ICCJ. Decizia nr. 205/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 205/2011
Dosar nr. 1234/87/2010
Şedinţa publică din 24 ianuarie 2011
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman nr. 257/P/2009 din 12 martie 2010 au fost trimişi în judecată, în stare de arest preventiv, inculpaţii N.Ş.C., pentru săvârşirea infracţiunilor de viol, fapte prevăzute şi pedepsite de art. 197 alin. (3) C. pen. şi art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. şi Z.N.J., pentru săvârşirea infracţiunii de viol, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) C. pen.
Prin sentinţa penală nr. 9 din 30 iulie 2010 pronunţată de Tribunalul Teleorman, secţia penală în Dosarul nr. 1234/87/2010, a fost respinsă, ca nefondată, cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 198 C. pen., formulată de inculpatul Z.N.J.
În baza art. 197 alin. (3) C. pen., cu aplic.art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 74-76 C. pen. a fost condamnat inculpatul N.Ş.C. zis B. la o pedeapsă de 4 ani închisoare, in baza art. 65 C. pen. aplicându-i-se inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) şi lit. e) C. pen. pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) C. pen., cu aplic.art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 74-76 C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare şi în baza art. 65 C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) şi lit. e) C. pen. pe o perioadă de 4 ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 33 lit. a)-34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului căruia i s-a dat spre executare pedeapsa cea mai grea de 5 (cinci) ani închisoare şi i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) şi lit. e) C. pen., în condiţiile art. 71 C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 35 alin. (3) C. pen., inculpatului aplicându-i-se pedeapsa complementară cea mai grea, respectiv interzicerea drepturilor prev.de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) şi lit. e) C. pen. pe o perioadă de 4 ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 350 C. proc. pen. a fost menţinută arestarea preventivă a inculpatului şi conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a computat din pedeapsa aplicată acestuia durata prevenţiei - reţinerea şi arestare preventivă - de la 25 ianuarie 2010 la zi, respectiv 30 iulie 2010.
În baza art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) C. pen. cu aplic.art. 74-76 C. pen. a fost condamnat inculpatul Z.N.J. la pedeapsa de 5 ani închisoare, interzicându-i-se inculpatului, în condiţiile art. 71 C. pen., drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d şi lit. e) C. pen.
În baza art. 65 C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) şi lit. e) C. pen. pe o perioadă de 4 ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 350 C. proc. pen. a fost menţinută arestarea preventivă a inculpatului Z.N.J. şi în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a computat din pedeapsa aplicată acestuia durata prevenţiei, reţinere şi arestare preventivă, de la 15 februarie 2010 la zi, respectiv 30 iulie 2010. Sub aspectul laturii civile a fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă V.F.G. şi a fost obligat fiecare dintre inculpaţi să-i plătească acesteia câte 2.500 lei, reprezentând daune morale, cu obligarea inculpaţilor la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Din probatoriul administrat în cauză, respectiv plângerile şi declaraţiile părţii vătămate, procese verbale de cercetare la faţa locului din 10 septembrie 2009 şi 23 ianuarie 2010, planşele fotografice întocmite cu ocazia cercetărilor la faţa locului din 10 septembrie 2009 şi 23 ianuarie 2010, certificatul de naştere al minorei, declaraţiile martorei V.G., ale martorilor N.E.C., B.M., B.M.C., Z.A., B.N.C. şi I.M., procesul verbal de confruntare dintre cei doi inculpaţi, raportul de constatare medico-legală nr. 185/F/2010 din 25 ianuarie 2010, raportul de constatare medico-legală nr. 2079/F/2009 din 14 septembrie 2009, rezultatele testării cu tehnica poligraf a celor doi inculpaţi, declaraţiile inculpaţilor, precum şi raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 438667/2010 al I.G.P.R., tribunalul a reţinut, în fapt următoarele:
În seara zilei de 7 septembrie 2009, partea vătămată V.F.G. în vârstă de 13 ani şi 9 luni la acea dată a mers la domiciliul inculpatului N.Ş.C. unde pe fondul consumului de alcool acesta a dezbrăcat-o, i-a făcut fotografii cu telefonul mobil, partea vătămată fiind îmbrăcată doar cu lenjerie intimă. După ce şi-a agresat soţia, martora N.C. şi a încuiat-o într-o altă cameră, inculpatul a ameninţat-o pe partea vătămată, a lovit-o şi ulterior a întreţinut raport sexual cu aceasta.
