ICCJ. Decizia nr. 1813/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1813/2011
Dosar nr. 3001/120/2010
Şedinţa publică din 04 mai 2011
Asupra recursului penal de faţă;
Prin sentinţa penală nr. 377 din 26 octombrie 2010 a Tribunalului Dâmboviţa a fost condamnat inculpatul A.N. la 7 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
Conform art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului, iar conform cu art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsă timpul reţinerii şi arestării preventive de la 09 iunie 2010 la zi.
Conform dispoziţiilor art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea cuţitului tip briceag cu mâner metalic, cu inserţie de textolit, de culoare maro, folosit de către inculpat la comiterea faptei.
În temeiul dispoziţiilor art. 14, art. 15 alin. (1) şi art. 346 alin. (1) C. proc. pen., coroborat cu dispoziţiile art. 313 din Legea nr. 95/2006, a fost obligat inculpatul la plata către Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte a sumei de 2.839,030 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare ocazionate de internarea părţii vătămate R.I. în perioada 09 iunie – 18 iunie 2010.
Potrivit dispoziţiilor art. 14, art. 15 şi art. 346 alin. (1) C. proc. pen., raportat la dispoziţiile art. 998, art. 999 C. civ., a fost admisă în parte acţiunea civilă exercitată alăturat celei penale de către partea vătămată R.I., decedat pe parcursul procesului, la 13 septembrie 2010 şi continuată de către moştenitorii săi legali R.M., R.A. şi C.V. şi a obligat inculpatul să plătească acestora suma de 6.000 lei cu titlu de daune morale.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că inculpatul, pe fondul consumului de alcool, s-a manifestat violent faţă de partea vătămată, aflată la poarta locuinţei sale, care vorbea cu martora N.A., adresându-i ameninţări şi cuvinte jignitoare.
Comportamentul inculpatului a determinat, pentru evitarea unui scandal, pe fiecare să intre în gospodăria sa, martora N.A. urmărind însă de la o fereastră derularea în continuare a conflictului.
La scurt timp, R.I. a ieşit pe stradă pentru a merge la fratele său, inculpatul ieşind şi el din curte şi înjunghiindu-l de 4 ori în zona abdominală în spate şi la mâna stângă (de două ori), după care a intrat în gospodăria sa.
Victima care sângera a cerut ajutor nepotului său R.M., care a bandajat-o, după care a urcat-o în autoturismul lui V.C. pentru a fi transportată la Spitalul Găeşti. Pe raza localităţii Greci, aceasta a fost preluată de o ambulanţă şi transportată mai întâi la Spitalul Găeşti şi apoi la Spitalul Judeţean Târgovişte, unde a suferit o intervenţie chirurgicală şi a fost internată în perioada 09 iunie – 18 iunie 2010.
Raportul de expertiză medico-legală nr. 328/V din 10 iunie 2010 a relevat că partea vătămată a prezentat leziuni traumatice care s-au putut produce la 09 iunie 2010 prin lovire cu un obiect ascuţit de tip tăietor-înţepător, care i-au pus viaţa în primejdie, necesitând pentru vindecare un număr de 30 de zile de îngrijiri medicale.
În cuprinsul concluziilor, s-a mai evidenţiat că loviturile au fost aplicate atât din faţă cât şi din spate, leziunea de la nivelul hipocondrului drept fiind penetrantă în cavitatea abdominală, cu interesarea lobului drept hepatic şi hemiperitoneu şi produsă, potrivit morfologiei plăgii tegumentare, cu un obiect ascuţit de tip tăietor-înţepător, cu o singură parte a lamei ascuţite.
Inculpatul a recunoscut că l-a lovit pe R.I. cu briceagul pe care-l avea asupra sa de 3 ori, însă a prezentat o altă dinamică a acţiunilor decât aceea care s-a desprins din interpretarea probelor administrate în cauză în sensul dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen.
În concret, acesta a urmărit să beneficieze de aplicarea dispoziţiilor art. 73 alin. (1) lit. b) C. pen., încercând să probeze că a săvârşit infracţiunea sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă.
Tribunalul a apreciat că apărările inculpatului nu vor fi primite, în condiţiile în care n-a dovedit că a fost provocat de către partea vătămată, care s-ar fi aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, i-ar fi adresat injurii şi l-ar fi ameninţat cu moartea, cerându-i să iasă la poartă şi să se bată, iar când a ieşit în stradă i-ar fi aplicat două lovituri cu parul pe care-l avea asupra sa în zona capului şi a spatelui, provocându-i leziuni vizibile. Astfel, deşi avea la îndemână promovarea unei plângeri prealabile, inculpatul n-a făcut-o, invocând că a fost arestat.
Pe de altă parte, martora N.A., care a asistat la derularea întregului conflict dintre părţi, urmărit de la una dintre ferestrele casei sale, n-a confirmat că inculpatul ar fi fost agresat de către partea vătămată.
