ICCJ. Decizia nr. 2544/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2544/2011
Dosar nr.126/42/2011
Şedinţa publică din 24 iunie 2011
Asupra recursului penal de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 66 din 24 martie 2011, Curtea de Apel Ploieşti, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins ca nefondată plângerea formulată de petenta I.I. domiciliată în comuna Vărbilău, judeţul Prahova, împotriva Rezoluţiei nr. 363/P/2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, precum şi împotriva Rezoluţiei nr. 1361/II/2/2010 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi a menţinut ca legală şi temeinică soluţia adoptată prin acestea.
A obligat petenta la 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că prin Rezoluţia nr. 363/P/2010 din 30 august 2010 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a dispus neînceperea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 215 alin. (1), (3) C. pen. faţă de C.A.
Pentru a dispune astfel, procurorul a reţinut că la data de 30 martie 2010 persoana vătămată I.I. a formulat o plângere penală înregistrată la D.N.A. - Serviciul Teritorial Ploieşti, care a fost trimisă spre competentă soluţionare Parchetului de pe lângă Curtea împotriva avocatei C.A., prin care a sesizat faptul că aceasta a primit o sumă de bani, cu titlu de onorariu, de la soţul şi de la fiul său, pentru a promova acţiunea civilă înregistrată la Judecătoria Vălenii de Munte sub nr. 1243/331/2009, fără a încheia vreun contract de asistenţă sau a emite vreo chitanţă în acest sens. S-a mai arătat în plângere că deşi a plătit onorariul, avocata nu şi-a îndeplinit obligaţia de a o reprezenta şi apăra în dosarul civil, bănuind că ar fi făcut o înţelegere cu părţile adverse, contrară intereselor lor, astfel încât a pierdut procesul.
Actele premergătoare efectuate în cauză au evidenţiat că cererea de chemare în judecată a fost formulată şi semnată pentru ambii reclamanţi O.N., O.V. de către avocatul C.A. Acţiunea avea ca obiect revendicarea unei suprafeţe de teren despre care se susţinea că a fost acaparată de pârâţii B.D. şi U.E. precum şi grăniţuirea proprietăţilor.
Persoana vătămată a precizat că personal a plătit onorariul cerut de avocat însă nu a primit chitanţă şi nici nu i s-a solicitat ei sau soţului, să semneze un contract de asistenţă juridică.
În timpul procesului civil, O.N., soţul persoanei vătămate, a decedat, iar fiul acesteia - ce era plecat în Spania, a întocmit pe numele mamei sale I.I. o procură judiciară pentru a-l reprezenta în dosarul Judecătoriei Vălenii de Munte menţionat mai sus.
Instanţa de fond a invocat, din oficiu, lipsa calităţii de reprezentant a avocatului reclamanţilor, reţinând că avocatul a justificat mandatul numai din partea lui O.V., prin I.I. S-a reţinut de către instanţă că avocatului i s-a pus în vedere şi s-a dat termen pentru a demonstra că a acţionat cu respectarea art. 68 C. proc. civ. şi a dispoziţiilor Legii nr. 51/1995, însă nu a putut prezenta contractul de asistenţă juridică şi împuternicirea valabile. La termenul de judecată din 08 februarie 2010, avocata C.A. a depus la Dosarul nr. 1243/331/2009 o cerere formulată în nume personal, prin care a solicitat admiterea excepţiei lipsei de mandatar al reclamanţilor şi respingerea acţiunii.
Pentru motivele de mai sus, Judecătoria Vălenii de Munte a admis excepţia lipsei capacităţii de reprezentant a avocatului şi, pe cale de consecinţă, cererea reclamantului O.N. - decedat, a fost anulată, fiind formulată de o persoană fără calitatea de reprezentant.
Au fost admise şi alte excepţii - invocate de pârâţi în întâmpinare, astfel încât cererea formulată de celălalt reclamant - O.V., a fost respinsă, prin Sentinţa civilă nr. 299 din 08 februarie 2010, rămasă definitivă prin neapelare.