În timp ce inculpatul întreţinea raportul sexual cu partea vătămată, soţia inculpatului a auzit ţipetele părţii vătămate, a forţat uşa camerei unde inculpatul o închisese, a reuşit să iasă din cameră şi a văzut că partea vătămată plângea şi îi solicita ajutorul, în timp ce inculpatul întreţinea raport sexual cu ea. Inculpatul şi-a agresat din nou soţia, pe care a scos-o din camera unde era şi partea vătămată. Ulterior, inculpatul a revenit în camera unde era partea vătămată şi a continuat raportul sexual cu aceasta.
Tribunalul nu a reţinut apărarea inculpatului în sensul că partea vătămată a fost de acord cu întreţinerea raporturilor sexuale întrucât declaraţiile părţii vătămate, din 10 septembrie 2009 s-au coroborat cu declaraţiile martorilor N.E.C. din 10 septembrie 2009 şi 9 ianuarie 2010, B.M.C., Z.A., precum şi cu menţiunile cuprinse în concluziile raportului de constatare medico-legală nr. 2079/F/2009 din 14 septembrie 2009, din coroborarea tuturor acestor probatorii rezultând că inculpatul a întreţinut raport sexual cu partea vătămată prin violenţă şi nicidecum ca urmare a acordului acesteia.
În seara zilei de 22 ianuarie 2010, în ciuda agresiunii sexuale a cărei victimă fusese la 7 septembrie 2009, partea vătămată V.F.G. a mers din nou la domiciliul inculpatului N.Ş.C., unde se afla şi inculpatul Z.N.J., amândoi inculpaţii fiind sub influenţa băuturilor alcooliice. Prin utilizarea de ameninţări şi violenţe, inculpatul N.Ş.C. a întreţinut raport sexual normal şi oral cu partea vătămată.
În timp ce inculpatul N.Ş.C. a ieşit să fumeze o ţigară, inculpatul Z.N.J. a întreţinut şi el raport sexual oral şi normal cu partea vătămată, iar la revenirea în cameră a celuilalt coinculpat, în acelaşi timp inculpatul N.Ş.C. a întreţinut raport sexual normal cu partea vătămată, iar inculpatul Z.N.J. a întreţinut un raport sexual oral.
După terminarea agresiunii sexuale la care a fost supusă, la un moment dat partea vătămată a reuşit să fugă acasă, povestind rudelor sale ce i s-a întâmplat, fiind alertate organele de poliţie.
La stabilirea situaţiei de fapt instanţa de fond a avut în vedere declaraţiile părţii vătămate coroborate cu declaraţiile martorilor N.E.C. din 9 ianuarie 2010, declaraţia inculpatului Z.N.J. şi concluziile raportului de constatare medico-legală nr. 185/F/2010 din 25 ianuarie 2010, din care a rezultat neîndoielnic că cei doi inculpaţi au întreţinut raporturi sexuale orale şi normale cu partea vătămată prin constrângerea fizică şi morală a acesteia.
În opinia tribunalului, singurele declaraţii care reflectă situaţia de fapt reală sunt cele pe care partea vătămată şi martora N.C. le-au dat imediat după săvârşirea infracţiunilor, nefiind timp pentru „aranjarea" depoziţiior sau declaraţiilor.
Pentru aceste considerente, cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei formulată de inculpatul Z.N.J. a fost respinsă ca nefondată apreciindu-se că din probatoriul cauzei rezultă săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) C. pen. La individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor tribunalul a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), în ceea ce îl priveşte pe inculpatul N.Ş.C., că nu are antecedente penale, are un copil minor în întreţinere, dar şi că a avut un comportament nesincer pe parcursul procesului penal, iar pericolul social concret al faptelor săvârşite în concurs real este mare.
În privinţa inculpatului Z.N.J., tribunalul a avut în vedere gradul de pericol social ridicat al faptei, poziţia nesinceră avută de acesta pe parcursul cercetării judecătoreşti, dar şi faptul că nu are antecedente penale, are un copil minor, apreciind că scopul art. 52 C. pen. va fi pe deplin atins prin condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii in cuantum de 5 ani (prin reţinerea ca circumstanţe atenuante a faptului că este infractor primar şi are un copil minor), cu executare în regim de detenţie.
Sub aspectul laturii civile a cauzei, instanţa de fond, în baza art. 14 C. proc. pen., art. 17 C. proc. pen. coroborat cu art. 998-999 C. civ., a admis acţiunea civilă şi i-a obligat pe inculpaţi la plata daunelor morale către partea vătămata având în vedere trauma suferită de aceasta în urma agresiunilor sexuale şi în temeiul principiului disponibilităţii, inculpaţii fiind de acord cu plata despăgubirilor solicitate de partea vătămată.
