ICCJ. Decizia nr. 1968/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1968/2011
Dosar nr. 2540/2/2011
Şedinţa publică din 12 mai 2011
Asupra recursului de faţă
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea nr. 25 din 21 aprilie 2011 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosar nr. 3290/2/2011, în temeiul art. 1608a alin. (6) C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul C.M.E.
S-au reţinut, în esenţă, următoarele:
În sarcina inculpatului C.M.E. se reţine comiterea infracţiunii prev. de art. 7 alin. (1) din Legea 78/2000 rap la art. 254 alin. (2) C. pen. cu aplic art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) cu un număr total de 131 acte materiale după cum urmează: 14 acte materiale în tura din data de 16/17 decembrie 2010; 36 acte materiale în tura din data de 19 decembrie 2010; 37 acte materiale în tura din data de 20/21 decembrie 2010; 44 acte materiale în tura din data de 23 decembrie 201, constând în aceea că în calitate de lucrător de poliţie în cadrul PTF Şiret, în mod repetat şi în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a pretins, primit sau acceptat, direct sau indirect, importante sume de bani şi bunuri de la persoanele care au tranzitat frontiera în scopul de a nu-şi îndeplini atribuţiile de serviciu privind controlul la frontieră. Totodată, împreună cu alţi colegi de pe tura de serviciu au constituit un grup structurat şi au acţionat în mod coordonat în scopul comiterii unor infracţiuni grave pentru a obţine beneficii financiare şi materiale.
Relaţionând dispoziţiile textelor de lege referitoare la instituţia liberării provizorii sub control judiciar, instanţa a constatat că este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., context în care se reţine că inculpatul a fost arestat preventiv pentru săvârşirea unor infracţiuni intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani.
Analizând cererea şi prin prisma prevederilor alin. (2) al art. 1602 C. proc. pen. instanţa a constatat că o cerere de natura celei de faţă trebuie respinsă atunci când există date care să creeze convingerea că se impune ca inculpatul să fie împiedicat să săvârşească alte infracţiuni, ori că, odată lăsat în libertate, acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin modalităţile aici arătate sau prin alte asemenea fapte.
În speţă, prin faptele reţinute în sarcina sa, inculpatul a minimalizat rolul pe care îl au organele de poliţie în asigurarea frontierei, desconsiderând organele în drept chemate să aplice legea, situaţia reclamând, prin urmare, intervenţia constrângerii legale. Cât priveşte condiţiile negative care ar constitui impedimente în calea instituirii măsurii alternative în discuţie, Curtea reţine modalitatea în care a acţionat inculpatul şi numărul mare de acte materiale reţinute în sarcina sa, săvârşite prin premeditarea şi coordonarea activităţii infracţionale. Banii se luau din paşapoarte verificate pe sub masă sau prin gesturi rapide, de camuflare a bancnotelor. Colectarea regulată a sumelor de bani, menită să evite controale inopinate se făcea, de regulă, prin strângeri de mână, simulând un salut sau după stingerea becului din încăpere. Banii luaţi mită erau ascunşi până la sfârşitul turei, iar pentru a beneficia de clemenţa şefilor ierarhici aceştia erau interesaţi şi implicaţi în luarea de mită, sume importante din "încasări" revenindu-le şi lor.
Din procesul verbal de percheziţie domiciliară prezentat instanţei de apărătorul inculpatului rezultă că au fost ridicate în vederea confiscării sume ce depăşesc 60.000 de lei, de asemenea importante sume în valută.
Este real că în cadrul acestei proceduri trebuie avute în vedere nu doar natura şi gravitatea faptelor sau cuantumul prejudiciului, ci în primul rând persoana petentului, legăturile familiale şi cu comunitatea din care provine, eficacitatea estimată a controlului judiciar şi, în ansamblu, încrederea pe care circumstanţele petentului o conferă cu privire la aceea că măsura controlului judiciar poate fi eficientă.
Însă, la aprecierea oportunităţii liberării provizorii şi la evaluarea măsurii în care buna desfăşurare a procesului penal poate fi realizată prin această măsură, trebuie avute în vedere inclusiv acele circumstanţe care au justificat arestarea preventivă a inculpatului.
Astfel, la alegerea şi luarea acestei măsuri preventive de către instanţă s-a reţinut că materialul probator administrat în cauză relevă existenţa unor indicii temeinice de neîndeplinire, de către inculpat, alături de celelalte persoane cercetate în cauză, a atribuţiilor de serviciu, aducând atingere unor activităţi de interes public. Gradul de pericol social al faptelor de corupţie săvârşite de inculpat rezultă şi din faptul că şi-a traficat atribuţiile de serviciu, făcând din exercitarea lor o sursă constantă de venituri ilicite. Faptele de corupţie ale inculpaţilor cercetaţi în aceeaşi cauză sunt cu atât mai grave cu cât se ştie că, atunci când mai multe persoane îşi alătură eforturile când se asociază în vederea desfăşurării unor activităţi ilicite, şansele lor de reuşită cresc, asocierea sporind forţa lor de acţiune şi posibilitatea de a înlătura lesne dificultăţile pe care le-ar întâmpina.
