ICCJ. Decizia nr. 2499/2011. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2499/2011
Dosar nr. 613/44/2010
Şedinţa publică din 22 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 84 din 26 februarie 2010 a Tribunalului Galaţi, în baza dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor săvârşite de inculpatul N.A., astfel:
- din infracţiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în infracţiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. a) C. pen.;
- din infracţiunea prevăzută de art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în infracţiunea prevăzută de art. 13 alin. (1) şi (3) teza I din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi art. 37 lit. a) C. pen.
În această încadrare juridică, inculpatul N.A. a fost condamnat la:
- o pedeapsă principală de 6 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 3 ani pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. a) C. pen.;
- o pedeapsă principală de 7 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 4 ani pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori, prevăzută de art. 13 alin. (1) şi (3) teza I din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 37 lit. a) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (3) C. pen., s-au contopit pedepsele de mai sus şi s-a dispus ca inculpatul N.A. să execute pedeapsa principală cea mai grea, respectiv pedeapsa de 7 ani închisoare sporită la 8 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), h) C. pen. pe o durată de 4 ani.
Conform art. 83 C. pen., s-a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului N.A. prin sentinţa penală nr. 234 din 21 mai 2003 a Judecătoriei Tg. Bujor, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1333 din 17 noiembrie 2003 a Tribunalului Galaţi şi s-a dispus ca inculpatul să execute această pedeapsă alături de pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe o durată de 4 ani, mai sus stabilită, în total urmând ca inculpatul să execute 11 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe o durată de 4 ani.
În baza art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatului N.A. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.
Potrivit art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi a arestării preventive cu începere de la data de 18 ianuarie 2007 până la data de 29 noiembrie 2007.
S-a luat act că victimele R.F. şi D.V. nu s-au constituit părţi civile.
În baza art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, s-a dispus confiscarea de la inculpatul N.A. a echivalentului în RON (la data executării) a sumei totale de 299.550 euro, dobândită prin săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane şi trafic de minori.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul N.A. la plata sumei de 6.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că rechizitoriul nr. 321/D/P/2005 din 11 aprilie 2007 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Biroul Teritorial Galaţi, s-a dispus, trimiterea în judecată a inculpatului N.A. pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane în formă continuată prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi trafic de minori în formă continuată prevăzută de art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
S-a dispus, prin acelaşi rechizitoriu, neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitorii M.I. şi N.N., sub aspectul comiterii infracţiunilor prevăzute de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 şi de art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001.
În fapt, în sarcina inculpatului N.A. s-a reţinut că, în perioada 2002-2007, acţionând în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, dar prin acţiuni repetate, a racolat în România, transportat, cazat în ţară şi străinătate pe victimele majore O.L., R.A., R.F., D.V., A.J. şi O.S., acţionând prin inducerea în eroare, dar şi prin constrângerea fizică şi lipsirea de libertate a acestora, în scopul exploatării lor sexuale, prin practicarea prostituţiei în Italia şi Spania.
S-a reţinut, de asemenea, că inculpatul a racolat şi a cazat pe victima minoră M.G., respectiv a racolat, transportat şi cazat în Spania pe victima minoră M.A., acţionând prin inducerea în eroare a victimelor, dar şi prin constrângerea fizică a celei din urmă, în scopul exploatării sexuale a acestora, prin practicarea prostituţiei.
Pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi în faza cercetării judecătoreşti, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Inculpatul N.A. locuieşte fără forme legale în Comuna Folteşti, sat Folteşti, judeţul Galaţi, fiind fără ocupaţie. În aceste circumstanţe, inculpatul s-a hotărât să obţină sume de bani prin exploatarea unor tinere pe care le racola pe teritoriul României, transportându-le apoi în Italia şi Spania, unde le-a exploatat prin obligarea la practicarea prostituţiei.
Inculpatul s-a preocupat de racolarea unor tinere din satele judeţului Galaţi, despre care avea cunoştinţă că au mari probleme financiare, cărora le înfăţişa posibilitatea obţinerii unor venituri substanţiale în străinătate.
Astfel, în perioada anilor 2002-2007, în special prin inducerea în eroare, acesta a racolat mai multe tinere pe care le-a traficat, activitatea infracţională desfăşurată fiind următoarea:
1. în cursul anului 2002, victima minoră M.G. lucra cu ziua la tatăl inculpatului, care este cioban în comuna F., judeţul Galaţi, ocazie cu care a aflat că inculpatul N.A. se afla în Spania. În acea perioadă inculpatul trăia în concubinaj cu făptuitoarea M.I., cu care ulterior s-a căsătorit.
Inculpatul N.A. a călătorit pentru prima dată în străinătate la data de 11 iunie 2002.
Prin intermediul concubinei sale M.I., inculpatul i-a propus victimei să lucreze în străinătate. Aceasta din urmă a acceptat, precizând însă că nu doreşte să practice prostituţia, intenţia sa fiind aceea de a-şi găsi un loc de muncă, care să nu presupună întreţinerea de relaţii sexuale.
Concubina inculpatului a asigurat-o că nu se pune problema prostituţiei, spunându-i că inculpatul se va preocupa de găsirea unui loc de muncă pentru aceasta.
Luând la cunoştinţă că, la acea dată, victima M.G. nu împlinise vârsta de 18 ani, făptuitoarea M.I. i-a cerut să mai aştepte un timp până va lua legătura cu inculpatul.
La scurt timp, făptuitoarea i-a comunicat martorei că nu există probleme legate de vârsta ei şi că poate merge în municipiul Galaţi pentru a începe demersurile necesare obţinerii paşaportului.
Împreună cu făptuitoarea, victima s-a deplasat în municipiul Galaţi, fiind condusă de aceasta din urmă la imobilul situat în Galaţi, unde a fost lăsată în grija numitelor O.G. şi O.V. Făptuitoarea i-a comunicat victimei că va rămâne în imobilul respectiv până la plecarea în Spania şi că cele două fete, respectiv O.G. şi O.V. se vor ocupa cu obţinerea paşaportului.
Împreună cu numitele O.G. şi O.V., martora M.G. s-a deplasat la Serviciul Paşapoarte Galaţi, unde a depus documentele necesare obţinerii paşaportului.
Cu toate că era minoră, victimei nu i s-a solicitat declaraţie notarială din partea părinţilor, din care să rezulte că aceştia sunt de acord cu eliberarea paşaportului individual. Referitor la acest aspect, martora M.G. a precizat că numita O.G. a făcut „aranjamentele" necesare cu lucrătorul Serviciului paşapoarte.
Întrucât de la depunerea documentelor şi până la ridicarea paşaportului era necesară scurgerea unui interval de 20 de zile, victima a fost condusă din nou în apartamentul numitelor O.G. şi O.V., unde aceasta a continuat să locuiască.
În acest interval de timp, inculpatul N.A. a luat în mod repetat legătura cu numitele O.V. şi O.G., cerându-le detalii despre victimă. Cu aceste ocazii, inculpatul a discutat şi cu victima, întrebând-o dacă este bine tratată.
În lipsa numitelor O.V. şi O.G., victima a contactat-o telefonic pe mama sa, martora G.A., camunicându-i unde se afla şi numărul postului telefonic instalat în apartamentul respectiv.
Martora G.A. a aflat din zvon public despre faptul că inculpatul N.A. se ocupa de exploatarea unor tinere în străinătate prin obligarea la practicarea prostituţiei, fapt care a determinat-o să ia legătura cu fiica sa M.G., la postul telefonic al cărui număr aceasta din urmă i-l comunicase, cerându-i să fugă, întrucât urma ca în străinătate să fie exploatată în acelaşi mod.
în aceste circumstanţe, profitând de lipsa numitelor O.G. şi O.V. din imobil, martora M.G. a fugit, deplasându-se la locuinţa mamei sale din comuna Folteşti, judeţul Galaţi.
Ulterior, atât personal, cât şi prin intermediul unor cunoştinţe, inculpatul N.A. a contactat-o pe martora M.G., ocazie cu care i-a reproşat că fugise din apartamentul în care fusese cazată, cerându-i totodată să-i restituie cheltuielile pe care le făcuse în vederea obţinerii paşaportului său. Mai mult, inculpatul a recurs chiar la ameninţarea şi intimidarea martorei, urmărind-o timp de aproximativ 2 luni, de fiecare dată când aceasta ieşea din curtea locuinţei sale.
2. În vara anului 2004, tatăl victimei minore M.A. lucra ca cioban la stâna pe care inculpatul N.A. o avea pe raza comunei F., judeţul Galaţi.
Victima M.A., care este sora victimei M.G., îl ajuta pe tatăl său, ocazie cu care l-a cunoscut pe inculpat. Acesta i-a propus victimei să meargă în Spania, unde urma să îi găsească un loc de muncă, putând astfel să obţină câştiguri substanţiale.
Martora M.A. i-a adus la cunoştinţă inculpatului că este minoră, însă acesta a asigurat-o că nu vor fi probleme în ceea ce priveşte obţinerea paşaportului.
După ce victima şi-a luat cartea de identitate de la domiciliul său din comuna M., judeţul Galaţi, inculpatul a transportat-o la locuinţa sa fără forme legale din comuna F., judeţul Galaţi, unde a cazat-o timp de două zile.
Întrucât martora îşi pierduse certificatul de naştere, inculpatul s-a deplasat împreună cu aceasta la Oficiul Stării Civile din municipiul Galaţi, unde au obţinut un duplicat al documentului susmenţionat, după care s-au deplasat la Serviciul paşapoarte Galaţi, depunând documentele necesare eliberării documentului de călătorie. Toate cheltuielile legate de obţinerea paşaportului victimei au fost suportate de inculpat.
Ulterior, acesta a transportat-o pe martoră la locuinţa sa din comuna F., judeţul Galaţi, unde a cazat-o pentru încă aproximativ două săptămâni, respectiv până la eliberarea paşaportului. După eliberarea paşaportului, atât acest document, cât şi celelalte documente de identitate ale victimei au rămas în posesia inculpatului N.A.
Inculpatul a condus-o pe martoră la sediul unei firme de transport internaţional din municipiul Galaţi, unde a îmbarcat-o la bordul unui microbuz ce făcea curse pe relaţia Galaţi-Madrid, împreună cu martora A.J., o altă victimă a traficului de persoane.
La data de 12 noiembrie 2004 martora a ieşit din România prin P.T.F. N., judeţul Arad, fiind transportată în capitala Spaniei, Madrid. Aici, inculpatul a cazat-o într-un hotel, iar în a doua zi de la sosire, a condus-o la clubul „C.", spunându-i că acela era locul în care urma să lucreze, respectiv că urma să practice prostituţia. Totodată, inculpatul i-a cerut să-i predea toţi banii obţinuţi în această modalitate.
Având în vedere că, anterior, inculpatul o lovise pe martoră sub diferite motive, că se afla într-o ţară străină a cărei limbă nu o cunoştea, fără a deţine un document de identitate, martora a fost nevoită să practice prostituţia.
Programul în acest club se desfăşura între orele 1930-0430, martora primind în fiecare seară suma de 42 euro, pentru a atrage clienţii să consume băuturi alcoolice. De asemenea, martora acosta clienţi cu care întreţinea raporturi sexuale contra sumei de 300 euro pentru o oră.
Martora avea în medie 3-4 clienţi pe noapte de la care obţinea aproximativ 800 - 900 euro. Din aceşti bani, jumătate erau luaţi de patronul clubului, cealaltă jumătate fiind predată martorei.
La revenirea în locuinţa în care era cazată, martora era obligată de inculpat să-i predea toţi banii obţinuţi peste noapte.
Martora a practicat prostituţia în clubul „C.", în intervalul cuprins între jumătatea lunii noiembrie 2004 şi începutul lunii martie 2005, timp în care a obţinut aproximativ 80.000 euro, jumătate din aceşti bani fiindu-i luaţi de patronul clubului, iar cealaltă jumătate, respectiv 40.000 euro, de inculpatul N.A., victimei nerevenindu-i nimic, cu excepţia sumei de 250 de euro, pe care inculpatul a acceptat într-un târziu să o trimită în ţară pe numele fratelui victimei.
În acest interval de timp, inculpatul a întreţinut în mod repetat raporturi sexuale cu victima M.A., în contra voinţei acesteia şi i-a interzis să părăsească clubul sau să-şi contacteze telefonic familia în România.
Întrucât martora nu obţinea sumele de bani pe care inculpatul şi le dorea, la începutul lunii martie, a mutat-o într-un alt club din Madrid, unde a obligat-o să se prostitueze în aceleaşi condiţii. La acest club, tariful pentru o oră de relaţii sexuale era 200 euro, victima obţinând în medie 600 euro pe noapte, şi în acest caz, jumătate de bani fiind opriţi de către club. În acest club victima a activat circa trei luni, până în iunie 2005, interval în care a obţinut din prostituţie pentru inculpat aproximativ 25.200 euro.
Abia în această perioadă victima a reuşit să-şi contacteze telefonic familia, spunându-i mamei sale, martora G.A., că se află în Spania, fiind sechestrată şi exploatată de către inculpat. De asemenea, victima i-a comunicat martorei că actele sale de identitate au rămas la concubina inculpatului. În aceste condiţii, martora G.A. s-a deplasat la domiciliul făptuitoarei M.I., solicitând restituirea actelor, însă aceasta a negat că ar avea cunoştinţă despre actele victimei.
Inculpatul N.A. s-a întors în România întrucât îi expira viza turistică, cerându-i victimei care a rămas în Spania să se prostitueze în continuare în folosul său. După plecarea inculpatului însă, martora M.A. a întrerupt legăturile cu acesta şi şi-a găsit de lucru ca menajeră, întorcându-se în România abia în aprilie 2006.
3. În cursul anului 2004, martora A.J. lucra ca menajeră în casa părinţilor inculpatului N.A., împrejurare în care inculpatul a ajuns să cunoască faptul că martora are dificultăţi materiale. În cursul lunii noiembrie 2004, inculpatul i-a propus martorei să meargă să lucreze în Spania, oferindu-se să-i găsească un loc de muncă şi să suporte toate cheltuielile legate de transportul până în Spania.
Având în vedere că avea cunoştinţă despre faptul că inculpatul călătoreşte în mod frecvent în străinătate, victima a apreciat că acesta îi poate facilita angajarea în Spania, fapt care a determinat-o să accepte propunerea.
Inculpatul i-a solicitat martorei să-i dea paşaportul, pe motiv că urma să facă rezervare la mijlocul de transport cu care urmau să călătorească în Spania.
După câteva zile, inculpatul a condus-o pe martoră la sediul unei societăţi ce are ca obiect de activitate transport internaţional. În acest loc martora A.J. s-a întâlnit cu martora M.A. pe care o cunoştea din comuna F., judeţul Galaţi.
Astfel, la data de 12 noiembrie 2004, martora A.J. a părăsit România prin P.T.F. Nădlac împreună cu martora M.A., acestea fiind conduse în localitatea Madrid.
La aceeaşi dată, inculpatul a trecut frontiera de stat a României prin P.T.F. Nădlac, pe jos, pentru a înlătura orice suspiciune care ar fi putut apărea în ceea ce priveşte legăturile sale cu cele două martore.
Inculpatul le-a cazat pe cele două martore într-un apartament pe care îl avea închiriat în capitala Spaniei, spunându-le că urmau să practice prostituţia într-un club. întrucât nu cunoşteau limba spaniolă şi nu ştiau cum pot reveni în România, cele două martore au fost nevoite să accepte condiţiile impuse de inculpat.
A doua zi, inculpatul le-a condus pe cele două martore într-un club din Madrid, unde le-a spus că urmau să practice prostituţia.
Martora A.J. a început să practice prostituţia în acel club, percepând un tarif de 280 de euro pentru o oră de relaţii sexuale. De asemenea, martora mai primea de la patronul clubului suma de 40 de euro pentru faptul că lucra în acel club şi suma de 30 de euro pentru consumaţia pe care o făceau clienţii în compania sa.
