ICCJ. Decizia nr. 1887/2011. Penal

Decizii penale ICCJ 2011

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1887/2011

Dosar nr. 9315/99/2008

Şedinţa publica din 10 mai 2011

Asupra recursurilor de faţă; în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 744 din 17 decembrie 2009 a Tribunalului Iaşi, secţia penală, s-au dispus următoarele:

a) fost respinsă ca neîntemeiată cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul C.M.V.:

b) au fost condamnaţi inculpaţii:

1. C.R.C., fiul lui V. şi E., la pedeapsa de 9 (nouă) ani închisoare şi 3 (trei) ani interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a şi lit. b) C. pen., pentru tentativă la omor deosebit de grav prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174-176 lit. b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a şi lit. b) C. pen.

2. M.S.M., fiul lui C. şi S., la pedeapsa de 9 (nouă) ani închisoare şi 3 (trei) ani interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a doua şi lit. b) C. pen., pentru tentativă de omor deosebit de grav prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174-176 lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)

În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen. a fost menţinută starea de arest a inculpaţilor, cărora în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) Ie-a fost dedusă din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 24 septembrie 2008 la zi.

3. C.M.V., fiul lui V. şi D., la pedeapsa de 8 (opt) ani închisoare şi 2 (doi) ani interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a şi lit. b) C. pen., pentru tentativă de omor deosebit de grav prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174-176 lit. b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen. a fost menţinută starea de arest a inculpatului, căruia în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) îi s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada arestării preventive începând cu data de 08 octombrie 2009 la zi.

În baza art. 118 lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpatul C.R.C. a sumei de 20 lei, reprezentând contravaloarea unui cuţit tip sabie şi a unei furci, obiecte ce au servit la comiterea infracţiunii.

În baza art. 14 şi 346 C. proc. pen. combinat cu art. 998 C. civ. a fost admisă, în parte, acţiunea civilă exercitată de partea civilă A.C., în nume propriu şi pentru minorul A.D. şi, în consecinţă:

Au fost obligaţi inculpaţii, în solidar, să plătească părţii civile suma de 20.000 lei cu titlu de daune materiale şi suma de 30.000 lei, reprezentând daune morale.

De asemenea, au fost obligaţi inculpaţii, în solidar, să plătească părţilor civile: Spitalul Clinic de Urgenţe P.N.O. Iaşi, suma de 2166,80 lei, Spitalul Clinic de Urgenţe S.M. Iaşi suma de 5758,931 lei, Spitalul Clinic de Urgenţe S.S. Iaşi, suma de 3292,64 lei, iar părţii civile Serviciul de Ambulanţă Iaşi suma de 461 lei, reprezentând cheltuieli de transport şi spitalizare a părţilor vătămate.

Au fost obligaţi inculpaţii C.R.C. şi M.S.M. la plata sumei de câte 1300 lei, cheltuieli judiciare către stat, în care este inclusă şi suma de câte 600 lei, onorariu apărător din oficiu către Baroul Iaşi, ce va fi avansată din fondurile speciale ale M.J.

A fost obligat inculpatul C.M.V. la plata sumei de 500 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a dispune în acest sens, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Conform actului de sesizare a instanţei, inculpaţii C.R.C. şi C.M. sunt rude (unchi - nepot) şi locuiesc în satul Rediu, comuna Scânteia. Inculpatul M.M. are domiciliul într-o comună din judeţul Vaslui, însă nu locuieşte efectiv acolo. Din declaraţia inculpatului C.R., rezultă că M.M. obişnuia să locuiască împreună cu el, cel puţin în lunile anterioare comiterii faptei ce face obiectul prezentei cauze. în comunitatea din care fac parte, inculpaţii şi ceilalţi membrii ai familiilor lor sunt percepuţi ca persoane conflictuale, violente, predispuse la acte cu caracter antisocial, una din descrieri fiind în sensul că „ei fac legea în sat".

Partea vătămată A.C. locuieşte, de asemenea, în satul Rediu. Acesta deţine o societate agricolă, timpul fiindu-i în mare parte afectat de activitatea în cadrul societăţii. Partea vătămată a declarat că, în repetate rânduri, s-a confruntat cu acte de sustragere a recoltelor din partea membrilor familiei C., dar pe care nu reuşea să-i prindă deoarece acţionau în grup iar numărul persoanelor cu care el făcea paza terenurilor era limitat. Tot partea vătămată este cea care face referire la o situaţie tensionată cu familia C. generată de faptul că, în urmă cu 3 ani, audiat fiind în calitate de martor într-un proces penal în care era implicat un membru al acestei familii, nu a dat declarape în sensul în care i s-a sugerat şi astfel, ulterior, direct sau prin intermediari, a primit ameninţări că „va fi aranjat ori „că o să i se facă capătul". Chiar dacă a luat în serios aceste ameninţări, lui A.C. nu i-a fost inspirată o stare de temere. Fratele părţii vătămate - A.G. - deţine, la intrarea în satul Rediu, un magazin mixt, amplasat peste drum de casa părţilor vătămate. Martorul locuieşte în Iaşi, însă - în cea mai mare parte a zilei - este prezent la magazin.

La data de 19 septembrie 2008, A.G. a semnalat prezenţa celor trei inculpaţi, precum şi a numitului C.I. (văr cu inculpatul C.M.) la magazin, în jurul orelor 18,00, când aceştia, după ce au consumat bere, au plecat spre satul Bodeşti - o localitate aparţinând aceleaşi comune, la mică distanţă de satul Rediu. Anterior, în jurul orelor 17,00, martorul C.C. a avut un conflict cu inculpatul M.S. care, drept reacţie la afirmaţia mamei lui C.R. (aflată pentru scurt timp în compania grupului) - „ce caută ţiganul acesta aici?", a primit o lovitură cu pumnul în tâmplă (implicat în mediatizarea conflictului, martorul a primit ameninţări din partea fratelui lui C.R. că „va fi pus în cărucior" alături de victima minoră).

Apariţia grupului respectiv în satul Bodeşti, la un magazin-bar este confirmată de martorii U.F. şi T.M. Primul semnalează prezenţa grupului de 4 persoane în curtea barului - magazin (la acea dată nu ştia numele lui C.M., dar îi cunoştea pe toţi) agresând tinerii aflaţi la acea oră acolo, pentru a le fi daţi bani cu care să-şi cumpere bere. U.F. a fost lovit şi el de inculpatul C.R. pentru că a refuzat să-i dea biciul pe care-l avea în mână. Martorul a fugit, abandonându-şi încălţămintea la magazin. A revenit peste o oră, aflând că grupul a plecat spre Scânteia. U.F. a mai arătat că, în faţa magazinului se afla căruţa despre care crede că aparţine lui C.I., în coşul acesteia văzând o sapă şi o furcă. Despre C.R., martorul a afirmat că ţinea mâna dreaptă foarte întinsă, zărindu-se de sub mâneca hainei un mâner „ca de cuţit", de culoare albă. T.M. a recunoscut doar pe inculpatul C.R., afirmând că acesta se afla în compania altor 3 tineri, lângă o căruţă pe care nu o mai văzuse şi altădată. Inculpatul C.R. i-a cerut telefonul mobil, iar martorul i I-a dat imediat, explicând că i-a fost frică să refuze, mai ales că inculpatul era beat. Bunul respectiv nu i-a plăcut inculpatului, care i I-a restituit, lovindu-l cu palma peste faţă şi cerându-i să plece din acel loc.

În aceeaşi formaţie, inculpaţii au revenit în satul Rediu, oprindu-se din nou la magazinul lui A.G. Era ora 19,30 - 20,00, C.I. a fost cel care a intrat în magazin, de unde a cumpărat o sticlă de 2 litri cu bere, iar apoi s-a întors la grupul rămas în faţa magazinului, în drum, lângă căruţă. Tot la magazin, pe porţiunea betonată de la intrare, se afla, la acea oră, martorul C.V. Pe rând, la magazin au mai venit martorii F.F. şi S.M. (persoană cu defect psihofiziologic).

