ICCJ. Decizia nr. 1956/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1956/2011
Dosar nr. 1171/57/2010
Şedinţa publică din 12 mai 2011
Asupra recursului de faţă
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 125 din 4 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Alba-lulia, secţia penală a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petenta S.S.D. împotriva rezoluţiei din data de 30 iunie 2010 dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, în dosarul nr. 143/P/2010 menţinută prin rezoluţia din 6 august 2010 dispusă de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia în dosar nr. 605/ll/2/2010, privind pe intimaţii A.D. şi M.L.
S-au reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin plângerea formulată, petenta S.S.D. a criticat rezoluţia nr. 143/P/2010 din 30 iunie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, menţinută prin rezoluţia nr. 605/l 1/2/2010 din 6 august 2010 a procurorului general al parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitorii A.D. şi M.L. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 215 alin. (1)-(3) C. pen.
În motivarea plângerii, petenta a susţinut că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii reclamate, întrucât făptuitorii au încheiat trei contracte de închiriere pentru spaţiul de locuit ce a aparţinut petentei şi făptuitorului A.D., contracte ce au fost înregistrate la Administraţia Finanţelor Publice Sibiu şi deşi M.L. a locuit doar în anumite perioade, a prejudiciat Ministerul Administraţiei şi Internelor cu chiria corespunzătoare celor trei contracte.
Petenta a solicitat desfiinţarea rezoluţiilor şi trimiterea cauzei la procuror pentru începerea urmăririi penale a făptuitorilor.
Examinând actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut următoarele:
Prin rezoluţia nr. 143/P/2010 din 30 iunie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitorii A.D. şi I.L., lucrători de poliţie, pentru infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1)-(3) C. pen. reţinându-se că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune în convenţie, iar din actele premergătoare nu rezultă date sau indicii cu privire la vreo acţiune de inducere în eroare sau de menţinere în eroare a persoanei vătămate cu ocazia încheierii celor trei contracte de închiriere. Sub aspectul laturii subiective nu rezultă că făptuitorii au fost de rea credinţă în momentul încheierii contractului de închiriere.
S-a constatat că, în perioada 2003-2005, la Administraţia Finanţelor Publice Sibiu s-au înregistrat trei contracte de închiriere încheiate de către A.D. şi A.S. în calitate de proprietari şi M.L. în calitate de chiriaş cu privire la un spaţiu locativ-cameră de locuit în suprafaţă de 18 mp, situată în Sibiu. Aceste contracte îndeplineau condiţiile de fond şi de formă prevăzute de lege, fiind semnate de cele trei părţi contractuale, din evidenţele fiscale rezultând că proprietarii în calitate de locatari nu şi-au achitat obligaţiile fiscale derivate din impozitul pe venitori din cedarea folosinţei bunului.
Între A.D. şi petenta au intervenit neînţelegeri care au generat promovarea unei acţiuni de divorţ, proces în care a fost ascultat ca martor făptuitorul I.L. care, locuind în locuinţa acestora, avea cunoştinţă de neînţelegerile care au generat divorţul.
S-a reţinut că numitul I.L. a locuit la domiciliul soţilor A., dovadă în acest sens fiind şi viza de reşedinţă ce a avut-o la acest domiciliu.
Având în vedere cele de mai sus, s-a constatat că în sarcina făptuitorilor nu se poate reţine comiterea unei fapte prevăzute de legea penală.
Soluţia a fost menţinută prin rezoluţia nr. 605/II/2/2010 din 6 august 2010 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, prin care a fost respinsă plângerea petentei S.S.D.
Verificând rezoluţiile atacate prin prisma criticilor formulate, dar şi prin raportare la prevederile art. 278 ind.1 C. proc. pen., instanţa a constatat că acestea sunt legale şi temeinice, bazate pe o justă interpretare a actelor premergătoare efectuate în cauză.
În sarcina lui A.D. - agent şef (fostul soţ al petentei) şi I.L. - inspector principal de poliţie, nu se poate reţine săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., deoarece din verificările efectuate de procuror nu rezultă nici un fel de indicii privind săvârşirea acestei infracţiuni şi încasarea unor sume necuvenite de la MAI.
Contractele încheiate între părţi îndeplinesc condiţiile de fond şi de formă şi au produs efecte juridice. împrejurarea că proprietarii imobilului nu şi-au achitat obligaţiile fiscale având restanţe ce derivă şi din chiria restantă, nu poate constitui un element de incriminare a făptuitorilor.
Pe cale de consecinţă, instanţa a constatat că în mod corect procurorul a reţinut că în speţă nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen., fiind justificată soluţia de neîncepere a urmăririi penale.
Împotriva sentinţei a declarat recurs petiţionara.
Recursul declarat de petiţionară împotriva sentinţei este nefondat.
Din examinarea lucrărilor dosarului, se constată că, în mod corect, instanţa de fond a dispus respingerea plângerii formulate de petiţionara, ca nefondată.
Din actele premergătoare efectuate, rezultă, într-adevăr, că, referitor la pretinsa infracţiune de înşelăciune, în mod corect s-a reţinut că nu există, în raport de împrejurarea că nu au rezultat indicii cu privire la vreo acţiune de inducere în eroare cu ocazia încheierii celor trei contracte de închiriere încheiate de către A.D. şi A.S. în calitate de proprietari şi I.L. în calitate de chiriaş cu privire la un spaţiu locativ-cameră de locuit.
Aşa cum a rezultat din actele premergătoare efectuate, contractele încheiate în perioada 2003-2005, la Administraţia Finanţelor Publice Sibiu îndeplineau condiţiile de fond şi de formă şi au produs efecte juridice, nerezultând din verificările efectuate utilizarea vreunui mijloc fraudulos cu ocazia încheierii şi executării acestora.
În raport de considerentele expuse, se constată că sentinţa instanţei de fond este temeinică şi legală, urmând a fi respins, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara S.S., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta petiţionară S.S. împotriva sentinţei penale nr. 125 din 4 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Alba-lulia, secţia penală.
Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1952/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1958/2011. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