Martora avea în medie 2-3 clienţi pe seară, obţinând în medie suma de 900 euro, care îi era luată dimineaţa în totalitate de inculpatul N.A.
Martora A.J. a practicat prostituţia în folosul inculpatului N.A. în intervalul noiembrie 2004-februarie 2005, timp în care a obţinut aproximativ 18.000 euro, bani care au fost luaţi de inculpat, cu excepţia sumei de 450 euro pe care inculpatul a acceptat într-un târziu să o dea victimei, pentru a o trimite în ţară familiei. Victima a precizat că inculpatul trimitea toţi banii în România soţiei sale M.I., tot prin intermediul acesteia din urmă ajungând şi cei 450 euro la familia sa.
Pe timpul cât a fost cazată în locuinţa închiriată de inculpat, martora A.J., la fel şi martora M.A., a fost ameninţată de inculpat, în repetate rânduri cu bătaia, pentru a o determina să nu fugă. De asemenea, inculpatul a abuzat sexual de cele două martore. În acelaşi interval de timp, inculpatul i-a povestit martorei despre faptul că victima D.V. din comuna F., judeţul Galaţi se prostituase în Spania în folosul lui.
În luna februarie 2005, inculpatul N.A. s-a întors în România, cerându-le celor două victime să continue să se prostitueze în folosul lui. Cu toate acestea, după plecarea inculpatului, victima A.J. a întrerupt orice legătură cu acesta.
4. În cursul anului 2002, inculpatul N.A. a cunoscut-o pe victima D.V. din comuna F., judeţul Galaţi. Aceasta era căsătorită, dar despărţită în fapt, avea un copil minor şi o situaţie materială precară.
În cursul lunii noiembrie 2002, inculpatul a mers la locuinţa acesteia împreună cu numita V.A.D. zisă „L.", propunându-i victimei să-i găsească un loc de muncă în Spania.
Având în vedere că inculpatul era consătean cu victima, aceasta din urmă a avut în vedere susţinerile lui referitoare la găsirea unui loc de muncă, fapt ce a determinat-o să accepte să meargă în Spania.
Inculpatul a fost cel care s-a ocupat de obţinerea paşaportului victimei, însoţind-o pe aceasta la Serviciul paşapoarte din municipiul Galaţi şi suportând toate taxele necesare pentru obţinerea documentului de călătorie.
După obţinerea paşaportului, acesta a rămas la inculpat, fapt pe care victima D.V. l-a comunicat mamei sale, martora D.I.
După două săptămâni de la eliberarea documentului de călătorie, inculpatul N.A. şi victima D.V. s-au îmbarcat într-un autocar care efectua transport de persoane pe relaţia România-Spania, cei doi părăsind România la data de 19 decembrie 2002, prin P.T.F. Borş.
La sosirea în Spania, martora a fost cazată în oraşul Vigo, moment în care inculpatul i-a comunicat că o adusese în Spania nu pentru a munci, ci pentru a practica prostituţia. Iniţial, inculpatul a transportat-o pe victima D.V. în clubul „T.", unde aceasta a practicat prostituţia timp de aproximativ două luni, interval în care a obţinut suma de aproximativ 1.000 euro, bani care i-au fost luaţi integral de inculpat.
Ulterior, inculpatul N.A. s-a mutat împreună cu victima D.V. în oraşul Barcelona, inculpatul plasând-o pe aceasta din urmă să practice prostituţia în clubul „L.". În urma practicării prostituţiei în acest club, victima a obţinut aproximativ 1.300 euro, bani care au fost însuşiţi integral de inculpat.
După aproximativ trei luni, inculpatul a mutat-o din nou pe victimă, de data aceasta în oraşul Madrid, plasând-o să practice prostituţia în clubul „C.A.". Conform regulamentului clubului, tinerele care practicau prostituţia în interiorul acestuia trebuiau să plătească în fiecare seară suma de 45 euro pentru a le fi puse la dispoziţie camere. Victima D.V. a obţinut ca urmare a practicării prostituţiei în acest club suma de aproximativ 2.000 euro, luată integral de inculpatul N.A.
Urmărind, pe de o parte, maximizarea profitului, iar pe de altă parte, să nu fie depistat de autorităţile spaniole, inculpatul a mutat-o ulterior pe victima D.V. în clubul „T." din localitatea Vigo şi apoi în clubul „S." din localitatea Verin. În timp ce victima practica prostituţia în clubul „S.", inculpatul N.A. i-a cerut suma de 1.000 euro pentru a o lăsa liberă. Cu toate că victima a obţinut din practicarea prostituţiei suma solicitată de inculpat, pe care de altfel i-a şi dat-o, aceasta nu s-a ţinut de cuvânt, continuând să o oblige pe victima D.V. să practice prostituţia în folosul său.
În acest interval de timp, inculpatul a mai adus în România alte două tinere cu numele de „L." şi „D.", pe care le-a obligat să practice prostituţia în folosul său în cluburile spaniole, fapt perceput în mod nemijlocit de victima D.V.
Inculpatul a continuat să o exploateze în folosul său pe victima D.V. până în luna octombrie 2003, când a plecat în România, luând cu împrumut suma de 600 euro de la patronul clubului în care practica prostituţia victima. După ce victima D.V. a plătit datoria pe care inculpatul o făcuse la patronul clubului, aceasta a putut părăsi clubul, rupând legăturile cu inculpatul.
Cu ocazia revenirii în ţară, victima i-a povestit mamei sale, martora D.I., că inculpatul N.A. a lovit-o în mod repetat pe parcursul şederii în Spania, atunci când aceasta refuza să practice prostituţia în folosul acestuia şi că pe parcursul timpului cât acesta lipsea era supravegheată de o fată de încredere a inculpatului care, la rândul său, practica prostituţia în folosul acestuia.
5. Printre tinerele traficate de către inculpat se numără şi victimele R.A., O.L., R.F., surori, din comuna J., sat Z., jud Galaţi şi O.S. din aceeaşi localitate.
La începutul lunii aprilie 2005, victimele R.A. şi O.L. au fost vizitate la domiciliu de către inculpatul N.A., pe care îl cunoscuseră prin intermediul unor cunoştinţe comune.
Acesta le-a propus celor două să le găsească un loc de muncă în Italia, promiţându-le că vor câştiga sume importante de bani, el angajându-se să suporte toate cheltuielile pentru obţinerea paşaportului şi transportul în Italia. Discuţia desfăşurându-se în lipsa părinţilor victimelor, care nu erau cele două au acceptat propunerea şi l-au însoţit chiar în aceeaşi zi pe inculpat în municipiul Galaţi, luând cu ele, conform cererii acestuia, toate actele lor de identitate.
Inculpatul le-a cazat în aceeaşi seară la apartamentul situat în G., aparţinând martorului V.F. şi pe care acesta îl închinase numitului N.N., fratele inculpatului. Cele două victime au fost ţinute în respectiva locuinţă până spre sfârşitul lunii mai 2005, neavând voie să iasă singure din apartament, fiind practic sechestrate. Singura excepţie a constituit-o deplasările pe care le-au făcut împreună cu inculpatul până în oraşul T.B., judeţul Galaţi, în scopul obţinerii paşapoartelor turistice, taxele aferente fiind suportate de către inculpat.
La circa 10 zile de la obţinerea paşapoartelor, respectiv în data de 20 mai 2005, inculpatul a plecat împreună cu cele două victime spre Italia, cu un microbuz al unei firme de turism din municipiul Galaţi. Inculpatul a ţinut paşapoartele victimelor asupra sa, înmânându-le acestora doar la trecerea frontierelor. Totodată, acesta nu le-a restituit restul documentelor de identitate, spunându-le ca le-a lăsat spre păstrare la concubina lui M.I.
Inculpatul şi victimele au ajuns în Italia în data de 23 mai 2005. Aici, inculpatul a închiriat o cameră dintr-un imobil din localitatea Catolica, unde s-a cazat împreuna cu victimele. La circa 2-3 zile de la sosire, inculpatul le-a spus celor două că de fapt urmează „să muncească la stradă", iar din banii obţinuţi din prostituţie trebuie să achite cheltuielile pe care le făcuse pentru ele. Pentru a le determina să accepte, inculpatul le-a ameninţat cu bătaia şi că „le face colet şi le trimite în ţară".
Astfel, în zilele ce au urmat, victimele R.A. şi O.L. au început să se prostitueze „la stradă", racolând clienţi într-o zonă a aceleiaşi Via Veneţia ce le fusese indicată de către inculpat. Victimele percepeau 50 de euro pentru fiecare act sexual, având câte 3-4 clienţi pe noapte şi predând dimineaţa toţi banii obţinuţi, inculpatului.
După circa o săptămână, victima R.A. a fost depistată de poliţia italiană şi reţinută. Cu această ocazie, l-a denunţat în faţa autorităţilor italiene pe inculpat pentru traficarea sa, fiind returnată în România cu o cursă aeriană în data de 16 iunie 2005. S-a stabilit că martora R.A. a obţinut din practicarea prostituţiei suma de 1.050 euro, care a fost însuşită integral de inculpatul N.A.
Imediat după sosirea în ţară, victima l-a contactat pe inculpat pe telefonul mobil, solicitându-i restituirea actelor sale de identitate. Inculpatul a refuzat-o, ameninţând-o cu moartea şi afirmând că se descurcă el cu poliţia italiană.
Victima O.L. a fost şi ea depistată de poliţia italiană în aceleaşi împrejurări ca şi sora sa, nefiind însă reţinută. Realizând ca fusese denunţat de victima R.A., inculpatul N.A. i-a reproşat acest lucru victimei O.L., bătând-o şi ameninţând-o cu mutilarea. Fiindu-i teamă că va fi prins de poliţie, inculpatul a plecat din localitate, mutându-se în oraşul Rimini, unde s-a cazat împreună cu victima O.L.
După două zile, cei doi au plecat în Spania, stabilindu-se în oraşul Verin. Aici, inculpatul s-a întâlnit cu un cetăţean spaniol „C.", un cunoscut de-al său, patron al unui club de noapte „D.", în care se practica prostituţia, convenind cu acesta primirea în club a victimei. Cu această ocazie, „C." practic a cumpărat-o pe victimă contra sumei de 3.000 euro, primind în schimb de la inculpat paşaportul acesteia.
Victima O.L. a fost astfel cazată în clubul respectiv, unde a rămas timp de aproximativ 5 săptămâni, continuând să se prostitueze. După cum este practica în „cluburile” de acest gen din Spania, victima racola clienţii în localul clubului, întreţinând cu aceştia raporturi sexuale contra cost. Victima avea 5-6 clienţi pe noapte, de la care obţinea în total aproximativ 700 de euro. Pe perioada şederii sale acolo, victima a obţinut un total de 21.750 de euro, însuşiţi în totalitate de „C.".
Între timp, însă, inculpatul, care a păstrat în mod constant legătura telefonică cu victima, s-a întors în România pentru a racola şi alte tinere în vederea exploatării prin practicarea prostituţiei. Astfel, în cursul lunii iulie 2005, inculpatul s-a deplasat la locuinţa familiei R. din satul Z., comuna J., judeţul Galaţi, propunându-i victimei R.A. să se prostitueze din nou în folosul său. Fiind refuzat de aceasta, inculpatul şi-a îndreptat atenţia asupra celei de a treia surori, victima R.F. Astfel, inculpatul a abordat-o pe aceasta din urmă, propunându-i să o ajute să-şi găsească un loc de muncă în Spania. Victima a acceptat propunerea, astfel că în zilele ce au urmat, inculpatul s-a ocupat de obţinerea paşaportului turistic al acesteia, procedând la fel ca şi în cazul surorilor sale, reţinându-i certificatul de naştere şi buletinul de identitate.
Inculpatul s-a ocupat de obţinerea paşaportului pentru victima R.F., după care, la data de 25 iulie 2005, a luat-o de la locuinţa sa din comuna J., sat Z., judeţul Galaţi, deplasându-se împreună cu aceasta spre Spania într-un autoturism marca F.P., înmatriculat în Franţa. La aceeaşi dată, inculpatul a părăsit România împreună cu victima R.F. prin P.T.F. Nădlac, transportând-o pe aceasta spre localitatea V. din Spania.
Martora O.L. se afla în localitatea Verin, unde practica prostituţia în clubul „D.", fiind vândută anterior de către inculpat cetăţeanului spaniol cu numele de „C.", astfel cum s-a menţionat anterior.
După sosirea în Spania, împreună cu victima R.F., inculpatul a contactat-o pe martora O.L., solicitându-i să fugă din clubul numitului „C.". Pentru a o determina pe martora O.L. să fugă din clubul în care se prostitua, inculpatul a ameninţat-o că, în caz contrar, îi va face rău victimei R.F.
Profitând de faptul ca avea paşaportul asupra sa, în cursul lunii august 2005, martora O.L. a fugit din clubul „D.", ulterior inculpatul împreună cu martora şi victima R.F., deplasându-se în capitala Spaniei, Madrid. În această localitate, inculpatul N.A. a închiriat un apartament într-un imobil pe strada S.B.
Inculpatul le-a plasat pe cele două victime în clubul „B.", unde pe timpul nopţii acestea trebuiau să racoleze clienţi cu care să întreţină raporturi sexuale în camerele localului.
Cele două martore au practicat prostituţia în clubul „B." timp de aproximativ o săptămână, percepând fiecărui client suma de 120 euro pentru o perioadă de 30 de minute de raporturi sexuale. Din aceasta sumă, cele două plăteau jumătate patronului clubului. în fiecare dimineaţă, inculpatul N.A. le lua pe martoră şi victimă de la club, transportându-le la imobilul închiriat în capitala spaniolă. Totodată, acesta le lua toţi banii obţinuţi peste noapte. în intervalul de timp cât a practicat prostituţia în clubul „D.", martora O.L. a obţinut suma totală de 1.750 euro, bani care au fost însuşiţi integral de inculpatul N.A.
După aproximativ o săptămână, inculpatul le-a transferat pe martora O.L. şi pe victima R.F. în clubul „V." din Madrid unde acestea trebuiau să acosteze clienţi cu care să întreţină raporturi sexuale în camerele localului.
În acest club, regula era ca orice client să plătească taxa de intrare în sumă de 60 euro. Martora şi victima percepeau de la fiecare client acostat suma de 60 de euro pentru o perioadă de 30 de minute de raporturi sexuale.
Cele două surori au practicat prostituţia în clubul „V." timp de aproximativ două luni de zile. În acest interval, martora O.L. a avut în general câte şase-şapte clienţi pe seară, obţinând în total suma de 3.600 euro, care a fost însuşită integral de inculpatul N.A.
Cu toate că cele două i-au solicitat inculpatului să le dea o parte din banii obţinuţi, acesta le-a refuzat, spunându-le că ţine banii asupra sa şi că le va da bani atunci când va considera el.
În cursul lunii octombrie, urmărind maximizarea profitului, inculpatul a mutat-o pe martora O.L. în clubul „D.A." a capitalei spaniole, iar pe victima R.F., în clubul „R." din apropierea pieţii Castilia.
Martora O.L. a practicat prostituţia în clubul susmenţionat în intervalul octombrie 2005-februarie 2006, având în medie câte trei-patru clienţi pe noapte. Tarifele practicate în acest club erau 300 euro pentru o oră de relaţii sexuale.
În intervalul octombrie 2005-februarie 2006, martora a obţinut din practicarea prostituţiei suma de aproximativ 130.000 euro, bani care au fost însuşiţi integral de inculpatul N.A. În acest interval, martora a discutat în mod repetat cu sora sa, victima R.F., cu care de altfel locuia în afara orelor de program ale clubului, aceasta spunându-i cu aceste ocazii că a obţinut din practicarea prostituţiei aproximativ aceeaşi sumă de bani ca şi martora, banii fîindu-i luaţi în totalitate de inculpatul N.A.
