ICCJ. Decizia nr. 2367/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2367/2011
Dosar nr. 2802.01/3/2009
Şedinţa publică din 10 iunie 201.
Asupra recursului de faţă ;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin sentinţa penală nr. 421/F din 14 aprilie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a respins plângerea formulată de petenta L.V.M. (reprezentată de societatea civilă de avocaţi T. & T.) împotriva ordonanţei nr. 531/P/2007 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
A fost menţinută ordonanţa nr. 531/P/2007 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi ordonanţa nr. 3273/II-2/2008 a prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligată petenta la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 200 lei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că prin plângerea formulată şi înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, la data de 26 ianuarie 2009 sub nr. 2802/3/2009 petenta L.V.M. a solicitat admiterea plângerii formulate, infirmarea soluţiei privind scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului B.F. dispusă prin ordonanţa nr. 531/P/2007 a Parchetului de pe lângă Tribunalului Bucureşti şi trimiterea în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 83 alin. (2) din Legea nr. 84/1998, de contrafacere a mărcilor L.V.
În motivarea plângerii, s-a arătat că la data de 16 februarie 2007 petenta, în calitate de titular al mărcilor nr. R.360016 din 22 iulie 1989 şi nr. R.416052 din 19 iunie 1995, a sesizat organele de urmărire penală cu privire la faptul că prin actele de comerţ desfăşurate în anumite localităţi din diverse pieţe şi complexe comerciale se aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală asupra mărcilor L.V.
Astfel, în trei puncte de lucru din Bucureşti aparţinând SC A.S. SRL, al cărei asociat şi administrator este numitul B.F., s-a constatat că erau oferite spre vânzare un număr de 163 de poşete şi genţi de damă inscripţionate fără drept cu semne identice sau similare cu mărcile L.V.
Se menţionează, că împotriva ordonanţa nr. 531/P/2007 a Parchetului de pe lângă Tribunalului Bucureşti a formulat plângere la prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi, întrucât nu s-a dat nicio soluţie acestei plângeri, s-a adresat instanţei de judecată.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 275-278 C. proc. pen. şi art. 83 din Legea nr. 84/1998.
În dovedire, petenta a ataşat următoarele înscrisuri: plângere penală împotriva numitului B.F. înregistrată la data de 27 februarie 2009 la DGPMB - Serviciul de Investigare a Fraudelor, certificate de înregistrare a mărcilor L.V. nr. 003891397, nr. 000311985, nr. 003958444, nr. 000310151, procură autentificată sub nr. 11348 din 29 octombrie 2008 de Biroul Notarului Public „D.N.".
La data de 28 ianuarie 2009 prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti a respins, prin ordonanţa nr. 3273/II-2/2008, plângerea petentei împotriva ordonanţei nr. 531/P/2007 a Parchetului de pe lângă Tribunalului Bucureşti, ca neîntemeiată.
Analizând actele şi lucrările dosarului de urmărire penală nr. 531/P/2007 al Parchetului de pe lângă Tribunalului Bucureşti, Tribunalul a constatat că soluţia dispusă de procuror este legală şi temeinică pentru următoarele considerente.
La data de 15 februarie 2007 organele de poliţie din cadrul DGPMB - Serviciul de Investigare a Fraudelor s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că SC A.S. SRL, în punctele de lucru situate in Complexul Comercial SIR stand E 60, Complexul Comercial Bucur Obor şi Complexul Comercial Expoziţional IDM Basarab din Bucureşti, comercializează produse contrafăcute din piele şi înlocuitori ce au inscripţionate marca şi însemnul L.V.M. la preţuri cuprinse între 45-100 lei/bucata.
