ICCJ. Decizia nr. 203/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 203/2011
Dosar nr. 16777/3/2010
Şedinţa publică din 24 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, prin sentinţa penală nr. 629 din 12 august 2010 pronunţată în dosarul nr. 16777/3/2010 a condamnat pe inculpatul B.B.V. la pedeapsa închisorii de 8 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat – în temeiul art. 20 rap. la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen. - şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. în art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o durată de 4 ani, după executarea pedepsei principale.
Prin aceeaşi sentinţă penală au fost aplicate inculpatului disp. art. 71 C. pen. art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
S-a menţinut starea de arest preventiv a acestuia şi s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive de la 16 noiembrie 2009 la zi, iar în soluţionarea acţiunii civile adiacente s-a admis în parte cererea părţii civile D.HG şi a fost obligat inculpatul la plata către acesta a sumei de 2000 lei cu titlu de despăgubiri materiale şi a sumei de 50.000 lei cu titlu de daune morale. S-a admis, de asemenea, acţiunea părţii civile Spitalul Clinic de Urgenţă Sf.Ioan fiind obligat inculpatul la plata sumei de 4169,58 lei şi a dobânzii legale, cu titlu de despăgubiri materiale.
Inculpatul B.B.V. a fost obligat la cheltuieli judiciare în favoarea statului, conform art. 192 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. dar şi către partea civilă D.HG, conform art. 193 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.
Instanţa a fost sesizată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti nr. 3455/P/2009 din 30 martie 2010, consecutiv căruia potrivit art. 300 C. proc. pen. s-a şi investit cu judecarea cauzei în vederea tragerii la răspundere penală a inculpatului B.B.V. pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 174-175 lit. i) C. pen. prin aceea că la data de 15 noiembrie 2009 în jurul orelor 23.00, inculpatul într-un loc public a lovit pe partea vătămată cu un cuţit într-o zonă vitală, urmărind uciderea acestuia.
Hotărând soluţionarea în fond a cauzei penale prin condamnare conform cu prevederile art. 345 alin. (2) C. proc. pen. după efectuarea cercetării judecătoreşti în condiţiile art. 288 – art. 291 C. proc. pen., în cursul căreia au fost administrate probele strânse în cursul urmăririi penale şi alte probe noi, cu martori – instanţa fondului a examinat şi apreciat materialul probat, confirmând existenţa faptei deduse judecăţii şi urmărirea penală a autorului acesteia.
În acest sens s-a reţinut că la data de 15 noiembrie 2009, în jurul orelor 23.00, în barul Viking din sectorul 5, între B.B.V. şi D.HG s-a iscat o altercaţie, motivul fiind acela că D.HG a schimbat muzica de la bar, punând manele în loc de o melodie rock. Cei doi s-au îmbrâncit reciproc, iar la un moment dat, B.B.V. a ieşit pe terasa localului, revenind la scurt timp în bar şi având asupra sa un cuţit cu lama de circa 20 de cm, cu care l-a înjunghiat de mai multe ori pe D.HG. Acesta din urmă fiind internat şi operat la spitalul Sf. Ioan având diagnosticul post operator: agresiune, plagă înjunghiată regiunea antero laterală a gâtului cu interceptare a venei jugulare externă, plagă înjunghiată regiunea nucală de 5 cm cu interceptare de 2 artere şi vene vertebrale, plagă înjunghiată braţ stâng regiunea deltoidiană cu interceptare de venă cefalică, plagă înjunghiată braţ stâng continuată cu interceptarea venei bazilice, plagă tăiată gambă dreapta, şoc hemoragie grav, leziunile sunt cauzatoare de moarte.
În declaraţiile sale, inculpatul B.B.V. a recunoscut că i-a aplicat mai multe lovituri cu cuţitul în zona gâtului, însă precizează că ar fi fost agresat de către partea vătămată care l-ar fi atacat cu o bucată de lemn scurtă şi cu o sticlă spartă, că el ar fi apucat un cuţit de bucătărie pe care l-ar fi ţinut lipit de corpul său, cu intenţia de a o speria pe partea vătămată şi că, la un moment dat aceasta s-a dezechilibrat şi s-a lovit cu capul de abdomenul inculpatului care „ din instinct,, i-a aplicat mai multe lovituri cu respectivul cuţit în zona gâtului, însă nu recunoaşte că l-ar fi lovit şi în zona piciorului.