Inculpatul a arătat că şi el şi partea vătămată s-au apropiat în acelaşi timp unul de altul, de unde rezultă că nu aceasta din urmă l-ar fi determinat să acţioneze violent. Mai mult decât atât, inculpatul a ieşit în stradă având asupra sa un briceag – prin urmare cu intenţia de a ataca o persoană cu mult mai în vârstă decât el, martorii caracterizându-l „ca o persoană violentă, care a declanşat şi întreţinut mai multe conflicte cu vecinii, ameninţându-i şi adresându-le injurii".
În declaraţia dată la urmărirea penală, martora N.A. a declarat că R.I. l-a ameninţat cu băţul pe inculpat, înainte de a fi lovit cu cuţitul, fără însă să devină agresiv, ea explicându-şi gestul victimei prin aceea că partea vătămată avea nevoie să se apere, cunoscând că vecinul său A.N. este „foarte violent".
De altfel, inculpatul a arătat că ar fi putut evita incidentul, dacă s-ar fi abţinut şi ar fi rămas în curtea sa.
Oricum, o ameninţare cu un băţ venită din partea unei persoane în vârstă nu poate justifica în niciun caz reacţiile extrem de violente ale inculpatului, care a ieşit pregătit în stradă, având asupra sa un briceag şi care putea să o deposedeze în orice moment pe partea vătămată de băţul pe care aceasta l-ar fi avut asupra sa.
Inculpatul nu poate să invoce că s-a temut de partea vătămată şi că a trebuit să se apere, motiv pentru care a apelat la briceag, întrucât avea la îndemână alte mijloace paşnice pentru a încheia conflictul.
Faţă de datele expuse, tribunalul a reţinut că rezultă fără echivoc că inculpatul nu se putea afla sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii la momentul la care a agresat-o pe partea vătămată, exteriorizarea sa fiind cauzată de o impulsivitate exagerată şi printr-o tendinţă spre manifestări violente, martora N.A. arătând că a mai bătut şi lovit cu cuţitul şi pe alte persoane.
Cu atât mai puţin, se poate reţine în favoarea inculpatului una dintre cauzele care să înlăture caracterul penal al faptei – legitima apărare, probele administrate neconfirmând condiţiile de existenţă ale acesteia prevăzute de dispoziţiile art. 44 alin. (2) sau ale art. 44 alin. (3) C. pen.
Astfel, fapta nu a fost săvârşită de către inculpat pentru a se înlătura un atac material, direct, imediat şi injust, îndreptat împotriva sa, care ar fi pus în pericol grav persoana sau drepturile sale, în cauză fiind vorba despre o simplă ameninţare venită din partea unei persoane mai în vârstă, care putea să fie ignorată.
De asemenea, nu se poate vorbi nici despre depăşirea limitelor unei apărări proporţionale cu gravitatea pericolului şi cu împrejurările în care s-a produs atacul, de vreme ce n-a avut loc nici un atac şi prin urmare, agresorul nu avea nici un motiv să se considere tulburat sau să se teamă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul A.N., solicitând instanţei admiterea apelului şi aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., potrivit căruia, dacă până la începerea cercetării judecătoreşti inculpatul declară personal că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în actul de acuzare … instanţa va pronunţa condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă în cazul pedepsei închisorii …, urmând a se avea în vedere memoriul depus la dosar, prin care a arătat, în esenţă, că nu a dorit să o lovească pe partea vătămată, ci nu a făcut decât să se apere.
În raport de acest text de lege a solicitat ca judecata să se facă pe baza probelor administrate la urmărirea penală şi, deşi la instanţa de fond a descris o altă situaţie, ulterior a recunoscut comiterea faptei descrisă în actul de acuzare.
A mai arătat că pedeapsa aplicată este prea mare, având în vedere că este prima sa abatere de acest gen şi nu a făcut decât să se apere.
Prin Decizia penală nr. 14 din 7 februarie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, s-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul A.N. împotriva sentinţei penale nr. 377 din 26 noiembrie 2010 a Tribunalului Dâmboviţa.
În ceea ce priveşte aplicarea dispoziţiilor art. 3201C. proc. pen., Curtea a reţinut că inculpatul apelant a prezentat faptele reţinute în sarcina sa prin rechizitoriu într-o manieră proprie şi cu precizări care nu sunt susţinute de probele administrate în cauză, aşa cum rezultă din declaraţia dată în faţa instanţei de fond la data de 24 august 2010 (fila 40 dosar fond).
Potrivit dispoziţiilor art. 3201alin. (1) şi (2) C. proc. pen., pentru ca inculpatul să poată beneficia de acest text de lege este necesar ca, până la începerea cercetării judecătoreşti, acesta să declare personal sau prin înscris autentic că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei şi să solicite ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală. De asemenea, judecata poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, doar atunci când inculpatul declară că recunoaşte în totalitate faptele reţinute în actul de sesizare a instanţei şi nu solicită administrarea de probe, cu excepţia înscrisurilor în circumstanţiere pe care le poate administra la acest termen de judecată.
