ICCJ. Decizia nr. 1854/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1854/2011
Dosar nr. 3907/1/2011
Şedinţa publică din 7 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 6 mai 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 609/59/2011, în baza art. 3001 alin. (2) raportat la art. 160 C. proc. pen., s-a dispus revocarea stării de arest preventiv a inculpaţilor:
1. B.P.B., fiul lui N. şi I., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 2/ UP din 9 februarie 2011 al Curţii de Apel Bucureşti;
2. T.F., fiul lui F. şi P., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 3/ UP din 9 februarie 2011 al Curţii de Apel Bucureşti;
3. A.D., fiul lui D. şi Z., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 4/ UP din 9 februarie 2011 al Curţii de Apel Bucureşti;
4. P.C.I., fiul lui I. şi E., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 6/ UP din 9 februarie 2011 al Curţii de Apel Bucureşti;
5. A.D., fiul lui I. şi E.O., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 9/ UP din 9 februarie 2011 al Curţii de Apel Bucureşti;
6. M.R., fiul lui G. şi C.D., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 10/ UP din 9 februarie 2011 al Curţii de Apel Bucureşti;
7. A.F.C., fiul lui P.C. şi F.V., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 11/ UP din 9 februarie 2011 al Curţii de Apel Bucureşti;
8. T.C.T., fiul lui I. şi M.C., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 13/ UP din 9 februarie 2011 al Curţii de Apel Bucureşti;
9. F.R.C., fiul lui I. şi V., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 15/ UP din 9 februarie 2011 al Curţii de Apel Bucureşti;
10. C.V., fiul lui D. şi E., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 31/ UP din 9 februarie 2011 al Curţii de Apel Bucureşti;
11. U.C.A., fiul lui A. şi A., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 33/ UP din 9 februarie 2011 al Curţii de Apel Bucureşti;
12. A.I., fiul lui T. şi E., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 37/ UP din 9 februarie 2011 al Curţii de Apel Bucureşti;
13. B.I., fiul lui I. şi M., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 40/ UP din 9 februarie 2011 al Curţii de Apel Bucureşti;
14. B.V.S., fiul lui V. şi V., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 41/ UP din 9 februarie 2011 al Curţii de Apel Bucureşti;
15. B.C.F., fiul lui C. şi E., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 42/ UP din 9 februarie 2011 al Curţii de Apel Bucureşti;
16. B.C.G., fiul lui V. şi M.L., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 43/ UP din 9 februarie 2011 al Curţii de Apel Bucureşti;
17. C.I.A., fiul lui I. şi E., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 44/ UP din 9 februarie 2011 al Curţii de Apel Bucureşti;
18. I.M., fiul lui I. şi E., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 46/ UP din 9 februarie 2011 al Curţii de Apel Bucureşti;
19. T.P., fiul lui P. şi C., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 50/ UP din 9 februarie 2011 al Curţii de Apel Bucureşti;
20. C.I., fiul lui I. şi I., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 51/ UP din 9 februarie 2011 al Curţii de Apel Bucureşti;
21. D.V., fiul lui G. şi A., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 53/ UP din 9 februarie 2011 al Curţii de Apel Bucureşti;
22. D.F., fiul lui P. şi L., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 54/ UP din 9 februarie 2011 al Curţii de Apel Bucureşti;
23. HGB., fiul lui G. şi A., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 55/ UP din 9 februarie 2011 al Curţii de Apel Bucureşti;
24. I.V.S., fiul lui D. şi M., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 56/ UP din 9 februarie 2011 al Curţii de Apel Bucureşti;
25. S.A.I., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 57/ UP din 9 februarie 2011 al Curţii de Apel Bucureşti;
26. G.M.D., fiul lui I. şi D., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 59/ UP din 9 februarie 2011 al Curţii de Apel Bucureşti;
27. M.V.T., fiul N. şi I.S., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 75/ UP din 9 februarie 2011 al Curţii de Apel Bucureşti;
28. Ţ.I., fiul lui I. şi R., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 77/ UP din 10 februarie 2011 al Curţii de Apel Bucureşti;
29. D.M.M., fiul lui I. şi C., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 78/ UP din 10 februarie 2011 al Curţii de Apel Bucureşti;
30. N.D.L., fiul lui I. şi al E., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 80/ UP din 10 februarie 2011 al Curţii de Apel Bucureşti;
31. I.V.L., fiul lui P. şi I., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 82/ UP din 10 februarie 2011 al Curţii de Apel Bucureşti;
32. M.M., fiul lui A. şi al M., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 85/ UP din 10 februarie 2011 al Curţii de Apel Bucureşti;
33. D.S., fiul lui I. şi M., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 88/ UP din 10 februarie 2011 al Curţii de Apel Bucureşti;
34. V.A.I., fiul lui G. şi al V., necunoscut cu antecedente penale, arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 86/ UP din 10 februarie 2011 al Curţii de Apel Bucureşti;
35. G.Ş.M., fiul lui Ş. şi M., arestat în baza (s-a dispus arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile de la data încarcerării) mandatului de arestare preventivă nr. 63F/ UP din 16 februarie 2011 al Curţii de Apel Bucureşti;
36. B.G.C., fiul lui G. şi al A., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 2/ U din 21 februarie 2011 al I.C.C.J.;