împotriva acestei sentinţe au formulat apeluri inculpaţii Z.N.J. şi N.Ş.C. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Inculpatul N.Ş.C., prin apărător, cu ocazia dezbaterilor în apel, a arătat că dat fiind acordul părţii vătămate de a întreţine relaţii sexuale cu inculpaţii, chiar aceasta fiind cea care i-a incitat pe cei doi, în cauză se impunea admiterea cererii de schimbare a încadrării juridice a faptei din cea prevăzută de art. 197 C. pen. in cea prevăzută de art. 198 C. pen. In subsidiar, a solicitat redozarea pedepsei ţinându-se seama de circumstanţele reale si personale, de împrejurarea că este căsătorit, are un copil minor şi este unicul întreţină tor al familiei sale.
Inculpatul Z.N.J., prin apelul depus la dosarul cauzei, cât şi cu ocazia dezbaterilor în apel a criticat soluţia instanţei de fond atât sub aspectul laturii penale cât şi al laturii civile, precizând că nu se face vinovat de comiterea infracţiunii pentru care a fost condamnat la 5 ani închisoare, probele administrate în cauză confirmând că a întreţinut raporturi sexuale cu acordul părţii vătămate. De asemenea, apelantul inculpat Z. a arătat că în cauză apare ca fiind nejustificată şi acordarea de daune morale către partea vătămată.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, dar şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art. 371 C. proc. pen., Curtea de Apel Bucureşti a constatat că apelurile sunt nefondate pentru următoarele considerente:
În acord cu prima instanţă, Curtea a constatat că mijloacele de probă administrate dovedesc fără putinţă de tăgadă că inculpatul N.Ş.C., în seara zilei de 07 septembrie 2009, prin violenţă fizică şi verbală a întreţinut raporturi sexuale cu minora V.F.G., născută la data de 02 ianuarie 1996, faptă care întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de viol în forma calificată prevăzută de art. 197 alin. (3) C. pen.
Totodată, este dovedit fără nici un dubiu că, la data de 22 ianuarie 2010, inculpaţii N.Ş.C. şi Z.N.J. au întreţinut, prin violenţă, raporturi sexuale cu aceeaşi parte vătămată minoră, faptă care întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de viol în varianta calificată prevăzută de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a şi alin. (3) C. pen.
Astfel, cât priveşte fapta din 7 septembrie 2009, prin raportul de constatare medico-legală s-a concluzionat că partea vătămată V.F.G., examinată la data de 10 septembrie 2009, prezenta leziuni de violentă constând în echimoze şi excoriatii în zona suborbitar O.S., coapsă dreaptă şi genunchi stâng anterior, pentru care au fost necesare 4-5 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, acestea putând data din 07 septembrie 2009 (fila 131 dosar urmărire penală).
Raportul de constatare medico-legală întocmit în urma examinării aceleiaşi părţi vătămate, la data de 25 ianuarie 2010, a concluzionat că partea vătămată prezintă leziuni de violenţă constând în echimoze şi zone excoriate la nivelul sânului drept şi sânului stâng, pentru vindecarea cărora nu sunt necesare de zile de îngrijire medicală, acestea putând data din 22/23 ianuarie 2010 (fila 127 dosar urmărire penală).
Aceste probe ştiinţifice se coroborează cu declaraţiile părţii vătămate V.F.G. şi ale martorei oculare N.E.C. care au relatat că inculpaţii au întreţinut relaţii sexuale, normale şi orale, prin constrângere, cu partea vătămată.
Declaraţiile acestora se coroborează şi cu afirmaţiile constante ale martorei Z.A. care, inclusiv în faţa instanţei de judecată, a relatat că soţia inculpatului, martora N.E.C., a recunoscut că inculpatul a violat partea vătămată minoră (fila 85 dosar urmărire penală şi fila 82 dosar Instanţă).
Apărarea iniţială a inculpatului N.Ş.C., că în perioada 7-10 septembrie 2009, nu s-a aflat la domiciliul său, unde a fost acuzat că a comis violul, ci la locul de muncă din Bucureşti, a fost infirmată constant de martorul B.M., care lucra cu inculpatul în acea perioadă şi care a văzut pozele pe care inculpatul le-a făcut părţii vătămate, cu telefonul mobil, cu prilejul comiterii faptei (fila 80 dosar urmărire penală şi fila 122 dosar instanţă).