Curtea a mai reţinut că inculpatul apelant a arătat că solicită ca judecarea sa să se facă pe baza probelor administrate la urmărirea penală abia în faţa instanţei de apel, deci după momentul fixat de lege pentru ca inculpatul să poată beneficia de aceste prevederi, respectiv până la începerea cercetării judecătoreşti, evident dacă ar fi fost îndeplinite şi celelalte condiţii prevăzute de lege.
Totodată, chiar în cuprinsul motivelor de apel inculpatul a încercat să acrediteze o altă situaţie de fapt decât cea reţinută în actul de sesizare a instanţei.
De asemenea, nici susţinerea inculpatului potrivit căreia situaţia de fapt este alta decât cea reţinută în hotărârea de condamnare, respectiv existenţa provocării din partea părţii vătămate, nu poate fi primită, având în vedere că instanţa de fond a stabilit în mod corect şi complet această situaţie pe baza coroborării tuturor probelor administrate, respectiv procesul verbal de cercetare la faţa locului, declaraţiile părţii vătămate, declaraţiile inculpatului şi ale martorilor N.A., R.M., V.C., planşele fotografice, raportul de constatare medico-legală nr. 328/V din 10 iunie 2010 întocmit de către Serviciul Judeţean de Medicină Legală Dâmboviţa.
De asemenea, având în vedere că pedeapsa aplicată de instanţa de fond este orientată către minimul special prevăzut de lege, iar martorii audiaţi în cauză l-au prezentat pe inculpat ca fiind o persoană agresivă care a avut conflicte în care s-a folosit de cuţit şi cu alte persoane din localitate, faţă de atitudinea acestuia după săvârşirea faptei, de ignorare a victimei şi de dezinteres faţă de evoluţia stării sale de sănătate, Curtea a apreciat că nu se impune reducerea pedepsei.
Împotriva deciziei penale nr. 14 din 7 februarie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, în termen legal, a declarat recurs inculpatul A.N., criticând-o pentru netemeinicie sub aspectul individualizării pedepsei.
În motivarea recursului, inculpatul arată că a săvârşit fapta sub stăpânirea unei puternice tulburări determinată de atitudinea violentă a părţii vătămate, astfel că solicită reţinerea în favoarea sa a circumstanţei atenuante prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen. şi reducerea pedepsei.
Examinând recursul declarat în cauză prin prisma dispoziţiilor art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:
Din probele administrate în cauză a rezultat fără dubiu că inculpatul a comis tentativa la infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen., constând în aceea că la data de 9 iunie 2010 a aplicat mai multe lovituri cu cuţitul victimei R.I., aflându-se pe o stradă din localitatea Vişina, provocându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 30 zile îngrijiri medicale şi care i-au pus viaţa în primejdie.
Inculpatul a susţinut că a săvârşit fapta sub stăpânirea unei puternice tulburări determinate de atitudinea părţii vătămate, care l-a lovit cu un par în zona capului şi a spatelui. În această împrejurare, pentru a se apăra, inculpatul a lovit partea vătămată cu briceagul.
Din declaraţia martorei oculare N.A. rezultă că inculpatul este cel care practic a iniţiat conflictul, adresând ameninţări părţii vătămate.
Pe de altă parte, faptul că anterior partea vătămată a avut asupra sa un băţ, însă nu s-a manifestat agresiv faţă de inculpat, nu poate fi apreciat ca o provocare, pentru a fi aplicabile dispoziţiile art. 73 lit. b) C. pen., în condiţiile în care inculpatul era cunoscut ca o persoană violentă, care a mai lovit cu cuţitul şi alte persoane, iar relaţiile dintre el şi partea vătămată erau tensionate de mai mult timp.
Pedeapsa aplicată inculpatului este just individualizată în raport cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul de pericol social ridicat al faptei comise, împrejurările săvârşirii acesteia – prin aplicarea de lovituri intense şi repetate cu un corp tăietor-înţepător unei persoane mai în vârstă, persoana inculpatului, care, deşi nu are antecedente penale, este cunoscut ca o fire agresivă, ce a mai avut şi alte conflicte, iar după comiterea faptei nu a acordat nici un ajutor victimei, ameninţându-i chiar şi pe cei care au încercat să facă acest lucru.
De altfel, instanţa de fond a aplicat inculpatului o pedeapsă în cuantumul minim prevăzut de lege, iar în favoarea acestuia nu pot fi reţinute circumstanţe atenuante ce ar justifica o coborâre sub minim.
Faţă de considerentele expuse, în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat.
Conform art. 38516 raportat la art. 381 C. proc. pen., Înalta Curte va deduce din pedeapsa aplicată perioada executată începând cu 9 iunie 2010 la zi.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.N. împotriva deciziei penale nr. 14 din 7 februarie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 9 iunie 2010, la 4 mai 2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 180/2011. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 182/2011. Penal → |
|---|