Cu ocazia reconstituirii s-au verificat susţinerile inculpatului, concluzia trasă fiind aceea că leziunile nu puteau fi produse în modul arătat de către inculpat, ci prin aplicarea unor lovituri deosebit de puternice, de sus în jos, braţul înarmat fiind ridicat deasupra capului inculpatului, şi coborât cu forţă asupra părţii vătămate. De asemenea, nici susţinerea inculpatului privitor la leziunea suferită de partea vătămată în zona gambei nu poate fi reţinută, întrucât din însăşi declaraţiile acestuia rezultă că partea vătămată nu a fost agresată de o altă persoană şi nici nu prezenta vreo rană anterioară. S-a apreciat că refuzul inculpatului de a recunoaşte provocarea leziunii în zona piciorului se datorează încercării acestuia de a prezenta în faţa organelor judiciare o variantă faptică favorabilă lui, fiind conştient că aşa cum a prezentat el situaţia, în sensul declanşării unei reacţii instinctuale provocate de lovirea capului părţii vătămate de abdomenul inculpatului.
Declaraţiile inculpatului sunt contrazise de declaraţiile martorilor D.S., I.A., C.D., D.C., D.R. şi M.F., care declară că inculpatul ar fi atacat partea vătămată în timp ce aceasta era cu spatele, aplicându-i mai multe lovituri cu cuţitul în zona gâtului. Martorii precizează că într-adevăr a existat o altercaţie între inculpatul B.B.V. şi partea vătămată D.HG, ocazie cu care aceasta din urmă i-ar fi aplicat inculpatului câteva lovituri uşoare cu o lingură de lemn, dar că această altercaţie se stinsese, inculpatul ieşind pe terasa barului iar partea vătămată apucându-se să opereze ceva la calculator. Martorii declară că la scurt timp după ce inculpatul a ieşit pe terasă, acesta a revenit având asupra sa un cuţit şi s-a îndreptat spre partea vătămată, care era aplecată asupra tastaturii computerului, cu spatele spre agresor. Inculpatul, potrivit declaraţiilor aceloraşi martori, a atacat partea vătămată fără a o avertiza în vreun fel, profitând de faptul că aceasta era întoarsă cu spatele spre inculpat. S-a reţinut că, tocmai prezenţa acestei leziuni de apărare alături de celelalte leziuni de acest fel constatate pe corpul victimei conduc la concluzia că atacul inculpatului a fost unul deliberat, continuându-se în timp, din însăşi declaraţiile acestuia a rezultat că atacul său a fost oprit ca urmare a intervenţiei mai multor persoane care l-au împiedicat să continue agresiunea şi l-au îndepărtat de partea vătămată, vizând suprimarea vieţii părţii vătămate, într-o desfăşurare faptică aşa cum a fost prezentată de către martori. Martorul M.F. a precizat că l-a apucat pe inculpat de mâini, şi, ţinându-i-le lipite de corp, l-a îndepărtat de partea vătămată iar apoi cu ajutorul altor persoane l-a împins afară din bar.
Declaraţiile inculpatului au fost infirmate şi de către declaraţiile părţii vătămate, D.HG care a precizat că în seara respectivă a avut un conflict cu inculpatul din cauza muzicii la sfârşitul căruia, inculpatul a părăsit barul iar partea vătămată s-a dus să schimbe muzica. Partea vătămată a precizat că în timp ce se afla aplecat asupra calculatorului a simţit mai multe lovituri în zona cefei, s-a întors să vadă cine îl lovea, moment în care a mai primit o lovitură în partea dreaptă a gâtului, ocazie cu care l-a identificat pe agresor în persoana inculpatului. L-a întrebat pe inculpat ce face, moment în care acesta i-a mai aplicat părţii vătămate o lovitură care i-a perforat braţul stâng pe care aceasta îl ridicase pentru a se apăra. În continuare partea vătămată a relatat că s-a sprijinit cu spatele de frigider şi l-a împins pe inculpat cu mâinile şi picioarele, ocazie cu care acesta i-a aplicat o lovitură în zona piciorului stâng (gambă).