Venirea inculpaţilor la bar a fost urmată de ajungerea acasă a părţii vătămate A.C. care - după ce a lăsat maşina în faţa porţii - a intrat în curtea sa. A ieşit imediat, îndreptându-se spre magazin, de unde a cumpărat pâine. Urma să-l ia pe martorul F.F. la paza de noapte a culturilor. Atunci când a ieşit de la magazin, a trecut pe lângă inculpaţi. Inculpatul C.R. I-a prins de flanelă cu mâna stângă, abordându-l cu expresia „băi şmechere". Partea vătămată a remarcat poziţia nefirească a mâinii lui drepte, moment în care inculpatul M.S. I-a lovit cu pumnul întâmpla stângă. Imediat, inculpatul C.R. i-a aplicat o lovitură în spatele capului cu partea opusă a tăişului obiectului avut în mânecă (descris ca fiind o sabie cu lama de 60-70 cm), urmată de tăieturi repetate în zona abdomenului. Chiar şi aşa, partea vătămată a declarat că a încercat să-l dezarmeze, prinzându-l de mâna în care ţinea „sabia", împingându-se unul pe celălalt spre gardul lateral al magazinului. Când aproape reuşise să-i ia din mână acel obiect, inculpatul C.M. l-a lovit cu furca la baza capului, lovitura proiectându-l în genunchi, pe pietriş. Inculpatul C.R. a înfipt de câteva ori lama obiectului tăios în cutia craniană a părţii vătămate şi în spate. Când C.M. pregătea o nouă lovitură, în spatele acestuia a sărit partea vătămată A.D. (în vârstă de 14 ani - fiul lui A.C.), alarmat de strigătele tatălui care-l chema în ajutor. Inculpatul l-a îndepărtat pe minor, lovindu-l cu o scândură ruptă din gard, moment în care C.R. i-a străpuns partea din faţă a toracelui cu acea lamă, executând o mişcare circulară spre spate/e toracelui. întrucât i-a fost secţionat plămânul, partea vătămată minoră s-a sufocat căzând cu faţa în sus. Deasupra lui a venit atunci inculpatul M.S. care i-a înfipt un corn al furcii în obraz, celălalt corn zgâriindu-i urechea.

Prin fereastra barului, martora P.G. a perceput parţial conflictul observând când inculpatul M.S. a lovit pe partea vătămată A.C. mai întâi cu pumnul în faţă iar apoi, cu o scândură în cap şi spate.

Deşi ar fi dorit să intervină în timpul agresiunii la care au asistat în mod direct, martorilor C.V. şi F.F., Ie-a fost teamă şi au ezitat, mai ales că inculpapi i-au avertizat verbal să nu intervină. Abia la final, profitând de faptul că atenţia inculpaţilor se îndreptase spre minor, martorul F.F. l-a ridicat pe A.C., ducându-l în curtea casei lui. Martorul C.V.striga în direcţia inculpaţilor să-l lase pe A.D. - intervenţie care a avut efect, pentru că minorul a reuşit singur să se ridice şi să vină spre Ciofu Vasile, zicându-i că nu putea respira. Martorul l-a sprijinit să intre în curte. Din urma lor a venit inculpatul M.S.care, lovind cu scândura în gardul casei, striga „că va spăla cuţitul în ei".

Inculpaţii au pus în căruţă scândura şi furca, plecând spre comuna Scânteia. Ulterior, a fost anunţat serviciul de ambulanţă dar, văzând starea gravă în care se aflau victimele, martorii le-au urcat în maşina părţii vătămate plecând spre Iaşi, (soţia lui A.C.conducea autovehiculul). în timpul conflictului, gestionara de la magazin, P.G., a anunţat telefonic pe A.G., care - aflat în drum spre Iaşi - s-a întors la R.. Şi inculpaţii, la rândul lor, au anunţat serviciul de ambulanţă, fiind astfel nevoie de încă o maşină pentru a fi toţi transportaţi la unităţile spitaliceşti din Iaşi.

Poliţiştii, anunţaţi prin dispeceratul 112, la ora 20,30, au găsit în centrul comunei pe inculpaţii C.R. şi M.S., primind ajutor medical de la personalul unei ambulanţe. Au găsit şi căruţa aflată în imediata apropiere, iar la o distanţă de 2 metri faţă de ambulanţă, din şanţ, au ridicat o scândură cu lungimea de 1,46 metri şi lăţimea de 11 cm, având 2 cuie într-un capăt şi unul în celălalt capăt, loc în care s-a imprimat şi o pată de culoare brun - roşcată. Scândura a fost ridicată şi, după ce s-a stabilit ulterior că provine din gr.l alăturat barului, a fost sigilată şi formează corp delict ataşat dosarului. A doua zi dimineaţă, de la locuinţa lui C.I. a fost ridicată şi furca, găsită rezemată de gardul exterior, obiectul prezentând multe pete de sânge pe coada din lemn. Furca a fost ambalată, sigilată şi constituie corp delict ataşat dosarului. Cuţitul sau acel obiect tăios descris ca fiind o sabie, nu a fost găsit. Cu acel obiect s-a acţionat în mod cert deoarece vârful acestuia s-a extras chirurgical din cutia craniană a părţii vătămate A.C. - şise află în plic sigilat la fila 40 dosar.

Partea vătămată A.D. fost internat la ora 22,30 în secţia de chirurgie pediatrică a Spitalului S.M. din Iaşi, cu stare generală foarte gravă dată de insuficienţa respiratorie acută, cardio circulatorie şi şocului hemoragie. Minorul a prezentat o plagă tăiată toracică penetrantă, cu interesarea plămânului drept şi fractura coastei 6, o plagă tăiată pe faţa posterioară a hemitoracelui stâng nepenetrantă sângerândă abundent, hematoame epicraniene, plăgi tăiate la urechea stângă şi obrazul stâng pentru care s-a intervenit chirurgical, o echimoză pe faţa externă a coapsei stângi de 7 cm diametru. A fost spitalizat până la data de 29 septembrie 2008. Conform concluziilor medico-legale, plăgile tăiate s-au produs prin loviri cu corp tăietor înţepător, iar restul cu obiecte contondente, a necesitat 35-40 zile îngrijiri medicale, cu precizarea că plaga penetrantă toracică dreapta cu hemotorax a fost de natură a-i pune în primejdie viaţa.

Partea vătămată A.C. a fost iniţial internat la Spitalul Clinic cu politiaumatisme şi plăgi penetrante multiple la nivelul toracelui, abdomenului, braţelor, feţei, scalpului, fractură parietală dreaptă. La data de 20 septembrie 2008 a fost transferat la Spitalul de Neurochirurgie unde s-a intervenit chirurgical pentru extragerea unui corp străin din zona paramediană stângă a capului -vârf de cuptde 3 cm - şi pentru tratamentul celorlalte plăgi tăiate din care una cu pierdere de substanţă de aproximativ 10 cm iar alte două de 7-8 cm. Conform concluziilor medico-legale leziunile s-au produs prin lovire cu corpuri contondente şi corp tăietor - înţepător. A necesitat 30 - 35 zile îngrijiri medicale, leziunile fiind de natură a-i pune viaţa în primejdie.

După efectuarea cercetării judecătoreşti, pe baza întregului probatoriu administrat, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:

Între familia părţii vătămate A.C., care deţine o societate agricolă în zona satului R., comuna Scânteia, şi familia inculpaţilor C. există o stare de tensiune generată, pe de o parte, de suspiciunea că aceştia ar sustrage, în mod repetat, recolte de pe terenurile depnute de partea vătămată, iar pe de altă parte, de împrejurarea că aceasta ar fi depus o mărturie într-o cauză penală în care era implicat un alt membru al familiei C. şi nu ar fi denaturat adevărul aşa cum i se sugerase, în prealabil. Pe fondul acestor neînţelegeri, în ziua de 19 septembrie 2008, partea vătămată A.C. a fost abordată în faţa magazinului mixt din satul R. de către inculpatul C.R., care se afla în acel loc împreună cu inculpaţii C.M. şi M.S. pentru a consuma băuturi alcoolice.