Despre aceleaşi fotografii a dat declaraţii şi martora B.M.C., căreia inculpatul, de asemenea, i-a arătat pozele făcute părţii vătămate, în acele împrejurări (fila 83 dosar urmărire penală şi fila 83 dosar instanţă).
În acuzarea inculpaţilor sunt şi declaraţiile martorei V.G., bunica părţii vătămate, care a însoţit-o pe aceasta la poliţie să formuleze plângere penală împotriva celor doi inculpaţi ca urmare a faptei de viol din ianuarie 2010, şi care a menţionat că nepoata sa prezenta urme de lovituri. Martora a confirmat existenţa unor discuţii între părţi privind plata unor sume de bani pentru ca partea vătămată să nu mai susţină acuzaţiile aduse, aceşti bani fiind solicitaţi „întrucât au violat-o pe partea vătămată" (fila 81 dosar instanţă).
Cât priveşte declaraţiile inculpaţilor, s-a constatat că acestea au fost diferite de la negarea întreţinerii oricărui raport sexual cu partea vătămată, la recunoaşterea de către fiecare dintre aceştia a existenţei unor relaţii sexuale cu consimţământul minorei, ca apoi, fiecare să îl acuze pe celălalt că a violat partea vătămată ca, în final, să revină şi să justifice declaraţiile de învinuire a celuilalt, din dorinţa de răzbunare.
Această inconsecvenţă a declaraţiilor inculpaţilor nu face decât să confirme învinuirile aduse prin actul de acuzare întrucât nu există justificări pertinente pentru schimbările de poziţie procesuală, iar pe de altă parte, la nivelul detaliilor, declaraţiile inculpaţilor sunt contradictorii (de exemplu, motivul pentru care inculpatul Z.N.J. a mers la 22 octombrie 2010, în jurul orei 23,00, acasă la inculpatul N.Ş.C.).
Raportul de constatare tehnico ştiinţifică - poligraf, a concluzionat că, la întrebările relevante ale cauzei, au fost evidenţiate reacţii specifice comportamentului simulat, în cazul ambilor inculpaţi (fila 145 dosar urmărire penală).
Inculpatul N.Ş.C. era vecin cu familia părţii vătămate, cunoscând ca este eleva în clasa a VIII-a si are aproape 14 ani (fila 90 dosar urmărire penală), iar inculpatul Z.N.J. a declarat ca avea cunoştinţă ca minora era în vârstă de 14-15 ani, apreciind ca avea o constituţie fizică normală pentru această vârstă (fila 103 dosar urmărire penală).
Având in vedere probatoriul administrat, Curtea a apreciat că actele sexuale nu s-au realizat cu consimţământul părţii vătămate, minora în vârstă de 13 ani şi 9 luni, în septembrie 2009 şi în vârstă de 14 ani, în ianuarie 2010.
Constrângerea fizică, la care a fost supusă partea vătămată, a fost demonstrată prin declaraţiile părţii vătămate, ale martorelor V.G. si N.E.C., care se coroborează cu concluziile rapoartelor medico-legale.
Ca urmare, nu a putut fi primită cererea de schimbare a încadrării juridice, data faptelor, în infracţiunea de act sexual cu un minor prevăzută de art. 198 C. pen.
Unele declaraţii ale părţii vătămate, că ar fi consimţit să întreţină relaţii sexuale cu inculpatul Z.N.J. pentru ca „era simpatic", trebuie interpretate din perspectiva faptului că inculpatul a fost acasă la partea vătămată şi a promis că va plăti o sumă de bani pentru ca această să-şi retragă plângerea penală, lucru care însă nu s-a mai întâmplat pentru că a fost arestat, după cum a relatat martora V.G., bunica părţii vătămate.
Referitor la pedepsele aplicate inculpaţilor, s-a considerat că acestea sunt just individualizate, atăt sub aspectul cuantumului, cât şi sub aspectul modalităţi de executare.
În mod întemeiat s-au reţinut circumstanţe atenuante judiciare constând în conduita bună a inculpaţilor înainte de săvârşirea infracţiunilor, aceştia nefiind cunoscuţi cu antecedente penale. Pedepsele au fost evident coborâte sub minimul special de 10 ani închisoare, până la 4 ani, respectiv 5 ani închisoare.
