ICCJ. Decizia nr. 253/2011. Penal. Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art. 183 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 253/2011
Dosar nr.1066/85/2010
Şedinţa publică din 26 ianuarie 2011
Asupra recursului penal de faţă;
Prin Decizia penală nr. 87/A/2010 pronunţată în şedinţa publică din 28 septembrie 2010 în Dosarul nr. 1066/85/2010 de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu şi de inculpatul B.I., împotriva Sentinţei penale nr. 153 din 8 iulie 2010 a Tribunalului Sibiu.
A fost desfiinţată sentinţa penală atacată în ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptei comise de inculpatul B.I. şi a omisiunii aplicării art. 7 din Legea nr. 76/2008 şi, rejudecând:
S-a înlăturat din încadrarea juridică a infracţiunii de omor calificat, prev. de art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi a art. 39 alin. (4) C. pen.
În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul B.I. în vederea introducerii profilului genetic al acestuia în baza de date a S.N.D.G.J.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.
Pentru a pronunţa această soluţie, curtea de apel a reţinut că prin Sentinţa penală nr. 153 din 8 iulie 2010 pronunţată de Tribunalul Sibiu în Dosarul nr. 1066/85/2010 s-a dispus, în temeiul art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul B.I. din infracţiunea de loviri cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 C. pen., în infracţiunea de omor calificat, prev. de art. 174 alin. (1), 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), art. 39 alin. (4) C. pen.
În baza art. 174 alin. (1), 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), art. 39 alin. (4) C. pen. a fost condamnat inculpatul B.I. la o pedeapsă de 15 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o durată de 10 ani.
În baza art. 71 C. pen. a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
S-a constatat că părţile vătămate V.F. şi A.N. nu s-au constituit părţi civile în cauză.
S-a constatat că inculpatul a achitat cheltuielile de spitalizare datorate Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă S., în sumă de 3.530,66 RON.
A fost respinsă cererea de obligare a inculpatului la plata unor dobânzi şi penalităţi de întârziere către Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă S.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului B.I., cetăţean român, studii 8 clase, cu antecedente penale, domiciliat în com. M., jud. Sibiu, pentru săvârşirea infracţiunii de loviri cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 C. pen.
În fapt, s-a reţinut că, la 2 august 2009, pe fondul unui conflict cu victima V.A.N., inculpatul l-a lovit în mod repetat cu furca în zona ochilor, fapt ce a condus la decesul acestuia la data de 14 august 2009, în pofida tratamentului medical corespunzător.
La momentul sosirii organelor de poliţie la locul săvârşirii faptei, a fost identificată victima care prezenta urme de violenţă la nivelul capului şi urme de înţepături la nivelul feţei în special în zona oculară, unde, sângera abundent. Victima a fost transportată la Spitalul Clinic Judeţean S. de un echipaj medical, acesta prezentând fracturi orbită stângă şi edem palpebral superior, iar la nivelul ochiului drept plăgi palpebrale penetrante în orbite, plăgi conjunctivale şi hematom palpebral.
Din probatoriul administrat în cursul urmării penale s-a reţinut că la data de 2 august 2009, în jurul orelor 13:00, B.I., B.I., B.A. şi M.N. se aflau în centrul comunei M., unde consumau băuturi alcoolice, la un moment dat fiind abordaţi de către V.A.N., ocazie cu care între aceştia a izbucnit un conflict, conform declaraţiilor sus-numiţilor, V.A.N. manifestându-se agresiv şi lovindu-i.
La aceeaşi dată, în jurul orelor 17:00, martora B.M. l-a văzut pe V.A.N. deplasându-se pe stradă, în avansată stare de ebrietate, acesta întâlnindu-se în apropierea casei inculpatului B.I. cu B.N., fiica inculpatului, între cei doi izbucnind o ceartă. Martora B.M. a văzut cum V.A.N. a luat o scândură dintr-o stivă de lemne ce se afla pe stradă, lovind-o pe B.N. peste spate, aceasta luând la rândul său o piatră cu care l-a lovit pe V.A.N. în zona capului. Conform declaraţiei martorei, în acel moment i-a văzut pe M.N. şi inculpatul B.I., ieşind din curtea casei acestuia din urmă, inculpatul B.I. având asupra sa o furcă, iar M.N. un topor. Martora a precizat că în acel moment şi-a pierdut cunoştinţa şi, când şi-a revenit, a constatat că V.A.N. se afla întins pe pământ, fiind înţepat în zona feţei şi în special a ochilor, unde prezenta orificii, presupunând astfel ca acesta a fost înţepat cu furca.
