ICCJ. Decizia nr. 2201/2011. Penal. Infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2201/2011
Dosar nr. 8203/271/2010
Şedinţa publică din 30 mai 2011
Asupra recursului penal de faţă, constată următoarele :
Prin sentinţa penală nr. 1719 din 23 decembrie 2010 pronunţată de Judecătoria Oradea, în baza art. 86 alin. (1) din OUG nr. 195/2002, republicată, cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. şi art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen., a condamnat inculpatul P.A.R. pentru comiterea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, la o pedeapsă de 10 luni închisoare.
În baza art. 89 alin. (1) din OUG nr. 195/2002 republicată, cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. şi art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat pentru comiterea infracţiunii de părăsire a locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie, dacă accidentul s-a produs ca urmare a unei infracţiuni, la o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare.
În baza art. 25 C. pen. raportat la art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. şi art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat pentru comiterea infracţiunii de instigare la fals în declaraţii, la o pedeapsă de 3 luni închisoare.
A descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 31/2009 a Judecătoriei Oradea, definitivă la 04 martie 2009, în pedepsele componente de şase pedepse de câte 1 an închisoare fiecare, aplicate inculpatului prin sentinţa penală nr. 86/2008, sentinţa penală nr. 225/2008 şi sentinţa penală nr. 193/2008, toate ale Judecătoriei Beiuş, la care s-a adăugat pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 1939/2005 a Judecătoriei Oradea în dosar nr. 5545/2005 şi s-a înlăturat sporul de 1 an închisoare.
În baza art. 36 alin. (1) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen., a contopit cele şase pedepse de câte 1 an închisoare fiecare, aplicate inculpatului prin sentinţele penale nr. 86/2008, nr. 225/2008 şi nr. 193/2008, toate ale Judecătoriei Beiuş, cu pedepsele aplicate în cauza de faţă, de 10 luni închisoare, 1 an şi 6 luni închisoare şi 3 luni închisoare, şi a aplicat pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an şi 6 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de 1 an şi 2 luni închisoare, astfel că inculpatul P.A.R. va executa, în urma contopirii pedepselor, pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare.
În baza art. 83 C. pen., s-a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 1939/2005 a Judecătoriei Oradea în dosar nr. 5545/2005, urmând ca inculpatul să execute şi această pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare alături de pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare, rezultată în urma contopirii, astfel că acesta execută, în final, pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 2 luni închisoare.
În baza art. 71 alin. (2) C. pen., s-a interzis inculpatului P.A.R. exercitarea drepturilor prevăzute de articolul 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie.
În baza art. 36 alin. (3) C. pen., s-a scăzut din pedeapsa aplicată inculpatului durata executată de la 19 iunie 2008 până la 14 iulie 2010.
A fost anulat mandatul de executare a pedepsei emis în baza sentinţei penale nr. 31/2009 a Judecătoriei Oradea şi s-a dispus emiterea unui nou mandat după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
A fost obligat inculpatul să plătească statului cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:
La data de 08 mai 2007, în jurul orelor 07,45, organele de poliţie rutieră au fost anunţate să se deplaseze pe B-dul D. din Oradea, unde a avut loc o tamponare. La faţa locului, organele de poliţie au găsit autoturismul Renault cu nr. şi pe conducătorul acestuia, martorul S.S., care a declarat că a fost tamponat din spate de autoturismul Dacia cu nr., al cărui conducător, în vârstă de 20-25 ani, a fugit de la locul accidentului abandonând autoturismul, lăsând în schimb cheile în contact. De asemenea, a mai arătat că de pe locul dreapta din faţă a autoturismului a coborât un alt tânăr în vârstă de 30-35 ani care, după ce i-a comunicat martorului că nu cunoaşte cine este conducătorul autoturismului, a părăsit la rândul său locul faptei. În prezenţa martorului S.S., organele de poliţie au procedat la controlul autoturismului Dacia în cauză, unde au găsit o borsetă în care se aflau mai multe documente, printre care certificatul de înmatriculare al autoturismului, de unde rezultă că proprietar al autoturismului este numitul M.D.V., precum şi un contract de amanet, respectiv un certificat de garanţie pe numele lui P.A.R.
