ICCJ. Decizia nr. 433/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 433/2011
Dosar nr. 169/40/2010
Şedinţa publică din 7 februarie 2011
Asupra recursului de faţă,
Din analiza actelor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 381 din 5 octombrie 2010 a Tribunalului Botoşani a fost condamnat inculpatul G.D.D. la pedeapsa de 20 de ani închisoare şi 8 ani interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), d), e) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 197 alin. (1), alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
S-a făcut aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), d), e) C. pen.
A fost menţinută arestarea preventivă a inculpatului şi s-a dedus din pedeapsa principală durata reţinerii şi arestării preventive de la 2 noiembrie 2009 la zi.
S-a constatat că partea vătămată N.M.F. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
A fost obligat inculpatul să plătească părţii vătămate suma de 10.000 lei cu titlu de daune morale.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Partea vătămată N.M.F. domiciliază în comuna Ripiceni, jud. Botoşani şi se află în grija tatălui ei, N.J.
În ziua de 1 noiembrie 2009, în jurul orei 12, împreună cu sora sa, N.P. şi cu martorul P.C., partea vătămată s-a deplasat cu faetonul în direcţia pădurii Zahoreni, pentru a aduna ştiuleţii rămaşi la marginea pădurii în urma treieratului. La aproximativ 1 km de satul Ripiceni a avut loc o ceartă între cele două surori, care a determinat-o pe partea vătămată să coboare din faeton cu intenţia de a-şi continua deplasarea singură, spre râul Prut. Partea vătămată dorea să ajungă în zona pârâului Volovăţ, situat la ieşirea din satul Ripiceni, la limita teritorială cu satul Manoleasa, loc în care tatăl său plecase la pescuit în cursul dimineţii.
În timp ce se deplasa pe drumul care face legătura între fermele fostului IAS şi satul Ripiceni, în apropierea barăcilor amplasate în zona de carieră administrată de SC G.E.C. SRL Botoşani, partea vătămată a fost acostată de inculpatul G.D.D., care efectua paza la carieră. întrebată de acesta în ce direcţie se îndreaptă, partea vătămată i-a explicat că doreşte să ajungă în locul unde pescuia tatăl său. Inculpatul a prins-o pe partea vătămată de braţul drept şi i-a solicitat să-i telefoneze tatălui ei pentru a şti cu exactitate locul în care acesta se află, sens în care i-a pus la dispoziţie telefonul său mobil. Dat fiind felul în care a acţionat inculpatul şi faptul că îl cunoştea pe acesta ca o persoană agresivă, partea vătămată s-a conformat şi l-a apelat pe tatăl ei. în tot acest timp inculpatul a continuat să o ţină de braţ şi i-a cerut să nu dezvăluie al cui este telefonul mobil. în timpul conversaţiei cu tatăl ei minora a plâns şi a vorbit pe un ton agitat, afirmând că are acest comportament din cauza certurilor cu sora ei.
După terminarea conversaţiei telefonice, inculpatul a condus-o pe partea vătămată spre un lan de porumb de la marginea drumului şi i-a propus să întreţină cu el un raport sexual, folosind cuvinte pornografice şi expresii obscene. Minora a încercat să-şi desprindă braţul din mâna inculpatului, dar acesta a călcat-o pe ştaiful pantofului drept, a cărui talpă s-a desprins parţial. Partea vătămată a explicat faptul că nu a strigat după ajutor pentru că se afla într-o zonă pustie, la aproximativ 300 m de malul râului, unde se aflau mai multe persoane la pescuit.
Când au ajuns la marginea lanului de porumb partea vătămată a ţipat, dar inculpatul a lovit-o cu palma peste gură, cauzându-i o leziune la buza superioară. Deşi minora a început să plângă, inculpatul a continuat să o ţină de braţ şi i-a spus că doreşte să întreţină un raport sexual cu ea, ameninţând-o că o va omorî dacă va povesti cele întâmplate. Când partea vătămată a încercat din nou să fugă, inculpatul a călcat-o pe picior, astfel încât talpa pantofului drept s-a desprins în totalitate.