37. B.T., fiul lui T. şi M., arestat în baza mandat de arestare preventivă nr. 3/ U din 21 februarie 2011 al I.C.C.J.
38. C.L., fiul lui A. şi F., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 75/ UP din 12 aprilie 2011 al Curţii de Apel Bucureşti.
S-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpaţilor, dacă nu sunt arestaţi în altă cauză.
În baza art. 1451 C. proc. pen., s-a dispus luarea faţă de inculpaţi a măsurii obligării de a nu părăsi ţara.
În baza art. 1451 alin. (2) rap. la art. 145 alin. (11) şi alin. (12) C. proc. pen., s-a dispus ca inculpaţii să respecte următoarele obligaţii:
- să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori vor fi chemaţi;
- să se prezinte la poliţia de domiciliu, de câte ori vor fi chemaţi;
- să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei de judecată;
- să nu deţină şi să nu folosească nici o categorie de arme;
- să nu se apropie de ceilalţi inculpaţi, precum şi de martorii din dosar şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect;
- să nu exercite profesia de poliţist sau lucrător vamal pe perioada soluţionării cauzei penale de faţă.
În baza art. 145 alin. (12) C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpaţilor că nerespectarea obligaţiilor de mai sus, cu rea credinţă, va duce la luarea măsurii arestării preventive faţă de aceştia.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul întocmit de Ministerul Public - D.N.A., au fost trimişi în judecată, în stare de arest preventiv, împreună cu alţi inculpaţi cercetaţi în stare de libertate, inculpaţii: B.P.B., T.F., A.D., P.C.I., A.D., M.R., A.F.C., T.C.T., F.R.C., C.V., U.C.A., A.I., B.l., B.V.S., B.C.F., B.C.G., C.I.A., I.M., T.P., C.I., D.V., D.F., H.H.B., I.V.S., S.A.l., G.M.D., M.V.T., Ţ.l., D.M.M., N.D.L., D.S., I.V.L., M.M., V.A.I., G.Ş.M., B.G.C., B.T. şi C.L.
În esenţă, s-a reţinut faţă de aceştia, sub aspectul situaţiei de fapt, că în perioada octombrie 2010 - ianuarie 2011, la nivelul Punctului de Trecere a Frontierei (P.T.F.) Moraviţa din cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră (I.J.P.F.) Timiş a existat un grup infracţional organizat format din poliţişti de la punctul de trecere a frontierei anterior menţionat şi de la alte structuri poliţieneşti de pe raza aceluiaşi judeţ, lucrători vamali şi persoane implicate în activităţi de trafic ilegal cu ţigări provenite din Serbia.
Membrii acestei grupări infracţionale au acţionat coordonat, fiecare dintre ei asumându-şi anumite sarcini, astfel încât aportul individual să se coreleze cu acţiunile celorlalţi, scopul urmărit fiind comiterea unor infracţiuni de corupţie şi de contrabandă, pentru a obţine beneficii materiale.