Se mai reţine că în cauză nu au putut fi administrate probe concludente pentru a se putea constata dacă făptuitoarea ar fi desfăşurat acţiuni de inducere în eroare a clienţilor săi, la data la care a convenit să-i asiste şi să-i reprezinte în procedura revendicării, pe cale judecătorească, a unei suprafeţe de teren.
A reţinut procurorul că simpla împrejurare că făptuitoarea nu a putut prezenta, în formă scrisă, la solicitarea instanţei, un mandat pentru reprezentarea lui O.N. în vederea exercitării dreptului de reprezentarea lui O.N. în vederea exercitării dreptului de chemare în judecată şi a formulat concluzii de respingere a acţiunii promovată în numele clienţilor săi nu realizează elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune.
În cuprinsul Legii nr. 51/1995 precum şi al statutului profesiei de avocat sunt prevăzute, printre efectele contractului de asistenţă juridică, că avocatul îşi va reprezenta clientul cu diligenţa unui bun profesionist, în limitele legii precum şi că acesta are obligaţia să ia în mod util şi în mod rezonabil măsuri potrivite pentru apărarea intereselor clientului. Încălcarea acestora obligaţii însă, nu este de natură să atragă răspunderea penală a avocatului, nerespectarea imputabilă a îndatoririlor profesionale constituind abatere disciplinară.
Ca atare s-a apreciat că este necesar a fi sesizat consiliul Baroului de avocaţi din care face parte avocatul pentru a aprecia dacă fapta comisă este de natură să atragă răspunderea disciplinară a făptuitoarei.
Împotriva acestei rezoluţii a formulat plângere petenta I.I. care a reiterat aspecte din sesizarea iniţială, arătând că "doamna avocat nu şi-a îndeplinit datoria de avocat, i-a luat bani fără să prezinte în faţa instanţei contractul de angajament şi pentru acest lucru a pierdut procesul de la început, avocata neprezentându-se la termene.
Prin Rezoluţia nr. 1361/II/2/2010 din 01 noiembrie 2010 dată de procurorul general din cadrul Curţii de Apel Ploieşti s-a respins plângerea formulată de petenta I.I. împotriva soluţiei din Dosarul nr. 363/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti apreciindu-se că aceasta este temeinică şi legală.
Împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, în baza disp. art. 2781 C. proc. pen., a formulat plângere petiţionara, ce a fost respinsă ca nefondată, reţinând instanţa de fond că intenţia intimatei nu a fost aceea de a induce în eroare petenta cu ocazia încheierii contractului de asistenţă juridică cu privire la calitatea sa profesională ori la prestaţiile pe care se obliga să le realizeze în baza acestuia.
Reţine instanţa de fond că actele premergătoare efectuate în cauză, nu au scos în evidenţă aspecte de natură penală, ci pot eventual să justifice formularea unor acţiuni civile pentru reperarea prejudiciului.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs petiţionara I.I. pe care nu l-a motivat în scris, însă la termenul din 24 iunie 2011, Înalta Curte a pus în discuţie excepţia inadmisibilităţii recursului fapt pentru care urmează să analizeze recursul numai raport de excepţia invocată.
Analizând actele şi lucrările dosarului reţine Înalta Curte că recursul formulat de petiţionară este inadmisibil, urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează.
Potrivit disp. art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010, hotărârea judecătorului, pronunţată, potrivit alin. (8) este definitivă.
Având în vedere că hotărârea recurată a fost pronunţată în baza disp. art. 2781 alin. (8) C. proc. pen., reţine Înalta Curte că petiţionara nu avea la îndemână calea de atac a recursului, fiind vorba de o hotărâre definitivă, ca atare nesusceptibilă de a fi contestată cu noua cale de atac.
Faţă de considerentele arătate, Înalta Curte urmează ca în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., să respingă, ca inadmisibil recursul declarat de petiţionară.
Văzând şi disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiţionara I.I. împotriva Sentinţei penale nr. 66 din 24 martie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 iunie 2011.
Procesat de GGC - AA
| ← ICCJ. Decizia nr. 2542/2011. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2567/2011. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
