ICCJ. Decizia nr. 2054/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2054/2011
Dosar nr. 1079/46/2010
Şedinţa publică din 18 mai 2011
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 240 din 26 iulie 2010 pronunţată de Tribunalul Argeş, în baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 modificată prin Legea nr. 522/2004, cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen. şi a dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000, modificată prin Legea nr. 522/2004, a fost condamnat inculpatul P.S.A., în prezent aflat în Penitenciarul Colibaşi, la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit a), b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată.
Pedeapsa s-a dispus a se executa prin privare de libertate conform dispoziţiilor art. 57 C. pen., făcându-se, totodată, aplicarea dispoziţiilor art. 71 C. pen., în sensul că s-au interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului şi, în baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi a arestării preventive, de la 9 martie 2009, la zi.
În baza art. 4 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000, modificată prin Legea nr. 522/2004 cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000, modificată prin Legea nr. 522/2004, art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul B.M.L., la pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri de mare risc pentru consum propriu.
În baza art. 83 C. pen., s-a dispus revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare, aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 477 din 19 august 2008, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, definitivă prin neapelare, şi s-a dispus executarea acestei pedepse alăturat celei aplicate prin prezenta sentinţă, urmând ca în final, inculpatul să execute 2 ani şi 8 luni închisoare, prin privare de libertate, conform dispoziţiilor art. 57 C. pen.
S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 C. pen., în sensul că s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., pe durata executării pedepsei.
În baza art. 4 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000, modificată prin Legea nr. 522/2004, cu aplicarea disp. art. 74 lit a), c) - art. 76 lit. d) C. pen., a fost condamnat inculpatul T.B.A., la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri de mare risc pentru consum propriu.
În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatului, pe durata unui termen de încercare de 3 ani, stabilit conform dispoziţiilor art. 82 C. pen.
S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 alin. (5) C. pen., în sensul că, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei, s-a suspendat şi executarea pedepselor accesorii, constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
S-au pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 83 C. pen., care prevăd cazurile de revocare a suspendării condiţionate a executării pedepsei.
În baza art. 118 lit. f) C. pen., raportat la art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, modificată prin Legea nr. 522/20004, s-a dispus confiscarea cantităţilor de 0,32 g heroină, 0,30 g heroină, 4,02 g heroină, predate la camera de corpuri delicte a IGPR Direcţia cazier Judiciar Statistică şi Evidenţă Operativă, conform următoarelor dovezi: nr. x din 13 martie 2009, nr. y din 13 septembrie 2009, nr. z din 13 martie 2009.
În baza art. 118 lit. e) C. pen., raportat la art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, modificată prin Legea nr. 522/20004, s-a dispus confiscarea de la inculpatul P.S.A. a sumei de 450 RON provenită din vânzarea de droguri de mare risc.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii T.B.A. şi B.M.L. la plata a câte 650 RON cheltuieli judiciare către stat, din care câte 150 RON reprezintă 1/4 din onorariu avocat oficiu conform împuternicirii avocaţiale din 31 martie 2009 şi inculpatul P.S.A., la plata sumei de 800 RON, din care 300 RON reprezintă onorariu avocat oficiu conform împuternicirii avocaţiale din 6 aprilie 2010.
În baza art. 199 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus ridicarea amenzilor judiciare aplicate domnului avocat C.D., prin încheierea de şedinţă din data de 7 iulie 2009 şi martorului N.C.A., prin încheierea din 8 iunie 2010.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul din 26 martie 2009 întocmit de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT - Serviciul Teritorial Piteşti, au fost trimişi în judecată inculpaţii: P.S.A., în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000, modificată prin Legea nr. 522/2004, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; B.M.L., în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 4 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000, modificată prin Legea nr. 522/2004, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 16 din Legea nr. 143/2000, modificată prin Legea nr. 522/2004 şi T.B.A., de asemenea, în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 4 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000, modificată prin Legea nr. 522/2004.
În actul de sesizare a instanţei, s-a reţinut că la data de 4 martie 2009, inculpatul B.M.L. a deţinut fără drept, pentru consum propriu, cantitatea de 0,45 gr de heroină, drog de mare risc, pe care l-a cumpărat de la inculpatul P.A. din Bucureşti, în schimbul sumei de 150 RON, fiindu-i adus la Piteşti de martorul N.C.A.
Pentru a beneficia de prevederile art. 16 din Legea nr. 143/2000, modificată prin Legea nr. 522/2004, acest inculpat a formulat un denunţ, în care a arătat că inculpatul P.S.A. se ocupă cu traficul de droguri de mare risc, motiv pentru care s-a procedat la monitorizarea acestuia din urmă prin procedee specifice cercetării infracţiunilor de trafic de droguri, şi anume, folosirea investigatorului sub acoperire şi a colaboratorului acestuia, cumpărări supravegheate de droguri de mare risc de la inculpat, în schimbul unor sume de bani, - în datele de 6 martie 2009 şi 9 martie 2009 -, interceptări ale convorbirilor telefonice purtate de inculpat cu diverse persoane, activităţi ce au culminat cu organizarea flagrantului la locuinţa sus-numitului inculpat în data de 9 martie 2009.
Cu ocazia efectuării percheziţiei domiciliare, asupra inculpatului P.S.A. s-a găsit suma de 600 RON, provenită din vânzarea a 10 doze de heroină, seriile bancnotelor fiind cele menţionate în procesul-verbal întocmit de organele de poliţie anterior flagrantului, bancnote ce au fost înmânate colaboratorului, pentru cumpărarea drogurilor. De asemenea, inculpatul a precizat că mai deţine în locuinţa sa 10 doze de heroină, 1, 37 grame, provenind dintr-un lot mai mare care a fost confecţionat pentru vânzare.
S-a mai reţinut, că această cantitate de heroină cât şi cea găsită pe măsuţa din sufragerie, aparţineau inculpatului T.B.A., care le deţinea pentru consum propriu, aspect confirmat de către cei doi inculpaţi şi de martorele N.F.A. şi N.A..