Structura grupului infracţional organizat, modul de operare utilizat şi particularităţile specifice zonei de frontieră (unde accesul persoanelor şi, implicit, al organelor judiciare este anevoios şi dificil de realizat în condiţii de confidenţialitate necesare desfăşurării unei anchete, datorită restricţiilor de deplasare) le-au permis funcţionarilor şi celorlalţi membri care s-au integrat în gruparea criminală să exercite acte materiale cu frecvenţă aproape zilnică, activitatea infracţională fiind, în ansamblu, extinsă la nivelul fiecăreia dintre turele care făceau de serviciu în respectivul punct de trecere a frontierei.
Astfel, s-a reţinut că în structura grupului infracţional organizat au fost cooptaţi:
- lucrători vamali şi poliţişti de frontieră care erau de serviciu la P.T.F. Moraviţa, în aceeaşi tură;
- lucrători vamali şi poliţişti de frontieră care efectuau serviciul, în componenţa echipajelor mobile ale vămii şi, respectiv, ale Politiei de Frontieră;
- poliţişti din cadrul unor alte structuri ale I.J.P.F. Timiş, cum este cazul Sectorului Poliţiei de Frontieră (S.P.F.) Deta, în a cărui competenţă teritorială se află căile rutiere care fac legătura între P.T.F. Moraviţa şi Timişoara;
- poliţişti din cadrul posturilor de poliţie care funcţionează în comunele de pe traseul P.T.F. Moraviţa - Timişoara;
- poliţişti din echipajele poliţiei rutiere, a căror competenţă funcţională priveşte traseul la care s-a făcut referire mai sus;
- anumite persoane implicate în activităţi ilegale de trafic cu ţigări, fiind vorba despre contrabandişti în care funcţionarii din P.T.F. Moraviţa aveau încredere şi care au fost cooptaţi în aceeaşi grupare criminală; la rândul lor, traficanţii de ţigări îşi împărţeau între ei anumite sarcini, constând în derularea acţiunilor propriu-zise de contrabandă, supravegherea zonei, prin dispunerea în puncte strategice de pe traseul de deplasare dinspre Moraviţa spre locurile de depozitare sau de comercializare a ţigărilor, asigurarea transmiterii avertismentelor privind apariţia unor eventuale controale, atât către ceilalţi traficanţi, cât şi către funcţionarii corupţi din P.T.F. Moraviţa.
Alegerea momentului favorabil pentru declanşarea activităţilor infracţionale şi stabilirea duratei de derulare a acestora se făcea numai după ce şeful de tură al lucrătorilor vamali şi şeful de tură sau şeful de grupă al poliţiştilor de frontieră luau legătura cu ceilalţi membri ai grupului infracţional (aşa cum au fost evidenţiaţi mai sus) şi primeau confirmarea că întreaga zonă este supravegheată, astfel încât aveau siguranţa că s-ar fi transmis de îndată informaţiile privind apariţia unor persoane suspecte sau a unor controale efectuate de instituţiile statului.
În acest sens, adeseori, şefii de tură ai lucrătorilor vamali şi ai poliţiştilor de frontieră se deplasau în localitatea Moraviţa, unde luau legătura, între alţii, cu agentul C.A.I., şeful postului de poliţie din respectiva localitate, cu agentul Ţ.I., care făcea parte din echipajul poliţiei rutiere ce îşi desfăşura activitatea pe raza localităţilor Denta şi Moraviţa, precum şi cu poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Deta care erau de serviciu, în aceeaşi tură, unii dintre aceştia fiind P.F.D. şi Ş.M.A. Contribuţia acestor poliţişti la înlăturarea riscurilor generate de activităţile ilicite desfăşurate în cadrul grupului infracţional organizat era răsplătită, de fiecare dată, prin primirea unor sume de bani, care le erau remise, uneori, în mod direct, de către traficanţii de ţigări, iar, alteori, le erau date de către şeful de tură al vameşilor sau şeful de tură al poliţiştilor.
După ce era accesat acest ansamblu de măsuri care era de natură să le asigure, deopotrivă, protecţia şi conspirativitatea activităţilor infracţionale, traficanţii de ţigări erau înştiinţaţi că întregul sistem de angrenare a componentelor criminale era operaţional şi că, prin urmare, pot intra în ţară cu ţigările deţinute ilegal, depozitate în autoturisme şi disimulate în diverse spaţii din acestea. Decizia de declanşare a mecanismului infracţional era transmisă apoi tuturor lucrătorilor vamali şi poliţiştilor de frontieră din tură.