La conflictul din stradă ce a avut loc între V.A.N. şi B.N. a asistat şi martora L.M. care a declarat că, B.N., ulterior lovirii sale de către V.A.N. cu scândura a fugit către casa sa strigând către tatăl său că o omoară V., învinuitul ieşind din curtea casei având asupra sa o furcă. Martora a precizat: ”V.A.N. s-a dus cu scândura ridicată în mână pentru a-l lovi pe B.I., iar acesta s-a deplasat cu furca îndreptată către V.A.N.. L-am văzut pe V.A.N. când l-a lovit cu scândura în cap pe B.I. şi l-am văzut pe acesta când a dat cu furca către V.A.N., însă nu am văzut unde l-a lovit pe acesta. Imediat m-am dus şi i-am despărţit, ocazie cu care am văzut că V.A.N. avea sânge care îi curgea din ochi”.
Martora B.N., deşi în toate declaraţiile a evitat să confirme faptul că l-a văzut pe B.I. lovind cu furca în V.A.N. din motive lesne de înţeles, dată fiind relaţia de filiaţie între martoră şi învinuit, aceasta a confirmat faptul că l-a văzut pe tatăl său ridicând furca către V.A.N. pentru ca în momentul imediat următor să vadă că acesta avea sânge în jurul ochilor.
Conform declaraţiei martorului M.N., l-a văzut pe B.I. îndreptând furca spre faţa lui V.A.N. şi în momentul următor acesta şi-a pus mâna la ochi cazând la pământ.
Fiind audiat, inculpatul B.I. a declarat că l-a văzut pe V.A.N. având în mână scândura şi a ridicat furca spre el, iar după ce a fost lovit de acesta cu scândura în cap, observând intenţia sa de a-l mai lovi încă o dată a ridicat din nou furca, fără a se uita la el, ci uitându-se în jos, fiind ameţit de prima lovitură. Inculpatul a precizat: „când am ridicat capul am văzut că era plin de sânge la ochi şi se dădea în spate".
Evenimentul astfel cum a fost expus de inculpat nu poate fi reţinut ca fiind conform realităţii, nefiind în concordanţă cu declaraţiile martorilor şi, mai mult, este contrazis în totalitate de aspectele cuprinse în conţinutul actului medico-legal şi de concluziile acestuia care relevă faptul că victima V.A.N. a prezentat mai multe plăgi orbitale penetrante intracranian produse prin lovire repetată cu un corp vârf ascuţit, în speţă furcă. Or, ipoteza pe care inculpatul a încercat să o ofere organelor de urmărire penală în sensul că doar a îndreptat furca către victimă şi nu l-a lovit, existând posibilitatea ca victima să se fi autolezat, a fost exclusă întrucât nu se putea autoleza în mod repetat, iar leziunile prezentate nu puteau fi produse decât printr-o lovire puternică, activă din partea inculpatului.
Starea de fapt descrisă mai sus a rezultat din următoarele mijloace de probă:
- procesul-verbal de sesizare din data de 2 august 2009;
- certificatul medical constatator al decesului;
- raportul de autopsie privind pe victima V.A.N. şi planşa foto anexa;
- declaraţiile martorului M.N.;
- declaraţiile martorei B.N.;
- declaraţiile martorei B.M.;
- declaraţiile martorei L.M.;
- declaraţiile învinuitului B.I.
În declaraţia dată în faţa instanţei inculpatul a susţinut că nu l-a lovit pe inculpat cu furca, şi că în urma unei altercaţii pe care victima a provocat-o s-a apărat îndreptând furca către faţa victimei şi că acesta ar fi intrat singur în furcă.
