ICCJ. Decizia nr. 207/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 207/2011
Dosar nr. 8186/111/2009
Şedinţa publică din 24 ianuarie 2011
Asupra recursurilor de faţă, deliberând, în baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei constată următoarele:
1. Prin sentinţa penală nr. 166/P din 29 iulie 2010, Tribunalul Bihor, secţia penală, a fost condamnat inculpatul K.I. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a), b), b)1 şi alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) la o pedeapsă de 14 ani închisoare, aplicându-se pedeapsa complementară prevăzută de art. 65 alin. (2), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), d) şi e) C. pen. pe o durată de 3 ani; aceluiaşi inculpat i-a fost aplicată o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de incest – art. 203 C. pen., cu reţinerea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi pedeapsa complementară prevăzută în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), d) şi e) C. pen. pe o durată de 3 ani conform art. 65 alin. (2) C. pen., urmând ca în temeiul art. 33 lit. a) - art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (3) C. pen., inculpatul K.I. să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 14 ani închisoare sporită cu 1 an, în final 15 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a, lit. b), d), e) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale şi cu aplicarea art. 71 - art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), d), e) C. pen.
S-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului şi s-a dedus din pedeapsa stabilită durata reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 26 noiembrie 2009 la zi.
În baza aceleiaşi sentinţe penale a fost condamnată inculpata K.H., în temeiul art.197 alin. (1), (2) lit. a), b) C. pen., cu art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) la pedeapsa de 7 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II, lit. b), d), e) C. pen. pe o durată de 2 ani, s-au aplicat dispoziţiile art. 71 – art. 64 lit. a) teza II, lit. b), d), e) C. pen. cu titlu de pedeapsă accesorie şi s-a menţinut măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara fără încuviinţarea instanţei.
S-a constatat că partea vătămata K.S.S. nu s-a constituit parte civilă în cauză şi s-a dispus cu privire la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Instanţa a fost sesizată prin rechizitoriul nr. 1319/P/2009 din data de 18 decembrie 2009 Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, consecutiv căruia potrivit art. 300 C. proc. pen. s-a şi investit cu judecarea cauzei în vederea tragerii la răspundere penală a inculpatului K.I. pentru săvârşirea infracţiunilor de viol şi incest în formă continuată şi, în cazul inculpatei K.H. pentru comiterea infracţiunii de viol în formă continuată, în încadrările juridice evocate în precedent, fapte comise asupra fiicei lor minore, partea vătămată K.S.S., în perioada 2006 – 2009 prin constrângere, întreţinând relaţii sexuale normale şi orale.
Hotărând soluţionarea în fond a cauzei penale prin condamnare în conformitate cu dispoziţiile art. 345 alin. (2) C. proc. pen. după efectuarea cercetării judecătoreşti în condiţiile art. 288 – art. 291 C. proc. pen. în cursul căreia au fost administrate probele strânse în cursul urmăririi penale şi alte probe noi, instanţa fondului a examinat şi apreciat materialul probator, confirmând existenţa faptelor pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată, vinovăţia penală a acestora, reţinând următoarele:
Inculpatul K.I. este căsătorit cu inculpata K.H., iar minora K.S.S. născută la data de 18 august 1993 este fiica lor, toţi trei locuind împreună şi cu minorul K.C. în vârsta de 7 ani intr-un imobil alocat de către serviciile sociale din cadrul Primăriei Oradea. Acest din urma minor este fiul fiicei inculpatei, K.I., ce s-a stabilit cu mai mult timp în urmă în Ungaria, astfel încât cei doi inculpaţi au procedat la adoptarea sa, iar în prezent are şi el calitatea de copil al inculpaţilor.
Partea vătămată K.S.S. prezintă un handicap fizic grav constând în deficiente de vedere (certificat de încadrare a copilului intr-un grad de handicap – fila 15 up), precum şi un retard mental uşor (raport de expertiza medico-legala psihiatrică nr. 3907/IV/365 din 03 decembrie 2009 – fila 92 up), iar şcolarizarea sa se realizează în condiţii speciale în cadrul Centrului de Educaţie Incluziva nr. 3 Oradea.
În cadrul acestei instituţii de învăţământ, partea vătămata a relatat unele fapte şi acţiuni ce se desfăşurau în cadrul familiei sale, astfel încât membrii personalului acestei şcoli s-au adresat Direcţiei Generale de Asistenta Sociala şi Protecţia Copilului Bihor, care la rândul sau, după efectuarea unor verificări a sesizat organele judiciare cu privire la exercitarea unor abuzuri de natură sexuală asupra părţii vătămate K.S.S. de către cei doi părinţi.