Analizând mijloacele de probă administrate în faza de urmărire penală şi în cursul cercetării judecătoreşti - declaraţii inculpaţi, declaraţii martori, proces-verbal de prindere în flagrant, proces-verbal de efectuare a percheziţiei domiciliare, rapoarte de constatare tehnico-ştiinţifică, procesele-verbale întocmite de investigatorul sub acoperire şi colaboratorul acestuia, proces-verbal de consemnare a seriilor bancnotelor folosite la organizarea flagrantului, dovezi de predare a drogurilor la camera de corpuri delicte, procese-verbale de redare a convorbirilor telefonice, - instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Inculpatul B.M.L. este consumator de heroină de aproximativ 2 ani de zile - potrivit susţinerilor sale şi a menţiunilor din rechizitoriu -, procurându-şi drogurile destinate consumului propriu de la mai multe persoane, inclusiv de la inculpatul P.S.A..
În data de 4 martie 2009, inculpatul B.M.L. a apelat la inculpatul P.S.A. să-i vândă droguri şi, în urma înţelegerii telefonice din cursul aceleiaşi zile, inculpatul B.M.L. a primit de la acesta din urmă 3 doze de heroină, (0,45 grame) drog de mare risc, prin intermediul martorului N.A.A., şofer la o firmă de taximetrie din Bucureşti, tranzacţia având loc la staţia de benzină O., din zona Podului Viilor din Piteşti. Cu această ocazie, inculpatul B.M.L. i-a remis martorului suma de 150 RON, contravaloarea drogurilor, sumă destinată inculpatului P.S.A. şi 100 RON contravaloarea transportului, aspecte ce reies din declaraţiile inculpatului B.M.L. şi ale martorului mai sus nominalizat.
Fiind sesizaţi asupra acestei tranzacţii de către o persoană necunoscută, lucrătorii de poliţie din cadrul B. Piteşti s-au deplasat la staţia de benzină O. şi au urmărit autoturismul în care se aflau inculpatul B.M.L. şi fratele acestuia, - persoană străină de această operaţiune, potrivit datelor existente în cauză - până la benzinăria P., situată la intrarea în oraşul Mioveni.
În momentul în care cei doi au coborât din maşină, poliţiştii şi-au declinat competenţa, i-au întrebat dacă deţin droguri, inculpatul B.M.L. recunoscând că a avut asupra sa cele 3 bile de heroină, dar că le-a înghiţit la vederea lucrătorilor de poliţie. Inculpatul a regurgitat aceste bile, care au fost ridicate de lucrătorii B. şi, în urma examenelor de laborator, a rezultat că acestea conţin heroină, drog de mare risc.
Aspectele mai sus reţinute, au reieşit din declaraţiile inculpatului, care a recunoscut fapta în modalitatea mai sus descrisă, declaraţiile martorilor N.A.A., G.C., C.A., consemnările din procesul-verbal întocmit de către lucrătorii de poliţie din cadrul B. Piteşti, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică.
Pentru a beneficia de dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 143/2000, modificată prin Legea nr. 522/2004, inculpatul B.M.L. a formulat un denunţ în care arăta că inculpatul P.S.A. se ocupă cu traficul de droguri de mare risc.
În urma acestui denunţ, prin Ordonanţa din 6 martie 2009 a Parchetului de pe lângă ÎCCJ - DIICOT- Serviciul Teritorial Piteşti, s-a autorizat introducerea în cauză a investigatorului sub acoperire şi a colaboratorului acestuia, în vederea strângerii de date şi informaţii privind existenţa infracţiunilor şi identificarea persoanelor faţă de care exista presupunerea că le vor săvârşi.
Din procesul-verbal întocmit de investigatorul sub acoperire şi colaboratorul acestuia, a rezultat că la data de 6 martie 2009, investigatorul sub acoperire şi colaboratorul său s-au deplasat în municipiul Bucureşti, la locuinţa inculpatului P.S.A., colaboratorul cu numele de cod P.A. cumpărând de la inculpat, contra sumei de 300 RON, 0,40 grame substanţă ce s-a dovedit a fi heroină, conform raportului de constatare tehnico-ştiinţifică din 10 martie 2009.
La data de 9 martie 2009, procurorul, împreună cu echipa din cadrul Serviciului de prindere în flagrant al D.G.C.C.O.A. Piteşti, s-au deplasat în Bucureşti, la imobilul ocupat de P.S.A., în vederea realizării unui flagrant pentru identificarea şi prinderea suspectului în timp ce oferea spre vânzare heroină investigatorului sub acoperire, cu nume de cod P.A.. Acesta din urmă a pătruns în locuinţa inculpatului, având asupra sa 600 RON în bancnote, ce aveau seria menţionată în procesul-verbal încheiat la data de 9 martie 2009 - sumă ce i-a fost înmânată de către ofiţerul de caz -, în vederea realizării flagrantului.
După efectuarea tranzacţiei, organele de poliţie au pătruns în locuinţa inculpatului, iar în urma efectuării percheziţiei, conform procesului-verbal, a fost identificată asupra inculpatului P.S.A. şi suma de 600 RON, predată colaboratorului în vederea cumpărării drogurilor, în schimbul acesteia, colaboratorul achiziţionând 10 doze de heroină.
Cu ocazia realizării flagrantului, conform procesului-verbal de flagrant, în locuinţa inculpatului a fost depistat inculpatul T.B.A., care a susţinut că este consumator de droguri, iar cantităţile de heroină identificate pe măsuţa din sufragerie - cameră în care dormise acesta - şi în săculeţul indicat de către P.S.A. îi aparţin, fiind deţinute pentru consum propriu. Această declaraţie se coroborează cu declaraţia inculpatului P.S.A. şi cu declaraţiile martorelor N.F.A. şi N.A..
Referitor la modul în care s-a efectuat urmărirea penală, inculpatul P.S.A., prin apărător, a invocat dispoziţiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen., solicitând să fie anulate toate actele de urmărire penală care au fost desfăşurate începând cu data de 3 martie 2009 de către organele de poliţie judiciară, deoarece acestea nu au avut delegaţie din partea procurorului care a efectuat urmărirea penală.
Prin ordonanţa din data de 6 martie 2009, a fost delegată o singură persoană din cadrul B. Piteşti, să efectueze acte de cercetare penală în cauză, respectiv inspectorul principal A.R.
Instanţa de fond a apreciat că nu mai poate fi pus în discuţie acest aspect în condiţiile în care instanţa de control judiciar, prin Decizia nr. 652 din 29 octombrie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 1271/109/2009, a constatat că urmărirea penală este efectuată cu respectarea dispoziţiilor legale în materie.