În acest interval, inculpatul a surprins o discuţie dintre martora O.L. şi victima R.F., în care cele două plănuiau să scape de sub influenţa inculpatului, fapt care l-a determinat pe acesta să le despartă. Astfel, în cursul lunii februarie 2006, inculpatul a luat-o pe martora O.L., spunându-i că urmează să meargă în România, în timp ce pe victima R.F. a lăsat-o singură în imobilul închiriat în Madrid, aceasta rămânând doar cu suma de 50 de euro pentru a se întreţine în continuare.
Inculpatul a plecat împreună cu martora O.L. în Franţa, unde aceasta a lăsat autoturismul marca F.P. la o firmă de vânzări auto. Cu banii obţinuţi în modalitatea descrisă mai sus, în Spania, inculpatul N.A. şi-a cumpărat un autoturism marca V.P., pentru care a plătit suma de 11.500 euro şi la bordul căruia cei doi au plecat spre ţară.
La data de 25 februarie 2006, inculpatul a intrat în România împreună cu martora O.L. la bordul autoturismului înmatriculat în Franţa. La revenirea în România, inculpatul a condus-o pe martoră la locuinţa părinţilor săi din Comuna J., sat Z., judeţul Galaţi, unde aceasta a locuit pentru aproximativ o săptămână.
După intervalul de timp menţionat mai sus, pentru a avea control asupra martorei, inculpatul a luat-o şi a condus-o la imobilul situat în municipiul Galaţi care fusese închiriat de fratele inculpatului, numitul N.N., de la martorul V.F.
Martora a locuit în apartamentul menţionat mai sus în intervalul februarie-mai 2006, fiind supravegheată permanent de inculpat, care o ameninţa că în cazul în care ar fi fugit din apartament, urma să-i facă rău victimei R.F., aflată în Spania. Totodată, inculpatul o ameninţa pe martoră că, în cazul în care nu îi respecta indicaţiile, avea posibilitatea să îi omoare copilul aflat în îngrijirea părinţilor acesteia.
În această perioadă, inculpatul s-a deplasat împreună cu martora O.L. în comuna B., sat B., judeţul Galaţi la locuinţa martorei O.S.
Inculpatul i-a propus martorei O.S. să meargă în Spania, unde el îi putea asigura un loc de muncă în calitate de menajeră la un bar. Inculpatul a asigurat-o pe martoră că nu sunt probleme şi că în mod cert îşi va câştiga existenţa muncind cinstit, iar pentru a-i câştiga încrederea i-a spus că şi martora O.L. lucra la acelaşi bar.
Întrucât martora nu avea paşaport şi nici bani pentru a-şi plăti călătoria până în Spania, inculpatul s-a oferit să suporte aceste cheltuieli, urmând ca martora să-i returneze banii după angajarea în Spania. Având în vedere asigurările date de inculpat, martora O.S. a acceptat să meargă împreună cu acesta în Spania.
În aceeaşi zi, inculpatul N.A. a luat-o pe martora O.S. din comuna B., sat B., judeţul Galaţi, transportând-o la locuinţa pe care fratele său, N.N., o avea închiriată de la martorul V.F., unde a cazat-o împreună cu martora O.L. Cele două martore au fost închise de inculpat în imobilul despre care s-a făcut vorbire, acesta ori fratele său trecând periodic pentru a le aduce alimente şi haine.
După aproximativ o săptămână, inculpatul a transportat-o pe martora O.S. la Serviciul paşapoarte din municipiul Galaţi, unde au fost depuse documentele necesare obţinerii documentului de călătorie. După eliberarea paşaportului, inculpatul i-a solicitat documentul martorei, cu motivarea că s-ar afla mai în siguranţă în posesia sa.
Inculpatul a aflat că o altă victimă a traficului de persoane desfăşurat de el, C.P., aflată în Spania, urma să revină în România, unde intenţiona să îl denunţe autorităţilor judiciare. în atare circumstanţe, inculpatul, temându-se ca martora O.L. să nu îl denunţe la rândul său autorităţilor române, s-a hotărât să o trimită în Spania, unde urma să practice prostituţia împreună cu victima R.F.
Astfel, la data de 10 mai 2006, martora O.L. a părăsit România prin P.T.F. Borş la bordul unui autocar cu destinaţia Spania. în aceeaşi zi, martorei nu i s-a permis intrarea în spaţiul Schengen, fiindu-i întreruptă călătoria la intrarea în Austria, astfel că aceasta a revenit în România prin P.T.F. Borş, la bordul unui autoturism. Martora a fost aşteptată pe traseu în localitatea Buzău de inculpatul N.A., care a condus-o în imobilul situat în Galaţi, în acelaşi imobil se afla cazată şi martora O.S.
În cursul lunii iunie 2006, inculpatul N.A. le-a îmbarcat pe martorele O.L. şi O.S. într-un autocar aparţinând SC G.T. SRL Galaţi, ce efectua transport de persoane pe relaţia România-Spania.
În aceeaşi zi, inculpatul a plecat spre Spania la bordul unui microbuz care efectua transport de persoane pe relaţia România-Spania, mijloc de transport pe care l-a luat din municipiul Satu Mare. Inculpatul N.A., beneficiind de o libertate de mişcare mai mare generată de mijlocul de transport pe care îl folosea, a părăsit România la data de 16 iunie 2006, prin P.T.F. Petea, în timp ce cele două martore au părăsit ţara la data de 17 iunie 2006, prin acelaşi punct de frontieră.
Inculpatul a călătorit separat de cele două martore pentru a ascunde legăturile sale cu acestea şi implicarea sa în traficul de persoane, întrucât cunoştea că la acea dată se implementau în sistemul informatic al I.G.P.F. toate intrările şi ieşirile din ţară ale cetăţenilor români. Inculpatul a procedat în acest mod şi ca urmare a faptului că numita C.P. îi comunicase că va denunţa autorităţilor române implicarea sa în traficul de persoane.
Cele două martore au fost aşteptate în autogara M.A. din Madrid de inculpatul N.A., care le-a condus la o pensiune, unde le-a asigurat cazarea. A doua zi, inculpatul le-a transportat pe martorele O.L. şi O.S. la clubul „R." din capitala spaniolă, unde acestea trebuiau să practice prostituţia în camerele localului, prin acostarea clienţilor.
Martora O.S. nu cunoştea faptul că în acel club se practică prostituţia, fapt care i-a fost adus la cunoştinţă de martora O.L., după plecarea inculpatului. Totodată, aceasta din urmă i-a spus martorei că toţi banii obţinuţi în acest mod urmau să fie predaţi inculpatului.
Având în vedere aceste aspecte, martora O.S. a refuzat iniţial să practice prostituţia. Întrucât nu putea rămâne în club fără să acosteze clienţi, martora O.L. l-a chemat pe inculpat pentru a o lua pe martora O.S. Inculpatul N.A. a transportat-o pe martora O.S. la locuinţa pe care o avea închiriată în Madrid, unde i-a aplicat o corecţie fizică, solicitându-i să accepte să întreţină raporturi sexuale cu clienţii clubului. Totodată, inculpatul a ameninţat-o cu faptul că îi va omorî copilul aflat în România şi că îi va da foc la casă dacă va continua să refuze să practice prostituţia. Aceste aspecte, cât şi faptul că se afla într-o ţară străină a cărei limbă nu o cunoştea, fără bani, fără posibilitatea de a se întreţine şi fără acte de identitate, au determinat-o pe martora O.S. să accepte să practice prostituţia în clubul „R.".
Începând din a doua seară, martora O.S. a început să meargă împreună cu martora O.L. în clubul „R.", unde acosta clienţi cu care întreţinea raporturi sexuale în camerele localului, fie la domiciliul acestora.
Martora O.S. a practicat prostituţia în Clubul „R." aproximativ 2 săptămâni, respectiv până la reţinerea inculpatului N.A. de către autorităţile spaniole, timp în care a obţinut aproximativ 43.000 euro, bani care au fost însuşiţi integral de inculpat. Din declaraţia martorei O.S. a rezultat că martora O.L. se prostitua în acelaşi club şi că avea cam acelaşi număr de clienţi, obţinând astfel aceeaşi sumă de bani.
Ca urmare a declaraţiilor date de inculpat în faţa autorităţilor spaniole, s-a efectuat o descindere la locuinţa închiriată de acesta în Madrid, ocazie cu care a fost reţinută şi martora O.L. În aceste condiţii, martora O.S. a reuşit să plece din Spania spre România, aceasta deplasându-se la locuinţa părinţilor săi din comuna J., sat Z., judeţul Galaţi, unde a povestit despre cele întâmplate.
Pe parcursul intervalului cât a locuit împreună cu martora O.L. şi cu inculpatul N.A. în imobilul închiriat de acesta în Madrid, martora O.S. a văzut cum inculpatul i-a aplicat corecţii fizice martorei O.L. şi cum a abuzat sexual de aceasta. Totodată, inculpatul o ameninţa în mod repetat pe martoră, menţinând astfel un climat de teamă în imobil, în scopul de a le determina pe cele două să practice prostituţia şi să-i remită toţi banii obţinuţi în această modalitate. Martora O.L. i-a povestit martorei O.S. că inculpatul N.A. o exploatase în Spania prin obligarea la practicarea prostituţiei şi pe sora sa, victima R.F.
În permanenţă inculpatul N.A. se lăuda cu cunoştinţele pe care le are în cadrul lucrătorilor de poliţie din România, spunându-le martorelor că nu i se poate întâmpla nimic în cazul unui denunţ.
Martora O.L. a fost returnată din Spania cu o cursă aeriană la data de 13 iulie 2006, fiind aşteptată la aeroport de numitul N.N., fratele inculpatului N.A. Acesta a condus-o pe martoră în apartamentul pe care îl avea închiriat de la martorul V.F. din Galaţi. Susnumitul a închis-o pe martoră în acest apartament, aducându-i periodic haine şi produse alimentare.
După returnarea inculpatului din Spania, acesta a revenit în România, căutând-o pe martora O.L. la apartamentul în care era ţinută de numitul N.N. Inculpatul a luat-o pe martoră, transportând-o în imobilul pe care îl închinase de la numitul S.I., în Galaţi.
În perioada cât a locuit în apartamentul susmenţionat, inculpatul s-a hotărât să-i schimbe numele de familie martorei, pentru ca aceasta să poată călători din nou în Spania, unde îi fusese aplicată interdicţie, ca urmare a depistării sale de către autorităţile spaniole.
Sperând că, ajunsă singură în Spania şi cu un nume de familie nou, va putea scăpa de sub influenţa inculpatului, martora a acceptat propunerea inculpatului N.A. de a se căsători cu martorul O.A. Astfel, contra sumei de 100 euro, martorul O.A. a acceptat să se căsătorească cu martora O.L., pentru ca aceasta din urmă să capete numele de familie al martorului.
Imediat după oficierea căsătoriei, martora O.L. i-a comunicat inculpatului că nu mai doreşte să practice prostituţia în folosul lui, motiv pentru care acesta a condus-o în imobilul închiriat, unde i-a aplicat în mod repetat lovituri.
În aceeaşi zi, martora O.L. a reuşit să fugă din apartamentul în care era ţinută de inculpat, ascunzându-se aproximativ o săptămână în apartamentul unei cunoştinţe. În acest timp, martora a fost sunată pe telefonul mobil de către inculpat, care a ameninţat-o şi i-a cerut să se întoarcă la el.
Cu toate acestea, martora a rupt legătura pentru un interval de timp cu inculpatul N.A.
Cunoscând de la sora sa, martora R.A., faptul că Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Biroul Teritorial Galaţi efectuează cercetări faţă de inculpat, sub aspectul comiterii infracţiunii de trafic de persoane şi trafic de minori, martora O.L. a făcut declaraţii complete în prezenta cauză, la data de 24 noiembrie 2006.
Ulterior, inculpatul s-a întâlnit întâmplător cu victima R.F., sora martorei O.L., de la care a aflat faptul că martora dăduse declaraţii în faţa organelor de urmărire penală.
Ca urmare a acestui fapt, inculpatul a căutat-o pe martoră la domiciliul său din comuna J., sat Z., judeţul Galaţi, cerându-i să meargă în faţa organelor de urmărire penală, unde să-şi retracteze mărturia dată în data de 24 noiembrie 2006 (declaraţii martor). În prezenţa inculpatului, martora a scris pe telefonul mobil un mesaj prin care arăta că declaraţia dată în data de 24 noiembrie 2006 nu corespunde realităţii pe care l-a expediat pe telefonul mobil de serviciu al ofiţerului din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi care efectua acte în cauză în baza delegărilor emise de procuror.
De altfel, şi la data de 24 noiembrie 2006, în momentele în care martora dădea declaraţii în faţa organelor de anchetă, inculpatul i-a trimis acesteia un mesaj pe telefonul mobil, în care îi cerea să se întâlnească urgent pentru a discuta cu el în mod confidenţial, ameninţând-o că, în caz contrar, o va căuta şi o va găsi. Fiindu-i teamă de inculpat, martora l-a minţit pe acesta, spunându-i că a mers în faţa organelor de urmărire penală şi că acestea i-au permis să rupă declaraţia dată.
Inculpatul i-a spus martorei că şi numita C.P. urma să-l denunţe autorităţilor române pentru acelaşi gen de fapte, fapt pentru care i-a cerut să părăsească cât mai urgent teritoriul României, pentru a nu putea fi reaudiată de organele de urmărire penală.
Inculpatul i-a comunicat martorei că făcuse rost de bilete de avion şi că urmau să plece împreună în străinătate. Întrucât se temea de inculpat, martora a acceptat să plece din nou în străinătate împreună cu acesta, fapt pentru care, în dimineaţa zilei de 18 ianuarie 2007, s-a deplasat împreună cu inculpatul N.A. în Bucureşti, cu intenţia de a se îmbarca într-o cursă aeriană cu destinaţia Paris.
La momentul îmbarcării, inculpatul a fost reţinut de organele de urmărire penală, situaţie în care martora O.L. a refuzat îmbarcarea în cursa aeriană.
În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că martora O.L. a câştigat din practicarea prostituţiei suma de 142.000 euro, bani care au fost însuşiţi integral de inculpatul N.A. Martora O.S. a obţinut în aceeaşi modalitate suma de 43.000 euro, sumă luată integral de inculpat.
Nu s-a reuşit audierea victimei R.F. de către organele de urmărire penală, aceasta fiind plecată din ţară.
În faza de urmărire penală, inculpatul a refuzat să facă declaraţii în faţa organelor de urmărire penală.
Audiat fiind de instanţa de judecată, cu ocazia soluţionării propunerii de arestare preventivă, inculpatul a declarat că a trăit în concubinaj cu victima O.L., dar că nu a exploatat-o pe aceasta. A mai declarat inculpatul că victima O.L. nu a practicat niciodată prostituţia în Spania şi că nu a profitat în vreun mod de aceasta.
Cu aceeaşi ocazie, inculpatul a mai arătat că le cunoaşte pe victimele R.F. şi R.A. ca fiind surorile victimei O.L., dar că nu le-a transportat niciodată în străinătate şi că nici nu le-a obligat să practice prostituţia în folosul său. De asemenea, a precizat că le cunoaşte pe victimele M.G. şi M.A., întrucât sunt din aceeaşi comună cu el, fără însă să le fi exploatat pe acestea în vreun mod, arătând totodată că nu le cunoaşte pe victimele O.S. şi A.J.
În faza cercetării judecătoreşti, inculpatul s-a prevalat de dreptul de a nu face declaraţii prevăzute de art. 70 C. proc. pen.
Apărările inculpatului au fost înlăturate, deoarece sunt combătute de ansamblul probator administrat în cauză.
