ICCJ. Decizia nr. 2013/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2013/2011
Dosar nr. 854/45/2010
Şedinţa publică din 16 mai 2011
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 13/2011 din 27 ianuarie 2011, Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza dispoziţiilor art. 278 ind. 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul T.D., împotriva rezoluţiei procurorului din data de 13 iulie 2010 emisă în dosarul nr. 396/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de executorul judecătoresc L.N.C. pentru infracţiunea prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi a rezoluţiei procurorului general nr. 777/11/2/2010 din data de 17 noiembrie 2010, rezoluţii pe care le-a menţinut.
Pentru a hotărî astfel a reţinut următoarele:
Prin plângerea înregistrată la Curtea de Apel Iaşi sub nr. 854/45/2010 petentul T.D. a solicitat instanţei de judecată desfiinţarea rezoluţiei procurorului de caz din data de 13 iulie 2010 emisă în dosarul nr. 396/P/2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi prin care s-a dispus în temeiul art. 228 alin. (6) şi art. 10 lit. a) C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale faţă de numitul L.N.C. - executor judecătoresc sub aspectul comiterii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi a rezoluţiei procurorului general nr. 777/11/2/2010 din 17 noiembrie 2010 prin care a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea formulată de petent.
In motivarea plângerii petentul a susţinut, în esenţă,că soluţia pronunţată de procuror este nelegală şi netemeinică, apreciind că în cauză există suficiente probe care să susţină vinovăţia persoanei reclamate, ceea ce impune admiterea plângerii, desfiinţarea rezoluţiei procurorului şi reţinerea cauzei spre judecare.
Examinând actele şi lucrările dosarului nr. 396/P/2010 Curea de Apel Iaşi a reţinut că petentul T.D. a formulat plângere împotriva numitului L.N.C. - executor judecătoresc, acuzându-l de comiterea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
A susţinut în motivarea plângerii că persoana reclamată, în calitate de executor judecătoresc în cadrul Camerei executorilor judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Iaşi şi-a îndeplinit în mod abuziv atribuţiile specifice funcţiei cu ocazia realizării executării silite în dosarul nr. 27/2010, în care petentul avea calitatea de debitor, întrucât contractul de leasing nu a fost reziliat şi, respectiv, investit cu formulă executorie, iar poprirea s-a înfiinţat asupra tuturor veniturilor prin încălcarea prevederilor Codului de procedură civilă.
În urma efectuării de acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii reclamate de petent prin rezoluţia procurorului din data de 13 iulie 2010 s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de executorul judecătoresc, reţinându-se că în cauză nu poate fi angajată răspunderea penală a persoanei cercetate în condiţiile în care nu şi-a încălcat atribuţiile de serviciu şi nu a urmărit prin activitatea desfăşurată lezarea drepturilor sau intereselor numitului T.D., motivele invocate de acesta constituind obiectul unei contestaţi la executare.
Soluţia adoptată în dosarul nr. 396/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi a fost atacată cu plângere de petent şi supusă controlului procurorului general care, prin rezoluţia nr. 777/11/2/2010 din 17 noiembrie 2010 a respins ca neîntemeiată plângerea şi a menţinut soluţia de neîncepere a urmăririi penale.
Investită în condiţiile art. 2781 C. proc. pen. cu judecarea plângerii promovată de petent, curtea a constatat că soluţia dată de procuror este legală şi temeinică, bazându-se pe o corectă analiză şi o justă evaluare a actelor şi lucrărilor dosarului.
Aspectele sesizate de petent nu pot fi reţinute drept indicii privind săvârşirea faptei reclamate în sarcina executorului judecătoresc.
Din examinarea actelor premergătoare efectuate în cauză rezultă că petentul T.D. a încheiat cu SC I.L.R. I.F.N. SA un contract de leasing cu nr. 13145 din 15 august 2007, având ca obiect achiziţionarea unui autoturism marca Dacia Logan.
Ca urmare a neplăţii ratelor de leasing conform situaţiei facturilor neachitate la data de 6 aprilie 2010 (fila 35) nu au fost respectate prevederile art. 12.4 din contract potrivit cărora utilizatorul avea obligaţia să predea autoturismul identificat prin UU1FSD1K537813244, nr. de înmatriculare , în caz de refuz contractul fiind reziliat de drept.
Conform dispoziţiilor OG nr. 51/1997 modificată şi completată prin Legea nr. 99/1999, Titlul II, art. 4, pct. 3.3 „Contractul de leasing constituie titlu executoriu, dacă utilizatorul nu predă bunul în cazul rezilierii contractului din vina exclusivă a utilizatorului.