Partea vătămată, în prima declaraţie dată organelor de urmărire penală (filele 4-5 up), a arătat că „…când aveam 12 ani, intr-una din zile, tatăl meu a venit în camera mea şi mi-a spus sa merg la toaleta şi sa mă dezbrac. Am făcut ce mi-a zis. Tatăl meu a venit după mine, s-a dezbrăcat şi el şi a întreţinut relaţii sexuale cu mine, respectiv relaţii sexuale normale. Eu am plâns deoarece eram derutată, iar tatăl meu mi-a dat atunci 5 lei şi mi-a spus să nu spun la nimeni ce s-a întâmplat. Nu i-am spus nici mamei nimic despre cele întâmplate. Ulterior, au urmat şi alte raporturi sexuale la care am fost supusă de către tatăl meu atât normale cât şi orale. Uneori acestea aveau loc în baie, iar alteori în camera unde dormea tatăl meu. Când aveam 13 ani, într-una din zile când tatăl meu m-a obligat din nou să am raporturi sexuale, ne-a surprins mama care a venit de la serviciu. Mama mea a fost foarte supărată pe moment spunând tatălui meu că-l va trimite în judecată, aceasta a discutat separat cu ea şi apoi s-a răzgândit, spunând că ne lasă să facem treaba asta cu condiţia să nu facem când e ea acasă. După ce am împlinit 14 ani, într-una din zile, mama mea după ce a consumat alcool mi-a propus şi ea să întreţinem raporturi sexuale. Nu am fost de acord cu acest lucru, dar a spus că dacă relatez cuiva cele întâmplate mă va bate sau mă va interna la Centrul de Plasament sau la Spitalul de Neuropsihiatrie. După acest episod, au urmat şi altele în care ambii părinţi mă obligau să întreţin cu ei relaţii sexuale normale şi orale. Acest lucru se întâmpla frecvent, cel puţin de două ori pe săptămână, dar şi în funcţie de când părinţii mei se aflau în stare de ebrietate, în general. Precizez că s-a întâmplat să fac cu ambii părinţi sex deodată. De fiecare dată primeam bani de la ei, sume cuprinse între 1 leu şi 5 lei şi de fiecare dată îmi repetau să nu spun nimănui ce am făcut împreună, ameninţându-mă cu bătaia. Odată când aveam 13 ani, l-am ameninţat pe tatăl meu că merg la poliţie să spun ce se întâmplă, iar acesta m-a bătut cu palmele şi cu cureaua, până mi-a curs sânge din nas. S-a întâmplat ca în timpul relaţiilor sexuale cu tatăl meu acesta sa mă penetreze, iar uneori deoarece nu avea erecţie, să îmi ceară sa îl masturbez…".
Aceeaşi poziţie a avut-o partea vătămată şi în cea de a doua declaraţie dată în cursul urmăririi penale în faţa procurorului (filele 100-101): „…când a născut sora mea Iuliana, eu eram acasă doar cu tatăl meu, iar acesta era în stare de ebrietate, iar la un moment dat m-a chemat la el în pat şi mi-a cerut sa mă dezbrac, iar apoi mi-a cerut să întreţin cu el relaţii sexuale orale, respectiv să-i sug penisul, ameninţându-mă că dacă nu fac acest lucru mă bate şi mă internează la Spitalul 6 de Psihiatrie. Atunci, de frică, eu am făcut ce mi-a cerut tatăl meu, iar apoi acesta mi-a dat 5 lei. În perioada următoare am mai întreţinut astfel de relaţii sexuale cu tatăl meu, atât normale cât şi orale. Este adevărat ca am întreţinut relaţii sexuale cu tatăl meu şi în toaletă, dar îmi amintesc acum ca primele relaţii sexuale au fost orale. Precizez că nu i-am spus mamei mele de la început cele întâmplate întrucât aşa mi-a cerut tatăl meu, iar mie mi-a fost frică să nu-l ascult. Când fratele meu C. era încă un bebeluş, mama mea s-a întors de la serviciu la ora 15,30 şi ne-a surprins, pe mine şi pe tatăl meu, întreţinând relaţii sexuale normale în patul din cameră. Mama l-a întrebat pe tatăl meu dacă nu îi este ruşine ce face cu copilul lui şi dacă nu se teme că rămân însărcinată. Mama mea i-a spus tatălui meu că îl va reclama la politie, iar el i-a cerut să nu facă acest lucru şi i-a dat bani, astfel ca mama s-a răzgândit şi i-a cerut să nu mai facă astfel de lucruri cu mine. Totuşi, tatăl meu a mai întreţinut cu mine apoi relaţii sexuale orale şi normale şi a întrebat-o de câteva ori pe mama dacă îl lasă să întreţină astfel de relaţii cu mine, iar mama mea a spus ca îl lasă, dar să nu fie ea de faţă. Nu pot preciza anul, dar ştiu că în preajma sărbătorilor de Crăciun, după ce fratele meu C. a adormit, seara, tatăl meu a consumat alcool împreună cu mama mea şi au discutat ceva iar apoi mama mea s-a pus în pat, şi-a dat jos pantalonii şi m-a chemat la ea, cerându-mi „dă-mi limbi în …". Eu am acceptat să fac acele lucruri cu mama mea întrucât mi-era frică de tatăl meu care în acea seară, mi-a cerut şi el acel lucru să îl fac cu mama mea şi m-a ameninţat. Precizez că mama mea nu m-a ameninţat în acea seara. Am primit în acea seară cate 5 lei de la fiecare părinte. În perioada următoare am mai întreţinut relaţii sexuale orale cu amândoi părinţii deodată, aceştia cerându-mi să le sug sau să le ling organele genitale. Iar când eram în clasa a 6-a, i-am spus tatălui meu că merg la poliţie să le spun ce mi se întâmplă, fiind atunci nervoasă, fiindcă nu mai voiam să fac sex cu el. Tatăl meu s-a enervat atunci şi m-a bătut cu mâinile, iar altădată m-a bătut şi cu cureaua. A mai arătat că tatăl meu a întreţinut relaţii sexuale normale şi cu mine şi cu mama mea deodată. Precizez ca de fiecare data când am întreţinut relaţii sexuale cu părinţii mei aceştia erau băuţi… A mai arătat ca de multe ori, tatăl meu mi-a cerut sa îl masturbez…tatăl meu nu a bătut-o niciodată pe mama mea pentru a întreţine relaţii sexuale cu mine, ci mama mea a fost de acord să întreţină cu mine astfel de relaţii".