S-a mai reţinut că diminuarea si mai accentuata a pedepselor ar fi nejustificata faţă de gravitatea faptelor prin care s-a adus atingere relaţiilor sociale referitoare la libertatea si inviolabilitatea sexuala a persoanei, fiind afectată dezvoltarea fizică şi psihică a părţii vătămate, minora în vârstă mai mica de 15 ani. Pe lângă faptul că inculpaţii au profitat de naivitatea şi lipsa de experienţă a minorei, aceştia au supus-o unor constrângeri fizice pentru a atinge scopul infracţional. Nu lipsită de relevanţă este împrejurarea că părinţii minorei sunt cunoscuţi cu dizabilităţi (surdo-muţi), situaţie care este posibil, sa fi creat convingerea inculpaţilor că tragerea lor la răspundere, pentru vătămarea minorei, este mai greu de realizat.
Chiar dacă apelanţii inculpaţi sunt la primul conflict cu legea penală, faţă de cuantumul pedepselor aplicate, natura infracţiunii comise şi consecinţele acesteia, s-a constatat că executarea pedepsei în detenţie, reprezintă o modalitate legală şi temeinică de individualizare a executării pedepsei.
Sub aspectul laturii civile a cauzei, partea vătămată a solicitat câte 25.000 lei despăgubiri morale, iar inculpaţii au fost de acord cu plata acestor sume, astfel după cum au declarat in timpul cercetării judecătoreşti (file 58, 59, 60 dosar instanţă), cu menţiunea că inculpatul Z. a menţionat că, este de acord să plătească daunele morale părţii civile, dacă este găsit vinovat. Având în vedere principiul disponibilităţii care guvernează acţiunea civilă, în mod legal, instanţa de fond a admis cererea părţii vătămate, astfel cum a fost formulată, fără a mai fi nevoie să se analizeze dacă această sumă este în măsură să asigure o reparaţie integrală a prejudiciului moral cauzat.
În consecinţă, in temeiul art. 379 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia penală nr. 201/ A din 5 octombrie 2010 a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii N.Ş.C. şi Z.N.J. împotriva sentinţei penale nr. 92 din 30 iulie 2010 pronunţată de Tribunalul Teleorman, secţia penală in Dosarul nr. 1234/87/2010.
în temeiul art. 383 raportat la art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută arestarea preventivă a inculpaţilor N.Ş.C. şi Z.N.J. şi a dedus prevenţia de la 25 ianuarie 2010 la zi pentru inculpatul N.Ş.C. şi de la 15 februarie 2010 la zi pentru inculpatul Z.N.J.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. inculpaţii au fost obligaţi la plata a câte 400 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care câte 300 lei fiecare, onorariul apărătorilor din oficiu, s-a dispus a se avansa din fondul special al M.J.
Împotriva Deciziei penale nr. 201/ A din 5 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, au declarat recurs inculpaţii N.Ş.C. şi Z.N.J..
Apărătorul inculpatului N.Ş.C. a solicitat admiterea recursului invocând motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 3859 pct. 17, pct. 18 şi pct. 14 C. proc. pen.
A solicitat schimbarea încadrării juridice dată faptei din infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) C. pen. şi infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (3) C. pen. în 2 infracţiuni prevăzute de art. 198 C. pen. A solicitat să se aibă în vedere pentru aceste infracţiuni declaraţiile inculpatului de la filele 59-85, dosar fond, declaraţiile părţii vătămate de la filele 58 dosar fond, declaraţia soţiei inculpatului N. de la fila 79 dosar fond, din care rezultă că inculpatul N. a săvârşit faptele cu partea vătămată fără să-i cunoască vârsta acesteia şi fără să o constrângă în condiţiile în care se mai aflau în camera alăturată alte persoane.
Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., a solicitat să se dea eficienţă maximă declaraţilor favorabile inculpatului şi să se înlăture cele defavorabile acestuia, solicitând achitarea inculpatului în temeiul dispoziţiilor art. 11 alin. (2) lit. a) rap. la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. sau a reţinerii dispoziţiilor art. 51 C. pen. în cazul în care instanţa de recurs va schimba încadrarea juridică dată faptei în infracţiunea prevăzută de art. 198 C. pen.
În măsura în care instanţa de recurs nu va schimba încadrarea juridică dată faptei a solicitat achitarea inculpatului în temeiul dispoziţiilor art. 11 alin. (2) lit. a raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. pentru fapta prevăzută de art. 197 C. pen.
Apărătorul recurentului inculpat Z.N.J. a solicitat admiterea recursului, invocând motivele de casare prevăzute de art. 3859 pct. 17 şi pct. 14 C. proc. pen.