Întrucât existau indicii că persoana care a condus autoturismul Dacia este inculpatul P.A.R., care nu poseda permis de conducere, acesta a fost citat la sediul Poliţie Bihor la data de 09 mai 2007, unde a declarat în scris că este proprietarul autoturismului Dacia cu nr., pe care l-a cumpărat de la numitul M.D.V., pe baza unui contract olograf de vânzare cumpărare (f. 12), dar nu a condus autoturismul în ziua anterioară, acesta fiind condus de o persoană cu prenumele M., coleg de serviciu cu el, al cărui domiciliului nu îl cunoaşte, dar că îl va prezenta organelor de poliţie a doua zi. Deoarece inculpatul nu a indicat cu precizie vreo persoană care să fi condus autoturismul Dacia implicat în accident, organele poliţiei rutiere s-au sesizat din oficiu, la data de 14 mai 2007, faţă de P.A.R., sub aspectul săvârşirii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.
Instanţa a constatat că, ulterior acestei sesizări din oficiu, în data de 29 mai 2007 la sediul Poliţiei Rutiere din cadrul IPJ Bihor s-a prezentat, din proprie iniţiativă, sora inculpatului D.(fostă V.) R.A., care a declarat că la data de 08 mai 2007, a fost sunată de fratele său P.A.R., care se afla în Oradea, rugând-o să caute în localitatea Duşeşti, unde domiciliază martora, un şofer care să conducă maşina inculpatului până la Oradea. Martora a mai declarat că întrucât nu a găsit un şofer disponibil în satul respectiv, a urcat ea la volanul autoturismul fratelui său, deşi nu avea permis de conducere, pe care l-ar fi condus din satul Duşeşti până pe str. D. din Oradea, unde ar fi tamponat din spate un alt autoturism. Martora (fostă învinuită în cauză) a mai arătat că s-a speriat de faptul că a produs un accident rutier, motiv pentru care a fugit imediat de la locul accidentului, abandonând autoturismul Dacia cu nr. de înmatriculare pe B-dul D. din Oradea. Această martoră şi-a menţinut declaraţia respectivă, declaraţia acesteia fiind întărită şi de cea a inculpatului P.A.R., care la data de 05 mai 2008, declarase că autoturismul său nu a fost condus de el la data produceri tamponării, ci de sora sa, aflând acest aspect ulterior, de la aceasta.
S-a constatat apoi că martorul S.S. a declarat, la data de 03 mai 2008, că după 3-4 zile de la producerea tamponării a fost sunat de către inculpatul P.A.R., după care s-a întâlnit personal cu aceasta şi cu martora D.(V.)R.A., ocazie cu care aceasta i-a relatat că ea a fost persoana care a condus autoturismul Dacia la data de 08 mai 2007. Martorul S.S., de profesie avocat, a mai menţionat cu acea ocazie că nu poate preciza dacă conducătorul autoturismului care l-a tamponat fusese bărbat sau femeie, deşi anterior, după producerea accidentului, făcuse referire la „conducătorul autoturismului", care era de 20-25 de ani, înalt şi subţire, împrejurare din care se poate concluziona că a văzut că persoana care a condus autoturismul Dacia şi care a fugit de la faţa locului a fost, de fapt o persoană de sex masculin. Martorul S.S. a fost reaudiat la data de 18 noiembrie 2009, ocazie cu care a declarat că a fost tamponat din spate de autoturismul Dacia, a coborât din maşină, iar un grup de persoane au indicat cu mâna înspre persoana care fugise de la locul accidentului, moment în care a zărit „o siluetă de aproximativ 1,80 m, construcţie slabă, care părea a fi a unui bărbat tânăr". Ulterior, la câteva zile de la momentul accidentului, martorul s-a prezentat la sediul Poliţie Rutiere din Oradea, unde se afla şi inculpatul P.A.R., iar la momentul în care agentul de poliţie l-a întrebat dacă inculpatul a fost persoana care a condus autoturismul Dacia care l-a tamponat, martorul S.S. a răspuns că, potrivit constituţiei corpului, este plauzibil să fi fost persoana respectivă, însă nu a confirmat cu exactitate acest aspect, deoarece nu i-a văzut faţa (f. 24-25).