La data de 19 februarie 2007 organe de poliţie din cadrul DGPMB - Serviciul de Investigare a Fraudelor au efectuat controale simultane la punctele de lucru unde SC A.S. SRL îşi desfăşura activitatea comercială, iar în urma verificărilor au constatat următoarele:
- la Complexul Comercial Expoziţional IDM Basarab din Bucureşti, stand D 25 erau expuse spre vânzare un număr de 73 de genţi şi poşete de damă purtând desenul industrial al mărcii L.V., cu preţuri cuprinse între 49,99 lei şi 99,99 lei (filele 11-13 d.u.p.), produsele au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor;
- la Complexul Comercial Bucur Obor erau expuse spre vânzare la preţuri cuprinse între 45 lei şi 95 lei un număr de 64 genţi purtând însemnele L.V. (filele nr.14-15 d.u.p.), produsele au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor;
- Complexul Comercial SIR stand E 60 erau expuse spre vânzare la preţuri cuprinse între 45 lei şi 100 lei un număr de 26 genţi purtând însemnele L.V. ( filele nr. 29-31 d.u.p.), produsele au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
În urma verificărilor s-a stabilit că SC A.S. SRL are ca asociat şi administrator pe numitul B.F.
La data de 11 aprilie 2007, ca urmare a adresei nr. 200.108/531/P/2007 din 23 februarie 2007 a DGPMB - Serviciul de Investigare a Fraudelor (fila nr. 88 d.u.p.) petenta L.V.M. a formulat plângere penală împotriva administratorului SC A.S. SRL şi s-a constituit parte civilă, provizoriu,în procesul penal cu suma de 10 000 Euro, menţionând că societatea este titulară în România a mărcii „L.V." conform certificatului de înregistrare nr. R 360016 şi nr. R 416052 (filele nr. 91-93 d.u.p.).
La data de 18 septembrie 2007 s-a dispus prin rezoluţie începerea urmăririi penale faţă de numitul B.F. pentru săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, prevăzută şi pedepsită de art. 83 alin. (2) raportat la art. 35 alin. (2), lit. b) şi alin. (3) lit. a) din Legea nr. 84/1998.
Prin Decizia penală nr. 1525 din 27 octombrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a admis recursul declarat de petentă, a casat hotărârea şi a trimis cauza spre rejudecare.
Instanţa de control judiciar a reţinut că din actele şi lucrările dosarului, rezultă că petenta Compania L.V.M. este titulara unor mărci internaţionale şi comunitare L.V.
Din examinarea art. 83 lit. b) din Legea nr. 84/1998 ("Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă de 15 milioane lei punerea în circulaţie, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrare"), instanţa de recurs a reţinut că pentru existenţa infracţiunii de contrafacere se cer îndeplinite mai multe condiţii, respectiv ca partea vătămată să facă dovada drepturilor sale asupra mărcilor, a existenţei faptelor de folosire a unui semn identic sau similar cu marca respectivă, iar folosirea incriminată să reprezinte o încălcare a drepturilor titularului asupra mărcii înregistrate şi protejate pe teritoriul României.
În cauză, instanţa de recurs a reţinut că prima instanţă a comis o gravă eroare de fapt apreciind că marca L.V. nu este protejată pe teritoriul României, deoarece fiind marcă comunitară, odată înregistrată, devine valabilă şi produce aceleaşi efecte în toate statele membre, conferind titularului său protecţie împotriva reproducerii sau imitării pe întreg teritoriul Uniunii Europene, deci şi pe teritoriul României. Totodată, în mod greşit a analizat instanţa de fond diferenţele dintre însemne şi marcă, conchizând că însemnul se deosebeşte de marcă prin faptul că nu preia şi monograma LV.
Atât în doctrina, cât şi în jurisprudenţa s-a stabilit că pentru a determina similaritatea se ia în considerare atât impresia de ansamblul lăsată consumatorilor, cât şi analiza tuturor factorilor relevanţi şi a modului în care aceştia interacţionează între ei.
În cauză, poşetele şi genţile de damă comercializate de învinuit prin societatea sa pentru semne identice sau similare cu mărcile companiei petentei, imaginea globală creată fiind similară mărcii înregistrate, existând riscul de confuzie în legătură cu produsele comercializate de învinuit şi mărcile figurative L.V. de către publicul larg neavizat.
S-a reţinut a fi îndeplinită astfel şi condiţia încălcării drepturilor titularului asupra mărcii L.V., în lipsa oricărei autorizări din partea titularului acestei mărci.
