ICCJ. Decizia nr. 2049/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2049/2011
Dosar nr. 4121/102/200.
Şedinţa publică din 18 mai 2011
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 79 din 29 iunie 2010a Tribunalului Olt s-a schimbat încadrarea juridică a faptei reţinută în sarcina inculpatului M.G. din infracţiunea prev. de art. 174-175 lit. i) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 183 C. pen.
În baza art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) a fost condamnat inculpatul M.G. la 8 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
S-a menţinut măsura arestării preventive şi s-a dedus din pedeapsă prevenţia de la 14 octombrie 2009 la zi.
A fost admisă acţiunea civilă promovată de partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgentă Craiova şi în baza art. 313 din Legea nr. 95/2006 a fost obligat inculpatul la plata sumei de 7559,06 lei reactualizată la data plătii efective, reprezentând cheltuieli de spitalizare.
Au fost admise acţiunile civile promovate de părţile civile M.I. şi M.L. şi în baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. rap. la art. 998-999 C. civ. şi a fost obligat inculpatul la plata sumei de 30.000 lei daune morale către partea civilă M.I., 50.000 lei daune morale către partea civilă M.L., din care 20.000 lei suma pretinsă cu acelaşi titlu, în numele şi pentru minora M.M.A. (născut la 2 mai 1996) şi 40.000 lei daune materiale către partea civilă M.L.
A reţinut că în ziua de 10 octombrie 2009 inculpatul M.G. a plecat din municipiul Piteşti cu autoturismul proprietatea sa, condus de numitul B.G.A., însoţiţi fiind şi de martorul C.F., spre comuna Topana, jud. Olt.
La cererea inculpatului, s-au deplasat însă, pe raza localităţii Sîmbureşti la un bar - deoarece încă nu se deschisese discoteca din localitate - locaţie în care martorul S.I., patronul discotecii Eden, cunoscând comportamentul recalcitrant al acestuia, i-a atras atenţia asupra comportamentul său, viitor din acea seară, în discotecă. În jurul orelor 22,00 inculpatul însoţit de cei doi a mers în incinta discotecii, acolo unde s-au întâlnit şi cu martorul P.S.I., cei patru aşezându-se la o masă, unde au consumat băuturi alcoolice, mai puţin conducătorul autoturismului.
În jurul orelor 2,00 inculpatul M.G. şi persoanele care îl însoţeau s-au hotărât să plece , moment în care, la ieşirea din discotecă, inculpatul a intrat în conflict cu numiţii C.I.A. şi R.A., pe acesta din urmă lovindu-l cu palma, după care, s-a îndreptat spre victima M.I.S. - care însoţit fiind de prietenul său C.M.I., se deplasa pe marginea drumului spre casă – pe care a lovit-o cu pumnul o singură dată, în zona maxilarului, victima căzând la pământ şi rămânând în stare de inconştienţă, pe asfalt, în timp ce inculpatul a alergat spre autoturismul cu care venise, aflat în imediata apropiere - în care se găseau celelalte trei persoane - a pătruns în interiorul acestuia şi i-a solicitat şoferului B.G.A. să plece în grabă.
Victima M.I.Ş. a fost ridicat de pe asfalt de prietenii săi, martorii C.M.I., şi L.Ş. şi a fost condusă iniţial în camera agentului de pază, martorul B.I.F., unde şi-a revenit, după aproximativ 15 minute, plecând la domiciliul său, însoţită de martorul L.Ş., cu care a discutat pe drum şi căruia i-a comunicat că nu îşi explică motivul pentru care a fost lovită în acea seară, „cu pumnul sau cu altceva, ce o fi avut" întrucât nu a deranjat pe nimeni în discotecă.
Datorită leziunilor grave suferite la nivelul capului, victima M.I.Ş. a intrat în stare de comă, în dimineaţa zilei de 11 octombrie 2009, fiind găsită în camera sa, în această stare ,de tatăl său, partea civilă M.I. – cu care locuia – astfel că a fost transportată la Spitalul Clinic nr. 1 Craiova pentru acordarea îngrijirilor medicale, unde în pofida tratamentului medical aplicat, a decedat în ziua de 17 octombrie 2009.
