ICCJ. Decizia nr. 275/2011. Penal. înlocuirea măsurii preventive (art. 139 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 275/2011
Dosar nr. 539/1/2011
Şedinţa publică din 27 ianuarie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 18 ianuarie 2011 Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. 737/1372/2008 investită cu soluţionarea apelurilor declarate de inculpaţii A.S. şi D.G. împotriva sentinţei penale nr. 35/S din 26 februarie 2010 a Tribunalului pentru Minori şi Familie Braşov a dispus, în baza art. 139 alin. (1), art. 145 C. proc. pen., înlocuirea măsurii arestării preventive a celor doi inculpaţi, cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu fără încuviinţarea instanţei.
În baza art. 145 alin. (1)1, (1)2 C. proc. pen. s-a dispus ca inculpaţii să respecte pe durata măsurii de obligare de a nu părăsi localitatea, obligaţiile stabilite în dispozitivul încheierii.
Potrivit art. 145 alin. (2)2 C. proc. pen. s-a atras atenţia asupra încălcării cu rea credinţă a măsurii sau obligaţiilor impuse.
S-a dispus punerea în libertate a inculpaţilor A.S. şi D.G. de sub puterea mandatelor de arestare preventivă numerele 26 din 3 octombrie 2008 şi 22 din 15 septembrie 2008 emise de Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov, dacă nu sunt arestaţi în cauză.
Verificând legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaţilor A.S. şi D.G. examinată din perspectiva dispoziţiilor art. 3002 rap. la art. 160b alin. (1) C. proc. pen. şi a probelor administrate în cauză s-a constatat că prin sentinţa penală nr. 35/S din 26 februarie 2010 Tribunalul pentru Minori şi Familie a dispus condamnarea inculpatului A.S. în baza art. 13 alin. (1), (2) şi (3) tezele I şi II din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. a) C. pen., la pedeapsa de 15 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi e) C. pen., pe o durata de 10 ani, pentru săvârşirea infracţiunii continuate de trafic de minori.
În baza art. 61 alin. (1) C. pen., s-a dispus revocarea liberării condiţionate din executarea pedepsei rezultante de 22 ani şi 393 zile închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 116 din 30 iuie 1998 a Tribunalului Dâmboviţa, a contopit pedeapsa de 15 ani închisoare stabilită mai sus cu restul de pedeapsă ce a mai rămas de executat din pedeapsa anterioară de 3332 zile, aplicând pedeapsa cea mai grea, de 15 ani închisoare pe care a sporit-o cu 5 ani închisoare, inculpatul A.S. urmând să execute în final 20 ani închisoare; în baza art. 35 C. pen., a aplicat alături pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi e) C. pen. pe o durata de 10 ani şi s-a menţinutarestarea preventivă a inculpatului A.S.
Prin aceeaşi hotărâre, Tribunalul a dispus condamnarea inculpatului D.G. în baza art. 12 alin. (2) lit. a) C. pen. din Legea nr. 678/2001, la pedeapsa de 5 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a,b) şi e) C. pen., pe o durata de 3 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane.
În baza art. 13 alin. (1) şi (3) teza I din Legea nr. 678/2001, l-a condamnat pe inculpatul D.G. la pedeapsade 7 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a,b) şi e) C. pen., pe o durata de 3 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele stabilite mai sus, a aplicat inculpatului D.G. pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare, şi, în baza art. 35 C. pen., pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi e) C. pen., pe o durata de 3 ani; a menţinut arestarea preventivă a inculpatului D.G.