A solicitat schimbarea încadrării juridice dată faptei din infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) C. pen., în 2 infracţiuni prevăzute de art. 198 C. pen.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu, conform prevederilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursurile declarate de inculpaţii N.Ş.C. şi Z.N.J., sunt nefondate având în vedere următoarele considerente.
În ceea ce priveşte elementul material al laturii obiective al infracţiunii prevăzută de art. 198 C. pen., acesta constă într-un act sexual realizat de făptuitor cu o persoană de sex opus ori de acelaşi sex, care nu a împlinit vârsta de 15 ani.
Sfera actelor sexuale în cazul infracţiunii prevăzută de art. 198 C. pen., are aceeaşi accepţiune ca şi în cazul infracţiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen., prin care se înţelege orice modalitate de obţinere a unei satisfacţii sexuale prin folosirea sexului sau acţionând asupra sexului, între persoane de sex diferit ori între persoane de acelaşi sex, însă, actul sexual în cazul infracţiunii prevăzute de art. 198 C. pen. nu se realizează împotriva voinţei victimei infracţiunii, ca în cazul violului, ci cu consimţământul acesteia, urmărind să ocrotească libertatea sexuală a minorului, chiar împotriva voinţei lor, legiuitorul, a considerat că acest consimţământ nu este valabil.
Sub aspectul laturii subiective, în ipoteza de la alin. (1) din art. 198 C. pen., se presupune ca intenţia să fie directă şi făptuitorul să cunoască în momentul săvârşirii faptei că victima nu a împlinit 15 ani.
Astfel lipsa consimţământului victimei reprezintă deosebirea esenţială dintre viol şi actul sexual cu un minor, infracţiune la care actul sexual, de orice natură, se realizează cu consimţământul victimei, chiar dacă, din diferite cauze acesta este viciat.
Or, în cauza de faţă din declaraţiile date de partea vătămată în faza de urmărire penală (filele 53-57, 60-65 dosar urmărire penală) rezultă că aceasta a fost constrânsă de cei doi inculpaţi N.Ş.C. şi Z.N.J. la data de 22 ianuarie 2010 să întreţină raporturi sexuale normale şi orale cu aceştia în mod repetat, fără consimţământul său iar la data de 7 septembrie 2009 a fost constrânsă de către inculpatul N.Ş.C. să întreţină raporturi sexuale normale tot prin constrângere şi ameninţare şi fără consimţământul acesteia.
Atât la fapta din data de 7 septembrie 2009 săvârşită de către inculpatul N.Ş.C. cât şi la faptele din data de 22 ianuarie 2010 săvârşite de către ambii inculpaţi, a asistat şi soţia inculpatului N. , numita N.C.E., aceste împrejurări relatându-le în declaraţiile date în faza de urmărire penală (filele 68-70, 71-73 dosar urmărire penală) şi care se coroborează în totalitate cu declaraţiile părţii vătămate.
Inculpaţii s-au incriminat reciproc în declaraţiile date în faza de urmărire penală în sensul săvârşirii faptelor de viol asupra victimei fără consimţământul acesteia, prin constrângere şi ameninţare, nerecunoscând, personal, că se fac vinovaţi de săvârşirea acestor fapte.
La data de 16 noiembrie 2009 inculpatul Z.N.J. în declaraţia dată în faza de urmărire penală a menţionat că inculpatul N. în perioada 07 septembrie 2009 - 09 septembrie 2009 a fost la Bucureşti însoţit de inculpatul N. unde desfăşurau lucrări în construcţii.
În declaraţia dată la data de 07 decembrie 2009 în faza de urmărire penală inculpatul Z. a revenit declaraţiei dată în data de 16 noiembrie 2009 precizând că cele scrise în acea dată nu corespund adevărului şi că a minţit pentru că N. l-a ameninţat, precizând că, de fapt, inculpatul N. la data de 07 septembrie 2009 a întreţinut relaţii sexuale cu minora V.F., chiar arătându-i-se poze de către N. cu partea vătămată realizate cu telefonul mobil la data precizată anterior.
Prin declaraţiile date în faza de cercetare judecătorească la instanţa de fond (filele 59-60 dosar fond) aceştia au avut susţineri de negare şi de inconsecvenţă faţă de declaraţiile date în faza de urmărire penală în sensul că s-au incriminat reciproc pentru fapta de viol săvârşită asupra părţii vătămate, precizând că aceasta cu fiecare dintre ei a întreţinut relaţii sexuale dându-şi consimţământul.