În continuare, inculpatul i-a dat jos părţii vătămate un crac al pantalonilor, i-a rupt lenjeria intimă şi s-a urcat peste ea, ţinându-i braţele în partea superioară a corpului, după care, cu toată opoziţia şi ţipetele minorei, a întreţinut cu aceasta un raport sexual normal. La consumarea raportului sexual inculpatul a ejaculat pe obiectele de îmbrăcăminte ale părţii vătămate.
După finalizarea raportului sexual inculpatul a revenit la baraca unde îşi efectua serviciul de pază, iar partea vătămată, desculţă, s-a îndreptat spre locul unde pescuia tatăl ei. Numitul N.J. s-a întâlnit cu fiica sa în jurul orei 15,00 şi a observat că era desculţă, agitată şi prezenta urme de lovituri în zona buzelor. La întoarcerea spre Ripiceni minora i-a indicat tatălui ei lanul de porumb în care a fost violată.
Prima instanţă a arătat că fapta şi vinovăţia inculpatului sunt dovedite în baza mijloacelor de probă: plângerea şi declaraţiile părţii vătămate, declaraţiile inculpatului, declaraţiile numitului N.J., declaraţiile martorilor T.M.C., P.C., C.D., C.D., procesul - verbal de cercetare la faţa locului, proces - verbal de indicare în teren, procese-verbale de examinare a obiectelor de îmbrăcăminte şi încălţăminte, dovezile de ridicare a telefonului mobil şi cartelelor SIM aparţinând inculpatului, procese-verbale de verificare a mesageriei telefoanelor mobile aparţinând inculpatului şi numitului N.J., raport de constatare medico-legală, raport de evaluare psihologică a victimei, raport de constatare tehnico-ştiinţifică.
S-a motivat că relevante cu privire la dovedirea faptei comise de inculpat sunt declaraţiile părţii vătămate fiind confirmate de tatăl acesteia, care i-a sesizat starea de agitaţie atât cu prilejul convorbirii telefonice, cât şi atunci când aceasta a ajuns în locul în care acesta se afla la pescuit;
În urma examinării medico-legale a părţii vătămate s-a constatat că aceasta prezintă leziuni la limita între roşul buzei superioare şi faţa vestibulară, median, o eroziune mucoasă şi infiltrat hemoragie de 0,5 cm diametru, roşu deschis, în partea laterală dreaptă, leziuni ce s-au putut produce prin lovire cu mijloc contondent şi pot data din 1 noiembrie 2009. Totodată, pe frotiurile de secreţie vaginală s-a constatat prezenţa spermatozoizilor;
În urma efectuării unei expertize genetice s-a constatat că profilul genetic al inculpatului este inclus în amestecul de profile genetice evidenţiat în urma analizei secreţiilor vaginale prelevate de la partea vătămată, inculpatul având de 9.615.384 ori mai multe şanse să fie contribuitor la formarea acestui amestec decât o altă persoană necunoscută din populaţie. Genotiparea fracţiei spermatice de pe articolul de lenjerie intimă aparţinând părţii vătămate a pus în evidenţă un profil genetic identic cu cel obţinut din proba biologică de referinţă recoltată de la inculpat;
Verificarea apelurilor efectuate de pe telefonul mobil al inculpatului - nr. 07684XXXXX a indicat efectuarea unui apel către telefonul mobil al numitului N.J. - nr. 0765XXXXX, la ora 14,20 în data de 1 noiembrie 2010, anterior deci momentului la care partea vătămată a ajuns în locul în care se afla acesta;
Identificarea la locul indicat la partea vătămată a unei suprafeţe bătătorite şi cu urme de dislocare a solului;
Identificarea în acelaşi loc a tălpii desprinse de la pantoful părţii vătămate;
Existenţa mai multor urme de culoare albicioasă pe obiectele de îmbrăcăminte ale victimei, precum şi existenţa unor urme de rupere pe materialul textil al lenjeriei intime a părţii vătămate;
Afirmaţia inculpatului făcută în faţa martorului T. cum că dacă ar fi ajuns mai devreme la carieră ar fi prins şi el o partidă de sex cu partea vătămată;
Constatările evaluării psihologice a părţii vătămate, care a relevat semne ale trecerii printr-o situaţie tensionată;
Conduita anterioară a inculpatului, care în cursul anului 2009, şi-a exprimat dorinţa de a întreţine raporturi sexuale cu partea vătămată.