Fiecare dintre aceştia se alătura, cu aportul lor individual, la derularea activităţilor infracţionale, care presupuneau, pe de o parte, o contribuţie generală, atât în privinţa vameşilor, cât şi a poliţiştilor, de a omite îndeplinirea îndatoririlor de serviciu şi de a se converti, practic, din reprezentanţi ai autorităţii statului, în camarazi ai contrabandiştilor care făceau parte din acelaşi grup infracţional organizat, iar, pe de altă parte, impuneau asumarea, pentru unii dintre ei a unor sarcini specifice.
Potrivit conivenţei infracţionale, traficantul era întrebat de lucrătorul vamal ce cantitate de ţigări deţine ilegal, pentru a determina, în acest mod, suma de bani pe care trebuia să o primească, cu titlu de mită, regula stabilită fiind să se remită 50 euro pentru fiecare bax de ţigări (conţine 50 cartuşe de ţigări) sau de un euro pentru fiecare cartuş de ţigări. Ulterior, în timp ce vameşul se prefăcea că face controlul autoturismului (urmărind ca gesturile sale să fie înregistrate de camerele de luat vederi amplasate în perimetrul punctului de trecere a frontierei), traficantul remitea suma de bani destinată pentru coruperea poliţiştilor şi a vameşilor, de cele mai multe ori acest lucru având loc în toneta vameşilor amplasată pe sensul de intrare în ţară.
Pentru a spori gradul de control al zonei şi pentru evitarea surprinderii în flagrant a traficanţilor pe traseul de deplasare, după ieşirea din P.T.F. Moraviţa, funcţionarii care intrau în compunerea echipajelor mobile ale vămii şi, respectiv, ale Poliţiei de Frontieră, se transformau practic în antemergători şi verificau să nu existe în zonă filtre de control, aceste demersuri corelându-se cu acţiunile de supraveghere.
Tot în baza înţelegerii perfectate în cadrul grupului infracţional organizat, sumele de bani colectate erau împărţite, în mod egal, de regulă la sfârşitul programului de lucru (iar, alteori, în mai multe rânduri, la diferite intervale de timp), de cele mai multe ori, între şeful de tură al vameşilor şi şeful de tură sau de grupă al poliţiştilor. Pentru a evita suspiciunile privitoare la împărţirea corectă a acelor foloase, poliţiştii de frontieră şi vameşii, ţineau distinct evidenţa numărului de baxuri de ţigări care au fost deţinute de traficanţi, pentru a confrunta respectivele date şi pentru a avea posibilitatea să rezolve eventualele inadvertenţe şi să evite disputele care se generau pe această temă. În vederea obţinerii acestor date, traficanţii erau întrebaţi de către poliţiştii de frontieră (în cele mai multe cazuri, de către cei aflaţi în posturile de pe sensul de intrare în ţară) câte baxuri de ţigări deţin ilegal.
Cum după verificarea documentelor de călătorie, traficantul ajungea la toneta lucrătorilor vamali, aceştia îl întrebau, din nou, despre acelaşi lucru şi, în funcţie de răspunsul dat, vameşii primeau suma de bani cuvenită, cu titlu de mită, cuantumul acesteia fiind prestabilit (50 euro/ bax sau un euro/ cartuş de ţigări).
Procedând la verificarea din oficiu a legalităţii şi temeiniciei măsurii arestării preventive, conform art. 3001 raportat la art. 160 C. proc. pen., curtea de apel a constatat că dosarul cuprinde în ceea ce îi priveşte pe inculpaţi, cel puţin indicii temeinice, care ar putea justifica presupunerea rezonabilă că aceştia ar fi putut săvârşi infracţiunile de care au fost acuzaţi, unii dintre inculpaţi recunoscând chiar acuzaţiile aduse fiind, astfel, îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 143 alin. (1) C. proc. pen.
S-a reţinut că temeiul luării măsurii arestării preventive faţă de inculpaţi este dispoziţia art. 148 lit. f) C. proc. pen., în sensul că pentru infracţiunile de care inculpaţii sunt acuzaţi se prevede pedeapsa cu închisoarea mai mare de 4 ani, însă existenţa unor probe că lăsarea în libertate a inculpaţilor prezintă pericol concret pentru ordinea publică, ca o cerinţă cumulativă stabilită de art. 148 lit. f) C. proc. pen., nu este îndeplinită la respectivul moment procesual.