Cu ocazia audierii în faţa instanţei de judecată inculpatul a recunoscut aplicarea loviturilor în ambele zone, fără a contesta numărul acestora, motivând că reacţia violentă a fost rezultatul loviturilor aplicate de către partea vătămată cu un băţ şi de către un prieten al acestuia cu pumnul în zona pieptului.
Referitor la aceste eventuale acte de violenţă, instanţa fondului a arătat că materialul probator administrat le creionează ca şi realitate, chiar dacă martorii nuanţează elementele legate de obiectele contondente, respectiv acel obiect din lemn, dar chiar în ipoteza existenţei acestor acte de lovire, reacţia inculpatului nu poate fi privită în nici un caz ca o ripostă la provocarea părţii vătămate, întrucât atitudinea lui B.B.V. a depăşit cu mult limitele rezonabile ale unui răspuns la acte de violenţă, care potrivit raportului de expertiză medico-legală existent la fila 58 din d.u.p. a necesitat 1 – 2 zile îngrijiri medicale.
Din concluziile raportului medico-legal nr. A1/13153/2009 a rezultat că partea vătămată D.HG a prezentat leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire cu un corp tăietor - înţepător (posibil cuţit sau similar), la data de 15 noiembrie 2009. Pentru vindecare a necesitat 45-50 zile de îngrijiri medicale, iar leziunile traumatice suferite i-au pus viaţa în pericol.
La solicitarea inculpatului, au fost audiaţi şi martorii B.G.D., O.M., O.S.V. şi S.C.I. care au participat la petrecerea inculpatului, însă niciunul dintre aceşti martori nu a asistat la atacul inculpatului asupra părţii vătămate.
Din perspectiva situaţiei de fapt instanţa a constatat că mijloacele de probă administrate în ambele faze ale procesului penal confirmă încadrarea juridică dată faptei reţinută ca fiind săvârşită, cu vinovăţie, de către inculpat.
La stabilirea pedepsei, instanţa fondului a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), dar şi modalităţile concrete în care fapta s-a derulat, circumstanţele personale ale inculpatului, apreciind că în cauză nu se impune reţinerea unor accentuate circumstanţe atenuante în favoarea inculpatului şi motivând în acest sens că lipsa antecedentelor penale şi o atitudine corespunzătoare în societate reprezintă elemente de normalitate.
De asemenea, la soluţionarea acţiunilor civile exercitate de părţile civile D.HG şi Spitalul Clinic de Urg. Sf.Ioan în cauză, instanţa a ţinut seama de cadrul răspunderii civile admiţând cererile de despăgubiri materiale în măsura dovedirii lor şi apreciind, motivat, cu privire la acordarea daunelor morale, relativ la cuantumul acestora.
Împotriva hotărârii amintite a declarat în termen legal, apel inculpatul B.B.V., criticând soluţia instanţei de fond atât în latura sa penală, cât şi în cea civilă.
Astfel, s-a arătat că circumstanţele reale ale comiterii faptei – şicanarea inculpatului de către partea vătămată, chiar de ziua acestuia, tinereţea inculpatului, posibilitatea de reeducare, lipsa antecedentelor penale, conduita procesuală corespunzătoare, existenţa unui loc de muncă, familie organizată, impun redozarea pedepsei aplicate în sensul orientării cuantumului acesteia spre minimul special prevăzut de lege.