Toate aceste elemente ale probatoriului conduc la concluzia certă a săvârşirii faptei de către inculpat. Neconcordanţele invocate de inculpat (privind distanţa faţă de râul Prut a locului comiterii faptei, persoanele care trebuiau să se afle de pază la carieră în acea zi ori configuraţia zonei respective) se referă la aspecte neesenţiale ale cauzei şi nu sunt de natură să infirme cele reţinute.
Cu privire la latura civilă s-a constatat că partea vătămată nu a formulat pretenţii civile în cauză.
Cu toate acestea, acţiunea civilă a fost exercitată din oficiu de către procuror, care a solicitat obligarea inculpatului la plata sumei de 10.000 lei cu titlu de daune morale.
împotriva Sentinţei penale nr. 381 din 5 octombrie 2010 a Tribunalului Botoşani a declarat apel inculpatul G.D.D., criticând-o ca nelegală şi netemeinică .
S-a solicitat, în principal, achitarea sa în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen. - „fapta nu există" - argumentându-se că declaraţiile părţii vătămate sunt contradictorii, medicii nu s-au pronunţat cu exactitate dacă inculpatul a comis fapta, martorii audiaţi au dat declaraţii ambigue şi le-au schimbat pe parcursul procesului, că nici un martor nu a declarat că în acea zi inculpatul şi-ar fi părăsit postul de lucru sau că partea vătămată ar fi trecut pe acolo.
În subsidiar, s-a solicitat să se ţină cont de circumstanţele reale şi personale ce pledează în favoarea inculpatului şi să fie orientată pedeapsa aplicată spre minimul prevăzut de lege.
Examinând apelul, instanţa de apel, a constatat că este în parte întemeiat, respectiv sub aspectul greşitei individualizări a pedepsei.
Prin Decizia penală nr. 73 din 17 noiembrie 2010, Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a admis apelul declarat de inculpatul G.D.D., a desfiinţat în parte Sentinţa penală nr. 381 din 5 octombrie 2010 a Tribunalului Botoşani şi în consecinţă, a redus cuantumul pedepsei principale aplicate inculpatului G.D.D., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 197 alin. (1), alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), de la 20 de ani închisoare, la 15 ani închisoare, a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale care nu sunt contrare prezentei decizii. A dedus în continuare arestarea preventivă a inculpatului de la data de 5 octombrie 2010 la zi şi a menţinut această măsură preventivă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, a reţinut aceeaşi situaţie de fapt şi de drept, precum Tribunalul Botoşani, respectiv probatoriul administrat în cauză şi în special declaraţiile părţii vătămate, declaraţiile tatălui ei, N.J., declaraţiile martorilor T.M.C., P.C., C.D., C.D., procesul - verbal de cercetare la faţa locului, proces-verbal de indicare în teren, procese-verbale de examinare a obiectelor de îmbrăcăminte şi încălţăminte, dovezile de ridicare a telefonului mobil şi cartelelor SIM aparţinând inculpatului, procese-verbale de verificare a mesageriei telefoanelor mobile aparţinând inculpatului şi numitului N.J., raport de constatare medico-legală, raport de evaluare psihologică a victimei, raport de constatare tehnico-ştiinţifică, deşi inculpatul nu recunoaşte comiterea faptei, în sensul dovedirii vinovăţiei sale sunt mai multe probe, inclusiv probe de natură ştiinţifică, cum ar fi acte medico-Iegale, rapoarte de constatare tehnico-ştiinţifică.
Astfel, partea vătămată a declarat constant că inculpatul este autorul faptei, descriind modalitatea de comitere în acelaşi fel cum a fost reţinută de către prima instanţă. Audiată în faţa Curţii de Apel Suceava, partea vătămată a relatat din nou aceeaşi situaţie de fapt, în prezenţa inculpatului şi a apărătorului acestuia.
