ICCJ. Decizia nr. 2489/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2489/2011
Dosar nr. 1569/122/2010
Şedinţa publică din 22 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
A. Prin sentinţa penală nr. 447 din 08 decembrie 2010 Tribunalul Giurgiu, secţia penală, în baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) C. pen., combinat cu art. 175 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), c) C. pen., art. 76 lit. a) C. pen. a condamnat pe inculpatul P.N. la o pedeapsă de 5 (cinci) ani închisoare pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat şi 3 (trei) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a - II-a, b) C. pen., pedeapsă complementară.
În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei închisorii drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., pedeapsă accesorie.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive de la 26 mai 2010 la zi.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a menţinut arestarea preventivă a inculpatului.
A luat act că partea vătămată P.N. nu se constituie parte civilă în cauza de faţă.
În baza art. 14 C. proc. pen., art. 346 C. proc. pen. şi art. 998 C. civ. a admis acţiunea civilă formulată de Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti.
A fost obligat inculpatul să plătească părţii civile Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti suma de 15.382,92 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare ocazionate de îngrijirea părţii vătămate P.N.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 1050 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezintă onorariu apărător oficiu sumă ce se avansează din fondurile Ministerului de Justiţie, 700 lei fiind cheltuieli judiciare din faza de urmărire penală.
Pentru a pronunţa această sentinţă, din examinarea mijloacelor de probă administrate în cauză, prima instanţă a reţinut sub aspectul împrejurărilor de fapt ale cauzei că, la data de 20 mai 2010, inculpatul, pensionar, şi-a primit pensia, după care, în după-amiaza aceleiaşi zile, s-a deplasat la un bar în sat, unde a consumat băuturi alcoolice, apoi s-a reîntors acasă.
Cunoscând comportamentul anterior al inculpatului când se afla sub influenţa băuturilor alcoolice şi observând că acesta este „posomorât", partea vătămată P.N. a interzis accesul acestuia în cameră şi a asigurat, prin interior, uşa de la intrarea în cameră cu un zăvor. Inculpatul a cerut să i se deschidă uşa pentru că altfel va intra cu forţa „şi o va sparge", motiv pentru care martora M.F., pentru a nu asista la conflictul dintre cei doi soţi, a renunţat să mai servească masa şi a tras zăvorul de la uşă. Când inculpatul a întredeschis uşa, partea vătămată, cu o nuia, l-a lovit pe inculpat peste corp. Martora M.F. a ieşit din cameră pe lângă inculpat, care se deplasase în camera sa, iar, la scurt timp, a ieşit şi O.S.F., nepoata inculpatului, şi, respectiv a părţii vătămate.
Din camera sa, inculpatul s-a înarmat cu un cuţit şi a revenit în dreptul uşii camerei în care se mai afla doar partea vătămată care a încercat să împiedice pătrunderea acestuia în interior, împingând de uşă.
Datorită forţei fizice mai mari, prin împingerea uşii din exterior, inculpatul a reuşit să întredeschidă uşa şi, prin spaţiul liber dintre tocul uşii şi uşă, a lovit partea vătămată cu cuţitul, provocându-i o rană sângerândă tăiată în 1/3 inferioară antebraţ drept şi pe faţa palmară a mâinii drepte.
Datorită durerii provocate de rana tăiată - sângerândă, partea vătămată a renunţat să mai opună rezistenţă şi să împingă în uşă, s-a întors cu spatele, văitându-se şi încercând să împiedice scurgerea de sânge de la rana tăiată, moment în care inculpatul, înarmat cu cuţitul, a deschis uşa, cu o mână a prins-o de păr pe partea vătămată, iar cu cealaltă mână a aplicat cu intensitate două lovituri în zona hemitoracelui drept al părţii vătămate şi a trântit-o jos.
Martora minoră O.S.F. a revenit la faţa locului în momentul în care inculpatul o lovea cu cuţitul pe partea vătămată şi a strigat la acesta „las-o tataie, că ai umplut-o de sânge".
Partea vătămată s-a ridicat de jos, a trecut pe lângă inculpat, a ajuns până la poarta de la intrare în curte, unde a căzut.
În cauză, nu s-a reţinut circumstanţa atenuantă a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., întrucât inculpatul a fost lovit într-adevăr de partea vătămată cu o nuia peste corp, însă această acţiune a părţii vătămate a fost determinată chiar de comportamentul inculpatului, care, înarmat fiind cu un cuţit, încerca să pătrundă prin forţă în camera unde se afla partea vătămată.