Şi în faţa instanţei, partea vătămată a descris într-o manieră similară acţiunile părinţilor săi: „nu mai reţin exact, dar cred că în cursul anului 2004 sau 2005, mai precis când s-a născut fratele meu mai mic, mama mea era în spital, tatăl meu într-o zi mi-a cerut să fac anumite lucruri pe care le-am arătat deja în declaraţiile date. Nu am fost ameninţată şi nici nu m-a bătut ci doar mi-a cerut să mă culc cu el. Însă am acceptat sa mă supun celor cerute de către inculpat întrucât mi-a fost frică de el, în mai multe rânduri acesta bătându-mă. După aceasta prima situaţie, lucrurile s-au repetat cred ca la două săptămâni. După ce s-a întors mama mea din spital, cred ca a doua zi - am povestit aceste lucruri dar ea nu m-a crezut şi mi-a spus sa nu mai vorbesc prostii … într-o anumită zi, nu îmi aduc aminte când, nu am mai vrut sa fac ceea ce-mi cerea tatăl meu şi i-am spus ca o sa merg la politie, iar acesta nu mi-a zis nimic ci doar m-a bătut … este adevărat şi îmi menţin cele afirmate anterior că intr-o zi mama mea s-a întors de la serviciu pe la 3 jumătate după masa şi ne-a surprins pe mine şi pe tatăl meu întreţinând relaţii sexuale. Cu acel prilej, tatăl meu i-a dat mamei mele bani să nu zică nimic şi din câte ştiu eu i-a fost frică mamei să zică ceva…au mai fost şi alte situaţii în care ne-a surprins … de mai multe ori la baie… Într-o anumita zi, în preajma unui Crăciun, dar nu mai ştiu care an, cei doi părinţi ai mei au băut împreună în timp ce eram toţi trei acasă, iar la un moment dat, fără ca eu să ştiu ce au discutat ei, mama a venit la mine şi mi-a spus să merg la tatăl meu şi să-i cer bani ca să întreţin relaţii sexuale cu ea, eu m-am dus şi am făcut cum i-a cerut mama. Seara înainte de culcare, tata a venit la mine şi mi-a spus că trebuie sa fac lucrul acela, respectiv sa întreţin relaţii sexuale cu mama, ceea ce s-a şi întâmplat. Cei doi părinţi nu s-au certat deloc, nu i-am auzit certându-se, nici nu am auzit pe tata sa o ameninţe sau sa o lovească pe mama şi nici din partea mamei nu am observat vreo opunere … s-a întâmplat de vreo 3-4 ori să întreţinem relaţii sexuale toţi trei." (fila 49 fond).
Însă, descrierea acestor acţiuni de către partea vătămată a avut loc prima dată în fata colegilor de şcoala şi a personalului didactic. Astfel, martorul A.G.R., coleg de şcoală cu partea vătămată, a arătat că partea vătămată „ne-a spus mie şi câtorva colegi ca tatăl ei o violează, dar nu ne-a spus de cât timp se întâmpla aceste lucruri. Partea vătămata ne-as pus ca tatăl ei o violează când este beat şi o ameninţă cu bătaia ca sa întreţină cu el relaţii sexuale normale şi orale. Colega noastră ne-a spus că aceste lucruri se întâmpla cam o data pe săptămână. Tot în timp ce eram în clasa a VI-a, probabil la sfârşitul anului 2007 sau începutul anului 2008, colega noastră K.S.S. ne-a spus ca mama ei ştie de faptul ca tatăl ei întreţine relaţii sexuale cu ea dar nu zice nimic şi chiar au întreţinut toţi trei deodată relaţii sexuale. Colega mea mi-a spus ca amândoi părinţii o ameninţau cu bătaia ca sa întreţină cu ei relaţii sexuale, dar nu am văzut-o niciodată lovita" (fila 117 up). Aceasta declaraţie a fost reiterata şi în faţa instanţei când martorul a arătat ca partea vătămata a povestit prima data ca tatăl ei o violează într-un grup din care mai făceau parte încă trei colegi „de asemenea, mi-a mai povestit ca face acest lucru când este beat. Mi-a mai spus ca o ameninţă cu bătaia dacă refuza să facă ce i se cere de către tatăl ei. Cred că în aceeaşi împrejurare mi-a povestit şi că întreţine relaţii sexuale cu mama ei. Din câte mi-aduc aminte, mi-a povestit că doar tatăl ei o ameninţa cu bătaia".
Martora S.R.N., profesor psihopedagog în cadrul Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluziva nr. 3 Oradea, a declarat că partea vătămata i-a relatat, la insistentele celorlalţi elevi, că „tatăl ei o violează, de fapt daca îmi aduc bine aminte mi-a spus că se culcă cu ea. Mi-a venit greu sa cred un asemenea lucru şi am insistat în continuare cu întrebările – dacă ştie mama şi mi-a răspuns că ştie. Am insistat de mai multe ori către partea vătămată să-mi spună adevărul şi daca e sigură că se întâmplă aşa ceva şi aceasta mi-a confirmat de mai multe ori că aşa stau lucrurile. În aceeaşi împrejurare, ceilalţi copii din clasă au afirmat că şi lor le-a povestit aceleaşi lucruri şi că le-a spus de mai multă vreme. Din câte mi-aduc aminte, partea vătămată mi-a spus că întreţine relaţii sexuale cu tatăl ei de la vârsta de 12 ani. A precizat că este obligată să întreţină acele relaţii sexuale, nu am întrebat cum o obliga…ceilalţi copii mi-au spus că ei ştiu despre relaţii dintre minoră şi tatăl ei încă din clasa a 6-a de când minora s-a mutat la noi…îmi aduc aminte că partea vătămată mi-a povestit cum că mama ei îi cere să întreţină relaţii sexuale orale şi în acelaşi timp participa şi tatăl ei" (fila 84).
