ICCJ. Decizia nr. 2083/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2083/2011
Dosar nr. 4124/1/2011
Şedinţa publică din 19 mai 2011
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 9 mai 2011 pronunţată în dosarul nr. 1302.5/30/2010, Curtea de Apel Timişoara, în baza art. 1608 alin. (1) C. proc. pen. a admis în principiu cererile inculpaţilor apelanţi L.C. şi F.C. privind liberarea provizorie sub control judiciar.
În baza art. 1608a alin. (6) C. proc. pen. a respins, ca nefondate, cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpaţii apelanţi L.C. şi F.C.
A mai reţinut instanţa că cererile apar ca nefiind oportune, iar inculpaţii nu furnizează suficiente garanţii că lăsaţi în libertate nu ar săvârşi alte fapte sau nu ar influenţa desfăşurarea procesului penal, aceştia fiind acuzaţi de săvârşirea unor infracţiuni pedepsite de lege cu pedepse cu închisoarea pe durată mare sau foarte mare, iar activitatea infracţională fiind desfăşurată pe o îndelungată perioadă de timp.
În termen legal, inculpaţii L.C. şi F.C. au declarat recurs împotriva încheierii menţionate.
Inculpatul L.C. a solicitat admiterea recursului şi liberarea provizorie sub control judiciar, arătând că sunt întrunite cerinţele prev. de art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., precizând că nu există date sau dovezi că odată pus în libertate ar încerca zădărnicirea aflării adevărului.
Mai mult decât atât a mai susţinut că au fost audiaţi toţi martorii, administrându-se toate probatoriile, pe baza cărora a fost achitat pentru fapta principală.
În aceeaşi ordine de idei a precizat că scopul măsurii preventive a fost atins, fiind depăşită durata rezonabilă, faţă de împrejurarea că se află în arest preventiv de 16 luni, făcând trimitere în acest sens la hotărârea Jiga contra României şi la art. 5 din CEDO şi precizând totodată că durata rezonabilă a arestului preventiv trebuie să se raporteze la gravitatea faptei dedusă judecăţii.
Cu privire la circumstanţele sale personale a arătat că este fără antecedente penale, mama sa are o pensie de 500 lei, nu are tată, iar anterior arestării sale avusese grijă de o mătuşă cu handicap.
Apărătorul ales al inculpatului a depus în scris note scrise în care a invocat, pe scurt, 47 de motive pentru admiterea cererii.
Inculpatul F.C. a solicitat admiterea recursului şi punerea în libertate sub control judiciar, arătând că nu există date sau indicii din care să rezulte că va săvârşi alte infracţiuni sau că va încerca zădărnicirea aflării adevărului.
Recursurile declarate de inculpaţi nu sunt fondate.
Potrivit art. 136 alin. (1) C. proc. pen., în cauzele privitoare la infracţiuni pedepsite cu închisoare, pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal, ori pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la judecată, se poate lua faţă de acesta una din măsurile preventive, lit. d) a acestui articol prevăzând arestarea preventivă.
Art. 148 alin. (1) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, prevede că măsura arestării inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condiţiile prev. de art. 143 şi inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Totodată, potrivit art. 1602 şi urm. C. proc. pen., atât în cursul urmăririi penale, cât şi al judecăţii instanţa poate dispune liberarea provizorie sub control judiciar, dacă consideră că sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege.
Cu referire la motivele de recurs invocate, se reţine că instanţa de apel, la 9 mai 2011, a constatat că, în raport de art. 1608a alin. (6) C. proc. pen., faţă de infracţiunile pentru care sunt acuzaţi inculpaţii, respectiv sprijinirea unui grup infracţional organizat în scopul comiterii de infracţiuni informatice cererile apar ca nefiind oportune, iar inculpaţii nu furnizează suficiente garanţii că lăsaţi în libertate nu ar săvârşi alte fapte sau nu ar influenţa desfăşurarea procesului penal, aceştia fiind acuzaţi de săvârşirea unor infracţiuni pedepsite de lege cu pedepse cu închisoarea pe durată mare sau foarte mare, iar activitatea infracţională fiind desfăşurată pe o îndelungată perioadă de timp.
În raport de actele dosarului, înalta Curte constată că prin sentinţa penală nr. 84 din 17 februarie 2011 a Tribunalului Timiş, printre alţii, în baza art. 7 din Legea nr. 39/2003, au fost condamnaţi inculpaţii F.C. şi L.C. la câte 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de sprijinire a unui grup infracţional organizat.
Aşa fiind, Curtea constată că deşi hotărârea de condamnare a inculpaţilor pronunţată pe fond de Tribunalul Timiş nu are caracter definitiv, în prezent dosarul fiind în apel, ea este totuşi de natură să justifice continuarea privării de libertate a acestora, în condiţiile art. 5 par. 1 lit. a) din CEDO.
Totodată, faţă de recrudescenţa acestui gen de fapte, de starea de pericol şi de urmările sociale produse prin însăşi natura faptei, de vătămarea adusă relaţiilor sociale prin afectarea serioasă a confidenţialităţii şi integrităţii datelor şi sistemelor informatice, întinderea mare în timp a activităţii infracţionale, care denotă obişnuinţa, precum şi limitele de pedeapsă prevăzute de lege, înalta Curte apreciază că în mod corect s-a dispus de către Curtea de Apel Timişoara respingerea ca nefondată a cererilor de liberare sub control judiciar formulate de inculpaţi.
Motivele invocate în scris de apărătorul ales al inculpatului L.C. nu sunt altceva decât o interpretare în sensul apărării a textului de lege ce reglementează liberarea provizorie sub control judiciar.
În raport de toate cele anterior expuse, Curtea constată că, cu referire la situaţia concretă din cauza de faţă, coroborată cu actele aflate la dosar, cu datele şi indiciile existente, susţinerile apărării nu au suport probator.
Ca atare, încheierea pronunţată la 9 mai 2011 este legală.
Pentru considerentele expuse, recursurile declarate de inculpaţi nefiind fondate, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., vor fi respinse.
În baza art. 192 C. proc. pen., inculpaţii recurenţi vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii L.C. şi F.C. împotriva încheierii din 9 mai 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 1302.5/30/2010.
Obligă recurentul inculpat L.C. la plata sumei de 125 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea avocatului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă recurentul inculpat F.C. la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 207/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2096/2011. Penal. Recunoaşterea hotărârilor... → |
|---|