Din probele administrate în cursul cercetării judecătoreşti, tribunalul a constatat că în ziua săvârşirii infracţiunii pe fondul consumului de alcool atât al victimei, cât şi a inculpatului, între cei doi a avut loc o altercaţie determinată de faptul că victima i-a reproşat inculpatului că a lovit-o pe concubina sa. Deşi inculpatul a susţinut că în timpul acestei altercaţii a fost lovit cu pumnii şi picioarele, această ipoteză nu a fost confirmată de martorii audiaţi. Dimpotrivă, martorul C.I., care a fost prezent la discuţia dintre cei doi, a afirmat că după ce victima l-a întrebat de ce a lovit-o pe concubina sa, inculpatul a recunoscut că i-a dat două palme şi în timp ce îl ameninţa pe inculpat spunându-i că-i va da şi lui două palme s-a ridicat şi a început să se împingă cu victima.
Inculpatul era însoţit de martorul M.N., care după ce s-a despărţit de victimă şi inculpatul a luat o piatră şi a aruncat-o către victimă, adresându-i în acelaşi timp ameninţări. Incidentul descris s-a petrecut în timpul dimineţii, în jurul orei 7:00, victima aflată în stare de ebrietate în dreptul imobilului inculpatului adresa ameninţări inculpatului, deşi acesta nu era prezent. În schimb, pe stradă era fiica inculpatului, care i-a cerut victimei să nu mai strige, astfel că victima, faţă de starea de ebrietate în care se afla, s-a enervat şi cu o scândură a lovit-o în zona umărului pe aceasta. Enervată, fiica inculpatului a aruncat cu o piatră după victimă, strigând în acelaşi timp la tatăl ei, inculpatul, să vină întrucât victima o omoară. La scurt timp au apărut martorul M., care avea asupra sa un topor şi inculpatul o furcă. La vederea inculpatului, victima s-a îndreptat spre inculpat şi l-a lovit cu scândura în zona capului, apoi martorul M. l-a lovit pe victimă cu toporul în zona capului şi concomitent inculpatul cu furca l-a înţepat în zona ochilor.
După ce s-au lovit, cei doi au abandonat victima în stradă, care a fost îngrijită până la sosirea echipajului medical de concubina sa şi de martora L.
Faţă de starea de fapt dovedită în cauză, tribunalul a apreciat că inculpatul a acţionat cu intenţia indirectă de a suprima viaţa victimei. Loviturile aplicate cu un obiect extrem de periculos, respectiv o furcă, într-o zonă vitală, lovituri aplicate în mod repetat, au dovedit că inculpatul, deşi nu a urmărit, a acceptat producerea morţii victimei astfel că în cauză, potrivit dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării faptei din infracţiunea de loviri cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen. în infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 174 alin. (1), 175 alin. (1) lit. i) C. pen.
Acţionând în modul descris, inculpatul a prevăzut neîndoielnic rezultatul posibil al faptei sale, suprimarea vieţii victimei, faţă de obiectul folosit, intensitatea loviturilor, zona vitală vizată: ochii şi capul victimei, constituie elemente suficiente pentru a se reţine intenţia de a ucide.
În cauză s-a apreciat că nu sunt întrunite exigenţele art. 73 lit. b) privind circumstanţele provocării, întrucât atacarea inculpatului de către victimă nu a prezentat un asemenea grad de pericol pentru inculpat încât să-i producă acestuia o puternică tulburare sau emoţie aşa încât să nu poată conştientiza consecinţele faptei sale.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 174 alin. (1), 175 alin. (1) lit. i) C. pen. în aplicarea art. 37 lit. b), art. 89 alin. (4) C. pen.:
S-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 15 ani închisoare. La individualizarea judiciară a pedepsei instanţa are în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de lege, pericolul social major al infracţiunii ce a rezultat în primul rând din rezultatul infracţiunii, şi anume suprimarea vieţii unei persoane, precum şi persoana inculpatului care, deşi avea o relaţie de afinitate cu victima şi este mai în vârstă ca aceasta, ar fi trebuit să încerce aplanarea conflictului şi nu escaladarea acestuia, împrejurarea că acesta a mai fost condamnat. Relevantă în cauză este şi conduita inculpatului din cursul procesului, de a nega săvârşirea faptei, precum şi lipsa oricărei empatii faţă de victimă şi familia acesteia.
S-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen. pe un termen de 10 ani, precum şi pedeapsa accesorie prevăzută de art. 71 C. pen. raportat la art. 641 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen.