Ulterior, fiind reaudiată la data de 08 decembrie 2009, martora D.R.A. a recunoscut că nu ea este cea care a condus autoturismul ci fratele său, P.A.R., care i-a relatat că, în acea dimineaţă, după ce a tamponat din spate un alt autovehicul, întrucât nu poseda permis de conducere, a abandonat autoturismul personal şi a fugit de la faţa locului printre blocuri. De asemenea, martora declară că inculpatul P.A.R. a rugat-o să declare în mod mincinos în faţa organelor de poliţie că ea de fapt a condus autoturismul, pentru ca acesta, care mai fusese condamnat anterior, să nu facă închisoare. Pentru a-şi ajuta fratele, martora D.R.A. s-a deplasat la sediul Serviciului Poliţiei Rutiere din Oradea, unde a declarat în fals că ea a condus autoturismul în cauză, deşi nu poseda permis de conducere.
Având în vedere aspectele relatate de sora sa, cu ocazia reaudierii sale în Penitenciarul Satu Mare din data de 02 februarie 2010, inculpatul a recunoscut că în data de 08 mai 2007, în jurul orei 07:45, a condus autoturismul Dacia, pe care îl cumpărase anterior de la numitul M.D., din Oradea, iar datorită neatenţiei, a lovit din spate un alt autovehicul care circula în faţa sa, după care a coborât din maşină şi a fugit de la faţa locului, pentru a nu fi depistat de organele de poliţie, în condiţiile în care el nu posedă permis de conducere. Inculpatul a mai menţionat că după ce a declarat în mod mincinos în faţa organelor de poliţie că persoana care a condus autoturismul se numeşte „M.", a îndemnat-o pe sora sa, martora D.R.A. să declare că ea a condus autoturismul la data mai sus menţionată.
Faţă de martora D.R.A., învinuită şi ea iniţial în cauză, s-a dispus prin rechizitoriu scoaterea de sub urmărire penală pentru infracţiunea de fals în declaraţii şi aplicarea unei sancţiuni administrative - amenda de 400 lei.
Potrivit comunicării Serviciului Public Comunitar regim Permise de Conducere şi Înmatriculări a Autovehiculelor Bihor, inculpatul P.A.R. nu figurează în evidenţa conducătorilor auto ca fiind posesor de permis de conducere.
Starea de fapt reţinută mai sus rezultă din coroborarea datelor care rezultă din procesului-verbal de sesizare din oficiu, întocmit în 14 mai 2007 de poliţişti din cadrul B.S.C.M.U. Oradea, cu declaraţiile martorei D.R.A., sora inculpatului, cu procesul verbal de control al autoturismului şi cu procesul verbal de imobilizare a autoturismului, cu procesul verbal de predare a autoturismului, cu adresa Serviciului Public Comunitar regim Permise de Conducere şi Înmatriculări a Autovehiculelor Bihor, cu declaraţiile martorului S.S. precum şi cu declaraţiile inculpatului, care în cele din urmă a recunoscut săvârşirea faptelor.
Constatând vinovăţia inculpatului şi ţinând seama de procedura specială a recunoaşterii vinovăţiei, instanţa l-a condamnat conform dispozitivului hotărârii.
La individualizarea pedepselor aplicate în cauză, instanţa a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), faptele comise de inculpat şi pericolul social al faptelor, împrejurările în care au fost comise şi urmările produse ori care s-ar fi putut produce, faptul că inculpatul a fost implicat, din culpa sa, într-un accident de circulaţie soldat însă cu avarii minore, a mai avut în vedere limitele de pedeapsă reduse cu 1/3 în urma aplicării procedurii speciale prevăzută de art. 3201 C. proc. pen., aplicându-se astfel pedepse între aceste limite speciale, fără a se mai reţine în favoarea inculpatului circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., aşa cum a solicitat apărarea.
Instanţa de fond a constatat că nu se impune reţinerea de circumstanţe atenuante judiciare în favoarea inculpatului, având în vedere faptele acestuia de conducere a autoturismului Dacia 1310 pe drumurile publice aglomerate din Oradea la orele 07,45, având în autoturism încă un pasager, fără a poseda permis de conducere, după care, fiind implicat şi într-un accident de circulaţie din culpa sa, a părăsit locul accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie, iar apoi, ştiind că a fost condamnat iniţial la o pedeapsă cu închisoarea cu suspendarea executării pedepsei şi că se afla în termenul de încercare, inculpatul a instigat-o pe sora sa să declare în faţa organelor de poliţie că de fapt ea a condus autoturismul implicat în accident, constituie fapte grave care necesită un tratament sancţionator corespunzător.