A fost avută în vedere şi împrejurarea că faţă de inculpaţi cercetarea penală a fost finalizată, a fost emis rechizitoriu şi s-a dispus trimiterea acestora în judecată.
S-a mai reţinut că arestul preventiv al inculpaţilor este de 3 luni de zile şi întrucât dosarul, care cuprinde peste 50.000 de file, 69 de inculpaţi şi un probatoriu complex, urmează a parcurge faza cercetării judecătoreşti, cercetare care va presupune o durată considerabilă, pentru eficienţa cercetărilor, se impune o măsură alternativă restrictivă de libertate, conformă cu dispoziţiile art. 5 paragraful 3 din C.E.D.O.
Instanţa de fond, raportat la împrejurarea că pericolul pentru ordinea publică are în vedere o categorie de riscuri care ar tulbura ordinea socială, a constatat că, în speţă, la respectivul moment procesual, un astfel de risc nu mai subzistă, fiind avută în vedere şi Recomandarea nr. R (80) 11a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei, prin care se prevede că detenţia provizorie nu poate fi ordonată decât dacă persoana în cauză este bănuită că a săvârşit o infracţiune şi sunt motive serioase de a se crede că există cel puţin unul din următoarele pericole: pericol de fugă, pericol de obstrucţionare a justiţiei şi pericol de a comite o nouă infracţiune gravă.
S-a constatat, de asemenea, că ceilalţi inculpaţi din prezentul dosar, faţă de care s-a dispus cercetarea în stare de libertate, sunt într-o situaţie procesuală identică cu inculpaţii arestaţi, fiind nejustificată o diferenţă de tratament, apreciindu-se, în consecinţă, că raportat la dispoziţiile art. 136 alin. (1) şi (8) C. proc. pen., luând în considerare gravitatea acuzaţiilor, natura infracţiunilor, calitatea inculpaţilor, dar pe de altă parte şi circumstanţele personale favorabile fiecărui inculpat şi, mai ales, împrejurarea că urmărirea penală a fost finalizată şi că inculpaţii nu mai pot influenţa ancheta şi nici nu mai pot comite pe viitor infracţiuni de aceeaşi natură, măsura arestării preventive faţă de aceştia nu se mai impune a fi menţinută, ca o garanţie că aceştia se vor prezenta la cercetarea judecătorească.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A, serviciul teritorial Timişoara, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitându-se în acest sens casarea încheierii şi menţinerea stării de arest faţă de inculpaţi.
Concluziile formulate de reprezentantul Parchetului, de către apărătorii intimaţilor inculpaţi şi ultimul cuvânt al acestora au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.
Înalta Curte, examinând recursul declarat, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit art. 3001 raportat la art. 160 C. proc. pen., după înregistrarea dosarului la instanţă, în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest, instanţa este datoare să verifice din oficiu, în camera de consiliu, legalitatea şi temeinicia arestării preventive, înainte de expirarea duratei arestării preventive.
La alin. (2) al aceluiaşi articol se prevede că, dacă instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau că nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere, revocarea arestării preventive şi punerea deîndată în libertate a inculpatului.
În cauză, Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, a procedat la efectuarea verificărilor şi a constatat că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive nu mai subzistă, astfel că nu se mai impune, în continuare, privarea de libertate a inculpaţilor.
În acord cu prima instanţă, Înalta Curte apreciază că sunt întrunite la acest moment procesual condiţiile prevăzute de art. 3001 alin. (2) raportat la art. 160 C. proc. pen., soluţia de revocare a măsurii arestului preventiv fiind temeinică şi legală, câtă vreme nu există probe certe că lăsarea în libertate a inculpaţilor prezintă pericol concret pentru ordinea publică, ca o cerinţă cumulativă stabilită de art. 148 lit. f) C. proc. pen.
Ordinea publică reprezintă climatul social optim, firesc, care se asigură printr-un ansamblu de norme şi măsuri şi care se traduce prin funcţionarea normală a instituţiilor statului, menţinerea liniştii cetăţenilor şi respectarea drepturilor acestora.
