ICCJ. Decizia nr. 2165/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2165/2011
Dosar nr.4330//1/2011
Şedinţa publică din 26 mai 2011
Asupra recursului penal de faţă;
Prin încheierea din 18 mai 2011 a Curţii de Apel laşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. 325/45/2011 a fost admisă în principiu cererea de liberare provizorie sub control judiciare formulată de inculpatul C.D.C.
A fost respinsă ca nefondată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul C.D.C.
În baza dispoziţiilor art. 160b C. proc. pen., coroborat cu art. 3002 C. proc. pen., s-a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luată faţă de inculpatul C.D.C.
În baza dispoziţiilor art. 3002 raportat la articolul 160b alin. (3) C. proc. pen., s-a menţinut măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul C.D.C., urmând a fi verificată nu mai târziu de 60 de zile.
S-a reţinut că inculpatul C.D.C. a formulat cerere de liberare provizorie sub control judiciar în temeiul art. 1602 şi urm. C. proc. pen. motivând că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate în principiu ale cererii şi condiţiile de fond prevăzute de art. 1602 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. iar raportat la faptele prevăzute de legea penală de care este acuzat nu se impune menţinerea măsurii arestării preventive întrucât va respecta obligaţiile pe care măsura liberării provizorii sub control judiciar le impune, garanţii suficiente pentru îndeplinirea scopului măsurii preventive prevăzut de art. 136 C. proc. pen.
Curtea de Apel a reţinut că cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpat este admisibilă în principiu raportat la condiţiile de formă prevăzute de art. 1606 C. proc. pen., analizate în procedura prevăzută de art. 1608 C. proc. pen., considerente pentru care va fi admisă în principiu. Sub aspectul condiţiilor de fond prevăzut de art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., infracţiunile pentru care inculpatul este trimis în judecată sunt sancţionate de legea penală cu pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani.
Inculpatul C.D.C. a fost arestat prin încheierea de şedinţă din 21 aprilie 2011 în temeiul art. 148 lit. a)1 C. proc. pen., arestarea fiind dispusă prin înlocuirea măsurii preventive moderate a obligaţiei de a nu părăsi ţara, reţinându-se că a încălcat cu rea credinţă una dintre obligaţiile impuse prin măsura preventivă înlocuită, respectiv interdicţia de a comunica direct sau indirect şi de a lua legătura cu coinculpaţi acuzaţi în cauza penală de faţă, cauza aflându-se în faza procesuală a judecăţii în fond.
Liberarea provizorie sunt control judiciar implică impunerea obligaţiilor prevăzute în art. 1602 alin. (3) şi/sau alin. (3)1 C. proc. pen. Temeiul iniţial al arestării preventive, în ce îl priveşte pe inculpat constă tocmai în încălcarea obligaţiilor care i-au revenit pe durata măsurii obligării de a nu părăsi ţara, obligaţiile prevăzute de art. 1602 alin. (3)1 C. proc. pen. fiind incidente cu cele prevăzute în art. 145 alin. (1)1 şi alin. (1)2 C. proc. pen.
Raportat la temeiul arestării preventive art. 148 lit. a)1 C. proc. pen., care este actual, subzistă şi este dovedit este greu de admis că inculpatul liberat provizoriu va respecta obligaţiile impuse, atât timp cât a încălcat obligaţiile care îi reveneau pe durata măsurii restrictive de libertate dispusă iniţial în cursul urmăririi penale, încălcare care a determinat luarea măsurii arestării preventive.
Pentru acest motiv, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpat s-a apreciat a fi neîntemeiată şi a fost respinsă astfel în baza art. 1608a alin. (6) C. proc. pen.
Inculpatul C.D. este trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 7 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., prin rechizitoriu D.N.A.
Sub aspectul situaţiei de fapt inculpatul C.D.C. este acuzat că a comis 3 acte materiale de luare de mită în perioada 6 ianuarie 2011 - 12 ianuarie 2011, metoda infracţională cea mai uzitată de inculpat fiind aceea de a primi de la subordonaţi, de regulă la începutul zilei de lucru partea de bani ce i se cuvenea. Inculpatul fiind şef de punct, conform înţelegerii prealabile existente în cadrul grupului infracţional constituit în cadrul PTF Albita, nu se ocupa în mod direct de strângerea banilor pe care ceilalţi poliţişti de frontieră îi primeau cu titlu de mită de la cetăţeni ce tranzitau frontiera de stat, rolul său fiind acela de a coordona, de a proteja activităţile infracţionale ale celorlalţi inculpaţi şi de a primi cota sa parte din beneficiile rezultate în urma activităţii infracţionale organizate. Inculpatul avea ca atribuiţii importante în cadrul grupului infracţional organizat la PTF Albita planificarea, repartizarea preferenţială a poliţiştilor ce făceau parte din grup pe ture de serviciu „productive".
Pentru faptele presupus în mod rezonabil a fi fost săvârşite de inculpat există probe şi indicii temeinice administrate în cursul urmării penale, înregistrări video-audio, declaraţiile unora dintre inculpaţii acuzaţi în această cauză, probe care fundamentează bănuiala rezonabilă de comitere a faptelor prevăzute de legea penală pentru care inculpatul este trimis în judecată, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 143 C. proc. pen.