S-a luat act că au fost achitate cheltuielile de spitalizare, astfel că nu se mai justifică achitarea de penalităţi de întârziere.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 2.000 RON, din care suma de 300 RON reprezintă onorariul avocatului din oficiu.
Împotriva acestei sentinţe au formulat apel, în termenul legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu şi inculpatul B.I., aducându-i critici de nelegalitate şi netemeinicie.
Prin apelul formulat, Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu a susţinut că în mod greşit prima instanţă a reţinut incidenţa prevederilor art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), întrucât infracţiunea a fost comisă la data de 2 septembrie 2009, când era împlinit termenul de reabilitare pentru condamnările anterioare suferite de inculpat.
S-a arătat totodată că instanţa de fond a omis aplicarea prevederilor art. 7 din Legea nr. 76/2008 privind prelevarea de probe biologice, infracţiunea de omor calificat pentru care a fost condamnat inculpatul fiind prevăzută în tabelul anexă al legii, iar dispoziţiile actului normativ fiind imperative.
Prin apelul formulat, inculpatul B.I. a solicitat menţinerea încadrării juridice dată faptei prin rechizitoriu, respectiv în infracţiunea de loviri cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 C. pen., reindividualizarea judiciară a pedepsei, în sensul reţinerii prevederilor art. 74, 76 şi 73 lit. b) C. pen. şi reducerea cuantumului acesteia, precum şi schimbarea modalităţii de executare a pedepsei, în sensul suspendării condiţionate, suspendării sub supraveghere ori dispunerii executării la locul de muncă.
În expunerea motivelor de apel, inculpatul a susţinut că doar a lovit victima, fără a avea intenţia de a o ucide, fiind în culpă cu privire la rezultatul mai grav produs. De asemenea, nu se poate reţine aplicarea unor multiple lovituri, în condiţiile în care medicul legist a constatat maxim două lovituri.
A susţinut că în mod eronat s-a reţinut că ar fi lovit victima, deoarece doar s-a apărat, iar instanţa de fond nu a luat în considerare conduita victimei, care l-a agresat.
Au fost invocate circumstanţe personale, respectiv conduita bună avută înainte şi după comiterea faptei.
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate, dar şi din oficiu, în conformitate cu prevederile art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea a constatat următoarele:
Prima instanţă a interpretat just probele administrate în cauză, stabilind în mod corect starea de fapt dedusă judecăţii şi dispoziţiile legale aplicabile.
A rezultat că la data de 2 august 2009 inculpatul a lovit victima V.A.N. cu o furcă în zona feţei, cauzându-i leziuni grave la nivelul ochilor, care au determinat decesul acestuia.
În mod corespunzător s-a apreciat că fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat, prev. de art. 174, 175 lit. i) C. pen., comisă cu intenţie indirectă, având în vedere obiectul vulnerant folosit de inculpat (colţii unei furci), zona vitală vizată (capul şi faţa victimei), numărul şi intensitatea loviturilor aplicate, precum şi gravitatea leziunilor produse (plăgi orbitale penetrante intracranian).
Raportat la aceste elemente, nu se poate reţine că inculpatul a acţionat doar cu intenţia de a produce eventuale vătămări victimei, iar rezultatul mai grav produs, moartea victimei, ar fi rezultatul neprevederii, ce caracterizează culpa, astfel că se află în prezenţa infracţiunii praeterintenţionate de lovituri cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 C. pen.
Dimpotrivă, din modul în care a acţionat inculpatul rezultă că, deşi nu a urmărit, a acceptat producerea morţii victimei, fapta sa încadrându-se în prevederile art. 174 alin. (1), 175 alin. (1) lit. i) C. pen., instanţa de fond procedând în mod corect la schimbarea încadrării juridice în această infracţiune din infracţiunea de loviri cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 C. pen.
Nu se justifică nici reţinerea prevederilor art. 73 lit. b) C. pen. în favoarea inculpatului, privind comiterea faptei într-o stare de puternică tulburare sau emoţie, pricinuită de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă.
Probele administrate au confirmat faptul că inculpatul a fost cel care a generat incidentul, pe fondul unei altercaţii cu victima, determinate de faptul că inculpatul ar fi lovit-o pe concubina acestuia din urmă. În acest context, inculpatul s-a îmbrâncit cu victima (martorul C.I.), după care a luat o piatră şi a aruncat-o după aceasta, adresându-i ameninţări.