Raportul de constatare medico legală a autopsiei victimei M.I.Ş., nr. 3689 din 14 octombrie 2009 întocmit de I.M.L. Craiova, a concluzionat că moartea acesteia a fost violentă, s-a datorat hemoragiei meningo-cerebrale, consecinţa unui traumatism cranio-cerebral cu fractură de boltă şi bază de craniu, complicat în evoluţie, cu bronhopneumonie, leziunile de violenţă putându-se produce prin lovire cu şi de corpuri dure, între leziunile de violenţă şi deces existând legătură de cauzalitate directă, necondiţionată.
Instanţa a reţinut aşadar, că în seara zilei de 10 octombrie 2009, inculpatul M.G., pe fondul consumului de alcool şi al unor incidente cu persoane din grupul numiţilor R.A. şi C.I.A., după ce a părăsit discoteca şi se îndrepta spre autoturismul cu care venise, fără motiv a lovit victima M.I.Ş. cu pumnul o singură dată în zona feţei, lovitura aplicată – extrem de puternică - determinând dezechilibrul acesteia şi căderea la pământ precum şi lovirea cu capul de covorul asfaltic al şoselei, în urma căreia a suferit un traumatism carnio-cerebral cu fractură de boltă şi bază de craniu, care s-a complicat pe fondul unei bronhopneumonii, determinând astfel decesul victimei.
Această situaţie de fapt a rezultat din declaraţiile martorilor oculari C.M.I., L.Ş., C.N., C.G.A., care constant au relatat instanţei că în seara de 10 octombrie 2009 inculpatul a lovit victima o singură dată cu pumnul în zona feţei, lovitura aplicată determinând căderea la pământ a acesteia, ce se coroborează în parte cu declaraţia inculpatului care recunoaşte că în seara respectivă a fost prezent la discoteca din localitatea Sîmbureşti, precum şi cu declaraţiile celorlalţi martori audiaţi în cauză care, deşi nu au observat în mod nemijlocit agresiunea exercitată de inculpat asupra victimei, au declarat în sensul confirmării acesteia, aceste aspecte fiind cunoscute din relatările celor care au perceput şi observat în mod direct această agresiune.
Instanţa a apreciat că, în raport cu ansamblul probator administrat în cauză, printre care şi raportul de constatare medico legală a autopsiei nr. 3689 din 14 decembrie 2009 al IML Craiova, nu a putut fi reţinută în totalitate situaţia de fapt expusă în actul de trimitere în judecată cu privire la împrejurarea potrivit căreia în seara de 10 octombrie 2009 inculpatul ar fi lovit victima în mod repetat în zona capului şi a feţei , cu un levier, pe care l-ar fi luat din autoturismul său.
Nici unul din martorii oculari nu au relatat instanţei o astfel de împrejurare, numiţii C.M.I., L.Ş., C.N. şi C.G.A., declarând că inculpatul a lovit victima o singură dată cu pumnul în faţă.
Martorul C.M.I. a avansat ideea potrivit căreia pe mâneca hainei inculpatului ar fi observat un levier ca un fier striat, însă chiar şi în aceste condiţii - astfel cum declară acelaşi martor - inculpatul a lovit victima o singură dată, pe de o parte, iar pe de altă parte susţinerea acestuia nu a fost confirmată, în mod cert, de nici un alt martor audiat în cauză.
De altfel, chiar şi declaraţia martorului C.M.I., cu privire la modalitatea în care în concret inculpatul a lovit victima „cu acel fier striat" este extrem de confuză, susţinând că „inculpatul a realizat o mişcare cu mâna încercând să lovească victima practic cu cotul dar pentru că nu a reuşit întrucât victima s-a ferit, făcând un pas înapoi, inculpatul a lovit o singură dată cu pumnul în zona maxilarului însă având în vedere cum era poziţionat levierul, am văzut când practic a agresta victima în acelaşi timp şi cu levierul".
