ICCJ. Decizia nr. 2411/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2411/2011
Dosar nr. 1679/44/2010
Şedinţa publică din 15 iunie 2011
Asupra recursului de faţă.
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată în evidenţa penală a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi la data de 29 iulie 2010, persoana vătămată A.I. a solicitat identificarea şi cercetarea poliţiştilor de la Poliţia Municipiului Adjud care l-au agresat şi l-au dus cu forţa la poliţie în ziua de 10 iunie 2010.
Fapta sesizată de persoana vătămată este prevăzuta de art. 250 alin. (3) C. pen.
Prin Rezoluţia Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi nr. 246/P/2010 din 22 octombrie 2010 s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de A.M.N., G.I., G.G. şi C.C.I. pentru infracţiunea prevăzută de art. 250 alin. (3) C. pen.
În fapt, s-a reţinut că în luna mai 2010, Poliţia Municipiului Adjud, judeţul Vrancea, s-a sesizat din oficiu cu privire la infracţiunea de furt de curent electric, comisă de persoana vătămată A.I. (copie proces verbal fila 16). Cauza a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea sub nr. 1044/P/2010.
Persoana vătămată a fost citată de două ori de organele de cercetare penală, respectiv în zilele de 31 mai şi 6 iunie 2010, pentru a fi audiată în legătură cu fapta comisă.
Persoana vătămată nu s-a prezentat la poliţie în zilele pentru care a fost citată.
În această situaţie, organul de cercetare penală a emis mandatul de aducere din data de 10 iunie 2010 (copie mandat fila 24).
În aceeaşi zi, făptuitorii A.M.N., G.I., G.G. şi C.C.I. l-au întâlnit pe A.I. pe o stradă din municipiul Adjud şi i-au solicitat să-i însoţească la sediul poliţiei pentru a fi audiat în dosarul penal mai sus arătat, aducându-i totodată la cunoştinţă că este emis un mandat de aducere pe numele său.
Persoana vătămată a refuzat să-i însoţească pe făptuitori la sediul poliţiei şi s-a manifestat violent (copie proces-verbal fila 26).
În această situaţie, făptuitorii l-au imobilizat pe A.I., l-au încătuşat şi l-au dus la sediul Poliţiei Municipiului Adjud.
La sediul poliţiei, făptuitorul G.I. i-a adus la cunoştinţă lui A.I. că este suspectat de comiterea infracţiunii de furt şi i-a cerut să-i dea o declaraţie în legătură cu aceasta. Persoana vătămată A.I. a refuzat să dea declaraţie, iar organele de poliţie l-au lăsat să plece.
Din probele administrate în cauză rezultă că, în sarcina făptuitorilor nu se poate reţine infracţiunea de purtare abuzivă.
Folosirea forţei faţă de o persoană cercetată penal care se opune punerii în executare a unui mandat de aducere este legală şi pe cale de consecinţă nu intră sub incidenţa ilicitului penal.
Împotriva acestei rezoluţii, în termen legal, a formulat plângere petentul A.I., însă prin Rezoluţia nr. 1115/11/2/2010 din 29 noiembrie 2010 a procurorului general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi această plângere a fost respinsă ca nefondată, reţinându-se că soluţia de neîncepere a urmăririi penale este temeinică şi legală şi că cercetările efectuate în cauză sunt complete, mijloacele de probă fiind administrate în mod temeinic şi legal.
În conformitate cu prevederile art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., petentul a formulat plângere împotriva soluţiei de neîncepere a urmăririi penale, plângere ce a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi sub nr. 1679/44/2010 din 28 decembrie 2010 solicitând tragerea la răspundere penală a poliţiştilor reclamaţi.
A susţinut petentul că nu a existat o citaţie şi nici un mandat de aducere legal emis care să îi fi îndreptăţit pe poliţişti să acţioneze pentru aducerea sa la sediul poliţiei. De asemenea petentul a invocat că la data de 10 iunie 2010 nu avea calitatea de învinuit sau inculpat şi că ulterior, prin ordonanţa nr. 1044/P/2010 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, s-a dispus scoaterea sa de sub urmărire penală în cauza în care a fost adus la poliţie pentru cercetări.