Potrivit art. 73 lit. b) C. pen., constituie circumstanţă atenuantă săvârşirea faptei sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei şi prin altă acţiune ilicită gravă; or, aşa după cum s-a arătat, în cauză inculpatul a fost acela care a determinat acţiunea părţii vătămate prin comportamentul violent la adresa acesteia.
În ceea ce priveşte fapta comisă de inculpat, prima instanţă a reţinut că prezintă un grad de pericol social ridicat având în vedere valoarea socială ocrotită prin incriminarea unei astfel de fapte şi anume viaţa, integritatea corporală şi sănătatea persoanei, atribute esenţiale ale fiinţei umane şi cărora în cauză li s-a adus o atingere însemnată, partea vătămată intrând în şoc hemoragic ca urmare a loviturilor aplicate cu cuţitul de către inculpat, numai intervenţia chirurgicală de urgenţă salvându-i acesteia viaţa.
Referitor la persoana inculpatului, prima instanţă a reţinut că acesta a dat dovadă de o periculozitate sporită, periculozitate ce rezultă din modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, inculpatul înarmându-se cu un corp tăietor - înţepător (cuţit), deşi cunoştea că folosirea unui astfel de obiect poate produce leziuni extrem de grave, cum de altfel s-a şi întâmplat în cauză şi, mai mult decât atât, a folosit de mai multe ori acest obiect, inculpatul lovind partea vătămată, chiar şi atunci când aceasta era căzută în cameră ca urmare a primei lovituri.
Periculozitatea inculpatului este dată şi de faptul că acesta a procedat la agresarea soţiei sale în prezenţa nepoatei sale minore, impactul celor întâmplate asupra acesteia fiind extrem de puternic, mai ales în condiţiile în care atât victima cât şi agresorul ei erau rude apropiate, bunici, care se prezumă că ar fi trebuit să-i acorde sprijin şi îngrijire minorei şi nu să o transforme într-un martor la incident.
La aprecierea periculozităţii inculpatului, nu trebuie omisă nici atitudinea acestuia pe parcursul procesului penal, inculpatul recunoscând fapta, însă cu precizarea că partea vătămată poartă vina pentru declanşarea conflictului, întrucât l-ar fi lovit cu o nuia, aspect ce nu s-a confirmat cu probele administrate în cauză, prin această atitudine inculpatul încercând să împiedice aflarea adevărului.
Având în vedere însă că inculpatul este infractor primar, a recunoscut comiterea faptei cu precizarea arătată mai sus şi dată fiind şi vârsta înaintată a acestuia, prima instanţă a apreciat că un cuantum al pedepsei de 5 (cinci) ani închisoare şi 3 (trei ) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), C. pen., este în măsură să contribuie la reeducarea acestuia.
B. Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs inculpatul P.N. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinice, fără a-l motiva în scris.
În susţinerea orală a apelului s-au invocat critici cu privire la greşita încadrare juridică a faptei şi la greşita individualizare a pedepsei aplicate.
S-a susţinut că fapta comisă trebuie să primească încadrarea juridică prev. de art. 181 C. pen. (vătămarea corporală), motivat de împrejurarea că inculpatul nu a acţionat cu intenţia de a ucide victima şi nu a prevăzut rezultatul pentru că era sub influenţa băuturilor alcoolice, în plus fiind provocat de partea vătămată care l-a lovit cu o nuia în cap.
A doua critică a vizat aplicarea unei pedepse prea severe în raport cu poziţia procesuală avută,de recunoaştere şi regretare a faptei, cu vârsta înaintată şi afecţiunile de sănătate ale inculpatului şi cu faptul că este lipsit de antecedente penale. A solicitat şi suspendarea executării pedepsei în una dintre modalităţile prev. de art. 81 C. pen. sau art. 861 C. pen.
Prin Decizia penală nr. 75/A din 14 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat împotriva sentinţei penale sus menţionate, menţinându-se starea de arest a acestuia.
C. Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul P.N., criticând ambele hotărâri pentru nelegalitate şi netemeinicie, reiterând motivele de apel.
Examinând hotărârile atacate prin prisma cazurilor de casare invocate, prevăzute de art. 385/9 pct. 17 şi 14 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursul nu este întemeiat.