În ceea ce priveşte poziţia procesuală pe care au avut-o inculpaţii în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti faţă de faptele ce li se impută, instanţa a reţinut că inculpatul P.S.A. a avut o poziţie oscilantă pe parcursul procesului penal, iniţial recunoscând faptele, justificându-le prin aceea că avea nevoie acută de bani pentru achitarea unei datorii către o persoană care, la rândul său, se ocupa cu traficul de droguri, pentru ca, ulterior, în faza cercetării judecătoreşti, să susţină că a procurat droguri doar pentru inculpatul B.M.L. şi fără a obţine pentru sine vreun folos material.
Tribunalul a apreciat, că întrucât codul de procedură penală nu instituie niciun temei legal pentru stabilirea unei ordini de preferinţă între declaraţiile date pe parcursul urmăririi penale ori a cercetării judecătoreşti, atunci când acestea sunt contradictorii, declaraţiile iniţiale ale inculpatului reflectă adevărul, deoarece se coroborează cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză şi anume, declaraţiile martorului B. care susţine că procura droguri de la P. de mai mult timp contra unor sume de bani, şi ale martorului T., care a relatat în faţa instanţei aceeaşi împrejurare. A mai reţinut tribunalul, ca fiind elocventă în acest sens, declaraţia dată în faza de urmărire penală de către prietena inculpatului, numita N.A., care menţionează că acesta se ocupa de traficul de droguri. Chiar dacă martora a revenit asupra acestei declaraţii, fără să ofere o explicaţie pertinentă în acest sens, instanţa a avut în vedere declaraţia iniţială, deoarece se coroborează cu celelalte probe din cauză.
Prin urmare, tribunalul a constatat că nu se poate reţine, aşa cu a susţinut inculpatul prin apărător, că vânzările de droguri din datele de 6 şi 9 martie 2009 au fost provocate în vreun fel de atitudinea colaboratorului sub acoperire care l-a determinat pe inculpat să săvârşească astfel de infracţiuni.
Inculpatul B.M.L. a recunoscut fapta reţinută în sarcina sa, însă a susţinut că la data săvârşirii acesteia nu avea discernământ. Instanţa de fond a apreciat că nu se impune efectuarea în cauză a unei expertize psihiatrice, pe de o parte pentru că nu este obligatorie administrarea acestei probe în cazul infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului, iar pe de altă parte instanţa nu are îndoieli asupra stării de sănătate psihică a acestuia.
Totodată, tribunalul a apreciat, că lipsa discernământului pe fondul dependenţei de droguri - diagnostic pus inculpatului la data de 6 aprilie 2009, după declanşarea cercetărilor - nu poate fi invocată de către o persoană care, prin faptele sale - consum repetat de droguri -, a determinat starea de dependenţă cu eventuale consecinţe negative asupra reprezentării realităţii, deoarece este inadmisibil ca o persoană să invoce propria culpă în apărarea sa.
În ceea ce priveşte tulburarea de comportament invocată de către inculpat, prin apărător, s-a constatat de tribunal, - din actul medical depus la dosar -, că aceasta a intervenit în luna iulie 2009.
Inculpatul T.B. a recunoscut săvârşirea faptei.
În drept, tribunalul a reţinut că fapta inculpatului P.S.A. care, în datele 4 martie 2009, 6 martie 2009 şi 9 martie 2009, fără drept şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a oferit şi a vândut inculpatului B.M.L. şi mai apoi colaboratorului şi investigatorului sub acoperire cu numele de cod P.A., cantităţile de 0,45 grame, 0,40 grame şi 1,5 grame heroină, drog de mare risc ce face parte din anexă la Legea nr. 143/2000, în schimbul sumelor de 150 RON, respectiv 300 RON şi 600 RON, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 modificată prin Legea nr. 522/20004, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Fapta inculpatului B.M.L., care, în data de 4 martie 2009 a deţinut pentru consum propriu cantitatea de 0,45 grame de heroină, drog de mare risc, ce face parte din tabelul nr. 1 anexă la Legea nr. 143/2000, a fost încadrată în drept în dispoziţiile art. 4 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 modificată prin Legea nr. 522/2000.
Conform fişei de cazier judiciar, prin Sentinţa penală nr. 477 din 19 august 2008, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, definitivă prin neapelare, inculpatul B.M.L. a fost condamnat la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 208 - 209 C. pen.
Întrucât infracţiunea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată în prezenta cauză a fost săvârşită în interiorul termenului de încercare al suspendării condiţionate a executării pedepsei sus-menţionate, în sarcina inculpatului B.M.L. s-au reţinut dispoziţiile art. 37 lit. a) C. pen.
Fapta inculpatului T.B., care a deţinut pentru consum propriu droguri de mare risc - heroină -, a fost încadrată în drept în dispoziţiile art. 4 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 modificată prin Legea nr. 522/2000.
Reţinând vinovăţia inculpaţilor relativ la faptele pentru care au fost trimişi în judecată, instanţa a dispus condamnarea acestora constatând, cu privire la inculpaţii P.S.A. şi B.M.L. că aceştia beneficiază de dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 143/2000, modificată prin Legea nr. 522/2000, deoarece în timpul urmăririi penale au formulat denunţuri care au condus la identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care se ocupă de traficul de droguri.
La individualizarea sancţiunilor, instanţa a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., şi anume, limitele de pedeapsă, gradul de pericol social al faptelor săvârşite, persoana infractorilor, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Instanţa de fond a apreciat că gradul de pericol social al infracţiunilor deduse judecăţii este unul ridicat, având în vedere amploarea pe care a cunoscut-o acest fenomen infracţional, rezonanţa negativă a acestui gen de fapte prin care se atentează la sănătatea publică şi la viaţa celor cărora li se creează dependenţă faţă de aceste narcotice. De asemenea, s-au avut în vedere împrejurările şi modul de desfăşurare a activităţii infracţionale, de către inculpatul P.S.A. (în mod continuat), această activitate fiind stopată prin monitorizarea de către organele de urmărire penală şi prinderea în flagrant a inculpatului. Pe de altă parte, s-a avut în vedere că inculpatul nu posedă antecedente penale şi a recunoscut într-o primă fază faptele ce i se impută.