Martora B.L.R., profesor psiho-pedagog în cadrul aceleiaşi instituţii de învăţământ, a declarat că „în calitate de psiholog am fost solicitată de către diriginta clasei părţii vătămate şi direcţiunea şcolii să discut cu partea vătămată întrucât mi-au spus că aceasta le-ar fi relatat că ar fi fost abuzată sexual de către părinţii săi. Am discutat şi eu cu partea vătămată, cred că era sfârşitul lunii octombrie 2008 şi cu acea ocazie partea vătămată mi-a confirmat şi mie că este abuzată sexual de către părinţii săi. Precizez că la începutul discuţiei cu ea, partea vătămată mi-a spus că tatăl ei este cel care întreţine relaţii sexuale cu ea iar când am întrebat-o de mama dacă ştie, mi-a precizat că şi aceasta participa la aceste relaţii sexuale, când am întrebat-o ce se întâmplă dacă spune nu, ea mi-a răspuns că nu are nici un sens să spună nu … nu mi-a spus dacă este constrânsă cumva de părinţi să întreţină relaţii sexuale, ci doar că i s-a cerut să nu spună nimănui despre aceste lucruri … Nu mai ştiu cu exactitate cum s-a derulat discuţia cu partea vătămată însă cu siguranţă aceasta a înţeles exact la ceea ce făceam eu referire." (fila 85)
Inculpatul K.I. a avut o poziţie oscilantă în cursul audierilor efectuate. Astfel, iniţial, în primele declaraţii date a negat categoric comiterea infracţiunilor de viol şi incest pentru care era acuzat, susţinând că nu a întreţinut niciodată relaţii sexuale normale sau orale cu fiica sa – K.S.S. şi nici nu are cunoştinţă că aceasta să fi întreţinut relaţii sexuale de orice natură cu soţia sa – inculpata K.H. (filele 36 şi 54 up). Aceeaşi poziţie a fost reiterată şi în faţa judecătorului ce a soluţionat propunerea de arestare preventivă (fila 59 up).
Ulterior, în declaraţia din 03 decembrie 2009 dată în faţa procurorului, inculpatul K.I. a revenit şi a arătat că: „recunosc că am întreţinut relaţii sexuale normale cu fiica mea S. de mai multe ori în ultimii 2-3 ani, dar de fiecare dată am fost în stare de ebrietate, iar acesta este motivul pentru care nu mi-am putut controla comportamentul. Precizez că prima dată când am întreţinut raporturi sexuale cu fiica mea aceasta mi-a cerut suma de 3 lei pentru a-şi cumpăra ceva, iar eu i-am spus că-i dau banii doar dacă se culcă cu mine şi ea a fost de acord. Declar că nu am ameninţat-o atunci şi nici nu am lovit-o, iar ea a fost de acord să întreţină cu mine relaţii sexuale pentru bani. Ulterior, m-am culcat de mai multe ori cu fiica mea şi am făcut sex normal şi oral, respectiv fiica mea era cea care îmi sugea penisul. De fiecare dată îi dădeam fiicei mele diferite sume de bani… La începutul acestui an, intr-o seară am întreţinut relaţii sexuale cu fiica mea S. în camera mare şi am fost surprinşi de soţia mea care a venit din cealaltă cameră. Declar că eu eram atunci întins pe pat, iar fiica mea S.era deasupra mea… După circa o lună sau două i-am spus fiicei mele că-i dau bani dacă face sex oral cu mama ei, fiind toţi trei acasă în acea zi. Fiica mea a acceptat iar eu i-am spus soţiei mele că S. este de acord să facă cu ea sex oral pentru bani. Soţia mea nu a vrut la început dar eu i-am spus că va fi bine şi că o să-i placă aşa că soţia mea a acceptat fără ca eu să o ameninţ sau să o lovesc. Nu îmi amintesc exact unde s-a întâmplat apoi totul, dar soţia mea şi-a dat jos pantalonii şi chiloţii, după care fiica mea a lins-o pe soţia mea în zona organelor genitale, fără ca fiica mea să se dezbrace… După aceea am întreţinut de mai multe ori relaţii sexuale în trei, respectiv atât cu fiica mea S. cât şi cu soţia mea H. deodată." (fila 79-80 up).
Aceeaşi poziţie de recunoaştere a fost învederată instanţei cu prilejul verificării legalităţii şi temeiniciei măsurii arestării preventive în baza art. 3001 C. proc. pen.
Însă, ulterior, la termenul de judecată la care a fost audiat în calitate de inculpat în cursul judecaţii în fond, inculpatul a revenit asupra tuturor declaraţiilor anterioare, susţinând că poziţia sa de recunoaştere s-a datorat fie temerii resimţite în faţa procurorului, fie modalităţii deficitare de comunicare cu translatorul ce ar fi vorbit prea încet şi că nu sunt adevărate acuzaţiile ce i se aduc privind comiterea infracţiunilor de viol şi incest.
Inculpata K.H. a recunoscut încă din prima declaraţie de învinuită (26 noiembrie 2009 – fila 22, 26-28 up) că avea cunoştinţă de împrejurarea că fiica sa K.S.S. întreţinea relaţii sexuale cu tatăl sau, inculpatul K.I.: „în urmă cu 3 ani, respectiv în 2006, fiica mea S. mi-a povestit ca tatăl sau a ameninţat-o ca o bate şi a obligat-o să întreţină cu el raport sexual. Eu nu am crezut-o… După 5-6 luni S. a povestit că tatăl său a chemat-o la el în pat şi că a întreţinut cu el raport sexual. Eu am întrebat pe soţul meu dacă este adevărat ce mi-a zis fata. Uneori a spus că da, uneori că nu, că fata este nebună. Uneori a spus şi că fata a vrut…După alte 2-3 luni, S. a povestit din nou ca tatăl ei a făcut cu ea sex normal şi oral… În toamna anului 2008, într-o seară … l-am văzut pe soţul meu în pat culcat pe spate, iar pe S. peste el, întreţinând raport sexual normal… După o lună, într-o seară, soţul meu a dus pe S. la baie a vorbit cu ea după care au venit amândoi în cameră şi mi-au spus că S. vrea sa facă sex oral cu mine…mi-a spus că bate daca nu las. Apoi am întrebat pe S. dacă vrea şi ea a zis ca da, de frica soţului am lăsat-o şi aceasta timp de 5 minute mi-a făcut sex oral, adică a lins cu limba în zona organelor genitale." O declaraţie cu un conţinut relativ similar a fost dată de către inculpata K.H. în 27 noiembrie 2009 cu prilejul audierii sale de către procuror, precum şi în faţa instanţei. Însă, inculpata a circumstanţiat poziţia sa vis-a-vis de comiterea infracţiunilor reţinute în sarcina sa, susţinând ca toate acţiunile sale au fost determinate de frica pe care o resimţea faţă de soţul său, inculpatul K.I., care ar fi ameninţat-o că o bate dacă se duce la poliţie să reclame cele aflate cu privire la relaţiile sexuale întreţinute între partea vătămată şi inculpat.