Martorul N.J. este tatăl părţii vătămate şi a confirmat susţinerile făcute de acesta, iar martorul T.M. a susţinut inclusiv în faţa instanţei că el este cel care în ziua respectivă a preluat serviciul de pază de la inculpat care era în stare de ebrietate, că a avut o discuţie cu inculpatul care i-a spus că partea vătămată a întreţinut de bunăvoie relaţii sexuale cu el şi că dacă nu ar fi întârziat ar fi putut şi martorul să întreţină astfel de relaţii cu partea vătămată.
Martorul P.C. a declarat că în acea zi a văzut-o pe partea vătămată că plângea şi că: „am auzit cum partea vătămată îi spunea tatălui său că a violat-o „C.", aceasta fiind porecla inculpatului".
Martorul C.D., fiind la pescuit, a confirmat că şi el a văzut-o pe partea vătămată care a venit la tatăl său iar partea vătămată plângea şi era desculţă.
Coroborând toate acestea cu datele referitoare la conduita anterioară a inculpatului care în cursul anului 2009 şi-a exprimat dorinţa de a întreţine raporturi sexuale cu partea vătămată, concluzia nu poate fi decât aceea că în cauză există probe certe care dovedesc vinovăţia acestuia.
In ce priveşte criticile făcute de apelant, se constată că nu este real că partea vătămată a dat declaraţii contradictorii, iar medicii nu aveau competenţa de a stabili dacă inculpatul a comis fapta, acest atribut aparţinând instanţei de judecată. Nu se poate reţine nici că declaraţiile martorilor sunt ambigue, că şi le-au schimbat la instanţă, din moment ce susţinerile martorilor anterior precizate au fost făcute în cursul cercetării judecătoreşti.
Aspectul dacă inculpatul şi-a părăsit sau nu postul de lucru nu prezintă relevanţă, la dosar existând dovezi că patronul firmei l-a scos pe inculpat din postul de pază deoarece era beat, iar martorul T.M.C. a fost pus să preia serviciul de pază de la acesta.
Neconcordanţele invocate de inculpat, privind distanţa de la locul faptei până la râul Prut, persoanele care trebuiau să se afle de pază la carieră, configuraţia zonei, condiţiile de vizibilitate în zonă privesc aspecte neesenţiale ale cauzei şi nu pot infirma probele concrete anterior enumerate.
Instanţa de apel a constat însă că apelul inculpatului este întemeiat sub aspectul greşitei individualizări a pedepsei.
Potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la individualizarea pedepsei trebuie să se ţină seama de dispoziţiile generale ale Codului penal, gradul de pericol social concret, limitele speciale ale pedepsei, cauzele de agravare sau atenuare a răspunderii penale, împrejurările comiterii faptei, cât şi de persoana inculpatului.
In cauză, ţinând cont şi de faptul că inculpatul este căsătorit, are trei copii minori, de practica instanţelor în ce priveşte individualizarea pedepselor inclusiv la infracţiunile de omor, se apreciază că scopul pedepsei de prevenţie generală şi specială, de reeducare a inculpatului se poate realiza şi prin reducerea pedepsei principale la 15 ani închisoare (în loc de 20 de ani).
Pe de altă parte, ţinând cont de modalitatea de comitere a faptei, vârsta victimei, urmările cauzate, statutul de recidivist al inculpatului, se apreciază că în cauză nu pot fi reţinute circumstanţe atenuante facultative.
Aşa fiind, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Curtea de Apel Suceava a admis apelul declarat de inculpat, a desfiinţat în parte sentinţa, urmând ca, în rejudecare, procedând la reducerea pedepsei principale.
Împotriva Deciziei penale nr. 73 din 17 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a declarat recurs inculpatul G.D.D., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi sub nr. 1692/40/2010.
Recurentul inculpat a invocat motivul de casare prevăzut de apel, invocând motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
A criticat hotărârea pronunţată de instanţa de apel pentru greşita individualizare a pedepsei stabilită în sarcina inculpatului susţinând că pedeapsa de 15 ani închisoare este prea mare în raport cu circumstanţele reale şi personale ale inculpatului, solicitând reducerea pedepsei.