În faţa instanţei de recurs aceştia au arătat că nu se consideră vinovaţi pentru săvârşirea infracţiunii de viol şi respectiv inculpatul Z.N.J. a arătat că a întreţinut relaţii sexuale cu partea vătămată însă cu acceptul acesteia.
Înalta Curte nu poate primi aceste declaraţii date de către inculpaţi, aceştia nu numai că nu au fost consecvenţi pe tot parcursul urmăriri penale şi în faza de cercetare judecătorească dar încercând să transfere vinovăţia săvârşirii faptelor reciproc, nerecunoscând, în fapt săvârşirea faptelor personale instanţa de recurs nu poate primi aceste declaraţii ca fiind adevărate.
Totodată chiar dacă martora N.E.C. în declaraţii ulterioare date în faza de urmărire penală şi pe tot parcursul cercetării judecătoreşti aceasta şi-a schimbat depoziţiile, instanţa de recurs nu poate aprecia aceste ultime declaraţii ca reale, martora recunoscând totuşi că soţul ei a manifestat o atitudine violentă faţă de aceasta chiar în faţa părţii vătămate, împrejurare care, în opinia instanţei acest aspect a determinat-o să-şi schimbe declaraţiile.
Toate aceste declaraţii precum şi cele ale martorilor date atât în faţa instanţei de fond cât şi în faza de urmărire penală conduc fără dubiu la împrejurarea că ambii inculpaţi au săvârşit infracţiunea de viol asupra părţii vătămate V.F. la data de 22 ianuarie 2010, iar inculpatul N. şi la data de 07 septembrie 2009.
În raport de această certitudine nu se impune schimbarea încadrării juridice dată faptei din infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) C. pen. şi infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (3) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 198 C. pen. solicitare invocată de către ambii inculpaţi.
Totodată nu se impune nici achitarea inculpatului N. pentru infracţiunea de viol atâta vreme cât probele administrate sunt concludente şi atestă că acesta a întreţinut raporturi sexuale atât în data de 07 septembrie 2009 cât şi în data de 22 ianuarie 2010 cu partea vătămată, prin violenţă, şi fără consimţământul acesteia.
Astfel faţă de gravitatea faptei săvârşite în sensul că partea vătămată avea vârsta de 14 ani, având în vedere importanţa valorii sociale încălcate prin întreţinerea unor relaţii sexuale neconsimţite, respectiv libertatea şi inviolabilitatea sexuală a persoanei, care presupune dreptul acesteia de a dispune în mod liber de corpul ei, ţinând cont de consecinţele ce le poate suferi victima în plan fizic, psihic şi social, este fără îndoială că infracţiunea de viol prezintă un grad de pericol social abstract destul de ridicat.
Gravitatea faptei este reflectată în natura şi limitele pedepsei stabilite de legiuitor care a concluzionat că prevenţiile specială şi generală, precum şi readaptarea socială a autorului unei fapte de viol săvârşită în formă simplă, poate fi realizată prin aplicarea unei pedepse cu închisoarea de până la 10 ani.
Fapta săvârşită de inculpaţii N.Ş.C. şi Z.N.J., prin conţinutul ei concret şi prin atingerea adusă libertăţilor părţii vătămate V.F.G., prin urmările pe care le-a creat, prezintă un grad de pericol social concret foarte ridicat, faptul că inculpaţii, în dorinţa lor de a-şi satisface nevoile sexuale, nu s-au rezumat la consumarea unui raport sexual normal ci au supus victima, la acte de perversiune sexuală, la acte sexuale nefireşti, orale care, au avut un impact deosebit asupra acesteia, fiind ameninţată de către inculpaţi cu alte violenţe şi în afară de împrejurarea că a suferit din punct de vedere fizic, partea vătămată a fost încercată şi de o suferinţă psihică care s-a prelungit şi după comiterea faptei.
Cu privire la inculpaţilor că nu au avut cunoştinţă de vârsta minorei parte vătămată, corect a reţinut instanţa de apel că inculpatul N.Ş.C. era vecin cu familia părţii vătămate, cunoscând ca este eleva în clasa a VIII-a si are aproape 14 ani (fila 90 dosar urmărire penală), iar inculpatul Z.N.J. a declarat ca avea cunoştinţă ca minora era în vârstă de 14-15 ani, apreciind ca avea o constituţie fizică normală pentru această vârstă (fila 103 dosar urmărire penală).