Curtea, verificând sentinţa atacată pe baza materialului probator aflat la dosar, în raport cu motivele de netemeinicie invocate, precum şi cu criticile ce vizau cuantumul prea ridicat al daunelor materiale acordate părţii civile D.HG, dar şi din oficiu, cu privire la toate celelalte aspecte de fapt şi de drept deduse judecăţii –în conformitate cu art. 371 alin. (2) C. proc. pen. - a constatat următoarele:
În urma unei riguroase analize a ansamblului probator, instanţa de fond a reţinut corect situaţia de fapt şi întrunirea condiţiilor tragerii la răspundere penală a inculpatului.
Audiat în cursul judecăţii în fond, inculpatul a recunoscut că a lovit partea vătămată cu un cuţit de bucătărie în zona gâtului, datorită faptului că aceasta, aflându-se în acelaşi bar în care inculpatul îşi serba ziua, a schimbat muzica ce se asculta şi pentru faptul că la interpelarea sa şi la solicitarea de a permite audierea genului muzical anterior, partea vătămată l-a lovit cu un băţ în zona capului şi a mâinii (fila 33).
În declaraţia părţii vătămate (fila 32) se arată că la cererea unui prieten a schimbat genul muzical ce se asculta la acel moment în bar, aspect ce a declanşat nemulţumirea inculpatului cu care a avut un schimb de replici, după care aceasta a simţit în zona cervicală o lovitură, iar întorcându-se, a observat cum inculpatul avea în mână un cuţit cu lama lungă. Partea vătămată a descris încercările sale de a se apăra lovind inculpatul cu mâinile şi picioarele şi fiind tăiat în zona mâinii stângi şi a piciorului drept. Partea vătămată a arătat că acţiunea violentă a fost curmată de un prieten al inculpatului care l-a imobilizat pe acesta.
Martorul D.S.V. (fila 52) a arătat că pe fondul încercării părţii vătămate de a schimba genul muzical, inculpatul l-a lovit pe partea vătămată de mai multe ori cu cuţitul în zona gâtului şi a mâinii stângi, acţiunea acestuia fiind întreruptă de martorul M.F.. S-a mai arătat în această declaraţie că nicio persoană din cele aflate în bar nu l-a lovit pe inculpat cu vreun băţ sau alte obiecte. S-a mai arătat, de asemenea că, anterior acestui incident, în acea seară, în bar, nu a existat o altă situaţie tensionată între inculpat şi partea vătămată.
Martorul C.D.L. (fila 53) a arătat că genul de muzică ce se asculta la acel moment a generat conflictul. Acesta a mai arătat că inculpatul, înaintea exercitării acţiunii sale violente asupra părţii vătămate, nu a fost agresat de niciunul din cei ce-l însoţea pe partea vătămată sau de către partea vătămată. Martorul a descris modalitatea în care inculpatul a lovit partea vătămată când aceasta se afla aplecată spre calculator, spre a schimba genul muzical. De asemenea a arătat că inculpatul a folosit un cuţit de bucătărie, zona vizată în cadrul loviturilor a fost zona gâtului, iar inculpatul se afla în stare de ebrietate. Martorul a mai arătat că înaintea acestui moment a mai existat un schimb de replici între inculpat şi partea vătămată, plecat, de asemenea, de la faptul că partea vătămată schimbase melodia ce se asculta.
Martorul D.R.G. (fila 54) a arătat că a existat o discuţie contradictorie între inculpat şi partea vătămată. Acesta a arătat că a văzut momentul în care martorul M.F. l-a imobilizat pe inculpat şi l-a scos afară din bar, inculpatul având asupra sa un cuţit mare, însă nu a reţinut alte aspecte datorită stării de ebrietate în care se afla.
Martorul D.C.D. (fila 55) a arătat că generarea conflictului a avut la bază dorinţa părţii vătămate de a schimba genul muzical ce se asculta, moment în care inculpatul având un cuţit în mână, a lovit partea vătămată din spate, în timp ce aceasta se afla în poziţie ghemuită, lângă calculator. Inculpatul a lovit în zona gâtului de mai multe ori pe partea vătămată. Martorul a mai arătat că anterior acestei acţiuni violente, între cei doi a mai existat un conflict din acelaşi motiv. Acest martor a arătat că ştie că partea vătămată a cheltuit 5000 lei pentru îngrijiri medicale, tratament, acesta precizând că i-a împrumutat suma de 350 euro pentru a achita cheltuieli legate de intervenţia chirurgicală. Martorul a mai arătat că partea vătămată a urmat un tratament de recuperare şi de asemenea că după incident are probleme de comportament, coşmaruri, insomnii şi nu mai poate practica sporturi.