Cu privire la acest aspect martorul ocular C.N. a relatat că nu a putut vedea dacă inculpatul a avut ceva în mână, atunci când a lovit victima o singură dată cu pumnul în zona bărbiei (fila 117 dosar) în timp ce martorul direct C.G.A. nu a făcut referire la existenţa vreunui obiect contondent avut de inculpat, fiind sigur sub aspectul modului în care acesta a agresat victima, în sensul că a lovit-o „cu pumnul în zona feţei o singură dată" ( fila 118).
In aceste condiţii, sub aspectul situaţiei de fapt, instanţa a reţinut ceea ce este dovedit cu certitudine - neavând caracterul unei probabilităţi-respectiv împrejurarea că, în ziua de 10 octombrie 2009 inculpatul a aplicat victimei o singură dată cu pumnul în zona feţei, ce a determinat căderea acesteia şi lovirea cu capul de asfaltul şoselei. De altfel, chiar şi raportul de constatare medico legală a autopsiei a relevat împrejurarea că, examenul de craniu efectuat victimei, în Spitalul Slatina a evidenţiat un hematom extradural voluminos parietal dreapta, fără a se observa alte leziuni osoase traumatice ale cutiei craniene; pe de altă parte – potrivit aceluiaşi act medico-legal - traumatismul cranio-cerebral suferit de victimă a avut ca şi consecinţă o fractură de boltă şi baza de craniu, leziuni de violenţă care s-au putut produce prin lovire cu şi de corpuri dure, aşadar nu numai ca urmare a unei lovituri active ci şi prin lovire de corpuri dure , urmare a dezechilibrării victimei şi a proiectării sale pe covorul asfaltic, aşa cum de altfel au declarat în mod constant martorii audiaţi în cauză, cu excepţia celor ascultaţi la cererea inculpatului, în apărarea acestuia, care au confirmat în totalitate apărarea sa.
În ceea ce priveşte susţinerea inculpatului, potrivit căreia nu ar fi exercitat nici o agresiune asupra victimei, această apărare s-a constatat nesinceră, fiind infirmată de întregul material probator administrat în cauză în condiţiile în care instanţa reţine existenţa unor contradicţii – asupra unor aspecte esenţiale ale cauzei – chiar între declaraţia inculpatului şi ale martorilor audiaţi în apărarea sa.
Relevantă din această perspectivă a fost susţinerea martorului P.S.I., potrivit căreia în seara respectivă, din momentul în care a ajuns la maşina inculpatului „nici o persoană nu a lovit această maşină", în timp ce inculpatul, a încercat să acrediteze ideea potrivit căreia, el a fost cel agresat în seara respectivă „de un grup de 3-4 persoane, care încercau să deschidă uşile autoturismului cu intenţia de a-i scoate din interior pe cei trei prieteni ai săi care reuşiseră să urce în maşină".
În considerarea acestei situaţii de fapt, instanţa a apreciat că încadrarea juridică dată faptei comisă de inculpat prin actul de sesizare a instanţei, nu corespunde acesteia ,câtă vreme din împrejurările concrete în care a fost exercitată agresiunea asupra victimei nu se poate conchide , în mod indubitabil şi dincolo de orice îndoială, cu privire la existenţa intenţiei de suprimare a vieţii victimei, ci numai cu privire la intenţia de a vătăma integritatea corporală a acesteia.
În acest sens şi pentru argumentarea situaţiei de fapt expuse în paragrafele anterioare, instanţa a reţinut că elementul subiectiv necesar pentru existenţa infracţiunii de omor – intenţia, în ambele sale modalităţi (directă şi indirectă)- se deduce în general din datele externe ale faptei comise, mijloacele de execuţie, regiunea vizată şi intensitatea loviturilor cât şi din mobilul care a determinat pe făptuitori să acţioneze precum şi din scopul pe care şi l-a propus să-l atingă.