Prin sentinţa penală nr. 44/F din 21 martie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată de petent împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale nr. 246/P/2010 din 22 octombrie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, menţinându-se rezoluţia atacată.
Pentru a se hotărî astfel s-a reţinut în esenţă că, în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de poliţiştii A.M.N., G.I., G.G. şi C.C.I. pentru infracţiunea de „purtare abuzivă" prevăzută de art. 250 alin. (3) C. pen. întrucât faptele sesizate de petent nu pot atrage răspunderea penală a lucrătorilor de poliţie sub aspectul acestei infracţiuni.
Astfel Curtea a reţinut că în cauza în care petentul a fost cercetat de Poliţia mun. Adjud pentru sustragerea de curent electric în dauna părţii vătămate SC E. SA s-a dispus citare acestuia în calitate de făptuitor pentru datele de 31.05.2010 şi respectiv 03 iunie 2010 (copii proces-verbal de îndeplinire a procedurii de citare, fila 23 dosar 246/P/2010).
Întrucât petentul nu s-a prezentat la chemările organului de poliţie s-a dispus citarea acestuia cu mandat de aducere, emis de organele de poliţie la data de 10 iunie 2010 (fila 24 dosar 246/P/2010), mandat care a fost pus în executare de către poliţiştii reclamaţi de către petent.
Potrivit art. 183 alin. (1) C. proc. pen. o persoană poate fi adusă în faţa organului de urmărire penală sau a instanţei de judecată pe baza unui mandat de aducere, întocmit potrivit dispoziţiilor art. 176, dacă fiind anterior citată nu s-a prezentat, iar ascultarea ori prezenţa ei este necesară.
În speţă se constată că aceste dispoziţii legale au fost respectate, întrucât anterior emiterii mandatului de aducere petentul a fost citat şi nu s-a prezentat.
În ceea ce priveşte executarea mandatului de aducere Curtea constată că, din probele administrate, nu rezultă că poliţiştii au uzat în mod abuziv de forţă, petentul neprezentând dovezi ale unor eventuale urme de violenţă, intimaţii rezumându-se să îl încătuşeze pe acesta întrucât se manifesta violent la adresa lor.
În aceste condiţii Curtea constată că în mod justificat s-a apreciat prin rezoluţia atacată că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 250 alin. (3) C. pen. conform cărora: Lovirea sau alte acte de violenţă săvârşite de către un funcţionar public, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
Susţinerile petentului referitoare la faptul că în cauza respectivă nu era începută urmărirea penală nu poate atrage nelegalitatea mandatului de aducere emis faţă de el câtă vreme art. 183 alin. (1) C. proc. pen. se referă la „o persoană" şi nu la un „învinuit" sau „inculpat".
Tot astfel faptul că ulterior în cauza respectivă s-a dispus scoaterea petentului de sub urmărire penală nu poate conferi un caracter nelegal mandatului de aducere câtă vreme acesta a fost emis cu respectarea prevederilor art. 183 alin. (1) C. proc. pen., soluţia dispusă ulterior în cauză fiind dată după administrarea tuturor probatoriilor necesare lămuririi acesteia sub toate aspectele.
Împotriva acestei din urmă sentinţe, petentul A.I. a formulat recursul de fată.
Recursul este inadmisibil.
Potrivit art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., împotriva rezoluţie de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei, persoana vătămată, precum şi orice alte persoane pot face plângere la judecătorul de la instanţă căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.
Potrivit art. 2781 alin. (8) C. proc. pen., judecătorul , soluţionând plângerea o poate respinge ca nefondată prin sentinţă, ca în speţă, iar potrivit art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum acesta a fost modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 (mica reformă) împotriva hotărârii pronunţate de judecător potrivit alin. (8) nu se mai poate exercita nici o cale de atac, astfel că sentinţa pronunţată în aceste condiţii este definitivă de la data pronunţării.
Aşa fiind, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de petiţionarul A.I.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiţionar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, potrivit dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiţionarul A.I. împotriva sentinţei penale nr. 44/F din 21 martie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2392/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2465/2011. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