Raportul de constatare medico-legală nr. 3741/IIc/28 din 18 noiembrie 2009 (fila 18 up) a concluzionat că partea vătămată K.S.S. nu prezintă leziuni posttraumatice corporale şi nici în sfera genitală nu au fost constatate leziuni traumatice de data recentă. De asemenea, s-a arătat că, structura anatomică a himenului şi a orificiului himenal permit întreţinerea raporturilor sexuale fără modificări lezionale în sfera genitală. Aceste concluzii se coroborează pe deplin cu declaraţiile martorilor audiaţi – colegi şi cadre didactice din cadrul Centrului Şcolar – ce au arătat că nu au sesizat urmele exercitării unor violenţe asupra părţii vătămate. De altfel, nici partea vătămată nu a susţinut că ar fi fost lovită de către vreunul dintre inculpaţi ci doar ameninţată pentru a accepta să întreţină relaţii sexuale. În ce priveşte proba întreţinerii de raporturi sexuale de către partea vătămată, instanţa constată că actul medico-legal nici nu dovedeşte existenta raporturilor dar nici nu exclude posibilitatea acestora dată fiind structura anatomică a himenului, urmând ca acest fapt să fie stabilit în urma coroborării tuturor probelor administrate în cauză.
În aceste condiţii, instanţa a reţinut, în primul rând, că natura relaţiilor foarte apropiate dintre părţi – inculpaţi şi partea vătămata (soţi, părinţi-fiica) – , precum şi natura infracţiunilor ce fac obiectul judecaţii – viol şi incest – au determinat un specific accentuat al materialului probator administrat. Astfel, este evident că în măsura în care comiterea acestor infracţiuni a avut loc în cadrul intim, familial şi participaţia a fost limitată la cei doi inculpaţi şi partea vătămată, posibilitatea ca alte persoane să fi aflat elemente de fapt relevante cauzei este redusă.
Pe de altă parte, existenţa unei asemenea situaţii speciale, în care, în principal, doar declaraţiile inculpaţilor şi ale părţii vătămate pot conduce la dovedirea res probandae, nu trebuie sa constituie un impediment în stabilirea stării de fapt.
Ca atare, pentru aflarea adevărului, instanţa a procedat la o temeinică analiză a declaraţiilor principalelor persoane ce au arătat prin declaraţiile lor că au cunoştinţă despre starea de fapt ce face obiectul judecăţii.
Astfel, instanţa a constatat că partea vătămata a reiterat aceleaşi fapte şi împrejurări pe parcursul unei perioade lungi de timp, începând cu discuţiile cu ceilalţi elevi, continuând cu relatările făcute personalului didactic din cadrul Centrului Şcolar, precum şi în declaraţiile date organelor judiciare, atât în cursul urmăririi penale cât şi al judecaţii, Or, o asemenea constantă în relatări, chiar şi în condiţiile în care partea vătămată prezintă un intelect liminar şi o vârstă fragedă, impune acordarea unei atenţii deosebite conţinutului declaraţiilor sale.
Pe de alta parte, în raportul de expertiză medico-legală psihiatrică s-a concluzionat că discernământul părţii vătămate este păstrat, chiar dacă prezintă un retard mental uşor – fila 93 up. De asemenea, şi psihologul care a examinat-o pe partea vătămată a constatat lipsa oricăror „inconsistenţe, incongruenţe sau contradicţii în discursul copilului legat de ocurenta abuzurilor" (Raportul de evaluare psihologică - fila 106 up). Mai mult, în acelaşi raport s-a mai reţinut şi că partea vătămată prezintă la nivel emoţional stări de teamă intensă asociate abuzului şi imaginii tatălui, stări de furie legate de comportamentul tatălui, precum şi îngrijorare şi teamă legate de posibilitatea continuării comportamentului abuziv. Sub aspect comportamental, s-a constatat că la momentul evaluării, copilul K.S.S. nu manifesta comportamente disfuncţionale sau tulburări comportamentale, prezentând complianţa crescută la reguli, iniţiind şi menţinând cu uşurinţa contacte sociale atât cu copii cât şi cu adulţii.
În ce o priveşte pe inculpata K.H., instanţa a reţinut că şi aceasta a avut o poziţie constantă pe întreg parcursul procesului penal desfăşurat până în prezent, relatând încă de la prima audiere modalitatea în care a luat cunoştinţă de împrejurarea că soţul său, inculpatul K.I., tatăl părţii vătămate, întreţine cu aceasta din urmă relaţii sexuale normale şi orale. Mai mult, s-a constatat că detaliile relatate de către partea vătămata în declaraţiile sale se regăsesc în mare măsură şi în conţinutul declaraţiilor inculpatei K.H., astfel încât coroborarea acestor mijloace de probă nu întâmpină niciun fel de dificultăţi.