Astfel, în timp ce ieşea din magazin, partea vătămată A.C. a fost prinsă de inculpatul C.R. de pulover cu mâna stângă, acesta adresându-i-se cu apelativul „băi, şmechere". Partea vătămată nu a avut timp să reacţioneze la acest gest întrucât inculpatul M.S.M. i-a aplicat o lovitură cu pumnul în tâmpla stângă, iar inculpatul C.R. o altă lovitură cu partea opusă a tăişului unui obiect, tip sabie, pe care o purtase în mânecă în zona cefei, urmată de tăieturi repetate în partea mediană a corpului. Deşi agresată în mod repetat de cei doi inculpaţi, partea vătămată a încercat să-l dezarmeze pe C.R.de obiectul tăietor, însă acest fapt nu a mai fost posibil ca urmare a interventiei inculpatului C.M.V. care a aplicat victimei o lovitură puternică cu o furcă la baza craniului care a determinat căderea în genunchi a acesteia. în această poziţie fiind, partea vătămată a fost lovită, în mod repetat, de inculpatul C.R. cu aceeaşi „sabie", pe care a înfipt-o de câteva ori în cutia craniană şi în spate. În momentul în care inculpatul C.M. pregătea o nouă lovitură, în sprijinul părţii vătămate a sărit fiul acesteia, în vârstă de 14 ani, A.D., care fusese alertat de strigătele de ajutor ale tatălui său. Inculpatul C.M. l-a îndepărtat pe minor din apropierea tatălui său, lovindu-l cu o scândură ruptă dintr-un gard alăturat barului, după care inculpatul C.R. i-a aplicat o lovitură cu acelaşi obiect tăios în zona toracelui, care a secţionat plămânul şi a provocat insuficienţa respiratorie a minorului. Asupra părţii vătămate A.D. s-a năpustit şi inculpatul M.S. care i-a aplicat o lovitură cu furca în faţă, un corn al acesteia intrând în obraz, iar celălalt i-a zgâriat urechea.

Partea vătămată A.D. a fost internat la ora 22,30 în secţia de chirurgie pediatrică a Spitalului S.M. din Iaşi, cu stare generală foarte gravă determinată de leziunile suferite: insuficienţă respiratorie acută, cardio -circulatorie şi şoc hemoragie. Minorul a prezentat o plagă tăiată pe faţa posterioară a hemitoracelui stâng, nepenetrantă, dar sângerândă abundent şi o plagă tăiată toracică penetrantă, cu interesarea plămânului drept, cu hemotorax, ce a necesitat pentru vindecare 35 - 40 zile de îngrijiri medicale şi a fost de natură a-i pune în primejdie viaţa. Plăgile tăiate s-au produs prin lovire cu un corp tăietor înţepător, iar celelalte legiuni, respectiv hematoame, echimoze, fractură de coastă s-au produs prin lovire cu obiecte contondente.

Partea vătămată A.C. a fost iniţial internat la Spitalul Clinic, prezentând politraumatisme, plăgi penetrante multiple la nivelul toracelui, abdomenului braţelor, feţei, scalpului şi o fractură parietală dreaptă. Ulterior, la data de 20 septembrie 2008 a fost transferat la Spitalul de Neurochirurgie, unde s-a intervenit chirurgical pentru extragerea unui corp străin din zona paramediană stângă a capului - vârf de cuţit de 3 cm - şi pentru tratarea plăgilor tăiate care au produs pierdere de substanţă osoasă una de aproximativ 10 cm, iar alte două de 7 - 8 cm. Certificatele medico - legale au concluzionat că leziunile s-au produs prin lovire cu corpuri contondente şi obiect tăietor - înţepător şi au necesitat pentru vindecare 30 - 35 zile de îngrijiri medicale.

Inculpaţii C.R.C. şi M.S. au fost examinaţi medico-legal, constatându-se că primul dintre ei prezintă contuzii şi plăgi ce au necesitat pentru vindecare 7-9 zile de îngrijiri medicale, iar ultimul a acuzat un traumatism cranio-cerebral şi luxaţia unui dinte, leziuni ce nu au necesitat internare medicală. Pentru leziunile cauzate inculpatului C.R.C., acesta a formulat plângere penală împotriva părţii vătămate A.C. şi a fratelui său A.G., ce au făcut obiectul cercetărilor penale, stabilindu-se că nu ei sunt autorii actelor de agresiune reclamate de inculpat. Astfel, cercetările au stabilit că, faţă de locul unde sunt dispuse, leziunile prezentate de inculpatul C.R. pot fi autoprovocate sau pot fi rezultatul încercărilor de dezarmare a inculpatului de către victima A.C. - caz în care operează legitima apărare, ca şi caz de înlăturare a caracterului penal al faptei.

Inculpaţii au fost examinati din punct de vedere psihiatric, expertiza stabilind ca aceştia au acţionat cu discernământ şi nu prezintă afecţiuni psihice ce ar putea produce modificarea sau diminuarea acestuia. Totodată, expertiza a concluzionat că inculpaţii prezintă manifestări de iritabi/itate, irascibilitate, precum şi tendinţe heteroagresive verbale şi fizice.

S-a reţinut că, audiaţi în ambele faze ale procesului penal, inculpaţii au prezentat mai multe variante de desfăşurare a conflictului, susţinând într-o primă variantă că doar inculpatul M.S.M. ar fi agresat părţile vătămate şi doar pentru a se apăra de actele de agresiune exercitate asupra sa de partea vătămată A.C. care l-a abordat, acuzându-l că are relaţii intime cu soţia sa. C.R. a susţinut că este doar victimă a conflictului, şi nu agresor, iar C.M.V. a negat constant participarea sa la conflict, după caret a plecat din ţară, dar nu pentru a se sustrage urmăririi penale, ci pentru a munci cu contract de muncă în Franţa. Acesta a fost predat autorităţilor române în data de 8 octombrie 2009, urmare a executării mandatului european de aducere la îndeplinire a mandatului de arestare preventivă.

În primă instanţă, inculpatul M.S.M. a declarat că, în data de 19 septembrie 2008, în timp ce se afla cu C.R.C. în faţa magazinului alimentar din comuna R., a fost abordat de partea vătămată A.C., care l-a acuzat că întreţine relaţii intime cu soţia lui şi l-a lovit cu capul în zona gurii de trei ori. întrucât inculpatul C.R. i-a cerut să nu îl mai lovească, partea vătămată s-a adresat fiului său şi i-a spus să aducă furca de acasă, locuinţa familiei A. aflându-se vis-a-vis de magazin. Când a revenit cu furca, partea vătămată A.D. a aplicat inculpatului C.R.o lovitură cu acest obiect în zona capului, care l-a doborât în genunchi, după care A.C. l-a lovit cu cuţitul în picior. Când se pregătea să aplice o a doua lovitură cu cuţitul, inculpatul M.S. susţine că a intervenit pentru a-l ajuta pe inculpatul C.R., şi a rupt o scândură dintr-un gard aflat în apropiere, pe care a folosit-o împotriva părţii vătămate A.C. ce se îndrepta spre el. Inculpatul M.S. arată că a aplicat mai multe lovituri cu scândura până ce A.C. a scăpat cuţitul din mână, după care inculpatul a ridicat acest obiect de jos şi l-a lovit de mai multe ori, în zona abdomenului, pe A.D. Cele două victime au plecat pe propriile picioare la locuinţa lor, iar inculpaţii au aşteptat ambulanţa pentru a-l transporta pe C.R.C. la spital, acesta fiind inconştient pe toată durata timpului în care M.S. a lovit cele două părţi vătămate. S-a constatat că varianta susţinută de inculpatul M.S. a fost însuşită şi de coinculpatul C.R. care a negat orice act de agresiune exercitat de acesta asupra celor două părţi vătămate, afirmând că el este cel agresat, iar nu acesta din urmă. De asemenea, s-a constatat că ambii inculpaţi au susţinut că inculpatul C.M. nu ar fi participat activ la conflict, acesta sosind la locul incidentului după consumarea actelor de agresiune.

Instanţa de fond a apreciat însă că apărările inculpaplor nu pot fi primite, fiind sincere şi reale, fiind contrazise de ansamblul probelor testimoniale, de declaratiile părţilor vătămate, dar mai ales de probele medico - legale existente în cauză.

Astfel, varianta că inculpatul C.R.C. ar fi fost victima agresiunii exercitată de partea vătămată A.C. cu cuţitul a fost infirmată, în primul rând, de actul medico-legal emis în baza examinării clinice din ziua prezentării la Spitalul de Urgenţe, ocazie cu care s-a stabilit că suspiciunea de secţiune tendon extensor a mâinii stângi, cu care inculpatul susţine că a parat lovitura cu cuţitul aplicată de partea vătămată, nu a fost obiectivată clinic. În privinţa celorlalte leziuni ce au făcut şi obiectul plângerii penale formulată de inculpatul C.R.C. şi, ulterior, al cercetărilor penale, organele de anchetă au stabilit că, faţă de modul în care sunt poziţionate pe corp, acestea pot fi rezultatul unei autoagresiuni provocată pentru a justifica actele de violenţă exercitate asupra celor două părţi vătămate sau a unei acţiuni de dezarmare a inculpatului de către acestea în timpul confruntărilor.