Atât în literatura de specialitate cât şi în practica judiciară s-a arătat că poziţia psihică a făptuitorului trebuie stabilită în fiecare caz, în raport cu împrejurările concrete şi, îndeosebi, în raport cu instrumentul folosit de făptuitor – instrument apt sau nu de a produce moartea – regiunea corpului lovită – o zonă vitală sau nu, numărul şi intensitatea loviturilor – o singură lovitură şi mai multe, aplicate cu mare intensitate – raporturile dintre infractori şi victimă anterioare săvârşirii faptei – raporturi de duşmănie sau de prietenie – atitudinea infractorului după săvârşirea faptei.
S-a subliniat că este necesară luarea în considerare a tuturor acestor împrejurări şi nu numai a unora, deoarece chiar dacă unele împrejurări par concludente, privite în mod izolat, pot duce totuşi la o încadrare juridică greşită a faptei. În caz de îndoială, în ceea ce priveşte intenţia făptuitorului, adică atunci când nu se poate stabili cu precizie dacă acesta a acţionat cu intenţia de a ucide sau de a produce numai o vătămare corporală, fapta se încadrează în dispoziţiile art. 183 C. pen., deoarece îndoiala profită făptuitorului.
În acelaşi sens, s-a stabilit în practica judiciară că îmbrâncirea cu putere a victimei şi lovirea acesteia ca urmare a îmbrâncirii, cu capul de un plan dur, constituie infracţiunea de lovituri cauzatoare de moarte, dacă autorul trebuia şi putea să prevadă rezultatul acţiunii sale).
Aşadar, caracteristic, din punct de vedere subiectiv, infracţiunii de „loviri cauzatoare de moarte" este faptul că lovirea este comisă cu intenţie, iar rezultatul mai grav – moartea victimei se produce din culpa autorului, care nu l-a prevăzut deşi trebuia şi putea să-l prevadă.
Coroborând toate datele cauzei cu împrejurările în care a fost comisă fapta şi ţinând seama de toate împrejurările concrete, în raport cu care se stabileşte poziţia psihică a făptuitorului faţă de rezultatul produs, în sensul că inculpatul a aplicat victimei o singură lovitură cu pumnul în zona feţei, lipsa unor incidente anterioare şi deci a unor eventuale raporturi de duşmănie, între aceştia, atitudinea inculpatului după lovirea victimei în sensul îndepărtării sale, în fugă de la locul faptei, rezultatul letal al loviturii survenind la data de 17 octombrie 2009 pe fondul unei complicaţii în evoluţie cu bronhopneumonie, s-a apreciat că inculpatul a săvârşit cu intenţie fapta de lovire dar nu a prevăzut, din culpă, rezultatul survenit, acţionând cu intenţie depăşită, element subiectiv specific infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.
Instanţa a reţinut că fapta inculpatului prezintă un grad ridicat de pericol social, determinat de modul în care s-a realizat în concret acţiunea ce constituie elementul material al infracţiunii" de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte" , de împrejurările care o particularizează, de caracterul şi importanţa obiectului material lezat sau pus în pericol, constând în corpul persoanei agresate dar şi de gravitatea urmărilor, constând în decesul victimei.
Prin Decizia penală nr. 39 din 22 februarie 2011, Curtea de Apel Craiova a respins, ca nefondate apelurile declarate de procuror şi de inculpat şi a luat act de retragerea apelului declarat de partea civilă M.L.
Instanţa de prim control judiciar a reţinut că s-a făcut o corectă încadrare juridică a faptei inculpatului în disp. art. 183 C. pen., constând în aceea că în seara zilei de 10 octombrie 2009 a lovit victima o singură dată cu pumnul în zona feţei, iar victima s-a dezechilibrat şi a căzut, lovindu-se cu capul de pavajul de asfalt al străzii.
În ceea ce priveşte latura civilă a procesului penal, s-a constatat că părinţii victimei M.I. şi M.L. au înţeles să se constituie părţi civile în cauză conform declaraţiilor existente la dosar, solicitând obligarea inculpatului, la plata unor sume de bani cu titlul de daune morale şi materiale.