Cu toate acestea, instanţa a reţinut că apărarea pe care şi-a făcut-o inculpata K.H. în a-şi justifica lipsa luării unei atitudini de opunere la acţiunile soţului său ori de opunere la solicitările acestuia, nu poate fi apreciată ca fiind convingătoare.
În primul rând, ameninţările pe care le-ar fi proferat inculpatul K.I. nu rezultă decât din susţinerile sale, fără ca declaraţiile sale în acest sens să poată fi coroborate cu alte mijloace de probă.
În al doilea rând, instanţa a observat că răul cu care susţine inculpata K.H. că ar fi fost ameninţată – violenţa, bătaia – nu a avut semnificaţia şi intensitatea necesara înfrângerii voinţei unei persoane normale, a unei mame responsabile faţă de copiii săi. Astfel, în condiţiile în care se pretinde că aceste ameninţări au fost exercitate pe parcursul mai multor luni şi doar o dată, potrivit declaraţiei sale, au şi fost puse în aplicare prin câteva lovituri „cu palmele", s-a considerat că nu se poate vorbi de un pericol de o gravitate extremă şi, ca atare, nici de crearea senzaţiei de teamă puternică necesară reţinerii cauzei de înlăturare a caracterului penal al faptei prevăzută de art. 46 C. pen. De altfel, nici pericolul vizat prin ameninţările proferate nu a fost de aşa natură încât să nu poată fi înlăturat în alt mod decât prin săvârşirea faptelor reţinute. În cauză, este evident că sesizarea organelor judiciare l-ar fi pus în imposibilitate vădită pe inculpat de a trece la punerea în aplicare a acelor ameninţări.
Instanţa a mai reţinut ca fiind absolut inadmisibil ca un părinte ce este ameninţat cu violenţe de felul celor arătate de către inculpata K.H. să accepte pricinuirea unui asemenea rău ca cel la care a fost supusă partea vătămată. Fără a pretinde că ar fi în măsură să stabilească limitele capacităţii de sacrificiu a unui părinte, instanţa a apreciat ca fiind rezonabil a susţine că este absolut inacceptabil şi de neimaginat ca o mama să prefere/să aleagă în locul câtorva ipotetice palme, execrabilul act sexual cu propriul copil.
În ceea ce-l priveşte pe inculpatul K.I., instanţa a reţinut, aşa cum a mai arătat, că acesta a avut o poziţie oscilantă faţă de acuzaţiile ce i s-au adus. Astfel, iniţial a negat că ar fi întreţinut orice fel de relaţii sexuale cu fiica sa, însă ulterior, după administrarea mai multor mijloace de probă, şi-a modificat declaraţia şi a recunoscut acuzaţiile aduse, detaliind modalitatea de comitere a celor două infracţiuni, astfel încât declaraţia sa se coroborează în mare măsură cu ansamblul probator administrat.
Instanţa a reţinut că inculpatul şi-a menţinut această poziţie şi ulterior în faţă procurorului cu prilejul prezentării materialului de urmărire penală, precum şi în faţa instanţei la verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii arestării preventive.
Explicaţiile sale cu privire la motivul revenirii din nou în cursul judecăţii asupra declaraţiilor anterioare (fila 48 fond), nu pot fi apreciate ca fiind convingătoare şi ca atare, instanţa a înlăturat ca nesinceră această din urmă declaraţie.
Ca atare, instanţa a reţinut că, din ansamblul probator administrat în cauză rezultă fără urmă de îndoială că inculpatul K.I., în perioada 2006 -2009, prin constrângere, a întreţinut cu fiica sa K.S.S., minoră sub 15 ani în această perioadă, relaţii sexuale normale şi orale, la care a participat ulterior începând din anul 2007 şi inculpata K.H., soţia inculpatului şi mama părţii vătămate, fapte ce întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de viol prevăzută de art.197 alin. (1), (2) lit. a), b) şi b)1 şi alin. (3) C. pen. în forma continuată prevăzuta de art.41 alin. (2) C. pen. şi de incest prevăzută de art. 203 C. pen., de asemenea în formă continuată prevăzută de art.41 alin. (2) C. pen.
De asemenea, instanţa a reţinut că faptele inculpatei K.H. care în perioada anilor 2007-2009 a întreţinut relaţii sexuale orale cu fiica sa K.S.S. în vârstă de 15 ani, în condiţiile în care aceasta a fost anterior determinată prin constrângere de către tatăl ei la întreţinerea de astfel de relaţii sexuale întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de viol prevăzută de art.197 alin. (1) şi (2) lit. a) şi b)1 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
La individualizarea sancţiunii penale în conformitate cu art. 72 şi urm. C. pen. instanţa fondului a avut în vedere gradul de pericol social concret extrem de ridicat al faptelor, dedus din modul de săvârşire, pe o perioadă mare de timp, prin exercitare de ameninţări, scopul urmărit, satisfacerea nevoilor sexuale, împrejurările comiterii faptelor asupra unui copil cu probleme fizice şi psihice şi nu, în ultimul rând, urmările nefaste produse în evoluţia minorului.
Din această perspectivă s-a apreciat că lipsa antecedentelor penale ale celor doi inculpaţi nu justifică, în niciun caz, reţinerea în favoarea lor de circumstanţe atenuante judiciare, în sensul art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., în contextul în care faptele comise denotă o mare periculozitate, iar atitudinea procesuală manifestată de către inculpat în cursul procesului penal este absolut incompatibilă cu calitatea de părinte, aspect ce justifică şi modalitatea de realizare a individualizării judiciare în planul pedepselor complementare şi accesorii.
2. Împotriva hotărârilor amintite au declarat apeluri inculpaţii K.I. şi K.H. aducând critici atât cu privire la legalitate, cât şi la temeinicie.