Totodată, în opinia instanţei de fond apărările inculpaţilor sunt contrazise şi de declarapile martorilor C.C.C., P.G.A., C.V. şi F.F., ultimii trei dintre aceştia fiind prezenţi la locul şi în momentul conflttului desfăşurat între părţile vătămate şi cei trei inculpap.

Astfel, martorul C.C.C. relatează că, deşi nu a asistat efectiv la incidentul ce face obiectul acestei cauze penale, a fost prezent la locul conflictului cu puţin timp înaintea declanşării acestuia, respectiv în jurul orelor 19,00, când i-a văzut pe cei trei inculpaţi însoţiţi şi de numitul C.I., nepotul lui C.R.C., în timp ce consumau băuturi alcoolice în faţa magazinului mixt din satul R., comuna Scânteia, judeţul Iaşi. Aceştia sunt cunoscuţi în zonă ca fiind persoane foarte violente, care au agresat mai mulţi locuitori ai comunei. La un moment dat, inculpatul M.S. a venit spre martor şi fără nici un motiv i-a aplicat acestuia o lovitură cu pumnul în faţă, cu mare intensitate, fapt ce a determinat şi aruncarea de pe cap a şepcii purtate. Martorul văzând că aceste persoane sunt superioare numeric, şi cunoscând comportamentul lor agresiv, nu a ripostat gestului violent, ci şi-a continuat drumul către casă.

Martora P.G., a relatat informaţii despre modul de desfăşurare a primei părţi a conflictului, menţionând că a văzut din magazin, unde lucrează ca vânzătoare, cum partea vătămată A.C. a fost lovită de inculpatul M.S. cu o scândură şi de inculpatul C.R. cu un cuţit. Aceeaşi martoră precizează în declaraţie că la locul conflictului se afla şi martorul C.I. şi inculpatul C.M. care avea în mână o furcă.

Aceleaşi date şi informaţii sunt prezentate în declaraţia dată şi de martorul C.V.care, fiind în magazin pentru a consuma o bere, a auzit scandal afară unde se aflau inculpaţii C.R., C.I., M.S. şi o altă persoană al cărei nume nu îl ştie şi aplicau diverse lovituri cu obiecte şi corpuri contondente părţilor vătămate. Martorul a perceput în mod direct dinamica incidentului şi a arătat că inculpatul C.R. a lovit în mod repetat pe partea vătămată A.C. cu cuţitul în cap şi în zona picioarelor. La o distanţă de aproximativ 5 m se afla partea vătămată A.D., care era lovită de inculpatul M.S., de C.I. şi de cel de-al treilea inculpat cu scândura, cu furca şi cu cuţitul în zona toracică. Martorul a strigat la agresor să înceteze, pentru că este băiat tânăr şi îl omoară, dar a fost ameninţat de inculpatul M.S.cu cuţitul.

Relatări complete despre incident a făcut şi martorul F.F.I. care, auzind cum partea vătămată A.C. striga după ajutor şi le cerea inculpaţilor să nu-l mai lovească, a ieşit din magazin şi l-a văzut pe inculpatul C.R. cum aplica victimei, în mod repetat, în zona capului, mai multe lovituri cu un cuţit, iar pe inculpaţii M.S.şi C.M. lovind pe fiecare dintre cele două părţi vătămate cu câte o scândură peste tot corpul.

Cei doi martori, C.V. şi F.F. au acordat primul ajutor victimelor, pe care le-au transportat în interiorul imobilului acestora, fapt ce a stârnit furia inculpaţilor care i-au ameninţat pentru acest gest, lovind cu furca şi scândura în poartă.

În final, coroborând elementele de fapt relevate de depoziţiile martorilor cu concluziile medico-legale şi conţinutul procesului-verbal de cercetare la faţa locului, instanţa de fond a apreciat că faptele inculpaţilor de a aplica celor două părţi vătămate, în ziua de 19 septembrie 2008, mai multe lovituri, prin acţiuni care s-au completat reciproc, folosind corpuri tăietor înţepătoare şi obiecte contondente care prin natura lor sunt apte de a ucide, întrunesc elementele constitutive ale tentativei de omor deosebit de grav, infracpune prevăzută de dispoziţiile art. 20 C. pen. raportat la art. 174 şi 176 lit. b) C. pen.

Deşi au acţionat împreună, săvârşind fiecare dintre ei acţiuni specifice elementului material al infracţiunii de omor deosebit de grav, în aceleaşi împrejurări, instanţa de fond a apreciat că nu se impune şi reţinerea agravantei legale prevăzute de art. 75 lit. a) C. pen. întrucât raţiunea care a determinat instituirea acestei circumstanţe agravante constă în pericolul social sporit care decurge, în mod obiectiv, din cooperarea mai multor persoane la săvârşirea faptei, şi care măreşte forţa de acţiune a făptuitorilor. Cu toate acestea, „săvârşirea faptei împreună" presupune nu doar o cooperare materială, ci şi o coeziune subiectivă între făptuitori, fiecare având reprezentarea şi voinţa colaborării cu ceilalţi, în vederea producerii rezultatului infracţional specific.

Or, în opinia instanţei de fond, din modalitatea în care a debutat conflictul între părţi, şi din felul în care inculpaţii au participat la derularea acţiunilor violente exercitate asupra părţilor vătămate, se constată că probatoriul administrat nu confirmă existenţa unei conlucrări şi în plan subiectiv între făptuitori, a unei participări conştiente a acestora cu scopul de a mări forţa de acţiune sau potenţialitatea infracţională.

Totodată, instanţa de fond a apreciat că nu se impune nici schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea de vătămare corporală gravă întrucât împrejurările reale în care a fost realizată acţiunea de agresare a victimelor sunt destul de concludente în a stabili că inculpaţii au acţionat cu intenţia de a suprima viaţa victimelor şi nu doar de a le produce suferinţe fizice. La această constatare s-a ajuns ca urmare a luării în considerare a tuturor împrejurărilor concrete ale cauzei şi anume: folosirea unor instrumente tăietor - înţepătoare apte de a suprima viaţa, respectiv cuţit, furcă, scândură, numărul deosebit de mare al loviturilor aplicate şi zona corpului vizată - martorul F.F. relatează că au fost peste 10 lovituri de cuţit aplicate în creştetul capului părţii vătămate A.C., lovituri de o intensitate sporită, ce au condus la ruperea vârfului şi extragerea chirurgicală a acestuia din cutia craniană, dar şi de atitudinea inculpaţilor în timpul şi după exercitarea actelor de violenţă, când aceştia strigau şi ameninţau cu moartea nu doar părţile vătămate, ci şi pe cei veniţi în ajutorul victimelor agresiunii.

În opinia instanţei de fond, toate aceste elemente de fapt converg către un singur rezultat, acela că inculpaţii au prevăzut moartea victimelor şi au urmărit producerea acestui rezultat, care a fost în final evitat, ca urmare a îngrijirilor medicaleacordate.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpaplor, instanţa de fond a avut în vedere atât gR.l de pericol social ridicat al faptei, relaţiile sociale lezate şi care vizează cel mai important drept atomului, dreptul absolut la viaţă, urmările grave produse sau care s-ar fi putut produce dacă nu se intervenea chirurgical, dar şi persoana inculpaplor care au negat comiterea faptei, sunt cunoscup cu antecedente penale şi, unul, în stare de recidivă, cum este cazul inculpaţilor C.R. şi M.S., sau situapa inculpatului C.M. care a încercat să se sustragă de la judecată, părăsind teritoriul ţării.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, instanţa de fond a apreciat că acţiunea civilă exercitată de partea civilă A.C., în nume propriu, dar şi pentru minorul A.D., în vârstă de 14 ani, care din cauza vârstei nu a dobândit capacitatea de exerciţiu, este întemeiată doar în parte, fiind dovedite în proporţie de 50% atât daunele materiale, cât şi cele morale cauzate acestora prin activitatea ilicită desfăşurată de inculpaţi. Astfel, în opinia instanţei de fond este de necontestat că părţile vătămate au suferit traume fizice şi psihice deosebite ca urmare a agresiunilor exercitate de inculpaţi şi au rămas cu sechele post-traumatice care au afectat negativ participarea la viaţa socială, comparativ cu situaţia anterioară, în contextul în care leziunile au fost localizate în zone vitale ale corpului şi au impus pentru vindecare intervenţii chirurgicale şi spitalizarea în clinici de specialitate.