Totodată, instanţa de fond a avut în vedere starea de recidivă postcondamnatorie în care au fost comise infracţiunile deduse judecăţii de către inculpatul B.M.L., dar şi faptul că acesta a recunoscut săvârşirea faptei.
Cu privire la inculpatul T.B., s-a reţinut că acesta a recunoscut în mod constant săvârşirea faptei, nu are antecedente penale, s-a prezentat în faţa instanţei de judecată, depune eforturi pentru restabilirea stării sale de sănătate, aspecte care, în opinia instanţei de fond, justifică susţinerea în favoarea acestui inculpat a circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a), c) C. pen., cu consecinţa coborârii pedepsei sub minimul special.
În ceea ce îl priveşte pe inculpatul B.M.L., deşi aceasta a recunoscut săvârşirea faptei, instanţa nu a valorificat această împrejurare ca circumstanţă atenuantă cu consecinţa coborârii pedepsei sub minimul special, deoarece s-a constatat că deşi a mai suferit o condamnare la pedeapsa închisorii, cu suspendare, a continuat să persevereze în astfel de activităţi infracţionale.
De asemenea, s-a apreciat de prima instanţă, că nu se justifică reţinerea circumstanţelor atenuante în favoarea inculpatului P.S.A., având în vedere că acesta a avut o poziţie oscilantă pe parcursul procesului penal, şi că deşi nu este cercetat în această cauză şi pentru alte fapte similare anterioare datei de 4 martie 2009, din probele existente la dosar reiese că şi anterior acestei date a efectuat tranzacţii cu droguri. Împrejurarea că inculpatul nu are antecedente penale, este student, a determinat instanţa de fond să orienteze pedeapsa aplicată acestuia spre minimul special, ca urmare a reducerii la jumătate a limitelor de pedeapsă, prin aplicarea dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000 modificată prin Legea nr. 522/2000.
Deoarece inculpatul B.M.L. a săvârşit fapta dedusă judecăţii în interiorul termenului de încercare al suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 477 din 19 august 2008, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, definitivă prin neapelare, instanţa de fond, în baza art .83 C. pen., a dispus revocarea acestei suspendări şi executarea în întregime a acestei pedepse alăturat celei aplicate prin prezenta sentinţă.
Pedepsele aplicate inculpaţilor s-a dispus a fi executate în condiţii de detenţie, conform art. 57 C. pen. de către inculpaţii P.S.A. şi B.M.L., având în vedere că, cuantumul acestora respectiv starea de recidivă sunt incompatibile cu instituţia suspendării executării pedepsei.
Instanţa a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 C. pen., cu privire la fiecare inculpat, în sensul că a interzis, pe durata executării pedepsei, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.
În baza art 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului P.S.A., apreciind că nu se impune lăsarea în libertate a unor persoane judecate pentru infracţiuni de o asemenea gravitate, cu atât mai mult cu cât în cauză, stabilindu-se vinovăţia inculpatului, se pronunţă o hotărâre de condamnare.
În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului P.S.A. perioada reţinerii şi a arestării preventive, de la 9 martie 2009 la zi.
Sub aspectul modalităţii de individualizare a executării pedepsei, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul T.B., tribunalul a apreciat, că acesta se poate îndrepta şi fără executarea efectivă a pedepsei în penitenciar, având în vedere lipsa antecedentelor penale, sinceritatea de care a dat dovadă pe parcursul procesului penal, regretul manifestat faţă de situaţia generată de consumul de droguri, eforturile depuse în vederea reintegrării sociale. În consecinţă, faţă de acest inculpat s-a dispus, în baza art. 81 C. pen., suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 3 ani, stabilit conform dispoziţiilor art. 82 C. pen.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpaţii P.S.A. şi B.M.L..
Inculpatul P.S.A., în principal, a criticat sentinţa, pentru nelegalitate, întrucât nu a beneficiat de asistenţă juridică pe întreg parcursul cercetării judecătoreşti, în sensul că a fost asistat o anumită perioadă, de un avocat suspendat pentru neplata contribuţiilor la stat, astfel că toate actele efectuate în această perioadă sunt lovite de nulitatea absolută prevăzută de art. 197 C. proc. pen. În consecinţă, a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
În subsidiar, inculpatul a cerut admiterea apelului, rejudecarea cauzei de către instanţa de apel şi reducerea pedepsei aplicate sub minimul special prevăzut de lege, cu reţinerea în favoarea sa a circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 - 76 C. pen.
Inculpatul B.M.L., a criticat sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie, pentru motivele invocate atât în scris cât şi oral, un prim motiv fiind acela că P.S.A. nu a beneficiat pe toată perioada cercetării judecătoreşti de asistenţă juridică calificată, sentinţa atacată fiind astfel, lovită de nulitate absolută, prevăzută de art. 197 alin. (2) C. proc. pen.
Alt motiv invocat a fost acela al achitării inculpatului, în baza art. 10 alin. (1) lit. b1) C. proc. pen., apreciind că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, având în vedere în acest sens cantitatea mică de droguri găsită asupra sa, recunoaşterea infracţiunii, faptul că în alte legislaţii europene este dezincriminată fapta de consum de droguri.
În fine, un ultim motiv invocat de către inculpat, a fost acela al reducerii pedepsei aplicate, având în vedere, în esenţă, faptul că nu are antecedente penale, este student, provine dintr-o familie organizată, a depus eforturi de a renunţa la consumul de droguri, aşa cum rezultă din referatul medical depus la dosar, a recunoscut şi regretat fapta, toate acestea justificând aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege.
Prin Decizia penală nr. 4/A din 6 ianuarie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie - în Dosarul nr. 1079/46/2010, cu majoritate s-a decis respingerea ca nefondate a apelurilor declarate de inculpaţii P.S.A. şi B.M.L., menţinerea stării de arest a inculpatului P.S.A., deducerea în continuare a arestării preventive a acestui inculpat şi obligarea ambilor inculpaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
În considerentele deciziei, instanţa de apel analizând prima critică de nelegalitate a sentinţei atacate, invocată de ambii inculpaţi - iniţial, înainte de repunerea cauzei pe rol o atare critică a fost menţionată numai de către inculpatul B.M.L. şi a vizat lipsa de asistenţă juridică calificată a coinculpatului P.S.A. -, în sensul că se impune refacerea cercetării judecătoreşti, întrucât unul dintre inculpaţi şi anume P.S.A. a fost asistat de un apărător care, într-o anume perioadă, pe parcursul judecării în primă instanţă era suspendat şi nu avea dreptul de a-şi exercita profesia, situaţie ce ar atrage nulitatea absolută a hotărârii potrivit art. 197 alin. (2) C. proc. pen. cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare, a apreciat că o atare critică nu poate fi primită.