Astfel, audiate în calitate de martore, victimele O.L. şi R.A. au declarat că inculpatul N.A. a fost cel care le-a racolat, sub promisiunea găsirii unor locuri de muncă în străinătate. Acesta le-a cazat în apartamentul închiriat de fratele său N.N. de la martorul V.F., după care le-a transportat în Italia, unde le-a obligat să se prostitueze „la stradă". Ulterior, ca urmare a formulării unui denunţ împotriva inculpatului, martora R.A. a fost returnată de autorităţile italiene la data de 15 iunie 2005 prin P.T.F. Otopeni.
Susţinerile inculpatului, în sensul că nu ar fi transportat-o în străinătate pe martoră, au fost combătute, pe de altă parte, şi de rezultatul verificărilor efectuate în baza de date a I.G.P.F., care a stabilit că, la data de 20 mai 2005, inculpatul N.A. a ieşit din România prin P.T.F. Nădlac, la bordul autovehiculului, însoţit de martorele O.L., R.A. şi de numita C.P.
Despre numita C.P., cele două martore au susţinut în mod constant că a fost traficată de inculpatul N.A., însă nu s-a reuşit audierea acesteia, fiind plecată din ţară.
Despre prezenţa martorei O.L. în Spania, unde a fost exploatată de inculpat prin obligarea la practicarea prostituţiei, a relatat şi martora O.S., care a perceput nemijlocit acest lucru, fiind exploatată la rândul său de inculpat.
Referitor la exploatarea victimei R.F., inculpatul a afirmat că nu a avut nici o legătură cu aceasta şi că nici măcar nu a călătorit împreună cu aceasta în străinătate. Susţinerile inculpatului au fost contrazise, pe de o parte, de declaraţiile martorelor O.L. şi R.A., iar pe de altă parte, de rezultatul verificărilor efectuate în baza de date a I.G.P.F., din care rezultă că la data de 24 iulie 2005, inculpatul a ieşit din România prin P.T.F. Nădlac, la bordul autoturismului înmatriculat în Franţa, pe care îl conducea, însoţit de victima R.F. Mai mult, în Spania, martora O.L. a povestit despre faptul că şi sora sa R.F. a fost exploatată de inculpat, martorei O.S., aceasta din urmă relevând acest aspect cu ocazia audierii sale de către organele de anchetă.
Mai mult, cu ocazia percheziţiei efectuate la locuinţa numitului N.N., fratele inculpatului, din comuna F., sat F., judeţul Galaţi, a fost găsită şi ridicată cartea de identitate în original a victimei R.F., fapt ce confirmă susţinerile martorei R.A. care a afirmat că inculpatul N.A. i-a reţinut toate documentele de identitate ale victimei.
Martorele P.M.V. şi P.I. au relevat faptul că în toamna anului 2006 au fost vizitate la locuinţa lor din comuna J., sat J., judeţul Galaţi de către victima R.F. ce era însoţită de o persoană de sex bărbătesc, persoană ce a fost recunoscută de martora P.I. ca fiind inculpatul N.A.
În ceea ce priveşte exploatarea martorelor M.A. şi A.J., instanţa de fond a reţinut că declaraţiile date de acestea se coroborează, în sensul că ambele au declarat că au fost racolate, cazate şi transportate de inculpatul N.A., care le-a exploatat sexual prin obligarea la practicarea prostituţiei.
S-a reţinut că declaraţiile date de cele două martore se coroborează şi cu rezultatul verificărilor efectuate în baza de date a I.G.P.F. referitoare la intrările şi ieşirile din ţară ale cetăţenilor romani, din care rezultă că acestea au ieşit împreună din România, la data de 12 noiembrie 2004, prin P.T.F. Nădlac, la bordul autovehiculului. În urma verificărilor efectuate în aceeaşi bază de date, a rezultat că, la aceeaşi dată, inculpatul N.A. a părăsit România prin acelaşi punct de frontieră, deplasându-se pe jos, aspect care se coroborează cu cele susţinute de cele două martore.
Inculpatul s-a deplasat pe jos, ieşind astfel din ţară, tocmai în ideea de a acredita faptul că între el şi cele două martore nu există nici o legătură.
Referitor la declaraţiile victimei minore M.G., acestea s-au coroborat atât cu declaraţiile martorei M.A., cât şi cu declaraţiile martorei G.A., din care rezultă că victima a fost racolată şi cazată de inculpat, prin intermediul soţiei sale M.I., urmând ca aceasta să fie scoasă din ţară în scopul exploatării sale prin obligarea la practicarea prostituţiei.
În ceea ce priveşte pe victima D.V., denunţul acesteia s-a coroborat, pe de o parte, cu rezultatul verificărilor în baza de date a I.G.P.F. referitoare la intrările şi ieşirile din ţară ale cetăţenilor români din care rezultă că aceasta a ieşit din România la data de 19 decembrie 2002, prin P.T.F. Borş, însoţită de inculpatul N.A., la bordul autovehiculului înmatriculat, iar pe de altă parte, cu declaraţiile martorelor A.J. şi D.I.
Cu ocazia percheziţiei efectuate la locuinţa fără forme legale a inculpatului N.A. din comuna F., sat F., judeţul Galaţi, au fost găsite şi ridicate copii ale unor documente emise de autorităţile judiciare din localitatea Verin din Spania. Din conţinutul traducerii a rezultat că inculpatul, alături de numita V.A.D., sunt cercetaţi în Spania de autorităţile judiciare din localitatea Verin, pentru comiterea unor delicte de „ameninţări, constrângere şi inducere la prostituţie", sesizate de victimele C.E. şi S.D. Aspectele relevate de actele emise de autorităţile judiciare spaniole s-au coroborat cu susţinerile martorei D.I. din care rezultă că inculpatul N.A. a racolat-o pe victima D.V., fiind împreună cu numita V.A.D. Totodată, victima a declarat că în Spania a practicat prostituţia în acelaşi club cu numita V.A.D., aceasta din urmă supraveghind-o, ca urmare a dispoziţiilor date de inculpat. Mai mult, victima D.V. a arătat în denunţul său că inculpatul a adus în Spania alte două fete cu numele „D." şi „L.", pe care le-a exploatat prin obligarea la practicarea prostituţiei.
Acest aspect, relevat de victimă pe parcursul denunţului, s-a coroborat cu conţinutul înscrisurilor emise de autorităţile judiciare spaniole din localitatea Verin, din care rezultă că denunţul în faţa acestora a fost făcut de numitele C.E. şi S.D., numele de „D." şi „L." fiind diminutive ale numelor celor două tinere care au făcut denunţul împotriva inculpatului şi al numitei V.A.D. Mai mult, din verificările efectuate în baza de date a I.G.P.F. a rezultat că numita V.A.D. a părăsit România la data de 27 septembrie 2002 prin P.T.F. Borş, împreună cu inculpatul N.A.
Pe de altă parte, în cursul urmăririi penale, martora D.I. a predat un număr de şase fotografii în care victima D.V. este înfăţişată, printre altele, alături de V.A.D.
În faza cercetării judecătoreşti, au fost audiaţi martorii M.G., G.A., P.I., D.I., V.F., O.E., O.A., D.G., P.M.V., care şi-au menţinut declaraţiile date în faza de urmărire penală.
Au fost audiate, în calitate de martori, victimele O.S. şi A.J., care şi-au modificat declaraţiile, susţinând că nu au fost racolate de inculpat şi nu au practicat prostituţia în folosul acestuia. Martorele nu au justificat în nici un fel revenirea asupra declaraţiilor anterioare.
Declaraţiile date de martorele sus numite în faza cercetării judecătoreşti au fost înlăturate de instanţa de fond, deoarece acestea nu au motivat în mod temeinic motivele pentru care au revenit asupra declaraţiilor date iniţial şi nici nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.
În privinţa martorelor R.A., O.L. şi M.A., s-a constatat imposibilitatea audierii, întrucât sunt plecate din ţară, astfel încât s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 327 alin. (3) C. proc. pen. De asemenea, nu s-a putut proceda la audierea părţilor vătămate R.F. şi D.V. întrucât din procesele-verbale de căutare la domiciliu a rezultat că acestea sunt plecate din ţară.
În privinţa martorilor audiaţi la solicitarea inculpatului, s-a reţinut că martorul I.S. nu are cunoştinţă de fapte şi împrejurări esenţiale pentru soluţionarea cauzei. Cât priveşte declaraţia martorului A.L.C., aceasta a fost apreciată ca fiind nesinceră, deoarece martorul a susţinut că soţia sa A.J. nu a fost plecată din ţară în cursul anului 2004, susţinere contrazisă de procesul verbal de verificare a intrărilor/ieşirilor din ţară.
Din analiza probatoriilor administrate în cauză, instanţa de fond a reţinut că victimele infracţiunii au fost racolate de către inculpat, personal sau prin intermediul soţiei sale M.I. (victima M.G.), transportate în Spania sau Italia de către acesta şi cazate în apartamente închiriate de către inculpat, în vederea exploatării prin obligarea la practicarea prostituţiei, inculpatul acţionând de regulă prin inducerea în eroare, privitor la scopul deplasării.
De asemenea, s-a reţinut că, odată ajunse în Spania, victimele erau obligate la practicarea prostituţiei, luându-li-se paşapoartele, banii obţinuţi în întregime, fiind supravegheate, ameninţate şi uneori chiar supuse la violenţe fizice de către inculpat (ca în cazul victimelor O.L. şi O.S.). Criticile formulate de apărătorul inculpatului, vizând nelegala sesizare a instanţei de judecată şi încălcarea dreptului la apărare al inculpatului în faza de urmărire penală au fost înlăturate, deoarece împrejurarea că iniţial s-a dispus începerea urmăririi penale „in rem", deşi era cunoscut numele pretinsului făptuitor, precum şi împrejurarea că inculpatului i s-a adus la cunoştinţă cu întârziere faptul că împotriva sa a fost începută urmărirea penală, nu sunt de natură a atrage nulitatea absolută a actelor de urmărire penală efectuate în cauză.
Sub acest aspect, s-a avut în vedere că dispoziţiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen. sancţionează cu nulitatea absolută, printre altele, încălcarea dispoziţiilor relative la asistarea învinuitului sau inculpatului de către apărător, când aceasta este obligatorie, situaţie care nu este incidenţă în cauză.
S-a reţinut că aspectele invocate pot constitui, eventual, nulităţi relative, însă inculpatul nu a făcut dovada vreunei vătămări care să nu poată fi înlăturată altfel decât prin anularea actului. S-a constatat că, potrivit procesului verbal din 18 ianuarie 2007, inculpatului i s-a adus la cunoştinţă, în prezenţa apărătorului ales, la aceeaşi dată, că împotriva acestuia s-a dispus începerea urmăririi penale; de asemenea, i s-a adus la cunoştinţă învinuirea. Pe parcursul urmăririi penale, inculpatul a beneficiat de asistenţă juridică din partea mai multor avocaţi aleşi, care aveau posibilitatea să ia cunoştinţă de actele dosarului, să formuleze apărări şi să propună probe.
De asemenea, s-a reţinut că inculpatului i s-a prezentat materialul de urmărire penală în prezenţa apărătorului ales, ocazie cu care acesta a arătat că nu are probe de propus în apărare şi nici cereri de formulat. Prin urmare, s-a apreciat că nu se poate susţine că inculpatului i s-a încălcat dreptul la apărare.
S-a reţinut că nici împrejurarea că adresa de înaintare a dosarului către Tribunalul Galaţi a fost semnată de procurorul şef al Biroului Teritorial Galaţi al D.I.I.C.O.T, care a efectuat şi urmărirea penală, iar nu de procurorul şef al Serviciului Teritorial Galaţi, nu este de natură a atrage nelegala sesizare a instanţei.
În condiţiile în care rechizitoriul a fost verificat, sub aspectul legalităţii şi temeiniciei de procurorul ierarhic superior (procurorul şef al Serviciului Teritorial Galaţi) şi nu a fost infirmat, s-a apreciat că ne aflăm în prezenţa unei nulităţi relative, or nici în această situaţie nu s-a probat existenţa unei vătămări care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului.
În drept, instanţa de fond a reţinut că faptele inculpatului N.A. care, în perioada 2002-2007, acţionând în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, dar prin acţiuni repetate, a racolat în România, transportat, cazat în ţară şi străinătate pe victimele majore O.L., R.A., R.F., D.V., A.J. şi O.S., acţionând prin inducerea în eroare, dar şi prin constrângerea fizică şi lipsirea de libertate a acestora, în scopul exploatării lor sexuale prin practicarea prostituţiei în Italia şi Spania, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane în formă continuată prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Tot astfel, s-a reţinut că fapta inculpatului de a o racola şi caza pe victima minoră M.G., respectiv de a o racola, transporta şi caza în Spania pe victima minoră M.A., acţionând prin inducerea în eroare a victimelor, dar şi prin constrângerea fizică a celei din urmă, în scopul exploatării sexuale a acestora prin practicarea prostituţiei, în raport de perioada în care au fost săvârşite, 2002-2005, aceasta este prevăzută de art. 13 alin. (1) şi (3) teza I din Legea nr. 678/2001 (nemodificată prin O.U.G. nr. 79/2005) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) Întrucât, urmare acestei modificări (ce operează de la data de 19 iulie 2005), fapta reţinută în sarcina inculpatului este mai aspru sancţionată, instanţa a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) privind aplicarea legii mai favorabile şi, potrivit art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 13 alin. (1) şi (3) teza I din Legea nr. 678/2001 (nemodificată prin O.U.G. nr. 79/2005).
La individualizarea pedepselor ce s-au aplicat inculpatului, instanţa a avut în vedere prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), dispoziţiile părţii generale ale C. pen., limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social concret al faptelor săvârşite, numărul mare de persoane traficate (între care se află şi două minore) şi perioada în care s-a desfăşurat activitatea infracţională, valoarea mare a foloaselor materiale obţinute, urmare a săvârşirii infracţiunilor, precum şi împrejurarea că inculpatul a acţionat atât în România, cât şi în Spania şi Italia.
Totodată, s-au avut în vedere persoana inculpatului, conduita acestuia anterioară săvârşirii faptelor, precum şi atitudinea sa procesuală.
Tribunalul a reţinut că inculpatul a săvârşit infracţiunile în stare de recidivă postcondamnatorie prevăzute de art. 37 lit. a) C. pen., deoarece prin sentinţa penală nr. 234 din 21 mai 2003 a Judecătoriei Tg. Bujor, rămasă definitivă la 28 noiembrie 2003 prin decizia penală nr. 1333 din 17 noiembrie 2003 a Tribunalului Galaţi, a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei şi s-a făcut aplicarea art. 83 C. pen.
S-a reţinut recidiva prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen., deoarece activitatea infracţională s-a desfăşurat şi după rămânerea definitivă a sentinţei penale nr. 234 din 21 mai 2003 a Judecătoriei Tg. Bujor.
Împotriva sentinţei penale nr. 84 din 26 februarie 2010 a Tribunalului Galaţi a declarat apel, în termen legal, inculpatul N.A., criticând-o pe motive de nelegalitate şi netemeinicie.
A susţinut că instanţa de fond a fost nelegal sesizată, existând nulitatea absolută prevăzută de art. 197 alin. (2) C. proc. pen., deoarece adresa de înaintare a dosarului la instanţă nu a fost semnată de procurorul ierarhic superior, respectiv de către procurorul şef al Serviciului Teritorial Galaţi al D.I.I.C.O.T. Galaţi, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 264 alin. (4) C. proc. pen.
Sub acest aspect, s-a invocat că rechizitoriul a fost întocmit de Biroul Teritorial Galaţi al D.I.I.C.O.T., în persoana a doi procurori, dintre care unul era şeful acelui birou, a fost verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei lui, conform art. 264 alin. (3) C. proc. pen., de procurorul ierarhic superior, respectiv de către procurorul şef al Serviciului Teritorial Galaţi al D.I.I.C.O.T., dar adresa de înaintare a dosarului la instanţă a fost semnată de şeful Biroului Teritorial D.I.I.C.O.T. Galaţi, fapt ce implică desesizarea instanţei şi restituirea dosarului la procuror, în vederea refacerii urmăririi penale, în condiţiile art. 332 alin. (2) C. proc. pen.