Întrucât partea civilă a renunţat la efectuarea expertizei medico-legale de stabilire a duratei şi gr.lui de afectare a capacităţii de muncă, instanţa de fond a respins solicitarea acesteia de acordare a cheltuielilor efectuate cu angajarea unor persoane la societatea agricolă ce aparţine părţii civile, pentru a suplini lipsa acesteia pe perioada campaniei agricole, urmare a faptului că prejudiciul solicitat nu areun caracter cert.

Cât priveşte daunele morale, instanţa de fond a apreciat că suma de 30.000 lei, ce va fi acordată cu acest titlu, reprezintă o reparaţie suficientă a prejudiciului nepatrimonial cauzat părţilor vătămate, având în vedere că principala satisfacţie morală este obţinută, în principal, de soluţia pronunţată în latura penală prin care s-a reţinut vinovăţia făptuitorilor şi tragerea acestora la răspunderea penală. La stabilirea existenţei daunelor morale s-au avut în vedere şi recomandările Consiliului Europei din 1969 de la Londra care subliniază, printre altele, că principiul reparaţiei daunelor morale trebuie recunoscut în cazul leziunilor corporale, despăgubirea având rolul de a da o compensare victimei pentru prejudiciul nepatrimonial încercat fără a constitui, însă, pentru aceasta o sursă de îmbogăpte fără justă cauză.

Împotriva sentinţei au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi şi inculpaţii M.S.M., C.R.C. şi C.M.V.

În apelul procurorului a fost criticată sentinţa pentru netemeinic/e sub aspectul individualizării pedepselor. Pedepsele aplicate celor trei inculpaţi de 9 ani şi, respectiv, 8 ani închisoare pentru săvârşirea unei infracţiuni atât de grave, cum este cea de tentativă de omor deosebit de grav, nu sunt în măsură să realizeze prevenţia specială şi nici prevenţia generală, gr.l de pericol social concret al faptei comisă de inculpaţi este foarte ridicat având în vedere atingerea importantă adusă valorii sociale ocrotită de lege, respectiv dreptul la viaţă. Relevante sunt şi modul şi mijloacele de săvârşire a faptelor, împrejurările în care a fost comisă fapta, natura obiectelor vulnerante, numărul şi intensitatea loviturilor, regiunea corpului vizată şi urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce dacă nu se intervenea chirurgical. Conflictul a fost declanşat de inculpatul C.R.C. asupra părţii vătămate A.C., fiind urmat imediat de către inculpatul M.S.M. care a lovit partea vătămată cu pumnul în tâmpla stângă. în continuare, inculpatul C.R.C. i-a aplicat o lovitură în cap şi mai multe lovituri cu un obiect tăietor în zona abdomenului. Când partea vătămată A.C. reuşise aproape să-l deposedeze pe inculpatul C.R.C. de acel obiect tăietor a intervenit inculpatul C.M.V., acesta lovind partea vătămată cu o furcă la baza capului, lovitură ce a proiectat-o pe partea vătămată pe pietriş. Inculpatul C.R.C. a continuat acţiunea agresivă asupra acesteia şi i-a înfipt de câteva ori obiectul tăios în cutia craniană şi în torace. în momentul în care inculpatul C.M.V. pregătea o nouă lovitură asupra părţii vătămate A.C., în spatele inculpatului a sărit partea vătămată A.D. (în vârstă de 14 ani, fiul lui A.C.). Inculpatul C.M. I-a îndepărtat pe minor, lovindu-l cu o scândură ruptă din gard. în acelaşi timp inculpatul C.R. i-a străpuns partea din faţă a toracelui cu acea lamă, executând o mişcare circulară spre spatele toracelui. Întrucât i-a fost secţionat plămânul, partea vătămată A.D. s-a sufocat, căzând cu faţa în sus. Deasupra acesteia a venit inculpatul M.S. care i-a înfipt un corn al furcii în obraz, celălalt corn zgâriindu-i urechea. Modalitatea şi împrejurările în care şi-au dus la îndeplinire planul infracţional, agresivitatea şi perseverenţa de care au dat dovadă, demonstrează că inculpaţii C.R.C., M.S.M. şi C.M.V. prezintă un pericol social ridicat. Acest aspect este confirmat şi de faptul că în comunitatea din care fac parte, inculpaţii sunt percepuţi ca persoane conflictuale, violente şi predispuse la acte cu caracter antisocial. Inculpatul C.R.C. are antecedente penale în materia infracţiunilor de violenţă, fiind condamnat anterior la pedepse cu închisoarea pentru infracţiuni prev. de art. 180 alin. (2) şi art. 181 C. pen., iar inculpatul M.S.M. este recidivist în condiţiile art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) în finalul apelului, procurorul a solicitat aplicarea unor pedepse orientate spre maximul special prevăzut de lege.

Inculpatul C.R.C. a solicitat achitarea în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen., întrucât nu el este cel care a comis fapta. În opinia apărării, din probe rezultă că inculpatul nu a fost implicat în niciun mod în lovirea părţilor vătămate. Inculpatul doar i-a dezarmat şi i-a separat pe cei implicaţi în conflict. Conflictul dintre inculpaţi şi partea vătămată s-a produs ca urmare a unui conflict mai vechi de la o suprafaţă de teren. Sângele găsit pe căruţă aparţine inculpatului C.R.C., şi nu părţii vătămate, întrucât aceasta a fost dusă la spital cu o maşină, şi nu cu căruţa. Martorii C.V., P.G. au declarat că l-au văzut pe inculpatul C.R.C. când a luat cuţitul din mâna inculpatului care lovea şi nu că l-ar fi văzut pe acesta lovind. în cauză, în opinia apărării nu există dovezi certe de vinovăţie a inculpatului.

Inculpatul M.S.M. a criticat sentinţa în sensul reducerii pedepsei aplicate întrucât el recunoaşte în totalitate fapta comisă de şi solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate la urmărirea penală. A solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. şi reducerea pedepsei sub cuantumul stabilit de instanţa de fond. în opinia sa, rechizitoriul cuprinde greşeli cu privire la situaţia de fapt, respectiv la obiectele vulnerante folosite, sabia şi, respectiv, la leziunile din zona abdomenului sau de la cutia craniană, la numărul de zile de îngrijiri medicale, raportat şi la zilele de internare în spital a părţii vătămate A.D., iar declaraţiile martorilor sunt mincinoase. A susţinut că inculpatul C.R.C. a intervenit doar pentru a-i despărţi, iar inculpatul C.M.V. nu a fost prezent la locul faptei.