În plus, partea civilă M.L. a înţeles să solicite suma de 20.000 lei cu titlul de daune morale în numele şi pentru minora M.A.M., sora inculpatului.
În conformitate cu dispoziţiile art. 998 şi art. 999 C. civ., instanţa a reţinut că „ orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat, a-l repara", aşa încât acţiunile civile promovate de părţile civile s-au reţinut întemeiate, cuantumul daunelor materiale solicitate de partea civilă M.L. fiind în măsură a asigura o reparare integrală a prejudiciului patrimonial provocat acesteia, determinat de cheltuielile de spitalizare şi de înmormântare ale victimei, aşa încât având în vedere şi manifestarea de voinţă a inculpatului de a le achita în totalitate „în situaţia în care va fi găsit vinovat de instanţa de judecată", va angaja răspunderea civilă a acestuia pentru plata sumelor solicitate.
În ceea ce priveşte daunele morale solicitate, instanţa dând eficienţă principiului disponibilităţii, ce guvernează latura civilă a procesului penal, a obligat inculpatul la plata integrală a acestora, inclusiv a sumei de 20.000 lei daune morale solicitate de partea civilă M.L. pentru minora M.A.M., sora inculpatului, fiind evident că şi aceasta a suferit, fiindu-i lezate sentimentele de afecţiune – între cei doi fraţi existând o legătură apropiată, în virtutea raportului de rudenie dintre aceştia - precum şi în considerarea dispoziţiilor art. 17 C. proc. pen., text de lege potrivit căruia „acţiunea civilă se porneşte şi se exercită din oficiu când cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu".
Împotriva acestei sentinţe, au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, inculpatul M.G. şi partea civilă M.L.
În apelul formulat de Parchet s-a arătat că schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de omor calificat în infracţiunea de lovituri cauzatoare de moarte nu a are în vedere toate probele administrate.
În privinţa individualizării judiciare a pedepsei s-a arătat că inculpatul este recidivist, fiind condamnat anterior pentru infracţiunea de vătămare corporală, iar condiţiile concrete în care a fost săvârşită fapta îi conferă un grad ridicat de pericol social astfel că se impune aplicarea unei pedepse orientate spre maximul prevăzut de art. 183 C. pen.
În motivele de apel formulate de inculpat s-a arătat că pedeapsa aplicată inculpatului nu a fost individualizată în mod just, solicitându-se reţinerea în favoarea inculpatului a dispoziţiilor art. 74 şi art. 76 C. pen., şi reducerea pedepsei sub limita minimă prevăzută, având în vedere starea de fapt, precum şi împrejurarea că a recunoscut şi regretat fapta, nu are antecedente penale, iar vârsta inculpatului poate fi apreciată ca o circumstanţă atenuantă.
Deşi în rechizitoriu s-a reţinut că între inculpat şi victimă a avut loc un conflict ce l-a determinat pe inculpat să lovească victima, probele administrate în cauză nu conduc la stabilirea acestei împrejurări preexistente faptei.
De asemenea, probele administrate în cauză nu conduc nici la reţinerea unei situaţii de fapt în sensul aplicării mai multor lovituri de către inculpat, victimei, cu un fier striat – levier, aşa cum s-a reţinut în rechizitoriu şi s-a susţinut şi în motivele de apel formulate de parchet.
De altfel, nici raportul de constatare medico-legală privind autopsia efectuată, nu relevă alte leziuni ale cutiei craniene care să confirme aplicarea mai multor lovituri de către inculpat.
În concluziile raportului de constatare medico-legală, se arată că examenul craniului a evidenţiat un hematom extradural voluminos parietal dreapta iar leziunile constatate au putut fi produse prin lovire cu şi de corpuri dure ca urmare a loviturii aplicate de inculpat şi căderii victimei, pe spate, pe asfalt.
În privinţa apărărilor formulate de inculpat, instanţa a constatat că acestea sunt nefondate.