La data de 15 aprilie 2010 SC I.L.R. I.F.N. SA, prin SC A. SRL a adresat Biroului executorului judecătoresc L.N.C. o cerere de executare silită, cerere ce a stat la baza dosarului de executare silită nr. 27/2010.
In realizarea executării, executorul judecătoresc a solicitat Judecătoriei Paşcani încuviinţarea executării silite. Judecătoria Paşcani, prin încheierea nr. 739 din 20 aprilie 2010 a admis cererea şi a încuviinţat executarea silită a titlului executoriu - contract de leasing financiar nr. 03145 din 15 august 2007.
Urmare acestei încuviinţări, executorul judecătoresc a procedat la somarea debitorului T.D. pentru a achita suma de 4.717,27 lei reprezentând rate de leasing neachitate. Somaţia a fost emisă la data de 30 aprilie 2010, însă debitorul nu a achitat suma datorată. în aceste condiţii, la data de 12 mai 2010 (conform procesului-verbal aflat la fila 90) autoturismul marca Dacia Logan de culoare roşie, cu nr. de înmatriculare, serie şasiu UU1FSD1K537813244 a fost identificat, ridicat şi predat numitului P.T. - împuternicitul creditoarei SC I.L.I.F.N. SA Bucureşti şi s-a procedat la instituirea popririi asupra unor sume de bani aflate în conturile petentului T.D., conturi deschise la B.R.D. GROUPE G.S.G. şi R.F.B. Tocmai această poprire a fost considerată de petent ca fiind abuzivă, acesta nemaiavând posibilitatea de a-şi achita ratele cu privire la alte două contracte de leasing.
S-a constatat din analiza întregului material probator că prin activitatea desfăşurată, executorul judecătoresc şi-a îndeplinit în mod legal atribuţiile de serviciu, fără a acţiona, intenţionat sau din neglijenţă, într-o manieră de natură a încălca sau îngrădi drepturile petentului, din situaţia de fapt expusă de petent neconturându-se elementele vreunei infracţiuni.
Pe cale de consecinţă, faţă de considerentele expuse, Curtea a apreciat că, în mod corespunzător procurorul a stabilit că în sarcina persoanei reclamate nu poate fi reţinută săvârşirea vreunei fapte de natură penală şi a dispus soluţia legală, bazată pe actele premergătoare efectuate.
Împotriva sentinţei penale nr. 13/2011 din 27 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a declarat recurs petiţionarul T.D., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi sub nr. 854/45/2010.
Examinând hotărârea recurată, din oficiu, astfel cum impun dispoziţiile art. 3856 alineat ultim C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 38515 alin. (1) lit. a) teza a II-a C. proc. pen., constată că recursul formulat de recurentul petiţionar, este inadmisibil, având în vedere că Decizia pronunţată de Curtea de Apel Iaşi este definitivă.
Înalta Curte reţine că inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală, ori chiar printr-un act neprocesual.
Dispoziţiile art. 3851 C. proc. pen. enumera hotărârile precum şi încheierile, care pot fi atacate o singură dată cu recurs.
Căile ordinare de atac sunt strict şi limitativ reglementate prin norma procesual penală, cu arătarea imperativă a persoanelor ce le pot folosi, precum şi a condiţiilor, cazurilor şi termenelor în care pot fi exercitate.
În prezenta cauză prin sentinţa penală nr. 13/2011 din 27 ianuarie 2011 Curte de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, potrivit art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul T.D., împotriva rezoluţiei procurorului din data de 13 iulie 2010 emisă în dosarul nr. 396/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de executorul judecătoresc L.N.C. pentru infracţiunea prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi a rezoluţiei procurorului general nr. 777/11/2/2010 din data de 17 noiembrie 2010, rezoluţii pe care le-a menţinut, în condiţiile în care textul de lege prevăzut la art. 2781 alin. (10) C. proc. pen. nu permite formularea nici unei căi de atac în acest context procesual.
Astfel, în conformitate cu prevederile art. 2781 alin. (10) C. proc. pen. astfel cum a fost modificat prin Legea 202/2010 „Hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin. (8) este definitivă".
Sentinţa penală nr. 13/2011 din 27 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, ca instanţă de fond, este definitivă potrivit art. 2781 pct. 10 C. proc. pen., împrejurare care atrage inadmisibilitatea controlului judiciar prin recursul promovat de către petiţionar.
Astfel, exercitând o cale de atac în afara condiţiilor stabilite de lege, demersul astfel realizat va fi sancţionat cu inadmisibilitatea.
Faţă de considerentele precizate, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiţionarul T.D. împotriva sentinţei penale nr. 13/2011 din 27 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
În temeiul dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte, va obliga recurentul petiţionar la plata cheltuielilor judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiţionarul T.D. împotriva sentinţei penale nr. 13/2011 din 27 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2005/2011. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 2014/2011. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