Instanţa de fond a reţinut că inculpatul a executat o parte din pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 31/2009 a Judecătoriei Oradea, fiind eliberat condiţionat la 14 iulie 2010. Faţă de noua pedeapsă rezultantă, instanţa, în baza art. 36 alin. (3) C. pen., a scăzut din pedeapsa aplicată inculpatului durata executată de la 19 iunie 2008 până la 14 iulie 2010 (fila 26 dosar instanţă) .
Pe cale de consecinţă, instanţa a anulat mandatul de executare a pedepsei emis în baza sentinţei penale nr. 31/2009 a Judecătoriei Oradea şi a dispus emiterea unui nou mandat după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
Împotriva acestei hotărâri, în termenul prevăzut de lege, a declarat recurs inculpatul P.R.A., solicitând instanţei admiterea recursului penal formulat de inculpat, desfiinţarea sentinţei penale pronunţată de instanţa de fond, pe care o consideră nelegala si nefondată si, pe cale de consecinţa, să se reanalizeze probele de la dosar, sa se procedeze la reindividualizarea pedepsei aplicate si să se dispună pronunţarea unei pedepse just individualizată, cu reţinerea de circumstanţe atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. b) si c) C. pen.
Prin Decizia penală nr. 155/R din 1 martie 2011, definitivă, Curtea de Apel Oradea în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins ca nefondat recursul declarat de către inculpatul P.A.R., împotriva sentinţei penale nr. 1719 din 23 decembrie 2010 pronunţată de Judecătoria Oradea, pe care a menţinut-o în întregime.
A obligat pe recurent să plătească statului cheltuieli judiciare în recurs.
Curtea de Apel Oradea a constatat că prima instanţă a reţinut în mod corect situaţia de fapt şi a stabilit vinovăţia inculpatului pe baza unei juste aprecieri a materialului probator administrat în cauză, dând faptei săvârşite de acesta încadrare juridică corespunzătoare şi că a efectuat o justă individualizare a pedepsei aplicată inculpatului, atât sub aspectul naturii şi al cuantumului acestuia cât şi ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Instanţa de recursa a considerat că aspectele critice formulate de către inculpat nu au nici un fundament atunci când consideră sporul aplicat de către instanţa de fond ca fiind mare raportat la pedeapsa cea mai grea, stabilită în urma contopirilor efectuate.
Împotriva acestei decizii definitive a formulat recurs inculpatul P.A.R. la data de 4 martie 2011.
Curtea de Apel Oradea a dispus în sensul menţionat ca instanţă de recurs, cauza aflându-se în etapa judecăţii căii de atac a recursului.
Or, potrivit dispoziţiilor art. 385/1 C. proc. pen. pot fi atacate cu recurs.
a) sentinţele pronunţate de judecătorii in cazul infracţiunilor menţionate in art. 279 alin. (2) lit. a), precum si in alte cazuri prevăzute de lege.
b) sentinţele pronunţate de tribunalele militare in cazul infracţiunilor menţionate in art. 279 alin. (2) lit. a) si al infracţiunilor contra ordinii si disciplinei militare, sancţionate de lege cu pedeapsa închisorii de cel mult 2 ani.
c) sentinţele pronunţate de curţile de apel si Curtea Militară de Apel.
d) sentinţele pronunţate de secţia penala si secţia militară ale Curţii Supreme de Justiţie.
e) deciziile pronunţate, ca instanţe de apel, de tribunalele judeţene, tribunalele militare teritoriale, curţile de apel si Curtea Militară de Apel, cu excepţia deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor.
În consecinţă, faţă de cele reţinute, având în vedere că inculpatul a formulat recurs împotriva unei decizii ce a fost soluţionată, ca instanţă de recurs de către Curtea de Apel Oradea, prin decizie definitivă, Înalta Curte, în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge recursul formulat de inculpatul P.A.R. ca fiind inadmisibil şi faţă de dispoziţiile art. 192 C. proc. pen. va obliga recurentul inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul P.A.R. împotriva deciziei penale nr. 155/R din 1 martie 2011 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2200/2011. Penal. Infracţiuni privind... | ICCJ. Decizia nr. 2206/2011. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