Pericolul pentru ordinea publică nu se prezumă, ci trebuie dovedit, fiind necesar să se demonstreze că o întreagă colectivitate se află în primejdie dacă inculpaţii se află în libertate, altfel ajungându-se la arbitrar.
Totodată, pericolul pentru ordinea publică nu se identifică cu pericolul social al faptelor pentru care sunt cercetaţi inculpaţii, argument desprins din jurisprudenţa C.E.D.O. şi acest pericol nu se presupune generic, ci el trebuie să fie de ordinul evidenţei şi, mai ales, nemijlocit dovedit.
În analiza pericolului concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpaţilor trebuie observat dacă există posibilitatea ca aceştia să comită noi infracţiuni -sens în care se reţine că în mod corect instanţa de fond a apreciat că, raportat la persoana inculpaţilor, care sunt suspendaţi din funcţia de poliţişti sau lucrători vamali, în exercitarea căreia au săvârşit faptele, pericolul în reluarea activităţii infracţionale nu mai este actual - sau să se sustragă de la judecată, să împiedice administrarea corectă a probelor ori să zădărnicească aflarea adevărului, în cauză nefîind identificate elemente care să susţină o astfel de ipoteză.
Menţinerea în arest preventiv a unei persoane se raportează, printre altele, şi la natura şi modalitatea de săvârşire a faptei de care este acuzată, aceasta neputând constitui, însă, o justificare în sine a menţinerii măsurii, până la depăşirea unui termen rezonabil, natura şi gravitatea faptelor neputând constitui criterii care să excludă de plano persoana respectivă de la beneficiul punerii sale în libertate, având în vedere şi împrejurarea că odată cu trecerea timpului, rezonanţa socială negativă a faptelor se estompează.
A considera că o persoană acuzată de fapte de o anumită gravitate trebuie arestată preventiv şi menţinută în această stare până la soluţionarea fondului cauzei sau până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare care ar putea fi pronunţată în cauză, fără posibilitatea de a fi pusă în libertate în cursul procedurii, este în contradicţie cu dispoziţiile legale.
Jurisprudenţa C.E.D.O. a statuat că la menţinerea unei persoane în stare de detenţie instanţa trebuie să se raporteze atât la gravitatea faptei, cât şi la alte circumstanţe, în special referitoare la caracterul persoanei în cauză, la moralitatea sa, profesia, resursele materiale ori la legăturile sale cu familia.
Mai mult, doar gravitatea acuzaţiilor îndreptate împotriva unei persoane nu este de natură să justifice detenţia acesteia, dacă nu există indicii de fapt după care să se poată afirma că ar exista riscul, de exemplu de compromitere a probelor sau de influenţare a martorilor şi că menţinerea unei persoane în stare de arest doar pe baza gravităţii faptei de care este acuzată, nu este compatibilă cu prevederile art. 5 paragraful 3 din Convenţie.
Motivarea menţinerii sine die a măsurii arestării preventive, prin referire exclusivă la gravitatea faptei sau prin raportare doar la probele ce susţin culpabilitatea inculpaţilor, nu satisface exigenţele C.E.D.O.
Pe de altă parte, trebuie avut în vedere şi faptul că măsura arestării preventive este una de excepţie şi aceasta trebuie să fie luată şi menţinută doar în situaţia în care niciuna dintre celelalte măsuri preventive cuprinse în art. 136 C. proc. pen. nu este potrivită datelor speţei.
Din examinarea normelor interne, interpretate prin coroborare şi prin prisma dispoziţiilor art. 5 din Convenţia Europeană privind Drepturile Omului şi Libertăţile Fundamentale, rezultă că dreptul la libertate este un drept inalienabil la care nu se poate renunţa, iar garanţiile ce îl însoţesc privesc toate persoanele, având în vedere rolul primordial al acestui drept într-o societate democratică.
Astfel, regula în materie o constituie starea de libertate, restrângerea sau atingerea, în orice mod şi de orice intensitate, a substanţei dreptului imprimând un caracter relativ acestui drept fundamental.
Practica instanţei europene a reţinut că privarea de libertate a unei persoane este o măsură atât de gravă, încât ea nu se justifică decât atunci când alte măsuri, mai puţin severe, sunt considerate insuficiente pentru salvgardarea unui interes personal sau public ce ar impune detenţia.