S-a susţinut că în cursul urmăririi penale au fost încălcate mai multe prevederi legale care garantau aflarea adevărului, că au fost administrate nelegal majoritatea probelor, că a fost nesocotit dreptul la apărare al inculpatului, astfel că rechizitoriul care a validat toate aceste nelegalităţi nu poate întruni cerinţele unui act de sesizare legală a instanţei.
S-a arătat că, în concret, conform actului de la dosarul de urmărire penală, în speţă, organul de urmărire penală s-a sesizat din oficiu, deci nu pe baza vreunei plângeri a uneia sau unora dintre tinerele care au comis infracţiunea de prostituţie şi care, în mod normal şi legal, trebuiau cercetate pentru această infracţiune. S-a precizat că, în mod cert, acestea aveau calitatea de făptuitoare şi în nici un caz nu puteau fi audiate ca martore, câtă vreme împotriva lor nu s-au efectuat cercetări şi nu s-a stabilit că ar beneficia eventual de impunitatea prevăzută de art. 20 din Legea nr. 678/2001.
Totodată, s-a susţinut că, în mod neîndoios, fiecare dintre aşa-zisele „victime" au săvârşit infracţiunea de prostituţie şi legea le-a prevăzut această impunitate în art. 20, numai în măsura în care se demonstrează că au fost victimele unui trafic, ori acest lucru nu a fost cercetat şi nici una dintre aceste persoane nu a făcut vreo plângere. S-a precizat că au fost audiate direct, ca martore şi, prin urmare, nici nu au fost cercetate cu privire la săvârşirea infracţiunii respective, ori audierea ca martore în cauză, direct, este o probă nelegal administrată.
S-a invocat şi faptul că, deşi la data de 7 decembrie 2005, comisarul B.V. din cadrul B.C.C.O.T. Galaţi s-a sesizat din oficiu şi a întocmit procesul-verbal în care s-a consemnat că N.A., în anul 2005 a racolat, transportat şi obligat la prostituţie în Italia şi Spania mai multe tinere, ca „victime" ale traficului fiind identificate surorile R.A., O.L. şi R.F., cu toate acestea, la 16 decembrie 2005, deci peste 9 zile, Biroul Teritorial D.I.I.C.O.T Galaţi a început urmărirea penală „in rem" pentru infracţiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, pentru ca abia la 9 februarie 2006 să înceapă urmărirea penală, de această dată „in personam" , adică împotriva lui N.A., pentru aceeaşi infracţiune, iar la 8 mai 2006, şi pentru infracţiunea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 678/2001.
S-a susţinut că, contrar prevederilor art. 6 alin. (3) C. proc. pen., organul de urmărire nu l-a încunoştinţat deîndată ce a devenit învinuit despre faptele pentru care era cercetat, încadrarea juridică a acestora şi, în acest fel, nu i s-a asigurat posibilitatea pregătirii şi exercitării apărării, participării la actele de urmărire penală, făcându-se acest lucru abia după mai bine de un an, respectiv la 18 ianuarie 2007, când urmărirea penală realizată fără ştiinţa şi prezenţa sa era aproape terminată şi când i s-a pus în mişcare acţiunea penală, urmată de arestarea sa. S-a mai arătat că, după arestarea preventivă, prin ordonanţele din 12 februarie 2007 şi, respectiv, 5 aprilie 2007, procurorii au extins cercetările împotriva lui, sub pretextul identificării altor „victime": D.V., P.M.V. şi R.F., fără să i se fi adus acest lucru la cunoştinţă, fără ca inculpatul să fie audiat şi fără să fi avut posibilitatea de a se apăra faţă de noile învinuiri, încălcându-se flagrant prevederile art. 6 C. proc. pen.
Totodată, s-a arătat că, deşi în speţă era obligatorie efectuarea urmăririi penale de către procuror, ponderea actelor delegate organului poliţiei judiciare şi efectuate de aceasta a depăşit pe cea a actelor efectuate direct de procuror, astfel încât nu se mai poate vorbi cu adevărat de o urmărire efectuată de procuror.
Astfel, s-a apreciat că soluţia admiterii apelului, desfiinţării sentinţei şi restituirii cauzei la Serviciul Teritorial D.I.I.C.O.T. Galaţi, în condiţiile art. 379 pct. 2 şi art. 380 C. proc. pen., se impune, cu atât mai mult cu cât dintre cele opt aşa-zise „victime" ale activităţii inculpatului, la instanţă s-au prezentat doar trei, iar declaraţiile acestora, date la instanţă, au fost înlăturate cu motivări nefundamentate, astfel că, practic, soluţia a fost adoptată exclusiv pe baza probelor administrate la urmărirea penală, în condiţii nelegale.
Al doilea motiv de apel a vizat faptul că soluţia pronunţată de instanţa de fond se întemeiază în exclusivitate pe actele şi probele administrate în cursul urmăririi penale, în acele condiţii nelegale, dovadă fiind faptul că, pe de-o parte, contrar prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. pen., motivarea acesteia, care trebuia realizată de judecătorul care a pronunţat-o, a fost înlocuită în întregime cu rechizitoriul întocmit de procurorii Biroului Teritorial D.I.I.C.O.T. Galaţi.
S-a apreciat că, în mod nejustificat, au fost înlăturate ca necorespunzătoare realităţii declaraţiile date în şedinţă publică, oral, nemijlocit şi contradictoriu de către victimele O.S., A.J. şi M.G., care şi-au modificat declaraţiile, susţinând că nu au fost racolate de inculpat şi nu au practicat prostituţia în folosul acestuia, sub pretext că revenirea asupra declaraţiilor date la urmărire nu este temeinic motivată şi nici convingător dovedită, în loc să examineze şi să reţină modul nelegal în care au fost administrate aceste probe la urmărirea penală.
A fost invocat şi faptul că, în ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 13 alin. (1) şi (3) teza I din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), instanţa de fond a reţinut că, în cursul anului 2002, inculpatul ar fi racolat şi cazat în Galaţi pe victima minoră M.G. şi, de asemenea, în vara anului 2004, a racolat, transportat şi cazat în Spania pe victima minoră M.A., în vederea exploatării sexuale a acestora, prin practicarea prostituţiei. Astfel, s-a apreciat că acuzaţia privind racolarea şi cazarea în Galaţi, în anul 2002, a minorei M.G., reţinută ca un prim act material al infracţiunii continuate de trafic de persoane minore, nu este întemeiată şi, oricum, nu este demonstrată întrucât de nicăieri nu rezultă că inculpatul ar fi realizat cele două activităţi, respectiv racolarea şi cazarea în Galaţi a acelei minore, iar în mod obiectiv nici nu putea să le realizeze, din moment ce în acea perioadă era ieşit din ţară, aşa cum rezultă şi din datele privind intrările-ieşirile lui, consemnate în procesul-verbal din 18 ianuarie 2007, dar şi din relatările minorei.
S-a susţinut că, în faţa instanţei de fond, martora M.G. a precizat că, lucrând cu ziua la părinţii inculpatului N.A., a aflat că acesta este plecat în străinătate şi că M.I., pe atunci soţia inculpatului, care locuia şi ea la părinţii acestuia, i-a propus să plece să lucreze în străinătate, lucru acceptat de ea, cu condiţia de a nu practica prostituţia şi, ca urmare, a fost adusă în Galaţi de M.I. şi cazată în apartamentul unui bloc din Galaţi, la surorile O.G. şi O.V., fără a fi în vreun fel lipsită de libertate, una dintre acestea, respectiv O.G., ajutând-o să depună actele şi să obţină paşaportul, fără ca părinţii ei să cunoască şi să-şi dea consimţământul, iar în final, minora nu a mai plecat din ţară, întorcându-se acasă, în urma ameninţărilor mamei ei că o va aduce cu poliţia şi nu pentru că ar fi fost obligată şi silită să stea în casă. S-a mai arătat că martora a precizat în instanţă că nu a discutat nimic cu inculpatul, pe care l-a văzut doar după ce a plecat de la apartamentul din Galaţi şi a revenit la domiciliu.
În aceste condiţii, s-a apreciat că este evident că nu i se poate imputa inculpatului recrutarea şi cazarea minorei în apartamentul din Galaţi în vederea eventualei transportări în Spania, mai ales că de nicăieri nu rezultă că racolarea minorei s-ar fi făcut neapărat în vederea exploatării sexuale şi nu în alt scop licit, posibil obţinerea unui loc de muncă. Nereţinerea în sarcina inculpatului a acestui act material s-a considerat că ar fi trebuit să aibă drept primă consecinţă înlăturarea pentru moment a aplicării prevederilor art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) pentru infracţiunea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 678/2001.
Cât priveşte al doilea act material, respectiv racolarea, transportarea şi cazarea în Spania, în toamna anului 2004, a minorei M.A., sora lui M.G., tot în vederea exploatării sexuale a acesteia, s-a apreciat că nu există probe suficiente şi legal administrate, care să conducă la concluzia certă că aceasta a fost constrânsă, singura probă care l-ar putea incrimina fiind declaraţia dată la urmărirea penală în ziua de 8 mai 2006 de M.A., audiată nelegal în calitate de martor.
Cât priveşte modalitatea de audiere, s-a susţinut că, având în vedere rezoluţia de delegare dată de procuror, declaraţia olografă a minorei a fost dată în prezenta comisarului B.V., din conţinutul ei rezultând clar influenţa acestuia în legătură cu prezentarea faptelor, expresiile folosite, etc. , care în nici un caz nu puteau să aparţină martorei sau victimei, date fiind nivelul de cunoştinţe al acesteia, după care, în aceeaşi zi, apare că a fost audiată şi de procuror, numai că antetul formularului a fost completat, în numele D.I.I.C.O.T, tot de lucrătorul de poliţie, care a şi scris pe fiecare filă cuvântul „procuror", dar declaraţia a fost tot una olografă a minorei, contrar prevederilor art. 86 cu referire la art. 73 C. proc. pen., cu un conţinut identic cu cel din prima declaraţie, ceea ce înseamnă că şi cea de-a doua audiere a fost realizată tot sub îndrumarea lucrătorului de poliţie şi doar semnată de către procuror, care, practic nu a audiat-o pe M.A., toate aceste încălcări ale unor dispoziţii procedurale confirmând administrarea nelegală a acestei probe, care justifică neluarea ei în seamă, conform art. 64 alin. (2) C. proc. pen.
S-a subliniat că declaraţiile de la urmărirea penală prin care martora M.A. arată că, în Spania, i s-ar fi impus de către inculpat să practice prostituţia, că toţi banii obţinuţi i-au fost daţi acestuia, care ar fi şi abuzat sexual de ea, nu sunt confirmate de alte probe, cât de cât obiective şi nu pot conduce la condamnarea sa.
S-a susţinut că dovadă că martora nu a fost constrânsă este faptul că, la începutul anului 2005, inculpatul a revenit în ţară, iar martora a rămas în Spania, unde a continuat să facă ceea ce făcuse şi până atunci, fără a putea pretinde că ar fi fost constrânsă de la distanţă de către inculpat, revenind în ţară abia în luna aprilie 2006.
Ca atare, s-a apreciat că nu există probe suficiente, legal administrate mai ales, care să poată fundamenta o soluţie de condamnare şi pentru infracţiunea prevăzută de art. 13 alin. (1) şi (3) teza I din Legea nr 678/2001 şi s-a solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) sau d) C. proc. pen.
Cu privire la cea de a doua infracţiune, prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), s-a arătat că, în sentinţă, se reţine că inculpatul, în perioada 2002-2007, prin acţiuni repetate desfăşurate în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, „a racolat în România,
transportat, cazat în ţară şi străinătate pe victimele majore O.L., R.A., R.F. -surori , D.V. (fosta Ionaşcu), A.J. şi O.S., în scopul exploatării sexuale a acestora, acţionând, prin inducerea în eroare, dar şi prin constrângere fizică şi lipsirea de libertate a acestora".
Astfel, s-a apreciat că în cazul lui Doagă (fostă Ionaşcu) Viorica, fapta nu poate fi reţinută întrucât în dosar nu există probe legal administrate care să susţină acuzaţiile aduse inculpatului, aceea de trafic de persoane.
De asemenea, s-a susţinut că, în dosar, nu există nici o plângere, nici o declaraţie oficială dată în faţa organului competent român sau străin de către D.V., iar pe de altă parte, deşi în cauză era obligatorie efectuarea urmăririi penale de către procuror (art. 21 din Legea nr. 678/2001), în lipsa unei ordonanţe de delegare din partea acestuia, organele poliţiei judiciare au efectuat acte de cercetare care sunt nule, conform art. 64 alin. (2) C. proc. pen. şi, prin urmare, nu pot fi luate în seamă, fiind vorba de procesul verbal din 7 februarie 2007 (dosarul de urmărire penală) întocmit de comisarul B.V. şi inspectorul principal N.V., dar semnat numai de primul, cel din 8 februarie 2007 întocmit şi semnat de acelaşi comisar şi cel din 12 martie 2007 al aceluiaşi autor, în ultimul consemnându-se ca lucrătorul de poliţie ar fi luat telefonic legătura cu o persoană de sex feminin din Spania, care s-a prezentat ca fiind D.V. şi căreia i s-a solicitat să spună dacă a fost exploatată sexual, de către cine şi în ce ţară, interlocutoarea fiind de acord să trimită prin fax o declaraţie în acest sens, care s-a trimis la data de 12 martie 2007.
S-a arătat că nici procesele-verbale întocmite la care a făcut referire, fără delegare şi nici faxul pretins trimis de D.V., necertificate de nimeni, nu poartă nici o viză sau rezoluţie şi nu sunt înregistrate, încât nici nu se poate da seama cum au ajuns în dosar şi, mai ales, cum de au putut fi folosite în susţinerea acuzaţiei împotriva inculpatului.
Prin urmare, s-a considerat că rămân în discuţie, ca probe, doar declaraţia lui D.I., mama lui D.V. şi procesele-verbale de verificare a ieşirilor-intrărilor din ţară, din care rezultă că, într-adevăr, D.V., deşi căsătorită şi având un copil de 1 an şi 2 luni, fără a avea consimţământul mamei şi al soţului, după obţinerea paşaportului, a plecat împreună cu inculpatul în Spania la data de 19 decembrie 2002, lăsând copilul în grija mamei, dar luat ulterior de tată, unde a rămas până la 6 martie 2004, fiind de reţinut că la doar o lună de la venirea în ţară, fără să depună vreo plângere, respectiv la 8 aprilie 2004, D.V. a plecat din nou singură în străinătate, a revenit în februarie 2005, iar la data de 31 august 2006, a plecat din nou, fără a mai reveni, fiind căsătorită cu un italian, potrivit afirmaţiilor mamei acesteia.
Astfel, în condiţiile în care nu există o plângere sau o declaraţie oficială din partea aşa-zisei „victime" şi nici la instanţa de fond nu s-a prezentat pentru audiere, iar actele de cercetare întocmite de organul de poliţie în lipsa unei delegări din partea procurorului sunt nule, aşa cum s-a demonstrat anterior, s-a apreciat că numai pe baza afirmaţiilor lui D.I., mama „victimei", care nu cunoaşte în mod direct, nemijlocit ce a făcut fiica ei în străinătate, nu s-ar fi putut adopta o soluţie de condamnare a inculpatului, doar pentru ca a ajutat-o financiar pe aceasta să obţină paşaport şi să ajungă în străinătate, ci una de achitare.