Acesta este contextul în care victima a aruncat cu o scândură după fiica inculpatului, aflată pe stradă, şi a lovit-o în umăr, după care, la apariţia inculpatului înarmat cu o furcă, l-a lovit şi pe acesta cu scândura.
Aceste acte de violenţă, petrecute în circumstanţele arătate, nu au fost de natură să determine o tulburare atât de puternică, încât inculpatul să nu îşi poată controla reacţiile şi să justifice, în condiţiile prev. de art. 73 lit. b) C. pen., înţeparea repetată a victimei cu furca.
Este greşită însă reţinerea prevederilor art. 37 lit. b) şi 39 alin. (4) C. pen. privind recidiva postexecutorie la încadrarea juridică a faptei inculpatului, având în vedere că pentru condamnarea anterioară s-a împlinit termenul de reabilitare, iar potrivit art. 38 alin. (2) C. pen., la stabilirea stării de recidivă nu se ţine seama de condamnările în privinţa cărora s-a împlinit termenul de reabilitare.
Astfel, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare prin Sentinţa penală nr. 360 din 15 mai 1991 a Judecătoriei Sibiu, definitivă prin Decizia penală nr. 248 din 31 iulie 1991 a Tribunalului Sibiu, fiind arestat la data de 27 martie 1991 şi eliberat la data de 16 ianuarie 1992, cu un rest neexecutat de 258 zile.
De asemenea, prin Sentinţa penală nr. 43 din 4 martie 1997 a Judecătoriei Agnita, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an şi 4 luni închisoare, fiind arestat la data de 16 aprilie 1997 şi eliberat la data de 19 noiembrie 1997, cu un rest neexecutat de 269 zile.
În cazul condamnărilor succesive, termenul de reabilitare se calculează în funcţie de pedeapsa cea mai grea, începând cu data de la care se consideră executată ultima pedeapsă aplicată.
Astfel, termenul de reabilitare este de 4 ani şi 9 luni, calculat conform art. 135 lit. a) C. pen. raportat la pedeapsa cea mai grea, de 1 an şi 6 luni închisoare, aplicată inculpatului.
Acesta se socoteşte de la data de 18 august 1998, când s-a considerat executată pedeapsa de 1 an şi 4 luni aplicată inculpatului prin ultima sentinţă de condamnare, împlinindu-se la data de 18 mai 2003.
Aşadar, la data comiterii faptei - 02 august 2009 - termenul de reabilitare pentru condamnările anterioare era împlinit, nefiind justificată reţinerea prevederilor art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) în sarcina inculpatului, sub acest aspect apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu fiind fondat.
Este întemeiată şi critica acestui apelant privind omisiunea instanţei de fond de a dispune prelevarea probelor biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului genetic al acestuia în baza de date a S.N.D.G.J., având în vedere dispoziţiile imperative ale Legii nr. 76/2008 şi faptul că infracţiunea pentru care a fost condamnat inculpatul este cuprinsă în tabelul anexă al actului normativ menţionat.
Cu privire la criticile de netemeinicie aduse de inculpat hotărârii atacate, Curtea a reţinut că acestea sunt nefondate.
Pedeapsa stabilită de prima instanţă a fost corespunzător individualizată, raportat la criteriile generale prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), având în vedere gravitatea faptei imputate, modalitatea concretă de comitere, urmările grave produse, precum şi conduita inculpatului, care a recunoscut doar circumstanţiat săvârşirea faptei, susţinând că s-a apărat de atacul victimei, iar aceasta a căzut în furcă, apărare ce nu poate fi reţinută, având în vedere concluziile raportului de expertiză medico-legală, din care rezultă existenţa unor multiple leziuni, ce puteau fi produse prin lovire repetată cu corpuri ascuţite.
Raportat la aceste împrejurări, nu se justifică nici reţinerea circumstanţelor atenuante în favoarea inculpatului, cu consecinţa coborârii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege. De asemenea, raportat la pedeapsa aplicată inculpatului, nu poate fi reţinută nici solicitarea acestuia de suspendare condiţionată sau sub supraveghere a executării pedepsei, nici de executare a pedepsei la locul de muncă, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de lege.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs inculpatul B.I., criticând-o ca netemeinică şi nelegală şi solicitând schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 183 C. pen. şi aplicarea unei pedepse orientată spre minimul prevăzut de lege.