Măsura arestării preventive a inculpatului a fost luată în condiţiile expuse, în temeiul art. 148 lit. a)1 C. proc. pen., temei care impune în continuare privarea de libertate a inculpatului conform art. 160b şi art. 3002 C. proc. pen. astfel încât pentru realizarea scopului măsurii prev. de art. 136 C. proc. pen. şi pentru că temeiul de arestare este actual, măsura fiind dispusă cu respectarea condiţiilor de fond şi procedurale, s-a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luată faţă de inculpat şi se va dispune menţinerea măsurii arestării preventive, urmând a fi verificată nu mai târziu de 60 de zile.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul C.D.C., susţinându-se că în mod greşit s-a reţinut că şi-a încălcat cu rea credinţă una dintre obligaţiile impuse prin înlocuirea măsurii preventive cu măsura obligaţiei de a nu părăsi ţara şi anume că a comunicat direct sau indirect şi a luat legătura cu coinculpaţii din dosar. în realitate a susţinut că acesta a luat legătura cu coinculpaţii dar nu avea cunoştinţă de faptul că sunt cercetaţi în aceeaşi cauză penală; s-a întâlnit cu aceştia doar în vederea achiziţionării unui imobil.
De asemenea a arătat că toţi cei 40 inculpaţi din această cauză sunt cercetaţi în stare de libertate şi pentru egalitate de tratament a solicitat admiterea cereri de liberare provizorie sub control judiciar cu atât mai mult cu cât e arestat de cea 2 luni de zile.
Examinând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate şi din oficiu conform art. 385/6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Curtea reţine că pentru admiterea în principiu a unei cereri de liberare provizorie trebuie îndeplinite deopotrivă condiţiile prev. de art. 160/2 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., însă simpla constatare a întrunirii din punct de vedere formal a acestor condiţii nu atrage după sine şi admiterea pe fond a cererii, ci aceasta presupune o apreciere a judecătorului dacă este sau nu oportună acordarea liberării provizorii.
În acest context, Curtea constată că, deşi legea nu precizează criteriile ce urmează a sta la baza acestei aprecieri, nu se poate face abstracţie de fapta ce face obiectul cercetărilor, de împrejurările concrete în care se presupune că aceasta ar fi fost săvârşită, dar şi de circumstanţele personale ale inculpatului, inclusiv conduita sa procesuală, după cum nu este de neglijat stadiul în care se află procesul penal la momentul formulării cererii.
În urma analizării acestor criterii, urmează a se aprecia dacă buna desfăşurare în continuare a procesului penal poate fi asigurată exclusiv prin privarea de libertate a învinuitului sau inculpatului ori dacă aceasta se poate realiza şi prin liberarea provizorie sub control judiciar.
Din această perspectivă, Curtea constată că inculpatul este cercetat pentru săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, în condiţiile unui grup infracţional organizat, reţinându-se că în calitate de şef al P.C.T.F. AIbiţa a primit de la subordonaţi partea ce i se cuvenea din sumele primite de către aceştia cu titlu de mită, în exercitarea atribuţiilor de serviciu ce le reveneau.
In privinţa inculpatului C., Curtea reţine situaţia particulară a acestuia în raport cu alte persoane cercetate în aceeaşi cauză (şi eliberate pe parcursul cercetărilor), în sensul că, deşi împotriva acestuia nu s-a dispus iniţial arestarea preventivă, ci o măsura obligării de a nu părăsi ţara, acesta şi-a încălcat una dintre obligaţiile ce-i reveneau, luând legătura cu unii dintre coinculpaţi.
Nesocotind această obligaţie (fără a avea importanţă circumstanţele concrete în care s-a realizat această nesocotire şi nici motivarea acesteia), inculpatul a dovedit că încrederea de care a beneficiat iniţial din partea judecătorului, atunci când acesta a dispus cercetarea sa în stare de libertate, sub condiţie, a fost neîntemeiată, conturându-se suspiciunea rezonabilă că, odată pus în libertate, inculpatul va avea aceeaşi atitudine, de nerespectare a obligaţiilor ce i-ar fi stabilite.
În aceste condiţii, întrucât inculpatul nu oferă garanţii în sensul că scopul măsurilor preventive poate fi realizat şi prin liberarea sa provizorie sub control judiciar, Curtea constată că în mod corect instanţa de fond a respins ca neîntemeiată cererea formulată de către acesta.
Pe de altă parte,Curtea apreciază că gradul de pericol social concret al faptelor ce îi sunt imputate inculpatului, ca şi stadiul în care cercetările se află, prin raportare şi la durata scursă de la momentul arestării preventive a acestuia conduc la concluzia că la această dată cercetarea inculpatului în stare de libertate nu este oportună, fiind de natură a afecta buna desfăşurare în continuare a procesului penal.
În consecinţă, recursul inculpatului este nefondat şi va fi respins conform art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cu obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul C.D.C. împotriva încheierii din 18 mai 2011 a Curţii de Apel laşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. 325/45/2011.
Obligă recurentul la plata sumei de 125 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2162/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2166/2011. Penal. înlocuirea măsurii... → |
|---|