Latura subiectivă a infracţiunii îmbracă forma intenţiei, caracterizată prin conduita făptuitorului, care în calitate de comerciant avea obligaţia să cunoască care sunt condiţiile pentru a comercializa produsele inscripţionate cu mărci protejate, şi deci, consecinţele nerespectării lor.
Urmarea imediată a faptelor învinuitului B.F. constă în crearea unei stări de pericol pentru titularul mărcii L.V. şi aducerea unui important prejudiciu moral pentru acesta, iar legătura de cauzalitate rezultă ex re, având în vedere că infracţiunea de contrafacere este o infracţiune de pericol.
Reinvestit cu soluţionarea cauzei, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a pronunţat sentinţa penală nr. 793/F din 15 octombrie 2010 în dosarul nr. 2802.01/3/2009, dispunând în baza art. 83 lit. b) din Legea 84/1998 cu aplic. art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) condamnarea inculpatului B.F. la 3 luni închisoare, a cărei executare a fost suspendată conform art. 81-82 C. pen., pe un termen de încercare de 2 ani şi 3 luni, făcându-se aplic. art. 71 alin. (1) şi (5) şi art. 64 alin. (1) lit. a) teza finala şi lit. b) C. pen.
I-au fost puse în vedere inculpatului disp. art. 83 C. pen.
În baza art.14 şi art. 346 C. pen. raportat la art. 998 - 999 cod civil a fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabila civilmente SC A.S. SRL, la plata a 2000 Euro în echivalent, în lei la data plăţii, în favoarea părţii civile L.V.M., cu titlu de daune morale.
În baza art. 191 alin. (1) şi (3) C. proc. pen., au fost obligaţi inculpatul şi partea responsabilă civilmente, în solidar, la plata a 2.000 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
Prima instanţă şi-a argumentat soluţia apreciind prin prisma exigenţelor art. 83 lit. b) din Legea nr. 84/1998 că nici măcar nu se pune problema dacă publicul cumpărător poate fi indus în eroare de similitudinile produsului contrafăcut raportat la cel original, valoarea aceasta fiind eventual protejată prin art. 83 lit. a) din Legea 84/1998 ci pur şi simplu sancţionează punerea în circulaţie fără drept a produselor protejate ca marcă, faţă de produsele identice sau similare.
Din fotografiile expuse în dosarul cauzei rezultă cu claritate şi fără a fi nevoie de opinia unui expert că genţile respective sunt similare cu alte titularului de marcă fără a mai fi nevoie deci să se facă şi proba identităţii.
Punerea în vânzare prejudiciază titularul de marcă prin afectarea prestigiului acestuia dar şi prin posibilitatea diminuării achiziţionării produselor originale.
La individualizarea pedepsei Tribunalul a avut în vedere criteriile prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), ţinând seama de gradul de pericol social al faptei şi de periculozitatea făptuitorului. S-a constatat că infracţiunea a fost săvârşită de către un comerciant prin trei punte de vânzare, element ce denotă o activitate de amploare şi dorinţa de a obţine profit în urma acestei activităţi ilicite. În aceeaşi măsură s-a avut în vedere însă şi faptul că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, a recunoscut activitatea de vânzare, dar nu şi vinovăţia, posibil eronat consiliat.
Aşa fiind, Tribunalul s-a orientat la o pedeapsă de 3 luni închisoare, cu aplicarea art. 81 – 82 C. pen.
Cu privire la confiscarea produselor contrafăcute, Tribunalul – luând act de activitatea ilegală a organelor de poliţie ce le ridicaseră iniţial şi care înainte de rămânerea definitivă a ordonanţei procurorului de scoatere de sub urmărire penală, au restituit produsele contrafăcute inculpatului, acesta pretinzând că le-a distrus – a constatat că nu există vreo dovadă că aceste bunuri ar mai fi în posesia sa, astfel încât nu se poate dispune confiscarea, măsura fiind cu caracter personal.