În ceea ce o priveşte pe victima A.J., s-a arătat că aceasta a mai fost plecată în străinătate, în perioada 17 martie-11 iunie 2004, unde s-a prostituat în folosul unui alt inculpat, Enache Măricel, astfel că declaraţiile acesteia nu prezintă credibilitate. Că nu se putea pune temei pe acele declaraţii s-a susţinut că a spus-o chiar martora în declaraţia dată în faţa instanţei la termenul din 12 iunie 2008, când a precizat că hotărârea de a pleca pentru a doua oară în Spania pentru a practica prostituţia i-a aparţinut în exclusivitate, fapt cunoscut şi de soţul ei, că la plecare s-a împrumutat de o sumă de bani de la inculpat şi i-a restituit la reîntoarcere, că nu-şi aminteşte cât a câştigat din prostituţie şi că la circa o lună de la revenirea în ţară a plecat din nou în străinătate.
În cazul lui O.S., s-a susţinut că declaraţiile date în faza de urmărire penală nu au putut fi luate în considerare, deoarece au fost scrise şi dictate de organul de poliţie, iar în declaraţia dată în faţa instanţei de fond la 31 ianuarie 2008, martora O.S. a recunoscut că nu l-a cunoscut anterior pe inculpat, ci doar în momentul când a fost vizitată de O.L., cu care se cunoştea mai dinainte, că discuţia a purtat-o doar cu O.L., care i-a şi făcut propunerea să plece împreună în Spania în vederea practicării prostituţiei, lucru pe care ea l-a acceptat, că au plecat împreună cu un autocar, după ce fusese ajutată tot de O.L. să obţină paşaport, că după ce s-au cazat, în ziua următoare, s-au dus să cumpere haine, lui O.L. neplăcându-i cum era îmbrăcată, că în zilele următoare urmau să treacă la practicarea prostituţiei, că într-o zi a venit Poliţia spaniolă şi ea a fost trimisă în ţară şi că în această perioadă nu l-a văzut pe inculpat.
S-a arătat că dovadă a faptului că martora nu a fost constrânsă este şi faptul că, la două luni de la trimiterea în ţară, respectiv la 2 septembrie 2006, O.S. a plecat din nou în străinătate şi a revenit în decembrie 2006, iar în prezent nu se ştie dacă aceasta este în ţară sau tot în străinătate.
În ceea ce o priveşte pe aşa-zisa victimă O.L., s-a susţinut că, în realitate, aceasta ar fi intrat cu mulţi ani în urmă în posesia unui paşaport turistic cu care, la data de 26 noiembrie 2002, când abia împlinise vârsta de 20 de ani, a părăsit ţara fără ştirea mamei ei, ajungând în Italia de una singură, comunicându-i mamei, după circa o lună de zile, unde se află şi că o duce bine. în Italia, aceasta l-a cunoscut pe G.A. şi, în urma relaţiilor cu acesta, a născut un copil, tot în Italia. Din declaraţiile mamei ei, O.E. , a rezultat că după ce, iniţial, fiica ei i-a spus că „este bine", ulterior a sunat-o repetat, spunându-i că o duce rău, că „Aurel" o bate frecvent, obligând-o la prostituţie.
S-a invocat că actele materiale privind pe victima O.L. au fost reţinute în sarcina sa pentru simplul motiv că prenumele său este identic cu prenumele numitului G.A.
S-a precizat că martora a fost nevoită să se întoarcă în ţară, deoarece concubinul ei a fost arestat, dar nu a renunţat la gândul de a pleca afară pentru a se prostitua, luând-o şi pe sora sa R.A., deci nu se poate reţine că cele două au fost constrânse.
S-a susţinut că, între timp, O.L. i-a devenit concubină, aceasta a rămas în Spania, iar el a venit în ţară şi a adus cadouri pentru copilul acesteia. în ziua de 24 iulie 2005, s-a reîntors în Spania, însoţit şi de cea de-a treia soră, R.F.
S-a arătat că nu se poate vorbi nici de inducerea în eroare a lui R.F., din moment ce aceasta aflase deja de ce au plecat anterior cele două surori şi faţă de împrejurarea că, între timp, se reîntorsese sora ei, R.A. care, în mod cert, i-a povestit ce făcuse în Italia, deci nu era în necunoştinţă de cauză asupra a ceea ce urma să facă, odată ajunsă în Spania.
De altfel, s-a arătat că însăşi R.F. a fost cea care a încercat personal să racoleze tinere pentru a pleca în Spania, „să producă bani", aspect ce a rezultat din declaraţia martorei P.I. care a precizat că, într-o toamnă, s-a prezentat R.F., care a cerut să discute cu fiica ei, aflând apoi de la aceasta că R.F. i-a cerut să meargă în Spania pentru a face bani, lucru pe care ea l-a refuzat.
S-a mai susţinut că, la rândul său, P.M.V. a declarat la urmărirea penală că R.F. a insistat pe lângă ea să meargă în Spania să practice prostituţia ca să câştige bani, acolo fiind şi surorile ei, A. şi L.
Astfel, s-a apreciat că declaraţiile martorelor O.L. şi R.A. nu corespund adevărului şi că postarea lor pe poziţii de „victime" ale traficului îşi are în mare parte substratul în necesitatea de a evita tragerea lor la răspundere penală pentru infracţiunea de prostituţie.
De asemenea, s-a susţinut că nu trebuie omis faptul că, în anul 2006, vara, în urma unei descinderi a poliţiştilor spanioli din Madrid, i s-a ridicat paşaportul şi a fost trimisă în ţară, situaţie în care, pentru a apărea cu un alt nume şi a putea obţine alte documente de călătorie, spre a putea pleca din nou, a realizat o căsătorie formală cu martorul O.A., schimbându-şi în acest fel numele din R., în O.L.
S-a precizat că împrejurarea că O.L. i-a fost concubină rezultă din declaraţia acesteia în care a confirmat că, în perioadele în care se aflau în ţară, au locuit împreună la blocul S., apoi la un apartament din M., situaţie în care s-a apreciat că este greu de crezut că de pe poziţia de concubin i-ar fi impus martorei să practice prostituţia.
În ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, s-a susţinut că nu sunt probe din care să rezulte că victimele au fost racolate şi s-a solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) cu referire la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
S-a apreciat că în mod greşit a fost reţinută în sarcina inculpatului infracţiunea de trafic de persoane prevăzută de art. 12 din Legea nr. 678/2001, deoarece toate victimele au ştiut pentru ce au plecat din ţară, el doar le-a ajutat, situaţie în care ar putea fi vorba doar de o infracţiune de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen.
Un alt motiv de apel a vizat greşita reţinere a stării de recidivă postcondamnatorie prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen., cu consecinţa aplicării art. 83 C. pen. Sub acest aspect, s-a susţinut că activitatea infracţională a început în anul 2002, deci înainte de rămânerea definitivă a sentinţei penale nr. 234 din 21 mai 2003 a Judecătoriei Tg. Bujor, situaţie în care infracţiunile sunt concurente şi suspendarea condiţionată trebuia anulată, în temeiul art. 85 C. pen.
În subsidiar, s-a susţinut că pedepsele aplicate sunt exagerat de mari şi că în urma contopirii celor două pedepse nu se justifica aplicarea unui spor, pedeapsa aplicată pentru cea mai gravă dintre infracţiuni fiind suficientă pentru a acoperi întreaga activitate infracţională.
În sfârşit, ultimul motiv de apel a vizat greşita confiscare specială, în baza art. 19 din Legea nr. 678/20001 a sumei de 299.550 euro.
Sub acest aspect, s-a susţinut că sumele respective au fost reţinute doar pe baza declaraţiilor aşa-ziselor „victime", care nu au ţinut o evidenţă a sumelor predate inculpatului şi sunt bazate pe date absolut relative, precum şi că nu au fost avute în vedere sumele cheltuite pe cazare, mâncare, îmbrăcăminte etc. S-a arătat că cea mai aprigă acuzare i se aduce din partea martorei O.L. care a aproximat sumele câştigate la valoarea de 142.000 euro, deşi aceasta i-a fost concubină, au cheltuit banii împreună şi, mai mult, aceasta ar fi trebuit să aibă calitatea de prostituată.
Prin decizia penală nr. 55/A/2010 din 29.11.2010, Curtea de Apel Galaţi, secţia de minori şi familie, a admis apelul declarat de inculpatul N.A. (născut la data de 8 aprilie 1976 în Galaţi, cetăţean român, studii 8 clase, stagiul militar satisfăcut, fără ocupaţie, căsătorit, cu un copil minor, cu antecedente penale, domiciliat în Galaţi), împotriva sentinţei penale nr. 84 din 26 februarie 2010 pronunţată de Tribunalul Galaţi în Dosarul nr. 3176/121/2007 şi, în consecinţă:
A desfiinţat, în parte, sentinţa penală nr. 84 din 26 februarie 2010 a Tribunalului Galaţi şi, în rejudecare:
A înlăturat din sentinţa penală recurată dispoziţiile potrivit cărora:
- în baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (3) C. pen. s-au contopit pedepsele şi s-a dispus ca inculpatul N.A. să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare sporită la 8 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 4 ani;
- conform art. 83 C. pen. s-a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 234 din 21 mai 2003 a Judecătoriei Tg. Bujor şi s-a dispus ca această pedeapsă să fie executată alături de pedeapsa de 8 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., urmând ca în total inculpatul să execute 11 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 4 ani.
A redus de la 6 ani închisoare la 4 ani închisoare pedeapsa principală aplicată inculpatului N.A. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. a) C. pen.
A redus de la 7 ani închisoare la 5 ani închisoare pedeapsa principală aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (1) şi (3) teza I din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 13 şi art. 37 lit. a) C. pen.
În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (3) C. pen., a contopit pedeapsa principală de 4 ani închisoare cu pedeapsa principală de 5 ani închisoare şi a dispus ca inculpatul N.A. să execute pedeapsa principală cea mai grea de 5 ani închisoare, sporită la 5 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 4 ani.
În baza art. 83 C. pen., a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 234 din 21 mai 2003 a Judecătoriei Tg. Bujor şi a dispus ca această pedeapsă să fie executată separat de pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare, urmând ca în total inculpatul N.A. să execute o pedeapsă principală rezultantă de 8 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.
Potrivit art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului au rămas în sarcina statului.
Examinând hotărârea atacată, pe baza actelor şi lucrărilor din dosar, instanţa de apel a constatat că apelul declarat de inculpatul N.A. este fondat.
Susţinerile inculpatului N.A., în sensul că instanţa nu a fost legal sesizată, deoarece adresa de înaintare a dosarului la instanţă nu a fost semnată de procurorul şef al Serviciului Teritorial al D.I.I.C.O.T. Galaţi, ci de către procurorul şef al Biroului Teritorial Galaţi, fiind încălcate dispoziţiile art. 264 alin. (4) C. proc. pen., au fost apreciate ca fiind neîntemeiate, deoarece, potrivit art. 264 alin. (1) C. proc. pen., actul de sesizare a instanţei este rechizitoriul şi nu adresa de înaintare a dosarului la instanţă.
În condiţiile în care rechizitoriul nr. 321/D /P/2005 din 11 aprilie 2007, întocmit de doi procurori din cadrul D.I.I.C.O.T., Biroului Teritorial Galaţi, parchet competent să efectueze urmărirea penală, a fost verificat, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 264 alin. (3) C. proc. pen., sub aspectul legalităţii şi temeiniciei de către procurorul ierarhic superior, respectiv procuror şef al D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Galaţi şi nu a fost infirmat, s-a apreciat că ne aflăm în prezenţa unei nulităţi relative, ori, inculpatul nu a probat existenţa unei vătămări care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului.
S-a reţinut că adresa de înaintare a dosarului la instanţă este un act administrativ, iar restituirea dosarului la Parchet pentru ca această adresă să fie semnată de procurorul şef al Serviciului Teritorial ar fi fost pur formală.
A fost avut în vedere că, potrivit art. 221 alin. (1) C. proc. pen., organul de urmărire penală este sesizat prin plângere sau denunţ ori se sesizează din oficiu, când află pe orice altă cale că s-a săvârşit o infracţiune. în cazul în care organul de urmărire penală se sesizează din oficiu, încheie un proces-verbal în acest sens. Conform alin. (2) din acelaşi articol, când, potrivit legii, punerea în mişcare a acţiunii penale se face numai la plângerea prealabilă ori la sesizarea sau cu autorizarea organului prevăzut de lege, urmărirea penală nu poate începe în lipsa acestora.
S-a reţinut că infracţiunea de trafic de persoane prevăzută de art. 12 din Legea nr. 678/2001 şi infracţiunea de trafic de minori prevăzută de art. 13 din aceeaşi lege nu fac parte din categoria infracţiunilor pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale este condiţionată de existenţa unei plângeri, a unei sesizări sau autorizări din partea organului prevăzut de lege, astfel că, atăta timp cât existau date certe că s-a săvârşit o infracţiune, organul de urmărire penală se putea sesiza şi din oficiu, fără să fie necesară o plângere prealabilă.
De asemenea, s-a avut în vedere că, potrivit art. 20 din Legea nr. 678/2001, persoana supusă traficului de persoane, care a săvârşit ca urmare a exploatării sale infracţiunea de prostituţie, nu se pedepseşte pentru această infracţiune, iar conform art. 10 lit. i1) C. proc. pen., atunci când există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege, acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, astfel că susţinerile inculpatului, în sensul că înainte de a fi audiate ca martori, acestea trebuiau cercetate pentru infracţiunea de prostituţie, nu sunt fondate.
Nici critica inculpatului, în sensul că în faza de urmărire penală i-ar fi fost încălcat dreptul la apărare, nu a fost apreciată ca fiind fondată, din actele dosarului rezultând că acesta a fost asistat de apărător ales, în persoana d-lui avocat C.R., încă înainte de a i se lua prima declaraţie, ulterior apărarea fiind asigurată şi de către d-nul avocat B.M.
Nu s-a putut reţine că au fost încălcate prevederile art. 6 alin. (3) C. proc. pen., atâta timp cât din procesul - verbal şi din declaraţia inculpatului (dosar urmărire penală) rezultă că acestuia i s-a adus la cunoştinţă faptele pentru care este cercetat, încadrarea juridică a acestora, dreptul de a fi asistat de către un apărător şi dreptul de a nu face nici o declaraţie.
Deşi aceste drepturi nu i-au fost aduse la cunoştinţă imediat ce a dobândit calitatea de învinuit, s-a avut în vedere că din actele dosarului rezultă că acesta era căutat şi dat în consemn (ordinul nr. 5451/2006) încă din anul 2006.
Nici critica inculpatului, în sensul că după ce a fost arestat nu i s-a adus la cunoştinţă că s-a dispus extinderea acţiunii penale pentru alte două acte materiale, nu a fost apreciată ca fiind fondată, atâta timp cât din încheierea de şedinţă din 15 februarie 2007 a Tribunalului Galaţi rezultă că unul dintre motivele pentru care s-a solicitat prelungirea măsurii arestării preventive a fost faptul că s-a extins acţiunea penală pentru alte două acte materiale din conţinutul infracţiunii continuate de trafic de persoane.
S-a reţinut că un alt motiv de critică a vizat faptul că majoritatea actelor de urmărire penală au fost efectuate de organele poliţiei judiciare, deşi în speţă era obligatorie efectuarea urmăririi penale de către procuror. în acest sens, s-a avut în vedere că, potrivit art. 21 din Legea nr. 678/2001, în cazul infracţiunilor de trafic de persoane şi trafic de minori, urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de către procuror, însă trebuie avute în vedere şi dispoziţiile art. 217 alin. (4) C. proc. pen., care prevăd că în cauzele în care urmărirea penală se efectuează de către procuror, acesta poate dispune prin ordonanţă ca anumite acte de cercetare penală să fie efectuate de către organele poliţiei judiciare.