Potrivit art. 197 alin. (2) C. proc. pen. sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii, între altele, dispoziţiile relative la asistarea învinuitului sau inculpatului de către apărător când aceasta este obligatorie.
În cauza dedusă judecăţii, inculpatul P.S.A. a fost asistat de apărător, iar împrejurarea că în perioada septembrie 2009 - aprilie 2010, când s-a efectuat cercetarea judecătorească, acesta a fost suspendat, în opinia curţii de apel nu echivalează cu pierderea calităţii de avocat a apărătorului în cauză, dat fiind motivul pentru care s-a dispus suspendarea şi anume, neplata taxelor şi a contribuţiilor profesionale.
Prin urmare, apărătorul care l-a asistat la instanţa de fond pe inculpatul P.S.A. şi-a păstrat calitatea de avocat, calitate care nu a încetat prin suspendarea acestuia pentru motivele mai sus-menţionate, concluzie în raport de care instanţa de prim control judiciar în complet majoritar a considerat neîntemeiată susţinerea apărării în sensul că este lipsită de substanţă calitatea de avocat, cât timp acesta nu mai avea dreptul de a exercita profesia.
Trimiterea la decizia în interesul legii nr. 27 din 16 aprilie 2007 la care a făcut referire apărarea a fost apreciată mai degrabă o susţinere ce corespunde opiniei majoritare, în sensul că echivalează cu o lipsă de apărare numai situaţia în care asistenţa juridică este acordată de o persoană care nu a dobândit calitatea de avocat, împrejurare ce nu poate fi asimilată speţei dedusă judecăţii, aşa cum a susţinut apărarea, întrucât avocatul care a asigurat asistenţă juridică inculpatului P.S.A. a dobândit şi are această calitate, pe care o păstrează pe toată perioada suspendării, numai că nu are dreptul de a-şi exercita atribuţiile pe toată această perioadă, situaţie care însă nu a fost cunoscută de instanţă decât după un anumit interval de timp, când a dispus înlocuirea apărătorului ales cu un apărător desemnat din oficiu.
Or, textul art. 197 alin. (2) C. proc. pen. sancţionează cu nulitate absolută numai neasistarea învinuitului sau inculpatului de către apărător, practic de o persoană care nu are calitatea de avocat dobândită în condiţiile legii, neavând relevanţă, în opinia completului majoritar, sub aspectul existenţei condiţiilor legale ale art. 197 alin. (2) C. proc. pen., dacă această calitate a fost suspendată temporar, esenţială fiind existenţa acestei calităţi de avocat în privinţa persoanei care a asistat pe inculpatul P.S.A., existenţă, care în opinia completului majoritar, nu poate fi contestată.
Aşadar, cum legea procesuală penală este de strictă interpretare, în sensul mai sus-arătat, Curtea a constatat că dispoziţiile legale ale art. 197 alin. (2) C. proc. pen., nu au fost încălcate, astfel încât nu poate opera nulitatea absolută a hotărârii atacate, cu consecinţa desfiinţării în totalitate a sentinţei şi a casării cu trimitere în vederea reluării judecăţii în primă instanţă, aşa cum a susţinut apărarea.
Desigur, în cauză se poate face o analiză dacă o atare încălcare, a dispoziţiilor legale care reglementează desfăşurarea procesului penal, - este evident că având dreptul de exercitare a profesiei de avocat suspendat, avocatul în cauză pe perioada sus-menţionată nu avea dreptul de a asista pe învinuit sau inculpat - atrage sau nu sancţiunea nulităţii relative în condiţiile art. 197 alin. (1) C. proc. pen., care este condiţionată de aducerea unei vătămări care nu poate fi înlăturată decât prin anularea acelui act.
În acest sens, Curtea a constatat, însă, că nu s-a produs nicio vătămare inculpatului, întrucât deşi avea suspendată calitatea de avocat, nu însă pe motive profesionale, ci numai pentru neplata taxelor - a se vedea adresa Baroului Bucureşti - avocata S.A., ca apărător ales al inculpatului, a făcut efective şi depline apărări inculpatului prin invocarea prevederilor art. 197 alin. (2) C. proc. pen. vizând nerespectarea dispoziţiilor legale privind prezentarea materialului de urmărire penală, tribunalul, prin Sentinţa penală nr. 307 din 7 octombrie 2010, dispunând, în urma apărării efectuate de sus-numita avocată restituirea cauzei la procuror, sentinţă casată de Curtea de Apel Piteşti, prin Decizia penală nr. 652/R din 29 octombrie 2009, prin care s-a dispus înlăturarea dispoziţiei de restituire şi trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă, în vederea continuării judecării.
De altfel, pe perioada septembrie 2009 - aprilie 2010, perioadă în care asistenţa juridică, în ce-l priveşte pe inculpatul P.S.A. a fost efectuată de apărătorul ales S.A., deşi aceasta era suspendată din funcţie, nu s-au făcut multiple acte procesuale pe parcursul cercetării judecătoreşti, în acest sens Curtea arătând, faţă de cele deja menţionate, că apărătorul ales S.A. a participat la punerea în discuţie din oficiu a stării de arest preventiv a inculpatului la data de 7 ianuarie 2010, la menţinerea arestării preventive la data de 18 februarie 2010, la care se adaugă şi o audiere a inculpatului, în prezenţa apărătorului ales la data de 19 ianuarie 2010, când acesta a oscilat cu privire la săvârşirea faptei.
Analizând, astfel, în concret modul în care avocata S.A. a pledat şi apărat pe inculpat, rezultă cu prisosinţă că aceasta a făcut o efectivă şi eficientă apărare, aşa cum pretinde legea, astfel că nu există, în opinia completului majoritar vreo vătămare a inculpatului, sub aspectul deplinei exercitări a dreptului de apărare, potrivit art. 6 C. proc. pen., care, ca şi principiu fundamental, garantează acest drept.