Martorul I.A. (fila 87) a arătat că în calitate de barman a observat contextul în care partea vătămată i-a cerut inculpatului să schimbe genul de muzică ce se asculta sau să reducă volumul, însă acesta a refuzat. După un interval de timp, partea vătămată personal a schimbat genul muzical iar în acest context inculpatul a lovit partea vătămată cu un cuţit în timp ce aceasta era aplicată spre calculator.
Martorul M.F. (fila 88) a arătat că partea vătămată a avut o discuţie cu inculpatul în legătură cu genul muzical ce se asculta. Martorul a arătat că inculpatul l-a lovit pe partea vătămată de mai multe ori în zona gâtului şi a mâinii până când a reuşit să intervină. Acest martor a revenit asupra aspectelor relatate în faza de urmărire penală referitoare la faptul că anterior acţiunii violente, partea vătămată îl lovise pe inculpat cu un băţ, arătând că aceste aspecte i-au fost relatate de martorul D.
Martora B.G.D., precum şi martorii O.M. şi O.S. (filele 90-92) şi-au menţinut declaraţiile date în faza de urmărire penală, precizând că nu au văzut momentul lovirii părţii vătămate.
La dosar în cursul judecăţii în fond au fost depuse înscrisuri în circumstanţiere care atestă conduita corespunzătoare în societate a inculpatului (filele 57 şi urm.).
Analizând ansamblul acestor probatorii, Curtea a reţinut că pe fondul unor discuţii contradictorii legate de genul muzical ce se asculta în cadrul petrecerii organizate în barul Viking în data de 15 noiembrie 2007, inculpatul B.B.V. a lovit partea vătămată, apropiindu-se din spatele acesteia, cu un cuţit în zona cervicală, producându-i multiple leziuni.
Raportul de expertiză medico-legal nr. A1/13153/2009 din 12 martie 2010, atestă patru plăgi situate la nivel latero-cervical şi cervical posterior, precum şi postero-lateral, produse cu corp tăietor-înţepător, ce au necesitat pentru vindecare 45-50 zile de îngrijiri medicale, leziunile traumatice fiind de natură să pună părţii vătămate viaţa în pericol.
Concluziile raportului medical alături de planşele fotografice şi declaraţiile martorilor au condus la concluzia că inculpatul a acţionat venind din spatele părţii vătămate, într-un moment de neatenţie al acesteia, pe fondul unui conflict spontan anterior.
Natura acestui conflict anterior, astfel cum a reţinut şi prima instanţă, nu este suficient pentru a fi caracterizat ca o provocare în sensul art. 73 lit. b) C. pen.
Provocarea trebuie să fie aptă să genereze o puternică tulburare ce a constituit premisa acţiunii inculpatului. În situaţia dată, conflictul verbal sau uşoara agresiune fizică susţinută izolat nu au amplitudinea şi gravitatea necesare pentru a reţine în favoarea inculpatului starea de provocare.
În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei, Curtea a apreciat că prima instanţă a analizat riguros criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), stabilind şi aplicând o pedeapsă orientată spre minimul special.
Faţă de elementele analizate de prima instanţă sub aspectul individualizării judiciare, Curtea a mai adăugat următoarele aspecte:
Inculpatul a folosit un obiect vulnerant apt să producă rezultatul urmărit şi anume decesul victimei.
Gradul de pericol social concret este subliniat nu numai de obiectul vulnerant folosit, dar şi de numărul şi amplitudinea loviturilor aplicate, intensitatea acestora, precum şi din multiplele vase de sânge interesate.
Curtea a reţinut că acţiunea violentă a fost curmată nu prin voinţa inculpatului, ci datorită acţiunii şi intervenţiei martorilor oculari.