Înalta Curte reţine că la acest moment procesual nu mai există riscul tulburării ordinii publice, în condiţiile în care reacţia publică la comiterea unor astfel de fapte şi aşteptările societăţii relativ la atitudinea organelor abilitate şi-au găsit corespondent în modul ferm şi prompt de acţiune al autorităţilor judiciare care în termen scurt au instrumentat urmărirea penală şi au trimis inculpaţii în judecată, astfel încât, deşi este vorba despre infracţiuni grave, nu se mai impune în acest moment privarea de libertate a inculpaţilor.
Raportat la circumstanţele cauzei, se constată că motivele care au justificat iniţial arestarea preventivă, nu mai sunt valide pentru menţinerea acestei măsuri în actualul stadiu al procesului penal, în mod temeinic instanţa de fond apreciind că pericolul pentru ordinea publică nu mai este actual.
Este neîndoielnic că infracţiunile săvârşite de inculpaţi, prin gravitate şi reacţia publicului la săvârşirea lor, pot suscita tulburări sociale de natură să justifice arestarea preventivă pentru o perioadă, însă un astfel de pericol descreşte odată cu trecerea timpului, iar pentru justificarea subzistenţei motivelor arestării, autorităţile judiciare trebuie să ofere motivaţii clare.
În prezenta cauză, se reţine că parchetul nu a demonstrat subzistenta acestor motive, nefiind evidenţiate acele indicii concrete care să demonstreze o veritabilă cerinţă de interes public ce ar prevala asupra regulii respectării libertăţii individuale ori dovezi care să justifice în ce mod, odată cu trecerea timpului, punerea în libertate a inculpaţilor ar putea produce un impact negativ asupra societăţii civile sau ar obstrucţiona în vreun fel cercetarea judecătorească, nefiind suficientă simpla referire la gravitatea faptelor sau la modalitatea de săvârşire a acestora.
De altfel, gravitatea faptelor şi modalitatea în care au fost comise urmează a fi avute în vedere la individualizarea pedepselor, în ipoteza pronunţării unei soluţii de condamnare a inculpaţilor.
Totodată, argumentele legate de complexitatea cauzei, invocate de Parchet în sprijinul soluţiei de menţinere a măsurii arestării preventive, nu pot fi primite, câtă vreme ceilalţi inculpaţi din prezentul dosar se află în stare de libertate, iar complexitatea cauzei îi vizează pe toţi, neputând fi reţinută ca un element de natură să justifice această măsură numai faţă de unii dintre aceştia, fiind lipsită de fundament o diferenţă de tratament.
Aceste considerente justifică dispoziţia instanţei de fond, de revocare a măsurii arestării preventive, astfel că, apreciindu-se ca fiind legală şi temeinică încheierea atacată, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., serviciul teritorial Timişoara împotriva încheierii din 6 mai 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 609/59/2011, privind pe inculpaţii B.P.B., T.F., A.D., P.C.I., A.D., M.R., A.F.C., T.C.T., F.R.C., C.V., U.C.A., A.I., B.I., B.V.S., B.C.F., B.C.G., C.I.A., I.M., T.P., C.I., D.V., D.F., HGB., I.V.S., S.A.I., G.M.D., M.V.T., Ţ.I., D.M.M., N.D.L., I.V.L., M.M., D.S., V.A.I., G.Ş.M., B.G.C., B.T. şi C.L.
Onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi A.I. şi D.S., în sumă de câte 200 lei, se vor plăti din fondul M.J.
Onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi B.P.B., T.F., A.D., P.C.I., A.D., M.R., A.F.C., T.C.T., F.R.C., C.V., U.C.A., B.I., B.V.S., B.C.F., B.C.G., C.I.A., I.M., T.P., C.I., D.V., D.F., HGB., I.V.S., S.A.I., G.M.D., M.V.T., Ţ.I., D.M.M., N.D.L., I.V.L., M.M., V.A.I., G.Ş.M., B.G.C., B.T. şi C.L., până la prezentarea apărătorilor aleşi, în sumă de câte 100 lei, se vor plăti din fondul M.J.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1034/2011. Penal. Iniţiere, constituire de... | ICCJ. Decizia nr. 1885/2011. Penal. Luare de mită (art. 254... → |
|---|