Ca atare, neexistând această vătămare care este o condiţie expresă pentru reţinerea nulităţii relative, nu se poate ajunge la concluzia nici măcar a unei eventuale nulităţi relative ce vizează, desigur, alte încălcări ale reglementării procesului penal, decât cele prevăzute de art. 197 alin. (2) C. proc. pen., sancţionabile cu nulitate absolută.
A mai reţinut instanţa de apel că nu poate fi invocată nulitatea relativă nici prin prisma dispoziţiilor art. 197 alin. (4) teza a II-a C. proc. pen., care vizează invocarea încălcării altei dispoziţii legale decât cele prevăzute la alin. (2) al aceluiaşi articol şi că nu se impune anularea actului, în speţă a hotărârii primei instanţe, deoarece aceasta nu este necesară pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei, cu atât mai mult cu cât inculpatul P.S.A. a recunoscut şi regretat fapta. De precizat că inculpatul P.S.A. a invocat această nelegalitate a lipsei de apărare numai după reluarea cauzei în complet de divergenţă, în prima dezbatere, invocând numai reducerea pedepsei, pe când celălalt inculpat, B.M.L., în mod constant, atât înainte de repunerea pe rol a cauzei cât şi după reluarea din nou a dezbaterilor, a susţinut că nu a fost asigurată, în condiţiile legii, nu apărarea sa, ci a celuilalt coinculpat P.S.A..
Nu în ultimul rând, s-a reţinut că sub aspectul criticat, există o încheiere din data de 13 aprilie 2010 a primei instanţe, prin care s-a respins cererea formulată de inculpatul B.M.L. de refacere a tuturor actelor de urmărire penală întocmite în cauză, începând cu data de 1 octombrie 2009, încheiere care putea să fie atacată, conform art. 361 alin. (2) C. proc. pen., numai odată cu fondul, ceea ce nu a făcut apărarea, existând, astfel, o hotărâre definitivă sub aspectul invocat de apărare, ca şi critică în apel, care nu poate fi cenzurată din moment ce nu a fost atacată.
În consecinţă, solicitarea inculpatului de a se dispune casarea hotărârii primei instanţe, întrucât aceasta este lovită de nulitate absolută prevăzută de art. 197 alin. (2) C. proc. pen., întrucât pe o anume perioadă, apărarea inculpatului a fost făcută de un apărător care a fost suspendat temporar din funcţie, a fost apreciată ca neîntemeiată.
Referitor la celelalte critici invocate de inculpaţi, instanţa de prim control judiciar a apreciat că nici acestea nu pot fi primite.
Critica formulată de inculpatul P.S.A. care vizează reducerea pedepsei sub cuantumul de 5 ani închisoare stabilit de instanţa de fond a fost considerată de instanţa de apel ca fiind nefondată cu motivarea că pedeapsa a fost just individualizată de către tribunal cu respectarea tuturor criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen. În opinia curţii de apel, pedeapsa stabilită de instanţa de fond nu se impune a fi redusă faţă de împrejurarea că art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 care incriminează infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului prevede o pedeapsă până la 20 de ani închisoare, iar activităţile infracţionale ale inculpatului au avut un caracter repetat, fapt ce a atras incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen.
A concluzionat instanţa de apel că pedeapsa aplicată inculpatului P.S.A. corespunde scopului prevăzut de art. 52 C. pen. care vizează atât aspectul coercitiv cerut de lege pentru astfel de infracţiuni extrem de grave, sancţionate aspru de legiuitor, cât şi scopului preventiv şi educativ, ţinând seama de persoana inculpatului, de reeducarea acestuia şi, ulterior, de integrarea sa într-un mediu social în care să nu mai comită activităţi infracţionale de genul celor reţinute în prezenta cauză.
De asemenea, s-a apreciat că nu pot fi reţinute nici criticile formulate de inculpatul B.M.L. şi care vizează aplicarea dispoziţiilor art. 10 lit. b1) C. proc. pen., deoarece la stabilirea în concret a gradului de pericol social al unei infracţiuni trebuie să se aibă în vedere dacă prin comiterea acesteia a avut loc o atingere minimă a uneia dintre valorile apărate de lege. Or, în cauză, consumul de droguri nu poate fi considerat ca reprezentând o atingere minimă adusă unei valori esenţiale ocrotită de lege cum este sănătatea persoanei, aceasta cu atât mai mult cu cât inculpatul a mai fost condamnat la o pedeapsă anterioară de un an şi 6 luni închisoare cu suspendare, pedeapsă ce a fost revocată cu consecinţa executării acesteia separat de cea aplicată în prezenta cauză.
În fine, ultima critică vizând reducerea pedepsei sub minimul prevăzut de lege prin reţinerea de circumstanţe atenuante, s-a apreciat că nici aceasta nu poate fi primită pentru considerentul că aspectele invocate de apărare şi anume că inculpatul B.M.L. este tânăr, este student, a recunoscut săvârşirea faptei şi a avut o atitudine cooperantă în derularea procesului penal, au fost avute în vedere de instanţa de fond care s-a orientat la un cuantum al pedepsei spre minimul prevăzut de lege.
Împotriva deciziei, în termen legal au declarat recurs inculpaţii B.M.L. şi P.S.A..
Inculpatul B.M.L. a criticat decizia pentru nelegalitate şi netemeinicie în sensul că la instanţa de fond, coinculpatul P.S.A. a fost asistat de un avocat suspendat din funcţie, situaţie ce atrage nulitatea absolută prevăzută de art. 197 alin. (2) C. proc. pen. a actelor efectuate în cursul cercetării judecătoreşti, acest din urmă inculpat fiind lipsit de apărare care era obligatorie în raport de cuantumul pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată şi care se situează între 10 şi 20 de ani.
Prin urmare, în principal, inculpatul B.M.L. a solicitat casarea atât a deciziei, cât şi a sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.
În subsidiar, sus-numitul inculpat a solicitat reţinerea în favoarea sa de circumstanţe atenuante cu consecinţa reducerii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, faţă de împrejurarea că a avut o atitudine procesuală corectă pe tot parcursul desfăşurării procesului penal.
Inculpatul P.S.A., invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. a solicitat reţinerea în favoarea sa de circumstanţe atenuante faţă de împrejurarea că a recunoscut şi regretat comiterea faptei şi reducerea cuantumului pedepsei sub minimul special prevăzut de lege.