Inculpatul C.M.V. a criticat sentinţa sub aspectul reţinerii vinovăţiei sale în comiterea infracţiunii. în opinia inculpatului, s-au încălcat dispoziţiile procedural penale care reglementează dreptul său de apărare, în condiţiile în care acesta nu a luat cunoştinţă înainte de pronunţarea sentinţei de condamnare de probele dosarului care îl incriminau, că nu ar fi fost prezent la audierea nemijlocită a martorilor care îl acuză, şi care susţin învinuirea, respectiv martorii C.V., F.F. şi P.G.A., martori care l-au plasat la locul săvârşirii faptei. A mai susţinut că nu s-a sustras de la urmărirea penală, cum a reţinut instanţa de fond, că a plecat din ţară înainte de începerea urmăririi penale împotriva sa, plecare ce fusese planificată anterior acestui moment, plecând la două zile după data de 17 septembrie 2009. A mai susţinut că el „a luat procedura din stadiul în care se afla la momentul punerii în executare a mandatului european de arestare şi prezentării sale la Tribunalul Iaşi", că nu i s-a adus la cunoştinţă dreptul său la readministrarea unor probe, sau că poate solicita termen de grefă pentru studierea dosarului. De asemenea, a menţionat că apărarea sa (în sensul că nu a participat la conflictul dintre părţile vătămate şi inculpaţii C.R.C. şi M.S., că a ajuns imediat după finalizarea conflictului, când a ajutat la transportarea părţilor vătămate cu căruţa către dispensar) este confirmată de ceilalţi doi coinculpaţi a căror poziţie a fost aceeaşi de la început, şi cu care nu a avut posibilitatea de a-şi pune de acord declaraţiile atâta timp cât acesta a plecat din ţară înainte de începerea procesului penal. A susţinut că toţi martorii care arată că el s-ar fi aflat la locul conflictului, şi că ar fi contribuit activ la vătămarea victimelor, sunt subiectivi, atitudinea acestora fiind determinată de relaţiile diferite pe care le au cu partea vătămată, respectiv angajaţi ai acesteia sau prietena fratelui părţii vătămate. Nu în ultimul rând, apărarea a menţionat că părţile vătămate au susţinut că inculpaţii aveau asupra lor şi o sabie, pe care au folosit-o ca armă împotriva lor, deşi o astfel de armă nu a fost găsită la faţa locului şi niciun alt martor nu o mai relevă, că martorul F.F. exagerează declarând că inculpatul C.M.V. a aplicat peste 10 lovituri părţii vătămate, întrucât certificatul medico-legal nu confirmă leziunile. S-a susţinut că un argument în sensul că inculpatul C.M.V. nu a fost prezent la derularea conflictului este şi acela că a fost singurul care nu a prezentat niciun fel de vătămări fizice. Or, participarea lui activă la incident, în sensul descris de martori şi de părţile vătămate, ar fi determinat apariţia unor zgârieturi sau echimoze aşa cum au prezentat ceilalţi inculpaţi. în opinia apărării, debutul conflictului nu poate fi imputat inculpaţilor, ci părţii vătămate A.C., care l-a acuzat pe M.S. că are o relaţie cu soţia sa, conflict care a început în incinta magazinului, prin lovirea inculpatului cu capul în bărbie de către partea vătămată (sentinţa fiind lacunar motivată în ceea ce priveşte momentul şi modul de debut al conflictului). În ce priveşte individualizarea pedepsei, s-a arătat că instanţa de fond greşit a reţinut că inculpatul s-ar fi sustras urmăririi penale, aspect nedovedit în cauză. De asemenea, a susţinut apărarea că instanţa de fond nu a stabilit cuantumul pedepselor în funcţie de acţiunile concret violente reţinute ca fiind exercitate de fiecare dintre coinculpaţi (inculpatul C.M.V. având o contribuţie minimă la producerea vătămărilor părţilor vătămate, cuţitul a fost folosit de inculpatul C.R.C., producând leziuni ce au pus viaţa în pericol, cu scândura a lovit inculpatul M.S., singura acţiune violentă concretă ce se reţine în sarcina inculpatului C.M.V. a fost aceea de a lovi pe partea vătămată cu o furcă la baza capului, lovitură care nu a fost de natură să pună în pericol viaja părţii vătămate; nici partea vătămată minoră nu a fost agresată de inculpat). In final, reţinându-se circumstanţele atenuante nevalorificate de prima instanţă (lipsa antecedentelor penale şi conduita ireproşabilă în societate), s-a solicitat reducerea pedepsei spre minimul special prevăzut de lege.

Prin Decizia penală nr. 25 din 3 februarie 2011, Curtea de Apel Iaşi, secţia penală, a respins ca nefondate apelurile declarate de procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi şi de inculpaţii C.R.C., fiul lui V. şi E.; M.S.M., fiul lui C. şi S., şi C.M.V., fiul lui V. şi D., aflaţi în Penitenciarul Iaşi.

Instanţa de apel a menţinut starea de arest a inculpaţilor şi a dedus la zi durata arestului preventiv de la 17 decembrie 2009.

Au fost obligaţi inculpaţii C.R.C. şi M.S.M. la plata sumelor de câte 700 lei cheltuieli judiciare către stat din care sumele de câte 200 lei către Baroul Iaşi reprezentând onorar apărător din oficiu vor fi avansate din fondurile speciale ale M.J., iar inculpatul inculpatul C.M.V. la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a dispune în acest sens, instanţa de prim control judiciar a reţinut următoarele:

În apel au fost audiaţi martorii B.L. (f. 103), propus de inculpatul C.M.V., precum şi martorii T.M. (f. 244) şi U.F. (f. 204), ambii propuşi de inculpatul C.R.C., în opinia instanţei de apel cele relatate de aceşti martori nemodificând situaţia de fapt repnută de instanţa de fond.

De asemenea, prin adresa din 18 octombrie 2010 Comisia de avizare şi control a actelor medico-legale I.M.L. Iaşi a avizat concluziile expertizei medico - legale psihiatrice din 7 octombrie 2010 privind expertizarea psihiatrică a inculpatului C.R.C. în sensul că acesta avea discernământ la momentul comiterii faptei (f. 285 dosar). Prin raportul de expertiză medico - legală psihiatrică din 18 noiembrie 2010 a I.M.L. Iaşi s-a concluzionat că inculpatul C.M.V. prezintă diagnosticul „Tulburare de personalitate instabil emoţională" şi în momentul comiterii faptei avea discernământ critic prezent (f. 307 dosar).

Analizând sentinţa penală în raport cu motivele de apel formulate de procuror şi inculpaţi, instanţa de prim control judiciar a apreciat că instanţa de fond a administrat toate probele necesare aflării adevărului, probe care au fost complet şi just apreciate, iar împrejurările şi faptele reţinute corespund probelor, probe completate în apel, şi reprezintă adevărul cu privire la faptele şi persoanele care fac obiectul judecăţii. De asemenea, s-a apreciat că sentinţa penală este motivată în fapt şi în drept, că sunt corect stabilite contribuţiile concrete materiale infracţionale ale fiecărui inculpat în comiterea faptelor, precum şi că probele pe care acestea se fundamentează au fost analizate în detaliu. Astfel, au fost audiaţi martorii care au fost prezenţi la momentul săvârşirii faptelor, martori oculari, respectiv C.C.C., P.G., C.V., F.F.I. din depoziţiile cărora rezultă acţiunile infracţionale concrete ale inculpaţilor, împrejurările în care aceştia au comis faptele, contribuţia materială activă a inculpatului C. R.C. în lovirea în mod repetat a părţii vătămate A.C. cu cuţitul în cap şi în zona picioarelor, precum şi prezenţa inculpatului C.M.V. la locul conflictului, de la debutul acestuia, cât şi acţiunile agresive active exercitate de acesta asupra părţii vătămate A.C., pe care l-a lovit cu furca la baza capului, proiectându-l în pietriş, şi asupra părţii vătămate A.D., pe care l-a lovit cu o scândură după ce acesta îi sărise în spate, venind în ajutorul tatălui său. Agresiunea a fost continuată de inculpatul C.R. care i-a străpuns toracele secţionându-i plămânul. Inculpatul C.R.C. este cel care i-a înfipt cuţitul în cutia craniană părţii vătămate A.C., fapt declarat de martori.

Instanţa de apel a apreciat că apărarea inculpatului C.R.C., în sensul că ar fi intervenit în conflict pentru a-l aplana, nu este suspnută de nici o probă, exceptând susţinerea coinculpatului M.S. care însă nu se coroborează în ansamblul probatoriu. Mei apărarea inculpatului C.M.V. nu a fost apreciată ca reală întrucât martorii oculari îl plasează la locul conflictului şi îi descriu acţiunile agresive infracţionale. Declaraţia coinculpatului M.S., în sensul că inculpatul C.M.V. nu se afla la locul conflictului, în acelaşi sens declarând şi coinculpatul C. R., nu se coroborează cu probele cauzei (declaraţiile martorilor, declaraţiile părţilor vătămate). Astfel, reţine instanţa de apel că, potrivit declaraţiei inculpatului C. R., şi inculpatul M.S. ar fi intervenit în conflict pentru a-l apăra pe acesta, deşi inculpatul M.S. recunoaşte săvârşirea faptelor aşa cum sunt expuse în rechizitoriu, recunoscându-şi contribuţia materială infracţională proprie. Rezultatul agresiunii inculpaţilor asupra părţilor vătămate sunt obiectivate în leziunile cuprinse în rapoartele medico - legale de constatare (f. 65, 67 dosar urm. penală), partea vătămată A.C. suportând şi intervenţia chirurgicală pentru extragerea vârfului de cuţit de 3 cm din zona paramediană stângă a capului şi tratarea plăgilor tăiate, iar partea vătămată A.D. suportând chirurgical toracotomie postero-laterală, evacuare hemotorax şi sutura rupturii bronşiolare, etc. Durata internării în spital nu se suprapune peste zilele de îngrijiri medicale necesare pentru vindecarea leziunilor cuprinse în actele medicale şi nu sunt identice.

