiza medico-legală din 3 septembrie 2010 a S.M.L. Vaslui rezultă că partea vătămată N.P. a suferit, ca urmare a loviturilor aplicate de inculpatul G.C.R., multiple leziuni traumatice care i-au pus viaţa în primejdie şi au necesitat pentru vindecare 24 - 26 zile de îngrijiri medicale.
Instanţa de apel a concluzionat că, prima instanţă, în mod corect a reţinut că fapta de tentativă de omor există şi a fost comisă cu vinovăţie de inculpat.
În ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei s-a reţinut că aceasta s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor legale, instanţa de fond având în vedere atât criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi anume, gradul de pericol social al faptei, modalitatea şi împrejurările în care a fost comisă, cât şi circumstanţele personale ale inculpatului care, deşi a recunoscut fapta şi a regretat săvârşirea ei nu a putut beneficia de circumstanţe atenuante facultative din cele prevăzute în art. 74 C. pen. deoarece are antecedente penale.
Motivul de apel invocat de procuror şi care vizează neaplicarea prevederilor art. 65 alin. (2) C. pen. referitoare la pedeapsa complementară, a fost apreciat de instanţa de apel ca fiind neîntemeiat faţă de împrejurarea că tribunalul prin încheierea din 7 ianuarie 2011 a dispus în baza art. 195 alin. (1) şi (3) C. proc. pen. îndreptarea erorii materiale strecurate în minuta şi dispozitivul Sentinţei penale nr. 322 din 28 decembrie 2010 în sensul că ";se va menţine şi aplicarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării de către inculpatul G.C.R. a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen.";.
A mai constatat instanţa de apel că nu se impune reţinerea în favoarea inculpatului de circumstanţe atenuante facultative care să ducă la reducerea şi mai mult a pedepsei aplicate acestuia, scopul educativ al pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen. neputând fi atins în cazul inculpatului, decât prin executarea în detenţie a pedepsei în cuantumul stabilit de instanţa de fond în vederea formării unei atitudini corecte a inculpatului faţă de normele de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială şi a prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni. În contextul menţionat, împrejurările personale invocate de inculpat privitoare la situaţia sa familială nu sunt de natură a duce la reducerea pedepsei aplicate acestuia.
Împotriva deciziei a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie în sensul că încadrarea juridică a faptei în dispoziţiile art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) C. pen. este greşită, întrucât incidentul dintre inculpat şi partea vătămată a avut loc pe o stradă din oraşul Negreşti, jud. Vaslui, în prezenţa altor patru persoane şi anume, cei doi fraţi ai părţii vătămate, unchiul inculpatului şi numitul D.L., împrejurare ce atrage incidenţa agravantei prevăzute de art. 175 lit. i) C. pen. referitoare la săvârşirea faptei în public.
A mai susţinut parchetul, că în cauză nu s-a făcut aplicarea prevederilor art. 65 alin. (2) C. pen. referitoare la pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, obligatorie în speţa dedusă judecăţii deoarece inculpatul a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor şi că pedeapsa de 4 ani închisoare la care acesta a fost condamnat nu este de natură să asigure reeducarea inculpatului, prevenţia generală şi cea specială.
Examinând hotărârea atacată, atât prin prisma motivelor invocate de parchet care în drept se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 17, 171 şi 14 din C. proc. pen., cât şi din oficiu potrivit art. 3859 alin. ultim din C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Intimatul inculpat G.C.R. a fost trimis în judecată şi condamnat de instanţa de fond pentru infracţiunea de tentativă de omor, faptă prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) C. pen. şi pedepsită cu închisoare de la 5 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.
Potrivit art. 65 alin. (1) C. pen., ";pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi poate fi aplicată, dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea de cel puţin 2 ani şi instanţa constată că, faţă de natura şi gravitatea infracţiunii, împrejurările cauzei şi persoana infractorului, această pedeapsă este necesară";.
Alin. (2) al textului de lege sus-menţionat prevede că ";aplicarea pedepsei interzicerii unor drepturi este obligatorie când legea prevede această pedeapsă";.
Prin Sentinţa penală nr. 322 din 28 decembrie 2010, Tribunalul Vaslui reţinând vinovăţia intimatului-inculpat G.C.R. a dispus condamnarea acestuia la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 20 raportat la art. 174 C. pen. cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.
Ulterior pronunţării sentinţei penale sus-menţionate, aceeaşi instanţă de fond, respectiv Tribunalul Vaslui, prin Încheierea din 7 ianuarie 2011 - şedinţa din Camera de Consiliu - a dispus în baza art. 195 alin. (1) şi (3) C. proc. pen., îndreptarea erorii materiale strecurată în minuta şi dispozitivul Sentinţei penale nr. 322 din 28 decembrie 2010 în sensul că, se va menţiona ";pedeapsa complementară de 2 ani a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.";.
Înalta Curte constată că omisiunea instanţei de fond de a aplica prevederile art. 65 alin. (2) C. pen. obligatorii în cauză nu se circumscrie noţiunii de eroare materială evidentă, în sensul dispoziţiilor art. 195 din C. proc. pen., ci se constituie într-un motiv de nelegalitate al hotărârii pronunţată de tribunal şi care trebuia să fie înlăturat cu ocazia soluţionării de către instanţa de prim control judiciar a apelului declarat de parchet care, între altele, a vizat şi acest aspect de nelegalitate a sentinţei.
Prin urmare, motivul de recurs invocat de parchet, care vizează omisiunea instanţei de fond de a face aplicarea prevederilor art. 65 alin. (2) C. pen. şi inaplicabilitatea prevederilor art. 195 alin. (1) şi (3) C. proc. pen. este fondat.