Examinând hotărârea atacată atât prin prisma motivelor invocate de inculpaţi care în drept se încadrează în cazurile de casare prevăzute în art. 3859 alin. (1) pct. 6 şi 14 C. proc. pen., cât şi din oficiu, potrivit art. 3859alin. ultim din acelaşi cod, Înalta Curte constată că recursurile nu sunt fondate.
În ce priveşte prima critică adusă deciziei de către inculpatul B.M.L. ce vizează nelegalitatea acesteia şi se circumscrie cazului de casare prevăzut în art. 3859alin. (1) pct. 6 C. proc. pen. şi care a constituit şi motiv de apel, Înalta Curte reţine că în mod corect instanţa de prim control judiciar a constatat că în speţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen.
Potrivit textului de lege sus-menţionat, sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii absolute, între altele, dispoziţiile relative la asistarea învinuitului sau inculpatului de către apărător când aceasta este obligatorie.
Asistenţa juridică a inculpatului este obligatorie în cursul judecăţii, aşa cum dispune art. 171 alin. (3) C. proc. pen., în cauzele în care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare.
În speţa dedusă judecăţii, prevederile legale sus-menţionate sunt aplicabile faţă de împrejurarea că recurentul inculpat P.S.A. a fost trimis în judecată pentru infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 522/2004, infracţiune pedepsită cu închisoarea mai mare de 5 ani (potrivit textelor de lege menţionate, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani).
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că recurentul inculpat P.S.A. a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv prin Rechizitoriul nr. 17D/P/2009 din 26 martie 2009 întocmit de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Serviciul Teritorial Piteşti -, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş cu prim termen de judecată la data de 14 aprilie 2009.
În cursul cercetării judecătoreşti la instanţa de fond, recurentul inculpat P.S.A. a fost asistat de apărător ales în persoana avocatei S.A., care a participat la punerea în discuţie din oficiu de către instanţa de fond la termenul de judecată din 7 ianuarie 2010 a legalităţii şi temeiniciei arestării preventive a inculpatului, a menţinerii stării de arest preventiv la data de 18 februarie 2010 şi la ascultarea inculpatului care s-a realizat la data de 19 ianuarie 2010.
Din Adresa nr. 3063 din 23 martie 2010 a Baroului Bucureşti rezultă că numita S.A. a fost suspendată din profesia de avocat pentru neplata taxelor/contribuţiilor profesionale către Barou, Uniunea Naţională a Barourilor din România/Casa de Asigurări a Avocaţilor, începând cu data de 1 octombrie 2009, prin Decizia nr. 2118/275 din 29 septembrie 2009 (dosar instanţa de fond).
Este adevărat că în perioada septembrie 2009 - octombrie 2010 când avocata S.A. l-a asistat la instanţa de fond pe inculpatul P.S.A., aceasta era suspendată din funcţie, dar aşa cum în mod corect a reţinut instanţa de apel, suspendarea exercitării atribuţiilor specifice profesiei de avocat pentru neplata taxelor/contribuţiilor profesionale nu echivalează cu pierderea calităţii de avocat dobândită în condiţiile Legii nr. 51/1995 modificată.
Or, art. 197 alin. (2) C. proc. pen. sancţionează cu nulitatea absolută neasistarea învinuitului/inculpatului de către apărător, adică de o persoană care a dobândit calitatea de avocat în condiţiile legii, fiind lipsită de relevanţă sub aspectul îndeplinirii condiţiilor prevăzute de textul de lege sus-menţionat dacă această calitate a fost suspendată temporar, esenţială fiind existenţa calităţii de avocat în privinţa persoanei ce a asistat pe inculpat, existenţă ce nu poate fi contestată.
În consecinţă, în mod corect, instanţa de prim control judiciar, pornind de la faptul că legea procesual penală este de strictă interpretare a constatat că prevederile art. 197 alin. (2) C. proc. pen. nu au fost încălcate şi prin urmare că nu se impune desfiinţarea sentinţei cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond.
De asemenea, corectă este şi concluzia instanţei de prim control judiciar, în sensul că în cauză nu sunt incidente nici dispoziţiile art. 197 alin. (1) şi (4) C. proc. pen. care reglementează nulităţile relative.
Recurentului-inculpat P.S.A. nu i s-a adus nici o vătămare care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actelor efectuate la instanţa de fond în prezenţa apărătorului S.A.. Astfel cum rezultă din actele şi lucrările dosarului, în perioada septembrie 2009 - aprilie 2010, când l-a asistat pe inculpat, aceasta a efectuat o apărare efectivă, invocând în faţa instanţei de fond încălcarea unor dispoziţii legale sancţionate cu nulitatea absolută, apărări ce au fost însuşite de tribunal care, prin Sentinţa penală nr. 307 din 7 octombrie 2010 a dispus restituirea cauzei la procuror (dosar instanţa de fond). Această hotărâre a fost casată de Curtea de Apel care a admis recursul procurorului şi a dispus trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă de fond în vederea continuării judecării cauzei.
Prin urmare, neexistând vreo vătămare adusă inculpatului în exercitarea dreptului său la apărare, astfel cum este garantat de art. 6 C. proc. pen., condiţie esenţială pentru incidenţa prevederilor art. 197 alin. (1) şi (4) C. proc. pen., în mod corect instanţa de apel a reţinut că în cauză nu poate fi invocată nici măcar o nulitate relativă care să justifice cererea inculpatului de a se trimite cauza spre rejudecare la instanţa de fond.
În consecinţă, Înalta Curte constată că în cauză nu este incident cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 6 C. proc. pen. şi că decizia instanţei de apel este judicios argumentată în ce priveşte respingerea criticii vizând nerespectarea de către instanţa de fond a dreptului la al inculpatului P.S.A., drept garantat de art. 6 C. proc. pen.
