ICCJ. Decizia nr. 2163/2011. Penal

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2163/2011

Dosar nr. 57/32/2010

Şedinţa publică din 26 mai 2011

Asupra recursului penal de faţă:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 23 din 24 februarie 2011 a Curţii de Apel Bacău s-a respins, ca nefondată, plângerea petentei D.E. împotriva rezoluţiei din 15 decembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, în dosarul nr. 1226/P/2010 şi s-a menţinut rezoluţia atacată.

La data de 28 februarie 2011, petenta D.E. a formulat recurs împotriva acestei sentinţe pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 57/32/2011.

Recurenta a criticat ca netemeinică şi nelegală sentinţa penală nr. 23 din 24 februarie 2011a Curţii de Apel Bucureşti dar şi încheierea de şedinţă de la 15 februarie 2011, prin care s-a respins o cerere de conexare.

La termenul de judecată din 26 mai 2011, Înalta Curte a pus în discuţie, din oficiu, inadmisibilitatea recursului formulat în raport de disp. art. 2781 alin. (10) C. proc. pen.

Analizând această excepţie, instanţa supremă constată că sentinţa atacată a fost pronunţată la 24 februarie 2011, după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010.

În privinţa căilor de atac, singura normă tranzitorie din această lege, se regăseşte în alin. (1) al art. XXIV, în care se stabileşte drept criteriu pentru aplicarea modificărilor prevăzute în lege, data pronunţării hotărârii ce se doreşte a fi atacată.

Constatând că în speţă sentinţa primei instanţe a fost pronunţată după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 Înalta Curte, reţine că sunt aplicabile disp. art. 2781 alin. (10), modificate prin aceeaşi lege, conform cărora, hotărârea judecătorului pronunţată, potrivit alin. (8) este definitivă.

De aceea, va respinge, în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., ca inadmisibil recursul formulat, urmând ca petenta recurentă să fie obligată conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta petentă D.E. prin procurator C.D. împotriva sentinţei penale nr. 23 din 24 februarie 2011 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală.

Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 mai 2011.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2163/2011. Penal