În speţă, şi inculpatul a avut o contribuţie concretă la activitatea infracţională în ansamblul ei, aşa cum rezultă din ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale, prin rolul important în funcţionarea întregii structuri, dată fiind şi posibilitatea obţinerii în mod facil şi într-un timp foarte scurt de importante venituri ilicite.
Profilul moral conturat de înscrisurile aflate la dosar şi relevate de apărătorul său îl pun într-adevăr într-o lumină favorabilă dintr-o anumită perspectivă, caracterizându-l ca o persoană integrată social în ceea ce priveşte relaţiile cotidiene, de convieţuire în comunitate, evidenţiind că şi-a îndeplinit atribuţiile din fişa postului în condiţii bune, că s-a remarcat în activitatea profesională, fiind unul dintre cei mai buni poliţişti de frontieră, a fost decorat în acest sens, că are un comportament civilizat, însă trăsăturile reliefate vin în contradicţie flagrantă cu preocuparea sa reprobabilă sancţionată din punct de vedere penal în raport de care se efectuează cercetări, prin care se lezează alte valori ocrotite de art. 1 C. pen., inculpatul fiind arestat pentru infracţiuni de corupţie care au cunoscut o amploare deosebită în ultima vreme.
Faptul că inculpatul este cercetat pentru un număr mare de acte materiale săvârşite într-o perioadă scurtă de timp este în măsură să-i agraveze situaţia personală ducând la concluzia că activitatea infracţională se putea desfăşura, cu consecinţe dintre cele mai grave, şi într-un interval scurt de timp.
Premisele influenţării procesului penal prin punerea acestuia în libertate, se conturează şi din necesitatea ca organele judiciare să dea o ripostă fermă autorilor unui asemenea gen de infracţiuni, iar mesajul transmis mediului infracţional să fie unul neechivoc, de natură să limiteze organizarea unor activităţi infracţionale apte să conducă la dezechilibre majore ale ordinii de drept şi la reacţii necontrolate.
Punerea în libertate sub control judiciar a inculpatului la acest moment, având în vedere şi scopul grupului infracţional reţinut - săvârşirea infracţiunilor de corupţie - amploarea fenomenului înregistrat la Vama Şiret, conduce la concluzia că punerea în libertate ar tulbura în mod real ordinea publică. Raportat la specificul cauzei penale ce face obiectul cererii inculpatului şi al cererii de liberare provizorie sub control judiciar, instanţa reţine că inculpatul s-a prevalat de dreptul prev. de art. 70 alin. (2) C. proc. pen. (chiar dacă aceasta nu are caracterul zădărnicirii adevărului), el nu a contribuit la desfăşurarea urmăririi penale, iar menţinerea sa la dispoziţia organelor de cercetare penală asigură celeritatea desfăşurării urmăririi penale şi a judecăţii.
Pentru aceste considerente, în baza art. 1608a alin. (6) C. proc. pen. instanţa a respins, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de către inculpatul C.M.E.
Împotriva încheierii sus-menţionate, a declarat recurs inculpatul.
Recursul inculpatului nu este fondat.
Potrivit art.1601 C. proc. pen., în tot cursul procesului penal, învinuitul sau inculpatul arestat preventiv poate cere punerea sa în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune.
Din interpretarea textului mai sus-menţionat, rezultă că, cererea de liberare provizorie presupune existenţa unei condiţii premiză, respectiv aceea de a fi formulată de un inculpat aflat în stare de arest preventiv.
La momentul formulării cererii, inculpatul era arestat preventiv, însă, ulterior, aşa cum rezultă din actele dosarului, a fost pus în libertate, ca urmare a respingerii, ca nefondat, a recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timişoara împotriva încheierii din 6 mai 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia penală nr. 1854 din 7 mai 2011, pronunţată în dosar nr. 3907/1/2011.
Drept urmare, recursul exercitat împotriva încheierii prin care i-a fost respinsă cererea de liberare provizorie nu este fondat.
Pentru aceste considerente, urmează ca recursul declarat de recurentul inculpat I.M. împotriva încheierii nr. 157/PI din 29 aprilie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, să fie respins, ca nefondat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat I.M. împotriva încheierii nr. 157/PI din 29 aprilie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală pronunţată în dosar nr. 2540/2/2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1958/2011. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1970/2011. Penal → |
|---|