Examinând hotărârea atacată atât prin prisma criticilor formulate, cât şi din oficiu, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul declarat de inculpatul G.D.D. nu este fondat motiv pentru care îl va respinge ca atare pentru următoarele considerente:
Cu privire la reindividualizarea pedepsei, Înalta Curte reţine că principiul individualizării sancţiunilor de drept penal priveşte deopotrivă stabilirea cât şi aplicarea acestor sancţiuni şi adaptarea acestora în funcţie de gradul de pericol social al faptei, al periculozităţii făptuitorului. Pedeapsa pe lângă funcţia de constrângere ce o exercită asupra condamnatului îndeplineşte şi funcţia de exemplaritate şi de reeducare a acestuia, pedeapsa fiind menită să determine înlăturarea deprinderilor antisociale ale condamnatului.
Individualizarea judiciară a pedepsei şi modul ei de executare trebuie să aibă în vedere toate criteriile referitoare la dispoziţiile dreptului penal general, de limitele speciale ale pedepsei, de gradul de pericol social al faptei comise, de persoana infractorului şi de împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală.
Constată, prin urmare că la individualizarea pedepsei, instanţa de apel a avut în vedere criteriile generale prevăzute de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) la stabilirea şi aplicarea pedepsei în sarcina inculpatului ţinând seama de pericolul social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, stabilind o pedeapsă de 15 ani pedeapsă care a fost redusă de la 20 de ani închisoare, în regim de detenţie, aşa cum a stabilit instanţa de fond.
Astfel fată de gravitatea faptei săvârşite în sensul că partea vătămată N.M.F., avea vârsta de 14 ani la momentul săvârşirii faptei, având în vedere importanta valorii sociale încălcate prin întreţinerea unor relaţii sexuale neconsimţite, respectiv libertatea şi inviolabilitatea sexuală a persoanei, care presupune dreptul acesteia de a dispune în mod liber de corpul ei, ţinând cont de consecinţele ce le poate suferi victima în plan fizic, psihic şi social, este fără îndoială că infracţiunea de viol prezintă un grad de pericol social abstract destul de ridicat şi nu poate conduce la convingerea instanţei de recurs că inculpatului i se poate aplica o eficienţă mai mare a criteriilor de individualizare a pedepsei care să determine o micşorare a pedepsei sub limita deja stabilită pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 197 alin. (1), alin. (3) C. pen.;
Gravitatea abstractă a faptei este reflectată în natura şi limitele pedepsei stabilite de legiuitor care a concluzionat că prevenţiile specială şi generală, precum şi readaptarea socială a autorului unei fapte de viol săvârşită în formă simplă, poate fi realizată prin aplicarea unei pedepse cu închisoarea de până la 10 ani.
Fapta săvârşită de inculpatul G.D.D., prin conţinutul ei concret şi prin atingerea adusă libertăţilor părţii vătămate N.M.F., prin urmările pe care le-a creat, prezintă un grad de pericol social concret foarte ridicat, faptul că inculpatul, în dorinţa sa de a-şi satisface nevoile sexuale, şi în afară de împrejurarea că partea vătămată a suferit din punct de vedere fizic, a fost încercată şi de o suferinţă psihică care s-a prelungit şi după comiterea faptei, aceasta fiind ameninţată cu moartea în măsura în care intenţiona să facă cunoscută fapta săvârşită de către inculpat.
Astfel, critica recurentului intimat inculpat G.D.D. cu privire la reindividualizarea pedepsei reţinută în sarcina inculpatului şi reducerea acesteia sub pedeapsa de 15 ani nu este întemeiată, cu atât mai mult cu cât fapta inculpatului a fot săvârşită în stare de recidivă postexecutorie, în condiţiile art. 37 lit. b C. pen., faţă de condamnările la pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 366 din 19 octombrie 2000 a Judecătoriei Botoşani(arestat la 4 noiembrie 1999, liberat la 1 noiembrie 2003, rest 477 zile) şi la pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 201 din 10 septembrie 2007 a Judecătoriei Săveni (arestat pe 13 martie 2007, liberat 1 iulie 2008, rest 254 zile).
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.D.D. împotriva Deciziei penale nr. 73 din 17 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
În temeiul dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare conform dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELELEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.D.D. împotriva Deciziei penale nr. 73 din 17 noiembrie2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 2 noiembrie 2009 la 7 februarie 2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2286/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 90/2011. Penal → |
|---|
