ICCJ. Decizia nr. 2466/2011. Penal. Revocarea măsurii preventive (art. 139 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2466/2011
Dosar nr. 5085/1/2011
Şedinţa publică din 20 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 112/P/2011 din 14 iunie 2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei, a fost trimis în judecată, alături de alte persoane, inculpatul F.M.I. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, art. 270 alin. (2) lit. a) şi art. 274 din Legea nr. 86/2006, reţinându-se în fapt că, în calitate de lucrător vamal la biroul vamal Moraviţa, a aderat la un grup infracţional organizat pe ture de serviciu, format din vameşii şi poliţiştii de frontieră din cadrul P.T.F. Moraviţa şi a pretins şi primit în perioada decembrie 2010 – ianuarie 2011 sume de bani şi bunuri pentru a nu efectua un control strict asupra persoanelor şi autovehiculelor care tranzitau frontiera, facilitând contrabanda cu ţigări.
Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, sesizată cu soluţionarea cauzei, a dispus, prin încheierea din 17 iunie 2011, în baza art. 3001 alin. (2) raportat la art. 160b cu referire la art. 1451 C. proc. pen., revocarea măsurii arestării preventive a inculpatului F.M.I., punerea în libertate şi obligarea acestuia de a nu părăsi ţara.
Pe durata măsurii s-a dispus ca inculpatul să respecte obligaţiile prevăzute de art. 145 alin. (1)1 şi alin. (1)2 C. proc. pen.
S-a apreciat că, în cauză, cercetarea judecătorească privind faptele săvârşite de cei 45 inculpaţi trimişi în judecată presupune o durată considerabilă, că referitor la inculpatul arestat, nu există pericol de fugă, de obstrucţionare a justiţiei ori de săvârşire a unei noi infracţiuni deosebit de grave şi că, astfel, se impune luarea măsurii alternative a obligării de a nu părăsi ţara.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs procurorul, care a susţinut că soluţia primei instanţe, prin care s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi ţara nu este justificată, întrucât inculpatul nu prezintă suficiente garanţii că nu va împiedica buna desfăşurare a procesului penal, în condiţiile în care anterior s-a sustras urmăririi penale.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi menţinerea stării de arest a inculpatului.
Recursul declarat nu este întemeiat.
În conformitate cu dispoziţiile art. 3001 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., după înregistrarea dosarului la instanţă, în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest, instanţa este datoare să verifice din oficiu legalitatea şi temeinicia arestării preventive şi dacă se constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau că nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere, revocarea arestării preventive şi punerea de îndată în libertate a inculpatului.
Pe de altă parte, potrivit art. 136 alin. (8) din acelaşi cod, la alegerea măsurii preventive se ţine seama de scopul acesteia, de gradul de pericol social al infracţiunii, de sănătatea, vârsta, antecedente şi alte situaţii privind persoana faţă de care se ia măsura.
În sfârşit, prin art. 5 alin. (3) din Convenţia europeană asupra drepturilor omului s-a statuat că orice persoană arestată are dreptul de a fi eliberată în cursul procedurii, iar punerea în libertate poate fi subordonată unei garanţii care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.
Din examinarea actelor dosarului se constată că în cauză au fost trimişi în judecată un număr de 45 de inculpaţi, că cercetarea judecătorească presupune, în condiţiile unei evidente complexităţi a dosarului, o durată considerabilă.
Referitor la inculpatul F.M.I. nu au fost dovedite pericolul de fugă ori de obstrucţionare a justiţiei sau de săvârşire a unei infracţiuni grave care să justifice menţinerea stării de arest.
Obligaţiile stabilite de instanţă prin încheierea atacată, prevăzute de art. 45 alin. (1)1 şi alin. (1)2 C. proc. pen., sunt de natură a asigura prezenţa inculpatului la cercetarea judecătorească în vederea audierii şi bunei desfăşurări a procesului penal.
Mai este de menţionat că inculpatul a avut anterior o conduită generală bună în familie şi societate, că este bolnav, el prezentând afecţiuni cardiace şi că revenirea în comunitate, în stare de libertate, nu ar perturba în mod real ordinea publică.
Aşa fiind, măsura alternativă adoptată de prima instanţă de obligare a inculpatului de a nu părăsi ţara este conformă cu dispoziţiile legale evocate.
În consecinţă, constatând neîntemeiate criticile formulate, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de parchet.
Se va stabili ca onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales să fie plătit din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Timişoara împotriva încheierii din 17 iunie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în dosarul nr. 820/59/2011.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat F.M.I., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 lei se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi, 20 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2465/2011. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 2489/2011. Penal → |
|---|
