ICCJ. Decizia nr. 1995/2011. Penal. Strămutare (art. 55 şi următoarele C.p.p.). Fond
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1995/2011
Dosar nr. 1951/1/2010
Şedinţa publică din 13 mai 2011
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 16 februarie 2011, Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a judecat plângerea formulată de petentul I.I. împotriva rezoluţiei din 26 noiembrie 2009, dată în dosarul nr. 375/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.
Instanţa a constatat că în cauza dedusă judecăţii există autoritate de lucru judecat, motiv pentru care în baza disp. art. 2781 alin. (8) lit. a) teza a II-a C. proc. pen. a respins ca nefondată plângerea petentului I.I.
Împotriva acestei hotărâri petentul a declarat recurs.
În timpul şedinţei de judecată a fost depusă o cerere emanată de la petentul I.I., prin acesta înţelege să renunţe la judecată, retrăgându-şi cererea de recurs.
Potrivit art. 3854 C. proc. pen. „părţile pot renunţa la recurs potrivit dispoziţiilor art. 368 şi pot retrage recursul în condiţiile art. 369, care se aplică în mod corespunzător".
Aşa fiind, Curtea ia act de declaraţia petiţionarului de retragere a recursului, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Ia act de manifestarea de voinţă de retragere a recursului declarat de petiţionarul I.I. împotriva sentinţei penale nr. 20/P din 16 februarie 2011 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 mai 2011.
← ICCJ. Decizia nr. 1993/2011. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2/2011. Penal. Menţinere măsură de arestare... → |
---|