Apelantul inculpat K.I. a solicitat desfiinţarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, achitarea sa conform art. 11 pct. 2 lit. a) – art. 10 lit. a) C. proc. pen. pentru infracţiunile de care e acuzat motivat de faptul că partea vătămată e labilă psihic, a dat declaraţii ciudate, iar o persoană nu poate fi condamnată pe baza unor asemenea declaraţii, din probele dosarului nerezultând cu certitudine că se face vinovat.
Şi apelanta inculpată K.H. a criticat sentinţa, apreciind că se impune schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina sa în infracţiunea de incest şi, a mai susţinut, că la dosar nu există probe care să releve că ar fi constrâns partea vătămată la a întreţine relaţii sexuale.
A mai solicitat apelanta achitarea sa pentru această infracţiune, în principal, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) – art. 10 lit. a) C. proc. pen. şi numai în subsidiar, reţinerea de circumstanţe atenuante judiciare – cu consecinţa aplicării unei pedepse al cărui cuantum să se stabilească sub minimul special prevăzut de textul de lege, iar ca modalitate de executare a pedepsei – suspendarea sub supraveghere în acord cu art. 861 C. pen.
Curtea, verificând sentinţa atacată pe baza materialului probator aflat la dosar şi a probelor noi în apel, în raport de motivele de netemeinicie şi nelegalitate invocate de apelanţii inculpaţi, dar şi din oficiu, cu privire la toate celelalte aspecte de fapt şi de drept deduse judecăţii în conformitate cu prevederile art. 371 alin. (2) C. proc. pen. a constatat următoarele.
Achitarea solicitată de către inculpatul K.I., în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. (fapta nu există) a fost înlăturată de către instanţă. În declaraţia dată în faza de urmărire penală, la 03 decembrie 2009, inculpatul K.I. a descris cu lux de amănunte, modalitatea în care a săvârşit fapta reţinută în sarcina sa.
Acest aspect a fost întărit şi de declaraţiile părţii vătămate K.S.S. şi a coinculpatei K.H.
În niciun mod aceste recunoaşteri nu au fost răsturnate de către inculpat nici pe parcursul cercetării judecătoreşti şi nici prin vreun mijloc de probă. Scrisoarea părţii vătămate depusă în apel nu reprezintă în niciun fel vreun mijloc de probă menit a determina instanţa la a pronunţa o soluţie de achitare în cauză. Labilitatea psihică, de altfel evidentă, a părţii vătămate, nu este în măsură a determina instanţa în a pronunţa o soluţie de achitare a inculpatului.
Desigur, trebuie remarcat faptul că vinovăţia inculpatului nu se bazează doar pe declaraţiile părţii vătămate ci pe alte probe coroborate cu declaraţiile părţii vătămate şi din conţinutul cărora instanţa şi-a format convingerea că inculpatul se face vinovat în mod indubitabil de fapta reţinută în sarcina sa.
Nici criticile formulate de inculpata K.H. nu sunt fondate.
Cererea acesteia de a fi achitată pe considerentul că fapta nu există, este în mod vădit nefondată.
Inculpata a recunoscut săvârşirea faptei reţinută în sarcina sa (filele 22-28 dosar urmărire penală) şi această recunoaştere se coroborează cu celelalte probe aflate la dosar, vinovăţia ei fiind pe deplin probată, în opinia instanţei.
Nici cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracţiunea de viol cum este reţinută în sarcina sa, în cea de incest, prevăzută şi pedepsită de art. 203 C. pen., nu este fondată.
Profitând de handicapul psihic al fiicei sale inculpata K.H. a întreţinut raporturi sexuale orale cu aceasta pe parcursul anilor 2007-2008, iar încadrarea juridică corectă este cea reţinută de instanţa de fond şi nu cea solicitată de către inculpată în apel.
Nici sub aspectul reducerii pedepsei şi a modalităţii de executare, criticile nu sunt fondate.
S-a arătat că o reducere a cuantumului pedepsei aplicate inculpatei nu ar fi temeinică, lipsind de conţinut dispoziţiile art. 72 şi art. 52 C. pen. şi creând o disproporţie între scopul şi rezultatul acestora.
În consecinţă, apelurile inculpaţilor au fost respinse ca nefondate în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., prin Decizia penală nr. 76/A din 4 noiembrie 2010, Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, menţinând măsura arestării preventive a inculpatului K.I. şi deducând din pedeapsa aplicată acestuia, prevenţia la zi şi dispunând şi cu privire la plata către apelanţi a cheltuielilor judiciare în favoarea statului.
3. Împotriva deciziei invocate au declarat în termen legal recursuri inculpaţii, aducând critici atât cu privire la legalitatea hotărârii pronunţate în cauză, cât şi referitor la temeinicia acestora.
Astfel, recurentul inculpat K.I. a invocat cazul de casare reglementat în art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., sub aspectul greşitei individualizări judiciare a pedepsei aplicate şi a solicitat ca în urma reindividualizării să-i fie aplicată o pedeapsă într-un cuantum mai redus.
Recurenta inculpată K.H. a solicitat casarea hotărârii în condiţiile incidenţei cazurilor de casare prevăzute de dispoziţiile art. 3859 pct. 17 şi 18 şi, în subsidiar pct. 14 C. proc. pen.
Astfel, s-a susţinut că în cauză se impune achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) – art. 10 lit. a) C. proc. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de incest – art. 203 C. pen., infracţiune ce ar urma a fi reţinută în sarcina sa în urma schimbării încadrării juridice, conform art. 334 C. proc. pen., din fapta de viol – art. 197 alin. (1) şi alin. (2) lit. a), b)1 C. pen., în formă continuată.
