ICCJ. Decizia nr. 2567/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2567/2011
Dosar nr.1459/57/2010
Şedinţa publică din 27 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Petiţionarul Ş.C., în calitate de persoană vătămată, a adresat o plângere organelor de urmărire penală solicitând efectuarea de cercetări faţă de magistratul F.N., judecător la Judecătoria Sibiu, sub aspectul infracţiunilor prevăzute de art. 288 şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
În susţinerea plângerii, petiţionarul a învederat faptul că magistratul a inserat în Sentinţa penală nr. 1247/2003 fapte ce nu corespund realităţii.
Prin rezoluţia nr. 284/P/2006, din 31 octombrie 2006 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia s-a dispus, în temeiul art. 228 alin. (4), raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de judecătorul F.N. pentru infracţiunile prevăzute de art. 288 şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), constatându-se că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracţiuni.
Plângerea formulată de petiţionarul Ş.C. împotriva soluţiei procurorului a fost respinsă, ca neîntemeiată, de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, prin rezoluţia nr. 969/II/2/2008 din 12 decembrie 2006. Soluţia de neîncepere a urmăririi penale a fost menţinută prin hotărârile pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în Dosarul nr. 94/57/2007.
Ulterior, petiţionarul s-a adresat cu o nouă plângere procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, solicitând infirmarea rezoluţiei nr. 284/P/2006, din 31 august 2006.
Prin rezoluţia nr. 755/II/2/2010, din 8 septembrie 2010, conducerea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a respins plângerea petiţionarului, constatând că nu se impune infirmarea rezoluţiei nr. 284/P/2006 din 31 august 2006, a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.
Potrivit art. 2781 C. proc. pen., petiţionarul s-a adresat cu o plângere Curţii de Apel Alba Iulia, solicitând desfiinţarea rezoluţiei atacate şi trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale.
Prin Sentinţa penală nr. 134/2010 din 18 noiembrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 1459/57/2010 al Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală, a fost respinsă plângerea formulată de petiţionar.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petiţionarul Ş.C., criticând-o pentru netemeinicie.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs, dar şi întreaga cauză, potrivit dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Pentru a se putea începe urmărirea penală într-o cauză sunt necesare două condiţii.
Prima condiţie constă din existenţa acelui minim de date care permit organului de urmărire penală să considere că s-a săvârşit în mod cert o infracţiune, caz în care organul de urmărire penală poate deţine informaţiile fie din sesizarea făcută, fie din actele premergătoare desfăşurate ulterior sesizării.
Cea de-a doua condiţie necesară începerii urmăririi penale rezultă din art. 228 C. proc. pen. şi constă în inexistenţa cazurilor de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzute în art. 10 C. proc. pen., cu excepţia celui prevăzut la lit. b1). Intervenţia unui astfel de caz, rezultând fie din actele prin care a fost sesizat organul de urmărire penală, fie din actele premergătoare efectuate în urma sesizării, poate determina ca în locul începerii urmăririi penale să funcţioneze instituţia neînceperii urmăririi penale.
Potrivit art. 224 C. proc. pen. actele premergătoare se efectuează în vederea începerii urmăririi penale şi pot realiza următoarele obiective:
- completează informaţiile organului de cercetare pentru a le aduce la nivelul unor constatări care să determine începerea urmăririi penale;
- verifică informaţiile deţinute, confirmând sau infirmând concordanţa acestora cu realităţile faptice ale cauzei;
- fundamentează convingerea organului de urmărire penală referitoare la soluţia de neurmărire penală, potrivit art. 228 C. proc. pen.
În prezenta cauză, Înalta Curte constată că ne aflăm în această ultimă variantă, când din actele premergătoare efectuate a rezultat soluţie de neîncepere a urmăririi penale.
Actele premergătoare fiind facultative, ele pot fi şi limitate de către organul de urmărire penală, la îndeplinirea activităţilor necesare atingerii scopului lor legal.
Întrucât din actele premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat existenta acelui minim de date în baza cărora să se poată dispune începerea urmăririi penale, Înalta Curte constată că, în mod corect, parchetul a dispus soluţia de neurmărire penală faţă de făptuitorul F.N., în cauză nefiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 288 şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
În atare condiţii, Înalta Curte constată că prima instanţă, în mod justificat, a respins plângerea petiţionarului, pronunţând astfel o hotărâre legală şi temeinică.
În consecinţă, pentru considerentele care preced, conform art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionar.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiţionar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul Ş.C. împotriva Sentinţei penale nr. 134/2010 din 18 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 iunie 2011.
Procesat de GGC - AA
← ICCJ. Decizia nr. 2544/2011. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2605/2011. Penal. Infracţiuni de corupţie... → |
---|