Nu a putut fi reţinut că ponderea actelor delegate organului poliţiei judiciare şi efectuate de acesta depăşeşte pe cea a actelor efectuate de procurori, în condiţiile în care aceleaşi probe au fost administrate şi de către procuror. Astfel, s-a reţinut că martora R.A. a fost audiată de organele poliţiei judiciare de două ori (19 octombrie 2005 şi 6 decembrie 2005) şi audiată de procuror de 4 ori (de două ori în data de 9 februarie 2006 şi de două ori în data de 5 februarie 2010); martora R.L. a fost audiată de organele poliţiei judiciare în datele de 17 mai 2006, 24 noiembrie 2006 şi 5 februarie 2007 şi a fost audiată de procuror în datele de 24 noiembrie 2006, 18 ianuarie 2007 şi 5 februarie 2007.
S-a apreciat că nu este fondată nici critica inculpatului în sensul că i s-a încălcat dreptul la apărare, deoarece toate probele au fost administrate înainte de începerea urmăririi penale şi arestarea sa, caz în care nu a putut propune probe în apărare. În cauză, s-a constatat că inculpatul a fost asistat de apărători aleşi, care au avut posibilitatea să studieze actele dosarului, să formuleze apărări şi să propună probe în apărare. Totodată, s-a reţinut că, la data de 18 ianuarie 2007, inculpatul s-a prevalat de dreptul prevăzut de art. 70 C. proc. pen., iar la data 11 aprilie 2007, când i s-a prezentat materialul de urmărire penală, a declarat expres că nu are probe de propus în apărare şi nici alte cereri de formulat. Oricum, s-a constatat că din actele dosarului rezultă că au fost administrate probe şi după punerea în mişcare a acţiunii penale şi arestarea inculpatului, cum ar fi audierea de către procuror în data de 7 februarie 2007 a martorei D.I., audierea în data de 27 martie 2007 de către procuror a martorului O.A., reaudierea de către procuror în data de 5 februarie 2007 a martorelor R.A. şi O.L., ori dacă inculpatul ar fi apreciat necesar, avea posibilitatea conform art. 172 alin. (2) C. proc. pen., să participe, prin apărătorii aleşi, la administrarea acestor probe.
Şi susţinerile inculpatului în sensul că a fost condamnat pe baza unor probe nule care nu sunt certificate şi nu se ştie cum au ajuns la dosar, deoarece nu au nici o viză, au fost apreciate ca fiind nefondate. Astfel, s-a reţinut că, în ceea ce priveşte declaraţia martorei D.V., trimisă prin fax, la dosar există un proces-verbal întocmit de comisarul B.V., în care sunt consemnate data şi ora la care declaraţia a fost comunicată, numărul de fax de la care declaraţia a fost comunicată şi numărul de fax la care declaraţia a fost comunicată, numere care se găsesc imprimate pe declaraţia transmisă, precum şi datele de identificare ale martorei.
În ceea ce priveşte critica privind faptul că hotărârea instanţei de fond s-a fundamentat doar pe probele administrate în faza de urmărire penală şi că instanţa de fond a înlăturat în mod nejustificat probele administrate direct, s-a constatat că imposibilitatea efectuării unei cercetări judecătoreşti efective a fost cauzată în mare măsură de comportamentul inculpatului sau a rudelor acestuia, având în vedere declaraţia inculpatei R.L. în care aceasta menţionează că a fost apelată repetat pe telefonul mobil, primind mesaje de ameninţare la adresa sa şi a familiei sale, raportul întocmit de Postul de Poliţie Jorăşti în data de 5 februarie 2007 şi declaraţiile martorilor D.G. şi O.E., din care rezultă că au fost vizitaţi în repetate rânduri de mama inculpatului, însoţită de o altă tânără şi un alt bărbat care i-a ameninţat că le dă foc la casă şi le omoară toţi membrii familiei dacă R.L. nu-şi schimbă declaraţiile.
De asemenea, s-a avut în vedere că un alt motiv pentru care în timpul cercetării judecătoreşti audierea martorilor nu a fost posibilă îl constituie faptul că, aşa cum rezultă din dovezile de executare ale mandatelor de aducere, după ce au fost audiate în faza de urmărire penală, martorele au plecat de acasă, au plecat din ţară sau şi-au schimbat domiciliul şi nu se cunoaşte noua adresă la care locuiesc.
S-a constatat că instanţa de fond nu avea cum să reţină ca fiind sinceră declaraţia martorului A.L.C., în contextul în care acesta a declarat că soţia sa, A.J., nu a fost racolată de către inculpat şi nu a ieşit din ţară în anul 2004, în condiţiile în care din procesele-verbale de verificare a intrărilor şi ieşirilor din ţară rezultă că martora şi inculpatul au ieşit din ţară la data de 12 noiembrie 2004. Mai mult, sub acest aspect, s-a avut în vedere că atât la urmărirea penală, cât şi la judecarea cauzei în fond, martora A.J. a recunoscut că a fost plecată în Spania, că soţul său ştia că în Spania urma să se prostitueze.
Nici pe fond, sub aspectul existenţei faptelor şi a vinovăţiei, apărările inculpatului nu au fost apreciate ca fiind fondate.
Astfel, s-a reţinut că, în ceea ce o priveşte pe martora M.G., din declaraţiile acesteia rezultă cu prisosinţă că scopul pentru care a fost recrutată şi cazată de către M.I., soţia inculpatului, a fost ca aceasta să plece în Spania, unde urma să practice prostituţia în favoarea inculpatului. Astfel, a fost avut în vedere că martora a declarat că M.I. a asigurat-o că nu se pune problema să se prostitueze, deoarece concubinul ei, N.A., o să-i găsească un loc de muncă în Spania. Atunci când M.I. a aflat că martora are 17 ani, i-a spus că trebuie să mai aştepte pentru a vorbi la telefon cu concubinul ei N.A., să vadă dacă acesta o acceptă la vârsta de 17 ani.
De asemenea, s-a reţinut că martora a arătat faptul că în timpul cât a stat în apartamentul din Galaţi, inculpatul o suna pe telefonul fix din apartament, pentru a se asigura că este bine tratată, iar M.I. i-a spus că din primul salariu va trebui să-i înapoieze lui N.A. banii pe care acesta îi cheltuise pentru plecarea sa în Spania, precizând totodată că, după ce a plecat din apartamentul din Galaţi, a fost abordată de prieteni ai inculpatului, care au ameninţat-o să se întoarcă.
S-a constatat că declaraţiile victimei minore M.G. se coroborează cu declaraţiile martorelor M.A. şi G.A., din care rezultă că victima a fost racolată şi cazată de inculpat prin intermediul soţiei sale M.I., urmând să fie scoasă din ţară în scopul exploatării sale, prin obligarea la practicarea prostituţiei, martora G.A. declarând că de la fiul său a aflat că, în realitate, fiica sa este sechestrată şi urmează să fie dusă în Spania, iar fiica sa i-a povestit că este urmărită de către inculpat şi a fost ameninţată să-i dea banii cheltuiţi pe paşaport şi alte cheltuieli.
În ceea ce o priveşte pe M.A., nu s-a putut reţine că aceasta nu a fost indusă în eroare şi că nu a fost constrânsă să practice prostituţia, având în vedere declaraţiile în care aceasta a arătat că inculpatul i-a promis că în Spania îi va găsi un loc de muncă şi că a aflat că va practica prostituţia doar când a ajuns în Spania, împrejurarea că banii necesari pentru obţinerea paşaportului, transport şi cazare au fost suportaţi de inculpat şi că actele martorei s-au aflat tot timpul asupra inculpatului, că martora a fost în repetate rânduri lovită şi ameninţată, că nu avea posibilitatea să ia legătură cu familia şi toţi banii obţinuţi erau luaţi de către inculpat.
S-a mai reţinut că declaraţiile victimei minore M.A. se coroborează cu declaraţiile martorei G.A. care a arătat că a fost sunată din Spania de către fiica sa care era speriată şi i-a spus că este închisă într-un apartament, că este bătută şi exploatată de către N.A. şi că ar vrea să vină acasă, dar nu are acte, martora M.G. declarând că sora sa i-a povestit că, în Spania, N.A. i-a luat actele şi telefonul şi că a fost exploatată , fiind obligată să se prostitueze în folosul lui.
Susţinerile victimei M.A. au fost confirmate şi de către martora A.J., ce a arătat că a plecat în Spania împreună cu inculpatul şi cu M.A., că au aflat că, de fapt, vor practica prostituţia pentru inculpat abia când au ajuns în Spania şi că nu au avut cum să plece, deoarece nu aveau acte şi bani, nu ştiau limba şi erau supravegheate de către inculpat, martora precizând şi faptul că, în perioada cât a lucrat pentru inculpat, acesta a abuzat sexual atât de ea, cât şi de M.A.
S-a apreciat că faptul că A.J. mai apare într-un dosar de trafic de persoane nu are relevanţă, atâta timp cât inculpatul i-a adus la cunoştinţă că trebuie să se prostitueze pentru a-şi achita datoria, abia când a ajuns în Spania.
În ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 12 din Legea nr. 678/2001, s-a constatat că apărările inculpatului vizează faptul că aşa zisele „victime" au cunoscut scopul pentru care merg în Spania, că nu au fost constrânse de către inculpat şi că au practicat prostituţia în interes propriu, susţineri care sunt contrazise de probele administrate în cauză.
Astfel, s-a reţinut că martora O.S., audiată în faza de urmărire penală, a declarat că în Spania va lucra ca menajeră la un bar, că O.L. lucra ca barman şi că în momentul în care au ajuns la club, O.L. i-a adus la cunoştinţă că, de fapt, inculpatul a adus-o pentru a practica prostituţia, arătând că nu a acceptat şi atunci O.L. l-a sunat pe inculpat, care a venit cu o maşină, a dus-o în camera de hotel unde a bătut-o, a ameninţat-o că-i dă foc la casă şi că nu o să-şi mai vadă familia, martora precizând totodată că inculpatul o ameninţa zilnic, iar pe O.L. o bătea rău chiar şi cu picioarele în cap şi că a văzut cum inculpatul abuza sexual de ea.
Declaraţiile martorei O.S. s-au coroborat cu declaraţiile martorei O.F., ce a arătat că, după ce s-a întors din Spania, fiica sa i-a spus că a fost exploatată sexual şi că toţi banii i-au fost luaţi de către inculpat.
Faptul că la judecarea cauzei în fond martora şi-a schimbat declaraţia, susţinând că nu a fost racolată de către inculpat şi nu a practicat prostituţia în favoarea acestuia, s-a apreciat că este justificat de presiunile şi ameninţările ce s-au exercitat de către inculpat şi rudele acestuia asupra martorei, sub acest aspect, relevante fiind declaraţiile martorelor O.F., O.E. şi D.G., precum şi procesele-verbale încheiate de Postul de Poliţie al cornuna Jorăşti în datele de 31 ianuarie 2007, 5 februarie 2007 şi 8 februarie 2007.
În ceea ce o priveşte pe victima D.V., cu privire la care s-a susţinut că şi-a trimis declaraţia prin fax, s-a constatat că aspectele menţionate în declaraţie se coroborează cu alte probe administrate în cauză. Astfel, s-a reţinut că denunţul acesteia se coroborează cu rezultatul verificărilor în baza de date a I.G.P.F. referitoare la intrările şi ieşirile din ţară ale cetăţenilor români, din care rezultă că martora D.V. a ieşit din România la data de 19 decembrie 2002 prin P.T.F. Borş, însoţită de inculpatul N.A.
A fost avut în vedere că martora D.I. a declarat că inculpatul i-a promis fiicei sale că în Spania îi va găsi un loc de muncă şi că a plătit toate cheltuielile necesare pentru obţinerea paşaportului, iar atunci când a întrebat-o unde este paşaportul, aceasta i-a răspuns că a rămas la inculpat, martora precizând că a vorbit la telefon cu fiica sa şi aceasta i-a spus că este rău, că lucrează la un club pentru inculpat, care o trimite la clienţi, că acesta nu-i dă bani, iar atunci când au nevoie să-şi cumpere obiecte personale, inculpatul le însoţeşte, le pune să fure din magazin şi că ar vrea să vină acasă, dar nu poate.
De asemenea, s-a constatat că martora a declarat că aceleaşi aspecte i-au fost relatate de către fiica sa când a revenit în ţară, precizând că, la club, pentru inculpat lucrau încă două fete din Tg, Bujor, pe nume V.A.D. zisă „L." şi V.N., „L.A." fiind cea care le supraveghea în lipsa inculpatului, tinere pe care le-a indicat în albumul foto adus în ţară de inculpat.
S-a mai reţinut că, la percheziţia efectuată la locuinţa fără forme legale a inculpatului N.A. din comuna F., sat F., judeţul Galaţi, au fost găsite şi ridicate copii ale unor documente emise de autorităţile judiciare din localitatea Verin din Spania, din conţinutul traducerii rezultând că inculpatul, alături de numita V.A.D., sunt cercetaţi în Spania de autorităţile judiciare din localitatea Verin pentru comiterea unor delicte de „ameninţări, constrângere şi inducere la prostituţie" sesizate de victimele C.E. şi S.D.
Aspectele relevate de actele emise de autorităţile judiciare spaniole s-au coroborat cu susţinerile martorei D.I. din care rezultă că inculpatul N.A. a racolat-o pe victima D.V., fiind împreună cu numita V.A.D. Totodată, s-a avut în vedere că victima a declarat că, în Spania, a practicat prostituţia în acelaşi club cu numita V.A.D., aceasta din urmă supraveghind-o, ca urmare a dispoziţiilor date de inculpat, iar D.V. a arătat în denunţul său că inculpatul a adus în Spania alte două fete cu numele „D." şi „L.", pe care le-a exploatat prin obligarea la practicarea prostituţiei, acest aspect, relevat de victimă pe parcursul denunţului, coroborându-se cu conţinutul înscrisurilor emise de autorităţile judiciare spaniole, din localitatea Verin, din care rezultă că denunţul în fata acestora a fost făcut de numitele C.E. şi S.D., numele de „D." şi „L." fiind diminutive ale numelor celor două tinere care au făcut denunţul împotriva inculpatului şi al numitei V.A.D. Totodată, s-a reţinut că, din verificările efectuate în baza de date a I.G.P.F., a rezultat că numita V.A.D. a părăsit România la data de 27 septembrie 2002 prin P.T.F. Borş, împreună cu inculpatul N.A.
Pe de altă parte, s-a avut în vedere că în cursul urmăririi penale martora D.I. a predat un număr de şase fotografii în care victima D.V. este înfăţişată, printre altele, alături de V.A.D.
S-a constatat că în mod corect prima instanţă a înlăturat apărările prin care inculpatul a susţinut că nu le-a exploatat sexual pe victimele R.A., O.L. şi R.F. şi că acestea au ştiut pentru ce pleacă din ţară şi au practicat prostituţia în interes propriu. Astfel, s-a reţinut că, fiind audiate în calitate de martore, victimele O.L. şi R.A. au declarat că inculpatul N.A. a fost cel care le-a. racolat, sub promisiunea găsirii unor locuri de muncă în străinătate, a suportat toate cheltuielile necesare pentru obţinerea paşapoartelor, transport şi cazare şi că inculpatul a ţinut paşapoartele asupra sa, înmânându-le acestora doar la trecerea frontierelor. Acesta le-a cazat în apartamentul închiriat de fratele său, N.N., de la martorul V.F., după care le-a transportat în Italia, unde le-a obligat să se prostitueze „la stradă".
Contrar susţinerilor inculpatului, din verificările efectuate în baza de date a I.G.P.F., a rezultat că, la data de 20 mai 2005, inculpatul N.A. a ieşit din România prin P.T.F. Nădlac, însoţit de martorele O.L., R.A. şi de numita C.P.
În ceea ce priveşte susţinerile inculpatului că nu avea cum să o oblige pe O.L. la practicarea prostituţiei, deoarece aceasta i-a fost concubină, au fost avute în vedere declaraţiile martorei O.S. care a arătat că inculpatul a continuat să o ameninţe zilnic pe ea şi pe familia ei, iar pe O.L. o bătea rău, chiar şi cu picioarele în cap şi că a văzut cum abuza sexual de ea.