S-a mai constatat că instanţa de fond a reţinut ca obiecte vulnerante fobsite de inculpaţi în exercitarea agresiunilor asupra părţilor vătămate a unor instrumente tăietor-înţepătoare apte de a suprima viaţa, respectiv cuţit, furcă, scândură (fila 9 sentinţă), aşa încât critica privind folosirea unei săbii care nu a fost găsită la locul faptei rămâne a fost apreciată ca fără fundament.

În final, s-a menţionat că nici criticile formulate de inculpapi C.R. şi C.M. privind lipsa de vinovăţie în comiterea faptelor nu se suspn, concluztonându-se că faptele comise de inculpaţii apelanţi, şi vinovăţia acestora în comiterea infracţiunii, sunt pe deplin dovedite de probele cauzei, dincolo de orice dubiu, iar faptele şi împrejurările comiterii acesteia, aşa cum au fost reţinute prin sentinţa atacată, corespund probelor şi reprezintă adevărul, iar încadrarea juridică dată faptelor este legală.

Referitor la solicitarea inculpatului M.S. privind aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., instanţa de apel a apreciat că dispoziţiile invocate nu sunt aplicabile întrucât, pentru a beneficia de reducerea legală de pedeapsă prev. de art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., declaraţia de recunoaştere şi solicitarea ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală trebuie să aibă loc până la începerea cercetării judecătoreşti, cauza aflându-se în apel faza procesuală prevăzută fiind astfel depăşită.

În ce priveşte criticile formulate de inculpatul C.M.V., instanţa de apel a reţinut, alături de criticile privind nevinovăţia sa analizate mai sus, următoarele:

Inculpatul C.M.V. a fost căutat la domiciliu începând cu 24 septembrie 2008, data începerii urmăririi penale faţă de acesta, şi - apoi - la datele de 1 octombrie 2008, 5 octombrie 2008, 7 octombrie 2008, 13 octombrie 2008. împotriva acestuia, în baza mandatului de arestare preventivă, s-a emis mandat european de arestare executat prin predarea acestuia, de către autorităţile franceze la 8 octombrie 2009, autorităţilor judiciare române, dată la care a fost audiat, conform art. 152 C. proc. pen. La momentul căutării acestuia, 24 septembrie 2008, conform declaraţiilor tatălui său inculpatul se afla în Iaşi, şi a fost invitat la organele de anchetă. Până la predarea inculpatului, acesta a fost legal citat în cursul cercetării judecătoreşti la ultimul domiciliu cunoscut, cu mandat de aducere cu executare efectivă şi prin afişare la locul săvârşirii faptei, părinţii inculpatului declarând că nu cunosc unde se află fiul lor, dispărut de acasă din septembrie 2008. Procedura penală s-a desfăşurat la instanţa de fond până la predare cu inculpatul lipsă, acesta fiind legal citat şi probele fiind propuse şi administrate în şedinţă publică, în procedura contradictorie, în prezenţa apărătorului inculpatului desemnat din oficiu, astfel încât dreptul său la apărare nu a fost încălcat. Cum Codul de procedură penală, în condiţii de legală citare, prevede posibilitatea judecării în lipsa inculpatului, s-a procedat conform legii, iar după predarea acestuia şi aducerea în faţa instanţei, el a preluat procedura penală din faza procesuală în care se afla. La instanţa de fond, după predarea inculpatului, ascultarea acestuia în temeiul art. 152 C. proc. pen., prin încheierea din 8 octombrie 2009,s-a acordat inculpatului C.M. termen de grefă pentru data de 29 octombrie 2009 (fila 410 dosar fond), dispoziţie executată prin citarea acestuia pentru termenul de arhivă din 29 octombrie 2009 (fila 420 dosar fond).

Aşa fiind, în opinia instanţei de apel judecata inculpatului s-a desfăşurat conform dispoziţiilor legale, în lipsa inculpatului, reprezentat însă de apărător desemnat din oficiu până la predarea sa autorităţilor judiciare române, probele au fost administrate şi propuse în procedura contradictorie în şedinţă publică, în prezenţa apărătorului din oficiu, iar după predarea inculpatului i s-a respectat dreptul de a lua cunoştinţă de acte/e dosarului prin acordarea termenului de grefă, acesta a propus probe prin apărătorul ales, probe admise şi administrate, în prezenţa inculpatului, astfel că dreptul inculpatului la apărare nu a fost încălcat. De asemenea, în apel, la cererea inculpatului s-au administrat probe.

Referitor la criticile formulate în apelul procurorului şi apelurile inculpaţilor privind individualizarea pedepselor instanţa de prim control judiciar a menţionat următoarele:

În procesul individualizării pedepselor, în considerarea criteriilor generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), a scopului şi funcţiilor pedepsei prev. de art. 52 C. pen., instanţa de fond a avut în vedere faptele comise de inculpaţi, actele materiale infracţionale concrete ale fiecărui inculpat, care au acţionat conjugat, în sensul producerii rezultatului letal prin intensitatea loviturilor, multitudinea acestora, zonele vitale lezate, consecinţele produse, şi care au pus în primejdie viaţa părţilor vătămate, obiectele vulnerante folosite apte de a ucide, a avut în vedere gr.l de pericol social concret ridicat al infracţiunii comise, urmările produse, limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea comisă, respectiv închisoarea de la 7 ani şi 6 luni -12 ani şi 6 luni, precum şi datele ce ţin de persoana inculpaţilor (pentru inculpaţii C.R. şi M.S. reţinându-se antecedentele penale şi, respectiv, starea de recidivă, iar pentru inculpatul C.M. lipsa antecedentelor penale). Pentru realizarea scopului pedepsei, respectiv reeducarea inculpaţilor şi prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni, instanţa de fond a hotărât corect tragerea la răspundere penală a inculpaţilor prin condamnarea lor la pedepse proporţionale cu gravitatea infracţiunilor comise şi persoana inculpaţilor, diferenţiat, pedepsele fiind just individualizate, aşa încât s-a apreciat că nu se justifică majorarea şi nici reducerea lor.

Împotriva deciziei, în termen legal, inculpaţii C.V.R.C., M.C.S.M. şi C.M.V. au declarat prezentele recursuri.

Prealabil examinării pe fond a recursurilor inculpatilor, Înalta Curte constată următoare/e:

- în primă instanţă, cu acordul lor, au fost ascultaţi inculpaţii C.R.C. şi M.S.M. (fii.109-110), iar după aducerea în România a inculpatului C.M.V. a fost ascultat şi acesta (fil. 436);

- în apel, numai inculpatul M.S.M. a fost de acord să dea declaraţii (fii. 352), ceilalţi 2 inculpaţi invocând „dreptul la tăcere", precizând totuşi că menţin cele declarate anterior (fii. 355 verso);

- în recurs, în şedinţă publică şi în prezenţa avocaţilor, cu acordul lor, cei trei inculpaţi au fost ascultaţi (declaraţiile fiind ataşate la dosar), nu au solicitat administrarea unor probe noi pe situaţia de fapt, depunând memorii şi acte în circumstanţiere, şi nu au formulat cereri prealabile trecerii la dezbateri.

Examinând pe fond recursurile, şi sintetizând motivele de recurs ale celor 3 inculpati, Înalta Curte retine următoarele:

1) inculpatul C.R.C., invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. („s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de condamnare"), a susţinut că se impune achitarea sa în temeiul art. 10 lit. c) din C. proc. pen. („fapta nu a fost săvârşită de inculpat") deoarece ar fi intervenit în respectivul conflict numai pentru a „despărţi" persoanele implicate;

2) inculpatul M.S.M., invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. („s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) sau în alte limite decât cele prevăzute de lege"), a susţinut că se impune reducerea pedepsei deoarece el doar ar fi fost „atras" în conflictul respectiv;

3) inculpatul C.M.V., invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. („s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de condamnare"), a susţinut că se impune achitarea sa în temeiul art. 10 lit. c) din C. proc. pen. („fapta nu a fost săvârşită de inculpat") deoarece, pe de o parte, nu a participat la respectivul conflict, iar pe de altă parte, a venit la locul faptelor abia la sfârşitul conflictului. în subsidiar, inculpatul a invocat şi cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. („s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) sau în alte limite decât cele prevăzute de lege"), susţinând că se impune reducerea pedepsei către minimul special prevăzut de lege.