Totodată, Tribunalul a reţinut că există indicii privind săvârşirea unei fapte de abuz în serviciu sau favorizarea infractorului de către organele de poliţie care au restituit ilegal inculpatului produsele contrafăcute, sens în care procurorul are posibilitatea să facă demersuri legale.
În ceea ce priveşte constituirea de parte civilă, cu daune morale şi materiale, Tribunalul a subliniat următoarele:
În ceea ce priveşte daunele materiale, instanţa nu a primit punctul de vedere al părţii civile ce a propus ca aceste daune să pornească de la valoarea de piaţă acelor 163 de poşete expuse la vânzare, deoarece acestea nu au fost vândute, întrucât nu se poate pretinde că profitul titularului de marcă a fost diminuat corespunzător.
În ceea ce priveşte daunele morale, suma de 2.000 Euro în echivalent în lei la momentul plăţii a fost apreciată ca fiind mai mult decât suficientă, Tribunalul neavând în intenţie de a îmbogăţii compania L.V.M., S.A., cu sediul în Franţa, pe seama activităţii ilicite a inculpatului care a expus 163 poşete de damă de calitate îndoielnică în Complexele IDM, SIR şi Obor.
Daunele morale urmăresc doar să acopere prejudiciul moral şi nu să îmbogăţească partea civilă, suma de 16.020 EUR solicitată fiind apreciată de către judecătorul cauzei ca fiind exorbitantă şi în mod cert nejustificată.
Sentinţa a fost apelată de inculpatul B.F., motivele invocate şi susţinute oral de avocatul său ales fiind consemnate în extenso în practicaua hotărârii.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia penală nr. 11/A din 13 ianuarie 2011, a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul inculpat B.F. împotriva sentinţei penale nr. 793/F din 15 octombrie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală. A obligat apelantul inculpat la cheltuieli judiciare către stat.
În motivarea deciziei s-a reţinut în esenţă că este nerelevant că în cauză există diferenţă între însemne şi marcă prin faptul că însemnul nu preia şi monograma LV şi preţul este foarte mic.
Sub aspectul laturii subiective, Curtea a reţinut intenţia calificată prin scop în privinţa acţiunii inculpatului de punere în circulaţie de produse contrafăcute în modalitatea normativă prevăzută de art. 83 alin. (2) din Legea nr. 84/1998 precum şi intenţia indirectă în legătură cu această activitate, acesta prevăzând şi chiar dacă nu a urmărit a acceptat prejudiciul titularului mărcii înregistrate.
S-a arătat că, din acest motiv nu poate fi primită apărarea inculpatului în sensul că nu a ştiut că produsele supuse comercializării în punctele sale de lucru din complexele comerciale aparţin unei mărci protejate, cu atât mai mult cu cât nimeni nu poate invoca necunoaşterea legii.
Împotriva deciziei penale mai sus-menţionată a declarat recurs inculpatul B.F. invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Cu privire la daunele morale a solicitat reducerea cuantumului acestora apreciindu-le ca exagerat de mari şi nejustificate.
Criticile aduse nu sunt fondate.
Analizând legalitatea şi temeinicia deciziei recurate sub aspectul motivelor de recurs invocate conform art. 3856 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte reţine că recursul declarat în cauză nu este fondat urmând a fi respins ca atare, pentru considerentele ce urmează.
În fapt, se reţine că în data de 19 februarie 2007, organele de poliţie au surprins în flagrant pe inculpatul B.F., administrator al SC A.S. SRL, expunând la vânzare, prin punctele comerciale din Complexele IDM, SIR şi Obor-163 de poşete de damă, inscripţionate fără drept cu semne similare mărcii L.V.
Dovada folosirii fără drept de către inculpat a mărcilor aparţinând subscrisei companii, rezultă din probatoriul administrat în cauză.
- declaraţiile inculpatului, acesta recunoscând existenţa faptelor, cât şi faptul că nu era autorizat sau agreat să vândă produse L.V..
- declaraţia martorului T.I., din care rezultă că faptele de folosire a semnelor identice şi similare mărcilor L.V. s-au săvârşit şi înainte de controlul organelor de cercetare penală;
- procesele-verbale de control şi planşele foto realizate cu ocazia identificării produselor la cele trei puncte de lucru ale societăţii.