Lipsa antecedentelor penale cât şi vârsta inculpatului ori conduita anterioară corespunzătoare în societate, nu sunt criterii suficiente care să susţină necesitatea reducerii cuantumului pedepsei.
Curtea nu a reţinut din atitudinea acestuia în faţa organelor judiciare sau faţă de partea vătămată, existenţa unei veritabile căinţe active. Astfel, inculpatul nu a depus nici un fel de diligenţe în vederea acoperirii prejudiciului cauzat părţii vătămate.
În ceea ce priveşte cuantumul daunelor materiale şi morale stabilite de prima instanţă, Curtea a reţinut următoarele:
Leziunile produse părţii vătămate au necesitat intervenţii chirurgicale, tratament medical şi de recuperare, şi au produs un prejudiciu estetic precum şi un disconfort fizic semnificativ.
Pentru stabilirea cuantumului daunelor materiale, prima instanţă a avut în vedere declaraţia martorului D.C.D., precum şi actele medicale de la dosar, respectiv foaia de observaţie şi expertiza medico-legală.
În ceea ce priveşte cuantumul daunelor morale, Curtea a apreciat că acţiunea violentă a inculpatului a produs părţii vătămate intense suferinţe fizice şi disconfort psihic constant, datorită prejudiciului estetic.
Apelul inculpatului a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 200A din 30 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, cu consecinţa obligării sale potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen. la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului.
Împotriva deciziei amintite a declarat recurs inculpatul B.B.V., criticând hotărârea sub aspectul greşitei individualizări a pedepsei stabilite în sarcina sa şi invocând cazul de casare reglementat în disp. art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
A solicitat recurentul inculpat ca la individualizarea judiciară a pedepsei să se ţină seama de circumstanţele reale ale cauzei, dar şi cele de ordin personal.
Examinând hotărârile recurate prin prisma cazului de casare invocat dar si din oficiu conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele motive:
Ambele instanţe, pe baza unor argumente rezultate din probatoriul administrat şi cu argumente juridice pertinente au apreciat cu privire la aplicarea unei pedepse cu închisoare în cuantum de 8 ani în raport cu criteriile prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), în urma reţinerii unei corecte încadrări juridice.
Au fost avute în vedere, totodată, modul de săvârşirea a faptei, împrejurările în care ea a fost comisă, astfel cum au fost relevate de probele administrate şi care au exclus existenţa unei provocări în sensul art. 73 lit. b) C. pen., natura unui conflict anterior nefiind suficient pentru a fi caracterizat ca îndeplinind cerinţele art. 73 lit. b) C. pen., consideraţii de natură probatorie şi legală justificând pe deplin nereţinerea acestor dispoziţii.
Tinereţea inculpatului, lipsa antecedentelor penale, invocate de apărare precum şi atitudinea procesuală corespunzătoare manifestată prin recunoaşterea faptei săvârşite, posibilitatea reeducării sale nu pot constitui, prin ele însele, şi în raport cu circumstanţele reale ale cauzei, temeiuri în vederea reducerii cuantumului pedepsei aplicate.
Înalta Curte arată că recunoaşterea anumitor împrejurări nu este posibilă decât în măsura în care acestea luate în considerare reduc, în asemenea măsura gravitatea faptei în ansamblu sau caracterizează favorabil de o asemenea manieră persoana făptuitorului încât numai aplicarea unei pedepse într-un cuantum redus se învederează a satisface, în cazul concret, imperativul justei individualizări a pedepsei.
De altfel „conduita bună" nu se reduce în mod exclusiv, la absenţa antecedentelor penale.
Faţă de cele reţinute, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul inculpatului.
Potrivit art. 38517 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (3) C. proc. pen. combinat cu art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), din pedeapsa aplicată inculpatului se va deduce durata măsurilor preventive privative de libertate.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.B.V. împotriva deciziei penale nr. 200/A din 30 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 16 noiembrie 2009 la 24 ianuarie 2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2014/2011. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2039/2011. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