Apărarea inculpatului - în sensul că ar fi săvârşit fapta pe fondul consumului de alcool, precum şi că partea vătămată l-a provocat lovindu-l cu o nuia (întro declaraţie ulterioară susţine că era ciomag), împrejurare în care a lovit-o, dar nu cu un cuţit, ci o şurubelniţă -, nu este de natură a conduce la schimbarea încadrării juridice a faptei din tentativă la omor calificat în vătămare corporală. Din modul de derulare a faptelor - pe fondul consumului de alcool, al reproşurilor aduse de victimă referitor la cheltuirea banilor primiţi cu titlu de pensie, refuzul victimei de a-i permite accesul într-o cameră şi al lovirii cu o nuia, inculpatul a mers în camera sa şi s-a înarmat cu un cuţit, iar prin spaţiul format în urma întredeschiderii uşii (din cauza împingerii de către inculpat), acesta a reuşit să aplice victimei o lovitură cu cuţitul în zona inferioară a antebraţului drept şi faţa palmară a mâinii drepte; întrucât victima nu a mai putut opune rezistenţă, încercând să-şi oprească sângerarea, inculpatul a profitat de această împrejurare, a deschis uşa şi cu o mână a prins victima de păr, iar cu cealaltă mână i-a aplicat două lovituri cu cuţitul, cu intensitate, în zona hemitoracelului drept, oprindu-se doar la intervenţia verbală a nepoatei sale minore – reiese că inculpatul a acţionat cu intenţie, aceasta rezultând din materialitatea actului (obiectul corp delict folosit - cuţit – obiect apt de a produce moartea), zona corpului vizată prin loviturile aplicate, ce este o zonă vitală - hemitoracele drept, intensitatea loviturilor aplicate - plaga pulmonară penetrată, multitudinea loviturilor – trei, din care două în zone vitale, urmările faptei constând în producerea de leziuni traumatice -hemotorax masiv, şoc hemoragic - ce au pus în primejdie viaţa victimei, dar şi din împrejurările concrete în care s-a produs fapta, astfel cum au fost descrise mai sus.
Rezultă, aşadar, că apărarea inculpatului potrivit căreia nu a acţionat cu intenţia specifică infracţiunii de omor, nu este susţinută de mijloacele de probă aflate la dosarul cauzei, iar cererea de schimbare a încadrării juridice din tentativă la omor calificat în vătămare corporală (art. 181 C. pen.) este nefondată, având în vedere instrumentul folosit - apt a produce leziuni grave, zona vitală vizată – hemitoracele drept şi gravitatea leziunilor traumatice suferite - care au pus în primejdie viaţa părţii vătămate, criterii în raport de care se poate concluziona că inculpatul a acţionat cu intenţia specifică infracţiunii de omor, chiar şi în varianta mai favorabilă pentru acesta, respectiv în forma indirectă, întrucât a prevăzut rezultatul faptei sale şi, deşi nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui.
2. În ceea ce priveşte solicitarea subsidiară a recurentului de a se reduce pedeapsa aplicată de instanţa de fond şi menţinută în apel, Înalta Curte constată că aceasta este deja în cuantumul minim prevăzut de lege ca efect al reţinerii circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) şi c) C. pen., iar o nouă reducere nu poate fi justificată de împrejurarea că inculpatul este bolnav şi are o vârstă înaintată, pedeapsa neputând fi redusă mai jos de acest minim, deoarece reprezintă 1/3 din minimul special, sub care nu se mai poate coborî potrivit dispoziţiilor art. 76 alin. (2) C. pen.
În ceea ce priveşte solicitarea de a se aplica dispoziţiile art. 81 C. pen., nici aceasta nu poate fi primită, nefiind întrunită cerinţa cuantumului pedepsei prev. de art. 81 alin. (1) lit. a) C. pen. (închisoarea de cel mult 3 ani sau amenda).
Pentru aceste considerente, având în vedere şi faptul că nu există motive de casare care să fie luate în considerare din oficiu, conform dispoziţiilor art. 385/9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul formulat de inculpat ca nefondat, constatând că acesta a comis cu vinovăţie fapta reţinută în sarcina sa şi că este nelegală o reducere a pedepsei aplicate, aceasta fiind aptă să asigure reeducarea inculpatului, prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni dar şi o constrângere corespunzătoare încălcării legii penale.
Conform dispoziţiilor art. 385/16 alin. (2) C. proc. pen. se va computa durata arestării preventive, la zi iar în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod recurentul – inculpat va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.V.N. împotriva deciziei penale nr. 75/A din 14 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 26 mai 2010 la 22 iunie 2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2466/2011. Penal. Revocarea măsurii... | ICCJ. Decizia nr. 2493/2011. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... → |
|---|