De asemenea, cu privire la examinarea pe fond a recursurilor inculpaţilor, Înalta Curte mai constată şi următoarele aspecte:

- aceleaşi apărări suspnute de inculpaţi în faţa instanţei de fond au fost, ulterior, reîncadrate în drept şi invocate ca motive de apel şi, respectiv, ca motive de recurs;

- aşa cum a repnut şi instanţa de prim control judiciar, suplimentarea probatoriului în cursul judecării apelurilor nu a fost de natură să modifice situapa de fapt astfel cum aceasta a fost reţinută de instanţa de fond, şi cum a fost expusă în sentinţa atacată;

- argumentele de fapt (de natură probatorie), precum şi argumentele de dreptate apărării, expuse pentru combaterea acuzării, au fost aceleaşi, atât în primă instanţă, cât şi în apel şi în recurs;

- în recurs, cu excepţia ascultării inculpaţilor, şi depunerii unor memorii, nu au mai fost propuse ori administrate probe noi pe situaţia de fapt.

În raport cu cele menţionate, Înalta Curte constată că, în esenţă, există identitate între apărările inculpaţilor - astfel cum au fost susţinute în faţa instanţei de fond - şi motivele de apel şi de recurs, pe fondul invocării aceloraşi argumente de natură proba tor ie şi de natură juridică la fiecare din cele 3 jurisdicţii (fond, apel, recurs).

Ambele instanţe ierarhic inferioare, cu ample argumente probatorii şi juridice, au înlăturat toate apărările inculpaţilor, Înalta Curte însuşindu-şi toate aceste argumente (sentinţă, pag.4-9 şi decizie, pag. 18-20) şi apreciind că nu se impune reluarea lor.

Din examinarea argumentelor apărării, în demersul juridic de dovedire a incidenţei cazului de casare de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. („s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de condamnare") Înalta Curte constată că, în realitate, acestea sugerează nu o pretinsă eroare gravă în stabilirea situaţiei de fapt, ci greşita coroborare şi evaluare a probelor de către instanţele ierarhic inferioare.

Or, potrivit art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare sau de condamnare. Eroarea gravă trebuie să fie constatată din compararea faptelor reţinute cu probele administrate.

Potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au valoare mai dinainte stabilită iar aprecierea fiecărei probe se face de organul judiciar în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului. Prima instanţă, precum şi cea de apel, au motivat convingător situaţia de fapt, contribuţia efectivă şi vinovăpa fiecăruia dintre cei 3 inculpati, prin coroborarea probelor administrate în cursul procesului penal.

Este adevărat că inculpatul beneficiază de „prezumţia de nevinovăţie", nefiind obligat să-şi dovedească nevinovăţia (art. 66 alin. (1) C. proc. pen.), revenind organelor judiciare (acuzării) obligaţia să administreze probe în vederea dovedirii vinovăţiei acestuia (art. 4, art. 62 şi art. 65 alin. (1) C. proc. pen.). Este însă deopotrivă adevărat că, potrivit art. 66 C. proc. pen., inculpatul, în cazul în care există probe de vinovăţie, are dreptul să probeze lipsa lor de temeinicie.

În înţelesul legii, proba lipsa lor de temeinicie", este un drept şi o obligaţie procesuală a inculpatului care nu se rezumă la negarea vinovăpei, la negarea conţinutului informativ al unei probe ori la negarea evaluării corecte a probelor de către instanţă.

În măsura în care inculpatul nu reuşeşte să probeze lipsa de temeinicie a probelor în acuzare, prezumţia de nevinovăţie a acuzatului este răsturnată, această prezumţie având caracter relativ, iar nu absolut.

În condiţiile neinvocării de către apărători a unor aspecte concrete de contrarietate între situaţia de fapt repnută de instanţe, pe de o parte, şi una sau mai multe probe care au condus la stabilirea situapei de fapt şi vinovăpei inculpaţilor, pe de altă parte, se constată că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.

Afirmaţiile (apărările) inculpaţilor, care par a sugera o înţelegere în sensul acceptării asumării întregii responsabilităţi penale numai de către unul dintre ei, şi - corelativ - înlăturarea răspunderii penate a celorlalţi doi coinculpaţi, sunt lipsite de suport probator, nici o altă probă administrată nefiind de natură să sustină, chiar la o minimă rezonabilitate şi credibilitate, ipoteza faptică prezentată de aceştia.

Or, aşa cu prevăd dispoziţiile art. 69 C. proc. pen., corect observate de cele două instanţe ierarhic inferioare, spre deosebire de declaraţiile martorilor, declaraţiile inculpatului au valoare probatorie condiţionată, în sensul că pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.

Neîntemeiată este şi critica inculpaţilor cu privire la individualizarea pedepselor.

Potrivit art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Condiţiile cazului de casare invocat nu sunt îndeplinite:

a) pedeapsa aplicată este situată între limitele prevăzute de lege.

Infracţiunea pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată (tentativă de omor deosebit de grav, prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174-176 lit. b) C. pen.), şi au fost condamnaţi în primă instanţă, pedepse confirmate de instanţa de apel, este sancţionată cu închisoare de la 7 ani şi 6 luni până la 12 ani şi 6 luni, acestora aplicându-li-se pedepse de 9 ani închisoare, respectiv, de 8 ani închisoare.

b) pedepsele au fost corect individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)

Conform art. 72 din C. pen., care stabileşte criteriile generale de individualizare, la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama: de dispoziţiile părţii generale a C. pen.; de limitele de pedeapsă fixate în partea specială a C. pen.; de gradul l de pericol social al faptei săvârşite; de persoana infractorului; de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Or, din examinarea acestor criterii, se constată că cel referitor la „gradul l de pericol social al faptei săvârşite" este unul prioritar celui referitor la „persoana infractorului", ambele instanţe apreciind că faptele săvârşite de cei 3 inculpaţi - astfel cum au fost expuse anterior - prezintă, în concret, un ridicat grad de pericol social care justifică aplicarea unor pedepse în cuantumurile arătate.

De altfel, Înalta Curte constată că pedepsele aplicate inculpaţilor (8 ani, respectiv, 9 ani închisoare) sunt orientate către minimul special al textului incriminator (7 ani şi 6 luni închisoare), iar nu către cel maximul special (12 ani şi 6 luni închisoare).

Nu în ultimul rând, se reţine că la individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor, instanţa de fond a avut în vedere atât gr.l de pericol social ridicat al faptei, cât şi persoana inculpaţilor care, fie sunt cunoscuţi cu antecedente penale, unul dintre ei săvârşind infracţiunea în stare de recidivă prevăzută de art. 37 lit. b) din C. pen. (cazul inculpatului C.R., respectiv, al inculpatului M.S. - caziere, fii. 104-105, fii. 117), fie s-a sustras procedurilor judiciare penale prin părăsirea teritoriului României (cazul inculpatului C.M. care, după începerea urmăririi penale, a părăsit teritoriul statului român, împotriva acestuia, în baza mandatului de arestare preventivă, fiind emis mandat european de arestare care a fost executat prin predarea acestuia autorităţilor judiciare române, de către autorităţile franceze, la data de 8 octombrie 2009).

În consecinţă, Înalta Curte - pentru motivele arătate - constată că cererea inculpaţilor de reducere a pedepsebr aplicate este neîntemeiată.

De asemenea, Înalta Curte, în acord cu instanţele anterioare, mai constată că nu se regăsesc în prezenta cauză împrejurări de natura celor prevăzute de art. 73 sau art. 74 C. pen., împrejurări care să justifice legal reţinerea unor circumstanţe atenuante în favoarea inculpaţilor.

Faţă de cele reţinute, Înalta Curte - în temeiul 38515 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. - va respinge ca nefondate recursurile inculpaţilor.

Potrivit art. 38517 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), din pedepsele aplicate inculpaţilor se va deduce durata măsurilor preventive privative de libertate.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii-inculpaţi vor fi obligaţi la plata către stat a cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGE

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii C.V.R.C., M.C.S.M. şi C.M.V. împotriva Deciziei penale nr. 25 din 3 februarie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor C.V.R.C. şi M.C.S.M., durata reţinerii şi arestării preventive de la 24 septembrie 2008 la 10 mai 2011 şi pentru inculpatul C.M.V., durata arestării preventive de la 8 octombrie 2009 la 10 mai 2011

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 200 lei, reprezentând onorariul apărătorilor desemnaţi din oficiu, se va avansa din fondul M.J.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 10 mai 2011.

← ICCJ. Decizia nr. 1885/2011. Penal. Luare de mită (art. 254...  ICCJ. Decizia nr. 205/2011. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1887/2011. Penal