În ce priveşte critica referitoare la greşita încadrare juridică a faptei şi solicitarea parchetului de condamnare a intimatului-inculpat pentru infracţiunea de tentativă la omor calificat, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 20 raportat la art. 174 combinat cu art. 175 lit. i) C. pen., Înalta Curte constată că nu poate fi primită.
Intimatul-inculpat G.C.R. a fost cercetat şi trimis în judecată pentru infracţiunea de tentativă de omor prevăzută şi pedepsită de art. 20 raportat la art. 174 C. pen. constând, în esenţă, în aceea că la data de 25 august 2010 i-a aplicat lovituri repetate cu un cuţit intimatului parte civilă N.P. cauzându-i leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 24 - 26 zile de îngrijiri medicale şi care i-au pus viaţa în primejdie.
Este adevărat că incidentul dintre intimatul inculpat şi intimatul parte civilă a avut loc pe o stradă din oraşul Negreşti, jud. Vaslui, de faţă fiind alte patru persoane, respectiv, cei doi fraţi ai părţii civile, unchiul inculpatului şi numitul D.L., împrejurare ce atrage incidenţa în cauză a prevederilor art. 175 lit. i) C. pen. care incriminează omorul săvârşit în public, dar nici la instanţa de fond, nici la instanţa de apel nu a fost pusă în discuţia părţilor din oficiu, de către tribunal sau curtea de apel, sau la cererea procurorului, schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului din infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen. pentru care a fost trimis în judecată în infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 combinat cu art. 175 lit. i) C. pen., pentru a se da posibilitatea acestuia să-şi facă apărarea în raport cu noua încadrare juridică a faptei. Instanţa de fond, luând act de declaraţia intimatului inculpat că recunoaşte săvârşirea faptei aşa cum a fost reţinută în rechizitoriu şi că solicită judecarea în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, conform dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. introdus prin Legea nr. 202/2010, constatând că a fost legal sesizată şi că faptei i s-a dat o corectă încadrare juridică, a dispus condamnarea inculpatului pentru infracţiunea de tentativă de omor prevăzută şi pedepsită de art. 20 raportat la art. 174 C. pen.
Condamnarea intimatului-inculpat pentru prima oară, în recursul declarat de procuror în defavoarea sa, pentru o altă infracţiune, mai gravă decât cea pentru care a fost trimis în judecată (infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 combinat cu art. 175 lit. i) C. pen. este pedepsită cu închisoarea de la 7 ani şi 6 luni la 12 ani şi 6 luni) ar avea drept consecinţă, pronunţarea unei hotărâri nelegale, inculpatul fiind lipsit de dreptul de a exercita căile ordinare de atac prevăzute de lege (apelul şi recursul) referitor la noua încadrare juridică a faptei.
În ce priveşte critica vizând cuantumul pedepsei aplicate inculpatului, apreciat de procuror ca fiind nesatisfăcător pentru a asigura reeducarea acestuia, prevenţia generală şi specială, care se circumscrie cazului de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 14 din C. proc. pen., Înalta Curte constată că nu este fondată.
La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului s-au avut în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi anume, modul şi împrejurările comiterii faptei, gradul de pericol social concret al acesteia, urmarea produsă, poziţia procesuală adoptată de inculpat în cursul urmăririi penale şi în faza cercetării judecătoreşti concretizată în recunoaşterea faptei şi regretul pentru săvârşirea acesteia.
Împrejurarea că intimatul-inculpat are antecedente penale, invocată de procuror ca unul din argumentele ce ar impune majorarea cuantumului pedepsei a fost avută în vedere de instanţe care au respins cererea inculpatului de a se reţine în favoarea sa circumstanţa atenuantă judiciară prevăzută de art. 74 lit. a C. pen. cu consecinţa reducerii pedepsei potrivit art. 76 alin. 2 C. pen.
Prin urmare, Înalta Curte constată că pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată intimatului inculpat se încadrează în limitele prevăzute în art. 3201 C. proc. pen., este proporţională cu gravitatea faptei dedusă judecăţii şi, contrar celor susţinute de parchet, este de natură să asigure reeducarea inculpatului, precum şi prevenţia generală şi specială.
Faţă de cele ce preced, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., se va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, se va casa în totalitate decizia atacată şi, în parte, sentinţa, precum şi încheierea de îndreptare a erorii materiale din data de 7 ianuarie 2011 şi, în rejudecare i se va aplica inculpatului G.C.R. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani.
Neconstatându-se din oficiu alte motive de nelegalitate şi netemeinicie a sentinţei se vor menţine celelalte dispoziţii ale acesteia.
În conformitate cu dispoziţiile art. 38517 alin. (4) din C. proc. pen., din durata pedepsei închisorii aplicată inculpatului se va deduce durata arestării preventive de la 4 septembrie 2010 la data de 2 mai 2011.
Potrivit art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 200 RON se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi împotriva Deciziei penale nr. 29/2011 din 15 februarie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Casează decizia atacată şi, în parte, Sentinţa penală nr. 322 din 28 decembrie 2010 a Tribunalului Vaslui, secţia penală, precum şi încheierea de îndreptare a erorii materiale din data de 7 ianuarie 2011 şi, în rejudecare, aplică inculpatului G.C.R. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe o durată de 2 ani.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei sus-menţionate.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata arestării preventive de la 4 septembrie 2010 la 2 mai 2011.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1858/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1694/2011. Penal. Infracţiuni de corupţie... → |
|---|