S-a reţinut în sarcina inculpaţilor săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) tezele I şi II din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (4 acte materiale) şi art. 37 lit. a) C. pen., respectiv, săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 12 alin. (2) lit. a) C. pen. din Legea nr. 678/2001 şi art. 13 alin. (1) şi (3) teza I din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., constând în aceea că inculpatul A.S. în luna decembrie 2007 a recrutat-o pe minora, în vârstă de 16 ani, R.A., pe care a cazat-o în diverse locaţii şi a constrâns-o la practicarea prostituţiei în folosul său; în perioada cuprinsă între începutul lunii august 2008 şi data de 12 august 2008, a transportat, cazat şi exploatat victima prin practicarea prostituţiei la Călăraşi, împreună cu inculpatul D.G., în cursullunii martie 2008. a recrutat-o pe minora, în vârstă de 14 ani, B.A.M., pe care a cazat-o la Bucureşti şi a constrâns-o să practice prostituţia în folosul său până la jumătatea lunii iunie 2008, când minora a reuşit să scape. Ulterior, în perioada 01 septembrie– 15 septembrie 2008 a exploatat-o în aceeaşi modalitate, exercitând violenţe şi ameninţări asupra sa, după ce inculpatul S.M.S. a găsit-o pe victimă, în Braşov, şi la solicitarea inculpatului A.S. a transportat-o şi cazat-o la Bucureşti, unde împreună cu inculpatul A.S. au exploatat-o, în zona Gării de Nord, în Cartierul Colentina şi în localităţile Româneşti şi Tărtăreşti, din apropierea capitalei, obligând-o să se prostitueze în folosul ambilor, la data de 07 iunie 2008, inculpatul A.S., prin false promisiuni, a recrutat-o pe minora, în vârstă de 17 ani, K.I.M., pe care a cazat-o şi a supus-o prin constrângere la practicarea prostituţiei iniţial la Bucureşti şi ulterior, după majoratul victimei, împreună cu inculpatul D.G. au transportat-o şi au cazat victima la Călăraşi, la locuinţa ultimului, localitate în care partea vătămată a fost traficată în aceeaşi modalitate de cei doi inculpaţi până la data de 12 august 2008. La data de 27 august 2008, inculpatul A.S. împreună cu inculpatul S.M.S. au determinat-o pe minora B.G.G., în vârstă de 16 ani, să se prostitueze cu promisiunea obţinerii unor câştiguri băneşti, au cazat-o în Braşov, unde au exploatat-o prin supunere la prostituţie în folosul lui S.M.S., iar după data de 01 septembrie 2008, inculpatul A.S. a vândut-o, contra unei sume de bani, inculpatului G.V., zis „M." din Bucureşti, care a cazat-o, a supravegheat-o şi a exploatat-o, în aceeaşi modalitate, utilizând metode de constrângere (violenţe şi ameninţări), până la data de 15 septembrie 2008.
Măsura arestării preventive a fost verificată periodic de instanţele de judecată, atât la fond, cât şi în apel, fiind menţinută succesiv până la această dată.
Analizând temeiul prev. de art.148 lit. f) C. proc. pen., Curtea a motivat că aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenţii provizorii trebuie făcută în considerarea circumstanţelor concrete ale fiecărui caz în parte pentru a vedea în ce măsură „există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumţiei de nevinovăţie, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate".
A reţinut că pericolul concret pentru ordinea publică nu se amplifică o dată cu trecerea timpului, ci dimpotrivă, se atenuează, ajungând ca la un moment dat să nu mai îndeplinească cerinţele impuse de lege pentru a justifica menţinerea în stare de arest preventiv a unei persoane.
Ţinând seama de intervalul mare de timp scurs de la data comiterii faptelor până în prezent, de stadiul în care se află judecarea cauzei, Curtea a apreciat că rezonanţa socială a infracţiunilor imputate inculpaţilor s-a diluat, astfel încât în prezent nu se mai poate susţine că, prin lăsarea lor în libertate, inculpaţii ar reprezenta un pericol concret pentru ordinea publică.
Ca atare, a constatat că, deşi nu au încetat, au intervenit schimbări în privinţa motivelor care au justificat privarea de libertate a celor doi inculpaţi.
Totodată, au fost avute în vedere mijloacele de probă administrate în faţa primei instanţe şi a instanţei de apel, conduita adoptată de inculpaţi pe parcursul procedurilor desfăşurate împotriva lor, dar şi modul în care s-a desfăşurat procesul penal până în acest moment.
S-a reţinut că la instanţa de apel sunt administrate probele solicitate de inculpatul G.V., faţă de care a fost instituită o măsură preventivă neprivativă de libertate încă din data de 26 februarie 2010. A fost încuviinţată expertiza criminalistică a vocii, iar la termenul din 17 ianuarie 2011 s-a constatat că inculpatul G.V. nu a achitat contravaloarea expertizei şi nu s-a programat pentru prelevarea de eşantioane de voce şi vorbire.
În aceste condiţii, a apreciat că durata procedurii desfăşurate în faţa acestei instanţe nu este imputabilă inculpaţilor A.S. şi D.G., care au dreptul de a fi judecaţi într-un termen rezonabil sau de a fi eliberaţi pe parcursul procedurii.
Toate aceste aspecte, coroborate cu datele cuprinse în referatele de evaluare întocmite din dispoziţia primei instanţe au condus la concluzia că inculpaţii prezintă garanţii suficiente în sensul că, lăsaţi în libertate, nu ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică.
Împotriva încheierii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Braşov şi inculpatul D.G.
Prin recursul parchetului, încheierea este criticată deoarece în mod greşit s-a reţinut că nu mai subzistă temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, în raport de perioada mare de timp care a trecut de la începerea urmăririi penale şi rezonanţa socială a faptelor are s-a diminuat. S-a arătat că dinprobe nu rezultă că temeiurile avute în vedere iniţial au încetat, neputându-se dovedi nicio culpă a autorităţilor judiciare în derularea procesului, care s-a desfăşurat pe o perioadă mai mare de timp din motive obiective, date de complexitatea cauzei. În concluzie, s-a solicitat casarea încheierii atacate şi menţinerea stării de arest preventiv a ambilor inculpaţi.