Referitor la cazul de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., invocat atât de inculpatul B.M.L., cât şi de inculpatul P.S.A., Înalta Curte reţine că la individualizarea pedepselor aplicate acestora, instanţele de fond şi cea de apel au avut în vedere toate criteriile enumerate în art. 72 C. pen. şi anume, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, gradul de pericol social al faptelor săvârşite, persoana fiecărui inculpat şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
În ce-l priveşte pe recurentul inculpat P.S.A. este de reţinut că în zilele de 4 martie 2009, 6 martie 2009 şi 9 martie 2009, fără drept şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a oferit şi a vândut recurentului inculpat B.M.L. şi mai apoi, colaboratorului şi investigatorului sub acoperire cu numele de cod P.A., cantităţile de 0,45 grame, 0,40 grame şi 1,50 grame heroină, drog de mare risc, în schimbul sumelor de 150 RON, 300 RON şi respectiv 600 RON.
Datele ce caracterizează favorabil persoana recurentului inculpat P.S.A. - lipsa antecedentelor penale, cooperarea cu organele judiciare şi contribuţia sa la identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care se ocupă cu traficul de droguri - au fost valorificate de instanţa de fond şi de cea de apel prin reţinerea în favoarea acestui inculpat a prevederilor art. 16 din Legea nr. 143/2000 şi stabilirea unei pedepse spre minimul prevăzut de lege, urmare reducerii la jumătate a limitelor de pedeapsă prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 (care sunt cuprinse între 10 şi 20 de ani), însă nu sunt de natură a se constitui în acele împrejurări care să se circumscrie noţiunii de circumstanţe atenuante judiciare în sensul dispoziţiilor art. 74 C. pen.
Aceasta deoarece, la individualizarea pedepsei trebuie avute în vedere nu numai datele ce caracterizează favorabil persoana infractorului, dar şi împrejurările ce agravează răspunderea penală.
Infracţiunea pentru care recurentul inculpat P.S.A. a fost trimis în judecată prezintă un grad de pericol social ridicat, relevat de modul şi împrejurările în care a fost comisă, - în mod repetat, activitatea infracţională desfăşurată de inculpat fiind stopată numai datorită intervenţiei organelor de urmărire penală - de urmările grave produse sau care s-ar fi putut produce asupra vieţii şi sănătăţii persoanelor cărora inculpatul le-a vândut drogurile, de amploarea pe care a cunoscut-o acest fenomen infracţional în ultima perioadă.
În ce-l priveşte pe recurentul inculpat B.M.L. s-a reţinut că în ziua de 4 martie 2009 acesta a deţinut pentru consum propriu cantitatea de 0,45 grame heroină, drog de mare risc.
Şi în cazul acestui recurent inculpat, instanţa de fond şi cea de apel au valorificat datele ce caracterizează persoana sa - este tânăr, student, a recunoscut şi regretat săvârşirea faptei colaborând la identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care se ocupau cu săvârşirea de infracţiuni legate de droguri - însă nu se justifică solicitarea acestui inculpat de a se reţine în favoarea sa circumstanţe atenuante prevăzute în art. 74 C. pen., cu consecinţa reducerii cuantumului pedepsei sub minimul special prevăzut de lege (cuantum redus de altfel în urma aplicării prevederilor art. 16 din Legea nr. 143/2000).
Consumul de droguri este o infracţiune gravă, pericolul social ridicat rezultă atât din limitele de pedeapsă prevăzute de textul de lege care incriminează această faptă penală, cât şi din consecinţele pe care le au drogurile asupra sănătăţii persoanei care le consumă, astfel că cel găsit vinovat de săvârşirea unei asemenea fapte se impune a fi pedepsit cu o pedeapsă al cărei cuantum şi modalitate de executare să răspundă exigenţelor art. 52 C. pen.
Solicitarea inculpatului de a se reţine în favoarea sa circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) şi c) C. pen. cu consecinţa reducerii cuantumului pedepsei sub limita minimă prevăzută de lege nu poate fi primită, pe de o parte, pentru că inculpatul a comis infracţiunea din cauza de faţă în stare de recidivă postcondamnatorie, anterior fiind condamnat la o pedeapsă de 1 an şi 8 luni închisoare, ceea ce denotă perseverenţă în săvârşirea de fapte penale şi în nici un caz o conduită bună înainte de comiterea faptei dedusă judecăţii (cerinţă a art. 74 lit. a) C. pen.) iar, pe de altă parte, pentru că atitudinea sa după săvârşirea infracţiunii constând în recunoaşterea faptei şi înlesnirea descoperirii altor persoane suspectate de infracţiuni legate de traficul de droguri (cerinţa a art. 74 lit. c) C. pen.) a fost avută în vedere deja de către instanţa de fond prin reţinerea în favoarea inculpatului a prevederilor art. 16 din Legea nr. 143/2000 cu consecinţa reducerii limitelor de pedeapsă la jumătate.
În consecinţă, Înalta Curte apreciază că pedepsele de 5 ani închisoare (aplicată inculpatului P.S.A.), respectiv de 1 an şi 2 luni închisoare (aplicată inculpatului B.M.L.) au fost corect individualizate în raport cu criteriile generale prevăzute în art. 72 C. pen. privite în ansamblul lor, iar executarea acestora în regim de detenţie de către inculpaţi este de natură a-şi atinge scopul preventiv şi educativ cerut de art. 52 C. pen., motiv pentru care găseşte neîntemeiată şi critica vizând netemeinicia deciziei întemeiată pe cazul de casare prevăzut de art. 3859pct. 14 C. proc. pen.
Aşa fiind, reţinând că hotărârile pronunţate în cauză sunt legale şi temeinice, recursurile formulate de inculpaţii P.S.A. şi B.M.L. se privesc ca nefondate şi se vor respinge ca atare potrivit art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Potrivit art. 38517alin. (2) C. proc. pen., din pedeapsa aplicată inculpatului P.S.A. se va deduce durata arestării preventive de la 9 martie 2009 la 18 mai 2011.
În baza art. 192 alin. (2) şi (4) C. proc. pen., recurentul inculpat P.S.A. va fi obligat la plata sumei de 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care suma de 200 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei, iar recurentul inculpat B.M.L. va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare în sumă de 450 RON din care suma de 50 RON reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii P.S.A. şi B.M.L. împotriva Deciziei penale nr. 4/A din 6 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului P.S.A., durata arestării preventive de la 9 martie 2009, la 18 mai 2011.
Obligă recurentul inculpat P.S.A. la plata sumei de 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă recurentul inculpat B.M.L. la plata sumei de 450 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 mai 2011.
Procesat de GGC - CL
| ← ICCJ. Decizia nr. 1644/2011. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 1090/2011. Penal → |
|---|