Deşi iniţial inculpatul a declarat că nu a lovit victima, în declaraţia dată în faza de apel, acesta a arătat că ar fi împins victima. Probele administrate în cauză dovedesc însă că inculpatul a săvârşit infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen., lovind victima cu pumnul şi determinând căderea acesteia, cu capul, pe pavajul de asfalt al străzii.
Nu sunt întemeiate nici criticile formulate de inculpat şi Parchet în privinţa individualizării judiciare a pedepsei.
Instanţa de fond a avut în vedere atât limitele de pedeapsă, gradul de pericol social al faptei cât şi modul în care s-a săvârşit infracţiunea, precum şi incidenţa dispoziţiilor art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), în raport cu pedeapsa de 2 ani executată de inculpat anterior săvârşirii faptei, aplicată inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen.
Latura civilă a fost soluţionată în mod corect, instanţa de fond obligând inculpatul la plata despăgubirilor civile părţile civile într-un cuantum de natură să contribuie la repararea prejudiciului creat acestora, având în vedere şi principiul disponibilităţii în sensul că, inculpatul a arătat că este de acord să plătească daunele solicitate de părţile civile.
Împotriva deciziei penale nr. 39 din 22 februarie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în termen legal, a declarat recurs inculpatul M.G., criticând-o pentru netemeinicie sub aspectul individualizării pedepsei.
În motivarea recursului său, inculpatul arată că a fost provocat de către victimă, care a avut iniţiativa conflictului, aspect faţă de care solicită reţinerea de circumstanţe atenuante şi coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunea comisă.
În drept, şi-a întemeiat recursul pe disp. art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Examinând recursul declarat de inculpat prin prisma cazului de casare invocat, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează:
Probele administrate au dovedit fără dubiu că în seara zilei de 10 octombrie 2009, inculpatul a lovit victima M.S.I. în vârstă de 18 ani, o singură dată cu pumnul în zona feţei, fapt ce a determinat căderea acesteia şi lovirea cu capul de asfalt, rămânând în stare de inconştienţă, după care inculpatul a plecat cu autoturismul său ce se afla staţionat în apropierea locului faptei.
Inculpatul a susţinut că a fost provocat de victimă, care a avut iniţiativa conflictului, or această susţinere este infirmată de declaraţiile martorilor C.M.I., B.I.F., L.Ş., S.I., C.N., C.G.A., R.A., C.I.A., P.S.I. şi P.M.
La individualizarea pedepsei au fost avute în vedere toate criteriile prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul de pericol social ridicat al faptei comise, modalitatea de săvârşire - pe timp de noapte, într-un loc public, asupra unei persoane în vârstă de 18 ani, datele care circumstanţiază persoana inculpatului.
Astfel, acesta a comis prezenta infracţiune în stare de recidivă postexecutorie prev. de art.3 7 lit. b) C. pen., anterior fiind condamnat pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 182 C. pen., fiind cunoscut ca o persoană violentă, a avut o atitudine oscilantă pe parcursul procesului penal, iniţial negând lovirea victimei, pentru ca ulterior să afirme că a împins-o cu palma în zona feţei, în contextul în care a fost provocat de aceasta.
De asemenea, nu trebuie omisă nici atitudinea inculpatului după comiterea faptei, inculpatul plecând rapid cu autoturismul său, în timp ce victima a rămas în stare de inconştienţă.
Faţă de aspectele arătate, în favoarea inculpatului nu pot fi reţinute circumstanţe atenuante, pedeapsa de 8 ani închisoare, fiind în măsură să corespundă cerinţelor art. 52 C. pen.
În consecinţă, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat recursul, iar conform art. 385165 rap. la art. 381 C. proc. pen., va deduce din pedeapsă perioada executată, începând cu 14 octombrie 2009, la zi.
Văzând şi disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.G. împotriva deciziei penale nr. 39 din 22 februarie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Deduce din pedeapsa aplicată, durata arestării preventive de la 14 octombrie 2009, la 18 mai 2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2045/2011. Penal. înlocuirea măsurii... | ICCJ. Decizia nr. 2053/2011. Penal → |
|---|
