ICCJ. Decizia nr. 2005/2011. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2005/2011
Dosar nr. 4014/1/2011
Şedinţa publică din 13 mai 2011
Asupra recursurilor de faţă,
Pe calea încheierii din 29 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosar nr. 1144/2/2011 s-a dispus admiterea cererilor de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpaţii N.B., N.E. şi P.V. precum şi menţinerea stării de arest preventiv faţă de inculpaţii B.N.M., P.M. şi P.C.O.
Asupra legalităţii şi temeiniciei măsurii arestării preventive s-au învederat următoarele:
Luând act de împrejurarea că verificarea măsurii arestării preventive se justifică doar în cazul inculpaţilor în privinţa cărora nu s-a dispus, în prealabil, liberarea provizorie, în raport de dispoziţiile art. 300/2 C. proc. pen. şi art. 160/b alin. (1), (3) C. proc. pen., Curtea constată că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpaţilor B.N.M., P.M. şi P.C.O. nu s-au schimbat şi ele impun în continuare privarea acestora de libertate.
Împotriva dispoziţiei de menţinere a stării de arest s-a exercitat calea de atac a recursului de către inculpaţii B.N.M. şi P.C.O.
S-a invocat că aceştia deţin circumstanţe personale favorabile, îşi asumă eventuale obligaţii judiciare, pot fi lăsaţi în libertate.
Instanţa de recurs reţine că prin rechizitoriul nr. 326/P/2010 din data de 4 februarie 2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cei doi inculpaţi recurenţi de faţă au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni:
- B.N.M.: o infracţiune de şantaj, prev. de art. 194 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., constând în aceea că, la data de 28 aprilie 2010, la instigarea inculpatului B.N., împreună cu P.C.O., a exercitat violenţe psihice şi ameninţări asupra martorului "C.V." în vederea recuperării unei cantităţi de 8,4 kg aur; o infracţiune de şantaj prev. de art. 194 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. (parte vătămate C.M.C.) constând în aceea că, la data de 24 februarie 2010, împreună cu inculpatul N.B., i-a adresat părţii vătămate ameninţări cu moartea, cu lipsirea de libertate şi molestarea sexuală a acestuia în cazul în care va mai depune plângeri la poliţie; o infracţiune de complicitate la şantaj în formă continuată, prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 194 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (parte vătămată M.M.) şi ultraj contra bunelor moravuri prev. de art. 321 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., constând în aceea că, la data de 24 februarie 2010, în aceleaşi împrejurări, i-a solicitat părţii vătămate C.M.C. să-i comunice părţii vătămate M.M. că o va omorî pe aceasta din urmă în cazul în care nu-i va plăti taxă de protecţie numitului N.B.; la data de 18 februarie 2010, împreună cu N.E., N.B., P.M., P.E. şi N.E., s-a deplasat la Unitatea Neptun, unde au provocat scandal public prin profesarea de cuvinte şi expresii injurioase la adresa martorilor C.M.C., M.M., a agentului de pază, a lucrătorilor care efectuau activităţi de renovare şi a părţii vătămate M.M., prin exercitarea de ameninţări cu privire la aceştia, prin distrugerea de bunuri, acţiuni ce au culminat cu sesizarea Serviciului Apel Unic de Urgenţă 112 şi deplasarea organelor de poliţie la faţa locului.
- P.C.O.: o infracţiune de şantaj, prev. de 194 alin. (1) C. pen., constând în aceea că, la data de 28 aprilie 2010, la instigarea inculpatului N.B., împreună cu B.N.M., a exercitat violenţe psihice şi ameninţări asupra martorului "C.V." în vederea recuperării unei cantităţi de 8,4 kg aur.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea de Apel a constatat cu deplin temei că măsura arestării preventive a fost dispusă cu respectarea cerinţelor legale în materie, fiind îndeplinite în continuare atât condiţiile prevăzute de art. 143 C. proc. pen., cât şi cerinţele cumulative ale art. 148 lit. f) C. proc. pen.
Sub aspectul indiciilor temeinice de comitere a unor fapte prevăzute de legea penală, probatoriul administrat în faza de urmărire penală evidenţiază date suficiente, în accepţiunea prevăzută de art. 68/1 C. proc. pen., ce justifică în mod rezonabil presupunerea că inculpaţii au fost implicaţi, fiecare în parte şi uneori împreună, în săvârşirea unor fapte ce sunt prevăzute de legea penală ca infracţiuni.