A solicitat, de asemenea, reţinerea în favoarea inculpatului a circumstanţei atenuante legale a provocării prev. de art. 73 lit. b) C. pen., întrucât acţiunea inculpatului a fost consecinţa unei provocări şi de asemenea a solicitat reţinerea art. 74 C. pen. şi drept urmare aplicarea unei pedepse a cărei executare să poată fi suspendată condiţionat sau sub supraveghere.
Au fost invocate cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 17 şi 14 C. proc. pen.
Înalta Curte, analizând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate, cât şi a cazurilor de casare, care, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. se pot lua în discuţie din oficiu, constată că recursul formulat este fondat.
Deşi cele două instanţe, cea de fond şi cea de apel au reţinut corect situaţia de fapt, nu au dat o corectă relevanţă juridică acesteia.
Acţiunea inculpatului de a lovi victima cu furca în zona feţei, cauzându-i leziuni grave la nivelul ochilor, care au determinat decesul acesteia, reprezintă infracţiunea de omor calificat, săvârşită într-un loc public, pentru că inculpatul, dacă nu a urmărit, a acceptat măcar posibilitatea producerii morţii victimei, având în vedere că a lovit-o cu putere, cu un corp contondent apt să producă moartea, într-o zonă vitală. De aceea, în cauză nu se poate reţine infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, aşa cum a solicitat inculpatul, pentru că rezultatul produs, moartea victimei, nu s-a produs din culpă, ci cu intenţie.
În mod greşit însă cele două instanţe nu au reţinut circumstanţa atenuantă a provocării, având în vedere că infracţiunea s-a săvârşit sub stăpânirea unei puternice tulburări determinate de provocarea din partea victimei, produsă prin violenţă, ceea ce impunea reţinerea art. 73 lit. b) C. pen.
Inculpatul a lovit victima în condiţiile în care a fost alarmat de strigătele fiicei sale care era lovită în plină stradă, în apropierea casei, cu o scândură de către victima aflată în stare de ebrietate. V.A.N. l-a lovit şi pe inculpat cu aceeaşi scândură, motiv pentru care acesta a intrat în casă, a luat o furcă şi i-a aplicat apoi mai multe lovituri în zona feţei.
Înalta Curte apreciază că actul provocator al victimei a determinat surescitarea nervoasă a inculpatului care i-a răpit acestuia posibilitatea de control asupra propriilor acţiuni.
Instanţa apreciază însă că nu sunt incidente dispoziţiile art. 74 lit. a), circumstanţa atenuantă constând în buna conduită a infractorului înainte de săvârşirea infracţiunii, în condiţiile în care acesta a mai intrat în trecut în conflict cu legea penală.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 17 şi 14 C. proc. pen., motiv pentru care va admite recursul declarat de inculpatul B.I. împotriva Deciziei penale nr. 87/A din 28 septembrie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală.
Va casa, în parte, Decizia penală recurată şi Sentinţa penală nr. 153 din 8 iulie 2010 a Tribunalului Sibiu, secţia penală şi, rejudecând:
Va reţine în favoarea inculpatului circumstanţa atenuantă legală a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. şi va reduce pedeapsa principală de la 15 ani închisoare la 12 ani închisoare aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat prevăzută de art. 174 alin. (1), art. 175 lit. i) C. pen. şi de la 10 ani la 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Va face aplicarea dispoziţiilor art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Va menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor recurate.
Onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, în sumă de 50 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul B.I. împotriva Deciziei penale nr. 87/A din 28 septembrie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală.
Casează, în parte, Decizia penală recurată şi Sentinţa penală nr. 153 din 8 iulie 2010 a Tribunalului Sibiu, secţia penală şi, rejudecând:
Reţine în favoarea inculpatului circumstanţa atenuantă legală a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. şi reduce pedeapsa principală de la 15 ani închisoare la 12 ani închisoare aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat prevăzută de art. 174 alin. (1), art. 175 lit. i) C. pen. şi de la 10 ani la 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Face aplicarea dispoziţiilor art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor recurate.
Onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 ianuarie 2011.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 2502/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2540/2011. Penal → |
|---|