Recurentul D.G. nu şi-a motivat recursul.
Verificând încheierea recurată prin prisma motivelor de recurs, Înalta Curte constată că recursul procurorului este întemeiat şi urmează a fi admis, iar recursul declarat de inculpatul D.G. este nefondat.
Potrivit Codului de procedură penală , menţinerea unei măsuri preventive privative de libertate este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a trei condiţii de fond: să existe probe sau indicii temeinice privind săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală; fapta respectivă să fie sancţionată de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi să fie prezent cel puţin unul din temeiurile de arestare expres şi limitativ prevăzute de art. 148 C. proc. pen.
În cauză, se constată că temeiul care a stat la baza luării şi menţinerii măsurii arestării preventive, prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen. subzistă şi în prezent.
Astfel, instanţa trebuia să constate că sunt îndeplinite, cumulativ, condiţiile prevăzute de textul de lege sus-menţionat: inculpaţii au săvârşit infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Referitor la acest temei, în practica C.E.D.O., s-a stabilit că menţinerea detenţiei este justificată atunci când se face dovada că asupra procesului penal planează cel puţin unul dintre următoarele pericole care trebuie apreciate in concreto pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârşire a unei noi infracţiuni, pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de dispariţie a inculpatului sau pericolul de a fi tulburată ordinea publică.
Din examinarea lucrărilor şi actelor dosarului, rezultă că în raport de natura şi gradul deosebit de ridicat de pericol social al faptelor de trafic de persoane şi de minori, precum şi modalitatea în care au conceput săvârşirea acestora (prin exercitare de violenţe şi ameninţări, au constrâns mai multe minore să se prostitueze în folosul lor), pentru care au fost condamnaţi în primă instanţă la pedepsele rezultante de 20 ani închisoare - inculpatul A.S. şi, respectiv, 7 ani închisoare - inculpatul D.G., lăsarea inculpaţilor în libertate ar putea crea atât riscul de a se exercita presiuni asupra persoanelor vătămate şi martorilor, precum şi ca aceştia să repete asemenea fapte.
Faptele inculpaţilor se încadrează în categoria infracţiunilor cu un grad ridicat de pericol social, iar pericolul concret pentru ordinea publică rezidă tocmai în sentimentul de insecuritate şi de necesitate a combaterii unui fenomen ce tinde să ia amploare.
Aşa fiind, temeiurile care au stat iniţial la baza luării măsurii arestării preventive nu s-au schimbat, iar condamnarea acestora în primă instanţă, chiar dacă nu înlătură prezumţia de nevinovăţie, care subzistă în favoarea inculpaţilor, oferă indicii cu privire la vinovăţia acestora şi constituie un temei care justifică în continuare privarea de libertate.
Pe de altă parte, în raport de momentul procesual şi de complexitatea cauzei, dată de natura infracţiunilor de o gravitate sporită, precum şi de numărul mare al părţilor, simpla trecere a unei perioade mai mari de timp, nu este de natură să încalce principiul rezonabilităţii măsurii arestării preventive, în accepţiunea Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, întrucât aceasta se apreciază în concret, în raport cu atitudinea procesuală a părţilor şi durata procedurilor în faţa instanţei.
Aşa fiind, menţinerea măsurii arestării preventive se impune în continuare, întrucât prin lăsarea inculpaţilor în libertate s-ar crea un pericol pentru buna desfăşurare a procesului penal.
Pentru aceste considerente, urmează ca recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.l.l.C.OT. - Serviciul Teritorial Braşov să fie admis, să fie casată încheierea atacată, numai cu privire la dispoziţiile referitoare la înlocuirea a măsurii arestării preventive a inculpaţilor cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, dispoziţii pe care le înlătură.
În baza art. 3002 cu referire la art. 160b alin. (3) C. proc. pen., menţine măsura arestării preventive a inculpaţilor A.S. şi D.G.
Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale încheierii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Braşov împotriva încheierii din 18 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. 737/1372/2008, privind pe inculpaţii D.G. şi A.S.
Casează încheierea atacată numai cu privire la greşita înlocuire a măsurii arestării preventive a inculpaţilor.
În baza art. 3002 raportat la art. 160b alin. (3) C. proc. pen. menţine măsura arestării preventive a inculpaţilor D.G. şi A.S.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.G.împotriva încheierii din 18 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. 737/1372/2008.
Obligă recurentul inculpat D.G. la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a intimatului inculpatA.S., în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 27ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2656/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 276/2011. Penal. Recunoaşterea hotărârilor... → |
|---|