Până în acest moment procesual, din coroborarea declaraţiilor părţilor vătămate şi ale martorilor audiaţi în cauză, a proceselor verbale de transcriere a convorbirilor telefonice interceptate în mod autorizat, a înscrisurilor aflate la dosar, astfel cum se face referire la acestea în actul de sesizare, rezultă date de natură a convinge un observator independent că inculpaţii au desfăşurat activităţi ce au conotaţii penale, temeinicia tuturor acestor mijloace de probă urmând a fi verificată nemijlocit pe parcursul judecăţii în fond.
În ceea ce priveşte condiţiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., se constată că pedeapsa prevăzută de lege pentru faptele reţinute în sarcina inculpaţilor este închisoare mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea acestora în libertate prezintă în continuare un pericol concret pentru ordinea publică.
În cazul inculpatului B.N.M. riscul tulburării ordinii publice în cazul punerii în libertate rezultă din înseşi consecinţele acestui gen de fapte asupra securităţii activităţilor desfăşurate în mod firesc în spaţiul public, din nesiguranţa pe care actele de violenţă desfăşurate în public o generează în rândul cetăţenilor şi din rezonanţa socială negativă pregnantă a acestui tip de acte.
Modalitatea concretă în care s-au derulat conflictele, amploarea urmărilor lor şi mai ales caracterul repetat al acestora evidenţiază atât riscul unei tulburări însemnate a ordinii publice în sensul celei de a doua condiţii a art. 148 lit. f) C. proc. pen., cât şi persistenţa acestui risc în cazul lăsării în libertate a inculpaţilor după aproximativ şase luni şi jumătate de detenţie preventivă.
Aceste elemente cu caracter obiectiv, corelate şi cu antecedentele sale penale, justifică în actualul stadiu al procedurii (în care s-a procedat doar la ascultarea inculpaţi lor) preponderenţa acordată interesului protejării ordinii publice în detrimentul dreptului inculpaţilor la libertate individuală, fără a aduce atingere prezumţiei de nevinovăţie.
În privinţa inculpatului P.C.O., trimis în judecată pentru implicarea sa în săvârşirea unei fapte de şantaj, modul în care se presupune, cel puţin până în acest moment, că a fost desfăşurată activitatea ilicită, suspiciunea existenţei unor conexiuni cu alţi coinculpaţi şi rezonanţa socială negativă a faptelor ce aduc atingere libertăţii psihice a persoanei justifică menţinerea măsurii arestării preventive şi la acest moment procesual, în intervalul de timp scurs de la data ultimei verificări a măsurii preventive neintervenind aspecte noi, de natură a releva o schimbare ori încetare a acestor temeiuri (cu singura excepţie a ascultării inculpatului). Totodată, intervalul de timp de aproximativ 6 luni şi jumătate scurs de la data privării iniţiale de libertate a inculpatului nu este excesiv având în vedere stadiul actual al procedurii şi necesitatea desfăşurării cercetării judecătoreşti în bune condiţii.
Pentru aceste considerente, aprecierea că măsura arestării preventive este legitimată în cazul celor doi inculpaţi pe motive pertinente şi suficiente, impunându-se menţinerea ei la acest moment procesual este justificată.
În consecinţă, luarea unei măsuri alternative mai puţin restrictive nu este oportună, iar în raport de împrejurările cauzei şi de stadiul procedurii, cererile de înlocuire formulate de cei doi inculpaţi recurenţi sunt neîntemeiate şi vor fi respinse.
Pentru aceste considerente, în baza art. 3002 C. proc. pen. coroborat cu art. 160b alin. (1), (3) C. proc. pen., s-a constatat cu deplin drept legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive dispuse faţă de inculpaţii B.N.M. şi P.C.O. şi s-a menţinut această măsură, recursurile de faţă fiind de respins ca nefondate pe considerentele art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii B.N.M. şi P.C.O. împotriva încheierii din 29 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în dosarul nr. 1144/2/2011.
Obligă recurentul inculpat B.N.M. la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Obligă recurentul inculpat P.C.O. la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2000/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2013/2011. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