Cu privire la critica recurentului inculpat N.Ş.C. cu privire la reindividualizarea pedepsei reţinută în sarcina inculpatului şi reducerea acesteia sub pedeapsa de 5 ani închisoare şi aplicarea dispoziţiilor art. 861 sau art. 81 C. pen., ca modalitate de executare a pedepsei, în sensul suspendării executării pedepsei sub supraveghere aplicate, sau suspendării condiţionate a pedepsei, Înalta Curte constată că nici această solicitare nu este întemeiată.
Împrejurarea că violul este o faptă foarte gravă, aşa încât legiuitorul a manifestat severitate atunci când a stabilit limitele pedepselor, nu exclude ca în procesul de individualizare judecătorească a executării pedepsei, ţinându-se cont de gravitatea concretă a faptei, de condiţiile de comitere, de persoana infractorului şi de posibilităţile sale de reeducare, să se dispună chiar şi suspendarea condiţionată a executării pedepsei, atâta vreme cât sunt îndeplinite toate condiţiile aplicării acestei instituţii.
Însă faptele inculpatului săvârşite în mod repetat asupra minorei în vârstă de 14 ani, prin violenţă şi agresivitate şi prin ameninţarea cu săvârşirea unor alte acte de violenţă prin bătaie asupra sa, în contextul în care partea vătămată făcea cunoscută săvârşirea faptelor inculpatului, nu poate conduce la convingerea instanţei de recurs că inculpatului N.Ş.C. i se pot aplica aceste dispoziţii legale de micşorare a pedepsei sub limita minimă de pedeapsă care să permită aplicarea unei sancţiuni de suspendare condiţionată a executării pedepsei sau a suspendării condiţionate.
Cu privire la solicitarea ambilor inculpaţi de reindividualizare a pedepselor stabilite în sarcina lor şi micşorarea cuantumului pedepselor, Înalta Curte reţine că principiul individualizării sancţiunilor de drept penal priveşte deopotrivă stabilirea cât şi aplicarea acestor sancţiuni şi adaptarea acestora în funcţie de gradul de pericol social al faptei, al periculozităţii făptuitorului.
Pedeapsa pe lângă funcţia de constrângere ce o exercită asupra condamnatului îndeplineşte şi funcţia de exemplaritate şi de reeducare a acestuia, pedeapsa fiind menită să determine înlăturarea deprinderilor antisociale ale condamnatului.
Funcţia de exemplaritate a pedepsei se manifestă şi decurge din caracterul ei inevitabil atunci când a fost săvârşită o infracţiune. Funcţia de exemplaritate a pedepsi nu se poate restrânge la exemplaritatea pedepsei aplicate, în sensul de gravitate, ce ar viza maximul pedepsei prevăzute pentru respectiva infracţiune.
Individualizarea judiciară a pedepsei şi a modului ei de executare trebuie să aibă în vedere toate criteriile referitoare la dispoziţiile dreptului penal general, de limitele speciale ale pedepsei, de gradul de pericol social al faptei comise, de persoana infractorului şi de împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală.
La individualizarea pedepsei instanţa de fond şi instanţa de recurs au avut în vedere criteriile generale prevăzute de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) la stabilirea şi aplicarea pedepselor ţinând seama de pericolul social al faptelor săvârşite, de persoana ambilor infractori şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, astfel că nu se impune a se acorda o eficienţă mai mare acestor dispoziţii, fiind reţinute de ambele instanţe în individualizarea pedepselor stabilite în sarcina inculpaţilor.
Fată de aceste considerente, Înalta Curte constată că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică şi în raport de dispoziţiile art. 38515 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii N.Ş.C. şi Z.N.J. împotriva Deciziei penale nr. 201/ A din 5 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Va deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor, durata reţinerii şi arestării preventive astfel: pentru N.Ş.C. de la 25 ianuarie 2010 la 24 ianuarie 2011 şi pentru Z.N.J. de la 15 februarie 2010 la 24 ianuarie 2011.
În temeiul dispoziţiilor art. 92 alin. (2) C. proc. pen. va obliga inculpaţii la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii N.Ş.C. şi Z.N.J. împotriva Deciziei penale nr. 201/ A din 5 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor, durata reţinerii şi arestării preventive astfel: pentru N.Ş.C. de la 25 ianuarie 2010 la 24 ianuarie 2011 şi pentru Z.N.J. de la 15 februarie 2010 la 24 ianuarie 2011.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 300 lei, reprezentând onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu, se vor avansa din fondul M.J.
Onorariul interpretului în limbaj mimico-gestual specific persoanelor cu surdo-cecitate pentru reprezentanţii legali ai părţii civile V.F.G., V.I. şi V.V.M. se va suporta din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1887/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2064/2011. Penal → |
|---|
