ICCJ. Decizia nr. 2656/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2656/2011
Dosar nr. 5546/1/2010
Şedinţa publică din 5 iulie 2011
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, instanţă sesizată cu judecarea apelurilor declarate pentru alţii şi de inculpatul V.S. împotriva sentinţei penale nr. 342/F din 25 martie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, prin încheierea din 15 iunie 2011, în baza art. 3002 rap. la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen. a dispus printre altele, menţinerea măsurii arestării preventive a inculpatului.
Pentru a pronunţa încheierea, instanţa a reţinut că arestarea preventivă a apelantului inculpat a avut ca temei de drept dispoziţiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică.
Din verificarea lucrărilor dosarului s-a constatat că măsura arestării preventive s-a dispus legal, temeiurile nu s-au schimbat, se atestă presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis faptele, în ce-l priveşte existând deja o hotărâre de condamnare pe fond, prin fapta sa, el afectând grav relaţiile sociale şi sănătatea colectivităţilor umane.
Pericolul social concret pentru ordinea publică, în cauză, rezultă, alături de modalitatea comiterii faptei (trafic internaţional de droguri de mare risc, respectiv heroină circa 800 gr.).
Analizând actele de mai sus, instanţa a constatat că nu este oportună revocarea măsurii arestării preventive sau înlocuirea acesteia cu o măsură preventivă mai puţin restrictivă.
Referindu-se la aceasta din urmă, instanţa a constatat că temeiul avut în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu s-a schimbat, subzistă încă, nefiind aplicabile dispoziţiile revocării sau înlocuirii.
În ce priveşte criteriile după care se apreciază termenul rezonabil al procedurii arestării sau menţinerii acesteia, prin prisma art. 5 paragraful 3 din C.E.D.O., instanţa a constatat că acesta nu a fost depăşit, în fond inculpatul a fost condamnat, chiar nedefinitiv, prin sentinţa apelată (la 21 decembrie 2010).
Împotriva încheierii, inculpatul, în termenul legal, a declarat recurs, cale de atac motivată oral de apărătorul desemnat din oficiu, pe considerentul că în dosar nu sunt probe certe că inculpatul, o dată lăsat în libertate, ar putea prezenta pericol pentru ordinea publică.
Recursul nu este fondat.
Din verificarea lucrărilor cauzei, se reţine că încheierea recurată este legală şi temeinică, instanţa de apel îndeplinindu-şi atribuţia instituită prin art. 3002 raportat la art. 160b C. proc. pen., constatând că temeiul arestării preventive subzistă, se menţine şi sunt date certe care atestă că lăsarea în libertate a inculpatului, la acest moment, prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Astfel, prin sentinţa penală nr. 342/F din 25 martie 2011, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, l-a condamnat pe inculpatul V.S. pentru infracţiunile prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. la 18 ani închisoare, art. 26 rap. La art. 3 alin. (1) şi (2) din aceeaşi lege cu art. 37 lit. a) C. pen. la 22 ani închisoare; art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. la 12 ani închisoare şi, ca urmare a revocării liberării condiţionate şi contopirii, inculpatul să execute în final 22 de ani închisoare, sporită cu 3 ani închisoare, în final 25 de ani închisoare, reţinându-se că repetat a intrat în conflict cu legea penală, săvârşind în continuare infracţiunea de trafic de droguri în pofida că a mai fost condamnat anterior pentru acelaşi gen de fapte.
În dispunerea menţinerii arestului preventiv, instanţa de apel a analizat temeiurile acestei măsuri, acestea se menţin, subzistă în continuare, fapta comisă, modalitatea în care s-a săvârşit fiind de natură a tulbura ordinea publică dacă inculpatul ar fi lăsat în stare de libertate, sunt date certe care să conducă la presupunerea rezonabilă că el se face vinovat de comiterea faptei, persoana sa prezentând o temere pentru colectivitate, astfel cum s-a mai arătat, nefiind îndeplinite condiţiile legale pentru revocarea arestului preventiv sau înlocuirea acesteia cu o altă măsură nerestrictivă de libertate.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat de inculpat nefiind fondat, conform disp. art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins.
Văzând şi disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.S. împotriva încheierii din 15 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în dosarul nr. 59261/3/2010.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 05 iulie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 264/2011. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 275/2011. Penal. înlocuirea măsurii... → |
|---|