Apărarea inculpatului în sensul că nu a avut nici o legătură cu victima R.F. şi că nici măcar nu a călătorit împreună cu aceasta în străinătate a fost contrazisă, pe de o parte, de declaraţiile martorelor O.L. şi R.A., iar pe de altă parte; de rezultatul verificărilor efectuate în baza de date a I.G.P.F., din care rezultă că, la data de 24 iulie 2005, inculpatul a ieşit din România prin P.T.F. Nădlac, la bordul autoturismului înmatriculat în Franţa pe care îl conducea, însoţit de victima R.F.
Mai mult, s-a constatat că, la percheziţia efectuată la locuinţa numitului N.N., fratele inculpatului, din comuna F., sat F., judeţul Galaţi, a fost găsită şi ridicată cartea de identitate în original a victimei R.F., fapt ce confirmă susţinerile martorei R.A. care a afirmat că inculpatul N.A. i-a reţinut toate documentele de identitate ale victimei.
Nici apărarea inculpatului în sensul că în cazul numitei R.L. a fost acuzat datorită unei confuzii generate de faptul că prenumele său este identic cu al numitului G.A., nu a fost considerată ca fiind fondată, din declaraţiile martorei rezultând că relaţia de concubinaj cu G.A. s-a derulat în perioada 2001-2004, iar racolarea victimei de către inculpat, în vederea practicării prostituţiei, s-a produs în cursul lunii aprilie 2005.
Referitor la căsătoria numitei O.L. cu martorul O.A., s-a constatat că, din probele administrate în cauză, a rezultat că aceasta a fost pusă la cale de către inculpat, acesta fiind cel care i-a plătit martorului, iniţial suma de 100 euro şi, ulterior, suma de 3.500.000 ROL şi care, după oficierea căsătoriei, a luat certificatul de căsătorie la el.
S-a apreciat că nu sunt fondate nici apărările inculpatului în sensul că în mod greşit s-a reţinut starea de recidivă postcondamnatorie prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen. şi s-a aplicat art. 83 C. pen., deoarece infracţiunile din prezenta cauză sunt concurente cu infracţiunea ce a format obiectul sentinţei penale nr. 234 din 21 mai 2003 a Judecătoriei Tg. Bujor. Astfel, s-a reţinut că în cazul infracţiunii continuate, datorită legăturii speciale, de ordin subiectiv şi obiectiv ce există între multiplele acţiuni componente, acestea constituie prin voinţa legii o singură infracţiune, care se consideră comisă în momentul săvârşirii ultimului act material de executare şi cum, în cauză, inculpatul a săvârşit acte materiale atât înainte de 28 noiembrie 2003, când sentinţa penală nr. 234 din 21 mai 2003 a Judecătoriei Tg. Bujor a rămas definitivă, dar şi după această dată, în cursul termenului de încercare de 5 ani, stabilit conform art. 82 C. pen., s-a constatat că în mod corect prima instanţă a reţinut că prezentele infracţiuni au fost săvârşite în stare de recidivă postcondamnatorie prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen. şi a aplicat dispoziţiile art. 83 C. pen.
A fost avut în vedere că, a accepta ideea contrară, ar însemna să se creeze unui inculpat cu o activitate infracţională mai redusă, o situaţie mai grea decât unui inculpat cu o activitate infracţională mai bogată. S-a reţinut că inculpatului care ar fi săvârşit acte materiale numai după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare i s-a aplicat regimul sancţionator prevăzut de art. 83 C. pen., ceea ce implică executarea pedepselor prin cumul aritmetic, pe când inculpatul care a săvârşit acte materiale atât înainte, cât şi după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, ar beneficia de regimul sancţionator prevăzut de art. 85 C. pen., aplicându-se dispoziţiile privitoare la concursul de infracţiuni.
Nici apărările inculpatului în sensul că suma de 299.550 euro confiscată în baza art. 19 din Legea nr. 678/2001 este exagerat de mare şi că a fost stabilită pe baza unor criterii subiective, nu au fost considerate ca fiind fondate. Sub acest aspect, s-a constatat că martorele audiate în cauză au dat relaţii complete cu privire la perioadele de timp în care au practicat prostituţia, tariful practicat, numărul de clienţi pe care l-au avut zilnic, suma totală pe care au obţinut-o din practicarea prostituţiei. Astfel, s-a reţinut că, dacă se adună sumele de bani pe care martorele au declarat că le-au obţinut din practicarea prostituţiei, se constată că valoarea totală a acestora depăşeşte suma de 299.550 euro, reţinută de instanţa de fond (105.200 euro - M.A. + 18.000 euro -A.J. + 5.300 euro -D.V. + 1.050 euro - R.A. + 142.000 euro -O.L. + 43.000 euro -O.S. = 314.550 euro.).
Nici susţinerile inculpatului în sensul că la luarea măsurii confiscării speciale trebuiau avute în vedere cheltuielile efectuate pentru hrană, transport, chirie, îmbrăcăminte, nu au fost privite ca fiind întemeiate. S-a reţinut că, în cazul de faţă, inculpatul a încasat toţi banii obţinuţi de persoanele traficate, dar a reinvestit o parte din aceştia în transport, cazare, hrană, îmbrăcăminte, pentru a asigura succesul acţiunii ilicite viitoare şi a obţine noi venituri ilicite, astfel că aceste sume nu pot fi scăzute din sumele obţinute de persoanele traficate.
Având în vedere însă modul şi împrejurările concrete în care inculpatul a săvârşit faptele, circumstanţele personale ale inculpatului, care este căsătorit şi are în întreţinere un copil minor, ţinând cont că acesta beneficiază de dispoziţiile art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) privind legea penală mai favorabilă, iar pentru pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 234 din 21 mai 2003 a Judecătoriei Tg. Bujor este aplicabil regimul sancţionator prevăzut de art. 83 C. pen., s-a apreciat că pedepsele aplicate pentru fiecare dintre cele două infracţiuni din prezenta cauză, cât şi sporul aplicat în urma contopirii pedepselor, sunt prea mari şi se impune reducerea acestora.
Împotriva deciziei penale anterior menţionate, în termen legal, a declarat recurs inculpatul N.A., criticând-o pentru nelegalitate şi ne temeinicie, criticile fiind circumscrise cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 2, 17 şi 18 C. proc. pen.
Cu referire la primul caz de casare invocat, respectiv cel prevăzut de art. 3859 pct. 2 C. proc. pen., s-a susţinut că instanţa nu a fost legal sesizată, solicitându-se în acest sens restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale, în condiţiile art. 332 alin. (2) C. proc. pen.
Cât priveşte cel de-al doilea caz de casare, s-a susţinut că încadrarea juridică dată faptelor este greşită, în realitate fiind vorba despre infracţiunea de proxenetism, prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen., iar nu despre infracţiunea prevăzută de art. 12 din Legea nr. 678/2001.
În legătură cu cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., s-a susţinut că în mod greşit a fost condamnat inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 13 din Legea nr. 678/2001, sens în care s-a solicitat achitarea acestuia în baza art. ll pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.
Înalta Curte, examinând recursul declarat în cauză prin prisma cazurilor de casare invocate, dar şi din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta este nefondat pentru considerentele care urmează.
În ceea ce priveşte prima critică, circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 2 C. proc. pen., se reţine că aceasta a fost formulată şi anterior în cauză, fiind analizată de curtea de apel, în mod corect reţinându-se că instanţa a fost legal sesizată, faţă de împrejurarea că, potrivit art. 264 alin. (1) C. proc. pen., rechizitoriul reprezintă actul de sesizare a instanţei, iar nu adresa de înaintare a dosarului la instanţă, care este un act administrativ, iar pe de altă parte, în prezenta cauză, rechizitoriul a fost verificat, sub aspectul legalităţii şi temeiniciei, de procurorul ierarhic superior (procurorul şef al D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Galaţi), acesta nefiind infirmat, astfel că împrejurarea potrivit căreia adresa de înaintare a dosarului la instanţă nu a fost semnată de procurorul şef al Serviciului Teritorial al D.I.I.C.O.T. Galaţi, ci de către procurorul şef al Biroului Teritorial Galaţi constituie o nulitate relativă, în cauză nefiind incidente dispoziţiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen.
Totodată, se reţine că şi celelalte critici formulate de recurentul inculpat, expuse în cuprinsul motivelor scrise de recurs şi fundamentate pe acelaşi caz de casare anterior menţionat, au fost supuse analizei instanţei de prim control judiciar, care a realizat o motivare amplă şi efectivă, răspunzând tuturor aspectelor invocate, astfel că nu se mai impune o reluare a argumentelor ce au fundamentat opinia instanţei, pe care, însă,
Înalta Curte şi le însuşeşte, constatând că decizia atacată este temeinică şi legală.
Prin urmare, criticile formulate de inculpat vizând nelegala sesizare a instanţei de judecată se privesc ca fiind neîntemeiate, astfel că nu se impune adoptarea unei soluţii de casare şi restituire a cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale.
În ceea ce priveşte celelalte două cazuri de casare ce au stat la baza promovării căii de atac, respectiv cele prevăzute de art. 3859 pct. 17 şi 18 C. proc. pen., Înalta Curte constată că nici acestea nu îşi găsesc aplicabilitatea în prezenta cauză.
Critica formulată de recurentul inculpat, fundamentată pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., vizând greşita condamnare a acestuia pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 13 din Legea nr. 678/2001, nu este întemeiată, în cauză neputându-se pronunţa o soluţie de achitare, întemeiată pe dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a) rapotat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., astfel cum s-a solicitat, întrucât aceasta ar fi în contradicţie cu ansamblul probator administrat, câtă vreme vinovăţia inculpatului este pe deplin dovedită, stabilindu-se în mod corect situaţia de fapt anterior redată.
În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., este de menţionat că acesta există numai dacă se constată că situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond şi confirmată de instanţa de prim control judiciar este în contradicţie evidentă cu ceea ce rezultă din probele administrate. Pentru a constitui acest caz de casare, eroarea de fapt trebuie să prezinte două atribute, în absenţa cărora nu poate fi socotită gravă, şi anume să fie evidentă, adică starea de fapt reţinută să fie vădit şi necontroversat contrară probelor existente la dosar, iar pe de altă parte, să fie esenţială, adică să aibă o influenţă bine precizată asupra soluţiei. Existenţa erorii de fapt, ca motiv de casare, nu poate rezulta dintr-o reapreciere a probelor administrate, ci numai dintr-o discordanţă evidentă între situaţia de fapt reţinută şi conţinutul real al probelor.
În prezenta cauză, Înalta Curte nu a identificat nici un aspect esenţial stabilit de instanţele inferioare care să vină în contradicţie evidentă şi necontroversată cu ceea ce indică dosarul prin probele sale.
Fără a relua raţionamentele instanţelor de fond şi de apel realizate în interpretarea probatoriului administrat, Înalta Curte constată că nu există vreo contradicţie între ceea ce rezultă din actele dosarului şi considerentele hotărârilor atacate cu privire la săvârşirea infracţiunilor de către inculpatul N.A., situaţia de fapt reţinută fiind în deplină concordanţă cu probele administrate în cauză, din care rezultă, fără dubiu, că inculpatul a săvârşit infracţiunile pentru care a fost condamnat, şi anume: trafic de persoane în formă continuată prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), constând în aceea că, în perioada 2002-2007, acţionând în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, dar prin acţiuni repetate, a racolat în România, transportat, cazat în ţară şi străinătate pe victimele majore O.L., R.A., R.F., D.V., A.J. şi O.S., acţionând prin inducerea în eroare, dar şi prin constrângerea fizică şi lipsirea de libertate a acestora, în scopul exploatării lor sexuale prin practicarea prostituţiei în Italia şi Spania şi, respectiv, trafic de minori informă continuată prevăzută de art. 13 alin. (1) şi (3) teza I din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), constând în aceea că, în perioada 2002-2005, a racolat-o şi a cazat-o pe victima minoră M.G. şi, de asemenea, a racolat-o, a transportat-o şi a cazat-o în Spania pe victima minoră M.A., acţionând prin inducerea în eroare a victimelor, dar şi prin constrângerea fizică a celei din urmă, în scopul exploatării sexuale a acestora prin practicarea prostituţiei.
Toate probele administrate în cauză confirmă situaţia de fapt reţinută de instanţele inferioare, concluziile la care acestea au ajuns prin raţionament neputând fi cenzurate prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. întrucât, în caz contrar, s-ar ajunge la o reinterpretare şi reapreciere a probelor, ceea ce ar fi în evidentă contradicţie cu dispoziţiile procesual penale anterior menţionate.
În acest sens, Înalta Curte apreciază că în cauză s-a dat eficienţă dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen. referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se în mod corect că faptele inculpatului întrunesc atât obiectiv, cât şi subiectiv conţinutul incriminator al infracţiunilor reţinute în sarcina acestuia.
În mod corect instanţele au reţinut că, în cauză, nu se poate adopta o soluţie de achitare, astfel cum a solicitat inculpatul întrucât probele administrate în faza de urmărire penală şi în faza de cercetare judecătorească confirmă acuzaţiile formulate, respectiv participarea inculpatului la întreaga activitate infracţională pentru care a fost trimis în judecată.
În speţă au fost administrate toate probele necesare aflării adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei, fiind evidenţiate aspectele concordante ce susţin vinovăţia inculpatului şi probele ce au servit ca temei al soluţionării cauzei.
Se reţine astfel că vinovăţia în săvârşirea infracţiunilor a fost determinată printr-o evaluare a contribuţiei cauzale a inculpatului, atât din punct de vedere obiectiv, cât şi subiectiv şi o analiză a tuturor probelor şi argumentarea soluţiei pronunţate pe acele probe care, coroborate, susţin situaţia de fapt reţinută.
Pentru aceste considerente, critica recurentului inculpat, circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., nu poate fi primită.
În legătură cu încadrarea juridică dată faptelor, inclusiv în ceea ce priveşte infracţiunea de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, Înalta Curte reţine că aceasta a fost corect stabilită, rezultând din probele administrate în cauză.
Astfel, potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, constituie infracţiunea de trafic ele persoane recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea ori primirea unei persoane, prin ameninţare, violenţă sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înşelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acestei persoane.
În prezenta cauză, din analiza probelor administrate, în mod corect s-a reţinut că victimele infracţiunii au fost racolate de către inculpat, personal sau prin intermediul soţiei sale M.I. (victima M.G.), transportate în Spania sau Italia de către acesta şi cazate în apartamente închiriate de către inculpat, în vederea exploatării prin obligarea la practicarea prostituţiei, inculpatul acţionând de regulă prin inducerea în eroare, privitor la scopul deplasării, după care, odată ajunse în Spania, victimele erau obligate la practicarea prostituţiei, luându-li-se paşapoartele, banii obţinuţi în întregime, fiind supravegheate, ameninţate şi uneori chiar supuse la violenţe fizice de către inculpat (ca în cazul victimelor O.L. şi O.S.).
Faţă de aceste considerente, se constată că nu se justifică schimbarea încadrării juridice a faptei, din infracţiunea de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, în infracţiunea de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen. şi, pe cale de consecinţă, critica recurentului inculpat, circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., se priveşte ca fiind neîntemeiată.
În lumina acestor consideraţii, decizia atacată apare ca fiind temeinică şi legală, astfel că, neexistând nici motive care, examinate din oficiu, să determine casarea hotărârilor, recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se vor include şi onorariile cuvenite pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.A. împotriva deciziei penale nr. 55/A/2010 din 29 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de minori şi familie.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 1.500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales şi sumele de câte 150 RON cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimatele părţi vătămate, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1518/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3034/2011. Penal → |
|---|