Înalta Curte apreciază că situaţia de fapt a fost corect stabilită în urma coroborării tuturor probelor administrate atât în faza de urmărire penală cât şi în faza de cercetare judecătorească, încadrarea juridică dată faptei corespunde situaţiei de fapt reţinute, în mod corect stabilind instanţa de fond că în cauză sunt întrunite condiţiile tragerii la răspundere penală a inculpatului sub aspectul infracţiunii reţinută în sarcina sa, respectiv aceea prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art. 83 lit. b) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice.
Potrivit textului de lege mai sus-menţionat, constituie infracţiune punerea în circulaţie, fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate.
În speţă se constată că inculpatul nu deţinea dreptul de distribuire a vreunui produs L.V. De asemenea se constată că acesta a recunoscut vânzarea produselor dar a arătat că nu ştie că aparţin unei mărci protejate pe teritoriul României.
Aşa fiind nu poate fi primită solicitarea inculpatului în sensul achitării lui în baza dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la dispoziţiile art. 10 lit. b)1 C. proc. pen. întrucât fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
Pedeapsa aplicată inculpatului a fost corect individualizată atât sub aspectul cuantumului cât şi a modalităţii de executare, instanţa de fond având în vedere la individualizarea pedepsei toate criteriile generale de individualizare judiciară a pedepsei reglementate de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi anume gradul de pericol social concret al faptei comise, ca şi modalitatea şi împrejurările comiterii faptei, precum şi periculozitatea făptuitorului.
Astfel se constată că infracţiunea a fost săvârşită cu intenţie de către un comerciant prin trei puncte de vânzare, element ce denotă o activitate de amploare şi dorinţa de a obţine profit în urma acestei activităţi ilicite.
Faptul că inculpatul este la primul conflict cu legea penală, atitudinea sa de recunoaştere pe parcursul procesului penal, împrejurarea că a avut o conduită corectă în societate înainte de săvârşirea infracţiunii, au fost avute în vedere de instanţa de fond care a orientat pedeapsa la limita minimă specială prevăzută de Legea nr. 84/1998 aplicând totodată şi dispoziţiile art. 81-82 C. pen. referitoare la suspendarea executării acesteia, apreciind că scopul educativ şi preventiv al pedepsei poate fi atins şi fără privarea de libertate a inculpatului.
Înalta Curte apreciază de asemenea că instanţa de fond a dat dovadă de clemenţă atunci când a aplicat dispoziţiile art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) întrucât reglementarea actuală sancţionează mai aspru fapta săvârşită de inculpat, şi că nu există alte împrejurări care fac posibilă reducerea pedepsei aplicate, numai în acest mod putând fi atinsă finalitatea prevăzută de art. 52 C. pen.
Latura civilă a cauzei a fost corect soluţionată iar solicitarea inculpatului în sensul reducerii cuantumului daunelor morale nu poate fi primită favorabil de către instanţa de recurs.
Aşa cum în mod corect au stabilit instanţele de fond, prin săvârşirea actelor de contrafacere s-a cauzat intimatei părţi civile un prejudiciu moral, evaluat de instanţa de fond la 2000 Euro în echivalent în lei la data plăţii.
Se constată că instanţa de fond corect a apreciat că daunele morale solicitate de compania L.V.M., S.A. în sumă de 16.020 Euro sunt exorbitante şi nejustificate, prin acordarea daunelor morale urmărindu-se doar acoperirea prejudiciului moral şi nu îmbogăţirea fără justă cauză a intimatei părţi civile.
Constatându-se că în speţă nu sunt incidente cazurile de casare invocate de inculpat şi neexistând alte împrejurări care luate în considerare din oficiu să facă posibilă reformarea deciziei recurate, Înalta Curte urmează ca în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să respingă recursul declarat în cauză, ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.F. împotriva deciziei penale nr. 11/A din 13 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către partea civilă L.V.M.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2327/2011. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 2392/2011. Penal → |
|---|