În măsura în care Înalta Curte va trece peste aceste două cazuri de casare – pct. 17 şi 18 ale art. 3859 C. proc. pen. – în subsidiar, recurenta inculpată a invocat cazul de casare prevăzut la pct. 14 al aceluiaşi articol, respectiv reindividualizarea judiciară a pedepsei cu reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen. şi a dispunerii ca modalitate de executare a pedepsei, dispoziţiile art. 861 C. pen.
Înalta Curte, examinând hotărârile atacate prin prisma cazurilor de casare invocate, şi în prealabil motivul de achitare susţinut de inculpata K.H., circumscris cazului prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., pe baza materialului probator aflat la dosarul cauzei, constată următoarele:
Inculpata K.H. a fost acuzată şi condamnată pentru săvârşirea infracţiunii de viol în formă continuată asupra fiicei sale minore, infracţiune prevăzută şi pedepsită de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a), b)1 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Ansamblul materialului probator administrat în cauză a evidenţiat fără urmă de îndoială că în perioada 2006 – 2009, inculpata, prin constrângere a întreţinut cu fiica sa minoră K.S.S. relaţii sexuale orale, în condiţiile în care minora a fost anterior determinată, tot prin constrângere de către tatăl ei, inculpatul K.I., la întreţinerea de astfel de relaţii.
Cererea vizând schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de viol în aceea de incest este lipsită de fundament real şi legal, având în vedere obiectul juridic special al infracţiunii de incest, precum şi subiectul infracţiunii, această infracţiune presupunând în mod obligatoriu un raport sexual între două persoane de sex diferit, ea fiind o infracţiune bilaterală, cu subiect activ plural şi incriminarea ei ocrotind relaţiile sociale privitoare la viaţa sexuală, ce trebuie să se desfăşoare în condiţii care să nu afecteze calităţile biologice şi morale ale speciei umane.
În contextul în care inculpata K.H. a profitat de handicapul psihic al fiicei sale minore întreţinând raporturi sexuale orale cu aceasta pe parcursul a 2 ani, în mod repetat, încadrarea juridică corectă este cea reţinută de instanţe, ci nu cea solicitată de inculpată.
Prin urmare, în împrejurările în care vinovăţia inculpatei este pe deplin probată, în cauză instanţele constatând fapte conforme cu realitatea şi neexistând vreo contrarietate de evidenţă sau controversă între ceea ce spune dosarul prin scriptele sale şi ceea ce instanţele au statuat în cuprinsul hotărârii pronunţate, Înalta Curte nu identifică comiterea unei grave erori de fapt, în sensul cazului de casare reglementat în art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., ce să fi avut drept consecinţă greşita condamnare a inculpatei.
Referitor la criticile de netemeinicie circumscrise cazului de casare din art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., privind greşita individualizare a pedepselor aplicate celor doi inculpaţi, în sensul solicitării acestora de a li se aplica, în urma reindividualizării judiciare a pedepsei într-un cuantum scăzut, iar în cazul inculpatei K.H., cu aplicarea dispoziţiilor art. 861 C. pen., Înalta Curte arată:
În raport cu finalitatea preventivă a sancţiunii penale indicată de legiuitor prin art. 52 C. pen. şi în scopul respectării criteriilor generale reglementate în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), dar în mod deosebit ţinând cont de relaţiile sociale protejate de lege prin incriminarea faptelor reţinute în sarcina celor doi inculpaţi, de urmările faptelor şi nu în ultimul rând de gradul de pericol social extrem de ridicat ce caracterizează activitatea infracţională a inculpaţilor, într-o perioadă de timp substanţială, instanţele au aplicat pedepse în mod judicios individualizate, asigurând îndeplinirea funcţiilor de constrângere şi reeducare, atât în planul naturii, cât şi al cuantumului şi modalităţii de executare.
Înalta Curte constată ca fiind satisfăcute exigenţele individualizării judiciare atât a pedepsei principale aplicate celor doi inculpaţi, cât şi în ceea ce priveşte aplicarea pedepselor complementare, accesorii.
De asemenea, nereţinerea în cauză, în favoarea inculpatei a unor circumstanţe atenuante judiciare este pe deplin justificată, în împrejurările în care modalitatea de comitere a faptelor, durata mare de timp a derulării actelor materiale constitutive ale infracţiunii, prin exercitarea constrângerii, scopul urmărit şi anume satisfacerea nevoilor sexuale ale părinţilor minorei, urmările greu de evaluat la acest moment, a consecinţelor pe termen lung ale unor asemenea acte în evoluţia fizică şi mai ales psihică a părţii vătămate, toate aceste elemente impuneau aplicarea unor pedepse menite să asigure constrângerea necesară, să determine schimbarea conduitei viitoare a inculpatei şi să avertizeze totodată şi alte persoane asupra consecinţelor pe care le-ar avea de suportat dacă ar urma exemplul inculpatei.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenţii inculpaţi K.I. şi K.H. împotriva deciziei penale nr. 76/A din 4 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Se va deduce, potrivit art. 38517 alin. (4) cu referire la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) din pedeapsa aplicată inculpatului K.I. durata preventivă, începând cu data de 26 noiembrie 2009 la zi.
În temeiul art.192 alin. (2) C. proc. pen. recurenţii inculpaţi vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului, urmând ca onorariul cuvenit interpretului de limbă maghiară pentru recurentul inculpat K.I. să se suporte din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii K.I. şi K.H. împotriva deciziei penale nr. 76/A/2010 din 4 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului K.I., durata reţinerii şi arestării preventive de la 26 noiembrie 2009 la 24 ianuarie 2011.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 200 lei, reprezentând onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul cuvenit interpretului de limba maghiară pentru recurentul inculpat K.I. se va suporta din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2055/2011. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2083/2011. Penal → |
|---|
Vezi şi alte speţe de drept penal:
Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 207/2011. Penal
